1 Modemul

Cuvantul modem provine din modulator-demodulator. Un modem este un dispozitiv care converteste date dintr‑o banda de frecvente in alta banda, in scopul transmiterii sau inregistrarii. In tehnica de calcul, modemul este utilizat pentru a converti semnalele digitale emise de porturile de comunicatie seriale in semnale analogice care pot fi trimise prin electrice obisnuite (de exemplu prin liniile de telefon analogice), proces numit modulare, si pentru procesul invers, de conversie a semnalelor analogice receptionate pe o linie obisnuita, in semnale digitale pentru interfata seriala, proces numit demodulare.

Figura     Conectarea modemului

Figura     Mod de conectare

2 Caracteristici

Avantajul informatiei analogice este capacitatea de a reprezenta marimi continue. Datele digitale au avantajul ca sunt mai putin afectate de zgomote.

Sistemul de linii telefonice este prevazut sa lucreze cu o anumita largime de banda. Semnalele de pe liniile interfetei seriale sunt trenuri de impulsuri cu comutare rapida intre cele doua nivele (H si L), deci cu un spectru foarte larg de frecvente.

Modul de transfer a datelor printr-o linie telefonica poate fi sincron sau asincron. Transmiterea sincrona prin modemuri se face astfel: modemurile aduna grupuri de caractere intr-o memorie tampon, unde sunt pregatite pentru a fi trimise ca un flux (stream). Pentru a putea fi trimis fluxul, modemurile sincrone trebuie sa fie complet sincronizate intre ele. Acest lucru se realizeaza prin trimiterea unor caractere speciale, numite de sincronizare (syn). Cand generatoarele de tact ale celor doua modemuri sunt sincrone, fluxul de date este trimis. In cazul transmisiei asincrone, datele sunt codificate intr-o serie de impulsuri, incluzand un bit de start si unul de stop. Cel de start este necesar pentru ca modemul receptor sa fie informat ca urmeaza transmiterea unui caracter. Apoi este trimis caracterul urmat de un bit (sau doi) de stop, care indica terminarea transferului.

Pentru a putea optimiza fluxul de date, unele modemuri sunt prevazute cu facilitatea Fallback, care permite modemurilor de mare viteza sa monitorizeze calitatea liniei telefonice si sa scada viteza la urmatoarea treapta atunci cand calitatea liniei se deterioreaza, sau sa incerce sa creasca viteza, daca linia are calitate mai buna.

Pentru a ocupa cat mai putin linia de comunicatie, echipamentele de comunicatii de tipul modem pot realiza o comprimare a datelor inainte de transmiterea lor pe linie. Calculatoarele pot trimite informatii la modem mult mai repede decat acesta poate transmite aceasta informatie pe linia telefonica. Acest lucru permite modemului sa proceseze informatia inclusiv prin aplicarea unor algoritmi de compresie.

Doua dintre cele mai cunoscute protocoale de compresie sunt MNP‑5 (Microm Networking Protocol), care are o rata de compresie de 2:1, si V.42bis, cu rata de 4:1.

Standardul MNP merge de la MNP Class1 pana la MNP Class10. Acest standard defineste un protocol de comunicatie utilizat la conectarea prin modem si o linie telefonica analogica. Standardul MNP opereaza impreuna cu alte standarde de modem. MNP 1 este semi-duplex, adica datele pot fi transmise in doua sensuri, dar nu simultan. MNP 24 se ocupa cu controlul erorilor, putand transmite informatii fara erori - prin retrimiterea blocurilor de date eventual corupte in timpul transmisiei. MNP 5 . 10 se adreseaza cu diversi parametri de operare.

Cele mai cunoscute sunt MNP 2, 5, 10, iar cea mai recenta versiune este MNP 10 EC (Enhanced Cellutar).

MNP-5 lucreaza cu un consum important de resurse, facand transmisia fisierelor pre-comprimate (ZIP, de exemplu) mai lenta. V.42bis poate sesiza daca compresia nu mai este necesara, deci poate accelera transferul fisierelor pre-comprimate. Daca V.42bis nu este disponibil, este bine sa se dezactiveze compresia MNP-5 cand sunt transferate fisiere pre-compresate.

Controlul erorilor este o metoda prin care modemurile verifica daca informatia primita a fost nu a suferit alterari in timpul transferului. Modemurile care fac controlul erorilor defalca datele in pachete mai mici, numite cadre. Modemul emitator ataseaza o suma de control la fiecare cadru. Modemul receptor verifica daca suma de control pe care o calculeaza el din datele receptionate se potriveste cu cea trimisa. Daca nu, se solicita retransmiterea intregului cadru. Desi corectia erorilor poate incetini transferul pe liniile cu zgomote, ofera o mare fiabilitate. MNP2-4 si V.42 sunt protocoale cu corectarea erorilor. Aceste protocoale stabilesc modul in care modemurile verifica datele. Ca si in cazul protocoalelor pentru compresia datelor, pentru a putea fi folosit un protocol cu corectarea erorilor, el trebuie sa fie suportat de ambele modemuri conectate.

Adeseori, unul dintre modemurile unei conexiuni poate transmite date mai repede decat celalalt le poate recepta. Controlul fluxului este o proprietate ce permite modemului receptor sa-i spuna celuilalt sa faca pauza din cand in cand. Controlul fluxului exista ca implementare software (protocoalele XON/XOFF), dar si ca hardware (RTS /CTS ).

Cu controlul prin software al fluxului, cand un modem vrea sa-i comunice partenerului sa faca o pauza, ii trimite un anumit caracter, de regula CTRL-S. Cand este pregatit sa porneasca din nou, ii trimite un caracter diferit, de regula CTRL-Q. Controlul fluxului prin software are numai avantajul ca poate folosi un cablu serial cu numai trei fire. Deoarece controlul fluxului prin software regleaza transmisia prin transmiterea unui anumit caracter, zgomotele de pe linie pot genera caracterul care simbolizeaza pauza, blocand astfel transferul pana cand este trimis caracterul corespunzator de deblocare (CTRL-Q). De asemenea, fisierele binare nu trebuie niciodata sa fie trimise folosind controlul fluxului prin software, deoarece ele pot contine acele caractere de control.

Controlul fluxului prin hardware (RTS/CTS) foloseste fire din cablul modemului sau, in cazul modemurilor interne, foloseste hardware din cadrul modemului. Acesta este mai rapid si mult mai fiabil decat controlul fluxului software.

Circuitele UART (Universal Asynchronous Receiver/Transmitters) sunt cele prin care calculatoarele trimit informatii la echipamente seriale, precum modemuri. Un UART este un circuit integrat care converteste datele de intrare din formatul paralel, in date de iesire seriale. Procesorul comunica cu echipamentele seriale scriind in registrii UART-ului. Circuitele UART au memorii tampon FIFO[3] prin intermediul carora are loc comunicatia.

Bell, CCITT (Comite Consultatif International Télégraphique et Téléphonique) si ITU-T (International Telecommunications Union) au creat standarde pentru modulare, transfer de date si protocoale de compresie de date. La inceputurile tehnologiei modem, Bell a creat standardele de modulare Bell 103 si Bell 212A pentru Statele Unite.

CCITT a creat standarde internationale si a devenit mai tarziu ITU-T. Standardele care incep cu V. (prezentate in tabelul 1) sunt create de CCITT/ITU-T.

Tabelul 1

Protocoalele de transfer de date descriu metodele prin care computerele trimit fisiere binare prin modem. Exista mai multe astfel de protocoale, precum Xmodem, Ymodem si Zmodem.

Xmodem, dezvoltat de Ward Christensen, trimite date in blocuri de 128 de octeti. O suma de control este atasata fiecaruia din aceste blocuri. Modemul receptor compara aceasta suma de control pentru a verifica daca datele au ajuns nemodificate. In plus, Xmodem/CRC adauga protocolului un algoritm de verificare a redundantei, pentru a impinge mai departe corectarea erorilor. Xmodem este un protocol relativ lent.

Zmodem, dezvoltat de Chuck Forsberg, sufixeaza blocurile de date cu verificatori de eroare CRC[4]-32. Acesta nu asteapta un mesaj de confirmare de la computerul receptor, ci presupune ca totul este in regula. Aceste caracteristici fac din Zmodem un protocol mai rapid decat multe altele. Zmodem are capacitatea de a transfera fisiere multiple si de a reveni din cadere, adica de a continua un transfer dupa ce a fost intrerupt.

Modemurile cu fax sunt mult mai mici si mai ieftine decat masinile fax traditionale (nu au imprimanta, nici scaner, ci doar partea de comunicatie dintr‑un fax). Primele faxuri erau clasificate ca facand parte din Group 1. Ele erau foarte lente, necesitand 6 minute pentru a transfera o singura pagina. La sfarsitul anilor '70, ele au fost inlocuite de faxurile din Group 2, care converteau imaginea in semnale digitale, care erau apoi transmise prin modem. Aceste semnale digitale erau mult mai fiabile, fiind mai putin afectate de zgomote decat semnalele analogice trimise de faxurile din Group 1. A fost adaugat un algoritm de compresie care reducea timpul de transmisie la 3 minute pe pagina. Faxurile din Group 3 au optiuni pentru doua rezolutii : 200 x 200 si 200 x 100. Cu protocolul V.17, faxurile din Group 3 pot transmite la viteze de pana la 14400 bps. Faxurile din Group 4 sunt destinate liniilor digitale ISDN.

Fax-modemurile din Class 1 au extensii la setul de comenzi, ce le permit sa functioneze ca faxuri din Group 3. Aceste modemuri folosesc software pentru aproape intreaga procesare. Standardul oficial pentru ele este EIA[5]/TIA-578.

Protocoalele de modulare determina modul in care modemurile convertesc datele digitale in semnale analogice care pot fi trimise prin linii telefonice.

Primele protocoale de modulare, Bell 103 si V.21, permiteau transmisii la 300 bps. Modul cum se transmit peste 600 bps este determinat de alte protocoale, precum V.32bis sau V.34. Sufixele 'bis' si 'ter' indica faptul ca protocoalele respective sunt versiuni avansate ale protocoalelor anterioare. Astfel, 19.2 V.32ter este o imbunatatire a lui 14.4 V.32bis, care la randul sau este o imbunatatire a protocolului 9600 V.32.

3 Comenzi pentru modemuri

Cu mult timp in urma, firma Hayes a stabilit un standard pentru comenzile modemurilor. Cele mai multe firme au adoptat acest standard si produsele lor se numesc 'compatibile Hayes'. Setul de comenzi folosit de modemuri este denumit setul AT. Literele AT prefixeaza orice comanda (in afara de comenzile A/) a modemului. De exemplu, cand se doreste formarea unui numar de telefon/fax, este necesar ca software-ul sau utilizatorul sa emita o comanda ATDT sau ADTP urmata de numarul care trebuie format. AT spune modemului ca urmeaza sa primeasca o comanda. DT ii spune sa formeze numarul prin tonuri, iar DP - prin pulsuri. In final, modemul formeaza numarul dat.

Porturile pentru comunicatia seriala (COMn) sunt cele prin care calculatorul comunica cu dispozitive precum mouse-ul sau modemul. PC‑urile standard au 4 porturi COM, din care COM 1 si COM 2 sunt folosite, in general, ca porturi externe. Cele 4 porturi COM au 2 intreruperi rezervate: COM 1 si COM 3 folosesc IRQ 4, iar COM 2 si COM 4 folosesc IRQ 3. Acest lucru poate duce la potentiale conflicte. Trebuie stiut ca porturile externe ale unor placi I/O si controllere, precum si multe alte echipamente pot folosi IRQ-uri alternative. Cand se atribuie (asigneaza) porturi COM sau intreruperi IRQ unui modem, este important sa se stie sigur ca nu exista un alt dispozitiv care foloseste acelasi port COM sau aceeasi IRQ in acelasi moment. In fine, porturile COM care comunica cu modemurile trebuie sa primeasca niste setari din partea software-ului de comunicatie. Portul COM trebuie sa stie numarul de biti pe caracter, modul de control al paritatii, numarul de biti de stop folositi si viteza la care comunica. Este nevoie de 8 biti pentru a putea fi trimis orice caracter ASCII cu bit de paritate. Paritatea este un mecanism simplu de verificare a erorilor datorate zgomotelor de pe linie. Cu modemurile moderne, nu mai este nevoie de asa ceva, verificarea se face prin alte sisteme. Bitii de stop sunt folositi pentru a separa octetii de date. Modemurile moderne nu transfera bitii de stop, dar acestia sunt generati. Din aceasta cauza, este bine sa se seteze portul COM la o viteza mai mare decat a modemului, astfel incat portul COM sa nu se auto-incetineasca din cauza bitilor nefolositori. Setarea pentru porturile COM, folosita aproape universal este: caractere de 8 biti, fara bit de paritate si un singur bit de stop.

Echipamentele periferice comunica cu procesorul calculatorului folosind cererile de intrerupere, IRQ. Acestea sunt semnale care indica faptul ca o cerere anterioara a fost satisfacuta, datele au ajuns si trebuie interpretate sau a fost detectata o eroare. Cand procesorul primeste un semnal de intrerupere, isi intrerupe lucrul curent si se ocupa de rezolvarea acelei intreruperi (daca prioritatea noii intreruperi este mai mare decat a intreruperii sau procesului ce este deservit). Intreruperile sunt trimise prin 15 linii ale magistralei sistemului. Din fericire, foarte multe modemuri actuale pot folosi IRQ-uri alternative, astfel incat sa nu se produca conflicte daca un alt echipament vrea sa foloseasca in acelasi timp acelasi IRQ ca si modemul.

Registrele S sunt locatii de memorie ale modemului, in care sunt stocate setarile si informatii de stare. Modemurile pot avea o multime de registre S, din care primele 12 sunt standard. Registrele S sunt setate prin comenzi de tipul ATSN=xx, trimise modemului (N este numarul registrului de setat, iar xx este valoarea la care va fi setat registrul). De exemplu, registrul S0 determina dupa cate semnale de apel pe linie va raspunde modemul.

Pentru a comanda un modem, de exemplu dintr‑un program Basic, se poate utiliza o secventa de forma:

OPEN 'COM2:9600' FOR OUTPUT AS #1

PRINT #1, 'ATDT220010'

CLOSE

Secventa de mai sus comanda formarea numarului de telefon 220010 prin tonuri (modulat in frecventa), de catre modemul conectat pe interfata COM2. Prima si a treia instructiune realizeaza deschiderea, respectiv inchiderea comunicatiei programului Basic cu modemul.

Numerele de telefon pot fi preluate din memoria modemului, daca au fost stocate in prealabil. Stocarea se face cu o comanda de forma:

PRINT #1, 'AT&Z1=220010"

in care cifra dupa secventa &Z reprezinta numarul celulei in care se face stocarea (AT fiind prefixul pentru comenzi). Apelarea unui numar din memorie se realizeaza cu o comanda de forma:

PRINT #1, 'ATDS=1'

in care numarul dupa secventa S= reprezinta celula de memorie din care se preia numarul de telefon.

Dupa executarea comenzii, modemul raspunde, de regula, cu mesajul "OK" in caz de succes, sau "ERROR", in cazul unui esec. Unele comenzi produc mesaje mai lungi, continand, de exemplu, informatii cerute de utilizator. Pentru a citi aceste mesaje, programul trebuie sa astepte caracterele ce sosesc pe interfata modemului. De exemplu, informatiile legate de tipul modemului se pot obtine prin comenzile I:

OPEN 'COM2:9600' FOR RANDOM AS #1

PRINT #1, 'ATI0I1I3I4I5I6I7'

DO UNTIL INSTR(A1$, 'OK') OR INSTR(A1$, 'ERROR')

INPUT #1, A1$

PRINT A1$

LOOP

CLOSE

Ca rezultat al executiei secventei de mai sus, pentru un modem Zoom V.34 se obtine:

V1.100d-V34_DS Z201

a007840284C6002F

bC60000000

r1005111151012000

r3000111170000000

RC288DPi Rev 05BA

OK

Cu secventa de instructiuni:

OPEN 'COM2:9600' FOR RANDOM AS #1

PRINT #1, 'ATI0I1I3I4I5I6I7'

DO UNTIL INSTR(A1$, 'OK') OR INSTR(A1$, 'ERROR')

INPUT #1, A1$

PRINT A1$

LOOP

CLOSE

se vor obtine listele setarilor modemului pentru situatia curenta (profilul activ) si pentru cele doua profiluri programabile:

ACTIVE PROFILE:

B1 E0 L1 M1 N1 Q0 T V1 W2 X4 Y0 &C1 &D2 &G0 &J0 &K3 &Q5 &R1 &S0 &T5 &X0 &Y0

S00:000 S01:000 S02:043 S03:013 S04:010 S05:008 S06:002 S07:050 S08:002 S09:006 S10:014 S11:070 S12:050 S18:000 S25:005 S26:001 S36:007 S37:000 S38:020 S44:020 S46:138 S48:007 S95:047

STORED PROFILE 0:

B1 E1 L1 M1 N1 Q0 T V1 W2 X4 Y0 &C1 &D2 &G0 &J0 &K3 &Q5 &R1 &S0 &T5 &X0

S00:000 S02:043 S06:002 S07:050 S08:002 S09:006 S10:014 S11:070 S12:050 S18:000

S36:007 S37:000 S40:104 S41:195 S46:138 S95:047

STORED PROFILE 1:

B1 E1 L1 M1 N1 Q0 T V1 W0 X4 Y0 &C0 &D0 &G0 &J0 &K3 &Q5 &R1 &S0 &T5 &X0

S00:000 S02:043 S06:002 S07:050 S08:002 S09:006 S10:014 S11:095 S12:050 S18:000

S36:007 S37:000 S40:104 S41:195 S46:138 S95:000

TELEPHONE NUMBERS:

1=220010

3=

Primele doua linii ale fiecarui profil contin comenzile prin care se obtine starea respectiva, in urmatoarele trei linii sunt afisate valorile stocate in registrele S, iar in ultimele doua randuri - numerele de telefon memorate.

De exemplu:

E0 semnifica functionarea in regim fara ecou (modemul nu retransmite calculatorului comanda primita);

E1 - functionarea in regim cu ecou (modemul retransmite calculatorului comanda primita);

L1 - nivel sonor mediu al sunetului emis de difuzorul modemului;

M1 - difuzorul este decuplat imediat ce se detecteaza purtatoarea (se intra in comunicare normala cu modemul de la celalalt capat al liniei de comunicatie;

N1 - modemul fa face o singura incercare de apelare;

Q0 - modemul trimite raspunsuri la comenzi;

V1 - modemul raspunde in mod text;

X4 - inainte de formarea numarului, modemul asteapta tonul, dupa conectare comunica prin mesajul "CONNECT n" viteza de lucru negociata, recunoaste semnalul de linie ocupata;

iar pentru informatiile din registrii S:

S00:000 - modemul nu raspunde automat; daca S00:005, atunci modemul raspunde automat dupa cinci semnale de apel;

S01:000 - contorul semnalelor de apel;

S02:043 - codul caracterului "escape";

S03:013 - codul caracterului "retur de car";

S04:010 - codul caracterului "avans la linie noua";

S05:008 - codul caracterului "inapoi" (BS);

S06:002 - timp de asteptare [s] a tonului (semnalului de linie libera);

S07:050 - timp de asteptare a purtatoarei [s];

S08:002 - durata pauzei [s].

Daca se doreste intreruperea legaturii ("punerea telefonului in furca"), se utilizeaza instructiunea:

PRINT #1, 'ATH0'

"ridicarea receptorului" fiind realizata cu ATH1. In cazul in care este nevoie de resetarea modemului, se poate utiliza instructiunea:

PRINT #1, 'ATZ'

4 Modemuri externe/interne

Prima decizie inainte de a achizitia unui modem este daca modemul sa fie extern sau intern. Un modem extern vine intr-o cutie separata, care este confectionata in general din plastic sau aluminiu. Modemurile externe au un alimentator special, un cablu corespunzator pentru conectarea modemului la un port serial disponibil al calculatorului si u cablu pentru conectarea la priza telefonica.

Modemurile interne sunt plachete cu circuite care ocupa unul dintre conectoarele de extensie din calculator. Modemurile interne sunt proiectate sa lucreze cu anumite tipuri de calculatoare (IBM, Macintosh, etc.) si lucreaza numai cu acestea. Modemurile interne includ, ca si cele externe, un difuzor rudimentar pe placa, lucru de mare ajutor atunci cand se incearca diagnosticarea unei probleme de comunicatie. Acest difuzor permite ascultarea semnalelor in perioada de conectare, sau chiar si in timpul transferurilor, daca se doreste. Modemurile interne lucreaza cu propriul lor port serial (ce se poate suprapune peste unul din COM14) si nu au nevoie de cablu alimentare sau cablu de date. In general, modemurile interne nu sunt recomandate decat pentru calculatoare portabile (laptop/notebook etc.). Un modem extern este portabil si poate fi folosit pe platforme diferite. Daca modemul extern se defecteaza, se poate inca folosi calculatorul in timp ce modemul este reparat. De asemenea, daca modemul se blocheaza, cel extern poate fi resetat (din buton special sau prin intreruperea alimentarii), pe cand in cazul celui intern, de regula trebuie repornit tot calculatorul. Modemurile externe sunt mai usor de intretinut si nu necesita desfacerea carcasei computerului ori de cate ori se doreste schimbarea unei setari hard.

Modemurile PCMCIA formeaza o categorie aparte intre cele externe si cele interne. Designul lor este mai apropiat de cele interne, dar teoretic, orice calculator cu un conector PCMCIA de un anumit tip ar trebui sa poata folosi un modem PCMCIA de acel tip. Acum este posibila achizitionarea unui modem caseta PCMCIA care lucreaza pe orice PC sau Macintosh echipat cu conectoare Type I/Type II PCMCIA. Oricum, sunt foarte putine modemuri pentru care acest lucru este adevarat: de exemplu MegaHertz CruiseCard.

Principalele caracteristici ale un modem sunt :

Viteza de transmitere a datelor: modemurile actuale suporta viteze de transmitere intre 14400 bps si 56000 bps;

Corectia erorilor: poate fi efectuata conform standardelor de corectie a erorilor MNP4 sau V.42;

Compresia datelor: poate fi conform MNP5 sau, de preferat, V.42bis;

Lucrul in mod fax: poate avea posibilitatea de a trimite si primi faxuri;

Ethernet: modemul poate avea asociat, pe aceeasi placheta, adaptorul de retea Ethernet;

Identificarea statiei apelante (Caller ID): modemul poate identifica apelantul si proceda diferit;

Voce/Date: modemul poate lucra si in mod voce (ca telefonul obisnuit), cu posibilitatea de comutate voce-date;

Upgrade: memoria modemului cu programele de sistem poate fi inlocuibila (pe soclu) sau reprogramabila (EEPROM etc.); software-ul modemului poate fi actualizabil.

Multe dintre aceste caracteristici sunt acum standard. De exemplu, aproape toate modemurile sunt acum capabile sa trimita si sa primeasca faxuri.

5 Viteza

Aceasta este cea mai importanta caracteristica pentru costurile de exploatare. Cele mai multe modemuri suporta standardul de comunicatie V.34/V.34bis (28800/ 33600 bps). Pentru o conectare ocazionala la Internet sau pentru un volum de e-mail mic, un modem de 14400 bps ofera un raport bun pret/performanta. Pentru o utilizare frecventa a Internetului sau unor transferuri de fisiere mari, un V.32 transferul ar fi foarte lent. La conectarea la un serviciu, rata transferului este cea mai mare care poate fi suportata de ambele modemuri (si de linie): un modem V.34 (28800 bps) conectat la un modem de 4800 bps va transmite date la numai 4800 bps.

Decizia in privinta vitezei implica si considerente de compatibilitate si de pret de achizitie.

Pentru protocoalele de transfer SLIP/PPP este nevoie de un modem cat mai rapid.

Nu cu mult timp in urma, firmele Rockwell si US Robotics (USR) au elaborat protocoale independente (K56flex si X2, respectiv) pentru a atinge pana la 57600 bps pe linii telefonice standard (desi anumite restrictii i-au fortat sa se limiteze la 56000 bps, de unde si termenul de modemuri 56K). Aceste protocoale profita de ruterele digitale ale companiilor telefonice pentru a comprima si codifica datele. Recent (1998) a aparut un standard pentru modemurile 56K, numit V.90 ITU 56K, insa, in general, modemurile noi ofera suport atat pentru acest standard, cat si pentru K56flex.

6 Fax-modemuri

Combinatia fax-modem este o solutie extrem de ieftina pentru functiile efectuate. Totusi, trebuie retinut ca un fax-modem nu se substituie unui fax real, neavand imprimanta, nici scaner. Pentru trimiterea sau primirea de faxuri ocazional, un fax-modem este suficient, insa daca utilizarea faxului este frecventa, atunci un fax-modem nu va satisface toate cerintele. Posesorii de calculatoare portabile reprezinta alta categorie care ar trebuie sa cumpere un fax-modem. O caracteristica interesanta a fax-modemurilor este imaginea calitativ superioara a documentelor fata de un fax obisnuit Documentele fiind generate electronic, nu sunt deformate in procesul de scanare. La afisare este folosit ecranul calculatorului, deci documentele nu sunt deformate de imprimante, care in solutia clasica la echipamentele fax sunt termice cu hartie speciala, deci cu calitate slaba a imprimarii.

Uneori software-ul pentru fax-modem, in special cand este setat sa trimita raspuns automat la apeluri, interfereaza cu programe de comunicare a datelor precum Eudora, ZTerm si cu software‑ul pentru SLIP sau PPP. Se recomanda dezactivarea software-ul de fax inainte de initierea unei sesiuni de comunicatie.

7 Casete PCMCIA combinate Ethernet/modem

Pentru conectarea prin modem la un calculator portabil si, pe de alta parte, conectarea la o retea Ethernet, este disponibil un adaptor PCMCIA: Ethernet/modem combo. Specificatiile acestuia sunt diverse, insa, in general, permite atasarea fie a unui conector telefonic standard RJ-45, fie a unui conector Ethernet RJ-10 10baseT la calculator, combinand deci functiile unui modem si a unei placi de retea. Caseta combo este, in general, mai scumpa decat un modem sau o caseta Ethernet luate individual, dar mai ieftin decat amandoua. Dar, pentru a scapa de probleme nedorite cauzate de prezenta simultana a celor doua adaptoare, de la acelasi producator, in aceeasi caseta, se recomanda achizitionarea a doua casete separate.

8 Mesaje vocale, identificarea apelantului si transmisii simultane de date si voce

Un modem voice/fax este un fax-modem care are integrat sistemul de mesaje vocale digitale (Digital Voice Messaging). Cele mai multe astfel de echipamente sunt capabile sa discearna intre apeluri prin voce si prin fax, si au o optiune pentru setarea cutiilor postale ca acestea sa primeasca apeluri prin voce sau fax.

Aplicatiile care combina facilitati de fax cu robot telefonic, ce raspunde automat la apeluri, si cu cutii postale vocale, sunt, in general, nefiabile si sunt destul de scumpe.

Legat de software-ul pentru robotii care raspund la apeluri (answering machines) a fost creat protocolul DSVD (Digital Simultaneous Voice/Data), care permite conversarea prin voce prin modem in acelasi timp cu o conexiune de date de mare viteza. Aceasta este o tehnologie noua si foarte scumpa, si nu functioneaza decat daca modemul la care este conectat este tot un modem DSVD construit de aceeasi firma (pentru ca inca nu exista un standard).

Unele modemuri ofera facilitatea de identificare a apelantului (CallerID). Daca se doreste supravegherea accesului prin modem la o retea locala, CallerID se poate dovedi util.

9 Imbunatatirea performantelor modemului

Adeseori, modul cel mai bun pentru a creste performantele unui modem este cumpararea unuia nou. Cand apare un nou standard oferind viteza mai mare si alte caracteristici superioare, trebuie comparat costul modificarii modemului existent cu vanzarea lui si cumpararea altuia nou.

Imbunatatirea performantelor se poate realiza pe mai multe cai. Modelele vechi permit acest lucru prin inlocuirea memoriei ROM. US Robotics si Hayes foloseau aceasta tehnica, cu circuitele ROM pe socluri, pentru modemurile lor.

Abordarile moderne apeleaza la metode software. In acest scop, memoriile ROM sunt cu tehnologie speciala (memorii reinscriptibile), si sunt numite Flash ROM. Avantajul major este ca atunci cand apare un nou standard, se poate prelua ("descarca") noul software prin reteaua Internet, din paginile WWW ale producatorului sau ale unor terti de incredere, si se poate obtine un modem "nou" chiar fara a deconecta modemul de la calculator.

10 Modemuri ISDN, xDSL si modemuri de cablu

ISDN (Integrated Service Digital Network) este un standard pentru telecomunicatii digitale. Exista ca standard de la mijlocul anilor '80, insa abia acum i se vede utilitatea, odata cu nevoia pentru servicii rapide de retea. Pentru o conexiune de date cu adevarat rapida, ISDN ar putea fi o solutie.

ISDN foloseste o tehnologie total diferita de aceea a sistemului existent de telefonie, care ii permite sa ajunga la viteze de 2-3 ori mai mari decat in cazul unui un modem V.34 normal, si cu conexiuni mult mai fiabile si mai 'curate' (fara zgomote). Calculatorul trebuie sa aiba hardware special pentru conectare, numit modem ISDN sau modem digital, desi, tehnic vorbind, sunt mult diferite de modemurile clasice, pentru linii analogice. Aceste interfete sunt mai scumpe decat modemurile clasice, iar modemurile clasice nu lucreaza pe linii ISDN fara adaptoare speciale si nu vor profita de viteza ISDN. Pentru a putea profita de viteza ISDN, este necesara conectarea cu modemuri ISDN la fiecare capat al liniei de comunicatie.

Costurile transmisiilor ISDN scad cu trecerea timpului si probabil ca acesta va fi standardul pentru comunicatiile casnice. ISDN este destinat deocamdata numai celor ce au nevoie neaparata de viteza de comunicatie, dar nu isi permit o linie tip T1 (linie de mare viteza, de ordinul zecilor de MB/s, pentru organizatii mari).

Exista multi concurenti ai ISDN care ofera viteza mare la preturi reduse. Cei mai multi se bazeaza pe tehnica DSL (Digital Subscriber Lines) si fiecare producator isi ataseaza o litera in fata sufixului DSL, numindu-se astfel generic xDSL. Dintre solutiile xDSL, numai HDSL este relativ raspandita in acest moment, dar in general toate ofera servicii numai pentru date (nu servicii telefonice obisnuite, de voce) la viteze mai mari decat ISDN, dar mai mici decat T1 sau T3.

Solutii pentru xDSL sunt: ADSL (asimetric), HDSL (high bit rate DSL), SDSL (single line DSL) si VDSL (vey high data rate DSL).

ADSL transmite trei canale de frecventa in aceeasi cablu. Un exemplu este ilustrat in figura 3.

    Figura ADSL

In tabelul 2 sunt marcate cateva caracteristici ale principalelor variante xDSL.

Competitorul major il reprezinta modemurile de cablu. Teoretic, cablurile folosite de companiile TV prin cablu reprezinta solutii de transmitere a datelor la viteze mult superioare ISDN-ului. Trebuie doar sa existe un dispozitiv care transforma datele din calculator in semnale ce pot fi transmise prin cablu. Acesta este modemul de cablu (figura 4). El transpune datele de la calculator in semnal analogic intr‑o banda de frecvente potrivita transmiterii prin cablu.

Dispozitivul hub este un distribuitor. Intr-o retea, hub reprezinta dispozitivul care uneste liniile de comunicatie intr-o locatie centrala, oferind o conexiune comuna spre exterior tuturor echipamentelor din retea.

Tabelul 2

Figura     Utilizarea modemului de cablu