Necesitatea protejarii mediului

NECESITATEA PROTEJARII MEDIULUI

Structura/obiectivele modulului

1. Rolul protectiei mediului

2. Concepte si instrumente in protectia mediului

3. Forme de deteriorare a ecosistemelor

1. Rolul protectiei mediului

Acceptiunea generala este, pentru protectia mediului, ca totalitate a actiunilor menite sa asigure conservarea resurselor naturale si protejarea calitatii componentelor mediului.    Definitia isereaza si rolul protectiei mediului in etapa actuala de dezvoltare a statelor lumii.

Cu toate ca practica internationala in acest domeniu are o vechime de doar douazeci de ani, se considera ca o strategie de protectie a mediului la nivel national trebuie sa aiba sase componente si anume:

legislativa (legi cadru, legi speciale, ordonante guvernamentale, hotarari de guvern, ordine, decizii, norme, instructiuni, standarde);

administrativ - institutionala (infiintarea unei autoritati centrale de mediu cu structuri administrative si in teritoriu; infiintarea unor inspectii de mediu la nivel central si local; organizarea de directii sau servicii de mediu la fiecare minister economic; organizarea de institute de specialitate; organizarea Retelei Nationale de Monitoring Global; infiintarea si organizarea zonelor si ariilor protejate);

educativ - informativa (infiintarea de scoli de specialitate si sectii sau facultati de specialitate introducerea in programa scolara si universitara, la toate specialitatile, si a unor discipline de ecologie si protectia mediului organizarea de muzee, expozitii, comunicari cu tematica orientata pe protectia mediului; derularea unui program de informare, sensibilizare si antrenare a populatiei la actiuni de protectia mediului);

economico-tehnologica (promovarea unor mecanisme pentru asigurarea de fonduri pentru mediu; elaborarea si introducerea de tehnologii "curate", cele mai bune ale momentului; dezvoltarea unei noi activitati de tip industrial, aceea de protectie a mediului; promovarea actiunilor de reconstructie ecologica a zonelor deteriorate; promovarea de programe intersectoriale: energie si mediu, transport si mediu, dezvoltare urbana si mediu etc.);

sociala (anchete sociale de specialitate; initiative locale de genul: saptamana curateniei, Ziua Mondiala a Apei, Ziua Mondiala a Mediului; crearea unei opinii locale de conservare si protejare a valorilor naturale; antrenarea populatiei la analiza unor proiecte cu impact important asupra mediului);

cooperare internationala (semnarea si ratificarea de tratate, conventii, intelegeri, protocoale regionale sau globale; organizarea si participarea la activitati comune si comisii mixte monitoring - cercetare; participarea la congrese, sesiuni, simpozioane internationale).

Concepte si instrumente in protectia mediului

Pentru a sesiza modul de inscriere a actiunilor ingineriei in politica de protectia mediului este utila prezentarea catorva concepte si promovarea instrumentelor adecvate. Actiunile de inginerie a mediului se inscriu in strategia de ansamblu privind protectia mediului, astfel ca se impune si definirea conceptului de "strategia protejarii mediului".

A.    Concepte

Strategia de protectia mediului se poate defini ca totalitatea actiunilor si masurilor destinate conservarii resurselor naturale si mentinerea calitatii factorilor de mediu la un nivel acceptabil.

Componenta importanta a conceptului actual de dezvoltare durabila, strategia de protectia mediului trebuie gandita astazi in formula acceptata de toate guvernele lumii, care consacra mentinerea echilibrului ecologic pe plan global, regional sau local, de o importanta majora fata de scopurile politicii social-economice. Primul pas in politica si strategia de mediu este stabilirea prioritatilor. Odata stabilite prioritatile, trebuie alese instrumentele de aplicare a politicii de protectie a mediului. Alegerea trebuie sa se faca, uneori, intre abordarea de tipul "impune si controleaza"(IC), care se bazeaza pe metode de reglementare (cum sunt, de exemplu, permisele de a emite poluanti) si abordarea bazata pe "mecanisme de piata"(MP), care se bazeaza pe instrumente economice (cum sunt impozitele sau taxele pe poluare). Daca politicienii prefera, de obicei, abordarea de tipul "impune si controleaza" (deoarece reglementarea ofera perspectiva certitudinii respectarii unor limite predeterminate ale emisiilor si este, in general, mai usor de implementat), exista insa dovezi clare ca, in cele mai multe cazuri, este mult mai costisitor sa se obtina o anumita reducere a emisiilor de poluanti cu metode de tipul IC decat prin utilizarea MC. In practica solutia este o combinatie intre cele doua tipuri de instrumente, problema cheie fiind cea a informarii si supravegherii. Asa cum arata experienta din trecut in Europa Centrala si de Est, obligativitatea anumitor tehnologii sau sisteme de control poate sa nu aiba efectul dorit, daca deficitara lor functionare sau intretinere face ca ele sa fie partial sau complet ineficace. In toate situatiile, politica de protectie a mediului trebuie sa se bazeze, intr-o anumita masura, pe conformarea voluntara a intreprinderilor si a celorlalte surse de poluare, deoarece o relatie de pura adversitate poate conduce la intarzieri in implementarea sau la subminarea eficacitatii, atat a masurilor de reglementare, cat si a instrumentelor bazate pe mecanismele pietei.

Strategia de protectia mediului adoptata, conceptele si instrumentele insusite isi dovedesc eficienta in masura in care se reuseste: mentinerea calitatii sanatatii umane si mentinerea calitatii tuturor valorilor specifice naturii.

Considerentele care au impus elaborarea unor strategii de protectie a mediului sunt:

inlocuirea sistemului de actiuni intamplatoare, ocazionale cu actiuni programatice si coerente de protectie a mediului;

eliminarea unor contradictii interne care limitau luarea unor masuri de protejare a mediului sau reduceau eficienta acestor masuri;

elaborarea, implementarea si evaluarea politicii de mediu pe etape, astfel incat sa fie posibila reevaluarea acesteia;

adaptarea planurilor de actiune si de implementare la scara de timp (pe termene scurte, medii si lungi);

alegerea si formarea unui personal adecvat, in functie de etapa si actiune;

controlul aplicarii riguroase a masurilor stabilite conform acordurilor, autorizatiilor, normelor sau altor cerinte legale.

La elaborarea strategiei de mediu se are in vedere dinamismul elementelor in discutie si caracterul relativ nou al problemelor, astfel incat trebuie aplicat principiul activitatii interactive. Strategia trebuie supusa unui proces periodic de reconsiderare de tipul: adaptare continua; recurgere la propuneri flexibile. Aceasta reconsiderare presupune doua elemente de baza: adaptare la ideile in schimbare sau la circumstantele vietii socio-economice, respectiv adaptare la rezultatele evaluarii etapei anterioare.

B.     Instrumente

Instrumentele politicii de mediu pot fi definite ca mecanisme de baza aflate la dispozitia guvernelor democratice, prin care acestea pot influenta populatia si organizatiile, in scopul schimbarii mentalitatii cetatenilor in directia favorabila (si necesara) atingerii obiectivelor si scopurilor dorite.

In cadrul strategiei de protectia mediului un rol esential revine alegerii adecvate a instrumentelor politicii de mediu. In acest sens trebuie avute in vedere:

alegerea unor combinatii adecvate de instrumente;

alegerea celor mai potrivite puncte de aplicare.

Instrumentele pot fi clasificate in functie de componenta politica careia ii apartin, astfel:

a)      politica reglementarilor globale - care se refera la ansamblul agentilor economici, de stat sau privati, la toate categoriile de cetateni (legi cadru, standarde, norme, studii si analize de impact asupra mediului);

b)      politica reglementarilor specifice - care apeleaza la instrumente de tipul: responsabilitati pentru produse periculoase, responsabilitatea riscului, dreptul de informare corecta si in timp real;

c)      politica prin convingere - categoria cea mai eficienta, care utilizeaza instrumente specifice, cum sunt: promovarea tehnologiei ecologice si a cercetarii; utilizarea mecanismelor de piata; promovarea constientizarii si educatiei;

d)     politica transferului de informatie - utilizeaza instrumente de comunicare sociala ca: educatie, mass-media si relatii cu publicul, sisteme informationale accesibile publicului;

e)      politica de stimulare financiara si economica - care promoveaza: scutiri de impozite pentru investitii si activitati de protectia mediului etc.

In stabilirea strategiilor care sa corespunda in mod optim situatiei si conjuncturii interne trebuie analizat modul cum vor actiona instrumentele separat si in combinatie, iar apoi efectul acestora asupra diferitelor segmente ale societatii.

3. Forme de deteriorare a ecosistemelor

Natura se afla - in mod evident, din pacate - in fata unui declin ecologic, determinat in principal de factorul antropic, care - actionand prin mijloace directe ori indirecte, apropiate sau departate, multiple si complexe insa - a produs deteriorarea ecosistemelor prin: a) eroziune; b) supraexploatarea resurselor biologice (defrisarea padurilor, suprapasunatul, supraexploatarea faunei terestre, supraexploatarea resurselor oceanice); c) introducerea de noi specii in ecosistem; d) construirea de baraje si canale; e) poluare.

a) Deteriorarea ecosistemelor prin eroziune

Eroziunea - ca forma de degradare a solului sau a rocilor, se datoreaza actiunii ploilor, vantului si omului care - prin lucrarile agricole - a distrus textura solului, l-a dezgolit in fata radiatiilor solare si l-a saracit de asociatiile vegetale naturale.

Prin folosirea abuziva a pamantului de catre om s-a ajuns la o micsorare a capacitatii de retinere a apei in sol. Aceasta s-a evaporat sau s-a scurs rapid la suprafata, provocand dese inundatii, in lipsa stratului cu vegetatie arborescenta care trebuia sa "amortizeze" efectele precipitatiilor abundente. Eroziunea se datoreaza si poluarii cu pesticide si ingrasaminte chimice, ploilor acide, taierilor masive de paduri, lucrarilor necorespunzatoare ale solului care, in timp, au degradat textura acestuia.

Eroziunea a afectat in ultimul secol, pe intreg globul, 20 milioane kmp din terenurile cultivate, adica 28 % din suprafata lor. In tara noastra, suprafata supusa eroziunii este de circa 7 milioane ha, fiind afectat zona centrala a Transilvaniei, Podisul Birladului si zona Subcarpatilor de curbura.

Ca masuri de evitarea eroziunii, omul a folosit - inca din vechime - mai ales in Asia, cultivarea in terase limitate de santuri care retin apa, aratul in brazde care urmeaza curbele de nivel, acoperirea in permanenta a solului cu un strat de resturi vegetale sau de culturi care sa restabileasca echilibrul chimic in sol.

b) Deteriorarea prin supraexploatarea resurselor biologice

Interventia abuziva a omului in biosfera a dus la saracirea diversitatii speciilor si la cresterea instabilitatii biocenozelor, cu dereglarea echilibrelor naturale.

Defrisarea padurilor a contribuit la degradarea solurilor, la cresterea ariditatii climatului, intensificarea vanturilor si aparitia inundatiilor.

Padurile reprezinta factorul determinant in mentinerea echilibrului ecologic, climatic si hidric, reprezentand ecosistemul cu o capacitate de regenerare de 3 - 5 ori mai mare decat oricare alt ecosistem natural.

Despaduririle masive facute in scopul valorificarii lemnului constituie o cauza esentiala a degradarii solului prin eroziune, mai ales a terenurilor in panta. Datorita acestui fapt, prin interventia distructiva a omului, care a utilizat lemnul ca si combustibil, ca si material in constructii si industrie sau pentru eliberarea terenurilor in scopul redarii lor exploatarii agricole, exista tari - precum Spania si Grecia - care si-au redus suprafata impadurita cu pana la 15 %.

Cu toate ca s-au efectuat reimpaduriri cu rasinoase si eucalipti in diferite zone ale globului, aceste paduri amenajate nu prezinta diversitatea pe varste, specii si categorii ecologice de plante, multitudinea relatiilor interspecifice si stabilitatea ecologica asigurata in sute de ani. Se apreciaza ca, in viitor, nevoia de lemn va spori cu circa 17 %, iar padurea tropicala risca sa dispara la inceputul acestui mileniu. Reducerea "aurului verde" este accelerata, in mare masura, de ploile acide care au distrus in Germania, Marea Britanie si tarile nordice pana la 45 % din suprafata impadurita, in special padurile de conifere. Acestor fenomene li se alatura si incendiile din ultimii ani, care au determinat disparitia unor suprafete uriase de padure, atat in Europa, cat si in alte continente.

Pentru mentinerea invelisului protector al ecosferei, care sa fie ferita de eroziune si ariditate, Organizatia Natiunilor Unite a luat masuri de protectie a padurilor la scara planetara, in sensul conservarii solului, a resurselor de apa, a purificarii aerului si a imbunatatirii climatului.

Suprapasunatul (procesul de pasunare intensiva) a dus la distrugerea covorului vegetal din ecosisteme.

In pampas-ul argentinian capacitatea limita pe pasunie naturale se cifreaza la 14.000 kg vite/kmp, in preeria din Texax de 11.000 kg vite/kmp, iar in savana din Kenya numai de 3.500 kg vite/kmp.

Daca limitele stabilite sunt depasite, in cadrul populatiilor de animale salbatice apare autoreglarea, adica se intensifica activitatea pradatorilor, creste frecventa bolilor si parazitilor (deoarece populatiile de insecte fitofage se gasesc in echilibru relativ cu mediul, suferind oscilatii in functie de fluctuatiile acestuia).

In cazul animalelor domestice, care raman in afara factorilor ecologici si se supun factorului antropic (vointei omului) apare suprapopularea pasunilor si o dezgolire accentuata a biotopului, care isi pierde capacitatile de regenerare. Animalele domestice tinute pe suprafete limitate, prin calcarea solului, duc la tasarea acestuia si strivirea invelisului vegetal, putand sa se ajunga la disparitia progresiva a vegetatiei de pe anumite suprafete, care apoi sunt supuse treptat eroziunii si degradarii.

In prezent, pe glob, exista o preocupare generala de salvare a vegetatiei de la suprapasunare prin plantarea de perdele forestiere sau de fixare a solului prin lucrari specifice.

Supraexploatarea faunei terestre. Omul - ca parte constituenta a biosferei - a actionat asupra componentelor acesteia atat in mod direct, prin vanatoare, pescuit, combaterea unor daunatori si paraziti, cat si indirect, producand dezechilibre ecologice cu efecte intarziate asupra florei si faunei. Actiunile necontrolate, abuzive ale omului in natura, mai ales in ultimele secole, au redus simtitor potentialul genetic al biosferei, ceea a dus la disparitia unor specii de plante si anumale si reducerea numarului de indivizi ai unui taxon.

Numai in ultimele trei secole au disparut 311 specii de vertebrate, din care 82 % prin vanatoare practicata de oameni, alte 1000 de specii de vertebrate fiind pe cale de disparitie (bizonul din America de Nord, antilopa americana, ursul grizzly din Mexic, rinocerul asiatic, ursul de bambus din Asia, lupul marsupial si koala din Australia, capra alpina si bourul din Europa.

Masurile, initiate si aplicate, s-au concretizat in infiintarea de parcuri nationale si rezervatii stiintifice, concomitent cu actiuni de repopulare a muntilor, multe specii fiind astfel salvate de la disparitie.

Supraexploatarea resurselor oceanice. Biocenozele marine sunt foarte complexe, cu un numar mare de lanturi trofice, de la plante si animale planctonice, pesti, pana la mamifere acvatice. Desi mediul acvatic pare o sursa inepuizabila, cu ecosisteme de inalta productivitate, exploatarea lui in mod intensiv, mai ales in apropierea tarmurilor, a dus la dezechilibre grave. Pescuitul abuziv al mamiferelor uriase a dus la disparitia unor specii (balene, broaste testoase de mare, delfini etc.). Dintre nevertebrate, omul a distrus - prin interventia sa nechibzuita - mai ales crustaceele si molustele (langustele, stridiile producatoare de sidef din Noua Caledonie etc.).

Cunoasterea precisa a ecologiei populatiilor de interes piscicol va da posibilitatea de a evalua pe termen lung cantitatea anuala de biomasa exploatabila, fara a compromite viitorul speciilor acvatice. Cresterea in bazine amenajate a unui numar mare de animale marine de interes economic reprezinta un alt mijloc eficace de diminuare a presiunii factorului uman asupra populatiilor acvatice. Infiintarea in apropierea tarmurilor a unor parcuri si rezervatii stiintifice acvatice contribuie la pastrarea echilibrului biocenotic al hidrosferei.

c)      Deteriorarea prin introducerea de noi specii in ecosistem

In ecosistemele naturale realizarea echilibrului dinamic este posibila datorita legilor obiective care actioneaza la nivelul lor. In interventiile sale asupra naturii, omul s-a condus dupa ideea avantajelor imediate, modificand biocenoza prin transportul si introducerea unor specii noi exogene in anumite ecosisteme.

De exemplu, gramineele si plantele ierboase cultivate sunt prezente pe toate continentele. Majoritatea leguminoaselor provin din Europa apuseana si mediteraneana. Aclimatizarea celor 40 de plante furajere din Europa se desfasoara astazi in zonele intertropicale. Apare astfel posibilitatea de uniformizare a pasunilor din Brazilia pana in Africa si Indonezia. Se stie ca odata cu plantele furajere au fost introduse, in zonele respective, si numeroase buruieni care au modificat echilibrul natural al asociatiilor de graminee, cu consecinte negative asupra ecosistemelor naturale.

In cazul speciilor lemnoase, padurile au suferit profund prin selectia artificiala a esentelor autohtone si introducerea de esente exogene in scopul reimpaduririlor sau a aclimatizarii unor specii din alte zone geografice. Numai prin imbinarea armonioasa intre ecosistemele naturale si cele antropizate se va putea asigura stabilitatea ecosferei, dat fiind faptul ca unele specii exogene, introduse voit sau involuntar de catre om in ecosistemele naturale au produs adevarate catastrofe ecologice.

De exemplu, introducerea plantei Lantana camara, originara din America tropicala, in Noua Caledonie, pentru formarea de bariere in calea vitelor, s-a soldat cu invadarea pasunilor de catre aceasta buruiana si diminuarea productiei furajere.

Horticultura foloseste cel putin 20.000 de specii vegetale, care pot fi cultivate in sere sau in conditii naturale, intrand in concurenta cu speciile autohtone.

Spre exemplu, zambila de apa - originara din America de Sud, a invadat intr-o suta de ani zona paleotropicala, intrand in competitie cu numeroase specii acvatice care s-au redus numeric ori au disparut.

d)     Deteriorarea prin constructii de baraje si canale

Pentru asigurarea de apa potabila, irigatii, cai de comunicatii, producerea de energie electrica, omul a intervenit in ecosistemele acvatice prin constructia de canale si baraje. Aceste constructii duc la inundarea unor terenuri aluvionare si schimba componenta cantitativa si calitativa a florei si faunei locale. In unele cazuri, noile lacuri constituie surse de boli prin dezvoltarea unui mare numar de paraziti

Astfel, dezvoltarea vegetatiei acvatice in canalele de irigatie alimentate de la barajul de la Assuan din Egipt a condus la instalarea purtatorilor malariei, a unor agentii care provoaca orbirea etc.

Marile baraje au si o pierdere imensa de apa prin evaporare, mai ales in zonele calde si aride, fapt care determina retinerea sedimentelor si aluviunilor in amonte, a caror prezenta a determinat inregistrarea unei scaderi bruste a productiei piscicole maritime ajungandu-se la situatia ca, la numai un an de la terminarea barajului, pescuitul sa inceteze. Construirea unui baraj modifica total caracteristicile unui curs de apa curgatoare, oxigenarea apei fiind diminuata - pe masura aparitiei unei stratificari termice - si aparand riscul eutrofizarii intregului bazin.

e)      Deteriorarea ecosistemelor prin poluare

Omul a inteles ca progresul societatii umane s-a transformat - treptat - intr-un instrument de distrugere, cu efecte inverse asupra sa si asupra naturii.

Odata cu aparitia primelor civilizatii urbane s-a facut simtita si interventia brutala a omului in mediu prin exploatarea nerationala a terenurilor si a alterarii mediului prin poluanti - de origine menajera, agricola si industriala - rezultati in urma desfasurarii unor activitati umane.

Efectul de sera, distrugerea stratului de ozon protector si poluarea mediului in general au devenit probleme prioritare ale ecologistilor.

Poluarea este procesul de modificare a factorilor biotici si abiotici prin introducerea in mediu a poluantilor de tipul deseurilor rezultate din activitatile umane.

Poluarea naturala reprezinta o impurificare a mediului sub influenta factorilor naturali, devenita insa un fenomen secundar ca importanta, fiind rara si cu cantitati reduse de poluanti (pulberi, gaze si vapori).

Sursele de poluare naturala sunt:

vulcanii: eruptiile vulcanice elimina in cantitati foarte mari (de ordinul tonelor) particule solide, gaze si vapori, pana la 30 - 50 km in stratosfera, care sunt purtate de curenti pana la departari mari de locul emiterii;

cutremurele: produc perturbatii atmosferice si mari cantitati de impuritati provenite din sol si din constructiile care se degradeaza, care sunt deplasate la mari distante de curentii de aer formati odata cu ele;

cometele si meteoritii: formeaza o pulbere cosmica de circa 1000 tone pe intreg globul, ceea ce reprezinta o densitate extrem de mica pe unitatea -de suprafata. Acest praf cosmic prezinta importanta pentru zborurile cosmice, fiind tot mai mult cercetat in ultimii ani; el are o actiune redusa asupra organismului, exceptie facand praful cosmic contaminat radioactiv.

erodarea solului: ca forma de degradare a rocilor, se datoreaza actiunii vantului (eroziunea eoliana) si a ploilor. Aceasta erodare este cu atat mai intensa cu cat solul este mai golas, lipsit de vegetatie, cu expunere in panta sau cu o retea hidrografica mai bogata. La nivelul zonelor erodate precipitatiile atmosferice nu se infiltreaza in sol, ci se scurg repede la suprafata sau se evapora. Ca si consecinta apare o reducere a umiditatii din straturile superioare ale solului, determinand saracirea vegetatiei. Prin erodarea eoliana se elimina in atmosfera cantitati variabile de pulberi de praf sau roca sfaramata, care produce o impurificare locala, fiind purtata de vant, uragane, cicloane, la mii de kilometri.

Furtunile de praf, formate din particule de sol mobilizate din regiunile de stepa din Africa de Nord, America de Nord se extind catre sudul sau estul coastei Atlanticului. Spre exemplu, ciclonul Endu din anul 1992 a avut efecte devastatoare pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii.

reziduurile vegetale si animale - sub forma frunzelor moarte, resturilor alimentare, dejectiilor animale si umane, cadavrelor, degaja in urma descompunerii lor o serie de substante gazoase care impurifica aerul. Granulele de polen si sporii unor plante reprezinta o categorie de aerosoli de origine naturala care, ajunsi in atmosfera, influenteaza negativ sanatatea populatiei, constituindu-se in agenti infestanti si alergizanti;

focul - reprezinta o prima cauza a deteriorarii ecosistemelor, folosit inca din vechime de om, astazi fiind mai des intalnit in anii secetosi pe continentul african si in America tropicala, unde distruge o mare parte a ecosistemelor naturale.

Poluarea artificala a aparut odata cu dezvoltarea asezarilor urbane, sub influenta factorului antropic. Initial, produsele poluante erau putine, avand natura organica si fiind usor degradabile de catre microorganismele mediului (bacterii si ciuperci).

Pe masura dezvoltarii industriei, a cresterii demografice si a modernizarii tehnicii, poluarea s-a extins, poluantii s-au inmultit si au aparut deseuri greu biodegradabile de tipul detergentilor, pesticidelor de sinteza, deseurilor radioactive. Cand cantitatea de poluanti depaseste capacitatea de neutralizare a mediului, ecosistemele sufera un proces de alterare si distrugere a lor, rezultand zone total lipsite de viata.

In functie de natura poluantului, poluarea poate fi:

a)      fizica - produsa de zgomot (poluarea sonora), de substante radioactive (poluare radioactiva) sau de apa calda, praf, particule de carbune;

b)      chimica - produsa de compusii gazosi din industrie (ionii unor metale grele, pesticidele folosite in agricultura, detergentii);

c)      biologica - rezultata din infestarea mediului cu agenti patogeni si germeni proveniti din fermentatii, eutrofizarea apelor. Dupa mediul in care actioneaza poluantii, poluarea poate fi: poluare a aerului, poluare a solului, poluare a apei.

SCHEMA RECAPITULATIVA

Strategia de protecția mediului reprezinta totalitatea acțiunilor și masurilor destinate conservarii resurselor naturale și menținerii calitații factorilor de mediu la un nivel acceptabil.

Instrumentele politicii de mediu sunt mecanismele de baza aflate la dispoziția guvernelor democratice, prin care acestea pot influența populație și organizațiile, in scopul schimbarii mentalitații cetațenilor in direcția favorabila și necesara atingerii obiectivelor și scopurilor dorite.

Formele de deteriorare a ecosistemelor sunt: deteriorarea ecosistemelor prin eroziune; deteriorarea prin supraexploatarea resurselor biologice; deteriorarea prin introducerea de noi specii in ecosistem; deteriorarea prin construcții de baraje și canale; deteriorarea ecosistemelor prin poluare.

CHESTIONAR DE EVALUARE

Modulul II

Care sunt principalele componente ale strategiei de protectie a mediului la nivel national?

Care sunt instrumentele politicii de mediu ?

Ce este poluarea si cum se poate produce ?

Care dintre cele doua forme ale poluarii (naturala si artificiala) este mai periculoasa ?