PERSONAJELE DIN NUVELA MOARA CU NOROC DE IOAN SLAVICI

PERSONAJELE DIN NUVELA MOARA CU NOROC DE IOAN SLAVICI

IPOTEZA
  In  nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii ci pe complexitatea personajelor.  Fiind o nuvela psihologica, in Moara cu noroc de Ioan  Slavici conflictul central este cel moral-psihologic, conflict interior al  personajului principal, iar in caracterizarea personajelor se utilizeaza  tehnici de investigatie psihologica.
 
    CARACTERIZAREA LUI GHITA
 
Ghita traieste  o drama psihologica concretizata prin trei infrangeri/ pierderi: increderea in  sine, increderea celorlalti in el si increderea Anei, sotia lui, in el.  Consecintele nefaste ale setei de inavutire si procesul instrainarii de familie  sunt magistral analizate de Slavici, autorul aducand in prim-plan conflictul  dintre fondul uman cinstit al lui Ghita si dorinta de a face avere alaturi de Lica.
  La inceput, "carciurnarul este un ins  energic, cu gustul riscului si al aventurii, si nu o palida  umbra hamletica, pierduta intr-un peisaj autohton'(Magdalena Popescu). El  hotaraste schimbarea, luarea in arenda a carciumii de la Moara cu noroc. Ghita  este capul familiei pe care incearca sa o conduca spre bunastare. Atata timp  cat  se dovedeste un om de actiune, mobil, cu initiativa, lucrurile merg bine.  Carciuma  aduce profit, iar familia traieste in armonie. Bun meserias, om harnic,  bland si cumsecade, Ghita doreste sa agoniseasca atatia bani cat sa-si  angajeze vreo zece calfe carora sa le poata da de carpit cizmele  oamenilor.  Aspiratia lui e fireasca si nu:i depaseste puterile.
  Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc  tulbura echilibrul familiei, dar si pe cel interior, al lui Ghita. Cu toate ca isi da  seama  ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui, nu se poate sustrage  ispitei malefice pe care acesta o exercita asupra lui,  mai ales ca tentatia imbogatirii, dar si a existentei in afara normelor etice  sunt  enorme: "se gandea la castigul pe care l-ar putea face in  tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si  i se impaienjeneau parca ochii'. Cu toate acestea, Ghita isi ia toate masurile  de precautie impotriva lui Lica: merge la Arad  sa-si cumpere doua  pistoale,  isi ia doi caini pe   care ii  asmute impotriva turmelor de porci si angajeaza o sluga credincioasa, pe Marti, "un ungur inalt ca un brad'.
  Din momentul aparitiei  lui Lica, incepe procesul iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de  familie. Gesturile, gandurile, faptele personajului, tradeaza conflictul  interior si se constituie intr-o magistrala caracterizare indirecta. Naratorul  surprinde in mod direct transformarile personajului: Ghita devine "de tot  ursuz', "se aprindea pentru orisice lucru de nimic', "nu mai zambea  ca mai inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el', iar  cand se mai juca, rar, cu Ana, "isi pierdea repede cumpatul si-i lasa urme  vinete pe brat' (caracterizare directa). Devine mohorat, violent, ii  plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neinteleasa fata  de Ana, se poarta brutal cu cei mici.
  La un moment dat, Ghita  ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii si ca nu-si poate asuma total  riscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului interior sunt  redate gandurile si framantarile personajului, realizandu-se in felul acesta autocaracterizarea: "Ei! Ce sa-mi fac Asa m-a lasat Dumnezeu Ce sa-mi fac daca e in  mine ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are  cocoase in spinare'.
  Sub pretextul ca o  vointa superioara ii coordoneaza gandurile si actiunile, Ghita devine las,  fricos si subordonat in totalitate Samadaului. In plus, se indeparteaza din  ce in ce mai mult de Ana ("ii era parca n-a vazut-o demult si parca era sa se  desparta de dansa'), aruncand-o in bratele samadaului: "Joaca,  muiere, parca are sa-ti ia ceva din frumusete', ii spune Ghita Anei,  intr-un rand.
  Ghita  este caracterizat in mod direct de Lica. Acesta isi da seama ca Ghita e om de nadejde si  chiar ii spune acest lucru: "Tu esti om, Ghita, om cu multa ura in sufletul  tau, si esti om cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine, as rade si de dracul  si de muma-sa. Ma simt chiar eu mai vrednic cand ma stiu alaturea cu un om ca  tine'. Totusi Samadaului nu-i convine un om pe care sa nu-1 tina de  frica si de aceea treptat distruge imaginea celorlalti despre carciumar  ca om onest si cinstit. Astfel, Ghita se trezeste implicat fara voie in  jefuirea arendasului si in uciderea unei femei. Este inchis si i se da drumul acasa  numai "pe chezasie'. La proces jura stramb, devenind in felul  acesta complicele lui Lica. Are totusi momente de sinceritate, de remuscare,  cand cere iertare sotiei si copiilor: "Iarta-ma, Ano! ii zise el. larta-ma  cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata pamantului Ai avut  tata om de frunte, ai neamuri oameni de treaba si ai ajuns sa-ti vezi barbatul  inaintea judecatorilor'. Axa vietii lui morale se frange; se simte  instrainat de toti si de toate. Arestul si judecata ii provoaca mustrari de  constiinta pentru modul in care s-a purtat. De rusinea lumii, de dragul sotiei  si al copiilor, se gandeste ca ar fi mai bine sa plece de la Moara cu noroc.  Incepe sa colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer in totalitate nici fata de  acesta. Ghita ii ofera probe in ceea ce priveste vinovatia Samadaului numai  dupa ce isi poate opri jumatate din sumele aduse de acesta.
  Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale in momentul in care, orbit de  furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, isi arunca sotia, la  sarbatorile Pastelui, drept momeala, in bratele Samadaului. Spera pana in  ultimul moment ca se va produce o minune si ca Ana va rezista influentei  malefice a samadaului. Dezgustata insa de lasitatea lui Ghita care se instrainase  de ea si de familie, intr-un gest de razbunare, Ana i se daruieste lui Lica,  deoarece, in ciuda nelegiuirilor comise, Lica e "om', pe cand Ghita "nu e decat muiere imbracata in haine barbatesti'. "Sentimentul lui [Ghita]  fata de Ana e unul impartit intre vanitate masculina si dragoste'(Magdalena Popescu). De aceea in momentul in care isi da seama ca sotia 1-a inselat, Ghita o  ucide pe Ana, incercand sa o scape de chinul pacatului. La randul lui, Ghita  este ucis de Raut, din ordinul lui Lica.
  Ghita  depaseste limita normala a unui om care aspira spre o fireasca satisfactie  materiala si sociala. Patima pentru bani si fascinatia diabolica a personalitatii  Samadaului il determina sa ajunga pe ultima treapta a degradarii morale.  Sfarsitul lui si al celor care-1 inconjoara este in mod inevitabil tragic.
 

  CARACTERIZAREA LUI LICA SAMADAUL
  Lica Samadaul exercita  asupra celorlalte personaje din nuvela o fascinatie diabolica. "El  reprezinta incarnarea unui principiu, singura personalizare directa si expresa  din literatura lui Slavici a «vointei de putere»'. Lica este  caracterizat in mod direct de narator inca de la prima aparitie: "un om de  treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu  ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica era  porcar, insa dintre cei care poarta camasa subtire si alba ca floricelele,  pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin //'. Lica "irumpe  parca, dintr-o pre-realitate sau metarealitate paralela naratiunii, unde a  existat pana atunci.'(Magdalena Popescu)
  "Tactica  Samadaului este de a respinge obisnuitul relatiilor normale si a le impune fara  discutie pe cele specifice lui. Evita sa vorbeasca cu femeile si cere, cu o  blandete imperativa, sa vina carciumarul'. Lica isi impune de la  inceput regulile si isi enunta pretentiile, in felul acesta  autocaracterizandu-se: "Eu sunt Lica Samadaul Multe se zic despre mine,  multe vor fi adevarate si multe scornite. [] Eu voiesc sa stiu totdeauna  cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc  ca nimeni in afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles'. Tot in  mod direct il caracterizeaza si Ana, care intuieste ca Lica e "om rau si primejdios'. Insa cel mai exact il caracterizeaza Pintea, un fost tovaras de-al lui,  care se facuse jandarm tocmai pentru a se razbuna: "El are o singura  slabiciune, una singura: sa faca, sa se laude, sa tie lumea de frica si cu  toate aceste sa rada si de dracul si de muma-sa. Sa rada de noi, Ghita, de noi'.
  "Orgoliul  lui [Lica] e unul de stapan care nu doar isi subordoneaza oamenii, dar se  substituie destinului lor'. Bun cunoscator de oameni,  Lica stie cum sa utilizeze slabiciunile celorlalti, cum sa le transforme  vulnerabilitatea intr-o arma favorabila pentru el. Astfel, se foloseste de  patima lui Ghita pentru bani spre a-1 atrage pe acesta in afacerile lui  necurate si apoi, pentru a-l dezarma pe carciumar in totalitate si pentru a-i  anula personalitatea. Profita de fascinatia pe care o exercita asupra Anei,  determinand-o sa i se daruiasca.    De  altfel,  Ghita insusi ii spune la un   moment dat: "Tu nu esti om, Lica, ci  deavol'.  Si intr-adevar, Lica are o anumita doza de demonism in sufletul sau, lucru ce  reiese din propria marturisire: "Stiu numai ca ma aflam la stramtoare cand  am ucis cel dintai om. [] Apoi am ucis pe cel de al doilea, ca sa ma mangai  de mustrarile ce-mi faceam pentru cel dintai. Acum sangele cald e un fel de  boala, care ma apuca din cand in cand'.
  Construit din lumini si umbre, personajul are in  structura sa morala si unele elemente de factura romantica, de personaj  exceptional aflat in imprejurari exceptionale: este generos cu cei care-1  sprijina in afaceri, la petreceri este vesel, binevoitor, chiar seducator,  se dovedeste neinduplecat cu tradatorii, elocventa in acest sens fiind uciderea  femeii care se ocupa de vanzarea lucrurilor furate de el si care este pedepsita  pentru ca a indraznit sa-si opreasca un lant de aur care-i placuse.
  Lica marcheaza nefast destinul tuturor  celor  care intra in contact cu el. Astfel Lica il va aduce pe Ghita in situatia de  a-si ucide sotia, Ghita va muri ucis de Raut tot din ordinul lui Lica, iar  acesta din urma dupa ce va incendia carciuma de la Moara cu noroc, isi va  zdrobi capul intr-un copac pentru a nu cadea viu in  mainile  lui Pintea. Sfarsitul personajului este pe masura faptelor sale.
  Si Ana are un destin tragic, cu toate ca ea intruchipeaza in familie duiosia, candoarea,  inocenta.
  Portretul ei fizic este realizat in  mod direct de  catre narator, prin intermediul unor adjective cu valoare de epitet: "Ana era  frageda si subtirica, Ana era sprintena si mladioasa'. Protejata intai  de mama si  apoi  de sot, Ana traieste ca intr-un clopot de sticla. De aceea, la aparitia lui  Lica, ea se cutremura "oarecum speriata de barbatia infatisarii lui'. Totusi  da  dovada  de inteligenta si de intuitie, atunci cand incearca sa-1 apere pe Ghita de  influenta malefica a lui Lica. Stapana pe sine, ii spune sotului raspicat si  hotarat: "- Ghita! Nu vorbi cu mine ca si cand ai avea un copil inaintea  ta[]. Fa cum stii, dar eu iti spun si nu ma lasa  inima sa nu-ti  spun ca Lica e om rau si primejdios'.
  Caracterizarea  indirecta se constituie treptat din  gesturile, faptele, vorbele si gandurile personajului.
  Ana se simte tot mai parasita de Ghita, incearca  sa-1 ajute, sa-i patrunda gandurile, dar acesta se instraineaza de ea si o arunca treptat in bratele lui Lica,  indemnand-o mai  intai sa joace cu el, ca "doar  n-o sa-i ia ceva din frumusete'. Este adanc jignita de lipsa de  incredere pe care i-o arata Ghita si, sperand ca ii va starni gelozia, incepe  sa-i acorde din ce in ce mai multa atentie lui Lica. Cuprinsa de vraja lui Lica, fascinata de magnetismul lui, "Ana aluneca rapid spre  prapastia pacatului'. Dezgustata de lasitatea sotului care o lasa singura cu Lica si pleaca la Ineu, Ana i se daruieste lui Lica intr-un gest de razbunare disperata. Dispretul profund pe care-1 simte pentru  Ghita si pentru faptele sale reiese din declaratia pe care i-o face lui Lica: "Tu  esti om, Lica,  iar Ghita nu e  decat muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau decat asa'.
  In mod inevitabil, Ana sfarseste tragic, injunghiata de Ghita, caruia-i striga cu disperare ca nu  vrea sa moara. Inainte sa-si dea  sufletul, simtindu-1 pe  Lica aproape, "ea tipa dezmierdata,  ii musca mana si isi infipse ghearele in obrajii lui, apoi cazu moarta langa sotul ei'. "Aceste ultime zvacniri ale  eroinei sugereaza totul: ura si dispretul pentru sotul nedemn, setea de  razbunare, dar si patima neostoita pentru Lica, constiinta vinovatiei si in acelasi timp a nevino­vatiei'(Pompiliu Marcea).

  Concluzie
  Prin particularitatile de realizare  a personajelor din nuvela Moara  cu noroc, prozatorul  dovedeste finete in observarea miscarii psihologice, in detectarea zonelor obscure ale psihicului uman.