Problema costurilor depoluarii si protectiei mediului natural

PROBLEMA COSTURILOR DEPOLUARII SI PROTECTIEI MEDIULUI NATURAL

1. Determinarea economica a nivelului de degradare a mediului

2. Externalitatile de mediu si esecul pietei in prezenta acestora

3. Necesitatea internalizarii costurilor protectiei resurselor de

mediu

4. Instrumente economico - financiare si administrative privind

internalizarea costurilor protectiei mediului

5. Structura, eficienta si metode de optimizare a cheltuielilor

pentru actiuni antipoluante

Cresterea demografica a impus accelerarea cererii de bunuri materiale si servicii in conformitate cu un nivel de civilizatie actual sau de perspectiva. Aceasta duce la exercitarea unei duble presiuni asupra mediului concretizata prin exploatarea nerationala a resurselor naturale si cresterea intensiva a cantitatilor de deseuri; in prezent, punandu-se cu deosebit interes, problema costurilor depoluarii si protectiei mediului natural.

Determinarea economica a nivelului de degradare a mediului

Daca societatea opteaza pentru controlul procesului de deteriorare a mediului, va trebui sa specifice calitatea dorita a mediului si, in consecinta, nivelul degradarii mediului.

Exista conceptii variate, conducand la solutii ce reflecta fie o pozitie radicala, fie una de tip conventional sau de tip heterodox. Indiferent de pozitie, trebuie avut in vedere ca oricarui proces de contaminare a mediului i se asociaza, simultan, un anumit cost si un anumit beneficiu. Costurile contaminarii pot fi suportate de societate (in cazul in care contaminarea este permisa) sau de producator (atunci cand exista un control al contaminarii). In ceea ce priveste "beneficiile" contaminarii, "justificarea rezida in incertitudinea progresului si bunastarii sociale, iar mecanismul formarii lor reflecta lipsa de interes a producatorului de a utiliza echipamente antipoluante, ceea ce asigura, prin nivelul mai scazut al costului de productie, o competitivitate sporita" .

In general, nu este posibil sa se conceapa activitati economice fara efecte negative asupra mediului, ceea ce implica optiunea pentru un anumit nivel al contaminarii.

F

Teoria conventionala (marginalista) ne arata ca producatorul isi va spori productia pana la un punct de echilibru, in care venitul marginal este egal cu costul marginal; iar consumatorului ii corespunde o functie de utilitate cu panta negativa, echivalenta cu curba cererii. Echilibrul optim se gaseste in punctul in care beneficiile marginale ale consumatorilor sunt egale cu costurile marginale ale producatorilor, in acest mod ajungandu-se la o optimizare a bunastarii, deoarece ultima unitate de cost suplimentar corespunde, ca nivel, ultimei unitati de satisfactie recunoscuta de consumator.

Putem spune ca poluarea este un "rau" justificat de imposibilitatea eliminarii ei, fiind necesar un nivel optim al poluarii, ce se obtine prin compararea costurilor si beneficiilor.

Abordarea economica a problemei mediului pote fi facuta de pe pozitia economiei bunastarii sau de pe pozitia economiei neoclasice.

Potrivit conceptiei neoclasice, problematica mediului este considerata un caz particular de externalitate negativa, care trebuie internalizata. In aceste conditii se urmareste corectarea efectelor externe pana la atingerea unor nivele compatibile cu satisfacerea necesitatilor umane, "nivelul optim de contaminare corespunzand punctului de optim social, in care beneficiile private marginale coincid cu costurile externe marginale, asigurandu-se, in acest fel, maximizarea profitului social net"[2].

Conceptia "radicala" referitoare la mediu tinde spre determinari frecvent ecologiste, aparand in mod direct politica "nivelului zero al contaminarii" si indirect politica "cresterii economice zero". Adeptii conceptiei radicale se opun total degradarii acestuia, considerand ca optimul social nu poate fi atins decat in conditiile unui nivel zero al contaminarii.

Dar, in practica, politica de "contaminare zero" semnifica, de cele mai multe ori, o anumita stagnare a activitatii economice, in cazul in care nu au loc schimbari radicale in plan tehnologic, de natura sa conduca la tehnologii "curate"; rezultand o egalitate intre optimul social si cel privat ca urmare a inexistentei externalitatilor de mediu.

Conceptia heterodoxa nu exprima o teorie economica coerenta despre problemele mediului, ci include unele aporturi de interes care, fiind in pozitie intermediara - intre cea conventionala si cea radicala - ia in calcul efectele ecologice si instabilitatea ecosistemelor.

Sistemele ecologice se caracterizeaza printr-o capacitate bine determinata de absortie si asimilare, prin intermediul proceselor biologice, a reziduurilor descarcate in mediu (numai in cazul cand acestea sunt biodegradabile). Procesele de asimilare nu sunt instantanee, ci se deruleaza intr-un interval de timp mai mult sau mai putin indelungat, in functie de cantitatea si "calitatea" reziduurilor, de caracteristicile mediului receptor, etc.[3]

  Test de autoevaluare nr. 1:

1. Cine suporta costurile contaminarii?

2. Ce ne arata teoria conventionala?

3. Ce urmareste conceptia radicala?

4. Ce exprima conceptia heterodoxa?

2. Externalitatile de mediu si esecul pietei in prezenta acestora

Mecanismul economic ocupa unul dintre primele locuri in ansamblul cauzelor care au condus la actuala criza a mediului. Promotorii actualului mecanism economic sunt, de fapt, promotorii unei exploatari nerationale a bunurilor si serviciilor de mediu cat timp acestea sunt considerate "libere", fara valoare si deci, mentinute in afara regulilor pietei.

E

In general, efectele poluarii se regasesc la doua niveluri, si anume:

la nivelul intreprinderilor generatoare, sub forma de internalitati reprezentate de includerea cheltuielilor de tratare a emisiilor poluante in costurile de fabricatie, care astfel cresc cu cateva procente;

la nivelul intregii societati, sub forma de externalitati, reprezentand costurile sociale necesare refacerii mediului degradat, inclusiv a starii de sanatate a oamenilor.

Externalitatile de mediu, ce apar atunci cand costurile private difera in mod semnificativ de cele sociale, reprezinta fenomene tot mai frecvente, dar care scapa sistemului pietei, facilitandu-se astfel deformarea mecanismului de alocare optima a resurselor si reclamand, in acelasi timp, interventia puterii publice. Externalitatile se produc atunci cand productia si consumul dau nastere la costuri sau beneficii involuntare pentru altii[4], fiind efectul comportamentului agentilor economici, necuantificate in bani, neregasite in tranzactii voluntare de piata.

F

Externalitatile se caracterizeaza prin doua elemente[5]:

ele deriva din activitatea unui alt participant (consumator sau producator) decat cei care le suporta sau care sunt influentati de ele;

nu sunt inregistrate pe piata in mod direct si, deci, nu influenteaza echilibrul concurential.

In literatura de specialitate externalitatile sunt grupate in doua categorii: pozitive si negative.

Externalitatile pozitive se intalnesc atunci cand activitatile aduc beneficii pentru terte parti, concretizandu-se in niveluri de productie si de consum mai mici decat cele care corespund alocarii eficiente a resurselor.

Externalitatile negative apar in legatura cu activitatile de productie sau de consum, ce genereaza costuri pentru terte parti. In acest caz, costurile private sunt mai reduse decat cele sociale. Costurile sociale includ si costuri externe, adica pe cele suportate de terti. Nivelul productiei si nivelul consumului sunt mai mari decat cele corespunzatoare alocarii eficiente a resurselor[6].

Externalitatile de mediu negative sunt evidentiate indeosebi de fenomenul poluarii, atunci cand apar ca dezeconomii externe, pentru ca pagubele provocate unui agent economic nu sunt compensate financiar (de exemplu, culturile agricole, pomicole afectate de o fabrica de ciment sau de produse chimice), efectele lor transformandu-se in amenintari majore la adresa societatii.

In concluzie, externalitatile reprezinta o situatie de esec al pietelor deoarece, in absenta interventiei corectoare, concurenta libera ar genera nivele de productie sau de consum ce nu corespund alocarii eficiente a resurselor. Solutia fundamentala a rezolvarii externalitatilor negative se refera la internalizarea acestora.

Test de autoevaluare nr. 2:

1. La ce niveluri se regasesc efectele poluarii?

2. Prin ce se caracterizeaza externalitatile?

3. Cand se intalnesc externalitatile pozitive?

4. Cand apar externalitatile negative?

5. Care este fundamentala a rezolvarii externalitatilor negative?

3. Necesitatea internalizarii costurilor protectiei resurselor de mediu

Internalizarea costurilor protectiei resurselor de mediu este necesara deoarece in acest mod creste responsabilitatea intreprinzatorilor fata de problemele de mediu. Se renunta astfel la ideea ca societatea in ansamblu, prin subventii de la buget, trebuie sa suporte costurile antipoluante si se instaureaza principiul conform caruia, cine polueaza plateste, este obligat sa refaca si constrans sa nu mai polueze.

E

Conceptul de responsabilitate pentru daune aduse mediului furnizeaza mijloacele prin care poluatorii sa fie facuti raspunzatori din punct de vedere material pentru daune aduse mediului si sanatatii oamenilor.

Principalele tipuri de responsabilitati pentru daune aduse mediului sunt urmatoarele :

raspunderea retroactiva pentru pagubele aduse mediului reglementeaza situatia poluarii si pagubele aduse mediului in trecut; fostii poluatori trebuie sa acopere pagubele produse in trecut;

raspunderea comuna pentru pagubele aduse mediului urmareste recuperarea pagubelor atunci cand sunt mai multi poluatori; principala dificultate este de a se putea separa vina fiecarui poluator;

raspunderea multipla se utilizeaza atunci cand exista mai multi poluatori si nu se pot recupera despagubirile de la toti poluatorii, existand posibilitatea ca fiecare dintre poluatori sa poata fi facut raspunzator pentru toata paguba.

In anul 1993, Comisia UE a publicat Cartea Verde privind Remedierea pagubelor aduse mediului, care traseaza liniile directoare pentru o legislatie comuna in domeniu. Interesul Comisiei UE este de a promova principiul poluatorul plateste prin intermediul unor despagubiri substantiale care sa actioneze ca un stimulent pentru reducerea poluarii.

Din punct de vedere economic, justificarea responsabilitatii pentru daune aduse mediului se bazeaza pe ideea dupa care o persoana care obtine beneficii in urma unei activitati trebuie sa accepte consecintele nefavorabile si sa fie responsabila pentru eventualele pagube. Producatorul unui bun care obtine profit trebuie sa considere pagubele aduse mediului ambiant ca parte a costului de productie. Pentru a avea activitati economice viabile si a intrebuinta eficient resursele, producatorul trebuie sa-si internalizeze costurile. In lipsa responsabilitatii pentru daune aduse mediului, producatorul isi va externaliza costurile, deoarece societatea ii permite sa polueze liber si sa transfere o parte a costurilor sale asupra restului societatii[8].

Din experienta mondiala se pot preciza o serie de ramuri industriale, cum ar fi metalurgia, chimia, energetica, mineritul, transporturile, etc. care prezinta riscuri mari pentru mediu. Aceste ramuri industriale necesita cele mai mari cheltuieli pentru refacerea mediului.

Internalizarea externalitatilor negative nu este simpla datorita dificultatilor ce apar in legatura cu masurarea costurilor externe.

O economie de piata nereglementata va genera poluare (sau alte externalitati) la un nivel la care beneficiile marginale private ale reducerii poluarii sunt egale cu costurile marginale private ale acestei reduceri. Eficienta impune ca beneficiul social marginal sa fie egal cu costul social marginal al reducerii poluarii. Intr-o economie nereglementata, reducerea va fi prea mica, iar poluarea prea mare.

Guvernele lupta impotriva externalitatilor fie prin aplicarea unor masuri directe de control, ce poarta adesea numele de reglementari sociale, fie prin utilizarea stimulentelor financiare pentru a determina firmele sa reduca externalitatile daunatoare (reglementarile adoptate in ultimele decenii au obligat firmele sa renunte la folosirea substantelor chimice care afecteaza stratul de ozon) sau sa dezvolte activitati benefice. Teoretic, daca standardele sunt stabilite corespunzator, atunci se poate ajunge la nivelul eficient al poluarii, dar, in practica aceste reglementari sunt mai greu de aplicat.

In prezent principala solutie a pietei, principalul instrument de internalizare a costurilor cu poluarea este principiul poluatorul plateste.

Nu este posibila o separare clara a costurilor privind poluarea trecuta si cea viitoare, deoarece investitiile antipoluante trebuie sa rezolve, in principiu, ambele probleme.

  Test de autoevaluare nr. 3:

1. Ce presupune internalizarea costurilor protectiei resurselor de mediu?

2. Care sunt principalele tipuri de responsabilitati pentru daune aduse mediului?

3. Cum "lupta" guvernele impotriva externalitatilor?

4. Care este principala solutie a pietei cu privire la internalizare a costurilor cu poluarea?

4. Instrumente economico - financiare si administrative privind internalizarea costurilor protectiei mediului

Pentru armonizarea intereselor micro si macroeconomice sunt necesare legi care sa impuna limite admise pentru poluare si un sistem de parghii economico - financiare care sa stimuleze preocuparile de protectie a mediului si sa sanctioneze abaterile semnalate.

E

In materie de protectie a mediului, solutia pietei este cel mai bun instrument si presupune :

A)     Instituirea mecanismelor concurentiale in alocarea resurselor

Rolul pietei este de a face ca, pe calea concurentei pe care o intretine, sa determine ca resursele sa intre in posesia celor care stiu sa le foloseasca mai eficient. Conform noii piete ecologice, eficienta folosirii resurselor nu este suficienta; trebuie ca ele sa fie folosite fara poluare.

O asemenea piata poate fi incurajata si intretinuta. Statul poate ajuta la alocarea selectiva a resurselor, prin subventii la importul de tehnologie nepoluanta, concesii (scutiri de impozite, facilitati la import) etc., la realizarea unei privatizari ecologice.

Exista o experienta in materie a tarilor OECD, potrivit careia orice proiect de privatizare este insotit de un "Program de conformitate", prin care se transfera noului proprietar cumparator toate obligatiile referitoare la conditiile de mediu pe care trebuie sa le respecte, riscurile ecologice la care se expune, ca si costurile acoperitoare. Noul proprietar ia cunostinta, pe cale contractuala, de prevederile legale privind protectia mediului, pe care se obliga sa le respecte.

Piata poate regla problemele poluarii intr-un climat de negociere folosind mecanismul preturilor. Un pret liber, care sa reflecte toate cheltuielile antrenate de realizarea unui bun, inclusiv cele de poluare, poate fi un semnal operativ si util, analistii ajungand la concluzia ca preturile la resursele naturale trebuie ridicate prin masuri politice. Aceasta este prima tinta care trebuie atinsa. Pe de alta parte, schimbarile sectoriale cerute de dezvoltarea sustenabila trebuie sa se realizeze la costuri economice joase. Costurile inalte pot insemna o incetinire a procesului de crestere si, ca urmare, dezvoltarea poate deveni nesustenabila .

F

Avantajele dobandite prin responsabilizarea fata de mediu, pe calea unui pret ridicat, trebuie sa compenseze riscurile pe care acelasi pret mare le poate avea asupra cresterii economice, astfel incat sa se mentina suportul unei dezvoltari durabile.

B) Aplicarea principiului poluatorul plateste permite satisfacerea a doua mari cerinte:

determinarea dimensiunii raspunderii pentru paguba adusa mediului;

posibilitatea practicarii de preturi, in baza determinarilor facute la resursele de mediu, in vederea introducerii unui comportament responsabil din partea utilizatorilor acestora.

Exista interpretari diferite ale modului de aplicare a principiului datorita imposibilitatii de a masura cu exactitate paguba si a implicatiilor pe care internalizarea unor cheltuieli le are asupra eficientei sau asupra raportului dintre eficienta si echitate.

Principalele modalitati de internalizare a costurilor, in vederea suportarii lor de catre poluator, sunt:

1. Definirea clara si respectarea stricta a drepturilor de proprietate considerandu-se ca numai privatizarea va face pe fiecare responsabil de exploatarea rationala si conservarea pe termen lung a resurselor (exceptie facand aerul, apa marilor si oceanelor, stratul de ozon, etc. pentru care trebuie gasite solutii situate dincolo de proprietatea privata);

2. Negocierea directa intre agentii economici, potrivit careia cele doua parti (poluatorul si poluatul) vor fi dispuse sa negocieze in privinta costului cu poluarea, astfel:

poluatorul va fi dispus sa plateasca celor poluati o taxa compensatoare, atata vreme cat avantajul marginal obtinut prin activitatea sa, poluanta, este superior costului pe care poluatul ar trebui sa-l suporte, daca s-ar angaja sa se ocupe de eliminarea poluarii;

sau, poluatul va fi interesat sa ofere poluatorului o taxa pentru a-l stimula sa reduca emisiile poluante.

3. Standardele definesc calitatea mediului si stabilesc volumul permis sau concentratia de substante- particule descarcate in aer, apa, sol sau existente in produse. Se intalnesc mai multe categorii de standarde, astfel[12]:

standarde de mediu, stabilesc concentratia maxima admisibila permisa (CMA) a unui poluant specific in apa, sol sau aer;

standarde de emisie in efluenti, stabilesc volumul maxim sau concentratia unui poluant descarcat de o sursa;

standardele tehnologice, definesc tehnologia pe care o firma trebuie sa o adopte pentru a se incadra in standardele de mediu;

standardele de performanta, definesc o masura a performantei, lasand posibilitatea alegerii pentru orice agent economic implicat;

standardele de produs, stabilesc continutul maxim de substante daunatoare sau poluante pe care il poate contine un produs;

standardele de proces, coreleaza si limiteaza nivelurile de emisie pentru diferite procese tehnologice.

Folosirea standardelor implica o serie de avantaje si dezavantaje de care trebuie sa se tina seama la internalizarea costurilor:

ca avantaje mentionam: furnizeaza datele necesare aprecierii eficacitatii controalelor existente; asigura un control maxim din partea autoritatilor; elimina sau limiteaza poluarea resurselor de mediu in timpul productiei; implica respectarea standardelor existente stabilite prin legislatia interna si internationala; faciliteaza aplicarea legislatiei existente in materie de mediu natural;

ca dezavantaje mentionam: necesita cunostinte tehnologice pentru a putea aprecia efectele poluarii si folosirea unui personal de specialitate; implica o supraveghere si o monitorizare avansata pe baza unui instrumentar complex; implica cheltuieli administrative si de monitorizare; risca o birocratizare ridicata si aparitia fenomenelor de coruptie, daca personalul nu este suficient de bine motivat prin salariu.

4. Internalizarea pe calea taxelor. Prin taxare, se ajunge la egalizarea costurilor marginale antrenate de masurile de protectie a mediului, fiecare agent fiind tentat sa reduca daunele pe care le aduce mediului, atata vreme cat costul marginal al masurilor necesare in aceasta directie este mai mic decat taxa pe care ar plati-o pentru poluare.

In categoria taxelor intra:

a) Taxa pe poluare (sau taxa de emisie). In acest caz, firmele trebuie sa plateasca o taxa de poluare in functie de daunele externe pe care le produc.

Pentru realizarea acestui obiectiv, este necesara realizarea unor conditii, astfel:

posibilitatea masurarii pagubei produse prin poluare;

stabilirea cat mai exacta a parametrilor calitativi ai mediului ambiant (prin standarde de mediu);

stabilirea unui nivel optim, stimulativ al taxei.

Punand in ecuatie noul beneficiu marginal (beneficiul privat plus taxele de emisie) cu costul marginal al reducerii poluarii, firma poate sa aduca poluarea la nivelul de eficienta. Daca taxele de emisie ar fi corect calculate, firmele interesate de profit ar fi conduse de o mana "invizibila" catre punctul de eficienta in care costurile marginale sociale si beneficiile marginale sociale ale poluarii sunt egale[13].

In tara noastra, potrivit Ordonantei 196/2005, de la 1 ianuarie 2006, toti operatorii economici sunt obligati sa constitute, sa declare si sa plateasca catre Administratia Fondului de Mediu o taxa pe emisiile de noxe, "produse" de autovehiculele din proprietate de 3,69 RON pentru 10.000 de litri de benzina fara plumb consumata, sau de 5,08 RON pentru 10.000 de litri de motorina consumata.

b) Taxe pentru utilizarea unei resurse. O taxa in aceasta directie urmareste fie continuitatea existentei unei resurse rare, neregenerabile, fie incurajarea unui serviciu de tratare a deseurilor, spre a le da o utilizare economica sau a le neutraliza efectele nedorite.

c) Taxe pe produs. Sunt menite a acoperi cheltuielile necesare inlaturarii eventualelor pagube, pe care producerea si consumul unor bunuri le-ar provoca. Atunci cand produse diferite se adreseaza aceleasi nevoi, se aplica taxe diferentiate pe produs pentru a incuraja productia si consumul celor mai putin poluante (accizele la carburanti au menirea de a incuraja consumul de combustibil fara plumb, transportul in comun sau mersul pe jos si de a reduce traficul auto poluant).

d) Taxe administrative, se instituie in vederea colectarii fondurilor necesare finantarii unor actiuni de management al mediului. Astfel de taxe se colecteaza la inregistrarea unor firme poluante, la eliberarea unor licente de functionare, etc. Dezavantajul taxelor administrative este legat de lipsa posibilitatii stabilirii unei legaturi directe intre contributia poluatorilor si costurile pe care le implica implementarea programelor de mediu.

5. Subventiile. Sunt justificate de existenta unor externalitati pozitive. Daca un agent economic este la originea acestora, el trebuie sa fie incurajat si subventionat prin acordarea unor prime pentru orice investitie antipoluanta efectuata sau pentru evitarea si suprimarea poluarii. Aceste prime trebuie sa fie mai mari decat costurile cu depoluarea, ceea ce comporta dificultati legate de identificarea exacta a poluatorului, a cuantumului poluarii, a costurilor de epurare, etc.

De asemenea, nu trebuie neglijate rezultatele nedorite, cum ar fi crearea de intreprinderi poluante cu scopul de a primi prime de epurare, tendinta intreprinderilor existente de a subevalua poluarea produsa si de a fi, astfel, "premiat" cu sume mult mai mari decat merita, ipoteza limita in care o firma continua sa primeasca prima, si dupa ce si-a inchis portile, din ratiunea ca, astfel, nu produce poluare[14].

Ca exemple de subventii amintim: primele directe, credite guvernamentale cu dobanda redusa sau fara dobanda, permisiunea unor amortismente accelerate, reduceri de impozite, investitii directe din partea administratiei publice, etc. Acestea sunt criticate pentru dezavantajele lor, fiind considerate putin conforme cu principiul poluatorul plateste, si se intalnesc in tari ca Germania, Olanda, Franta, Italia, etc, mai putin in SUA.

6. Certificatele de poluare sau permisele negociabile reprezinta totalul autorizatiilor ce sunt distribuite intreprinderilor poluatoare, fiind negociate intre firme sau intre sectiile aceleiasi intreprinderi si urmaresc fixarea unui nivel total predeterminat al emisiilor sau concentratiei de emisii dintr-o zona data.

Aceste certificate de poluare se gasesc sub mai multe forme :

- certificate ce incorporeaza un drept sau o obligatie, ce pot fi bazate nu numai pe dreptul de a face un anumit lucru (de exemplu emisia unei cantitati date dintr-un poluant) ci si pe obligatia de a efectua o actiune de prevenire sau de reparare a mediului (de exemplu obligatia de recuperare sau de reciclare a unei cantitati date dintr-un material: hartie reciclabila, etc.);

- certificate bazate pe emisii sau pe produse, in cazul emisiilor de poluant vor primi certificate numai emitentii din regiune, iar pentru eliminarea cauzelor ce aduc prejudicii mediului, datorate caracteristicilor produselor fabricate (de exemplu, continutul de sulf din combustibil, utilizarea autovehiculelor, etc.) vor primi certificate producatorii nationali si importatorii;

- certificate bazate pe emisii sau pe calitatea mediului, in primul caz, autoritatile impun unui grup de poluatori dintr-o regiune un volum limita de emisii ce este calculat pornind de la ipoteza existentei unei relatii liniare intre volumul emisiilor si calitatea aerului iar in celalalt caz, se urmareste controlul direct al calitatii aerului, fiind necesara eliberarea unui model de dispersie a poluantilor emisi cu scopul determinarii impactului fiecarei surse asupra calitatii mediului.

Certificatele pot fi aplicate intr-o regiune, tara sau ansamblu de tari in cazul in care emisiile nu provin de la produse toxice, cancerigene, metale rare, etc., cand vor fi aplicate numai reglementari directe. Aceste tipuri de permise se utilizeaza foarte putin in Europa: in Danemarca pentru reducerea emisiilor de CO din centralele electrice, in Polonia (regiunea Chorzow) si Elvetia (cantonul Baile) pentru reducerea poluarii cu NO_X din industrie.

7. Sistemul de garantie-colectare (colectare - refinantare). Potrivit acestei metode, li se cere consumatorilor sa plateasca o supra-taxa la achizitionarea unui produs (sticle, anvelope, ulei auto, baterii auto, etc.) a carei eventuala nereturnare si colectare, dupa utilizarea sa deplina, ar produce poluare. Odata cu returnarea bunului, la finele ciclului sau de viata, supra-taxa se restituie consumatorului.

In concluzie, toate aceste instrumente economico-financiare si administrative au in vedere aplicarea, mai mult sau mai putin, a principiului poluatorul plateste, avand rolul de a stimula piata concurentiala si de a disciplina atitudinea fata de mediu si de folosirea resurselor.

Test de autoevaluare nr. 4:

1. Ce definesc standardele?

2. Ce categorii de standarde privind mediul se intalnesc?

3. Care sunt principalele modalitati de internalizare a costurilor?

4. Care sunt avantajele implicate de folosirea standardelor? Dar dezavantajele?

5. Ce intra in categoria taxelor de mediu?

6. Ce reprezinta certificatele de poluare sau permisele negociabile?

7. Care sunt formele certificatelor de poluare?

8. Care sunt instrumentele economico - financiare si administrative privind internalizarea costurilor protectiei mediului?

5. Structura, eficienta si metode de optimizare a cheltuielilor pentru actiuni antipoluante

Datorita valorii ridicate a cheltuielilor pentru actiunile antipoluante, participarea cu fonduri la aceasta activitate este diversificata de la o tara la alta, de la o regiune la alta.

E

O serie de specialisti au grupat cheltuielile pentru luarea masurilor antipoluante astfel :

cheltuieli pentru epurare (neutralizare sau tratare) a poluantilor;

cheltuieli pentru controlul si expertizele privind gradul de poluare;

cheltuieli pentru transportul si depozitarea reziduurilor;

cheltuieli pentru recuperarea si valorificarea deseurilor si reziduurilor;

cheltuieli de cercetare si dezvoltare tehnologica in domeniul protectiei mediului inconjurator;

penalitati pentru depasirea gradului admis de poluare;

cheltuieli pentru refacerea daunelor provocate de poluarea neanihilata;

cheltuieli de investitii in mijloace fixe noi pentru protectia mediului inconjurator.

Cu toate efectele favorabile generate de internalizarea externalitatilor, se pune intrebarea: in ce masura costurile "externe" trebuie internalizate, si care din grupele de cheltuieli antipoluante este necesar sa fie incluse in costurile de productie?.

Este normal ca sarcinile si cheltuielile pentru protectia mediului sa se rasfranga mai mult asupra intreprinderilor poluante, sa fie internalizate, iar statului, prin buget si institutiile sale specializate sa-i ramana ca sarcini concrete controlul gradului de poluare, dezvoltarea cercetarii stiintifice si tehnologice in domeniul combaterii poluarii si refacerea unor eventuale pagube provocate de poluarea neanihilata.

Indiferent de nivelul de dezvoltare economica sau de poluare atins este necesara urmarirea eficientei economice, prin metode specifice, a actiunilor antipoluante. Analiza corespunzatoare a eficientei presupune exprimarea valorica, prin intermediul preturilor, a eforturilor care se fac si efectelor ce se obtin in domeniul protectiei mediului.

Un prim aspect in abordarea protectiei mediului il constituie legatura care exista intre calitatea mediului (gradul de poluare), pe de o parte, si costurile calitatii (pentru protectia mediului) si noncalitatii acestuia (pagube provocate de poluarea neanihilata) pe de alta parte.

In acest sens, cheltuielile pentru protectia mediului au eficienta economica cea mai ridicata atunci cand valoarea acestora, raportata la valoarea pagubelor inlaturate (economiile obtinute) ca urmare a cresterii gradului de puritate a mediului este minima.

Se poate scrie astfel: minim, (1)

unde:

C(x) - reprezinta cheltuielile pentru protectia mediului;

E(x) - reprezinta economiile ce apar prin inlaturarea pagubelor;

x - gradul de puritate a mediului (sau randamentul statiilor de poluare).

Daca pagubele nu pot fi masurate, se poate utiliza raportul:

minim, (2)

in care:

q - reprezinta cantitatea de poluanti supusa poluarii.

Acest lucru este valabil, mai ales, pentru acele reziduuri poluante care, dupa procesul de neutralizare, sunt destinate a fi comercializate (de exemplu: namolurile de la apele uzate folosite ca ingrasaminte) si, ca urmare, sunt achizitionate de beneficiari la un anumit pret.

Pentru o determinare cat mai exacta este necesar sa se ia in considerare, pe langa cheltuielile de investitii si cheltuielile curente, iar in unele cazuri si valoarea materialelor recuperate si a efectelor sociale, actualizate la momentul calculului.

De asemenea, efectul cel mai important pentru intreprinderile poluante il constituie masura in care, respectand limitele admise de poluare, costurile protectiei mediului influenteaza profitul, avand in vedere ca aceste cheltuieli nu realizeaza valori materiale noi, ci asigura conditiile pentru realizarea acelorasi niveluri de productie.

In general, economistii cauta sa determine cel mai eficient nivel din punct de vedere social al poluarii prin cantarirea costurilor si beneficiilor sociale, recomandand o metoda cunoscuta sub denumirea de analiza cost - beneficiu[17]. Eficienta impune ca beneficiul marginal social rezultat din reducerea poluarii sa fie egal cu costurile marginale sociale ale acestei reduceri.

Utilizarea analizei cost - beneficiu reliefeaza motivele pentru care pozitia extrema a ecologistilor, a "riscului zero" sau a "emisiilor poluante zero", este in general costisitoare, in anumite situatii, chiar imposibila; o asemenea conceptie impunand inchiderea industriei siderurgice sau interzicerea traficului auto.

Definirea si masurarea pagubelor generate de poluare sau a beneficiilor obtinute ca urmare a realizarii unor proiecte antipoluante este adesea dificila din punct de vedere practic datorita necunoasterii urmarilor prezente si viitoare ale fiecarui poluant in parte. Chiar si in conditiile posibilitatii cuantificarii unor efecte pozitive ale actiunilor conjugate de protectie a mediului, raman totusi unele consecinte ce nu pot fi evaluate in bani, cum sunt cele legate de confortul si calitatea vietii oamenilor.

E

Punctul de optim, rezultat din calculele de eficienta si ajustari matematice, este influentat prin actiunea unor factori astfel:

optiunea pentru tehnologiile de productie nepoluante sau mai putin poluante poate determina obtinerea de economii suplimentare datorita mentinerii unui nivel mai ridicat de calitate a mediului, cu aceleasi eforturi de combatere a poluarii;

incorporarea in procesul productiv a output-urilor reziduale, cand acestea nu necesita cheltuieli de valorificare prea mari, duce la recuperarea unei parti din cheltuielile pentru actiuni antipoluante;

cresterea eficientei economice prin utilizarea rationala a fondurilor fixe (instalatii, statii de epurare, etc.) a energiei si combustibilului, functionarea mijloacelor tehnice de epurare la randamentul lor optim;

amplasarea teritoriala corespunzatoare a intreprinderilor poluante, tinand seama de distanta de zonele locuite si de cele agricole, duce la diminuarea pagubelor economice si sociale;

imbunatatirea structurii de fabricatie prin utilizarea de materii prime si materiale cu continut redus de substanta nocive, folosirea inlocuitorilor, poate avea efecte favorabile asupra costurilor protectiei mediului, obtinerea nivelului optim economic cu un volum redus de cheltuieli.

Test de autoevaluare nr. 5:

1. Cum se grupeaza cheltuielile pentru luarea masurilor antipoluante?

2. Ce factori influenteaza punctul de optim?

3. Cand au cheltuielile pentru protectia mediului eficienta economica cea mai ridicata?

4. Ce reliefeaza utilizarea analizei cost - beneficiu?