Sistemul fluviatil

Sistemul fluviatil

Procesele de sedimentare sunt exclusiv mecanice si depind de modalitatea de transport a clastelor:

individual in cazul debitului tractat si in suspensie, in zona albiei minore, majore si respectiv in zone torentiale;

partial transport in masa (gravitational) in sectorul conurilor aluviale.

Principalele forme de eroziune ale mediilor fluviatile:

canalul de etiaj (talvegul) = zona cu scurgere permanenta si nedelimitata lateral;

albia minora = profilul de scurgere permanenta a raului delimitat de maluri;

albia majora (lunca) = profilul ocupat de rau la viituri (inundatii)

Principalele forme de acumulare in mediile fluviatile:

in albia minora: aluviuni bazale, bare transversale, renii sau bancuri arcuite, bare de inundatie, canale colmatate si parasite.

in albia majora: campii aluviale, grinduri de viitura, microdelte, meandre parasite.

in conurile aluviale: pietrisuri, panze de nisipuri sortate, pietrisuri imbricate

In functie de modul de transport al sedimentului si de geometria corpurilor de sediment si a sistemului de canale fluviative se pot separa urmatoarele urmatoarele subsisteme sau medii depozitionale (Fig. 3‑34):

Conurile aluviale: sunt acumulari de material clastic grosier (rudite, arenite) la baza pantelor, provenite din cursuri intermitente (torentiale). Apexul conului este situat in punctul in care curentul paraseste canalul de alimentare din bazinul de drenaj, iar baza conului este situata pe patul plan de la baza pantei unde a avut loc acumularea. Transportul clastelor este dominant tractiv pe substrat in zona canalului incizant dar si gravitational daca panta este mare si canalul incizant lipseste. Intrepatrunderea mai multor conuri aluviale formeaza o prisma (bajada), acestea sunt frecvente in conditii climatice umede, au inclinari mai mici si pot fi intens vegetate. Conurile aluviale formate in climat arid sunt mai abrupte. Sedimentele de la baza pot fi afectate de reciclari si transferari catre sistemele adiacente care pot fi: alt organism fluviatil, un lac sau chiar un con deltaic. Sedimentele acumulate in conurile aluviale sunt grosiere si slab sortate (paraconglomerate, parabrecii, gresii litice grosiere), adesea lipsite de structuri interne, dar granulatia scade spre aval.

Conurile deltaice sunt conuri aluviale acumulate subacvatic in lacuri sau mari. Partea emersa a conurilor deltaice este asemanatoare conurilor aluviale, dar cea submersa este net diferita, dominata de depozite turbiditice. Structura majora a conurilor aluviale si deltaice este stratificatia oblica la scara mare si gradarea inversa (coarsening up) in special daca bazinul de drenaj sufera o ridicare tectonica continua in raport cu zona de acumulare.

Raurile impletite: prezinta canale multiple (separate de bare sau insule) cu sinuozitate scazuta (s=raportul intre lungimea canalului principal si lungimea vaii; s=1,1-1,2) care se intersecteaza si migreaza lateral. Sunt specifice zonelor cu aport mare de sedimente si cu energie mare de relief, de aceea curentii au viteza mare transportand tractiv pe substrat materialul clastic grosier. In cursul superior domina (>50%) pietrisurile acumulate cu structuri masive sau slab granoclasate in barele longitudinale. Aceste bare prezinta la partea superioara frecvente ondulatii de curent. In cursul inferior domina nisipurile (<10% pietris) acumulate cu stratificatie oblica in barele linguoide laterale si cu laminatii paralele in campiile aluviale care insa nu sunt foarte bine dezvoltate sau conservate. Un exemplu actual este raul Brahmaputra din Bangladesh care dreneaza mare parte din Himalaya Inalta. Latimea raului (albia majora) este de 20km si transporta panze de sedimente de 40m grosime. Migrarea laterala a canalelor atinge rate de 1km/an. Rauri cu caracteristici similare sunt cele rezultate din topirea ghetarilor (zona de tranzitie glacio-fluviatila).

Raurile meandrate: prezinta canal unic avand sinuozitate ridicata (s>1,5) si stabilitate mai mare a pozitiei canalului decat in cazul precedent; totusi canalul migreaza lateral cu rate mici, formand meandrele. Zona externa a meandrelor este dominata de procese erozive, iar cea interna de procese acumulative = formarea barelor arcuite (point bar) prin acretie laterala a sedimentelor. Balansul intre aceste doua procese determina migrarea laterala a canalului. Canalul este flancat marginal de bare de inundatie, bare arcuite la interiorul meandrelor, microdelte incizate si de canale parasite in care se instaleaza lacuri (oxbow-lake). Transportul clastelor este dominant in suspensie sau saltatie cu viteza medie. Acumularile sunt dominant maloase si nisipoase cu stratificatii orizontale in zona campiilor aluviale, oblic concoide cu granoclasari normale in barele arcuite si oblic tabulare in zona ondulatiilor de curent de pe fundul canalelor. Sedimentele sunt in general moderat-bine sortate in barele arcuite, unde se pot acumula si nivele distincte de minerale grele, uneori cu importanta economica (placers). Inundatiile majore pot eroda partial barele arcuite lasand in urma o suprafata de eroziune curbata si inclinata cunoscuta ca stratificatie epsilon. Campiile aluviale sunt alimentate cu sediment doar in timpul inundatiilor cand panze de apa avanseaza treptat depunand din suspensii material fin garnular. Luncilor situate intr-un climat arid le sunt caracteristice depozitele de tip red beds: arcoze/subarcoze cu ciment feruginos.

Raurile anastomozate: apar in cursurile inferioare afectate periodic de inundatii, prezinta canal unic sau bifurcat, ingust si adanc, partial sinuos si partial drept si cu grad ridicat de stabilitate al pozitiei albiei minore. Stabilitatea canalului provine din gradul ridicat de vegetatie al malurilor sale. Transportul clastelor este in suspensie cu viteze reduse in timpul etiajului si moderate in timpul inundatiilor. Depozitele acumulate sunt nisipoase in zona canalului si dominant maloase cu stratificatii paralele in zona albiei majore: argile si silturi cu continut ridicat de substanta organica asociate cu depozite turboase, carbunoase si cu sulfuri.