Spatiul World Wide Web si notiunea de hipertext

Spatiul World Wide Web si notiunea de hipertext

Cel mai popular serviciu oferit de reteau Internet este, fara indoiala, spatiul World Wide Web, care permite stocarea si accesarea documentelor hipermedia, via protocolul de transfer al fisierelor hipertext (HTTP). Chiar daca este cel mai dinamic si mai spectaculos serviciu, Web-ul este doar unul dintre serviciile oferite de reteaua Internet, alaturi de serviciul de transfer de fisiere (FTP), posta electronica (e-mail), mesagerie instantanee pentru text, voce si imagine (servicii precum IRC si messenger), e.t.c.

Spatiul WWW a fost conceput la Centrul European de Cercetari Nucleare (CERN), in anul 1989, de catre echipa fizicienilor Tim Berners Lee si Robert Caillau, cu scopul de a facilita accesul la informatiile atasate proiectelor al membrilor echipelor de cercetare, aflati de multe ori in diverse zone ale Europei. 12 septembrie 1990 este considerata ca zi oficiala de nastere a spatiului WWW, odata cu aparitia primei aplicatii grafice capabile sa acceseze documentele hipertext.

Web-ul nu trebuie confundat cu Internetul. Web-ul este doar o colectie uriasa de informatii interdependente, distribuita in calculatoare gazda din intreaga lume, care formeaza un sistem standardizat global de distributie a informatiilor hipermedia. Web-ul beneficiaza de infrastructura retelei Internet, de conceptele si protocoalele de transmitere a datelor care fac Internetul sa functioneze: modelul client-server si familia de protocoale TCP/IP.

Intreaga istorie a spatiului WWW este strans legata de evolutia conceptului de hipertext, de la stadiul de simpla tiparitura electonica, prea putin diferita de tipariturile clasice, la stadiul de hipermedia, care permite inglobarea in cadrul unui document a mai multor medii de stocare si transmitere a informatiei: text, grafica, sunet. Termenul hipertext sau text non-liniar a fost utilizat prima data in anul 1965 de catre Ted Nelson, autorul unui sistem hipermedia numit XANADU, destinat stocarii si accesarii intregii literaturi universale. Acesta defineste hipertextul ca fiind un:

"material scris sau grafic, interconectat intr-o maniera complexa care, in mod conventional, nu poate fi reprezentat pe hartie. El poate contine table de materii ale propriului sau continut si relatiile dintre diverse parti componente; poate de asemenea contine adnotari, adaugiri si note de subsol pentru cei ce doresc sa-l examineze".

Nu exista o definitie unanim acceptata a hipertextului dar, indiferent de nuantele de perceptie ale unuia sau altuia dintre autori, acesta poate fi privit ca o modalitate complexa de organizare a informatiei textuale sau nontextuale, care permite explorarea neliniara a unei cantitati mari de cunostinte.

Parcurgerea liniara a unui set de informatii este asemenea citirii unei carti de la inceput pina la sfarsit. Explorarea neliniara a unui set de informatii presupune organizarea documentului astfel incat sa se poata face salturi inainte sau inapoi, de la o sectiune la alta inrudita cu aceasta. Mai mult, un sistem hipertext trebuie sa faciliteze intelegerea si memorarea materialului prin asocierile dintre continut si forma.

Preocuparile in privinta sistemelor informationale neliniare sunt mai vechi, prima referita fiind facuta de profesorul Vannebar Bush de la Universitatea MIT intr-un articol publicat in anul 1945, cu titlul "As We May Think"("Cum ar trebui sa gandim"). Articolul descrie o masina - MEMEX (MEMory EXtended)- destinata ajutarii procesului de memorare pe baza asocierilor dintre continut si forma. MEMEX se dorea, asa cum spune insusi autorul, un dispozitiv "ce poate stoca toate cartile, inregistrarile si comunicatiile si care este mecanizat in asa fel incat consultarea informatiilor se face flexibil si rapid"

MEMEX nu a putut fi construita datorita limitarilor tehnologice ale momentului, dar idei novatoare asemanatoare apar si in proiectul Augment, prezentat de Douglas Engelbart la Fall Joint Computer Conference 1968: mouse, interfata grafica bazata pe ferestre, procesare de text si hipertext.

Din punct de vedere matematic, putem modela hipertextul cu ajutorul notiunii de graf, astfel:

• O sectiune a documentului, indiferent daca este vorba de un text, un tabel, o imagine sau o aplicatie, este asimilata unui nod al grafului;
• O referita catre o alta sectiune a documentului corespunde unei muchii cu sursa in sectiunea ce contine referinta si destinatia in sectiunea referita; nodul sursa a fi numit referinta, iar nodul destinatie va fi numit referent.
• Explorarea hipertextului revine la parcurgerea unui lant in graful asociat.

Traversarea unui sistem hipertext/hipermedia va fi posibila cu ajutorul unei aplicatii numita browser (navigator). Browserul este o aplicatie client, care se executa pe calculatorul personal al utilizatorului si care negociaza transferul datelor cu aplicatia server, care se executa pe un calculator gazda (host).

Principalele avantaje ale unui sistem hipertext sunt, conform INLOCUITI CU (NUME AUTORI SEPARATI PRIN VIRGULE SI URMATE DE ANUL APARITIEI SURSE, PUS INTRE PARANTEZE DREPTE: DE EX. (Berners-Lee, Fischetti [1999]) sunt urmatoarele:

forma neliniara a hipertextului permite parcurgerea eficienta a continutului;

capacitatea imensa de stocare a informatiilor folosind sistemele hipermedia;

sistemele hipertext ofera posibilitatea ca interogarile, filtrarile, diverse preferinte si adnotari ale utilizatorilor sa fie folosite ori de cate ori este necesar, putand fi stocate in cadrul structurii hipertext a documentelor utilizate;

independenta de platforma hardware si software permite folosirea pe scara larga a documentelor hipertext;

Principalele probleme pe care le intampina creatorii documentelor web sunt legate de conversia textului liniar in hipertext si reciproc, de proiectarea unei structuri flexibile a documentului, de gasirea unor modalitati optime de cautare si interogare a informatiilor hipertext.

Din punct de vedere practic, documentul hipermedia este un ansamblu compus din:

• fisiere text, ce contin informatia de tip text a documentului precum si informatiile privind structura, scopul documentului si informatii de legatura cu fisierele multimedia. Se utilizeaza un sistem de marcare, asemanator sistemului folosit in tipografii, numit HTML (Hypertext Markup Language) sistem descris pe larg in sectiunile care urmeaza;
• fisiere ce contin imagini statice, sunet, video, aplicatii. Memorarea datelor este realizata in functie de tipul mediului folosit, existand diverse formate de stocare gratuite sau proprietare. De exemplu, formatele cele mai populare pentru memorarea graficii sunt JPEG, GIF si PNG, iar pentru sunet WAV, MP3, VMA.