Reteaua hidrografica

Reteaua hidrografica

Definitie

In cadrul retelei hidrografice sunt cuprinse, pe langa apele curgatoare cu caracter permanent si vaile seci ale torentilor, ravenele si ogasele, diferitele canale etc.

Vaile colecteaza cea mai mare parte din apele precipitatiilor si a acviferelor, pe care le transmit apoi cursului principal. Dispozitia ramificatiei este diversa, in functie de relief si structura geologica, ea aputand fi caracterizata si prin anumite elemente morfometrice.

Intr-un sens mai larg, prin reteaua hidrografica se intelege totalitatea unitatilor hidrografice existente intr-un bazin de receptie (cursuri permanente, temporare, lacuri naturale si antropice, mlastini etc.).

Formarea retelei hidrografice

Apa joaca un rol foarte important in modelarea reliefului. Prin arterele ei fluxul de materie din cadrul bazinului se scurge ireversibil spre gura de varsare. Procesul de formare si evolutie a retelei hidrografice este foarte complex si include toate etapele succesive, de la eroziunea de versant, pana la cea fluviala.

Pluviodenudarea, eroziunea in suprafata si siroirea constituie etape premergatoare aparitiei talvegurilor elementare. Odata cu trecerea la eroziunea liniara, prin aogase si ravene, se realizeaza primele formatiuni ale unui sistem de drenaj. Evolutia ulterioara a acestora se realizeaza in raport cu conditiile fizico-geografice locale, ele indeplinind functia pentru care au fost creeate, mai intai temporar, la ploile torentiale, apoi permanent, cand talvegul intercepteaza nivelul apei freatice sau capteaza un izvor suficient de mare pentru a-i asigura alimentarea permanenta.

Pluviodenudarea, din punct de vedere geomorfologic, reprezinta actiunea de miscare si deplasare a particulelor de la suprafata scoartei de alterare prin actiunea ploilor sau chiar din topirea zapezilor, miscare ce nu a ajuns inca la stadiul de scurgere concentrata sub forma de curent. Pluviodenudarea, ca proces geomorfologic, se desfasoara si pe terenurile plane, prin faptul ca particulele de praf sunt desprinse fara a fi transportate in alt loc. Pe versanti, fenomenul este mai pronuntat deoarece, conform gravitatiei, particulele de praf sunt transportate intr-un numar mai mare si la distante mai lungi, in aval comparativ cu amonte.

Pluviodenudarea, ca proces premergator aparitiei retelei de drenaj, trebuie analizata atat in raport cu principalele caracteristici ale precipitatiilor (intensitate, durata), cat si cu proprietatile scoartei de alterare (gradul de permeabilitate, granulometria, structura), cu panta terenului, gradul de acoperire cu vegetatie etc. (Zavoianu, 1978).

Eroziunea in suprafata se caracterizeaza printr-o deplasare a apei pe intreaga suprafata a pantei, adica scurgerea areolara. Aceasta rezulta, nu din inclinarea mica a suprafetei, ci din abundenta apei cazute care nu are posibilitatea sa se infiltreze brusc, nici sa se concentreze sub forma de curenti.

Chiar daca apa incepe sa se concentreze, mai ales in partile superioare, pe masura ce coboara, cantitatile se cumuleaza si suvoaiele se alatura, unul de altul, formand o panza, o unda sau un val, in functie de abundenta ploii (Posea et al., 1976). Ca urmare a scurgerii apei in panza, pe panta, se umplu, in primul rand, microdepresiunile de pe suprafata topografica; acestea, paralel cu umplerea, sufera un proces de colmatare cu particule foarte fine, antrenate de lama de apa si isi micsoreaza volumul, tinzand, in aceasta faza, la o nivelare a suprafetei topografice.

Daca panta terenului este mica, stratul de apa aflat in miscare atinge grosimi de 5-10 mm; in cazul in care panta este mai mare, scurgerea se produce sub forma unor firisoare. Eroziunea, prin firisoare de apa, da nastere la o serie de santulete care isi modifica continuu traseele prin intermediul microcapturi (Horton, 1945).

Siroirea apare ca o continuare a scurgerii in suprafata atunci cand durata si inetnsitatea ploii depaseste anumite limite.

Intre curgerea in panza si cea torentiala, se intercaleaza forme de tranzitie ale curgerii, cunoscute sub numele de siroire, alteori de curgere "concentrata". Siroirea se face sub forma unor multiple firisoare de apa, a unor suvite sau curenti; cele mai puternice organisme sunt cunoscute sub numele de suvoaie. Cel mai important aspect al concentrarilor este trecerea de la actiunea de spalare sau eroziune la cea liniara.

Aparitia siroirii este direct legata de intensitatea, durata si energia de cadere a ploilor, de stabilitatea structurala a solului, de umiditatea acestuia, precum si de continuitatea profilului pedologic. Viteza limita, pentru antrenarea prin rostogolire a unei particule, depinde de desnitatea si volumul pe care-l are, precum si de forma si suprafata pe care o opune curentului (Feodoroff, 1965).

Siroirea creeaza forme de eroziune cu aspect alungit, incepand de la santulete abia perceptibile si instabile, pana la excavatiuni alungite, uneori pe zeci sau sute de metri (rigole). Rezultatul final il reprezinta, pe langa formele de eroziune si cele de acumulare situate la baza versantilor. Numai actiunea repetata a ploilor cu efecte erozionale importante poate duce la completa lor individualizare si la formarea unui talveg elementar cu capacitatea de a orienta si organiza scurgerea superficiala. In acest mod se asista la aparitia unor artere noi de drenaj, care vor evolua spre altele mai puternice, cu scurgere organizata.

Formele incipiente ale unui sistem de drenaj sunt reprezentate de ogase si ravene.

Ogasele reprezinta o forma mai avansata de eroziune decat rigola. Are o adancime cuprinsa intre 0,30-2m (sau 0,5-3m), iar latimea cuprinsa intre 0,5-8m. Cand talvegul atinge roca in loc, se largeste, peretii se atenueaza si ogasul se transforma intr-o vaiuga ce dispare cu timpul. In alte conditii se adanceste prin eroziune pe verticala si da nastere unei forme superioare cunoscute sub numele de torent.

In functie de adancime, ogasele pot fi impartite in: mici, cu adancimi intre 0,2-1m; mari, cu adancimi intre 1-2m.

De obicei, lungimea unei astfel de formatiuni este legata de a versantului cu aproximativ aceeasi panta.

Ravenele reprezinta o forma avansata a eroziunii in adancime. In acest caz actioneaza legile dupa care se desfasoara procesele eroziunii fluviale. Cu toate ca acestea actioneaza o perioada scurta de timp, panta profilului este ceea care-si pune amprenta pe puterea eroziunii si transportului apei.

Ravenele, au adancimi cuprinse intre 3-30m si latimi de 8-50m. Profilul longitudinal se prezinta in trepte la stadiul de eroziune activa, mai ales atunci cand exista alternante de roci cu coeziune deosebita. Cand actiunea de adancire a unui astfel de organism intersecteaza o panza freatica, functia de curgere devine sezoniera sau chiar permanenta.

In functie de adancime, ravenele pot fi: mici, cu adancimi intre 2-5m; mijlocii, cu adancimi intre 6-10m; mari, cu adancimi >10m.

In functie de lungime, pot fi: scurte, <300m; lungi, intre 300-1000m; foarte lungi, >1000m.

In functie de dimensiunea bazinului, pot fi: mici, <10 ha; mijlocii, intre 10-30 ha; mari, intre 30-100 ha; foarte mari, >100 ha.

Etapele enumerate anterior au ca rezultat final permanentizarea unui talveg elementar, adica a unei celule de baza a sistemului hidrografic (sau sistem de rauri, sistem fluvial). Prin unire se vor forma artere mai mari si bazine hidrografice cu particularitati proprii in functie de conditiile fizico-geografice.

Geograful francez Emm. de Martonne, plecand de la postulatul ca bazinele hidrografice sunt o consecinta a climei, a analizat distributia raurilor cu ajutorul indicelui de ariditate care-i poarta si numele. Pentru acest indice s-a luat ca baza raportul dintre precipitatii si temperatura:

Pe baza acestui indice se poate aprecia ca formarea raurilor, adica a curgerii, la nivelul campiilor situate <200m altitudine, in absenta fenomenelor carstice, pentru zona temperata, ar avea loc in prezenta unor cantitati de precipitatii de cel putin 250 mm/an, pentru zona subtropicala 500 mm/an si pentru zonele aride 1.000 mm/an.

Vaiuga este o forma negativa scurta, cu adancimi reduse si versanti slab inclinati, fund concav si curgere temporara ce se manifesta in conditiile unui relief cu energie redusa.

Valceaua reprezinta un stadiu mai avansat al ravenei, avand muchia si versantii slab inclinati si fixati de vegetatie, fund concav sau plat si curgere temporara sau permanenta. In jonele joase, versantii sunt slab inclinati si folositi in agricultura.

Adancimile sunt reduse (cativa metri), latimile de zeci sau sute de metri si lungimile pot atinge 10-15 km. Latimea fundului variaza intre 30-200m

Valea este stadiul cel mai avansat al categoriilor morfologice de curgere. Este o forma negativa de relief, ingusta si alungita, cu panta in descrestere pe sistemul amonte-aval, formata in urma actiunii erozive a apelor curgatoare.

In profil longitudinal valea ia nastere prin incorporarea unor sectoare diverse ca aspect si varsta (Romanescu, Jigau, 1998). Tipurile de vai rezulta din procesul genetic initial, dar si din cel evolutiv. Vaile se diversifica, mai ales, prin faptul ca se supun, mai mult ca alte forme, legilor generale ale geomorfologiei: legea echilibrului, etajarii, eroziunii diferentiale, zonalitatii climatice etc. Ca urmare a acestor factori exista mai multe tipologii.