 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica |
| Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
Analiza longitudinala - istoria subiectiva a pirateriei in Romania
Din informatiile obtinute de la cei intervievati, coroborate cu analiza staticii si dinamicii legilor drepturilor de autor in Romania, precum si a schimbarilor tehnologice semnificative, am identificat patru etape in istoria subiectiva a pirateriei de la nivelul orasului Bacau, privita prin ochii reprezentantilor a doua generatii (cei nascuti in anii si cei nascuti in anii ). Etapele au fost denumite in felul urmator: anii revoltei culturale (1965-1989), epoca romantica a pirateriei (1990-1996), momentul clonelor (1997-2002) si era pirateriei fara pirati (2002-prezent).
5.1 Anii revoltei culturale (1965 - 1989)
Regimul comunist din Romania s-a caracterizat prin exercitarea controlului de stat asupra tuturor aspectelor vietii, cultura intrand si ea in acest mecanism. Mihai Coman arata cum, in cazul mass-media, controlul se exercita in amonte - "prin stapanirea tuturor resurselor implicate in productia de publicatii si programe audio-vizuale"(Coman, 1999, p.92), dar si in aval, "prin controlarea mesajelor mass-media inainte de difuzarea lor" (ibidem). Similar, producerea de opere culturale (carti, muzica, filme etc.) era acaparata de organele statului, importul de obiecte culturale din Occident fiind si el interzis, limitat sau cenzurat (cum se intampla la traducerea cartilor) astfel incat sa nu apara contradictii cu valorile socialiste. Cu toate acestea, controlul nu putea fi total, existand unele brese mai ales la nivelul consumului cultural, mult mai dificil de monitorizat decat productia.
|
Caseta 1. Contextul socio-politic |
|
"noi ascultam, cum era si normal, muzica pop, rock, care se asculta la vremea respectiva, lansata in Anglia, in America; asemenea muzica nu se dadea la radio, pentru ca si textele pe care le aveau ei nu erau pe linia partidului" "ar fi urat sa spunem ca tot ce a fost a fost rau; sigur, nu mi-a placut nicio clipa comunismul, vroiau sa ne egalizeze pe toti prin apasare, nu ridicare, dar intr-adevar pe chestia asta de muzica n-am suferit; cei care faceau muzica aveau probleme cu cenzura, dar noi colectionarii nu" |
Ca in multe alte domenii, si in muzica lipsa de diversitate a productiei oficiale autohtone si interdictia importurilor erau compensate de o economie secundara de (re)producere si distribuire a produselor muzicale pe diferitele medii de stocare disponibile atunci - discul de vinil, banda de magnetofon sau caseta audio. Pentru inceput, voi examina cauzele aparitiei acestei practici, apoi voi descrie metodele de contrabanda si piraterie utilizate, schimbarile produse de-a lungul timpului, precum si supravietuirea si adaptarea acestor practici in anii tranzitiei catre capitalism.
Am identificat drept cauze pentru emergenta economiei secundare a traficului cu muzica socializarea primara si secundara, vidul cultural creat de aparitia curentelor rock sau pop in Occident, lipsa mijloacelelor legitime de a obtine muzica, posibilitatile de a apela la mijloace ilegitime tolerate de stat precum si refugiul pe care aceasta muzica il oferea adolescentilor aflati intr-un sistem politic autoritar prea putin permisiv.
Preferinta tinerilor din anii '70 pentru muzica a fost influentata in prima instanta de inclinatia parintilor spre a asculta muzica si de mijloacele tehnologice disponibile in gospodarie (televizor, radio, pick-up). In timpul liceului, aceasta predispozitie a luat noi forme, prin muzica mai "tinereasca", ascultata pe radio sau cumparata din librarii sub forma de discuri de vinil. Oferta era insa prea redusa si prea restrictionata pentru a acoperi cererea, astfel incat au aparut primele semne de economie informala, in care vanzatorii aveau o pozitie privilegiata. Discurile cu muzica straina erau vandute la suprapret cunoscutilor, care "se abonau" inca dinainte ca acestea sa apara. Asadar, mijloacele legitime de ascultare a muzicii din Occident erau extrem de reduse pentru cei cu un capital social redus. In ceea ce priveste filmele artistice, sursele erau cinematograful si cinemateca
|
Caseta 2. Socializarea in familie |
|
"Si parintii mei aveau discuri, dar nu era Pink Floyd pe atuncea. Ascultam romanesti, muzica italiana era, aia vechi de la San Remo, si dupa aia am mai continuat; tot acumulezi, e ca si cititul: intai citesti carti de 3 pagini, dupa aia de 50 de pagini, si dupa aia citesti romane: Dostoievski si alte chestii, deci treptat am ajuns la muzica rock si electronica" "parintii mei au fost intelectuali si chiar aveau o inclinatie in domeniul asta; parintii mei aveau un pick-up, au fost dintre primii care aveau un televizor; pe vremea aceea era o realizare sa ai un pick-up, niste placi; eu imi aduc aminte de discuri de la varsta de 4 ani" |
|
Caseta 3. Mijloacele legitime de consum de muzica/filme |
|
"pe vremea aceea la radio se dadeau numai melodii in care ponderea specificului romanesc era foarte mare si ceva muzica latino-americana" "se mai gaseau discuri indiene care se vindeau la Luceafarul, cunosteam pe cineva care mi le retinea, era 75 de lei discul si bineinteles ca dadeam 100; se vindeau pe ochi frumosi, adica veneau putine si dadeau si ei celor cu care vroiau sa-si pastreze niste relatii; am avut multe discuri indiene, si calitatea nu era proasta" "S-au gasit discuri, mai faceau si romanii, muzica italianaau facut chestii curioase, cand eram mai mare au mai aparut, mai veneau in comert indiene, bulgaresti, rusesti, muzica simfonica, veneau si americane si englezesti, dar trebuia sa ai relatii; scotea si la magazin: la Luceafarul, la Muzica; erau putine si se dadeau pe sub raft la cunoscuti" "cu filmele era mai bine; erau cinematografe in Bacau, cand am fost student la Bucuresti mergeam la Cinemateca, si la Casa de Cultura a Studentilor, Preoteasa, se dadeau filme exceptionale, rusesti, japoneze;" |
Ceea ce se petrecea in Romania in perioada comunista pe canalele oficiale ar fi considerata acum piraterie de stat, insa neacordarea drepturilor de autor artistilor straini de catre statul roman facea ca vanzarea discurilor trase in India sa fie o practica legala. O alta asemenea metoda agreata de stat era reprezentata de centrele de inregistrare, care obtineau profit din multiplicarea pe banda de magnetofon a muzicii din Vest, fara a plati drepturi de autor. Aceste case de inregistrari au supravietuit regimului comunist, ele disparand la inceputul anilor 90, cand magntofoanele au fost inlocuite de alte tehnologii. Nu este de mirare ca pirateria s-a extins si in randul populatiei, prin economia informala care a complementat-o pe cea oficiala..
|
Caseta 4. Centrele de inregistrare |
|
"la un moment dat aparuse o chestie oficiala de inregistrare: intai in Bucuresti, apoi prin Iasi si Bacau, erau centre de inregistrari; aveau matrite, aveau discuri, dar de pe disc era mai scump; inregistrau pe banda de pe magnetofoane japoneze; cei care aveau centrele astea aveau legatura cu politia, cu securitatea, iti dadeau aprobari, erau ca micii meseriasi, prin cooperatie, ca ceasornicarii" "erau si oficial centre de inregistrare, care au tinut si un pic dupa revolutie; in Bacau era un baiat care facea inregistrari dinastea; te duceai, iti prezenta o lista cu ce melodii are, comandai si era un pret pe minut; mai era si la Iasi, dar eu nu cumparam niciodata" |
Lipsa promovarii de catre mass-media comunista a curentelor muzicale din zona capitalista a fost in realitate un stimulent pentru o parte dintre tineri, acei avangardisti (pop-cosmopolitans) despre care vorbea Sean Leonard, care isi doreau sa se diferentieze de restul populatiei prin consum cultural superior (Baudrillard, 2004; Bourdieu 1999). Vidul cultural (cultural sink) creeat astfel de cenzura comunista a atras discurile formatiilor straine pe piata gri a Romaniei, facand rentabile ceea ce Merton, Coser sau Cohen denumesc mijloacele ilegitime, in cazul acesta contrabanda si pirateria, care erau ilegitime in raport cu distributia oficiala centralizata, insa nu si cu legea drepturilor de autor, care nu se aplica in acea perioada. Acesti avangardisti s-au grupat in ceea ce s-ar putea numi subcultura rock-ului progresiv, o miscare inceputa in Marea Britanie si SUA, reprezentata de formatii precum Pink Floyd, King Crimson, Yes, Frank Zappa, Genesis si altele.
Informatiile despre acest gen de muzica au patruns in tara prin intermediul postului de radio Europa Libera, care, in emisiunea Metronom moderata de Cornel Chiriac, difuza melodii ale acestor artisti. Apoi, in acord cu teoriile asupra retelelor sociale, au aparut lideri de opinie care au strans in jurul lor alti tineri, fascinati de aerul de libertate emanat de noile sunete, considerate decadente de ideologii partidului. Un astfel de lider de opinie a fost si Florian Pittis, care reusea sa mai strecoare in revista Flacara mici articole despre formatiile rock.
|
Caseta 5. Socul muzical |
|
Europa Libera, avea niste emisiuni dedicate acestui gen de muzica, rock; ascultam fiecare la casa lui; lucrurile astea nu se faceau in comun, fiindca era foarte periculos; nu te puteai afisa cu o asemenea muzica" "de la radio se mai inregistra, de la Europa Libera, dar acolo se inregistra in niste conditii deplorabile; acolo faceau auditie, era celebra emisiune Metronom, a lui Cornel Chiriac, si pe baza astora se faceau comentariile in muzica; era singura sursa de informare 'in timp real' " "la facultate, primul soc muzical care m-a deviat pe chestia de muzica spre jazz-rock, a fost datorita unui prieten, care atunci facea facultatea de Arte Plastice si a avut ocazia sa intre intr-un cerc de elita din Bucuresti, cu niste frati Agent, care aveau relatii si aduceau discuri" |
Astfel a inflorit economia informala de schimb/vanzare/cumparare a discurilor si mai tarziu a benzilor de magnetofon. Erau mai multe tipuri de muzica disponibila:
1. Inregistrari pe banda/caseta de pe postul Europa Libera
2. Discuri oficiale aduse din Occident
3. Discuri semi-oficiale aduse din spatiul comunist
4. Benzi de magnetofon sau casete cu muzica copiata de pe discuri
Cel mai direct mod de a obtine muzica era inregistrarea pe banda de pe Europa Libera, facuta acasa, act care acum este considerat piraterie (home taping). Avantajele acestei metode sunt pretul nul de achizitie si gradul de noutate al muzicii, iar dezavantajele sunt calitatea slaba, dar si oferta limitata. Europa Libera era mai curand o metoda de reimprospatare a culturii muzicale si de testare (sampling) a noilor tendinte in vederea achizitiei albumelor intregi decat o metoda de achizitie in sine. Calitatea slaba a sunetului emisiunilor radio, precum si interdictia de a ascuta in grup acest post a alimentat cererea de muzica inregistrata a celor afiliati subculturii rock aflata atunci in expansiune.
Economia informala a muzicii Occidentale in Romania poate fi rezumata prin graficul de mai jos. Astfel, furnizorii erau cei care obtineau discurile din strainatate si le vindeau mai departe. Acesti primi cumparatori se pot distinge in intermediari si multiplicatori. Intermediarii vindeau discurile la randul lor catre alti intermediari sau catre clienti (cei interesati de muzica), in vreme ce piratii copiau discurile pe magnetofon si vindeau benzile catre clienti. Desigur ca unii puteau fi si intermediari si multiplicatori in acelasi timp. Clientii la randul lor intrau in relatii de schimb unii cu altii, in acest fel realizandu-se tranzactiile.
Furnizorii erau persoane care auveau posibilitatea sa iasa din tara, printre care diplomati, sportivi, piloti de avion, marinari sau studenti straini. Acestia se intorceau in tara cu discuri cumparate, pe care le vindeau mai mai departe cu un anumit comision. Harta de mai jos arata principalele trasee ale acestora. Se disting cateva pattern-uri:
turismul in Europa Occidentala (dificil fara aprobari) sau Centrala (unde se gaseau preponderent discuri ale formatiilor locale)
aducerea de catre studentii bulgari a discurilor din tara lor, care avea o puternica industrie semi-oficiala de copiat discuri;
calatoriile romanilor sau al studentilor straini in Iugoslavia, o tara unde piata era intr-o oarecare masura libera si se gaseau discuri;
targul de la Timisoara, unde sarbii aduceau discuri din tara lor
calatoriile de serviciu ale aviatorilor, marinarilor etc.
|
Caseta 6. Furnizorii de prima mana |
||||
|
"alea mai meseriase veneau de peste hotare, mai era tac'su ambasador, mai pleca intr-o delegatie si cumpara la copil; cumparau 1-2 discuri; erau oameni care erau abonati la aviatori din-astia care faceau curse internationale: pilotii, stewardesele, se duceau chititi pe asta si cumparau, lui Pittis, lu ala, lu ala" "mai era filiera celor care puteau face excursii in Polonia, Cehia, si acolo se mai gaseau; sau cei care plecau in Occident, dar astia erau rara avis; cei care cumparau erau una, si cei care plecau in strainatate era alta, ca pe vremea aceea nu se putea iesi fara aprobari" "de regula, erau cei care lucrau la TAROM, la liniile aeriene, si care facand escale, aduceau cate un disc, care intra pe piata neagra" "mai aduceau discuri astia care erau pe vapoare, se facea rost de muzica, dar era scumpa" |
||||
|
Grafic 2.
Principalele retele internationale de furnizare a muzicii pe
discuri de pick-up dd |
Ajunse in tara,
discurile erau diseminate cunoscutilor, care le puteau pastra sau le
puteau valorifica. Intermediarii pentru doritorii de discuri din Bacau
erau de multe ori studentii din caminele din Iasi sau din
Bucuresti, care obtineau discurile de la studentii straini
- arabi, bulgari sau africani, cunoscuti drept traficanti. Tot
acestia ii ajutau pe doritorii de aparatura de redare audio performanta
(pick-up-uri, magnetofoane), care puteau fi cumparate din tara
doar cu dolari in asa-zisele shop-uri,
ei neaveand dreptul sa detina valuta. Iata cum, prin
legaturi slabe, acestia puteau obtine ceea ce isi doreau,
la preturi foarte ridicate insa.
|
Caseta 7. Intermediarii |
|
"eu probabil ca eram la mana a cincea, a sasea, fata de cine cumpara din strainatate; luam de la colegi de liceu, cunostinte din alte localitati cei care erau interesati aveau ca un fel de club al lor, evident discret, si se stiau: unul de la Iasi, de la Bucuresti, de la Galati, Constanta" "Erau studenti straini la Bucuresti, un prieten de-al meu lua legatura cu ei, le dadea lista pe care le-o dadeam noi de la Europa Libera sau de pe coperta albumelor pe care le aveam unde scria ce alte albume a mai scos, si aia se duceau in Yugoslavia si ne dadeau la preturi de Anglia, de peste 300 de lei; deci castigau si ei, araboii sau buzatii; asta era mecanismul;" "erau cei din afara retelei care ne ofereau discuri, aia ne mai puteau specula, de exemplu ne puteau oferi un disc despre care stiau ca ne place cuplat cu alt disc, la pachet" |
|
Caseta 8. Aparatura |
|
"mai erau studenti straini: negri, arabi, la Iasi; le dadeam bani sa cumpere dolari; ii aduceam pe aia cu o masina de la Iasi, aia cumparau din Shop de la Hotelul Decebal; el cumpara pe pasaportul lui, el cumpara pick-up-ul, mi-l dadeau mie, il duceam acasa" "eu tineam la calitate, de aia mi-am luat pick-up Akai, egalizator Akai, statie Akai, un magnetofon Akai, am dat pe el 40.000, cand o Dacie era 70.000. Era un efort. Plus cele 3000 de discuri pe care le-am avut; era un efort sa asculti muzica, nu doar sa gasesti, eu deja imi stabilisem relatiile, stiam persoane care faceau rost de discuri" |
Dupa raspandirea magnetofoanelor, o noua modalitate de a obtine profit in perioada comunista era copierea discurilor pe banda magnetica, si apoi multiplicarea si vanzarea acestor benzi. Acesti indivizi au fost adevaratii pionieri ai pirateriei muzicale in Romania, deoarece, spre deosebire de cei care vindeau discuri (care erau angrenati intr-o forma de contrabanda), acestia obtineau profit fara a plati ceva autorilor. Aparitia acestora a inaugurat etapa pirateriei cu pirati, o etapa care avea sa se extinda si dupa revolutie. Multiplicatorii erau persoane cu spirit intreprinzator care investeau bani in discuri si in tehnologia de copiere, aveau o retea sociala extinsa (conectori in tipologia lui Gladwell) si o mai mare disponibilitate de timp pentru a participa la aceasta forma de economie informala. Oameni cu ocupatii precum reparatorii de magnetofoane sau angajatii la restaurante beneficiau de unele avantaje logistice.
|
Caseta 9. Multiplicatorii |
|
"Se mai tragea pe banda si neoficial, marii colectionari, mai scoteau si ei un ban 50-100 de lei fata de 26-28 un disc romanesc" "cu benzile era tot un business, aveam un coleg, care lucra cu noi la Aerostar, si in timpul liber mai facea niste bani; lui numai ii dadeam o lista cu ce vroiam - Abba,o ora, Bee Gees, 2 ore, el iti facea socoteala si ti le tragea; avea scule profesionale de tras; tragea acasa la el;;" "cu 5 ani inainte de revolutie incepuse ca la restaurante sa se permita sa se asculte si muzica mai straina, la fel si formatiile romanesti; cei care se ocupau de discoteci, ca si cei care reparau magnetofoane, se ocupau si de treaba asta, inregistrau muzica si o vindeau; ei se faceau ca nu vad, noi eram discreti" .Astia luau albume originale pe vinil, dupa care faceau copii pe banda de magnetofon pe care le vindeau cu minim 200 de lei. Si dupa ce copiau albumul zgariau discul original, ca sa fie siguri ca nu-l mai are nimeni" |
In afara de relatiile strict comerciale de vanzare-cumparare, existau si puternice relatii de schimb intra-grupale, deci bazate pe legaturi puternice, de incredere si prietenie. O particularitate a acestei relatii de schimb intre prieteni este complementaritatea, adica membrii unui grup nu cumparau aceleasi discuri, copiindu-le pe banda magnetica pe cele ale colegilor, astfel incat sa minimizeze costurile. De asemenea, se observa o oarecare ostilitate fata de non-membrii grupului in ceea ce priveste acordarea imprumutului.
|
Caseta 10. Relatiile de schimb/imprumut |
|
"eu nu am vandut niciodata muzica; mai veneau colegi la mine sa inregistreze; ce ma enerva era ca nu castigam nimic, adica nu bani, dar sa castig ceva, adica sa fi inregistrat de la cineva zece discuri, as fi vrut sa vina si ei la mine cu un disc nou; imi pierdeam si timpul; nici nu ceream" "noi faceam in felul asta: daca de exemplu eu ma chiteam pe un gen de muzica, ma oprisem pe partea de rock electronic, el nu si le mai cumpara, stiind ca le are la mine oricand; aveam incredere sa i le trimit ca stia sa se poarte cu ele; el le inregistra pe ale mele, eu pe ale lui" "nu prea imprumutam discuri din cauza ca se pot zgaria foarte usor, asa ca preferam sa nu imprumut de la altii, si la randul meu sa nu dau altora; mai bine ii chemam la mine si ascultam" "de obicei imprumutam discuri de la colegi, de la prieteni, ca de cumparat nu cumparam, ca discurile bune erau scumpe, si unii prieteni cumparau, aveau colectii,si imprumutam intre noi" |
In acest fel, era posibila dobandirea unor colectii impresionante. Acesti colectionari pot fi identificati cu expertii din clasificarea lui Gladwell, fiind cei mai avizati in domeniul muzical si avand si o retea sociala destul de vasta in acest domeniu - muzicieni, oameni de radio etc. Grupul colectionarilor era un grup exclusivist, reticient in a accepta noi membri. Unul dintre cei intervievati (I2) a facut parte din grupul colectionarilor din Bacau, care numara dupa spusele sale nu mai mult de 5-6 persoane. El sustine ca, desi detineau foarte multe discuri, aveau un cod etic de a nu vinde inregistrari cu muzica.
|
Caseta 11. Colectionarii-experti |
|
"cunosteam multi colectionari, stiam un baiat cu peste 70.000 de discuri, schimbam intre noi discurile, inregistram; le notam, aveam caiete cu muzica, cu compozitorii, eram organizat, pentru ca mai tarziu am dat pe radio" "si formatiile romanesti gen Phoenix sau Sfinx erau interesati sa discute cu persoane care au muzica, pentru ca nici ei nu aveau unde sa asculte; ei trebuia sa isi cumpere si scule, nu prea aveau bani si de discuri; si atunci discurile le mai luau de la noi; imi aduc aminte cand eram in camin in Iasi a venit un baietel, era cu doi ani mai mic ca mine, si ascultam Santana; si i-a placut percutia, m-a intrebat cine e la tobe, i-am zis, el 'bai, tre sa-l tin minte pe asta'; am aflat apoi ca baiatul asta se numea Tandarica, si canta la Rosu si negru" "mai erau unii tineri care vroiau sa intre in cercul nostru, dar recunosc ca eram destul de exclusivisti si ii cam respingeam, pentru ca ii simteam ca vin numai ca sa consume; saracii nici nu prea aveau bani de discuri, vroiau si ei sa asculte; dar nici eu nu eram muzeu" |
Muzica se asculta de cele mai multe ori in grup, acasa la unul dintre ei. Uneori se faceau auditii muzicale in sali mai mari, unde cei care nu aveau posibilitatea sa cumpere muzica aveau ocazia sa o asculte. Similar, se organizau intalniri unde se proiectau filme, care apoi erau comentate. Aceste lucruri facute in comun intr-un cadru neoficial, descurajate si totusi tolerate de regimul comunist, erau privite ca mijloace de exprimare a individualitatii si a libertatii. De multe ori aceste intalniri erau imaginate ca o forma de dizidenta, de incalcare privata si tacita a regulilor prea stricte a unui regim terorist. Consider ca, prin canalizarea eforturilor pentru a face posibila ascultarea acestui tip de muzica, cei mai implicati membri ai acestei subculturi au reusit sa creeze o zona de autonomie temporara (ZAT), in care regulile socialismului nu se mai aplicau, cel putin in perioada in care ascultau muzica si o discutau impreuna. Contrabanda si pirateria au avut un rol decisiv in formarea acestei oaze de libertate, ele fiind considerate mijloace prin care sistemul poate fi ocolit, daca nu chiar infrant. Datorita caracterului de nesupunere civica al pirateriei din aceasta perioada, am denumit aceasta etapa "anii revoltei culturale".
|
Caseta 12. Ascultarea in grup |
|
'veneam la cine avea loc, eventual cu discuri si cu pick-up-ul daca era nevoie; ca uneori cine avea loc n-avea pick-up, si cine avea pick-up n-avea discuri" "sa asculti muzica singur nu prea iti face placere; iti face placere sa o asculti cu cineva; o muzica de o anumita factura, cum era Mahavishnu Orchestra, trebuia comentata: 'ia asculta acuma, uite basul aici', erau chestii care trebuiau ascultate in grup" "cand veneam de la fabrica, mai chemam niste prieteni si dadeam drumul la muzica; era forma noastra de refugiu, de evadare din colectivismul promovat de comunisti, prin pasiunea pe care o aveam pentru acest gen de muzica" "mai ascultam la altii, faceam auditii muzicale; ne mai intalneam la o bere, mai stateam de vorba, ascultam muzica, in general rock" "mai veneau unii studenti sau profesori la Universitate sus si aduceau filme, dar veneau actori, regizori, discutam inainte ;era ca un fel de dizidenta, nu prea erau agreate lucrurile astea, erau tolerate, dar oamenii trebuia sa aiba grija ce spun si cum spun" |
Cand aveau ocazia, cei care detineau muzica incercau sa o difuzeze unui public mai larg. Pentru a face acest lucru, ei utilizau resurse proprii dar si publice, profitand uneori de statusul lor social si de reteaua sociala bogata. Obtinand privilegiul de a prezenta o emisiune la radio, unul dintre cei intervievati isi aminteste cum venea cu discurile de acasa si le difuza pe post, activitate care acum ar fi ilegala. Din discursurile celor care difuzau aceasta muzica se observa un sentiment de mandrie asumata, mandria de a educa un public deprivat de cultura muzicala a acelor vremuri, ceea ce arata cat de importanta era atunci muzica greu accesibila in constructia identitatii si in procesul de diferentiere descurajat de puterea politica.
|
Caseta 13. Difuzarea |
|
"nu aveam magnetofon acasa, dar aveam la fabrica, unde lucram; si fiindca atunci eram secretar de UTC si ma ocupam cu partea asta de distractie a tinerilor, nu inrregistram numai muzica romaneasca, si o dadeam la discoteci" "Am mandria sa va spun ca am fost primul care am dat discul Dark Side of the Moon pe posturile radio romanesti, si asta se intampla la Iasi; am avut discul la doua zile dupa lansarea din Iunie 1972; l-am dat pe Radio Iasi, tineam o emisiune acolo, si am bucuria ca l-am transmis in eter pentru prima data in Romania; bine, ilegal, ca pe vremea aia nu era cu drepturi de autor" "Eu am facut discoteca in complexul studentesc din Iasi si s-a dansat pe Pink Floyd pe Meddle, am facut si aici la Bacau tot pe muzica necomerciala" "era un DJ care cand se facea o petrecere se platea, Jackie Paraschiv, celebru aici in Bacau; el venea cu muzica cred ca avea si aprobare, ca facea rost din strainatate de ea, nu stiu de unde" |
5.1 Perioada romantica a pirateriei (1989-1998)
(1990 - 1998) - este marcata de propagarea prin caseta video si audio. Calculatoarele PC nu luasera amploare in Romania, singurele care mai erau disponibile fiind HC-urile, care puteau fi montate la televizor si functionau cu casete audio.
"Pe vremea aia ma jucam pe HC. Imi aducea tata jocuri pe casete. Erau trase si alea dar nu stiu de unde" (I2, m, 22, student)
Iata cum pirateria poate fi un comportament transmis prin socializare de la vechea generatie care, traind in comunism, a apelat la randul ei la acest comportament din lipsa alternativei. Chiar si in cazul in care parintii nu incurajau acest act, tinerii faceau schimburi de casete intre ei.
"Eram in clasa a treia si am strans niste alocatii. M-am dus la Expo Meta Tex, un magazin din Bacau, si mi-am luat prima caseta originala. Era un album Mafia. O dadeam la schimb cu altele, chiar daca erau trase". (I4, m, 18, elev)
In acea perioada, in care nu era foarte multa muzica disponibila, nu conta pentru nimeni daca un album era original sau copiat. Acelasi lucru se intampla si cu casetele video.
"Prin '95 am imprumutat de la cineva un aparat video cu doua casete trase, cu filme cu Karate. Nu mai stiu acum cum se chemau filmele, dar cred ca le-am vazut de vreo 7 ori zilele alea". (I1, m, 55, inginer)
Am numit aceasta perioada epoca romantica pentru ca, intrucat era o democratie noua, nu erau reglementari prea dure privind pirateria. Produsele pirat se gaseau de cumparat la magazine alaturi de cele originale, magazinele care imprumutau casete video practicau si comertul cu copii ale acestora. In aceasta perioada s-au format multe grupuri muzicale si au inceput sa ia nastere subculturile dupa modelul celor din alte tari. Zsolt Erli, care a incercat sa realizeze o istorie a muzicii hip-hop in Romania, a afirmat ca "la inceputurile rap-ului de la noi, pirateria a fost singura cale prin care amatorii genului si-au putut prezenta publicului primele piese"[1].
Nefiind prea multe materiale originale disponibile, mambrii acestor subculturi au apelat si la piraterie. Unul din actualii cantareti de Hip-Hop autohton, pe numele sau de scena LDoctor, a afirmat intr-un interviu[2] urmatoarele:
"Prin '94-'95 i-am zis maica-mii sa-mi aduca de afara o caseta cu negrii d-aia. Si mi-a adus vol. 2 de la Wu-tang Forever. Era ceva, pe-atunci nu se gaseau originale prea multe. A fost moneda de schimb pentru multe altele care au urmat." (LDoctor, membru al formatiei rap CTC)
5.1 Momentul clonelor (1998-2002)
(1997 - 2002) se distinge prin impunerea CD-ROM-ului ca mijloc de stocare preferat si prin aparitia PC-urilor in casele oamenilor. A fost o perioada in care jocurile pe calculator au luat amploare in randul tinerilor si in care televiziunile comerciale nou-aparute (in special ProTV) difuzau filme americane. Atunci au aparut si primele filme in format DivX, care ocupau unul sau doua CD-uri.
Jocurile pe calculator, care initial incapeau pe una sau mai multe dischete au inceput sa apara pe CD-uri. "Vina" pentru popularizarea lor o poarta, in mare parte, revistele PCGaming (acum XtremPC), Level si Game Over, care ofereau si variante DEMO ale jocurilor. Fiind foarte scumpe (in jur de 50 de dolari) si nefiind oricum disponibile pe piata, tinerii de atunci au recurs la piraterie.
"Era un magazin in Bacau, toata lumea ii zicea Piru, fiindca era la etajul librariei Alexandru Piru. Si astia aveau jocuri si muzica la preturi mici, 50.000 CD-ul. Aveau si coperta, si CD-urile aveau abtibild pus pe ele. Ziceai ca sunt originale. Si cand mai primeam bani de la parinti mai luam un CD cu jocuri, FULL CD sau compilatie. Luam cate unul si de ziua prietenilor mei. Alta metoda nu aveam" (I3, m, 22, student).
Legea privind copyright-ul emisa in 1996 de Parlamentul Romaniei a recunoscut drepturile de autor pentru orice opera de creatie intelectuala, indiferent de mediul in care este ea stocata, impunand sanctiuni celor care o incalca. Astfel, vanzarea in magazine a produselor piratate a scazut in amploare. Magazinul "Piru" din Bacau si-a continuat activitatea, insa jocurile contrafacute, aduse din Rusia, erau vandute "pe sub tejghea" numai celor in care vanzatorul avea incredere. Alte orase nu au avut privilegiul unui magazin de jocuri pirat, astfel ca au cautat alte surse:
"Aveam un prieten si ma duceam la el. Si el avea un prieten care statea in Regie si ii aducea tot - jocuri, filme. Si eu le trageam de la el.Prin '99 am vazut primul film pe calculator, Transporter". (I2, m, 22, student).
O noua metoda prin care se puteau obtine CD-uri pirat era comandarea acestora pe site-uri care ofereau filme sau jocuri, avand liste cu sute de titluri. Acestia le luau fie tot pe filiera rusa, fie de pe internet (care era rar in acea perioada), le multiplicau trimiteau colete ramburs oriunde in tara.
"Ne strangeam cate 4-5 si luam cate 40 de CD-uri la o comanda. Atunci simteai ca merita filmele chit ca erau 20-30-40 mii. Cand deschideam pachetul abia asteptam sa ma uit la filme, nu ca acum. Stateam si 6-8 ore pe zi sa le vad".(I5, m, 22, student)
Scaderea preturilor CD-Writerelor a facut posibila copierea compact-discurilor de catre utilizatorii obisnuiti ai calculatoarelor. Astfel, multi dintre tinerii care adunasera deja o colectie de CD-uri au inceput sa le vanda cunoscutilor copii mai scump decat le cumparasera, preturile variind destul de mult.
"Le vindeam la colegii de clasa cu 30-40.000. Nu erau prea multe legi" (I4, m, 18, elev)
"O singura data i-am vandut unui tip un CD cu 100.000" (I2, m, 22, student)
5.1 Era pirateriei fara pirati (2002-prezent) este marcata de cresterea fulminanta a numarului de conexiuni la internet de tip broadband (prin cablu, nu prin telefon) care au permis descarcarea directa de pe internet a produselor dorite cu ajutorul programelor nou-aparute, programe peer-2-peer precum Kazaa, DC++ sau BitTorrent si de formarea retelelor de cartier, cu mii de utilizatori care pot sa puna la comun jocurile, filmele, muzica si soft-ul.
DC++ (si variantele sale oDC si StrongDC) este un program care permite transferul de fisiere intr-o retea interna sau externa. Este cel mai potrivit pentru retelele de cartier[4], pentru ca are viteza mare de transfer si sunt suficienti utilizatori incat sa fie o baza de date mare cu fisiere. Modul de utilizare a acestui program este cunoscut majoritatii celor abonati la o retea de acest gen, care ii invata si pe ceilalti sa le foloseasca. Sursa pare a fi insa alta, chiar angajatii retelelor raspandind noua metoda de a pirata:
"Cumparam de la Piru fiindca nu stiam cum sa folosesc programe de genul DC. Asta pana m-am conectat la reteaua blocului. Baietii de la ***NET mi-au aratat cum sa folosesc DC-ul. Piru s-a dus la fund cand au aparut retelele astea". (I2, m, 22, student)
Totusi, avand in vedere ca majoritatea utilizatorilor DC++ sunt persoane orientate spre mainstream, unele produse se gasesc mult mai greu pe aceste retele. Astfel, consumatorii axati pe produsele de nisa (cum ar fi muzica death metal, filmele spaniole sau jocurile adventure vechi) au o noua posibilitate, trackerele de torrent. Aceste site-uri ofera fisiere de orice tip fara a le gazdui pe serverul propriu. Fisierele sunt impartite in sectiuni si downloadate de la utilizatori multipli, fiind mult mai greu de identificat sursa (de aceea pot ocoli legislatia). O parte relativ mica din persoanele cu acces la internet din Romania utilizeaza aceasta metoda, insa este de asteptat ca in viitor, pe fondul cresterii interesului in produse mai rare, numarul utilizatorilor sa creasca.
CRIMINALIZAREA - mai liberi in comunism decat acum?
- tolerarea TAZ - masura de reducere a dizidentei
interviu realizat de revista virtuala "4elemente", disponibil la adresa https://www.4elemente.ro/Interviuri/ldoc.htm
Parlamentul Romaniei, LEGEA nr.8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, disponibila la data de 08.02.2008 pe site-ul Camerei Deputatilor:
https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=10396
Extras:
"Art. 142. - Constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda de la 700.000 lei la 7 milioane lei, daca nu constituie o infractiune mai grava, fapta persoanei care, fara a avea consimtamantul titularului drepturilor recunoscute prin prezenta lege:
c) importa, in vederea comercializarii pe teritoriul Romaniei, copii de pe o opera;"
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
