Actiunea geologica a apelor subterane

Actiunea geologica a apelor subterane

Apele subterane, aflate sub forma de strate acvifere libere, apar fie la baza teraselor sau sesurilor aluvionare, fie sub forma de strate acvifere captive prinse intre orizonturile formate din roci impermeabile. Ele dau nastere izvoarelor atunci cand stratele acvifere sunt atacate de eroziune. Izvoarele se pot forma si prin accidente tectonice (falii sau decrosari).

In raport cu temperatura apei, izvoarele pot fi reci si calde. Izvoarele reci se alimenteaza din apa freatica situata la adancime mica, din zone cu temperaturi constante. Izvoarele calde isi au originea in strate acvifere situate la mari adancimi, acolo unde temperatura este ridicata, depasind +20⁰C. Ele se numesc izvoare calde sau termale si apar, de obicei, de-a lungul unor falii sau in legatura cu alte linii tectonice importante.

Dupa continutul de saruri, izvoarele pot fi dulci (cand apa are un continut de saruri sub 0,5 g/l) si mineralizate (cand continutul de saruri este mai mare de 0,5 g/l sau peste 1 g/l CO₂). In raport cu natura sarurilor dizolvate, izvoarele mineralizate pot fi sarate (care contin clorura de sodiu), sulfuroase (daca contin sulf sau hidrogen sulfurat, cum sunt cele de la Slanic Moldova, Pucioasa, Caciulata, Govora etc.), carbonatate (cele care au dizolvat in apa lor bioxid de carbon, cum sunt cele din M-tii Calimani si lantul vulcanic Gurghiu - Harghita.

In raport de modul de aparitie a apei la suprafata, izvoarele pot fi descendente (cand apa iese la suprafata in sensul gravitational), si ascendente (cand apa iese in sens invers acceleratiei gravitationale).

Izvoarele descendente pot fi izvoare de vale (care apar de-a lungul vailor), izvoare de strat (care se formeaza in regiuni cu structura monoclinala), izvoare de pornitura (formate in zona cu material alunecat) etc.

Izvoarele ascendente se formeaza in regiuni tectonizate, acolo unde structura geologica favorizeaza circulatia apei dupa principiul vaselor comunicante. Ele pot fi izvoare de sinclinal, izvoare de falie etc.

In regiunile carstice se formeaza izvoare de carst, care pot fi izbucuri (cele care apar din calcare acolo unde paraiele dispar la un moment dat, pentru a reapare mai departe sub forma de izvoare descendente sau ascendente. Ele sunt foarte frecvente in M-tii Apuseni, unde sunt bine cunoscute izbucurile Somesului, Ariesului si Crisului Galben.

Ca urmare a actiunii de dizolvare a apelor subterane, iau nastere urmatoarele tipuri de forme carstice: lapiezuri, doline, lacuri carstice, avenuri, hornuri, chei, vai oarbe, izbucuri, polii, pesteri etc.

Apele subterane, datorita proprietatilor lor dizolvante se incarca, cu timpul, cu minerale, care in anumite conditii se depun prin precipitare. Dintre cele mai frecvente si mai comune depuneri din apele minerale sunt cele de carbonati, sulfati si cloruri, mai rar avand loc depuneri de hidroxizi de zinc, de siliciu, respectiv de mangan.

Depunerile de carbonat de calciu au loc sub forma de tufuri calcaroase, stalactite, stalagmite, draperii si cruste calcaroase, pisolite, concretiuni calcaroase etc.

Frecvent au loc depuneri de sare sub forma de eflorescente sau cruste albe, ca si depuneri de gips.

Vulcanii noroiosi sunt eruptii de noroi insotite de emanatii de gaze. Aparitia multor vulcani noroiosi este in stransa legatura cu zonele vulcanice propriu-zise. In Romania, prezenta vulcanilor noroiosi de la Berca (Subcarpatii de Curbura) nu are nici o legatura cu zonele vulcanice. Emanatiile de gaze, titei sau ape sarate de zacamant sub presiune, in drumul lor ascendent intalnesc paturi de apa freatica in care se amesteca si pe care o antreneaza pe fisuri catre suprafata. Apa incarcata cu aceste produse, inmoaie stratele marnoase si argiloase din drumul sau ascensional, formand un fel de noroi care apare la suprafata sub presiune, de unde si impresia de "eruptii" vulcanice. Vulcanii noroiosi sunt cunoscuti in Moldova sub numele de ochiuri, iar in Oltenia de gloduri, fierbatori, in Transilvania de zalte, iar in Muntenia de pacle, fierbatori sau saraturi.

Noroiul ajuns la suprafata prin canalul de alimentatie se revarsa sub forma unor torenti, care se raspandesc in jurul unui punct, formand un con in centrul caruia se afla un mic crater. Emisia de noroi este, adeseori, insotita de emanatii de gaz metan.