Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica | |
Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
Placa de baza este principala componenta hard dintr-un calculator. Ea consta dintr-un circuit imprimat pe care se afla diverse sloturi si conectori pentru atasarea celorlalte componente ale sistemului.
Cele mai importante sloturi sunt:
Slotul procesorului, in care se monteaza "inima" calculatorului si anume procesorul.
Sloturile ISA - sunt pe cale de disparitie si erau folosite la placi grafice, placi de sunet si modemurile mai vechi.
Sloturile PCI - pentru conectarea unor placi care au nevoie de un astfel de slot, cum ar fi placile de sunet, placile de retea, unele placi video si, nu in ultimul rand, placile modem.
Sloturile AGP - aici se pot conecta doar placile video care au o viteza mai mare de 133 Mhz.
Sloturile pentru memorie - folosite la montarea circuitelor de memorie interna.
Fiecare placa de baza are si conectori, la care se conecteaza hard-discuri, unitati de discheta, de CD, de DVD etc.
Placa de baza mai contine si interfete pentru memoria RAM si asemenea memoria de tip ROM (Read-Only Memory).
Incorporate pe placa de baza mai sunt si porturile, care pot fi:
seriale (COM1 si COM2) - pentru mouse/fax modem extern;
paralele (LPT) - pentru imprimante/scannere/plottere;
USB (Universal Serial Bus) -pentru camere video/scannere/aparate foto digitale.
Este un circuit integrat montat in soclul (socket) corespunzator de pe placa de baza.[4] El poate fi considerat creierul unui calculator, deoarece el executa "gandirea" acestuia din punct de vedere hardware. De fapt, el nu face altceva decat sa "proceseze" bitii de 1 si 0 primiti din memoria RAM a sistemului.
El are urmatoarele functii:
executa instructiuni individuale pentru programe;
controleaza operatiile efectuate de alte componente ale computerului;
realizeaza calculele si operatiile logice.
Fiecare procesor este alcatuit din mai multe module interconectate prin intermediul unor cai de comunicatie numite magistrale interne, pe care circula informatii (date sau instructiuni). Viteza magistralelor depinde de:
Latimea magistralei - numarul de linii de circulatie; deoarece pe fiecare linie circula un bit, se poate vorbi de magistrale de 8, 16, 32, 64 sau 128 de biti);
Frecventa de tact - numarul de pasi de lucru (tacturi) pe care poate sa ii execute procesorul in fiecare secunda; se masoara in MegaHerzi (MHz) sau, mai nou, in GigaHerzi (GHz).
Este zona de stocare temporara a datelor si programelor intr-un calculator, pe durata executiei.
Termenul este folosit pentru a desemna cipurile reale capabile sa pastreze datele, cipuri care se monteaza in sloturile corespunzatoare de pe placa de baza.[5]
Deoarece calculatorul recunoaste numai doua stari, datele supuse prelucrarii sunt transformate in siruri de cifre binare 0 si 1.
O cifra binara se mai numeste bit[6] (prescurtat, b) si reprezinta cea mai mica unitate de masura a cantitatii de informatie.
O succesiune de 8 biti se numeste byte (prescurtat, B) sau octet, fiind cea mai mica unitate de date ce poate fi reprezentata si adresata de catre memoria unui sistem de calcul.
Deoarece datele reprezentate in memorie ocupa o succesiune de Bytes, acestea sunt exprimate in multipli ai acestuia:
1 kiloByte 1 kB = 1024 B = 210 B
1 MegaByte 1 MB = 1024 kB = 210 kB
1 GigaByte 1GB = 1024 MB = 210 MB
1 TerraByte 1 TB= 1024 GB = 210 GB
1 PetaByte 1 PB= 1024 TB = 210 TB
1 ExaByte 1 EB= 1024 PB = 210 PB
Numarul maxim reprezentabil pe un byte este 111111112, adica 25510, deci o valoare total insuficienta.
Din acest motiv, s-a trecut la reprezentarea datelor/informatiilor pe:
cuvinte de memorie: un cuvant = 2 bytes (16 biti);
cuvinte duble: un cuvant dublu = 4 bytes (32 biti);
cuvinte cvadruple: un cuvant cvadruplu = 8 bytes (64 biti).
Principala caracteristica de performanta a unui cip de memorie interna este capacitatea ei, exprimata in puteri ai lui 2 MB (2, 4, 8, 32, 64, 128, 256, 512 MB).
Din punct de vedere al "volatilitatii", memoria este de doua tipuri:
Memoria ROM (Read Only Memory), caracterizata prin urmatoarele:
nu isi pierde continutul la oprirea calculatorului;
nu poate fi "scrisa" de utilizator (este inscriptionata de producator cu ajutorul unei aparaturi speciale);
este de capacitate redusa (pana in 2 MB);
este folosita pentru stocarea informatiilor despre hardware;
contine mici programe esentiale care se incarca in memoria interna la pornirea calculatorului
Memoria RAM (Random Access Memory):
este o memorie volatila (se pierde la oprirea calculatorului);
poate fi atat citita cat si modificata;
este folosita pentru stocarea programelor si datelor, fiind considerata principala memorie de lucru a calculatorului.
Este memoria care foloseste dispozitive speciale pentru stocarea datelor (hard-disc, CD, discheta, disc ZIP, pen-drive, DVD).
Este un mecanism de stocare de mare viteza. Poate fi o sectiune rezervata in memoria principala sau un dispozitiv independent.
Uneori este incorporata in arhitectura procesorului (de exemplu, la calculatoarele Pentium).
Sunt dispozitive prin intermediul carora utilizatorul introduce informatii in calculator.
Reprezinta principalul periferic de introducere a datelor in calculator, fiind un periferic standard (este inclusa in cadrul minim de dotare a unui calculator).
Cu ajutorul ei se pot introduce in calculator diferite informatii: date, comenzi, texte.
Cuprinde 5 categorii de taste, grupate in blocuri:
Taste de introducere text (blocul alfanumeric);
Taste functionale (F1F12), cu diverse roluri, tinand cont de aplicatia care se executa;
Taste numerice (Blocul numeric) - utile la introducerea valorilor numerice (ele grupeaza toate cifrele sub aceeasi mana);
Taste de deplasare a cursorului;
Taste speciale (Ctrl, Alt, Tab, Shift, Esc, Print Screen, Pause etc.).
La tastaturile mai noi exista si taste de navigare pe Internet.
Tastaturile clasice sunt conectate la computer printr-un cablu dar, mai nou, exista si tastaturi fara cablu (wireless), ce transmit informatiile spre cutia calculatorului prin unde radio.
Este un dispozitiv periferic, parte integranta a interfetei grafice, care controleaza miscarea cursorului (pointer) pe un ecran de afisare.
Este de dimensiune redusa, poate fi deplasat pe o suprafata rigida si plata si contine cel putin doua butoane cu functii diferite, in functie de programul care se executa.
In particular, mouse-ul este important pentru interfata grafica spre utilizator, deoarece optiunile si obiectele se pot indica folosind cursorul, apoi cu un clic pe obiect cu un buton al mouse-ului. Astfel de aplicatii sunt deseori numite point-and-clic.
Mouse-ul este util si pentru programele de grafica, unde poate fi folosit ca stilou, creion sau pensula.
Din punct de vedere al principiului de functionare, exista trei tipuri de baza de mouse:
Mouse mecanic - are o bila metalica invelita in cauciuc ce se poate roti in toate directiile, mutand corespunzator indicatorul pe ecran (sensul de miscare e detectat de senzorii incorporati);
Mouse optic - pentru detectarea directiei miscarii se foloseste un laser; deplasarea mouse-ului se face folosind o suprafata speciala, dotata cu o grila. Acest tip de mouse raspunde mai rapid si mai precis decat cele mecanice, dar sunt si mult mai scumpe.
Mouse optomecanic - este o combinatie intre mouse-ul optic si cel mecanic, dar nu necesita suprafete speciale.
Un mouse "clasic", indiferent de principiul de functionare, e conectat la computer printr-un cablu dar, mai nou, exista si variante fara cablu (wireless), ce transmit informatiile spre cutia calculatorului prin unde radio.
Este un dispozitiv de intrare ce poate fi considerat un mouse asezat pe spate; mutarea cursorului pe ecran se poate face prin rotirea bilei cu ajutorul degetelor.
De obicei, exista 3 butoane langa bila.
Ca si mouse-ul, trackball-ul permite indicarea si selectarea unor obiecte si este folosit intr-o Interfata Grafica cu Utilizatorul (GUI).[7]
Avantajul principal fata de mouse este acela ca nu necesita o suprafata de lucru putand fi asezat si manipulat oriunde pe masa de lucru.
Unele trackball-uri sunt conectate la computer printr-un cablu dar, mai nou, exista si trackball-uri fara cablu (wireless), ce transmit informatiile spre cutia calculatorului prin unde radio.
Este o mica suprafata sensibila la atingere si la deplasarea degetului pe ea, folosita ca dispozitiv de indicare si/sau selectare pe unele calculatoare portabile.
Din punct de vedere al modului de conectare la sistem, exista:
Touchpad-uri interne - incluse in tastatura, de obicei la mijlocul partii ei inferioare;
Touchpad-uri externe - conectate la sistem ca periferic separat (ca si la tastaturi si mouse, exista si variante wireless).
Este un dispozitiv de intrare care poate parcurge text sau imagini tiparite pe hartie, transformandu-le intr-o forma pe care calculatorul o poate interpreta, stoca (de obicei sub forma unui fisier) si folosi. Ulterior, aceste imagini pot fi afisate pe ecran, prelucrate si tiparite prin programe speciale.
Consta dintr-o platforma de sticla iluminata din partea inferioara, pe care se aseaza hartia cu imaginea/textul care trebui scanat, si un brat care se plimba si culege informatii despre pozitia, culoarea, luminozitatea, saturatia fiecarui punct din imagine.
Principalele caracteristici de performanta ale unui scanner sunt:
Rezolutia - masurata in dpi (dots per inch),[8] cu alte cuvinte, cu cat scanner-ul va putea culege informatii despre mai multe puncte, cu atat informatiile stocate in fisier vor fi mai aproape de imaginea originala;
Adancimea de culoare - numarul de culori distincte pe care scannerul le poate deosebi pe imaginea originala;
Marime hartie - dimensiunea maxima a hartiei pe care scannerul o poate explora (maxim A0 - foarte scumpe, de obicei A4);
Viteza de scanare - masurata in numarul de pagini pe minut (ppm) care pot fi scanate.
Observatie
Numeroase imprimante sunt compatibile cu operatia de scanare, caz in care trebuie cumparat un cap de scanare pentru imprimanta respectiva. In acest caz se instaleaza la imprimanta capul de scanare, se furnizeaza imprimantei hartia cu imaginea respectiva si se da comanda de scanare.
Este un dispozitiv de intrare care contine, in principal, o maneta care poate fi miscata in toate directiile, controland deplasarea pointerului pe ecran.
Este similar unui mouse, cu deosebirea ca la un mouse miscarea cursorului pe ecran inceteaza odata cu deplasarea acestuia pe masa, pe cand la joystick cursorul continua sa se deplaseze in directia in care e indreptata maneta, incetand doar odata cu revenirea acesteia la pozitia initiala (in centru).
Este un dispozitiv folosit mai ales pentru jocurile pe calculator care presupun o anumita viteza de reactie din partea utilizatorului (lupte, batalii, curse de masini etc.).
Este un periferic de intrare folosit pentru a inregistra diverse sunete pe calculator sau pentru a comunica, pe cale sonora, cu alte calculatoare legate intr-o retea.
De obicei este folosit in telefonia prin Internet, dar si la introducerea verbala a comenzilor (desi, in acest ultim caz, calculatorul trebuie dotat cu soft-uri care pot recunoaste comenzi verbale).
Este o varianta mai evoluata de camera video sau aparat de fotografiat, la care stocarea informatiilor nu se mai face pe film foto sau pe caseta video, ci in format digital, pe un mini hard-disc incorporat.
Ulterior, secventele video sau imaginile pot fi stocate pe calculator sub forma de fisiere.
Este un dispozitiv de intrare asemanator cu mouse-ul, si care foloseste un detector sensibil la lumina emisa de un ecran, prin punctare directa.
Unele light-pen-uri sunt legate direct la calculator prin cablu, altele sunt wireless.
De asemenea, performantele unui light-pen se disting prin numarul de culori pe care le poate distinge, rezolutie, numarul de culori pe care le poate desena etc.
Extragerea datelor din computer se face prin utilizarea unor dispozitive de iesire specializate, care pot prezenta rezultatele intr-o forma inteligibila, prin vizualizare directa, pe hartie sau acustic, dupa dorinta utilizatorului.
Pentru afisarea directa a informatiilor, un calculator foloseste subsistemul video, compus din:
Monitorul propriu-zis;
Placa/adaptorul video/grafic.
Monitorul (VDU - Video Display Unit) este perifericul standard de iesire, avand rolul de a afisa texte sau imagini.
Din punct de vedere al principiului de functionare, exista doua tipuri de monitoare:
cu tub catodic (CRT - Cathod Ray Tube) - imaginea se formeaza in mod asemanator cu cea de pe un televizor obisnuit.
cu cristale lichide (LCD -Liquid Crystal Display) - ecranele utilizeaza doua straturi de material polarizat, cu o solutie de cristale lichide intre ele care, la trecerea unui curent electric, se aseaza astfel incat sa opreasca/sa permita trecerea luminii spre utilizator. Se utilizeaza, de obicei, la calculatoare portabile (laptop-uri) dar, mai nou, se pot folosi si la sistemele de birou (se mai numesc si monitoare TFT[9]).
Calitatea unui monitor este determinata de:
Diagonala - masurata in inch[10]; exista monitoare cu diagonala de 15 (mai vechi), 17 (actuale), 19, apoi pana la 42' ;
Rezolutie - masurata in pixeli[12] (numarul de puncte ce pot fi afisate la un moment dat pe orizontala si pe verticala) - are valori standardizate, pornind de la 800x600, ajungand pana la 2048x1536 sau chiar mai mult
Frecventa - masurata in Hz - arata de cate ori pe secunda se genereaza, pe ecran, o noua imagine;
Aspectul ergonomic - se refera la cantitatea de radiatii emise de monitor, cunoscandu-se faptul ca lucrul mai indelungat la calculator provoaca disconfort ocular.
Este un ecran de afisare al unui monitor propriu-zis; de cele mai multe ori functioneaza cu tub catodic.
Monitorul este cuplat la calculator prin intermediul unui dispozitiv, cu aspect de circuit imprimat, numit placa/adaptor video/grafic.[14]
In decursul anilor au aparut diverse tipuri de adaptoare video: MDA, Hercules, CGA, VGA, SVGA (actualul standard). Ele se deosebesc extrem de mult prin performantele de care sunt capabile si prin cerintele impuse monitoarelor conectate la ele.
Actualmente, adaptoarele video se conformeaza lui SVGA, care a devenit mai mult un standard decat o varianta constructiva.
In ultima vreme, adaptoarele video sunt montate direct sub forma de circuite integrate pe placa de baza.[15]
Sunt dispozitive de iesire care afiseaza pe hartie texte sau ilustratii.[16]
Imprimantele sunt caracterizate prin urmatorii parametri de functionare:
Calitatea imprimarii, exprimata prin numarul de puncte per inch (dpi - dots[17] per inch)
Viteza - exprimata prin numarul de caractere tiparite pe secunda sau pe minut (cps/cpm) sau numarul de pagini tiparite pe minut (ppm)
Modul de alimentare cu hartie (automat, manual etc.)
Zgomotul - exprimat in decibeli (dB)
In functie de tehnica de tiparire utilizata, exista patru mari tipuri de imprimante:
Imprimante matriciale (cu pini/ace);
Imprimante cu jet de cerneala;
Imprimante cu laser;
Imprimante termice.
Caracterele se obtin prin puncte create prin lovirea unei panglici tusate de un anumit numar de ace (pini).[18]
Cu cat numarul de ace este mai mare, cu atat calitatea imaginii obtinute este mai buna. Exista imprimante cu 9, 16, 24 si 36 de ace.
Avantaje
Ieftine
Consumabilele sunt ieftine
Dezavantaje
Calitate slaba a listarii
Listarea se face pe hartie speciala, perforata pe margini
Listare zgomotoasa
Caracterele sunt formate din puncte obtinute prin stropi fini de cerneala, proiectati dintr-un cartus prin duze speciale.
Avantaje
Hartia de scris e normala
Costul e rezonabil
Calitate buna
Sunt silentioase
Dezavantaje
Listarea e relativ lenta
Consumabilele sunt scumpe (tusul)[19]
Folosesc aceeasi tehnologie ca si copiatoarele;[20] pentru imprimare utilizeaza toner si hartie normala.
Avantaje:
Calitate foarte buna
Listarea se face pe hartie normala
Sunt silentioase
Sunt rapide
Dezavantaj:
Sunt scumpe
Folosesc o hartie speciala sensibila la caldura pentru a realiza imprimarea. Principalul dezavantaj este ca imprimarea isi pierde calitatea in timp.
Este un periferic special pentru desenarea pe hartie a unor planuri si desene tehnice, folosind una sau mai multe penite.
Consta dintr-o platforma pe care se aseaza hartia pe care se va face desenarea si un brat mobil, dotat cu una sau mai multe penite, care se plimba deasupra hartiei si executa desenul.
Sunt folosite ca dispozitive de iesire pentru sunet. Sunt legate la placa de sunet (eventual, se pot folosi casti in locul lor).
Este un periferic de iesire destinat proiectarii pe un ecran de panza/carton a unor imagini care, in mod normal, ar aparea pe monitorul calculatorului.
Se foloseste, de obicei, in scopuri didactice.
Conectarea se face, uzual, la portul de iesire al placii video.
Este un dispozitiv care permite calculatorului sa transmita date prin liniile telefonice.
Informatiile prelucrate de calculator sunt stocate digital, in timp ce informatiile ce pot fi transmise prin liniile telefonice sunt transmise analogic.
Motivul pentru care e nevoie de un modem este ca pe liniile telefonice pot aparea inductante si capacitati externe, parazite, care pot afecta informatiile. Prin urmare, este nevoie de un dispozitiv care sa poata transmite informatiile la distanta pe o linie telefonica fara ca acestea sa fie denaturate.
Pentru doua calculatoare legate intr-o retea exista cate un modem apropiat fiecaruia. In functie de sensul de transfer al informatiilor (de exemplu, la emisie), modemul compune sirul de informatii binare (0 si 1) cu o unda purtatoare, pe care o trimite pe linia telefonica spre calculatorul receptor;[21] la calculatorul receptor, un alt modem elimina unda purtatoare, pastrand "trenul" de impulsuri de 1 si 0.
Din punctul de vedere al modului de conectare la sistem, un modem poate fi:
Intern - o placa de circuit imprimat, legata in slotul corespunzator din placa de baza;
Extern - in acest caz, placa de circuit este inclusa intr-o carcasa separata.
Principala caracteristica de performanta a unui modem este viteza teoretica de transfer, masurata in kb/s[23] (uzual, 56 kb/s), dar aceasta valoare depinde, din punct de vedere practic, de traficul din retea.
Este un tip de ecran de afisare, acoperit de o folie transparenta, sensibila la atingere, punctarea elementelor facandu-se cu degetele.
Acest aspect poate fi considerat ca un avantaj (interfata naturala), dar si un dezavantaj, punctarea cu acuratete fiind imposibila.
Este o memorie nevolatila, externa, care nu are nevoie de sursa de alimentare pentru pastrarea informatiilor. Are aspectul unui mic "stilou" (de unde si numele), care se conecteaza la portul USB al sistemului de calcul.
Capacitatile standard sunt 1, 2, 4, 8 GB.
Este un disc magnetic pe care se pot stoca date si programe intr-un calculator. Marea majoritate a programelor si datelor de pe un calculator sunt memorate pe hard-discuri.
La nivel fizic, sunt organizate ca zone circulare concentrice numite piste, fiecare impartita, la randul ei, in cate 12 arce numite sectoare. Memorarea se face prin magnetizarea suprafetelor elementare din aceste sectoare intr-un sens sau altul, corespunzator lui 0 si 1 binar.
Hard-diskurile au capacitati mari, in general peste 40 GB[24] (actualmente, capacitatile uzuale sunt de 60, 80, 120, 160 GB, dar pot ajunge pana la 500 GB).
In hard-disk au loc doua miscari:
miscarea de translatie a capetelor de citire-scriere;
miscarea de rotatie a discului in jurul axului (3600-15000 rpm, uzual 5400 si 7200 rpm).
Caracteristicile tehnice care determina viteza unui hard-disc sunt:
timpul de acces la date - timpul necesar pentru accesul la un sector (8565 ms);[25] cu cat viteza de rotatie este mai mare, cu atat accesarea datelor se realizeaza mai rapid;
viteza de transmisie a datelor - cantitatea de informatii citite intr-o secunda.
In general, hard-diskurile sunt interne, in sensul ca sunt nedetasabile, dar exista si hard-discuri externe. Un hard-disc extern este situat intr-un sertar al calculatorului, avand conectori pentru legare la magistrala de date a calculatorului.
Un calculator poate avea mai multe hard-discuri. Acestea vor fi desemnate prin literele C: D: etc.
Compact discul este un tip de disc optic pe care stocarea si accesarea datelor se realizeaza prin mijloace optice (un laser de mica putere ce "sapa" in suprafata activa a discului).
CD-urile permit stocarea unor cantitati mari de informatii, capacitatea sa standard fiind de 700 MB.[26]
Unitatile de CD pot fi de doua tipuri:
CD-ROM - care permit doar citirea CD-urilor deja inscriptionate;
CD-RW - care permit atat citirea CD-urilor cat si memorarea informatiilor pe ele.
Din punct de vedere al posibilitatii de refolosire, exista doua categorii de CD-uri:
CD-R - imprimabile o singura data;
CD-RW - imprimabile de mai multe ori.
Principalele caracteristici de performanta ale unitatilor de CD sunt:
timpul de acces - are aceeasi semnificatie ca la hard-discuri, dar are valori mai mari decat la acestea (adesea, in intervalul 100200 ms);
viteza de transmitere a datelor -se refera la cantitatea de informatie ce se transfera intr-o secunda si poate fi cuprinsa intre 150kB/s (la primele tipuri de unitati de CD) si 7800 kB/s (la unitatile moderne);
viteza de lucru -se stabileste in raport cu primul tip de unitate CD, care lucra cu un transfer de 150kB/s (1X), actualmente ajungandu-se la 52X (7800 kB/s).
Din cauza capacitatii relativ mari, CD-urile sunt cele mai bune medii de stocare[27] pentru aplicatiile multimedia. Termenul de multimedia desemneaza o metoda de prezentare a informatiei pe un computer, folosindu-se simultan text, imagini, sunete, imagini video etc.
Aplicatiile multimedia sunt folosite la:
Prezentari;
Materiale pentru instruire pe computer - CBT (Computer Based Training);
Jocuri;
Publicitate;
Aplicatii pentru afaceri;
Enciclopedii.
Calculatoarele folosite la aplicatiile multimedia sunt mai scumpe deoarece trebuie echipate astfel incat sa permita prezentarea de texte, imagini, video, animatie si sunet. Ele se numesc PC-multimedia si permit folosirea de simboluri grafice, redarea/inregistrarea de sunete si/sau muzica, rularea unor jocuri etc.
Sistemele de operare identifica, in general, unitatea de CD prin D:.
Un DVD este asemanator, din punct de vedere al principiul de imprimare, cu un CD, diferenta constand in densitatea de stocare (si, implicit, capacitatea care, aici, ajunge la 4,7 GB sau chiar 8,5 GB - cele duale[28]).
Un DVD arata ca un CD obisnuit, dar zonele elementare purtatoare de informatie binara (0 si 1) sunt mult mai mici si mai apropiate unele de altele.
Pentru a putea citi informatiile de pe un DVD e nevoie de o unitate de DVD, asemanatoare, din punct de vedere fizic, cu una de CD.
Ca si la CD-uri, si aici exista unitati DVD-R si unitati DVD-RW.
Observatie
Pe unitatile de DVD se pot scrie/citi si CD-uri, dar nu si invers.
Discurile ZIP sunt discuri magnetice detasabile, de capacitati 100300MB, utilizate mai ales la stocarea de fisiere mari si la transportarea lor dintr-un loc in altul.
Specificatii tehnice
timp mediu de cautare: 29 ms;
rata de transfer: 0,791,40MB/sec;
dimensiuni: 0,6 cm x 10,2 cm x 10,2 cm (incap intr-un buzunar);
greutatea: 30g.
Discurile Jaz sunt discuri magnetice detasabile, de capacitati de pana la 2GB, utilizate mai ales la stocarea de fisiere mari, aplicatii multimedia si la transportarea lor dintr-un loc in altul.
Discurile Jaz sunt mai rapide decat majoritatea hard-discurilor si prezinta avantajul portabilitatii.
Specificatii tehnice:
rata medie de transfer: 5,53MB/sec;
timpul mediu de cautare: 12ms;
timpul de acces: 17ms;
Discheta este un disc magnetic flexibil, portabil, cu timp de acces mare si capacitate mica (in general, 1,44MB).
Dimensiunea fizica e de 3,5' (cele mai vechi aveau diametrul de 5,25').
Ca si hard-discurile, si dischetele sunt organizate in piste si sectoare.
Pentru a putea lucra cu discheta, aceasta trebuie initial formatata (desi, la dischetele de tip mai nou, acestea sunt deja formatate). Formatarea este necesara pentru ca discheta sa fie compatibila cu sistemul de operare folosit. Prin formatare, sistemul de operare sterge toate informatiile legate de gestiunea suportului, testeaza si eventual marcheaza zonele defecte, astfel incat acestea sa nu mai poata fi folosite pe viitor.
Avantajele utilizarii dischetelor:
toate calculatoarele au unitate de discheta, astfel incat o discheta poate fi citita/scrisa pe orice calculator;
costul de achizitie este foarte redus.[29]
Dezavantaje
se defecteaza foarte usor;
au capacitate de stocare redusa.
Se caracterizeaza printr-o capacitate de memorare mica si o viteza de lucru redusa. Au insa avantajul ca pot fi transportate cu mare usurinta la calculatorul dorit.
Programele de sistem si aplicatiile se livreaza prin intermediul dischetelor. In prezent, se utilizeaza dischete avand dimensiuni de 3.5' sau 5.25'.
Sistemele de operare desemneaza unitatea de discheta prin A:.
In timp, au aparut mai multe tipuri de procesoare , produse de diverse firme, dintre care:
Intel (Integrated Electronics) - procesoare 8086, 80186 (produs in serie mica), 80286, 80386, 80486, Pentium I, Pentium MMX, Celeron I, II, Pentium II, III IV, Itanium etc;
AMD (Advanced Micro-Devices) - 80486, K5, K6, K7, Athlon etc.;
Cyrix - MII, MIII etc..
Printre principalele tipuri de memorii aparute:
SIMM (Single Inline Memory Module) - primele aparute; ele trebuiau montate in perechi si se foloseau la procesoarele de la 80286 pana la P5 (Pentium MMX - AMD K6, K6-2, K6-3). Timpii de acces erau de 60-70 ns.
DIMM (Dual Inline Memory Module sau SDRAM - viteza de 66/100/133 MHz si 168 de pini; poate fi instalata in orice slot de memorie, fara a tine seama de perechi. Timpii de acces erau de 8-10 ns.
DDR-SDRAM (Double Data Rate - Synchronous Dynamic Random Access Memory) este o memorie rapida, folosita in calculatoarele moderne. Are viteze asemanatoare cu ale memoriei SDRAM, insa inmultite cu 2 (Double DR).
RDRAM (Rambus Dynamic Random Access Memory) - pentru procesoare Pentium 4; se monteaza in sloturi RIMM.
Valoarea normala este de 1024x768, la care se asigura o afisare rezonabila ca dimensiune a tuturor detaliilor. Valorile mi mari ale rezolutiei se folosesc numai pentru aplicatii de grafica, pentru cele obisnuite folosindu-se rezolutia normala (cele mai mari fiind obositoare pentru ochi).
Avantajul este ca se poate face o comunicare mai rapida cu procesorul; dezavantajul consta in faptul ca, la o defectiune tehnica a adaptorului video, este necesara schimbarea completa a placii de baza.
Conectarea unei imprimante la calculator se face printr-o interfata (port) paralela sau seriala. Deosebirea principala intre cele doua tipuri de interfete este legata de modul in care sunt transmisi octetii de date: interfata paralela transmite simultan un octet de date, in timp ce interfata seriala descompune octetul de date in biti, pe care ii va transmite pe rand conform unui protocol. Rezulta ca transferul prin interfata paralela este mai rapid.
Dezavantajul interfetei paralele este distanta mica la care este posibila transmisia (2-3 m).
Calculatoarele dispun, de obicei, de o interfata paralela (identificata prin PRN sau LPT1) si una sau doua interfete seriale (identificate prin COM1 si COM2).
Nu numai imprimantele pot fi conectate la calculator prin porturi. Astfel, la interfata paralela se poate conecta o unitate de disc externa iar la interfata seriala un modem sau un mouse.
Cartusele pot fi reumplute dar, dupa cateva umpleri, acesta trebuie schimbat complet iar pretul unui cartus nou este de aproximativ jumatate din pretul imprimantei.
La primirea unei comenzi de listare, imprimanta construieste o imagine bitmap (prin puncte) a ceea ce trebuie listat. Prin comenzile date unui laserului, acesta transfera o copie exacta a imaginii pe un tambur sau o banda fotosensibila. Aprinzandu-se sau stingandu-se, raza laser se plimba pe tambur si acesta se incarca electrostatic in zonele expuse razei, ceea ce atrage tonerul, in timp ce tamburul se roteste peste cartusul cu toner. Un fir incarcat electric atrage tonerul de pe tambur pe hartie si cilindrii de incalzire topesc tonerul.
De fapt, este durata de timp ce se consuma din momentul emiterii unei cereri de citire/scriere si pana in momentul cand incepe efectiv operatia respectiva.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate