Poluarea Apei - Omul si mediul

Poluarea Apei

Omul si mediul sunt entitati inseparabile, existenta omului fiind dependenta de mediu, iar factorii mediului - aerul, apa, solul, etc. - fiind modificati, in urma folosirii lor de catre om. Astfel apare poluarea, aspect implicit al vietii, in desfasurarea careia unele produse, rezultate din procesele fiziologice si din activitatea omului si animalelor, devin reziduuri care pot incomoda bunul trai, in functie de natura si de cantitatea lor. Se poate spune ca poluarea l-a insotit pe om de la aparitia lui pe pamant.

Astazi industria lucreaza pe principiul "bun si ieftin cu orice pret" si toate substantele, care nu intra in produsul final ce se valorifica, sunt aruncate in mediul inconjurator. Aceste produse nefolositoare, naturale sau sintetizate (denumite poluanti), rezultate din nevoile fiziologice ale omului sau din activitatea lui, pot incomoda procesele naturale, iar atunci cand ele se acumuleaza, devin toxice sau nebiodegradabile. Ele provoaca imbolnavirea oamenilor si degradarea naturii.

O data cu cresterea densitatii populatiei si cu dezvoltarea tehnicii, cantitatea poluantilor a crescut, ajungand ca treptat sa altereze ecosistemele, sa dezechilibreze viata naturala pe mari intinderi. In secolul nostru problema evitarii poluarii s-a pus extrem de acut, trecandu-se la luarea unor masuri de prevenire a poluarii si de distrugere constienta a poluantilor.

Legile de protectie a mediului s-au creat pentru a ingradi unele efecte neprevazute si daunatoare ale industrializarii. Aceste efecte consta in poluarea fizica si chimica a aerului, a apei, a solului, etc.

Primul semnal de alarma la aparitia poluarii il dau vietuitoarele acvatice marunte. Sensibilitatea microorganismelor sesizeaza orice mica modificare a calitatii apei. La randul lor, ele influenteaza compozitia apei si pot asimila, in anumite limite, substantele aduse de apele uzate.

In sursele de apa se scurg efluenti incarcati cu resturi organice de tot felul, precum si microorganisme evacuate din activitati casnice sau cu substante de o nelimitata varietate provenite din industrii. Ingrasamintele chimice, detergentii, pesticidele, produsele petroliere (uneori in cantitati uriase) polueaza accidental sau sistematic raurile, lacurile, marile si oceanele.

Apa folosita in scopuri casnice, sau industriale (ca agent de spalare, mediu pentru reactii chimice sau biochimice), se reintoarce in natura cu proprietati modificate, purtand cu sine reziduuri antrenate sau dizolvate. Dar sarcina de a elimina deseurile din apa este lasata numai pe seama naturii. Acum insa cand necesitatile de apa sunt din ce in ce mai mari, posibilitatile naturii sunt de cele mai multe ori depasite, iar consecintele se resimt imediat: calitatea surselor naturale este alterata, viata acvatica este periclitata, utilizarea ulterioara devine dificila sau chiar imposibila; apele uzate devin in majoritatea cazurilor poluate, aducatoare de pagube si moarte.

Ca superlativ al calitatii apei era considerat potabilitatea apei, apreciata mai mult organoleptic (culoare, gust, miros), sursele obisnuite fiind izvoarele si panzele subterane de adancime mica si mijlocie. Dar volumele uriase solicitate de concentrarile urbane si marile industrii au impus cautarea unor surse mai bogate. S-a trecut la utilizarea apelor de suprafata : rauri, fluvii, lacuri. Implicit a aparut necesitatea corectarii calitatii acestor ape , care in curgerea lor se incarca cu nenumarate impuritati minerale si organice.

Pentru apa potabila s-au stabilit norme general acceptate, pe baze stiintifice, cuprinzand caracteristici organoleptice, fizice (temperatura, turbiditate), chimice (continut de saruri) radioactive, biologice si bacteriologice, detaliat si riguros limitate prin metode moderne de detectare, limite precizate in standarde de stat (in Romania, STAS 13245-1971), si norme recomandate de Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.).

Sursele de poluare a apei sunt extrem de variate; chiar unele procese naturale s-ar putea include in notiunea de poluare. De prima importanta in acest caz sunt factorii meteorologici:

ploile torentiale spala malurile antrenand suspensii minerale si resturi organice (frunze, aschii, cadavre);

variatiile bruste de temperatura modifica activitatea biologica;

vanturile aduc resturi solide si germeni;

eroziunea, colmatarile, alunecarile de teren, modifica viteza de scurgere, descopera straturi de roci solubile, etc.

Introdusi continuu in ape in cantitati infime sau deversati accidental in cantitati enorme, poluantii cei mai periculosi cu raspandire difuza sunt cunoscuti din viata de toate zilele: detergentii, ingrasamintele chimice, pesticidele , petrolul si produsele obtinute din petrol si produsele radioactive.

Dupa provenienta surselor de poluare, se disting urmatoarele categorii de poluanti:

suspensiile (steril de la exploatarile miniere sau cariere, par, oase, fibre de lemn, deseuri de carne, etc.)

substantele chimice (numeroase si in continua diversificare provenind din industrii si gospodarii, detergenti, ingrasaminte chimice, pesticide, etc.)

substantele organice, reziduuri biologice (excremente, resturi din industria alimentara, gunoaie, etc.)

apele fierbinti (din industrie sau uzine termoelectrice)

substantele radioactive (din atmosfera, in urma exploziilor nuleare, de la reactorii uzinelor nuclearo-electrice, din laboratoarele de cercetari cu izotopi radioactivi, etc.)

produsele petroliere (de la foraj-extractie, de la rafinarii, din uzinele petrochimice, de la transporturi navale si auto, scurgerile din conducte de transport, etc.)

microorganismele patogene (din spitale, crescatorii de animale, locuinte, stranduri).

Sursele de poluare a apelor sunt de o mare varietate. Poluantii solizi sau lichizi ajung in apele naturale direct, sau prin intermediul apelor uzate.

Poluarile se pot produce concentrat, in puncte localizate (conducte de canalizare, rampe de descarcare) sau sunt raspandite in zone dificil de delimitat: terenuri agricole, schele petroliere, cariere sau exploatari miniere.

Poluarile difuze se caracterizeaza prin raspandirea in zone vaste a unor poluanti de provenienta greu de localizat. Cele mai intinse sunt provocate de petrol,    detergenti, pesticide, substante radioactive si germeni patogeni.

Manifestarea in timp a surselor de poluare poate fi continua (canalizarea unui oras), discontinua (canalizarea unei fabrici de zahar care functioneaza sezonier), cu caracter permanent (orase, industrii), temporar, (colonii provizorii), sau accidental (avarii de instalatii, de rezervoare). Exista si surse mobile de poluare: nave, autovehicule, instalatii industriale deplasabile.

Primele constatari de poluare au fost spontane si empirice: s-au observat pesti morti plutind rasturnati, impuritati vizibile, tulbureala si coloratie, miros respingator si gust suspect.

Modificarile fizico-chimice ale apei determina schimbari biologice: organismele sensibile, care au nevoie de lumina, dispar in cazul in care apa se tulbura; descompunerea materiei organice consuma oxigenul dizolvat; pestii se asfixiaza; dezechilibrul biologic favorizeaza dezvoltarea unor specii de alge albastre, verzi si diatomee. Apa "infloreste", miroase a peste stricat sau mucegai, este tulbure si colorata.

Poluarea are efecte dezastruoase pentru fauna si flora. Animalele domestice si salbatice cad prada mai ales poluarilor insidioase. Se produc otraviri acute, boli de piele, eczeme, intoxicatii cronice. Dar in primul rand sufera fauna apelor. Mortalitatea masiva a pestilor in momente de poluare acuta constituie numai unul din aspecte. Degradarea progresiva, lenta, duce la modificari nespectaculoase, dar ireversibile. Intai este distrusa hrana marunta a pestilor si atunci acestia sunt obligati sa migreze. Speciile care nu pot rezista, dispar. In locul lor se dezvolta alte vietuitoare inferioare: viermi, insecte, alge. Pestii care supravietuiesc au gust inacceptabil, sunt infectati cu germeni patogeni sau contin substante toxice. Pe maluri, in lunca ierburile nu mai cresc, copacii se usuca, o flora respingatoare de ciuperci si mucegaiuri pune stapanire pe zonele care nu sunt cu totul pustiite.

In apa si in sol, este de o exceptionala importanta epurarea biochimica, desfasurata in marele laborator al naturii de miliarde de vietuitoare microscopice. Toate aceste modificari favorabile, spontane, poarta denumirea de procese de autoepurare. Evaporarea se poate considera etapa fundamentala de autoepurare intrucat regenereaza unica sursa a apelor dulci; ploaia, dar si alte fenomene ca diluarea sarurilor, sedimentarea suspensiilor, "moartea" produselor radioactive, se include tot in aceasta clasa.

Cand cantitatea de poluanti nu depasesc o anumita limita, procesele de autoepurare pot asigura protectia mediului. In toate cazurile insa omul trebuie sa intervina si sa combata poluarea mediului inconjurator. Evitarea poluarii trebuie sa inceapa de la sursa, adica actionand direct in procesul de aparitie al reziduurilor, prin diferite metode: epurare mecanica (gratare, tocatoare, zdrobitoare, separatoare), epurare chimica (dezinfectare, filtrarea cu carbune activ), epurare biologica (naturala prin iazuri, artificiala prin biofiltre, oxidarea namolurilor ).

Protectia calitatii apelor n-a constituit totdeauna o problema de stat. Mai intai au aparut sporadic prevederi oficiale de interzicere a poluarii (Franta-1829, Anglia-1876) in cadrul unor legislatii de protectie a fondului piscicol, in codul rural si in codul silvic, apoi au urmat reglementari pe linia igienei publice. Pescarii profesionisti si amatori, vanatorii si naturalistii au contribuit la formarea unor curente de opinie care sa atraga atentia asupra pericolelor poluarii, fara sa se obtina insa rezultate concludente. Lupta propriu-zisa contra poluarii apelor se poate considera inceputa abia in perioada de redresare economica de dupa 1950, cand gospodarirea rationala a apelor a devenit o cerinta imperioasa. Conferinta din 1958 a Asociatiei de Drept International a emis recomandari care prevad ca toti coriveranii trebuie sa ia masuri imediate pentru a impiedica orice noua poluare si pentru a realiza toate lucrarile necesare de reducere la minim a nocivitatii surselor actuale de poluare. Conventia de la Londra 1962 contra poluarii apelor maritime cu hidrocarburi (produse petroliere) prezinta o importanta deosebita. Ca moment crucial sunt actiunile realizate sub egida ONU, cu privire la mediul inconjurator, iar dintre organizatiile interguvernamentale , UNESCO a lansat incepand din 1965 un program intitulat"Deceniul hidrologic international" cu scopul de a stimula studierea surselor de apa si regimul lor de debite. Abordand pe multiple planuri problemele de lupta contra poluarii, OMS urmareste sa promoveze unificarea metodelor de lucru, de analiza si de exprimare a rezultatelor care sa fie acceptate pe plan international.

In Romania cercetari privind poluarea apelor au fost efectuate inca de acum 40 de ani de catre institutele de igiena. Au fost emise unele reglementari privind epurarea apelor uzate in etapa 1964 - 1970 (HCM 311/1963), insa prima lege de gospodarire si protectie a apelor apare in 1972, (completata in 1974) si este cunoscuta sub denumirea de "Legea apelor" - lege actualmente in vigoare.

Legea porneste de la principiul fundamental ca "poluarea in orice mod a apelor este interzisa si sanctionata"