Actiunea geologica a vantului

Actiunea geologica a vantului

Dupa cum se stie, aerul atmosferic in miscare se numeste vant. Miscarea aerului este determinata de incalzirea neuniforma a suprafetei Pamantului si de repartitia neuniforma a umiditatii relative a aerului.

Variatia densitatii aerului atmosferic se manifesta sub forma de variatii de presiune atmosferica. Cu cat gradientul barometric este mai mare, cu atat este mai mare forta care pune in miscare aerul atmosferic.

Puterea vantului este presiunea pe care o exercita asupra obstacolelor, perpendicular pe directia lui (se exprima in kg/m²). Ea este direct proportionala cu patratul vitezei vantului:

P = 0,125·v² ,

unde    p - presiunea vantului in kg/m²;

v - viteza vantului in m/s;

0,125 - constanta obtinuta experimental.

Ca agent geologic, vantul actioneaza direct si indirect. Actiunea indirecta se manifesta in procesul de evaporatie a apei, de transport a vaporilor si de formare a precipitatiilor. In acelasi fel, el influenteaza indirect procesul de alterare si actiunea geologica a apelor continentale. Tot indirect actioneaza prin intermediul apelor marine, prin formarea valurilor si a curentilor marini.

Actiunea geologica directa a vantului asupra rocilor de la suprafata scoartei terestre se manifesta prin: eroziune eoliana, transport si sedimentare a materialelor rezultate in urma eroziunii.

u Eroziunea eoliana cuprinde doua procese: deflatia si coraziunea.   

w Deflatia este procesul de antrenare si indepartare sub actiunea vantului a unor particule mobile de la suprafata scoartei terestre. Intensitatea deflatiei depinde de intensitatea vantului, de prezenta materialelor mobile sau dezagregate si de umiditatea climatului. Deflatia se manifesta cu deosebire in regiunile calde si uscate, prin antrenarea nisipului si a prafului.

w Coroziunea este fenomenul de roadere produs de actiunea vantului incarcat cu particule de praf sau nisip. Aceste particule, care lovesc continuu suprafata ce se opune vantului, ajung sa roada suprafata rocii, iar ca rezultat al actiunii de roadere apar microforme foarte variate de relief, denumite marturii (cum sunt Babele din M-tii Bucegi) sau unele sfere eoliene (asa cum apar in gresiile miocene de pe Dealul Feleacului - Cluj), stalpi eolieni, ace si ziduri eoliene (acul Cleopatrei din M-tii Fagaras), saltele eoliene, nise, buzunare si faguri eolieni etc.

u Transportul eolian. In raport cu taria sa, vantul poate transporta pietris (prin rostogolire), nisip si praf. Nisipul este transportat atat prin rostogolire cat si in suspensie aeriana. In timpul transportului, elementele componente ale nisipului sunt sortate, in sensul ca cele mai fine sunt transportate la distanta mai mare. Concomitent cu sortarea, are loc si o faramitare si slefuire a suprafetei particulelor.

Praful este transportat numai in suspensie, atat in miscare orizontala cat si pe verticala, astfel incat el poate fi deplasat la distante foarte mari, de mii de kilometri (3-4000 km). Astfel, in Europa ajunge praf din Sahara, in Japonia din Desertul Gobi, iar in Noua Zeelanda din Desertul Australiei.

u Sedimentarea eoliana duce la formarea unor depozite eoliene sub forma de dune fixe sau mobile, care prezinta o stratificare oblica sau incrucisata a nisipurilor. La dunele fixe inclinarea este mai mica in sensul opus vantului si mai mare (20-30⁰) in sensul vantului. La cele mobile apare stratificarea inclinata numai in sensul vantului.

Spre deosebire de nisip, care se depune in regiunile cu relief de campie sau podis, sedimentarea prafului are loc in regiunea cu relief variat inclusiv in regiunile cu relief accidentat (munti, dealuri). Depunerile de praf sunt cunoscute sub numele de loess. In Europa depunerile de loess ating o grosime de 30-40 m, iar in China de la 50 pana la 600 m.

Praful depus in pleistocen in Europa si America de Nord, sub forma de loess, isi are originea in depozitele glaciare si fluviatile ramase in urma retragerii calotelor de gheata.