Clasificarea solurilor pe plan mondial si in romania

CLASIFICAREA SOLURILOR PE PLAN MONDIAL SI IN ROMANIA

Pe parcursul evolutiei pedologiei ca stiinta problema clasificarii solurilor a constituit o preocupare permanenta, fiecare clasificare exprimand stadiul cunostiintelor despre sol in perioada respectiva. Primele clasificari au fost unilaterale, deoarece solurile s-au grupat in functi de o singura insusire (fizica, chimica sau biologica).

Dintre cele mai importante clasificari aparute pe plan mondial si care au determinat si in tara noastra adevarate salturi in cercetarea solurilor mentionam: clasificarea naturalista (rusa), clasificarea americana, mai recent clasificarea FAO si foarte recent clasificarea romana. De asemenea, pedologii romani au adus o contributie importanta la perfectionarea clasificarii solurilor.

1. CLASIFICAREA NATURALISTA RUSA

Este cunoscuta si sub denumirea de clasificarea genetico-geografica si apare in anul 1886, bazandu-se pe conceptia lui Dokuceaev, ca solul este un corp natural format sub influenta factorilor pedogenetici luand in considerare interdependenta dintre sol si mai multi factori de pedogeneza (clima, roca, relieful, organismele vii si varsta regiunii).

In clasificarea elaborata de Dokuceaev unitatea de baza este tipul de sol, care se defineste pe baza proprietatilor morfologice, fizico-chimice si de fertilitate. Se deosebesc 13 tipuri genetice de sol (tabelul 1.), grupate in trei clase: soluri zonale, soluri intrazonale si soluri azonale.

Clasa solurilor zonale, cuprinde solurile ce s-au format sub influenta conditiilor de clima si vegetatie specifice unor areale intinse (stepa, silvostepa,etc.).

Clasa solurilor intrazonale, cuprinde soluri formate sub influenta unor conditii naturale locale (microclimat, apa freatica, roca etc.).

Clasa solurilor azonale, cuprinde soluri tinere, neevoluate, la care procesele de pedogeneza sunt in faza incipienta. Aceste soluri pot fi intalnite in toate zonele de clima si vegetatie.

In anul 1895 Sibirtev, aduce imbunatatiri clasificarii genetice a lui Dokuceaev, scotand mai mult in evidenta, raspandirea zonala a solurilor (tabelul 1).

Ca unitati taxonomice inferioare, clasificarea naturalista rusa cuprinde subtipul, genul, specia, varietatea si grupa de sol. Subtipul, se defineste pe baza unor insusiri de tranzitie spre alte tipuri de sol; genul, pe baza insutirilor determinate de influenta unor conditii locale; specia, este determinata de gradul de dezvoltare a procesului de solificare; varietatea, de alcatuirea granulometrica  iar grupa de sol de materialul parental (Dragan I. si Rusu I. 1990).

Tabelul 1.

Clasificare genetica a solurilor ruse (dupa Sibirtev 1895)

2. CLASIFICAREA AMERICANA

In anul 1951, un grup de pedologi americani sub conducerea lui G. Smith, au inceput elaborarea unui nou sistem de clasificare a solurilor care sa aiba o larga intrebuintare, o nomenclatura clara si usor de retinut. Dupa mai multe incercari, in anul 1960 a fost publicata a 7-a incercare de clasificare a solurilor denumita "a VII-a Aproximatie". Supusa si aceasta unor noi analize si completari a rezultat sistemul american de clasificare a solurilor, publicat in anul 1973 sub denumirea de "Taxonomia solurilor'.

Sistemul american de clasificare pune accentul pe caracteristicile profilelor de sol, excluzand conditiile de mediu, pentru stabilirea unitatilor de clasificare, in primul rand sunt luate in considerare orizonturile diagnostice, stabilite pe baza insusirilor ce pot fi masurate cu precizie in teren (marimea orizonturilor, culoarea, textura, structura, etc.), sau se determina in laborator (gradul de saturatie cu baze, calitatea humusului, continutul de CaCO₃, etc.). Au fost separate mai multe orizonturi diagnostice, fiind denumite dupa clasele de soluri pe care le caracterizeaza. Denumirea orizonturilor diagnostice este formata din cuvinte derivate din limba latina sau greaca, care infatiseaza cele mai reprezentative proprietati ale acestora.

Unele dintre aceste orizonturi sunt de suprafata si denumite "epipedon" (epi = deasupra si pedon = sol in limba greaca) cum sunt: molic, ocric, umbric, etc. altele de adancime: cambic, argiloiluvial, spodic, natric si altele secundare: albic, calcic, salic, etc.

Clasificare americana a solurilor cuprinde 6 unitati taxonomice, 4 unitati la nivel superior (ordine, subordine, grupe mari si subgrupe) si 2 unitati taxonomice de nivel inferior (familii si serii de sol).

Ordinul, grupeaza mai multe soluri cu proprietati asemanatoare. Denumirea ordinului rezulta dintr-o radacina de cuvant latinesc sau grecesc care indica conditiile de pedogeneza, legata de silaba sol.

Denumirile celor 10 ordine de soluri sunt urmatoarele:

- entisoluri - soluri foarte tinere, nedezvoltate, lipsite de orizonturi diagnostice, formate pe depozite recente, pe pante erodate sau pe terenuri supuse colmatarii. Au un epipedon scurt ocric, antropic sau histic (ent = recent);

- vertisoluri - soluri bogate in argile gonflante, care isi maresc si isi micsoreaza volumul in functie de starea de umiditate a solului (lat.verto = a intoarce);

- inceptisoluri - soluri cu orizonturi de alterare sarace in baze si cu o foarte slaba (incipienta) iluviere si eluviere, fara translocare de coloizi. In general inceptisolurile sunt soluri de regiuni umede, au un orizont cambic, un epipedon umbric sau ocric, ex.: Solul brun acid, solul negru acid, etc. (lat. inceptum = inceput);

- aridisoluri - sunt soluri minerale din zonele uscate, cu climat desertic sau semidesertic (lat. aridius = uscat);

- mollisoluri - soluri cu orizont molic, de culoare inchisa, bogat in humus, cu structura glomerulara sau grauntoasa (lat.mollis = moale, afanat);

- spodosoluri - soluri cu orizont B spodic (grec. spodos= cenusa);

- alfisoluri - soluri cu orizont B argiloiluvial, rezultat in urma unei alterari si levigari moderate, avand si un orizont eluvial de culoare deschisa (alf = deriva de la pedalfer diviziune a invelisului de soluri facuta de C.F. Marbutt, termeni care sugereaza soluri in care s-a eliberat fierul si aluminiul, fara orizont de acumulare a carbonatilor);

- ultisoluri - soluri cu orizont B argiloiluvial rezultat in urma unor alterari si migrari puternice. Sunt soluri cu un grad de saturatie in baze mai mic de 35% si care scad spre adancime (lat. ultimus = cel din urma, expresie ce sugereaza un stadiu foarte avansat de alterare si debazificare);

- oxisoluri - soluri minerale cu un orizont oxic, in general bogat in sescvioxizi. Este un orizont intens colorat, sarac in humus si format dintr-un amestec de hidroxizi de fier, aluminiu, argila si minerale rezistente la alterare (franc. oxide = oxid);

- histosoluri - soluri constituite in majoritatea lor din materie organica ( grec. histos = tesut, cu sensul de resturi organice in care se pastreaza tesuturile plantelor).

Subordinul, reprezinta unitatea taxonomica mai restransa, care separa solurile mai ales dupa culoare si hidromorfism.

Grupa mare de soluri, separa subordinul dupa prezenta unui orizont diagnostic, a proprietatilor orizonturilor si a succesiunii acestora pe profil.

Subgrupa de soluri, separa solurile in cadrul grupelor dupa unele caractere de tranzitie.

La nivel inferior cele 2 unitati taxonomice sunt : familia si seria de soluri.

3. CLASIFICAREA SI NOMENCLATURA INTERNATIONALA A SOLURILOR F.A.O. - U.N.E.S.C.O.

Datorita unor mari diversitati, pe plan mondial, in clasificarea si nomenclatura solurilor, clasificarea elaborata sub egida FAO - UNESCO , s-a impus ca element de unificare intre diferitele conceptii. Noua clasificare FAO utilizata la harta solurilor lumii, are o mare importanta stiintifica si practica, deoarece pe langa elaborarea unei nomenclaturi si clasificari acceptate de toti, stabileste un cadru unitar pentru cercetari mai detaliate si permite o evaluare unitara a resurselor de sol ale lumii.

In clasificarea FAO - UNESCO definirea si incadrarea unitatilor de sol se bazeaza pe proprietati observabile si masurabile. Proprietatile cheie folosite in acest scop asigura o stransa legatura cu alte caracteristici. Ansamblul de caracteristici este asociat in orizonturile diagnostice, folosite pentru a defini unitatile de sol. Principalele orizonturi diagnostice utilizate sunt: orizontul molic, umbric, ocric, orizontul argiloiluvial, B natric, B cambic, B oxic, orizontul histic (contine 28 - 75% materie organica si nu depaseste 60 cm grosime), etc.

Alaturi de orizonturile diagnostice, pentru definirea unitatilor de sol sunt folosite si alte particularitati pedologice, cunoscute sub denumirea de "caracteristici diagnostice", cum sunt: caracterul vertic, takiric, feric, feralic, caracterul de hidromorfie, schimbare texturala brusca, salinitate puternica, regim hidric arid, etc.

Clasificarea FAO-UNESCO a solurilor separa 26 unitati de sol:

1. Fluvisoluri (lat. fluvius = curs de apa), denumire sinonima cu soluri aluviale din clasificarea ICPA;

2. Gleisoluri - sinonim cu soluri freatic hidromorfe din clasificarea ICPA ;

3. Regosoluri - (grec. rhegos = cuvertura, soluri formate pe materiale afanate), sinonim cu regosoluri din clasificarea ICPA;

4. Litosoluri - (grec. lithos = piatra, soluri cu substrat de roci dure), sinonim cu litosluri din clasificarea ICPA;

5. Arenosoluri - (lat. arena = nisip, soluri formate pe nisipuri eoliene), sinonim cu psamosoluri din clasificarea ICPA;

6. Rendzine - (polon. rzedzig = a tremura, soluri formate pe calcare), sinonim rendzina din clasificarea ICPA;

7. Ranker - (austr. rank = panta abrupta, soluri litice cu A umbric mai mic de 25 cm). Clasificarea ICPA litosoluri;

8. Andosoluri - (jap. an = inchis si do= sol, soluri evoluate pe roci eruptive bazice). Clasificarea ICPA endosoluri;

Vertisoluri - (lat. verto= a se invarti, soluri cu un continut de peste 30% argila gonflabila), clasificarea ICPA vertisoluri;

10. Solonceacuri - (rus sol = sare, soluri cu o foarte mare salinitate). Clasificarea ICPA solonceacuri;

11. Soloneturi - (rus sol = sare, soluri cu orizont B natric, avand saturatia in Na⁺ mai mare de 15%, cel putin in primii 20 cm, etc.). Clasificarea ICPA soloneturi;

12. Yermosoluri - (spaniol yerme = desert, soluri de desert). Nu exista in Romania;

13. Xerosoluri - (grec. xeros = uscat, soluri de semidesert, serioziomuri). Nu exista in Romania.

14. Castanioziomuri - (lat. castane = castana, soluri cu orizontul A molic si crome de peste 2). Sinonim cu soluri balane din clasificarea ICPA.

15. Cernoziomuri - (rus ciornai - negru, zemlia = pamant, sol cu orizontul A molic cu crome de 2 in stare umeda). Clasificarea ICPA cernoziom;

16. Faeoziomuri - (gr. phaios = obscur, soluri de culoare inchisa, bogat in materie organica). Sinonim cu lacovisti argilice din clasificarea ICPA;

17. Greiziomuri - (englez. grey = cenusiu, soluri cu oriziont A mollic). Sinonim cu soluri cenusii pp. Din clasificarea ICPA;

18. Cambisoluri - (lat. cambiare = a schimba, soluri cu orizont B cambic). Sinonim cu soluri cambice din clasificarea ICPA,

1 Luvisoluri - (lat. luvi = a spala, soluri cu V% = 50%, fara orizont albic ). Sinonim cu soluri argiloiluviale din clasificarea ICPA;

20. Podzoluvisoluri - (rus. zola = cenusa, soluri cu orizont B argilic si un orizont E). sinonim cu soluri podzolice gleice din clasificarea ICPA;

21. Podzoluri - (rus. pod = sol, sub zola = cenusa, soluri cu orizont B spodic). Sinonim cu soluri spodice din clasificarea ICPA;

22. Planosoluri - (lat. planus = plat, orizontal, soluri cu schimbare texturala brusca). Sinonim cu planosoluri din clasificarea ICPA;

23. Acrisoluri - (lat. acris = acru, foarte acid, soluri cu orizont B argilic, avand V% < 50% si in orizontul B). Sinonim cu soluri podzolice holoacide din clasificarea ICPA;

24. Nitosoluri - (lat. nitidus - stralucitor, soluri cu un orizont B argilic foarte profund si cu o slaba diferentiere a orizonturilor superioare ). Nu exista in Romania;

25. Fervalsoluri - (lat. ferrum et aluminium = soluri cu orizont B oxic). Nu exista in Romania;

26. Histosoluri - (gr. histos = tesut , soluri bogate in materie organica). Soluri turboase in clasificarea ICPA;

4. CLASIFICAREA SOLURILOR DIN ROMANIA

Cadrul natural din tara noastra fiind deosebit de variat si complex a determinat formarea unui numar foarte mare de soluri. Cunoasterea si clasificarea acestor soluri de-a lungul anilor, au facut obiectul unor studii de mare importanta teoretica si practica.

Astfel, in tara noastra prima clasificare sistematica a solurilor a fost elaborata de Gh. Munteanu Murgoci in anul 1911. Aceasta clasificare s-a bazat pe conceptii genetico - geografice. Toate clasificarile ulterioare, desi au reprezentat contributii valoroase, intr-o masura mai mare sau mai mica, erau actualizari ale clasificarii genetice (a zonalitatii solurilor), elaborata de Murgoci.

Sarcina pentru a realiza o clasificare nationala, adecvata noilor descoperiri ale stiintei, a revenit, incepand cu anul 1966, Comisiei speciale de nomenclatura si clasificatie din cadrul Societatii Nationale Romane pentru Stiinta Solului. Aceasta comisie, dupa mai multe incercari, a elaborat si a publicat in anul 1969 "Clasificarea morfologica a solurilor Romaniei". In aceasta clasificare principiile zonalitatii solurilor (criterii climatice),au fost inlocuite cu proprietatile morfometrice (proprietatile solului).

Din anul 1969 si pana in anul 1979, Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie a continuat sa perfectioneze "Clasificarea morfogenetica", preluand partile pozitive din clasificarea FAO - UNESCO si din celelalte clasificari moderne. Ca urmare, in anul 1973 a publicat a doua varianta, in anul 1976 a treia varianta, iar in 1979 a fost elaborata si publicata actuala clasificare, cunoscuta sub denumirea de "Sistemul roman de clasificare a solurilor". La elaborarea noului sistem si-au adus contributia numerosi specialisti din ICPA, din invatamantul superior agricol, din MAIA si de la OJSPA.

Prin Ordinul 519 din 8 august 2003 al Ministerului Agriculturii, Padurii, Apelor si Mediului, a intrat in vigoare noul sistem de clasificare al solurilor din Romania. Acesta clasificare a fost denumita SISTEMUL ROMAN DE TAXONOMIE A SOLURILOR (SRTS) elaborata de ICPA Bucuresti.

Aceasta lucrare a fost definitivata pe baza a numeroase observatii si propuneri primite pe parcursul unei perioade de peste 10 ani (1988 - 2000) de la cercetatorii din domeniul pedologie si a cadrelor didactice din invatamantul superior. Prima prezentare s-a facut in anul 2001 la Simpozionul International - Soil Classification desfasurat la Velence-Ungaria. O ultima corectura a clasificarii s-a efectuat in octombrie-noiembrie 2002 cand acesta a fost aplicat in cartarea pedologica a partii de nord a incintei Borcea si a unei parti din Campia Hagienilor.

4.1.Sistemul roman de taxonomie a solurilor (SRTS)

Entitatea de baza in SRTS este tipul genetic de sol considerat ca unitate principala in taxonomia solurilor din Romania. Tipurile genetice de sol sunt reunite intr-un rang superior cu categorii majore de sol, mai cuprinzator , denumite clase de soluri sau pot sa fie divizate in subunitati denumite subtip de sol

SRTS include o serie de categorii de diferite ranguri in sistematizarea solurilor, alcatuind un sistem taxonomic unitar. Structura lui este formata din 3 categorii (taxoni) la nivel superior (clasa de sol, tip de sol si subtipul de sol) si 4 categorii (taxoni) la nivel inferior (varietatea, specia, familia, si varianta de sol).

4.1.1.Clasificarea solurilor la nivel superior

In tabelul 2. este prezentata clasificarea solurilor la nivel de clasa si tip. Tabelul cuprinde cele 12 clase si cele 32 tipuri de sol, de asemenea cuprinde orizonturile cele mai reprezentative sau caracterele diagnostice pentru fiecare clasa de sol.

a. Clasa de sol reprezinta totalitatea solurilor caracterizate printr-un anumit stadiu sau mod de diferentiere a profilului de sol determinat de prezenta uni anumit orizont pedogenetic sau proprietate esentiala, considerate elemente diagnostice specifice celor 12 clase de soluri.

b. Tipul (genetic) de sol reprezinta o grupa de soluri asemanatoare, separate in cadrul unei clase de soluri, caracterizate printr-un anumit mod specific de manifestare a uneia sau mai multora dintre urmatoarele elemente diagnostice: orizont specific clasei si asocierea lui cu alte orizonturi, trecerea de la sau orizontul diagnostic specific clasei.

Tabelul 2.

Clasificarea solurilor la nivel superior

c. Subtipul de sol reprezinta o subdiviziune in cadrul tipului genetic, care grupeaza soluri caracterizate printr-un anumit grad de exprimare a caracteristicilor specifice tipului, fie o anumita succesiune de orizonturi, unele marcand tranzitii spre alte tipuri, iar altele fiind caracteristici de importanta practica deosebita.

4.1.2. Clasificarea solurilor la nivel inferior

Sistemul roman de taxonomie a solurilor cuprinde la nivel inferior patru unitati taxonomice: varietatea, specia, familia si varianta de sol.

Aceasta subimpartire se face tinandu-se seama de unele caractere diagnostice sau indicatori cantitativi, specifici pentru fiecare unitate taxonomica de ordin inferior cum sunt: caracteristici morfogenetice nefolosite in clasificarea la nivel superior, anumite proprietati ale materialului parental, proprietati rezultate din procesul de formare si evolutie a solului sau formate prin procesul de productie.

a) Varietatea de sol

Reprezinta o subdiviziune a subtipului de sol determinata de unele caractere genetice neluate in considerare la nivel superior sau de unele caractere particulare, de regula definite calitativ, precum si de graduarile cantitative ale tipului sau subtipului de sol.

Aceste graduari cantitative sunt dupa cum urmeaza :

- Gradul de gleizare a solului (G);

- Gradul de stagnogleizare a solului (W);

- Gradul de salinizare a solului (S);

- Gradul de sodizare a solului (A);

- Adancimea de aparitie a carbonatilor (k);

- Grosimea solului pana la roca consolidata (d);

b) Specia de sol

Precizeaza caracteristicile granulometrice ale solului, in cazul solurilor minerale sau gradul de transformare a materiei organice in cazul solurilor organice (histosoluri) si variatia acestora pe profil, aceste caracteristici ale solului sunt in mare masura modificate prin procesele de pedogeneza.

c) Familia de sol

Este o grupare litologica ce reuneste soluri cu acelasi grad de dezvoltate din acelasi material parental, fie mineral, fie organic. Se iau in considerare doi parametrii : - categoria de material parental (sau depozit de cuvertura) ; - clasa granulometrica simplificata (sau gradul de transformare a materiei organice in cadrul materialelor parentale organice).

d) Varianta de sol

Varianta de sol este o subdiviziune cu caracter antropic, determinata fie de modul de folosinta a terenului, fie de o eventuala poluare sau de alte modificari ale solului ca urmare a folosirii lui in productie.

Stabilirea variantei de sol se realizeaza dupa urmatoarele criterii:

- modul de folosinta al solului;

- tipul si gradul de poluare al solului;

- modificari ale solului, rezultate prin utilizarea in productie.

4.1.3. Denumirea solului

Sistemul roman de taxonomie a solurilor a realizat o uniformizare a denumirilor prin aplicarea unor reguli.

La nivelul clasei de soluri denumirea este un substantiv folosit la plural, terminat in soluri, a carei prima parte arata caracterul esential al multimii de tipuri care alcatuieste clasa; de exemplu cernisoluri, luvisoluri, salsodisoluri, pelisoluri, protisoluri etc. Se remarca la toate denumirile prezenta vocalei "i" ca element de legatura cu sufixul "soluri".

La nivel de tip genetic de sol s-a adoptat, de asemenea, denumiri reprezentate printr-un singur cuvant, iar ca vocala de legatura, cu unele exceptii este "o" (cernoziom, luvosol, kastanoziom, aluviosol, gleiosol, regosol, vertosol, pelosol etc.). Ca denumiri de tip de sol s-au pastrat pe cat posibil cele traditionale (cernoziom, rendzina, regosol, podzol, psamosol, litosol etc.).

Ca simboluri in desemnarea tipului de sol se folosesc doua litere mari (cernoziom = CZ, litosol = LS, luvosol = LV), iar in cazul claselor simbolul este format din trei litere mari (cernisoluri = CER, cambisoluri = CAM, luvisoluri = LUV). Pentru subtipul de sol se utilizeaza grupuri de 2 litere mici, de regula cel mult trei grupuri de acest fel (cernoziom, cambic = CZcb; vertosol, gleic = VSgc) . Pentru subdiviziunile la nivel inferior se folosesc litere mari sau mici la care se asociaza uneori a doua litera (mica) sau cifre, asa cum se specifica in indicatorii corespunzatori, conform exemplului de mai jos:

CZ ka-vs-gc/G₃-S₁-k₁-5/6-Tf-a/Ai

Cernoziom calcaric vertic batigleic, batihiposalic, proxicalcaric, luto-argilos/argilos, dezvoltat pe depozite fluvio-lacustre argiloase, arabil, irigat.

Formula aceluiasi sol la nivel superior este CZ ka-vs-gc, iar denumirea acestuia este cernoziom calcaric vertic gleic. Este necesar sa se adauge si clasa granulometrica simplificata pentru orizontul superior (indicativ 22); in cazul de fata "lut argilos", denumirea completa devenind "Cernoziom calcaric vertic gleic, lut argilos", iar formula devine CZ ka-vs-gc/t.