Metode si procedee de interventie in arborete dezechilibrate ecologic

Metode si procedee de interventie in arborete dezechilibrate ecologic

In contextul masurilor de sporire a productivitatii padurilor si utilizarea cat mai completa a potentialului bioproductiv stational din cuprinsul fondului forestier, un rol deosebit de important in domeniul culturii padurilor revine actiunii de reconstructie ecologica a arboretelor slab productive, afectate de diferite forme de degradare structurala. Asemenea arborete furnizeaza o productie mica de lemn si de calitate inferioara, neindeplinind in mod satisfacator nici functiile de protectie atribuite.

Marea varietate structurala a arboretelor degradate, diversitatea conditiilor de lucru, amploarea si intensitatea de manifestare a fenomenelor de degradare ridica numeroase dificultati de ordin economic si silvotehnic in adoptarea celor mai indicate solutii de interventie cu lucrari de reconstructie. Pentru rezolvarea acestor probleme s-au efectuat numeroase si ample cercetari in scopul cunoasterii cauzelor degradarii padurilor, formei si intensitatii fenomenelor, modului de corelare a acestora cu conditiile stationale si de vegetatie ale arboretelor etc. Preocupari mai intense in acest domeniu s-au facut remarcate in tara noastra incepand cu deceniul al saptelea din secolul trecut, cercetarile continuand fara intrerupere pana in prezent.

Pentru reconstructia padurilor degradate, subproductive, s-a procedat intr-o prima faza la delimitarea si cartografierea unitatilor elementare de teren (unitati stationale) cu acelasi specific ecologic, cu acelasi potential productiv si cu aceleasi posibilitati de dezvoltare a vegetatiei forestiere in viitor, lucrare de mare anvergura executata pe etaje fitoclimatice pentru intregul fond forestier al tarii noastre. Prin stratificarea unitatilor de teren cu acelasi specific stational si de vegetatie naturala in asa numitele grupe ecologice s-a ajuns ca la nivelul acestora sa se stabileasca solutii tehnice diferentiate privind asortimentul cel mai indicat de specii pentru regenerarea padurii si cele mai potrivite tehnologii de instalare si ingrijire a culturilor forestiere.

Metodele tehnice de interventie in arboretele degradate in scopul imbunatatirii structurii acestora, implicit a optimizarii functionalitatii padurilor respective, difera in functie de potentialul productiv natural al statiunilor, caracteristicile arboretelor existente (consistenta, compozitie, stadiu de dezvoltare etc.) si de particularitatile bioecologice ale speciilor ce urmeaza a fi instalate in conformitate cu obiectivele de productie sau protectie propuse.

Pentru reconstructia ecologica a arboretelor degradate se adopta urmatoarele categorii de lucrari de impadurire: refaceri, substituiri sau ameliorari. Refacerile si substituirile prezinta o particularitate comuna prin faptul ca ambele presupun inlaturarea (de regula, integrala) arboretelor existente in vederea instalarii noilor culturi forestiere. Ameliorarile in schimb, se diferentiaza esential de precedentele prin faptul ca se mentin arboretele existente, imbunatatirea structurii acestora realizandu-se prin lucrari partiale de impadurire.

Refacerea presupune regenerarea artificiala a padurii pe intreaga suprafata dupa inlaturarea arboretului existent, adoptandu-se in acest scop compozitii de impadurire in care raman preponderente speciile din vechiul arboret. In esenta, interventia urmareste conservarea tipului de padure natural sau artificial existent. Sunt supuse actiunii de refacere toate arboretele degradate, cu consistenta 0,1 - 0,3, precum si cele bracuite cu consistenta 0,4 - 0,6, tinere sau ajunse aproape de varsta exploatabilitatii. Tot aici se inscriu si arboretele cu stare lanceda de vegetatie ca urmare a regenerarii lor repetate din lastari si cu fenomene de uscare prematura. Daca refacerile se soldeaza cu modificari nesemnificative in biocenoza sub raport compozitional, lucrarile de reconstructie necesita, in schimb, interventii active in biotop pentru ameliorarea conditiilor edafice, solul suportand cele mai grave consecinte in cazul arboretelor afectate de aceste forme de degradare. In acest scop se intervine obisnuit cu lucrari de pregatire a solului pe intreaga suprafata, de regula, precedate de lucrari de defrisare, desecare, desalinizare etc. Din aceasta cauza tehnologiile de refacere sunt cele mai costisitoare lucrari ce vizeaza reconstructia ecologica a padurilor.

Substituirea este metoda de reconstructie care urmareste inlocuirea integrala sau in cea mai mare parte a speciei sau speciilor din componenta arboretelor de productivitate redusa, cu alte specii corespunzatoare statiunii avand valente bioproductive si ecoprotective net superioare celor precedente. Se supun actiunii de substituire mai cu seama arboretele derivate pentru reconstituirea tipurilor fundamentale de padure. Tinand seama de specificul acestei categorii de lucrari de impaduriri, spre deosebire de refaceri, substituirile se finalizeaza prin modificari esentiale in biocenoza si mai putin semnificative in biotop. In consecinta, tehnologiile de instalare sunt mai putin costisitoare, in schimb trebuie acordata mai mare atentie lucrarilor de ingrijire a culturilor pentru a evita riscul eliminarii noilor specii de catre cele locale regenerate, de regula, pe cale vegetativa.

In cazul arboretelor necorespunzatoare compozitional, afectate in plus si de degradarea consistentei, trebuie intervenit activ si in biotop pentru ameliorarea factorului edafic, ca si in cazul refacerilor.

Ameliorarea este o lucrare de impadurire cu caracter partial, prin care se urmareste imbunatatirea structurii arboretelor existente cu consistenta sub normala, bracuite, in care vigoarea arborilor slabeste evident, fara posibilitatea de a fi redresata pe cale naturala, datorita in principal intelenirii si tasarii solului. Prin ameliorari se intervine atat in biocenoza (introducandu-se in compozitiile de impadurire specii arborescente, principale si de ajutor, insa mai frecvent si cu ponderi mai mari, specii arbustive pentru protectia si ameliorarea solului) cat si in biotop - cu lucrari adecvate de pregatire a solului.

Sub raport tehnologic, intemeierea de culturi forestiere stabile ecologic difera in raport cu natura lucrarilor de reconstructie. Astfel, in cazul refacerilor si substituirilor (care presupun inlaturarea arboretelor existente), interventia presupune urmatoarea esalonare de lucrari: exploatarea arboretelor si valorificarea materialului lemnos; alegerea speciilor si stabilirea compozitiei de impadurire; pregatirea terenului si a solului; instalarea culturilor si ingrijirea acestora pana la realizarea reusitei definitive.

Exploatarea arboretelor necorespunzatoare se poate face intr-o singura repriza, in parchete taiate ras, sau etapizat, prin deschiderea si largirea treptata a unor coridoare sau ochiuri.

Procedeul de substituire sau refacere in coridoare sau ochiuri se aplica atunci cand o parte din vegetatia forestiera existenta poate fi promovata in viitorul tip de cultura sau atunci cand mentinerea ei temporara este necesara pentru protejarea culturilor deja instalate, impotriva factorilor climatici daunatori. In acest caz, coridoarele sau ochiurile se largesc progresiv in arboretul de substituit sau de refacut, pana la racordarea cu culturile instalate anterior.

Latimea coridoarelor se stabileste diferentiat in raport cu inaltimea arboretului existent, supus reconstructiei, particularitatile biologice ale speciilor din compozitia de impadurire si caracteristicile reliefului (expozitie, inclinare etc.), putand varia intre 20-40 m.

Intre coridoarele deschise in prima etapa se lasa benzi de arboret a caror latime se coreleaza cu numarul de etape prevazute pentru exploatarea integrala a arboretului. De regula, acest lucru se face in doua sau cel mult trei etape. Prin urmare, benzile de arboret ramase dupa prima interventie au latimi egale sau duble fata de latimea adoptata pentru coridoare (figura 7.1).

Figura 7.1. Schema de interventie in coridoare (a) in 2 etape, b) in 3 etape)

Atunci cand se adopta procedeul in ochiuri, acestea pot avea forma de cerc sau elipsa. Axa mare a elipsei sau diametrul cercului poate fi de 1-2 ori inaltimea arboretului in care se intervine. Distantele de amplasare a ochiurilor se stabilesc, de asemenea, in functie de numarul etapelor prevazute pentru refacerea sau substituirea integrala a arboretelor necorespunzatoare. Daca se adopta doua etape, aria cumulata a ochiurilor trebuie sa reprezinte 1/2 din suprafata totala a arboretului si, respectiv, 1/3 atunci cand se adopta trei etape (figura 7.2).

a) b)

Figura 7.2. Schema de interventie in ochiuri (a) in 2 etape, b) in 3 etape)

Pe terenurile plane si aproximativ orizontale, coridoarele sau ochiurile elipsoidale se orienteaza pe directia est-vest, iar pe terenurile inclinate, in lungul curbelor de nivel.

In cazul substituirii tufarisurilor se intervine de regula cu o taiere rasa unica in coridoare sau ochiuri. Pentru coridoare se adopta latimi de 10-15 m, intercalate intre benzi netaiate de 4-5 m latime. La interventia in ochiuri, axa mare trebuie sa fie de 10-15 m, iar aria lor cumulata sa reprezinte 70-75% din suprafata totala a arboretului. Vegetatia mentinuta urmeaza sa se incorporeze in noul arboret, mai ales atunci cand in compozitia acesteia se gasesc si exemplare tinere din specia de baza sau din speciile principale de amestec.

Alegerea speciilor si stabilirea compozitiilor de impadurire se rezolva in functie de destinatia atribuita noilor culturi (de productie si de protectie), luand in considerare recomandarile in acest sens prevazute pentru fiecare grupa ecologica.

Tehnologiile de pregatire a terenului si solului se stabilesc diferentiat in functie de caracteristicile reliefului, conditiile climatice, de gradul de intelenire a solului si de particularitatile silvobiologice ale speciilor utilizate in reconstructia ecologica a ecosistemelor.

Instalarea culturilor in scop de refacere, substituire sau ameliorare se face prin semanaturi directe sau plantatii, executate dupa caz sub adapost, la adapost sau in teren deschis.

Semanaturile directe se practica mai des la stejari mezofiti (gorun si stejar pedunculat), executate la adapost, si se recomanda cu prioritate la brad si fag, fiind executate sub adapost.

Plantatiile constituie principala metoda de instalare a culturilor forestiere in lucrari de impadurire vizand reconstructia ecologica a arboretelor degradate. Cel mai frecvent, in plantatii se folosesc puieti de talie mica cu radacini nude. In functie de conditiile climatice si temperamentul speciilor, instalarea culturilor se face sub sau la adapost. In lucrari de substituiri de arborete derivate din arealul speciilor mezofite de stejari, se recomanda si folosirea puietilor de talie mijlocie. Asemenea puieti fac fata mai bine concurentei exercitate de catre lastarisurile naturale, rezultate dupa exploatarea arboretului degradat compozitional, care se instaleaza abundent atunci cand nu se executa lucrari de defrisare.