Scurt istoric al limbajului HTML

Scurt istoric al limbajului HTML

Limbajele de marcare nu sunt limbaje de programare in sensul uzual, deci nu utilizeaza formulari imperative in stocarea si accesarea informatiei. Limbajele de marcare utilizeaza etichete (labels) sau marcaje (tags) care definesc atat structura unui document, prin delimitarea sectiunilor documentului si a relatiilor dintre acestea, precum si a modului de prezentare a sectiunilor documentului.

Marcajele dau indicatii navigatoarelor privind ierarhizarea informatiei (sectiuni, subsectiuni, relatiile dintre sectiuni), a modului de afisare a informatiei (font, dimensiune, culoare, aspect, pozitionare in document,e.t.c) si a scopului informatiei. In ultimul timp, accentul se pune nu pe modul de afisare a unei sectiuni ci asupra naturii acestuia, dand informatii despre ceea ce reprezinta acea sectiune.

Limbajul HTML este un subset al limbajului SGML (Standard Generalized Markup Language). Limbajul SGML reprezinta un standard international pentru definirea unor metode de reprezentare a textelor in format electronic, independent de dispozitiv si de sistemul de calcul.

Conceptele preluate de SGML au aparut inca de la sfarsitul anilor '60, dar standardul a fost publicat abia in 1980, ca o prima prezentare, iar textul final a fost aprobat si publicat in anul 1986.   

Conceptele SGML au fost preluate de Tim Berners-Lee pentru a dezvolta limbajul HTML, principalul scop fiind acela de a asigura independenta documentelor hipertext fata de platforma. Nu este de neglijat nici faptul ca standardul SGML era suficient de flexibil incat sa permita definirea de noi limbaje derivate.

La prima sa implementare, in 1990, limbajul HTML era foarte apropiat de SGML si includea putine etichete de formatare si cu restrictii in utilizare. Succesul limbajului consta in posibilitatea de a lega documentele si de celelalte servicii oferite de Internet: FTP, spatiul Gopher, Network News.

In 1992, echipa condusa de Dan Connoly incepe sa lucreze la HTML 1.0, care dorea sa remedieze deficientele primei implementari. Peste un an apare HTML 1.0 continand numeroase etichete noi si, implicit, aducand noi facilitati, dintre care merita amintite: includerea adreselor, ancorelor, imaginilor in format GIF, a listelor, paragrafelor preformatate, anteturi.

Un prim pas catre interactivitatea cu utilizatorul este facut prin introducerea marcajelor pentru definirea formularelor. Acestea permit introducerea de date si prelucrarea datelor de catre un script executat de serverul web, prin mecanusmul numit Common Gateway Interface (CGI). Unii autori (vezi modul de citatre descris mai sus) considera ca unele dintre etichetele din HTML 1.0 acorda prea mare control autorului documentului in privinta aspectului final al acestuia.

Tot in HTML 1.0 apar primele etichete care sugereaza utilizarea unei sectiuni si nu modul de afisare a acesteia.

HTML 2.0 apare fara a aduce prea multe noutati in privinta capacitatilor limbajului, el venind sa oficializeze unele concepte deja propuse si implementate, cum ar fi propunerea de standard HTML+ a lui Dave Raggett. Principalele propuneri ale HTML + vizau extinderea capacitatilor de marcare spre integrarea cu alte medii de comunicare: grafica, fisierele de sunet, iamgini animate.

Odata cu HTML 3.0 isi fac loc in documentele hipermedia si foile de stiluri (CSS), iar orientarea limbajului se schimba: sunt indepartate majoritatea marcajelor orientate exclusiv catre afisaj si plasarea acestora in foile de stiluri. Din pacate HTML 3.0 a pierdut cadenta impusa de "razboiul browserelor" purtat de companiile Microsoft si Netscape. Fiecare dintre cele doua companii introdusese marcaje suplimentare acceptate doar de propriile aplicatii: Internet Explorer, respectiv Netscape Navigator.

Limpezirea confuziei a venit prin aparitia HTML 3.2, care a introdus in standard o parte dintre etichetele si conceptele deja prezente in siturile web.

HTML 4.0 apare in 1997 si reia unele dintre conceptele din HTML 3.0 la care se renuntase in HTML 3.2 si dinamizeaza orientarea predilecta a marcajelor catre definirea structurii si scopului sectiunilor documentelor web, in dauna marcajelor orientate catre modul de afisare. Standardul este revizuit in 1999 si este publicat ca HTML 4.01. Cele mai importante facilitati sunt cele privind foile de stiluri interne, accesibilitatea documentelor pentru persoanele cu handicap, suport lingvistic si pentru formulele matematice, tratarea evenimentelor e.t.c

Ultimele tendinte in dezvoltarea limbajului HTML sunt cele de rescriere a acestuia in termenii limbajului XML - Extensible Markup Language - un limbaj derivat tot din standardul SGML. Astfel a aparut standardul XHTML 1.0, in ianuarie 2000, XHTML 1.1 in august 2002, astazi fiind in lucru standardul XHTML 2.0