Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica | |
Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
SISTEMUL WINDOWS
Calculatorul se porneste apasand butonul Start de pe unitatea centrala si butonul de pornire al monitorului. Exista calculatoare care pornesc apasand o tasta de pe tastatura (ex. in cazul HP Vectra, se apasa tasta Space).
Pe ecran apar rezultatele verificarii de catre BIOS (basic input/output system). Acesta este un program esential care verifica partea hardware a calculatorului. Bios este stocat intr-o memorie de tip ROM (read only memory), memorie care nu poate fi modificata. Desi ajuta la functionarea calculatorului, Bios este invizibil pentru majoritatea utilizatorilor dar are rolul de a cunoaste toate informatiile despre echipamentele hardware si de a le transmite la pornire sistemului de operare pentru realizarea legaturii intre partea hardware si software.
Sistemul de operare este un program (colectie de programe) care face legatura intre utilizator (aplicatiile pe care acesta le ruleaza) si partea hardware a calculatorului.
Exemple de sisteme de operare: MS-DOS (Microsoft Disk Operating System), Windows, Linux, Unix.
Principalele avantaje ale sistemului de operare Windows sunt:
multitasking - reprezinta proprietatea sistemului de operare de a rula mai multe aplicatii in acelasi timp cu posibilitatea transferului de date intre programe;
multiuser - pe un calculator cu sistemul de operare Windows pot lucra mai multi utilizatori, fiecare avand in mod virtual propriul calculator, ascuns si protejat de ceilalti utilizatori ; sistemul recunoaste fiecare utilizator dupa nume si parola. Fiecare utilizator poate personaliza componentele sistemului de operare.
GUI (graphical user interface) - este o interfata cu elemente grafice dintre utilizator si sistemul de operare. Este alcatuita din icoane, ferestre, casete de dialog, meniuri, butoane, desktop, multimedia (sunet, voce, animatie) etc.
aplicatii pe 32 biti - foloseste hardware-ul de 32 biti aparut inca de la 80386 ;
plug-and-play - reprezinta un set de specificatii dezvoltat de firma Intel (unul din cei mai mari producatori de microprocesoare) ce permite detectarea automata a unei noi componente hardware instalata in calculator si recunoasterea ei de catre sistem ;
nume lungi de fisiere - pana la 256 de caractere ;
foloseste toata memoria RAM disponibila ;
asociaza fisierele cu aplicatia care le-a creat sau modificat.
DESKTOP - reprezinta suprafata de lucru a sistemului de operare. Contine icoane, bara din partea inferioara a ecranului numita taskbar si ferestre.
TASKBAR
Task=aplicatie, actiune
Reprezinta bara din partea inferioara a desktop-ului. Poate fi insa mutata cu mouse-ul in alta pozitie. Standard, este alcatuita din trei componente :
butonul Start, de unde se deschide meniul Start ;
icon (system) tray - zona de configurare din partea dreapta ce contine ceasul si icoane reprezentand aplicatii sau utilitare ce sunt necesare sistemului de operare ;
running applications bar - zona unde se gasesc numele aplicatiilor sau ferestrelor deschise la momentul respectiv.
ICOANELE DE PE DESKTOP
Recycle Bin (cosul de gunoi) - contine fisierele care au fost sterse ;
My Computer - permite accesul la resursele locale (hard-disk, floppy-disk, CD-ROM);
Network Neighborhood - permite accesul la retea. In functie de drepturile pe care administratorul de retea le confera unui utilizator, acesta poate vedea si accesa o parte mai mare sau mai mica din retea. Sunt vizibile doar calculatoarele a caror utilizatori permit lucrul acesta. Calculatoarele din retea sunt invizibile pentru ceilalti utilizatori, insa fiecare poate defini unul sau mai multe foldere ca Shared. Astfel, un folder shared poate fi accesat de ceilalti utilizatori din retea in mai multe moduri:
Full - oricine poate sterge sau copia date in folderul respective; accesul de tip full se poate realiza fara nici o parola sau cu introducerea unei parole aleasa de utilizatorul ce detine folderul shared;
Read-only - datele din folder pot fi doar citite
In calculator, informatia este stocata intr-o singura unitate numita fisier. Fisierele sunt grupate in foldere. Fiecare folder poate contine mai multe fisiere si subfoldere. Un subfolder poate contine la randul lui alte fisiere si subfoldere. Fisierul are un nume compus din doua parti : nume si extensie. Extensia este formata in general din 3 caractere si arata tipul fisierului :
MOUSE
Este un mic echipament folosit prin deplasarea acestuia pe suprafata biroului sau a unei bucati de cauciuc, numita mouse pad. Acestei miscari ii corespunde deplasarea unei sageti pe ecran, numita cursor. Versiunea standard, clasica, a mouse-ului are doua butoane : stang si drept. Exista si mouse-uri cu 3 butoane, rotite pentru derulare, mouse optic etc. Cu ajutorul mouse-ului se pot executa urmatoarele operatii:
click pe butonul din stanga:
selecteaza un obiect;
deschide un meniu (lista de comenzi) ;
executa o comanda dintr-un meniu.
click pe butonul din dreapta :
deschide o lista de comenzi specifice obiectului peste care era pozitionat cursorul mouse-ului in momentul apasarii.
dublu click pe butonul din stanga:
deschide un fisier;
porneste o aplicatie.
drag-and-drop:
permite deplasarea logica a obiectelor;
click cu mouse-ul pe un obiect, se tine butonul apasat si se deplaseaza mouse-ul la destinatia dorita; se da drumul butonului, iar obiectul este mutat sau copiat.
TASTATURA (KEYBOARD)
Este dispozitivul principal de introducere a textului. Pe langa tastele corespunzatoare literelor si cifrelor, exista taste pentru caractere speciale, semne de ortografie si taste cu anumite functii (ESCAPE, SHIFT, ALT, TAB etc.)
Aranjarea tastelor pe tastatura respecta acelasi standard ca si masinile de scris mecanice, aceasta numindu-se "qwerty", dupa primele taste de pe randul de sus.
Apasarea tastelor cu litere va introduce litere mici. Pentru majuscule se va tine apasata tasta SHIFT si se va apasa tasta corespunzatoare literei dorite. Apasarea tastelor care contin doua caractere va duce la introducerea caracterului de jos. Caracterul de sus va fi introdus prin combinarea tastei SHIFT cu tasta respectiva.
FUNCTION KEYS (tastele cu functii) - notate de la F1 la F12. Acestea au diferite functii predefinite, insa pot fi reprogramate de fiecare utilizator. Alaturi de CTRL, ALT, SHIFT intra in compunerea shortcut-urilor.
ESCAPE (Esc) - se afla in coltul stanga sus; apasarea ei duce la inchiderea unei ferestre de dialog sau la terminarea unui proces.
TAB - apasarea acestei taste va introduce un alineat la inceputul randului. Apasarea succesiva a tastei Tab va insera un numar similar de tab-uri (standard - 1.27cm). Intr-o fereastra de dialog, tasta Tab va muta selectia de la un element la altul (buton, caseta, optiune etc).
CAPS LOCK - apasarea acestei taste se insoteste de aprinderea unui LED (light electronic device), fie imediat langa buton, fie undeva pe tastatura. Odata activata, toate literele de pe tastatura vor fi introduse cu majuscule.
SHIFT - sunt doua taste cu acest nume, pozitionate simetric fata de tastele cu litere. Poate avea scris Shift, sau doar o sageata cu varful in sus. Apasrea simultana a acestei taste cu o litera va introduce o majuscule. Apasarea simultana cu o tasta ce contine doua caractere va introduce caracterul de sus.
CTRL (Control) - sunt doua taste cu acest nume, una in stanga si alta in dreapta pentru a fi accesate usor cu ambele maini. Aceste taste, alaturi de tastele functionale, SHIFT, ALT sunt folosite in combinatie cu restul tastelor pentru realizarea shortcut-urilor.
ALT - doua taste simetrice fata de tasta SPACE. Pe langa folosirea in shortcut-uri, tasta Alt este folosita pentru accesarea meniului.
SPACE - este cea mai mare tasta de pe tastatura. Este folosita pentru introducerea unui spatiu intre doua cuvinte. Nu se va apasa niciodata de doua ori sau mai multe ori consecutiv. Ca regula de introducere a textului, semnele de ortografie sunt introduse imediat dupa cuvant, dupa care se lasa un spatiu (exceptie facand parantezele si ghilimelele).
ENTER - in mod text, va insera un nou paragraf. Intr-o fereastra de dialog sau intr-un meniu va executa comanda selectata.
BACKSPACE - uneori are denumirea scrisa pe tasta, alteori doar o sageata spre stanga. O apasare va sterge un character din stanga cursorului.
INSERT - activeaza sau anuleaza modul OVERTYPE, cand introducerea unor caractere intr-un sir se face cu inlocuirea celor existente.
DELETE - in mod text, sterge cate un character din dreapta cursorului la fiecare apasare. In general, sterge unul sau mai multe elemente selectate.
HOME - pozitioneaza cursorul la inceputul randului.
END - pozitioneaza cursorul la sfarsitul randului.
PAGE UP/PAGE DOWN - deruleaza continutul unei ferestre in sus sau in jos cu cate o pagina.
ARROWS KEYS (sagetile) - deplaseaza cursorul in stanga sau in dreapta cu cate un caracter la fiecare apasare, sau cu cate un rand in sus sau in jos.
NUMBER PAD - este un grup de taste aflat in partea dreapta a tastaturii. Este folosita in special pentru introducerea facila a numerelor. Vor fi introduce numere daca tasta NUM LOCK este activate (ii corespunde aprinderea unui LED langa tasta sau undeva pe tastatura), altfel tastele vor avea functia scrisa pe randul de jos.
START MENU
Meniul Start poate fi deschis printr-un click cu mouse-ul pe butonul Start de pe taskbar sau prin combinatia Ctrl+Esc. Componentele meniului Start sunt:
Shut down (turn off) - optiunile de inchidere a calculatorului, repornire, schimbarea utilizatorului etc.
Run - permite introducerea unei linii de comanda pentru rularea unor aplicatii sau programe, cu sau fara optiuni speciale;
Search (find) - utilitar ce permite cautarea unor fisiere sau foldere in calculator dupa nume, tip, data, informatii continute. Se poate limita cautarea la unul sau mai multe foldere sau hard-disk-uri. Cautarea poate fi facuta si cu wildcard-uri :
"?" - inlocuieste un caracter;
"*" - inlocuieste mai multe caractere;
"~" - precede "?" sau "*" cand acestea se doresc incluse in cautare.
Control Panel - permite configurarea componentelor calculatorului (placa grafica, placa de sunet, retea, imprimanta, etc). Se recomanda ca doar utilizatori experimentati sa modifice optiunile din Control Panel, o configurare gresita putand duce la blocarea sistemului;
Documents (My recent documents) - este o lista cu fisierele deschise recent;
Programs - sunt programele instalate in calculator odata cu sistemul de operare (Accessories) sau de utilizator.
FUNCTIA HELP
Aplicatiile Windows contin functia Help (meniul Help sau tasta F1). Aceasta comanda deschide o fereastra ce contine trei sectiuni (taburi) :
Contents - este manualul de utilizare al aplicatiei respective grupat pe capitole
Index - o lista cu toate comenzile din aplicatie ; se poate cauta fie deruland lista, fie prin introducerea primelor caractere din comanda cautata, programul afisand cea mai apropiata comanda, in ordine alfabetica, de literele introduse ;
Answer Wizard - utilitar ce permite utilizatorului sa introduca in campul respectiv o intrebare, programul afisand un numar variabil de raspunsuri in functie de cuvintele cheie gasite.
Combinatia Shift+F1 permite activarea functiei What is? Iar sageata mouse-ului capata un semn de intrebare. Un click cu mouse-ul pe orice obiect al ferestrei afiseaza descrierea elemntului respectiv.
SELECTIA IN WINDOWS
Prin selectie utilizatorul indica sistemului de operare sau aplicatiei pentru ce obiecte se vor aplica comenzile ce urmeaza a fi date. Putem selecta fisiere, foldere, zone de text, imagini, etc.
Modalitati de selectie :
pentru a selecta un singur obiect - se da un click cu butonul din stanga al mouse-ului ;
pentru a selecta mai multe obiecte grupate - se da un click intr-o zona libera din apropierea grupului de obiecte, se tine butonul apasat si deplasand mouse-ul se delimiteaza grupul, incadrandu-l intr-un dreptunghi. La eliberarea butonului mouse-ului, obiectele vor fi selectate ;
pentru a selecta un sir de obiecte - se da click pe primul obiect din sir, se tine apasata tasta Shift si se da click pe ultimul obiect din sir ;
pentru a selecta mai multe obiecte separate - se da click pe primul obiect, se tine apasata tasta Ctrl si se da cate un click pe fiecare obiect care il vrem adaugat selectiei ;
pentru a selecta toate obiectele dintr-o fereastra - se apasa combinatia CTRL+A sau din meniul Edit se alege comanda SELECT ALL ;
Dupa selectare, imaginea obiectelor se modifica, culoarea acestora capatand o nuanta albastra. Indiferent de metoda de selectie, pentru a anula selectia, se da click in alta parte, intr-o zona libera sau pe alt obiect.
FEREASTRA
Windows inseamna ferestre. Sistemul de operare Windows lucreaza cu ferestre. In fiecare fereastra ruleaza o aplicatie, un program sau o componenta a unui program. O aplicatie poate rula intr-o fereastra sau mai multe. Componentele ferestrei sunt:
bara de titlu - contine denumirea aplicatiei sau procesului ce ruleaza in fereastra. In configuratia standard a Windows-ului, bara de titlu are culoarea albastra daca fereastra este activa si culoare gri daca este inactiva. Ferestrele pot fi deplasate facand drag-and-drop pe bara de titlu;
butoane de control - sunt trei butoane in coltul din dreapta sus al ferestrei:
butonul de inchidere (close) - este butonul ce are desenat pe el un "x" ; un click pe acest buton va inchide fereastra si astfel va termina procesul sau aplicatia care ruleaza in fereastra ;
butonul de maximizare (maximize) - este butonul ce are desenat pe el un patrat gol; un click pe acest buton si fereastra se va mari ocupand toata suprafata ecranului. Odata fereastra marita, acest buton isi schimba imaginea (doua patrate goale suprapuse) si numele (restore) ; un click pe acest buton si fereastra revine la marimea si pozitia initiala ;
butonul de minimizare (minimize) - este butonul cu semnul "_" pe el ; un click pe acest buton si fereastra este inchisa si pus ape taskbar, dar procesul ce ruleaza in fereastra nu este oprit. Un click pe zona din taskbar alocata aplicatiei minimizate va readuce fereastra la pozitia si marimea initiala.
meniul - contine liste de optiuni care sunt comenzi ce se pot executa in fereastra. Poate fi activat :
o un click cu mouse-ul deschide un meniu ; un click pe o comanda din meniu executa acea comanda
daca in meniu o comanda este urmata de " . ", un click cu mouse-ul va deschide o fereastra de dialog sau de optiuni pentru comanda respectiva ;
daca o comanda este urmata de o sageata, selectarea acesteia va duce la deschiderea unui submeniu ;
daca o optiune din meniu este precedata de semnul bifa, aceasta optiune este activa ;
daca o optiune apare in meniu stearsa, ea nu este acceptata, nu poate fi executata in acel moment.
o apasand tasta Alt si deplasand selectia cu ajutorul sagetilor de pe tastatura; activarea unei optiuni sau rularea unei comenzi se poate face apasand tasta Enter;
o apasand o combinatie dintre tasta Alt si litera subliniata din numele meniului.
toolbar (bara de instrumente) - pot fi una sau mai multe bare fie fixe, fie mobile. Programele mai noi permit utilizatorului alegerea toolbar-urilor ce vor fi afisate si alegerea pozitiei acestora cu ajutorul mouse-ului (folosind drag-and-drop) ;
scroll bars (barele de derulare) - sunt doua : una orizontala si una verticala. Apar daca continutul ferestrei este prea mare pentru a fi afisat in fereastra ;
border (bordura ferestrei) - daca sageata mouse-ului este pozitionata pe una din marginile ferestrei, isi schimba forma, devenind o sageata cu doua capete. Tinand apasat butonul stang si deplasand mouse-ul se poate mari sau micsora fereastra ;
suprafata activa - este ocupata de aplicatia care ruleaza in fereastra.
FEREASTRA DE DIALOG
O fereastra de dialog este afisata de sistemul de operare sau de un program prin care acesta solicita interventia utilizatorului si alegerea unor optiuni pentru continuarea derularii unui anumit proces.
OPERATII CU FISIERE
CREAREA UNUI FISIER
In general, un fisier este creat in cadrul unei aplicatii. Windows permite insa crearea unui fisier din sistemul de operare pentru aplicatiile care sunt inregistrate :
click cu butonul din dreapta pe o zona libera din fereastra;
din meniul de comenzi care se deschide, se alege optiunea NEW, apoi tipul fisierului ce se doreste a fi creat.
DESCHIDEREA UNUI FISIER
Un fisier poate fi deschis prin intermediul aplicatiei care l-a creat prin urmatoarele metode :
dublu click pe iconita fisierului ;
click pentru selectarea fisierului si apasarea tastei Enter ;
click cu butonul din dreapta al mouse-ului pe iconita fisierului si se alege optiunea OPEN.
MODIFICAREA UNUI FISIER
Se poate face prin deschiderea fisierului si modificare sau prin comanda EDIT din meniul de comenzi rapide ce se deschide executand click dreapta pe iconita fisierului.
TIPARIREA UNUI FISIER
Un fisier poate fi tiparit la imprimanta fie din interiorul programului care l-a creat, dar si din sistemul de operare. Din meniul de comenzi rapide se alege optiunea PRINT. In functie de configuratia programului de imprimanta (driver), inainte de tiparire apare o fereastra in care se pot stabili optiunile pentru tiparire.
COPIEREA UNUI FISIER
Se realizeaza prin urmatoarele modalitati :
se selecteaza unul sau mai multe fisiere, se da click dreapta pe unul din obiectele selectate si din meniul aparut se alege optiunea COPY. Se deschide alta fereastra, acolo unde se doreste a se face copierea, se da click dreapta pe o zona libera din fereastra si se alege PASTE ;
se selecteaza unul sau mai multe fisiere, din meniul EDIT se alege comanda COPY, iar in fereastra destinatie se alege din meniu optiunea PASTE ;
se selecteaza unul sau mai multe fisiere, se apasa combinatia de taste Ctrl+C pentru copiere, iar in fereastra destinatie se apasa combinatia de taste Ctrl+V pentru Paste ;
drag-and-drop : se selecteaza unul sau mai multe fisiere, se tine apasat butonul stang peste unul din obiectele selectate si in acelasi timp tinand apasata si tasta Ctrl, se deplaseaza mouse-ul si se suprapune peste folderul destinatie.
MUTAREA UNUI FISIER
Se realizeaza prin urmatoarele modalitati :
se selecteaza unul sau mai multe fisiere, se da click dreapta pe unul din obiectele selectate si din meniul aparut se alege optiunea CUT (se observa ca icoana fisierului/fisierele devine semitransparenta). Se deschide alta fereastra, acolo unde se doreste a se face mutarea, se da click dreapta pe o zona libera din fereastra si se alege PASTE ;
se selecteaza unul sau mai multe fisiere, din meniul EDIT se alege comanda CUT, iar in fereastra destinatie se alege din meniu optiunea PASTE ;
se selecteaza unul sau mai multe fisiere, se apasa combinatia de taste Ctrl+X pentru mutare, iar in fereastra destinatie se apasa combinatia de taste Ctrl+V pentru Paste ;
drag-and-drop : se selecteaza unul sau mai multe fisiere, se tine apasat butonul stang peste unul din obiectele selectate, se deplaseaza mouse-ul si se suprapune peste folderul destinatie.
Copierea de/pe discheta
Dupa introducerea dischetei in unitate (sageata de pe discheta sa fie orientata in sus si inainte), din My Computer se deschide fereastra cu continutul dischetei (3.5 Floppy A :). Daca discheta nu contine nici un fisier, fereastra va fi goala. Discurile aflate acum in folosinta pot stoca 1.44Mb. Informatia poate fi copiate din discheta sau pe discheta cu drag-and-drop din alta fereastra sau cu comenzile cut, copy si paste.
Este indicat ca dischetele sa fie folosite doar pentru transferul de informatie intre doua calculatoare ce nu sunt conectate in nici un fel (internet, intranet, LAN, etc). Nu stocati informatii pe termen lung, deoarece dischetele sunt foarte vulnerabile la campul electromagnetic sau variatii mari de temperatura. Astfel, apropierea de minitor, televizor, radiosau alte echipamente pot afecta continutul dischetei.
Daca se lucreaza cu o discheta noua sau daca discheta prezinta erori, este indicata formatarea dischetei. Prin formatare se reorganizeaza substanta magnetica de pe suprafata discului, se verifica fiecare pista si sector si se sterg toate informatiile existente pe discheta. Pentru formatare, din My Computer se da click dreapta pe Floppy A: si se alege FORMAT. Optiunea Quickformat sterge fisierele fara sa mai verifice suprafata discului; Create a MS-DOS startup disk copie fisierele de sistem pe discheta dupa formatare - astfel se creeaza o discheta de sistem utila pentru pornirea calculatorului fara sistem de operare pe hard-disk.
Copierea de/pe CD
Compact discul are o mare capacitate de stocare (650 sau 700Mb) si nu este afectat de radiatiile electromagnetice. Copierea de pe CD se face asemanator cu copierea de pe discheta. Pentru a copia date pe CD este nevoie de o unitate de scriere a CD-urilor, numita CD-Writer. Pentru inregistrarea CD-urilor este necesar un program special, cum sunt de exemplu Nero Burning Rom, Easy CD Creator.
STERGEREA UNUI FISIER
Unul sau mai multe fisiere selectate pot fi sterse prin urmatoarele metode:
click dreapta pe unul din obiectele selectate si alegerea optiunii DELETE;
apasarea tastei Delete;
drag-and-drop cu fisierul/fisierele selectat/e la Recycle Bin.
Stergerea unui fisier este intotdeauna precedata de o fereastra de dialog in care sistemul de operare cere confirmarea utilizatorului pentru actiunea de stergere. Prin comanda Delete, fisierele nu sunt sterse fizic de pe hard-disk, ci copiate intr-un fisier ascuns. Pentru a recupera un fisier sters cu comanda Delete, se deschide Recycle Bin, se selecteaza fisierul respectiv si se alege comanda RESTORE din meniul FILE sau din meniul de comenzi rapide. Astfel, fisierul va fi adus in folderul de unde a fost sters. Recycle Bin are unele limitari :
are o dimensiune limitata : 10% din capacitatea hard-disk-ului, insa acest procent poate fi modificat ;
nu recupereaza informatii sterse din interiorul aplicatiei ;
poate fi golit complet cu comanda EMPTY RECYCLE BIN.
REDENUMIREA UNUI FISIER
Schimbarea numelui unui fisier se poate face cu optiunea RENAME din meniul de comenzi rapide sau din meniul FILE, sau selectand fisierul si apasand tasta F2. La introducerea noului nume trebuie sa se tina seama de pastrarea extensiei.
PROPRIETATILE FISIERULUI
Click dreapta pe iconita unui fisier si alegerea comenzii PROPERTIES permite aflarea unor informatii suplimentare despre acel fisier (marime, data crearii, ultima accesare, ce aplicatie l-a creat, atributele etc.).
CREAREA UNUI SHORTCUT
Shortcut-ul unui fisier reprezinta icoana fisierului cu o sageata in coltul din stanga jos, care accesata, va deschide fisierul aflat fie in acelasi folder, fie intr-un alt folder. Folosirea unui shortcut este utila in cazul fisierelor de dimensiuni foarte mari si in cazul programelor.
Keyboard shortcut reprezinta o combinatie de taste a caror apasare realizeaza o anumita comanda. Shortcut-urile mai folosite si care sunt active in majoritatea programelor, sunt:
ALT+F4 - inchide o fereastra, un program;
CTRL+Z - Undo (anuleaza ultima comanda);
CTRL+X - Cut;
CTRL+C - Copy;
CTRL+V - Paste;
ALT+TAB - navigarea prin aplicatiile ce ruleaza la un moment dat;
CTRL+ESC - deschide meniul Start.
Inchiderea calculatorului
Etapele de inchidere a calculatorului:
se inchid toate aplicatiile, salvandu-se datele;
se inchid toate ferestrele ;
din meniul Start se alege comanda SHUT DOWN (TURN OFF), se bifeaza optiunea Shut down the computer (turn off) si se apasa butonul ok. In majoritatea cazurilor, calculatorul se inchide automat; daca nu, se asteapta pana pe ecran apare mesajul It is now safe to turn off your computer, dupa care se inchide calculatorul de la buton;
se inchide monitorul.
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate