Zacaminte de carbuni, bazine si provincii carbogeneratoare

Zacaminte de carbuni, bazine si provincii carbogeneratoare

In depozitele sedimentare carbunii alcatuiesc acumulari (strate, lentile etc.) de forme si dimensiuni (extindere areala, grosime) diferite, acumulari ce pot fi asociate dupa criterii economice si genetice in: zacaminte de carbuni, bazine si provincii carbo generatoare.

1. Zacaminte de carbuni

Unul sau mai multe strate de carbuni (mai rar lentile), cu parametrii calitativi si cantitativi favorabili exploatarii in conditii economice constituie un zacamant de carbune.

Toate celelalte acumulari de carbuni care nu intrunesc conditiile cantitative si calitative pentru a fi exploatate economic sunt pur si simplu iviri de carbuni lipsite de importanta economica.

Principalii parametri gitologici ai zacamintelor de carbuni sunt: extinderea areala, numarul, grosimea, structura, morfologia si calitatea stratelor de carbuni.

1.1. Clasificarea zacamintelor de carbuni

Criteriile utilizate in clasificarea zacamintelor de carbuni sunt numeroase, dar mai importante sunt:

1 - tipul de acumulare al materiei prime parentale a carbunilor (autohtone, alohtone si mixte);

2 - domeniul in care s-au instalat mlastinile din care provine zacamantul (continental = limnic si de tranzitie = paralic);

3 - morfologic (zacaminte stratiforme simple, sau cu structura complicata si foarte complicata datorita unuia sau mai multor sisteme de falii; stratiforme cu strate despletite, zacaminte lentiforme etc.)

4 - tectonic, in functie de care zacamintele pot fi incadrate in trei categorii:

I - zacaminte cu structura simpla, orizontala sau aproape orizontala, nefaliate sau slab faliate;

II - zacaminte simplu cutate, faliate;

III - zacaminte cu structura litologica complicata, intens cutate si faliate.

5 - volumetric, dupa care se disting:

- zacaminte foarte mari cu rezerve de peste 100 milioane tone carbuni.

- zacaminte mari (20-100 mil. tone)

- zacaminte mijlocii (5-20 mil. tone)

- zacaminte mici (0,6-5 mil.tone)

- zacaminte foarte mici, cu rezerve sub 0,6 mil. tone.

1.2. Teorii privind formarea zacamintelor de carbuni

Modul in care s-a produs acumularea materialului vegetal parental in zacamintele de carbuni a constituit obiectul unor controverse indelungate, in decursul timpului formulandu-se mai multe teorii.

Prima teorie, teoria autohtoniei a fost lansata explicit*) de F. Berlodigen (1785) si detaliata de A. Brogniart (1821). Ulterior, ca urmare a cercetarii unui mare numar de zacaminte din intreaga lume, s-a dovedit ca intr-adevar la formarea acestora a prevalat acumularea autohtona (in situ) a materialului vegetal carbogenerator. In acest sens argumentele sunt numeroase, mai importante fiind: prezenta trunchiurilor in pozitie verticala (de crestere) in acoperisul multor strate de carbuni, prezenta radacinilor, inclusiv a celor laterale, in culcusul stratelor, pastrarea constanta a grosimilor pe mari si foarte mari suprafete, puritatea stratelor de carbuni (continut redus in cenusa) in numeroase zacaminte etc.

O alta varianta a teoriei autohtoniei apartine lui H. Potonič (1907), creatorul teoriei swamp-urilor, dupa care mlastinile in care s-a acumulat MVP al carbunilor erau asemanatoare mlastinilor impadurite (swamps) din partea de SE a Americii de Nord (delta fluviului Mississippi si peninsula Florida). Aceasta teorie aplicata de Teichmuller (1958) pentru carbunii mioceni din Valea Rhinului este valabila si pentru o mare parte din zacamintele de carbuni din Romania (v. Givulescu, 1974; Givulescu, 1981; Petrescu, Givulescu, 1987; Ticleanu et al., 1985; Ticleanu, 1992; Ticleanu si Diaconita, 1997).

Tot o varianta a teoriei autohtoniei a fost elaborata de Stevenson (1910) care admitea ca materialul vegetal carbogenerator provine din mlastini de padure instalate in deltele unor mari fluvii.

Teoria alohtoniei sau teoria deltelor a fost enuntata de H. Fayol (1887) dupa care materialul vegetal carbogenerator provenea din plante ce cresteau departe de bazinul de sedimentare unde era adus prin transport fluviatil si acumulat in delte.

Imaginand acelasi transport fluviatil, dar cu acumularea din loc in loc pe rauri a unor trunchiuri ce formau baraje naturale (bare), Ochsenius (1890) a elaborat teoria barelor.

In fine, avandu-l precursor pe Grand'Eury (1887), H. Duparque (1927) formuleaza teoria semiautohtoniei dupa care materialul autohton este predominant si consta din partile mari ale plantelor (radacini, trunchiuri, ramuri), secundar se acumuleaza si materialul alohton alcatuit din organe fine ale plantelor de uscat (spori, polen, fructe si frunze). Dupa opinia noastra putinul material alohton adus nu justica o astfel de denumire a teoriei.

In prezent se considera ca zacamintele de carbuni cele mai importante sunt cele autohtone (Teichmuller, 1982), cele alohtone fiind putine si foarte bogate in materii minerale, ceea ce face ca rareori sa atinga parametrii necesari exploatarii.

2. Bazinul carbogenerator

Notiunea de bazin carbogenerator este utilizata , in general, pentru a desemna un bazin sedimentar in a carei succesiune de depozite, groase cel putin 1000 m (Vetter, 1981), carbunii dau o nota caracteristica prin prezenta lor.

Evident, exista acumulari de carbuni si in locuri unde nu poate fi vorba de un bazin sedimentar propriu zis, iar carbunii nu caracterizeaza succesiunea de depozite, pentru aceste acumulari Stopa (1968) a propus termenul de antracofora.

Un bazin carbogenerator poate cuprinde unul sau mai multe zacaminte de carbuni, in acest din urma caz arealele de ocurenta ale zacamintelor sunt disjuncte, asa cum este bazinului Comanesti separat prin praguri ale fundamentului paleogen in mai multe cuvete, fiecare functionand ca bazin carbogenerator (Ticleanu, 1992 a) si cuprinzand cate un zacamant de sine statator.

3. Provincia carbogeneratoare

Constituie provincie carbogeneratoare o regiune de dimensiuni mari si foarte mari care cuprinde mai multe bazine carbogeneratoare legate intre ele prin tipul de carbune, pozitia stratigrafica si geneza. De exemplu, in Romania poate fi considerata o provincie a humitelor neogene care cuprinde toate bazinele cu acumulari de carbuni formati in timpul Neogenului. De remarcat, insa, ca aceste bazine carbogeneratoare prezinta geneze diferite (bazine intramontane, depresiuni marginale, antracofore pe platforme etc., la fel si din punct de vedere al domeniilor si sistemelor depozitionale), ceea ce face ca elementul geneza sa nu poata fi utilizat decat rareori la conturarea provinciilor carbonifere.