Elemente generale de caracterizare a reliefului

Elemente generale de caracterizare a reliefului

Notiunea de relief exprima ansamblul aspectelor pe care le prezinta terenul la suprafata Pamantului. Ea se poate referi la portiuni cu dimensiuni diferite de la cele ale unui continent si pana la cele mai mici suprafete.

Deoarece toate formele de relief rezulta din imbinarea unor planuri orizontale cu cele in panta in caracterizarea reliefului se au in vedere cele trei parti principale: partea superioare a interfluviilor, vaile (mai ales partea inferioara a acestora) si versantii ca planuri de legatura intre primele doua. Din imbinarea lor rezulta reliefurile plate sau accidentate.

Toate formele de relief se caracterizeaza prin urmatoarele elemenete: altitudine (denivelare), inclinare, geneza, evolutie si varsta. Altitudinea exprima dispunerea pe verticala a reliefului deasupra marii (altitudine absoluta). Denivelarea reprezinta diferenta de altitudine sau de adancime in cazul depresiunilor oceanice) dintre punctele cele mai ridicate si cele mai joase. Aceasta caracteristica se mai numeste si energie de relief sau altitudine relativa. Inclinarea se exprima prin unghiul pe care il face cu orizontala, planul suprafetei formei de relief. Geneza indica modul de formare al reliefului ca rezultat al actiunii dintre agentii interni si externi. Evolutia si varsta caracterizeaza de asemenea, formele de relief in raport de geneza, conditiile litologice, conditiile climatice etc.

In raport cu altitudinea (denivelarea) si inclinarea, relieful poate fi plan (plat) si accidentat.

Formele de relief plat se caracterizeaza printr-o energie de relief mica sub 30-40 m si printr-o pondere redusa a versantilor a caror inclinare nu depaseste 5^o. In cadrul acestor tipuri de relief domina partea superioara a interfluviilor si fundul larg al vailor sau albiilor majore (luncile). Din imbinarea lor in diferite proportii rezulta campiile si luncile.

Formele de relief accidentat, se caracterizeaza prin predominarea versantilor cu inclinari si expozitii variate iar partea superioara a interfluviilor se prezinta sub forma de platouri, culmi ori creste inguste.

Dupa geneza releiful poate fi grupat in relief tectonic (structural) sau primar reprezentat prin structuri orizontale, monoclinale, cutate sau faliate si relief secundar care poate fi eroziv-structural, relief de eroziune si relief de acumulare (lunci, campii aluviale, campii eoliene de loess sau de dune, campii glaciare etc.) (fig 47).

Sub raport genetic deci, relieful scoartei terestre privit in perspectiva larga a spatiului si a timpului poate fi atat politectonic cat si policlimatic, cu alte cuvinte poligenetic.

in functie de natura agentului extern predominant, relieful secundar poate fi relief fluviatil, relief glaciar, relief eolian, relief litoral si marin etc.

In raport cu marimea si dimensiunile lor, formele de relief au fost impartite astfel (V.C. Bodnariuc, 1948):

1. Forme mari planetare (de ordinul I) sau megarelieful, care se refera la blocurile continentale si depresiunile oceanice.

2. Forme tectogene sau de ordinul II, sau macrorelieful, care se refera la munti, dealuri podisuri si coline.

3. Forme exogene sau de ordinul III sau mezorelieful, care serefera la vai, versanti, interfluvii etc.

4. Forme elementare sau de ordinul IV sau microrelieful care se refera la forme minore, cum ar fi dunele, valcelele, conurile de dejectie, microdepresiunile etc.