Obiectul si rolul pedologiei

OBIECTUL SI ROLUL PEDOLOGIEI

DEFINITIA SI OBIECTUL PEDOLOGIEI

Pedologia este stiinta care se ocupa cu formarea, evolutia, proprietatile, clasificarea, raspandirea si folosirea rationala a solurilor. Termenul de 'pedologie' este de origine greaca, provenind din cuvintele 'pedon' cu inteles de sol si 'logos' cu inteles de stiinta.

In anul 1881 V.V.Dokuceaev pune bazele pedologiei ca stiinta si defineste solul ca fiind "orizontul exterior al rocilor modificat pe cale naturala de catre apa, aer si diferite organisme vii sau moarte". Ulterior acelasi autor modifica    definitia solului considerandu-l ca un rezultat al interactiunii mai multor factori naturali: roca generatoare, organismele vegetale si animale, relieful, varsta regiunii, clima cu principalele sale elemente componente, etc.

Solul se defineste ca fiind stratul de la suprafata litosferei, afanat si poros, care s-a format prin transformarea unor roci si materiale organice, sub actiunea conjugata a factorilor fizici, chimici si biologici in zona de contact a atmosferei cu litosfera. Solul poate avea grosimi de cativa centimetri pe varfurile inalte ale muntilor, pana la cațiva metri in zona de campie.

Insusirea principala a solului o reprezinta capacitatea acestuia de a asigura cresterea si dezvoltare a plantelor. Aceasta capacitate este determinata de o complexitate de caracteristici, dintre care amintim:

-solul este un corp format pe cale naturala, de-a lungul timpului, prin transformarea partii superioare a litosferei de catre organismele vegetale si animale, in anumite conditii de relief, clima, timp, etc;

-solul contine materie vie (micro, macro flora si fauna), de aceea in el au loc procese specifice vietii: asimilatie-dezasimilatie, sinteza-descompunere, acumulare si eliberare de energie etc;

-solul acumuleaza humus (materie organica complexa), care are o mare capacitate de inmagazinare pentru apa si elemente nutritive, pe care le pune treptat la dispozitie plantelor;

-solul are o compozitie chimica complexa, de aceea reprezinta un rezervor permanent de elemente nutritive pentru plante si in acelasi timp, are anumite proprietati specifice: capacitate de retinere si schimb ionic, reactie (valoare pH) etc;

-solul este un corp natural poros si afanat, care contine in interiorul lui apa si aer, permitand patrunderea radacinilor plantelor si asigurand dezvoltarea acestora.

Toate aceste caracteristici determina ca solul sa formeze, fata de roca sterila din care a provenit, o proprietate noua numita fertilitate.

1.2. FERTILITATEA SOLULUI

Proprietatea fundamentala a solului de a pune la dispozitia plantelor apa si elementele nutritive, in vederea cresterii si dezvoltarii lor, se numeste    fertilitate. Fertilitatea solului s-a format de-a lungul timpului, prin acumularea progresiva in roca (sterila) dezagregata si alterata a elementelor necesare vietii plantelor. Ea este o rezultanta a stadiului de dezvoltarea a solului, a alcatuirii si proprietatilor lui, a proceselor fizico-chimice si biochimice ce se petrec in sol. In acelasi timp fertilitatea mai depinde si de satisfacerea celorlalti factori de vegetatie, fiind deci o functie a sistemului unitar sol - planta - atmosfera.

Dupa modul cum s-a format, fertilitatea este de doua feluri: naturala si culturala.

Fertilitatea pe care o detin solurile necultivate, in care omul nu a intervenit, (pajisti naturale, paduri naturale) se definește ca fiind fertilitatea naturala.

Fertilitatea culturala reprezinta fertilitatea efectiva pe care o dobandeste solul in urma interventiei antropice prin experiente si mijloace tehnice in vederea obtinerii unor recolte optimizate.

Fertilitatea culturala (reala, efectiva) reprezinta fertilitatea pe care o capata solul in urma interventiei omului. Prin luarea solului in cultura, omul a urmarit sa obtina productii vegetale din ce in ce mai mari si de mai buna calitate, suplimentand sursa principala de energie solara cu alte surse energia metabolica (umana si animala sub forma de lucrari manuale sau cu animale), energia combustibililor fosili (carbune, petrol), nucleari, prin diverse lucrari mecanice ale solului, transporturi, substante purtatoare de energie, etc.).

Prin administrarea diverselor substante, in special a ingrasamintelor (mai ales a celor chimice), omul amplifica circuitul anumitor elemente, in general si in special, circuitele azotului, fosforului, potasiului si calciului.

Fertilitatea solului este o proprietate dinamica, care depinde pe langa insusirile solului si conditiile de mediu si de stadiul de dezvoltare al stiintei si tehnicii. Prin practicarea unei agriculturi stiintifice și durabile capacitatea productiva a solurilor paote creste continuu, iar productiile obtinute vor fi din ce in ce mai mari si de mai buna calitate.

1.3. Legatura pedologiei cu alte stiinte

Pedologia ca stiinta ocupa o pozitie intermediara, fiind situata intre stiintele naturii care studiaza disciplinle fara viata ca mineralogia, meteorologia, hidrografia, hidrogeologia, etc. si stiintele naturii care studiaza procesele specifice vietii: biologia, microbiologia, botanica, zoologia, fiziologia, etc.

Totodata pedologia este inrudita si cu disciplinele cu caracter aplicativ de profil agricol: agrochimia, agrotehnica, topografia, fitotehnia, masini agricole, etc.

Ca stiinta a solului Pedologia utilizeaza un volum mare de cunostinte ale mineralogiei si petrografiei intrucat solurile se formeaza si evolueaza pe minerale si roci sub actiunea factorilor de solificare.

Pedologia este strans legata si de geografie deoarece formele de relief influenteaza puternic intensitatea proceselor de solificare cat si de fizica si chimia solului, intrucat procesele care se petrec in sol sunt de natura fizica, fizico-chimica sau chimica.

Din punct de vedere al continutului sau Pedologia se subdivide in 2 parti distincte:

q      pedologia teoretica sau generala care se ocupa de principalele procese ale solului, metodele de experimentare, cercetare, cartare, etc.

q      pedologia aplicativa care studiaza principalele soluri, sub aspectul formarii, evolutiei, raspandirii si ameliorarii lor. In acest sens frecvent se utilizeaza si termenii de:

- pedologie agricola

- pedologie ameliorativa

- pedologie forestiera

1.4. SITUATIA FONDULUI FUNCIAR AL ROMANIEI

Din datele publicate de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei in anul 1994, reiese ca fondul funciar al Romaniei este de 23 839 071 ha, din care suprafata agricola este de 14 797 546 ha , iar arabilul ocupa 9 338 026 ha (tabelul 1.1.).

Raportand aceste suprafete la numarul de locuitori, rezulta ca in Romania revin 0,65 ha teren agricol si 0,41 ha teren arabil pe cap de locuitor, situandu-ne din acest punct de vedere printre primele tarii din Europa cu incarcatura cea mai mare.

Prin studiile efectuate in anii 1976-1980 de Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie si Organizarea Teritoriului, impreuna cu organizatiile agricole judetene, terenurile agricole ale tarii au fost grupate in clase de calitate, luandu-se in considerare o serie de criterii (tabelul l .2.).

Tabelul nr. 1.2.

Terenurile agricole pe clase de calitate (mii ha)

Clasa a I-a. Terenuri de calitate foarte buna cuprinde suprafete arabile lipsite de orice restrictii sau fenomene de degradare, cu soluri profunde si cu textura buna, situate pe pante sub 5%.

Clasa a II-a. Terenuri de calitate buna grupeaza suprafetele pe care procesele de degradare se manifesta slab sau foarte slab, situate pe pante de 5-10%.

Clasa a III-a. Terenuri de calitate mijlocie grupeaza suprafetele in care fenomenele de degradare au o actiune mijlocie, cu pante de 10-15%.

Clasa a IV-a. Terenuri de calitate slaba pe care procesele de degradare se manifesta puternic, cu pante de 15 - 25%.

Clasa a V-a. Terenuri de calitate foarte slaba pe care procesele de degradare se manifesta foarte puternic, cu pante de peste 25%.

Clasa a VI-a. Terenurile din fondul agricol care au devenit neproductive, cum sunt : rapele, ravenele, alunecarile fara vegetatie, gropile de imprumut, depozitele de steril, straturile de nisip si pietris 'crud' depuse de torenti etc.

Din analizele efectuate de institutiile de specialitate (I.G.F.C.O.T si I.C.P.A.) la scari mici, a rezultat ca terenul arabil este afectat de procesele de degradare in procent de 50%, pasunile si fanetele 66%, iar plantatiile de vii si pomi intre 50 - 70%; de aceea , in etapa actuala, principala sarcina in folosirea fondului funciar o reprezinta luarea celor mai importante si radicale masuri pentru conservarea actualelor suprafete agricole si aplicarea cuceririlor stiintei in vederea mentinerii si cresterii potentialului lor productiv.

In Romania, resurse importante pentru cresterea suprafetelor cultivate nu mai sunt , cele aproximativ 390 000 ha de 'terenuri neproductive' pot fi partial inierbate sau impadurite. Transformarea acestora in teren arabil, in conditiile actuale, ar reclama cheltuieli materiale foarte mari, greu de asigurat.