Sisteme
de comunicatii celulare
Din cauza frecventelor se impune o
disciplina stricta de utilizare. In functie de subgama de
frecvente se definesc structuri de tip fagure (celule), astfel realizate
incat in interiorul unei celule sa se utilizeze o singura
frecventa din subgama respectiva. Mai mult celule vecine vor
utiliza frecvente care nu interfereaza. Structura de comunicare
celulara are avantajul ca un client aflat in miscare poate fi
preluat dintr-o celula in alta si transferat altora pe alt canal,
prioritatea maxima avand-o canalul de putere maxima dintr-un anumit
loc. In cazul in care comunicatia celulara e de tip analogic,
inseamna ca va trebui alocata cate o frecventa de
comunicatie fiecarui client activ. Aceasta limiteaza drastic
numarul de canale disponibile. In cazul in care se utilizeaza tehnici
de transmitere digitale, exista tehnologii care permit ca un singur canal
radio sa fie utilizat de mai multi clienti prin tehnici de
multiplexare cu divizarea timpului. In acest mod pot exista pana la 8
utilizatori simultani pe o singura frecventa. Acest principiu
este folosit in telefonia de tip GSM, standard ce opereaza pe
frecvente de 900MHZ si 1800GHz. Retelele GSM 900 folosesc
efectiv domeniul 890 pana la 915 MHZ pentru API si domeniul
935-960MHz pentru domeniu, astfel se creeaza 124 de canale duplex cu
largimea de 200 MHz fiecare.
Tehnica TDMA permite impartirea unui
canal radio de 200KHz in 8 sloturi de
timp fiecare constituind un canal de date independent. Astfel transmisia unui
terminal va ocupa doar 1/8 din fiecare unitate de timp. Modulatia
folosita in tehnica GSM este un caz particular de modulatie.
Utilizarea indicelui de modulatie minim asigura continuitatea de
faza.
In cazul tehnologiei GSM debitul final
disponibilizat de utilizator de 24,7Kb/s. Aceasta valoare rezulta din latimea de
banda care este de 270,8Kb/s divizata cu 8. La nivelul interfetei,
terminalele GSM ofera o rata de transfer de 9,6Kb/s. conform
standardelor, terminalele pot comuta 5 clase de putere de transmisie.
