Relatiile omului cu ecosfera

Introducere

In relatiile omului cu ecosfera, strategia pe care o urmeaza societatea umana consta in realizarea unei maxime productivitati a ecosistemelor, in exploatarea tot mai intensa si mai extinsa a resurselor naturale, atat biologice (regenerabile) cat si nebiologice (neregenerabile) in vederea satisfacerii necesitatilor impuse de dezvoltarea, socio-economica, nece­sitati care sunt in crestere exponentiala.

Urmand aceasta strategie, societatea umana, inarmata cu reali­zarile stiintei si tehnologiei moderne, a devenit un factor de prim ordin in transformarea conditiilor de viata pe Pamant.

Impactul activitatii umane asupra mediului inconjurator se produce pe cai diferite - poluare, supraexploatarea resurselor biologice naturale, schimbarea habitatelor si a ecosistemelor intregi prin desecari, indiguiri, irigatii, barari de ape curgatoare, minerit, constructii, diferite amenajari, extinderea ecosistemelor antropizate in detrimentul celor naturale, introduceri de specii straine in diferite ecosisteme naturale etc. Dintre toate aceste cai, poluarea_ocupa desigur primul loc, devenind un factor global care afecteaza toate mediile de viata - atmosfera, apele, solul. In acest sens este suficient doar sa amintim unele fenomene, ca efectul de sera datorat mai ales cresterii concentratiei de CO₂ in atmosfera si care ameninta conditiile climaterice globale, cu posibile efecte dintre cele mai grave asupra vietii pe Pamant; deteriorarea stratului de ozon; raspandirea universala a pesticidelor, de la sol, ape continentale, ape oceanice, pana la alimentele pe care le consumam si laptele cu care mamele isi alapteaza copiii; fenomenul denumit «moartea padurilor», datorat poluarii atmosferei cu SO₂ si oxizi de azot care acidifica atmosfera, solul si duc la intoxicarea arborilor, a florei si faunei acvatice; fenomene de eutrofizare, prin exces de ingrasaminte, practic a tuturor apelor etc.

Consecinta acestor influente antropice globale este faptul ca ecosfera nu mai functioneaza si nu mai evolueaza dupa legi naturale, proprii ei, ci, ca raspuns la impactul uman, isi modifica struc­tura si modul de functionare.

Unitatea structurala si functionala elementara a ecosferei este ecosistemul, sistem deschis din punct de vedere termodinamic, capabil de captare a energiei solare, de transformare si acumulare a ei sub forma productiei de biomasa a plantelor, animalelor, microorganismelor (N. Botnariuc, A. Vadineanu, 1982).

Perturbarea factorilor globali, regionali sau locali ai mediului ambiant duce, de    fapt, la perturbari ale structurii si modului de functionare al ecosistemelor, drept raspuns al acestora, la schimbarile survenite.

Lupta impotriva deteriorarii mediului inconjurator, impune, in primul rand, cunoasterea concreta, cat mai exacta, a efectelor impactului uman atat asupra factorilor abiotici ai mediului inconjurator, cat si a componentelor biologice si aceasta atat pe plan global, cit si regional si local, pentru a sesiza tendintele proceselor ecologice in ecosfera intreaga si in ecosisteme concrete. Precizarea acestor tendinte deschide posibilitatea prognozei schimbarilor si deci si a masurilor ce pot fi intreprinse pentru a evita sau cel putin a diminua efectele negative.

Aceasta necesitate a facut ca la conferinta de la Stockholm (l972) sa se propuna organizarea monitoringului ecologic. Chiar termenul a fost propus la aceeasi conferinta de catre un grup de experti.

Prin monitoringul ecologic se intelege un sistem de supraveghere sistematica, (continua) a starii ecosferei si a componentelor ei, precum si a reactiilor fata de influente antropogene, la diferite_nivele de organizare - de la ecosistem pana la ecosfera in intregul ei.

Scopul monitoringului ecologic consta in evaluarea datelor obtinute din observatii si expe­rimente si prognoza schimbarii starii sistemelor ecologice si a elementelor lor componente sub influenta antropica. De aici rezulta problemele concrete care stau in fata monitoringului eco­logic: urmarirea starii si reactiilor, fata de activitatea umana, a ecosistemelor concrete si a, componentelor lor (atmosfera, vegetatia, fauna, microorganismele, solul, hidrologia, chimismul, transferul de materie si energie etc). Numai pe aceasta cale se pot depista tendintele schimbarilor din ecosisteme, pot fi prevenite cele negative si utilizate cele pozitive (Botnariuc, 1987).