Aplicatii diverse ale Internetului.

Aplicatiile retelei le selectezi in functie de ceea ce ai de realizat. Un set complet de programe ale Nivelului Aplicatie este disponibil ca interfata cu Internetul. Fiecare tip de program aplicatie este asociat cu propriul protocol de aplicatie. Desi exista multe tipuri disponibile de programe si de protocoale, urmatoarele sunt cele pe care se bazeaza acest capitol:

Programele de E-mail suporta protocolul POP3 de Nivel Aplicatie pentru posta electronica.

Programele utilitare pentru fisiere folosesc protocolul FTP pentru copierea si mutarea fisierelor intre site-uri.

Programele de acces la distanta folosesc protocolul Telnet pentru conectarea directa la resursele respective.

Supravegherea retelei foloseste protocolul SNMP.

World Wide Web foloseste protocolul HTTP.

Este important de subliniat inca o data faptul ca Nivelul Aplicatie este doar un alt nivel de protocol in modelele OSI sau TCP/IP. Programele folosite acum sunt scrise ca sa interfateze cu protocoalele Nivelului Aplicatie.

Aplicatiile client de e-mail, cum ar fi Eudora, Microsoft Mail, Pegasus si Netscape Mail au fost scrise pentru a lucra cu protocolul POP3. Acelasi lucru este valabil si pentru browser-ele de web. Cele mai populare browser-e de web sunt Microsoft Internet Explorer si Netscape Communicator. Aspectul si modul de operare al acestor doua programe sunt foarte diferite, insa ambele programe lucreaza cu protocolul HTTP al Nivelului Aplicatie. In descrierile Nivelului Aplicatie, amintiti‑va ca pot fi folosite oricate programe pentru aplicatii atata timp cat se conformeaza specificatiilor protocolului identificat.

Figura de sus prezinta diverse aplicatii ale Internetului.

Explicarea analogiei e-mail-ului cu un oficiu postal.

Posta electronica (e-mail) permite trimiterea de mesaje intre calculatoare conectate. Procedura de trimitere a unui e-mail implica doua procese separate. Primul proces este acela de a trimite un e-mail la oficiul postal al utilizatorului, iar al doilea este acela de a livra acel e-mail de la oficiul postal la clientul de e-mail al utilizatorului (adica destinatarul).

Aceasta figura ilustreaza cum un mesaj e-mail ajunge la server-ul de mail al destinatarului e-mail-ului.

Cand este trimis un mesaj de e-mail la cineva, procesul care urmeaza este acela de trimitere a scrisorii la oficiul postal de care apartine utilizatorul. Utilizatorul "ridica" (preia) acel e-mail de la oficul postal la urmatoarea sa conectare.

Descrierea formatului unui mesaj de e-mail.

Pasii urmatori te vor ajuta sa intelegi procesul de trimitere a unui e-mail:

Porneste programul de e-mail.

Scrie adresa de e-mail a destinatarului, un subiect si textul scrisorii.

Examineaza adresa de e-mail. Mai jos este un exemplu de adresa de e-mail:

banderson@madison.tec.wi.us

Aceasta este formata din doua parti: numele destinatarului (situat inaintea semnului si adresa oficiului postal al destinatarului (situata dupa semnul ). Numele destinatarului este important numai dupa ce mesajul ajunge la adresa oficiului postal, care este o intrare DNS ce reprezinta adresa IP a server-ului oficiului postal.

Imaginea unui mesaj de e-mail cu adresa evidentiata.

JJones - este numele utilizatorului de client e-mail.

bigsky.com - numele DNS al server-ului pentru utilizatorii oficiului postal.

Descrierea functiei DNS-ului.

Ori de cate ori clientii de e-mail trimit scrisori, acestia cer ca un server DNS conectat la retea sa traduca numele domeniilor in adresele IP asociate. Daca DNS este capabil sa traduca numele, acesta trimite adresa IP la clienti, astfel permitand segmentarea si incapsularea corecta din Nivelul Transport. Daca DNS-ul nu poate traduce numele, cererile sunt transferate pana cand numele au fost traduse in adrese IP.

Figura prezinta functia DNS. Aceasta ilustreaza cum un server DNS rezolva numele oficiului postal al unei adrese de e-mail.

Preluarea e-mailului la servere.

Partea adresei de e-mail ce contine numele destinatarului devine important in acest moment. Server-ul o extrage din mesajul de e-mail si verifica daca el/ea este un membru al oficiului postal. Daca cel adresat (destinatarul) este membru, server-ul stocheaza mesajul in casuta postala a lui/ei (destinatarului) pana cand cineva preia acest mesaj. Daca cel adresat (destinatarul) nu este membru, oficiul postal genereaza un mesaj de eroare si trimite acel e-mail inapoi la expeditor.

Aceasta figura ne prezinta organizarea logica a casutelor postale dintr-un server de
e-mail.

Securitatea unui e-mail.

A doua parte a procesului de e-mail este procesul de primire. Recipientii (destinatarii) de mesaje e-mail trebuie sa foloseasca un software de client e-mail la calculatorul lor pentru a creea cereri la oficiile postale de e-mail. Cand cei care primesc mesajul click-eaza pe butonul "Get Mail" sau "Retrieve Mail" in clientul de e-mail, acestora le este ceruta parola. Dupa ce acestia introduc parola si apasa OK", software-ul de e-mail creeaza o cerere pentru server-ul oficiului postal, care apoi extrage adresa oficiului postal din configuratia care a fost introdusa cand a fost creat software-ul de e-mail. Apoi, procesul foloseste un proces de cautare DNS pentru a gasi adresele IP ale server-elor. In sfarsit, cererile sunt segmentate si secventiate de Nivelul Transport.

Aceasta figura ne arata imagini cu verificarea parolei si ecrane de configurare.

Prelucrarea e-mail-ului prin incapsulare, in modelul OSI.

Pachetele cu date inainteaza catre restul nivelelor Modelului OSI (adica spre Nivelele Retea, De Date, Fizic) si sunt transmise pe Internet la oficiul postal de e-mail destinatie. La acest oficiu, pachetele sunt reasamblate, in secventa corespunzatoare si sunt verificate de orice erori de transmisie.

Figura ne descrie Modelul OSI care prezinta secventa si procesul fiecarui nivel, cat si o analogie cu sistemul postal fizic.

Nivelul Aplicatie - Crearea unei scrisori de catre programul de e-mail pentru a intalni protocolul POP3. (analogie cu crearea scrisorii).

Nivelul Prezentare - Determinarea codului folosti pentru transmisie, ASCII-Binar. (analogie cu aegerea limbii in care este trimisa scrisoarea).

Nivelul    Sesiune - determina atribuirea portului de protocol. (analogie cu tipul de expediere folosit).

Nivelul Transport - segmentarea mesajului, secventierea, verificarea erorii. (analogie cu punerea scrisorii in plic).

Nivelul Retea - adauga adresele pentru reteaua sursa si cea destinatie. (analogie cu scrierea codurilor postale ale expeditorului si destinatarului).

Nivelul Legaturii de Date - adauga adresele sursei si destinatiei - adrese MAC - si codurile CRC de verificare (analogie cu scrirea strazii, orasului si statului pe scrisoare).

Nivelul Fizic - Transmite in 1 si 0 binari. (analogie cu expedierea scrisorii).

Functiile server-ului de mail.

La oficiul postal, cererile sunt examinate, numele utilizatorilor si parolele sunt verificate, iar daca sunt corecte, server-ele oficiului postal transmit toate mesajele
e-mail la calculatoare. Mesajele sunt din nou segmentate, secventiate si incapsulate ca frame-uri de date pentru a fi trimise la calculatorul clientului sau al destinatarului de e-mail.

Cand numele este gasit in lista de utilizatori, scrisoarea este plasata in cssuta postala corespunzatoare. Daca nu numele destinatarului nu este gasit la oficiul postal care a primit scrisoarea, acesta din urma genereaza un mesaj de eroare pe care-l trimite oficiului postal care a trimis scrisoarea, anuntand ca nu exista nici un utilizator cu acel nume in baza de date o oficiului postal.

Cand utilizatorul JJones se log-eaza si verifica mail-ul, scrisoarea este download-ata in calculatorul clientului pentru a fi citita.

Descrierea formatului fisierelor asociate unui e-mail

Dupa ce mesajele e-mail ajung la calculator, ele pot fi deshise si citite. Daca click-ati pe butonul "Reply" si trimiteti un raspuns la mesaje, intregul proces incepe din nou.

Mesajele e-mail sunt normal transmise ca text ASCII, dar atasamentele ce sunt uneori incluse, pot fi date video, audio, grafice, sau alte multe tipuri de date. Pentru a primi si a trimite corect atasamente, schemele de codare trebuie sa fie aceleasi pe ambele calculatoare. Cele mai folosite formate pentru atasamentele de e-mail sunt MIME si UUencode.

Scopul Telnet-ului.

Software-ul de emulare de terminal (Telnet) furnizeaza abilitatea de accesare de la distanta a altor calculatoare. Aceasta iti permite sa te log-ezi la o gazda de Internet si sa executi comenzi. Un client de Telnet este o masina locala, iar un server de Telnet, ce foloseste un software special numit demon, este un calculator aflat la distanta.

Pentru a face o conexiune de la un client Telnet, trebuie selectata o optiune de conectare. O casuta de dialog apare si cere un "Host Name" si un "Tip de Terminal". Host Name (numele gazdei) este adresa IP sau numele DNS al calculatorului la care incercam sa ne conectam., iar tipul de terminal descrie terminalul pe care calculatorul il va emula. Operatia Telnet nu foloseste capacitatea de procesare a calculatorului local. Toate procesele si stocarile au loc in calculatorul de la distanta.

O sesiune Telnet ataseaza un calculator client unei gazde pentru a permite clientului sa controleze gazda de la distanta. Aceasta conexiune este exact ca remote terminal conectat la acelasi LAN ca si gazda, in loc sa fie atasat printr-un WAN.

Cum functioneaza Telnet-ul.

Telnet incepe cu procesul de e-mail. Cand este introdus un nume de DNS pentru o locatie telnet, numele trebuie tradus in adresa IP asociata lui inainte ca o conexiune sa fie stabilita.

Aplicatia Telnet functioneaza in special la cele trei nivele superioare ale Modelului OSI, adica: nivelul aplicatie (comenzi), nivelul prezentare (formate, de obicei ASCII) si nivelul sesiune (de obicei transmisii simple). Informatia trece la nivelul transport unde este segmentata si ii sunt adaugate adresa port-ului si verificarea erorii. Apoi, informatia trece la nivelul retea unde este adaugat antetul IP (ce contine adresa IP a sursei si destinatiei). Pachetul trece la nivelul Legaturii de date, care-l incapsuleaza in pachet de date, adauga adresa MAC pentru sursa si destinatie si un terminator de pachet. Daca calculatorul sursa nu cunoaste adresa MAC a celui destinatie, se formuleaza o cerere ARP. Cand adresa MAC a fost determinata, frame-ul trece prin mediul fizic (intr-o forma binara) catre urmatorul dispozitiv.

Cand informatia ajunge la calculatorul aflat la distanta, nivelele legaturii de date, retea, transport reasambleaza comenzile originale ale informatiei. Calculatorul aflat la distanta executa comenzile si transmite rezultatele inapoi la calculatorul client local folosind acelasi proces de incapsulare care a livrat comenzile originale. Acest intreg proces se repeta, trimitand comenzi si primind rezultate, pana cand clientul local a incheiat ceea ce avea de facut, astfel clientul termina sesiunea.

O sesiune Telnet incepe ca orice program de comunicare; cu o adresa cu care se conecteaza la un calculator gazda. Adresa poate fi adresa IP sau intrari DNS.

Scopul FTP-ului.

Protocolul de transfer al fisierelor (FTP) este proiectat sa descarce fisiere (de pe Internet) sau sa incarce (sa trimita pe Internet) fisiere. Abilitatea de a incarca si descarca fisiere pe Internet este una dintre cele mai valoroase caracteristici care le poate oferi Internetul, in special celor care se bazeaza pe calculatoare pentru multe scopuri, si unde se pot gasi drivere software si upgrade-uri. Rareori administratorii de retea pot sa astepte (chiar si cateva zile) pentru a obtine driver-ele necesare serverelor de retea spre a functiona din nou. Internetul poate furniza aceste fisiere imediat, folosind FTP. FTP este o aplicatie client-server la fel ca e-mail si Telnet. FTP necesita soft de server ce ruleaza in asteptarea cererilor softului client.

Un alt protocol care are abilitatea de a descarca fisiere este HTTP, discutat mai tarziu. O limitare a HTTP este aceea ca se poate descarca fisiere, nu si upload-ul lor.

Un server FTP furnizeaza fisiere ce pot fi descarcate de la server si un loc pentru fisiere ca sa fie upload-ate de la client.

Cum lucreaza FTP.

O sesiune FTP este stabilita la fel ca o sesiune Telnet. Ca si Telnet, sesiunea FTP este mentinuta pana cand clientul incheie sesiunea sau pana cand apar erori de comunicare. O data ce stabilesti o conexiune cu un demon FTP, trebuie furnizat un ID de log-are si o parola. Normal, ai folosi "anonim" ca ID de log-are si adresa de
e-mail ca parola. Acest tip de conexiune este numita FTP Anonim. La stabilirea identitatii, o legatura de comanda se deshide intre calculatorul clientului si srever-ul FTP. Este similar unei sesiuni Telnet unde comenzile sunt trimise si executate de server, iat rezultatele sunt returnate clientului. Aceasta caracteristica iti permite sa schimbi si sa creezi directoare (folders), sa stergi si sa redenumesti fisiere si sa executi multe alte functii asociate cu administrarea fisierelor.

Scopul principal al protocolului FTP este de a transfera fisiere de la un calculator la altul, copiind si mutand fisiere de la server la client si de la client la server. Cand fisierele sunt copiate de la server, FTP stabileste inca o conexiune, o legatura de date intre calculatoare, prin care informatia este transferata. Transferul de informatie poate aparea in modul ASCII sau binar. Aceste doua moduri determina cum este transferat fisierul de date intre statiile de lucru. Cand transferul de date este complet, conexiunea este terminata automat. Dupa ce ai incheiat intreaga sesiune de copiere si mutare de fisiere, poti inchide sesiunea de lucru (log off), astfel se inchide legatura de comanda si se termina sesiunea.

Aceasta figura prezinta Procesul de Conectare prin Retea.

Ne este ilustrat un ecran pentru logarea la un serviciu FTP. Acesta include HOSTNAME (care poate fi o adresa IP sau un nume de DNS, ID de utilizator) si PASSWORD. Poate contine de asemenea locatii ale directorului de startup pentru sesiunea FTP.

Scopul HTTP-ului.

Protocolul de transfer HyperText (HTTP) lucreaza cu world wide web, care este cea mai dinamica si cea mai folosita parte a Internetului. Unul dintre motivele principale pentru cresterea fenomenala a web-ului este usurinta cu care poti accesa anumite informatii. Un browser de web (impreuna cu toate celelalte aplicatii de retea cuprinse in acest capitol) este o aplicatie client-server, ceea ce inseamna ca necesita atat o componenta client cat si una server pentru a functiona.Un browser de web prezinta informatia prin formate multimedia in paginile de web care folosesc text, grafica, sunet si video. Paginile de web sunt create cu un limbaj numit HyperText Markup Language (HTML). HTML instruieste un browser de web cum ar trebui sa arate o pagina de web. De asemenea, HTML specifica locatiile unde se va plasa textul, fiserele si obiectele care sunt de transferat de la server-ul de Web la browser-ul de web.

Figura reprezinta o pagina grafica de web ce foloseste culori, text, grafica si alte efecte multimedia pentru a creea o prezentare electronica utilizatorilor de web. Web-ul este navigat prin folosirea hyperlegaturilor. Aceste legaturi sunt obiectele colorate si subliniate de pe ecran, care fac legatura la o noua pagina cand sunt click-ate.

Descreierea hyperlegaturilor.

Hyperlegaturile face mai usoara navigarea pe Internet. O hyperlegatura este un obiect (de exemplu un cuvant, o fraza sau o poza) dintr-o pagina de web care, cand este click-ata, face transferul la o noua pagina de web. Pagina de web contine (adesea in descrierea ascunsa HTML) o adresa de salt cunoscuta si sub numele de URL. Un URL contine mai multe parti, fiecare fiind identificata si explicata in urmatoarea lectie.

O hyperlegatura reprezinta locatia (adresa) altei pagini. Aceasta adresa poate fi selectata click-and pe obiectul care reprezinta adresa. Legatura hypertextului este stocata in pagina HTML ca o adresa IP sau DNS.

Descrierea unui URL.

Exemplu:

https://www.cisco.com/edu/

"https://" spune browser-ului ce protocol sa foloseasca. Partea a doua, "www", spune browser-ului ce tip de resurse doreste sa contacteze. A treia parte, "cisco.com", identifica DNS-ul pentru adresa IP a server-ului de web. Ultima parte, "edu", identifica locatia specifica a directorului (in server) care contine pagina de web.

Identifica partea unei adrese standard de URL (uniform resource locator).

Descrierea procesului de transfer de pagini de web.

Cand deschizi un browser de web, acesta se duce la o pagina de start (home page). (Nota: URL-ul paginii initiale - home page - a fost deja stocata in zona de configuratie a browser-ului de web si poate fi schimbata oricand). Poti click-a pe o hyperlegatura, sau sa scrii URL-ul in bara de adrese a browser-ului. Browser-ul de web, mai intai examineaza protocolul sa determine daca este nevoie sa transfere, sau sa deschida alt program, apoi determina adresa IP a server-ului de web (folosind rezolutia DNS in numele domeniului). Dupa aceasta, nivelele transport, retea, legaturii de date si fizic initiaza o sesiune cu server-ul de web. Informatia care este transferata server-ului HTTP contine numele directorului unde se afla pagina de web. (Nota: informatia poate contine de asemenea un nume specific de fisier pentru o pagina HTML). Daca nu este dat nici un nume, server-ul foloseste un nume predefinit (default).

Server-ul raspunde cererilor trimitand toate fisierele text, audio, video si grafice, dupa cum este specificat in pagina HTML, la clientul de web. Browser-ul client reasambleaza toate fisierele sa creeze o vedere    a paginiii de web, apoi termina sesiunea. Daca click-ati pe alta pagina care este localizata pe acelasi sau pe un alt server, intregul proces incepe din nou.

Definirea redirector-ului.

Redirector-ul este un protocol care lucreaza cu sistemul de operare de pe calculator si cu clientii retelei in locul unor programe specifice de aplicatie. Exemple de redirector-i:

Apple File Protocol

NetBIOS Extended User Interface (NetBEUI)

Novell IPX/SPX protocols

Network File System (NFS) al suitei de protocoale TCP/IP.

Software-ul apelant este o parte a software-ului clientului de retea instalat in calculatorul conectat la retea. Partea apelanta (redirector) a software-ului lucreaza cu sistemul de operare de pe calculatorul clientului ca sa determine daca operatia care va fi executata necesita folosirea resurselor retelei sau resurselor calculatorului local.

Descrierea modului de functionare al redirector-ului

Redirector-ul permite unui administrator de retea sa atribuie resurse remote numelor logice in clientul local. Cand selectati unul dintre aceste nume logice sa execute o operatie ca salvarea unui fisier sau tiparirea unui fisier, redirector-ul retelei trimite fisierul selectat la resursa remote corespunzatoare in retea pentru procesare. Daca resursa este in calculatorul local, redirector-ul ignora cererea si permite sistemului de operare local sa proceseze cererea.

Avantajul folosirii unui redirector de retea intr-un client local este acela ca aplicatiile de la client nu vor sti niciodata ca lucreaza cu reteaua. In plus, aplicatia care a cerut serviciul se afla in calculatorul local iar redirector-ul redirectioneaza cererea la resursa de retea corespunzatoare, in timp ce aplicatia o trateaza ca o cerere locala.

Redirector-ii largesc capacitatile software-ului non-retea. Permit de asemenea utilizatorilor sa partajeze documente, baze de date, imprimante si multe alte tipuri de resurse, fara a fi nevoie de programe    speciale de aplicatie.

Lucrul cu retelele a avut o mare influenta in dezvoltarea de programe ca procesoarele de text, calcul tabelar, prezentari, programe de baze de date, grafice si soft de productivitate. Multe dintre aceste pachete software sunt acum integrate in retea sau pregatite de retea si au capabilitati de a lansa un browser complet de web sau unelte de Internet si transformarea rezultatelor in format HTML. pentru o integrare web usoara.

Figura ne prezinta asocierea numelor logice cu resurse de retea. Un apelant (redirector) va permite unui calculator local prin folosirea mapelor logice de drive (unitate de stocare) sa foloseasca dispozitivele de stocare ale retelei ca si cum at fi atasate la calculatorul client. Aceste unitati (drives) logice sunt reprezentate ca unitati fizice ale clientului. O litera urmata de    : si de un backslash, (adica F: ). Stocarea in retea poate fi accesata folosind atribuirea unitatilor logice cand se salveaza sau se incarca un fisier la client.

"Save F:text.txt " ar fi vazut ca "save Network1netlogontext.txt " la redirector si ar fi trimis la server-ul Network1 pentru stocarea in directorul netlogon cu numele text.txt.