 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica |
| Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
Sumar: Introducere in sfera
sistemelor de calcul Sistemul de
numeratie binar. Reprezentarea informatiei ca si data Tipuri de sisteme de
calcul Componenta Hard a
unui sistem de calcul
,,A calcula'' inseamna a rezolva probleme care implica numere sau cantitati. Termenul englez computer a avut initial semnificatia calculator numeric electronic, deoarece primele masini de calcul erau destinate in special efectuarii operatiilor aritmetice. Calculatoarele moderne fac mult mai mult decat simple calcule. Ele pot sa instruiasca si sa distreze, sau sa ne ajute in multe sarcini zilnice. Computerele de azi sunt rezultatul unor tehnici de numarare dezvoltate de-a lungul multor secole. Cu mii de ani in urma, oamenii reprezentau un numar de obiecte cu pietricele. De exemplu, un pastor putea sa puna in buzunar o pietricica pentru a-si reprezenta propria oaie. Daca cineva voia sa stie cate oi are in turma, el se uita pur si simplu la pietricelele din buzunar, care aveau rolul de stocare a informatiilor.
Calculatoarele electronice inmagazineaza informatia intr-un mod similar, dar mai compact, utilizad tehnologia moderna a microcipurilor. Datele sau informatiile dintr-un calculator sunt stocate ca impulsuri electrice.
In locul utilizarii sistemului de numarare zecimal (cu zeci), in care se folosesc cifre de la 0 la 9 si apoi aceleasi cifre in pozitii diferite reprezinta zeci, sute, mii si asa mai departe, calculatoarele folosesc sistemul binar de numeratie, deoarece un circuit electronic poate reprezenta usor absenta unui semnal cu cifra 0 si prezenta unui semnal cu cifra 1. Cifrele 0 si 1 sunt convenabile si pentru faptul ca pot fi reprezentate pe multe alte cai, cum ar fi absenta sau prezenta unei portiuni magnetizate pe o banda ori un disc magnetic; sau prezenta ori absenta unei gauri pe o cartela. Aceste semnale alcatuiesc un cod pe care calculatorul il poate citi sau scrie.
Ele sunt organizate in grupuri de 8 cifre binare (biti) ce poarta numele de octet sau byte. Byte-ul reprezinta unitatea de masura a memoriei.
Pentru byte sunt determinati si multipli ai acestuia, astfel
kilobyte: 1 kB = 210 (1024) b
megabyte: 1 Mb = 210 kb = 220 b
gigabyte: 1Gb = 210 Mb = 220 kb = 230 b
Calculatoarele electronice sunt un sistem de intrari si iesiri cu o unitate centrala de prelucrare a datelor (CPU) pe post de "creier". Literele, numerele, imaginile si muzica pot fi intelese de oameni, dar nu si de calculator. De aceea, "formele citibile de catre om" sunt incarcate in calculator prin tastatura, creion optic sau microfon, iar procesorul citeste si transforma informatiile in "forma citibila de masina" sau coduri binare. Informatia este stocata pana cand va fi accesata si transformata din nou in cuvinte, imagini sau muzica. O asemenea complexitate electronica este rezultatul unor secole de dezvoltare.
Scurta istorioara a genezei sistemului de calcul
Cartelele perforate au stocat informatii pentru prima oara in 1787, cand tesatorul francez Robert Falcon le-a folosit pentru a controla un razboi de tesut mecanic. Acest sistem a fost imbunatatit de un alt tesator, Joseph Jacquard. Siruri de gauri intr-o serie de cartele determinau momentul in care apareau in model firele colorate. Cu alte cuvinte, cartelele stocau detaliile modelului. La schimbarea cartelelor, razboiul de tesut executa alt model. "Razboiul de tesut Jaquard tese orice model care poate fi conceput de imaginatie", declara matematicianul englez Charles Babbage. El a fost atat de impresionat de versatilitatea oferita de cartelele perforate, incat in 1832 a inceput sa construiasca ceea ce el numea "o masina analitica".
Aceasta urma sa fie prima masina de calculat automata pentru mai multe scopuri: un loc de depozitare pastra numerele originale si rezultatele calculelor; o unitate aritmetica efectua calculele, iar o unitate de control asigura efectuarea operatiunilor in ordinea corecta. Din nefericire, "masina analitica" era de o asemenea complexitate mecanica, incat constructia sa s-a dovedit imposibila in acea vreme. Totusi, mai tarziu ea a fost construita la Muzeul de Stiinte din Londra si s-a dovedit ca putea functiona cu succes, asa cum intentionase Babbage. Primul care a utilizat cartele perforate la calcule a fost americanul Herman Hollerith, care lucra la Departamentul de Recensaminte din SUA. Hollerith a grabit mult o parte a muncii de sortare si de numarare la recensamantul din 1890, prin utilizarea unor diagrame din gauri pentru a reprezenta raspunsurile la intrebari. Cartelele treceau repede prin masini si diagramele de gauri erau verificate de perii de sarma aflate in toate pozitiile posibile ale gaurilor. O gaura lasa o perie sa atinga pe cealalta parte un cilindru metalic, inchizand astfel un circuit electric. Semnalele electrice rezultate actionau dispozitive care desluseau si inregistrau informatia. Masinile lui Hollerith sortau si numarau informatii atat de repede, incat au fost larg utilizate in birouri si industrie, unde se prelucrau cantitati mari de informatie. In 1896, Hollerith a infiintat Compania Masinilor de Tabelat, mai tarziu parte a IBM - unul dintre cei mai mari producatori de calculatoare electronice din lume. In anii '40, masinile de calculat actionate electric erau larg utilizate. Un pas decisiv a fost dezvoltarea calculatoarelor electronice. La inceput, acestea utilizau supape electronice (tuburi electronice cu vid) in circuite care efectuau calcule laborioase, ca determinarea orelor de zbor ale obuzelor si bombelor. Datele (informatiile) erau de obicei introduse prin cartele sau benzi de hartie perforate. Trecerea la un alt tip de calcul necesita o echipa de tehnicieni care schimbau programul sau setul de instructiuni prin transformarea a numeroase conexiuni din interiorul aparaturii. Apoi a aparut ideea de a stoca programul sub forma de semnale electronice in interiorul calculatorului. Schimbarea unui program a devenit o chestiune de introducere a unui nou set de semnale. Un alt progres a aparut in anii '60, odata cu inlocuirea supapelor cu tranzistori care efectuau sarcini similare, dar erau mult mai fiabili, mult mai mici si utilizau foarte putina energie electrica.
In anii '70, orientarea s-a mutat de la sistemele de calculatoare centralizate spre o gama de aplicatii pe hardware mai ieftin. Marimea redusa a devenit cuvantul cheie, deoarece schema electrica a fost micsorata si s-a nascut tehnologia microprocesoarelor. S-au dezvoltat structuri de meniu, iar in anii '80 mouse-ul si ferestrele au preluat functia cursorului. Progresele in tehnologia ieftina a microcipurilor insemna expansiunea procesoarelor si a memoriei de calculator. Gamele de calculatoare care ofereau aplicatii variate erau larg disponibile: de la calculatoarele care efectuau sarcini de procesare mari, pana la minicalculatoare care accesau unitati de calcul centrale din aceeasi cladire sau erau legate in retea cu calculatoare aflate la distante de mai multi kilometri. La mijlocul anilor '80, posibilitatile au crescut odata cu introducerea calculatorului personal (PC) si a statiilor de lucru, iar companiile de finante si de proiectari (indeosebi) investeau mult in aceste masini, datorita graficelor clare si sofisticate pe care le produceau. In anii '90, calculatoarele au devenit o sursa importanta de informatie si de divertisment atat acasa cat si la locul de munca, modemul si faxul fiind incorporate in calculator. Asemenea masini sunt acum cunoscute sub numele de PC-uri Multimedia.
Informatica (engl. Computer Science, Informatics) (termen rezultat din concatenarea prescurtata a informatiei si automaticii) este stiinta prelucrarii informatiei.
Un sistem informatic este o multime de instrumente de programare (engl. Software) si materiale (engl. Hardware) destinate satisfacerii necesitatilor informatice ale utilizatorilor.
Noi suntem obisnuiti sa numaram in baza 10, reprezentand valori cu ajutorul celor 10 cifre de la 0 la 9, dar suportul matematic folosit de computere pentru manevrarea si prelucrarea informatiei binare este numeratia in baza 2 si in baze de numeratie care sunt puteri ale lui 2. Principalele sisteme de numeratie pentru reprezentarea binara a informatiei sunt prezentate mai jos. Ca regula generala pentru numararea intr-o baza de numeratie N, cand la sfirsitul unui numar scris in baza N apar, la rand, numai cifre N-1, numarul urmator din sir (cu 1 mai mare decat precedentul) va primi, in locul fiecarei cifre N-1 de la dreapta, cifra 0, iar in fata acestora la cifra existenta se adauga 1, si sirul continua.
Sistemul binar foloseste baza 2, in care avem doar doua cifre, 0 si 1, astfel incat orice numar va fi reprezentat numai cu aceste doua cifre. Regula este aceeasi ca in orice baza de numeratie N. Pentru primele N numere, incepand de la 0, se folosesc in ordine cele N cifre ale bazei respective, dar pentru urmatorul numar (N+1), prima cifra din dreapta devine 0 si in fata ei se adauga cifra 1 (asa cum numarul care urmeaza dupa 9, in baza 10, se noteaza cu 10).
Operatori aritmetici fundamentali si operatori relationali
Acesti operatori folosesc operanzi cifre binare, adica, 0 sau 1. Ei pot fi unari, adica, stabilesc o relatie cu un singur operand, sau binari, cu doi operanzi.
- operatori aritmetici fundamentali
|
1 |
|
X | ||
|
1 |
- operatori relationali pe biti
|
OR | ||
|
1 |
|
XOR | ||
|
1 |
|
AND | ||
|
1 |
|
NOT | ||
Exemplul 1: Sa se reprezinte in grupuri de cate 8 biti, adica pe octeti sau bytes, asemeni unei reprezentari de date, valorile:
a) 7 R: 00000111
b) 32 R: 00100000
c) 128 R: 00000000'10000000
Obs.: Bitul cel mai din stanga al octetului cel mai din stanga poarta numele de bitul cel mai semnificativ. Daca acesta este 0 valoarea reprezentata prin data respectiva va fi una pozitiva, iar daca este 1 valoarea reprezentata va fi una negativa.
Exemplul 2 Sa se reprezinte in grupuri de cate 8 biti, adica octeti sau bytes, asemeni unei reprezentari de date, valorile:
a) R: 1111001
b) -32 R: 11100000
c) -128 R: 10000000'10000000
Calculatoarele electronice se pot clasifica dupa
Tip
calculatoare numerice (cele uzuale), in care informatia se prezinta prin numere
calculatoare analogice, in care informatia se reprezinta prin marimi fizice (de exemplu lungime, arie, tensiune).
Capacitate
se masoara numarul de operatii care pot fi efectuate intr-o unitate de timp (viteza de lucru) si volumul de date care se pot retine in memoria interna.
Destinatie
exista calculatoare universale, care rezolva tipuri variate de probleme, sau calculatoare specializate in rezolvarea unui anumit proces tip de problema, cum ar fi de exemplu, editarea de texte sau un proces tehnologic.
Arhitectura (modul de structurare a componentelor). In evolutia cronologica a calculatoarelor electronice se remarca cateva configuratii principale:
sisteme de calcul independente, reprezentate de sisteme medii mari, minicalculatoare, microcalculatoare si supercalculatoare
sisteme de calcul cuplate la procese tehnologice
sisteme de calcul formate din mai multe calculatoare interconectate - retele de calculatoare.
Sistemele medii - mari au aparut dupa anii , avand un cost ridicat si dimensiuni apreciabile. Componentele lor fiind dispuse in una sau mai multe incaperi care alcatuiau un centru de calcul. Erau sisteme neinteractive, adica nu exista un dialog intre utilizator si calculator: un operator uman realiza interfata dintre calculator si utilizatori. Acesta lansa in lucru calculatorul si ii supraveghea activitatea, ceea ce era necesar fiindca sistemul de operare al acestor calculatoare era destul de complicat si necesita lansarea in executie de catre operator, conform configuratiei dorite. Operatorul era cel care introducea programele pe cartele in cititorul de cartele; in urma executiei fiecarui program se obtinea un listing care era returnat utilizatorului. Astfel, corectarea unor erori de compilare putea dura uneori cateva zile.
Minicalculatoarele au aparut dupa 1970, avand costuri ridicate; numele lor provine din formularea 'configuratie minima de calcul'. Erau sisteme interactive - utilizatorii aflati in fata unor terminale se aflau in dialog cu calculatorul; si multiutilizator - la un moment dat mai multi utilizatori (cateva zeci sau chiar cateva sute) putea folosi calculatorul prin intermediul terminalelor. In situatia in care programele utilizatorilor, impreuna cu soft-ul accesat de ele, nu incapeau simultan in memorie, erau evacuate temporar pe un disc magnetic (mecanism de swap). Sistemul de calcul lucra deci in regim de multitasking (multiprogramare): desi la un moment dat era executat un singur program, printr-o politica de servire a tuturor utilizatorilor, acestia aveau acces pe rand la resursele sistemului.
Microcalculatoarele sunt calculatoare a caror unitate centrala este un microprocesor. Primele microprocesoare au aparut in anii '70 dar s-au dezvoltat mai ales in anii '80 si continua sa evolueze; ele lucreaza pe 8, 16, 32 sau chiar 64 de biti (cazul ultimelor generatii de calculatoare). Sunt sisteme interactive, monoutilizator (la un moment dat sunt exploatate de un singur utilizator). Microcalculatoarele s-au raspandit curand ca urmare a evolutiei tehnologiei care a redus foarte mult costurile lor de fabricatie. De alftel, aceste costuri sunt in continua scadere iar performantele evolueaza tot mai mult.
Supercalculatoarele au o memorie interna si o viteza de lucru foarte mari: pot executa pana la cateva sute de milioane de instructiuni pe secunda, fiind cele mai rapide tipuri de calculatoare. De obicei sunt utilizate pentru aplicatii specifice, care necesita calcule matematice complexe, mari consumatoare de timp si memorie, cum ar fi, de exemplu, grafica animata, prognozele geologice sau meteorologice, probleme complexe de fizica pentru care se doreste aplicarea unor algoritmi matematici rigurosi, dinamica fluidelor, fizica nucleara.
Pentru arhitectura calculatoarelor multiprocesor se foloseste conceptul de arhitectura paralela: mai multor procesoare sunt interconectate pentru realizarea acelorasi sarcini. Procesoarele pot sa realizeze in acelasi timp secvente de operatii independente, pentru ca apoi rezultatele intermediare obtinute sa fie combinate corespunzator. In mod obisnuit, exista un procesor principal, numit master, care le coordoneaza pe celelalte, dandu-le spre executie sarcini independente din programul utilizatorului sau punandu-le in asteptare.
Calculatoarele de proces controleaza procese tehnologice sau diverse analize experimentale asistate de calculator, prelucrand informatii numerice sau analogice despre procesul studiat si furnizand iesiri numerice sau analogice cu rol de reglare a procesului. Aceste sisteme de calcul functioneaza in timp real, adica timpul de raspuns al calculatorului este compatibil cu constantele de timp ale procesului gestionat. Se pot face lesne analogii cu un proces chimic, in care modificarea defavorabila a unui parametru trebuie sa fie rapid remarcata si remediata de calculatorul de proces sau cu sistemele de calcul aplicate in medicina, biochimie si fizica (de exemplu, acceleratoarele de particule sunt controlate si ele de calculatoare de proces).
Retelele de calculatoare se obtin prin interconectarea calculatoarelor in conditiile in care operatiile de gestiune a retelei se executa fizic de catre procesoare specializate si logic - de un soft de comunicatie instalat pe retea. O retea de calculatoare este un ansamblu de calculatoare autonome, interconectate prin intermediul unor medii de comunicatie care asigura folosirea in comun, de catre un numar mare de utilizatori, a tuturor resurselor fizice si logice (soft de baza si aplicativ) si informationale (baze de date) de care dispune ansamblul de calculatoare interconectate. Mediile de comunicatie care conecteaza calculatoarele din punct de vedere fizic pot fi constituite din diverse tipuri de cabluri: cablu coaxial, fibra optica, linie telefonica etc., din unde cu benzi specifice de frecventa sau chiar sateliti de comunicatii.
Componenta hard (engl. Hardware) a unui calculator este formata din echipamentele fizice in care se asigura prelucrarea automata a informatiei si din echipamentele care asigura comunicarea intre utilizator si calculator.
3.1 Echipamentele de prelucrarea automata a informatiei
a) Microprocesorul
Microprocesorul este un circuit integrat care contine doua elemente importante: unitatea aritmetica si logica (UAL) si unitatea de comanda si control (UCC) a unei unitati centrale de prelucrare (CPU).
Prin intermediul unitatii aritmetico-logice se executa calculele; iar prin intermediul unitatii de comanda si control, se asigura:
Extragerea instructiunilor din memoria interna;
Analiza instructiunilor;
Comanda pentru executarea fiecarei operatii;
Extragerea datelor de intrare din memoria interna;
Aranjarea datelor de iesire in memoria interna.
Figura 1: Microprocesorul
Fiecarui tip de microprocesor ii corespunde un set propriu de instructiuni. Cu cat acest set este mai bogat, cu atat mai multe domenii de activitate pot fi abordate cu succes de respectivul microprocesor. In prezent sunt realizate microprocesoare care pot executa direct instructiunile grafice, nemaifind nevoie sa se deseneze utilizand tehnica punct cu punct. Ordinea ascendenta a complexitatii setului de instructiuni este aceeasi ce cea cronologica a aparitiei microprocesoarelor.
Coprocesorul este un circuit integrat care ajuta microprocesorul prin preluarea unor anumite operatii de prelucrare, cum ar fi tratarea calculelor matematice sau afisarea imaginilor pe ecran.
b) Memoria interna
Memoria este locul unde procesorul gaseste programele si datele atunci cand isi indeplineste sarcinile. In memorie este pastrat tot ceea ce este folosit la un moment dat, este deci locul central al activitatii calculatorului.
Figura 2: Tipuri de memorii RAM
Citirea informatiei din memorie este la fel de simpla si de directa ca si citirea unui text scris pe o foaie de hartie sau pe o tabla. Atat procesorul cat si dispozitivele de I/O au capacitatea de a citi (si de a scrie) date din si in memorie.
Random Access Memory (RAM) - este memoria principala a calculatorului in care sunt stocate instructiuni de program si date pentru prelucrare. Operatiunile de citire si scriere sunt efectuate de catre procesor (CPU). RAM este o memorie semiconductoare volatila, care nu isi pastreaza continutul cand se opreste alimentarea calculatorului.
Exista o portiune din spatiul de stocare principal al calculatorului, care nu isi pierde continutul cand se opreste alimentarea cu curent a calculatorului. Aceasta memorie permanenta numita Read Only Memory (ROM), contine programe esentiale ale sistemului, pe care utilizatorul nu le poate sterge.
La pornirea calculatorului, memoria interna RAM, fiind o memorie volatila, este goala si calculatorul nu poate executa nici o functie daca nu i se dau instructiuni de pornire. Aceste instructiuni sunt pastrate in memoria ROM.
ROM-BIOS reprezinta un set de programe incorporate in calculator, care furnizeaza operatiunile fundamentale, primare de control si supraveghere a calculatorului. Cu alte cuvinte, ROM-BIOS-ul este o interfata, un element de legatura si un translator intre hardul calculatorului si programele soft pe care le executati.
c) Placa de baza
Placa de baza mai este cunoscuta si sub numele de motherboard sau mainboard, si ea este una dintre componentele vitale ale computerului, sustinand comunicarea si coordonarea activitatii tuturor componentelor din sistem: este o adevarata coloana vertebrala a sistemului. Fizic, ea este acea placa mare cu multe circuite si prize (sloturi) de diverse forme, la care sunt conectate prin cabluri sau prin plantare in sloturi celelalte componente din sistem. Dintre componentele ei principale, enumeram:
Chipsetul sistemului si controlerele - acestea sunt componentele 'inteligente' ale placii de baza, niste circuite integrate care dirijeaza traficul de informatii si coordoneaza multele dispozitive din computer. De calitatea chipsetului depind performantele intregului sistem, deoarece el impune tipul si limitele altor componente pe care le va suporta sistemul.
Magistralele de sistem sunt caile prin care circula semnalele electrice intre componente, si aceste cai includ atat circuitele trasate pe placa de baza, cat si diversele sloturi in care pot fi plantate diverse placi si integrate. Arhitectura magistralelor are o importanta deosebita in determinarea performantelor sistemului.
BIOS-ul (de la Basic Input/Output System - 'sistem de baza de intrare/iesire') este un program inscris intr-o componenta de pe placa de baza. El este cel care intra primul in functiune atunci cand pornesti computerul, permitandu-ti sa preiei controlul asupra dispozitivelor din sistem, si apoi lanseaza in executie sistemul de operare, daca este unul instalat. Tot in BIOS se pot configura anumiti parametri prin care sistemul sa poata folosi mai bine dispozitivele hardware din el.
Memoria cache este o memorie de capacitate de mica dar de foarte mare viteza, plasata intre procesor si memoria normala a sistemului. De fiecare data cand procesorul are nevoie de o informatie din memorie, aceasta este cautata mai intai in memoria cache, ceea ce accelereaza mult operatiile repetate cu aceeasi informatie, in general foarte frecvente.
Resursele sistemului nu sunt dispozitive fizice, dar sunt foarte importante deoarece determina modul in care PC-ul isi organizeaza accesul la zonele de memorie si la dispozitivele componente, iar pe de alta parte configurarea lor permite optimizari si adaptari ale sistemului la dispozitivele incluse in el si la cerintele utilizatorului. Iata care sunt ele:
Canalele de acces direct la memorie (DMA) - unele dispozitive pot sa citeasca si sa scrie direct in memoria sistemului, in loc sa ceara procesorului sa faca asta. Transferul datelor direct intre dispozitive si memorie, fara a le mai trece prin procesor, imbunatateste eficienta sistemului. Fiecare astfel de dispozitiv are nevoie de propriul sau canal DMA.
Adresele de intrare/iesire (I/O) - dispozitivele schimba informatii cu sistemul plasand date la anumite adrese de memorie. De pilda, in exemplul mentionat, cand se apasa tasta M, codul tastat este stocat la o anumita adresa de memorie pana la momentul cand procesorul il poate trata. De cate ori intra sau iese o informatie din computer, catre modem, catre hard-disk sau catre imprimanta, de pilda, ea foloseste aceste adrese I/O. La fel, fiecare dispozitiv are nevoie de propria sa zona de adrese de memorie I/O.
Adresele de memorie - similar cu adresele I/O, multe dispozitive folosesc blocuri intregi de memorie pentru functionarea lor normala. De pilda, programul BIOS poate fi copiat in memorie, sau se pot folosi zone de memorie pentru a pastra date temporare folosite de dispozitive.
In concluzie, placa de baza este o componenta complexa si foarte importanta pentru sistem.
d) Memoria extena - discurile magnetice (hard-discul, CD, discheta HD), in care se pastreaza toate programele si datele de care poate avea nevoie calculatorul la un moment dat pentru prelucrare. Hard-discul (discul dur) este un pachet de discuri pe care se pot face inregistrari de date si programe.
Echipamentele ce asigura comunicarea dintre utilizator si calculator
a) Dispozitive periferice de intrare
Tastatura este un dispozitiv de intrare prin intermediul caruia utilizatorul poate sa transmita comenzi calculatorului si sa introduca datele. Comenzile se dau sub forma unui sir de caractere, fiecare caracter este generat prin actionarea uneia sau mai multe taste de calculator. Utilizand aceste date se pot genera:
Floppy discul este o unitate de citire a discurilor flexibile. Capacitatea discurilor flexibile depinde de tipul discului si densitatea de inregistrare.
Mouse-ul, este folosit in acele programe care realizeaza pe monitor interfete utilizator prin intermediul tehnicii ferestrelor si a casetelor de dialog. Cursorul mouse-ului urmareste pe monitor deplasarea mouse-lui pe masa reala (pad). Cu ajutorul mouse-lui se pot efectua patru operatii:
Discul compact (CD-ROM), este o memorie externa pe un suport optic special de pe care se pot citi datele inregistrate in unitatea de citire compact disc.
Scannerul este un dispozitiv de intrare prin care pot fi citite imaginile grafice (fotografii, desene tiparite pe hartie). Imaginea pe care o citeste scannerul este o suprafata formata din puncte, fiecare punct fiind definit printr-un cod de culoare si coordonatele sale. Scannerul este caracterizat de urmatoarele elemente:
b) Dispozitive periferice de iesire
Monitorul este dispozitivul care permite vizualizarea rapida a rezultatelor date de calculator. Caracteristicile unui monitor sunt: claritatea imaginii, numarul de culori afisate, nivelul de radiatii electromagnetice. O alta caracteristica importanta este rezolutia. Unitatea de masura a acesteia se numeste pixel. Rezolutia este standardizata, astfel incat exista standardul VGA, cu o rezolutie de 640 X 480 pixeli, standardul SVGA, cu o rezolutie de 1024 X 768 pixeli, etc.
Imprimanta este dispozitivul care afiseaza informatiile din calculator pe suport de hartie. Principalele caracteristici ale unei imprimante sunt viteza de tiparire (in pagini pe minut) si rezolutia. In tabelul de mai jos sunt prezentate principalele tipuri de imprimante:
|
Tip imprimanta |
Caracteristici |
Domenii de utilizare |
|
Jet de cerneala |
- culori de buna calitate; - pret scazut; - pret mediu consumabile. |
Uz individual si pentru domenii fara pretentii ridicate. |
|
Laser |
- culori de foarte buna calitate; - pret ridicat; - pret mic consumabile. |
Lucrari de foarte buna calitate. |
|
Termica |
- culori de foarte buna calitate; - pret ridicat; - pret mare consumabile. |
Grafica de foarte buna calitate. |
|
Matriciala |
- pret scazut; - rezolutia in functie de numarul de ace; - pret foarte redus pentru consumabile. |
Documente financiar-contabile. |
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
