Ultima intrebare - isaac asimov

ULTIMA INTREBARE

ISAAC ASIMOV

Ultima intrebare a fost pusa pentru prima data, pe jumatate in gluma, in ziua de 21 mai 2061, in acele vremuri de demult cand omenirea a facut primul sau pas intru lumina. Intrebarea s-a ivit mai mult din intamplare, ca rezultat al unui pariu pus la betie, pe cinci dolari, si iata cum s-a intamplat:

Alexander Adell si Bertram Lupov erau doi dintre sarguinciosii tehnicieni care-l aveau in grija pe Multivac. Atat cat putea stii o fiinta omeneasca, stiau si ei ce se afla in spatele ecranelor si cadranelor giganticului computer, dincolo de acea glaciala fatada punctata de licariri si clinchete care se intindea pe kilometri si kilometri lungime. Aveau, cat de cat, o vaga idee asupra planului general de relee si circuite, care crescusera demult pana dincolo de pragul de la care un singur om ar mai fi putut sa-si faca o0 imagine exacta asupra intregului.

Multivac se auto-regla si auto- ajusta. Era nevoit s-o faca, intrucat nici un om nu-l putea regla si ajusta destul de repede, si nici macar destul de adecvat. Asa ca Adell si Lupov ii purtau de grija monstruosului gigant doar facil si superficial, chiar daca faceau asta la fel de bine pe cat ar fi putut s-o faca orice alt om. Il alimentau cu date, adaptau la cerintele lui intrebarile care i se puneau si traduceau pe intelesul tuturor raspunsurile pe care el le scotea la imprimanta. Nici o indoiala ca si ei, la fel cu atatia altii ca ei, erau pe deplin indreptatiti sa se impartaseasca din gloria care-l aureola pe Multivac.

De mai multe decenii, Multivac reusise sa proiecteze navele si sa stabileasca traiectoriile care-i ingaduisera omului sa ajunga pe Luna, pe Marte si pe Venus, dar, in acest stadiu, resursele neindestulatoare ale Pamantului n-au mai putut sustine zborurile interplanetare. Prea multa energie se cerea consumata in acele lungi zboruri. Pamantul ajunsese sa-si exploateze carbunele si uraniul cu din ce in ce mai multa eficienta, dar zacamintele, si de carbune si de uraniu, nu erau fara fund.

Incetul cu incetul, Multivac acumulase insa destule cunostiinte ca sa dea raspunsuri mai consistente unor intrebari mai esentiale, si iata ca, pe 14 mai 2061, ceea ce pana atunci fusese doar teorie deveni fapt implinit.

Energia Soarelui putea fi acum stocata, inmagazinata, convertita in alte forme de energie si utilizata nemijlocit la scara planetara. Intregul Pamant inchise robinetul la combustia carbunelui si la fisiunea uraniului si deschise comutatorul care punea in directa legatura planeta, ca un singur tot, cu o mica statie spatiala, masurand doar o mila in diametru, care orbita in jurul Pamantului la jumatatea distantei pana la Luna. Intregul Pamant era pus acum in miscare de invizibile raze de energie solara.

Trecusera abia sapte zile de la eveniment si valva starnita de el inca nu se stinsese, cand Adell si Lupov izbutisera sa se mai descotoroseasca un pic de obligatiile de serviciu si sa se antalneasca in tihna intr-un loc unde puteau presupune ca nimeni nu s-ar fi gandit sa-i caute: in incaperile goale de la subsol, unde se desfasurau intinse instalatii subterane, portiuni ale puternicului corp ingropat al lui Multivac. Nevazut de nimeni, lasat in voia lui si mergand parca in gol, sortand tacticos date in acompaniament discret al unor satisfacute si lenese declicuri, Multivac parea a-si savura si el un fel de vacanta, lucru pentru care cei doi ortaci ii erau recunoscatori. N-aveau nici ei de gand sa-l incomodeze cu ceva, cel putin la inceput.

Isi adusesera si o sticla cu ceva, acolo, si singura lor preocupare pentru moment era sa se destinda si ei un pic, unul in tovarasia celuilalt si amandoi in tovarasia sticlei.

-Te doare mintea cand stai si te gandesti, zise Adell. Pe fata lui lata oboseala lasase urme, si oboseala era si in gestul cu care-si amesteca alene bautura in pahar cu o vergea de sticla, privind absent la cuburile de gheata ce abia se rasturnau si ele de pe o parte pe alta. Avem acum pe gratis mai multa energie decat am putea sa folosim vreodata. Avem atata energie ca, de ne-am pune capul cu ea, am putea sa topim tot Pamantul asta si sa-l prefacem intr-o picatura babana de fier lichid, bine ingalata cu de toate si nici nu ne-ar durea capoul ca am consumat atata energie. Avem atata energie cat sa tot consumam, acum si totdeauna, si-ntotdeauna, si pe totdeauna.

Lupov smuci din cap intr-o parte. Avea acest tic, atunci cand era pus pe cautat nod in papura, si acum tocmai era pus pe cautat noduri in papura, daca nu pentru alta, macar pentru ca pe el cazuse angaraua sa care gheata si sticla si paharele si toate catrafusele.

-Nu pe totdeauna, zise el.

-Bine, Bert, ce naiba, aproape pe totdeauna. Cat mai arde soarele pe cer.

_Asta nu-nseamna pe totdeauna.

-Bine, na, atunci. Miliarde de ani peste miliarde de ani. Douazeci de miliarde, sa zicem. Esti multumit asa?

Lupov isi trecu degetele printre firavele-i fire de par. ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca-i mai ramasese ceva pe cap, si zise, sorbind delicat din bautura pe care-o avea in pahar:

-Douazeci de miliarde de ani, asta nu-nseamna pe totdeauna.

-Inseamna mai mult decat avem noi de trait, pana-i lumea.

-Pana-i lumea, si pana-i pe lume carbune si uraniu.

-Bine, de acord, se termina si astea odata. Dar pana la Statia Solara tot putem urni cumva navele cosmice, una cate una iar de acolo pana la Pluton si inapoi fiecare poate bate drumul si de -un milion de ori fara sa ne mai doara capu de combustibil. Asa ceva nu mai poti face numai cu carbune si uraniu. N-ai decat sa-l intrebi pe Multivac daca pe mine nu ma crezi.

-N-am dece sa-l intreb pe Multivac. Stiu si eu cum sta treaba.

-Atunci termina odata, izbucni Adell simtind ca nu mai are mult si-i sare mustarul. Termina cu mofturile si nu mai face egal cu zero tot ce face Multivac pentru noi. Face perfect tot ce face.

-Cine-a zis ca nu face? Ce zic eu e numai atata: ca soarele n-o sa dureze pentru totdeauna. Asta-i tot ce-am zis. Suntem asigurati, bine-mersi, pe douazeci de miliarde de ani. Bine, si dupa aia ce urmeaza?

Intinzand spre celalalt un deget ce tremura abia perceptibil, Lupov adauga:

-Si sa nu-mi spui mie ca n-avem decat sa intoarcem comutatorul si, gata, trecem la alt soare.

Pentru o vreme, se asternu tacere.Adell isi ducea paharul la buze numai cand si cand, iar ochii lui Lupov stateau cat pe ce sa se inchida. Combatantii isi luasera un scurt ragaz de odihna.

Apoi Lupov deschise brusc ochii:

-La asta-ti umblamintea, nu? O sa putem trecem la alt soare cand al nostru o sa fie gata, spune drept, hai?

-Aiurea, nu-mi umbla mintea la nimic.

-Ba da, iti umbla. Vezi, asta-i cusurul tau, stai cam prost cu logica. Esti ca tipul ala dintr-un banc, pe care l-a prins odata o ploaie cu galeata si care a luat-o iute la picior de s-a adapostit sub un copac intr-o padurice. Si nu-l mai durea capul de nimic, te-ai prins ca-si zicea ca daca razbeste ploaia prin frunzele din copac si-l uda, odata se muta sub alt copac, ca ala-i neanceput.

-M-am prins, da, zise Adell. Nu mai striga asa. Cind soarele asta al nostru o sa fie gata, si celalalte stele or sa fie gata.

-Al naibii ce-or sa mai fie, isi mai scazu Lupov decibelii. Toate-au avut un inceput in explozia cosmica originara, sau ce-o fi fost atunci, si toate or sa aiba un sfarsit, cand soarele o sa-si termine provizia. Unele si-o termina mai repede ca altele, ce-i drept. Astea,cum le zice, astea, ce naiba, gigantele, astea n-o so duca nici macar o suta de milioane de ani. Soarele, da, o sa dureze douzeci de miliarde de ani si, mai stii piticele s-ar putea sa ajunga si la o suta de miliarde de ani, batuti pe muche. Dar ia sa luam, colea, un trilion de ani, si-atunci sa vezi ca nu mai vezi decat intuneric bezna. Entropia o sa tot creasca, pana ce-o sa-si atinga nivelul maxim. Si cu asta, punct.

-Stiu foarte bine cum este cu entropia, zise Adell, imbatosat deodata in propria-i dignitate.

-Stii pe naiba.

-Stiu si eu cat stii si tu.

-Atunci stii ca toate celea se termina odata si-odata si raman in pana.

-Sigur ca da. Cine zice ca nu se termina?

-Chiar tu ai zis, prapadit de cap sec ce esti. Tu ai zis c-o sa avem oricata energie ne-ar trebui vreodata, pe totdeauna. Tu ai zis asa, 'pe totdeauna'.

Era acum randul lui Adell sa-i caute nod in papura:

-Ramane posibilitatea ca-ntr-o zi sa punem totul din nou pe picioare, zise el.

-Niciodata.

Ia-ntreaba-l pe Multivac.-Intreaba-l tu pe Multivac. Punem pariu? Pe cinci dolari ca nu tine.

Adell era deja destul de cherchelit ca s-o ia pe bune, dar inca destul de treaz ca sa poata procesa simbolurile si operatiunile necesare, formulandu-le intr-o intrebare care, in cuvinte, ar fi sunat cam asa:' Va putea vreodata omenirea, fara sa ajunga la epuizarea totala a energiei de care dispune, sa refaca soarele in toata splendoarea tineretii sale, chiar si dupa ce acesta va fi murit de batranete ?'

Sau poate ca s-ar fi putut spune inca si mai simplu, asa: 'Cum poate entropia din Univers, odata ajunsa la nivelul ei ultim, sa fie masiv redusa si readusa la nivelul initial?'

Multivac cazu pe data in nemiscare si tacere totala. Palpairile luminitelor de control se stinsera, sunetele vatuite ale clicurilor si declicurilor de la relee incetara.

Apoi, exact in momentul in care cei doi tehnicieni alarmati simteau ca nu-si mai pot tine rasuflarea, o brusca zvacnire de viata insufleti teletipul conectat la respectiva portiune a lui Multivac. Sase cuvinte aparura imprimate pe teletip:

DATE INSUFICIENTE PENTRU UN RASPUNS EDIFICATOR.

-Meci nul! mai strecura Lupov printre dinti. Apoi plecara de-acolo in graba.

In dimineata urmatoare, in mahmureala capului care statea sa le plesneasca si-a gurii infundate cu calti, cei doi uitasera cu totul de incident.

* * * * * *

Jerrodd, Jerrodine si Jerrodette I si II stateau toti cu ochii tinta la peisajul cu cer instelat cu care videoecranul ii delecta in timpul sincopei atemporale pe care in mod necesar trecerea prin hiperspatiu trebuia s-o parcurga. La un moment dat, puzderia de stele prinse a se estompa si lasa locul unui singur disc de lumina marmorata, care se instala in centrul ecranului.

-Asta-i X-23, zise Jerrodd cu convingere. Isi inclesta strans la spate bratele subtiratice, de i se inalbira incheieturile.

Cele doua micute Jerrodette, fetite amandoua, traiau acum pentru prima data in viata lor experienta trecerii prin hiperspatiu si nu prea stateau sa guste senzatia de moment de-a fi concomitent si inauntru si in afara. De-abia-si mai inghiteau chicotelile, zbenguindu-se si fugarindu-se una pe alta, zburdalnice, pe urmele mamei lor, in timp ce intonau amandoua deodata:

-Am ajuns pe X-23Am ajuns pe X-23Am ajuns pe

-Liniste, copii! zise Jerrodine raspicat. Jerrodd, esti sigur?

-Cum sa nu fiu sigur? intreba Jerrodd, inaltandu-si privirea spre informa umflatura de metal de sub tavan, care strabatea incaperea pe toata lungimea ei, intrand in peretele de la capatul opus. Se intindea pe toata lungimea navei, de la un capat la celalalt.

Prea multe nu stia Jerrodd despre acel sul gros de metal, decat ca era ceea ce se cheama un Microvac, la care veneai sa-i pui intrebari cand aveai ceva de intrebat; si chiar daca nu venea nimeni sa-l intrebe nimic, el tot isi vedea linistit de treaba lui, pilotand nava spre destinatia prestabilita; si alimentand-o cu energie in timpul escalelor    pe care le facea pe diverse Statii Energetice Sub-galactice;- si calculand ecuatiile pentru salturile hiperspatiale.

Jerrodd si familia lui n-aveau nimic de facut decat sa stea si sa astepte; si sa-si duca in tihna viata lor, instalati confortabil in sectiunea rezidentiala a navei.

Jerrodd parca auzise odata de la cineva, dar nu mai stia de la cine, ca 'ac'-ul din coada lui 'Microvac' ar fi fost o prescurtare de la 'analog computer' din stravechea limba numita engleza, dar acum si de asta abia daca isi mai aducea aminte.

Tot privind la videoecran, Jerrodine simti ca i se umezesc ochii:

-Nu ma pot stapanii, ce sa fac. Imi vine asa, nu stiu cum, cand ma gandesc ca am plecat    de pe Pamant pentru totdeauna si n-o sa ne mai intoarcem niciodata.

-Ei, asta-i acum, pentru numele lui Pete! exclama Jerrodd. N-aveam ce sa ne tina acolo, la ce sa fi ramas? Pe cand aici, pe X-23, o sa avem tot ce ne putem dori. N-o sa te simti singura pe planeta asta, fii pe pace. N-o sa ducem o viata de pionieri. Deja se afla peste un milion de locuitori pe planeta. Doamne-Sfinte, stra-stranepotii nostri vor trebui sa-si caute lumi noi, pentru ca X-23 va fi suprapopulata.

Apoi, dupa o pauza de reflectie, adauga:

-Asculta-ma pe mine, am avut noroc cu computerele, c-au putut tine pasul cu cresterea populatiei si-au fost gata la timp cu toate cele necesare pentru calatoria interstelara.

-Stiu, stiu ca-i asa zise Jeroddine prada remuscarilor.

Pe faza, Jerrodette I anunta scurt:

-Microvacul nostru este cel mai bun Microvac din lume.

-Asa zic si eu, spuse Jerrodd ciufulindu-i parul.

Era o senzatie nemaipomenita sa stii ca ai un Microvac numai al tau propriu.Jerrodd se felicita ca se nascuse in generatia lui si nu in alta. Pe vremea cand tatal sau era tanar, singurele computere ce existau pe atunci erau niste namile de masini interminabile care ocupau suprafete de teren masurand sute de kilometri patrati. Fiecare planeta avea numai un singur astfel de computer. Care asa se si numea, AC Planetar. Timp de o mie de ani, neintrerupt, AC-urile Planetare au tot crescut in dimensiune, pentru ca apoi, fara de veste, sa vina perfectionarea. Locul tranzistorilor fu luat de lampi catodice moleculare, astfel incat chiar si cel mai mare PC Planetar incapea acum intr-un spatiu numai pe jumatate din volumul unei nave spatiale.

Jerrodd se simti cuprins de o senzatie inaltatoare, la fel cum se simtea ori de cate ori se gandea ca propriul sau Microvac personal era de nu stiu cate ori mai complex decat acel stravechi si primitiv Multivac originar care imblanzise Soarele pentru prima data, si aproape la fel de complex ca AC-ul Planetar al Pamantului (cel mai mare dintre toate) care pentru prima data solutionase problema zborului hiperspatial si facuse astfel cu putinta expeditiile spre alte stele.

-Atatea stele, atatea planete, suspina Jerrodine, absorbita inca in propriile-i ganduri. Cred ca familiile cu copii vor porni mereu la drum spre noi planete, asa cum facem noi acum, si-asa va fi intotdeauna.

- Nu chiar intotdeauna, zise Jerrod cu o umbra de zambet Intr-o zi, candva, vor trebui sa se opreasca, desi nu chiar asa de curand. Nu in urmatoarele miliarde de ani. Multe miliarde. Dar chiar si stelele au un sfarsit, doar stii. Entropia creste neincetat.

-Ce-i aia entropia, tati?isi pitigai glasul Jeroddette II.

-Entropia, puiule dulce, e asa, un cuvant care-ti spune cat de multe-s lucrurile care se strica si nu mai merg in intregul Univers. Toate celea se strica de la o vreme si nu mai merg, doar stii si tu cum s-a stricat robotelul tau care umbla si vorbea, mai tii minte?

-Si ce,parca nu poti sa-i pui o baterie noua, asa cum i-ai pus la robotelul meu, de-a-nceput iar sa mearga?!

-Bateriile astea-s chiar stelele, scumpa mea. Daca sau consumat odata, nu mai avem de unde lua alte baterii.

Fara de veste Jeroddette I izbucni intr-un hohot de plans cu sughituri:

-Nu, tati, sa nu le lasi! Sa nu lasi stelele sa se strice!

-Vezi acum ce-ai facut? suiera Jerrodine, scoasa din sarite.

-De unde era sa stiu ca se sperie dintr-atata? ii intoarse Jerrodd suieratul.

-Hai sa-l intrebam pe Microvac, se tanguia Jerrodette I. Hai sa-l intrebam cum sa facem sa mearga stelele din nou!

-Intreaba-l, ce mai stai! zise Jerrodine. Asta o sa le linisteasca. (Jerrodette II incepuse sa planga si ea).

-Gata-gata, uite-acum, scumpele mele! ridica din umeri Jerrodd. Uite-acum il intreaba tata pe Microvac. Nici o grija, ne spune el ce si cum.

Ii puse intrebarea lui Microvac, adaugand cu glas scazut:

-Raspunsul la imprimanta.

Tinand ascunsa in causul palmei fasia subtire de cellufilm pe care era imprimat raspunsul, Jerrodd exclama voios:

-Ia uite, Microvac zice ca o sa aiba el grija de toate cand le-o veni randul, asa ca sa nu ne facem noi nici o grija.

-Si-acum gata, copii, la culcare toata lumea, zise Jerrodine. Nu mai e mult si ajungem la noua noastra casa.

Inainte de a distruge cellufilmul, Jerrod mai citi o data cuvintele imprimate pe el:

DATE INSUFICIENTE PENTRU UN RASPUNS EDIFICATOR.

Mai ridica o data din umeri, apoi se uita la videoecran. X-23 era drept in fata.

* * * * * *

VJ-23X de pe Lameth statea cu privirile atintite in adancurile negre ale hartii tridimensionale la scara mica a Galaxiei si zise:

-Sa fim noi chiar asa de ridicoli, ma intreb, atunci cand ne preocupa atat de insistent aceasta chestiune?

MQ-17J de pe Nicron scutura din cap:

-Nici vorba. Dupa cum stii, la actuala rata a expansiunii, Galaxia va fi saturata in termen de cinci ani.

Amandoi pareau a fi in prima tinerete, aratau ca la douazeci-si-ceva de ani, amandoi erau inalti si perfect proportionati.

-Si totusi, zise VJ-23X, nu ma pot decide sa inaintez Consiliului Galactic un raport pesimist.

-Ba eu nici nu ma gandesc sa am in vedere un alt fel de raport. Ia sa mi-i zgaltai nitelus!Trebuie sa-i zgaltaim ca sa se trezeasca.

-Spatiul e infinit,suspina VJ-23X.O suta de miliarde de Galaxii ne stau la dispozitie sa le luam in primire. Ba chiar mai multe.

-O suta de miliarde nu inseamna ca e infinit. Si devine tot mai putin infinit pe masura ce trece timpul. Fii numai atent! Cu douazeci de mii de ani in urma,omenirea a solutionat pentru prima data problema utilizarii energiei solare, si numai dupa cateva secole calatoria interstelara a devenit posibila. I-a trebuit omenirii un milion de ani ca sa populeze o singura planeta, nu prea mare nici aceea, si apoi, in numai cicnisprezece mii de ani a populat tot restul Galaxiei. Acum populatia se dubleaza la fiecare zece ani

-Datoram asta imortalitatii, il intrerupse VJ-23X.

-Foarte bine. Imortalitatea exista si trebuie sa tinem cont de ea. Sunt gata    sa admit ca are si ea partea ei mai putin convenabila, imortalitatea asta. Galactic AC a solutionat in folosul nostru o multime de probleme, dar prin solutia data in problema asta, a prevenirii imbatranirii si mortii, n-a facut decat sa-si submineze toate celelalte solutii.

-Presupun totusi ca nu intentionezi sa renunti la viata.

-A, nu, asta nu, o lasa imediat mai moale MQ-17J. Deocamdata, cel putin. Nu inca. Nu-s inca asa de batran. Tu ce varsta ai?

-Doua sute doua zeci si trei de ani. Dar tu?

Eu n-am inca doua sute. Dar, ca sa revenim la ce discutam adineaori. Populatia se dubleaza la fiecare zece ani. Din momentul in care Galaxia va fi plina pana la refuz, in decurs de zece ani vom popula complet inca o Galaxie. Alti zece ani, si vom avea alte doua galaxii pline ochi. Inca un deceniu, inca patru Galaxii. Intr-o suta de ani, vom fi burdusit cu populatie umana o mie de galaxii. Intr-o mie de ani, un milion de Galaxii. In zece mii de ani, intregul Univers cunoscut. Si dupa aceea, ce urmeaza?

-In subsidiar, mai e si problema transportului, zise VJ-23 X. Ma intreb de cate unitati energetice solare va fi nevoie ca sa stramutam galaxii de indivizi umani dintr-o galaxie in alta.

-Foarte buna observatie. Omenirea consuma deja, la ora de fata, cate doua unitati energetice de marimea unui soare in fiecare an.

-Cea mai mare parte a energiei oricum se risipeste. In definitiv, numai Galaxia noastra iradiaza in spatiu o mie de unitati energetice solare in fiecare an, din care captam si utilizam doar doua.

-De acord, dar chiar si daca am atinge o eficientade suta la suta, si tot n-am face decat sa amanam sfarsitul Necesitatile noastre de energie cresc in progresie geometrica, mai repede chiar    si decat cresterea populatiei. Vom consuma pana la ultimul strop toata energia, inca inainte de a fi terminat de colonizat Galaxia. Buna chestie. Excelenta.

-N-avem decat sa construim noi sori dingazul interstelar.

-Ori sa le incropim din caldura risipita, adauga MQ-17 J, sarcastic.

-Trebuie sa fie o cale sau alta pentru a face entropia reversibila. Poate c-ar trebui sa-l intrebam pe Galactic AC.

De fapt, VJ-23 X nu vorbea serios. MQ-17 J, fara a mai sta pe ganduri, scoase pe data din buzunar contactorul AC si-l puse pe masa in fata lui.

-Chestia asta nu-mi da pace deloc.-zise el. Odata si-odata, specia umana nu va mai avea incotro si va trebui s-o ia de coarne.

Privea posomorat la micul contactor de pe masa. O nimica toata daca-l priveai asa, dar era conectat prin hiperspatiu    cu marele Galactic AC care servea prompt intreaga omenire. Luand in considerare si hiperspatiul, micul contactor era o parte integranta a lui Galactic AC.

MQ-17 J mai intarzie o clipa, intrebandu-se daca in nemuritoarea lui viata va ajunge sa-l vada vreodata cu ochii lui pe Galactic AC. Care avea    in folosinta exclusiva o adevarata planeta rezervata in intregime- o panza de paianjen tesuta sferic din linii de forta pentru a-si retine centripetmasa in interiorul careia undele de sub-materieluasera de mult locul rudimentarelor catodice moleculare. Chiar si asa, cu toate aceste dispozitive su-eterice, Galactic AC masura in diametru, din cate se stia, peste o treime de kilometru.

MQ-17 Jisi rosti abrupt intrebarea in contactorul AC.

-Poate fi facuta reversibila entropia?

Ceea ce-l cam lua prin surprindere pe VJ-23 X, care zise prea tarziu:

-Ce faci, pai nu asta am vrut eu sa zic, nu trebuia neaparat sa-l si intrebi

-Si de ce nu?

-Doar stim prea bine amandoi ca entropia nu este si nu poate fi reversibila. Nu mai poti face la loc copacul ars, din fumul si cenusa care au ramas.

-Aveti multi copaci pe-acolo, pe planeta voastra? intreba MQ-17J.

Semnalul emis de Galactic AC ii reduse scurt la tacere. Vocea lui susura fina si catifelata din micul contactor AC de pe masa. Si vocea zicea:

NU EXISTA SUFICIENTE DATE PENTRU UN RASPUNS EDIFICATOR.

-Poftim! zise VJ-23 X.

Dupa care cei doi revenira la chestiunea raportului pe car-l aveau de inaintat catre Consiliul Galactic.

* * * * * *

Zee Prime cuprinse cu mintea noua Galaxie trecand repede peste nenumaratele vartejuri de stele presarate peste tot in cuprinsul ei. O galaxie pe care n-o mai vazuse niciodata pana atunci Dar oare va ajunge vreodata sa le vada pe toate? Erau asa de multe, fiecare purtandu-si cu sine omenirea cu care era incarcataO incarcatura care devenise aproape un balast inert. Din ce in ce mai mult, adevarata esenta a omului putea fi intalnita doar aici, in largul spatiului.

Minti, nu trupuri ! Trupurile nemuritoare ramasesera undeva jos pe planete, stocate si conservate de-a lungul eonilor. Din cand in cand, mai erau trezite pentru a efectua activitati materiale, dar asta se intampla din ce in ce mai rar. Si din ce in ce mai putini indivizi noi erau adusi in existenta pentru a se alatura incredibilei puzderii deja existente, dar ce mai conta asta acum? Deja nu mai era loc in Univers pentru indivizi noi.

Zoe Prime se trezi din reverie, simtind ca trece printr-un fascicul de antene ale altei minti.

-Eu sunt Zee Prime, zise Zee Prime.Tu cine esti?

-Eu sunt Dee Sub Wun. Din ce Galaxie esti?

-Noi ii zicem Galaxia si-atat. Dar tu, din ce Galaxie esti?

-Si noi la fel, o numim pe-a noastra. Galaxia si-atat. Toti oamenii isi numesc Galaxia in care traiesc pur si simplu Galaxia, si nimic mai mult. Si de ce nu?

-Adevarat. Doar toate galaxiile sunt la fel.

-Nu chiar toate. Undeva intr-o galaxie anume trebuie sa se afle obarsia din care se trage semintia omului. Asta o face sa fie aparte.

Iar Zee Prime zise:

-Si care-i galaxia asta?

-Nu stiu sa spun. Universal AC trebuie sa stie.

-Sa-l intrebam? Am devenit deodata curios.

Perceptia lui Zee Prime isi largi cuprinderea pana ce insesi Galaxiile se micsorara si se preschimbara, toate la un loc, intr-o alta pulbere, presarata pe un fundal inca si mai vast. Sute si mii de miliarde de Galaxii, fiecare cu fiintele sale nemuritoare, fiecare purtandu-si cu sine incarcatura de inteligente salasluite in minti care cutreierau liber prin spatiu Si, dintre toate, doar una era fara pereche si fara egal, caci era Galaxia cea-dintai-statatoare. Doar una, dintre toate, avea in trecutui atat de indepartat si incetosat un timp cand fusese singura galaxie in care omul vietuia.

Zee Prime nu mai putea de nerabdare sa vada cum arata aceasta Galaxie, asa ca intreba:

-Universal AC! Care e Galaxia de unde se trage omenirea?

Iar Universal AC il auzi, caci pe fiecare planeta si peste tot in spatiu el avea receptori gata sa auda, si fiecare dintre acesti receptori comunica prin hiperspatiu spre un anumit punct nestiut unde Universal AC isi facea, solitar si intangibil, veacul.

Zee Prime avea stiinta numai despre un singur om ale carui ganduri razbisera candva peste distanta de nepatruns pana la Universal AC, si tot ce-i putuse spune acel om era ceva despre un glob stralucitor, de nici un metru in diametru, greu de deslusit cu privirea.

-Dar cum poate incapea acolo Intregul Universal AC? intrebase Zee Prime.

-Cea mai mare parte a lui, sunase atunci raspunsul, se afla in hiperspatiu Dar in ce forma anume exista el acolo, nu-mi pot imagina.

Si nimeni altcineva nu-si putea imagina, pentru ca-Zee Prime stia prea bine- trecuse demult ziua cand vre-o mana de om sa fi atins si sa fi faurit vre-o parte a vre-unui Universal AC. Fiecare Universal AC isi proiecta si isi construia singur propriul urmas. Fiecare, de-a lungul unei existente de un milion de ani sau si mai mult, acumula datele care ii erau necesare pentru a-si construi singur un succesor mai bun, mai complex, mai inzestrat, in care propriul sau depozit de date    si propria sa personalitate sa fie inglobate.

Universal AC intrerupse gandurile divagante ale lui Zee Prime, nu prin cuvinte ci printr-un impuls precis directionat.Fluxul mental al lui Zee Prime fu luat si purtat si condus inspre un roi de galaxii ce abia palpaiau vederii, si dintre acestea una prinse a se mari treptat, pana ce si stelele din care era formata putura fii deslusite fiecare in parte..

Un gand veni atunci de undeva, infinit de departe, dar infinit de limpede:

ACEASTA ESTE GALAXIA DE ORIGINE A OMULUI.

Dar nu era decat o Galaxie oarecare, la fel cu toate celelalte, la fel cu oricare alta, si Zee Prime avu a-si inabusi dezamagirea.

Atunci Dee Sub Wun, a carui minte o insotise tot timpul pe prima, interveni deodata intreband:

-Se afla cumva printre aceste stele si steaua de origine a Omului?

Iar Universal AC zise atunci: STEAUA DE ORIGINE A OMULUI A EXPLODAT CA NOVA. ACUM E O PITICA ALBA.

-Si toti oamenii de acolo au murit? intreba Zee Prime, cu o tresarire care nu-i mai lasa timp de gandire.

Iar Universal AC zise atunci:O LUME NOUA, CA TOTDEAUNA IN ASTFEL DE CAZURI, A FOST CONSTRUITA PENTRU TRUPURILE LOR FIZICE, LA TIMPUL POTRIVIT.

-Da, sigur ca da, zise Zee Prime, dar chiar si asa, o senzatie dureroasa de pierdere il inunda si-l coplesi ca un val. Si mintea lui intrerupse contactul si se desprinse de galaxia de obarsie a Omului, ii dadu drumul sa cada inapoi si sa se piarda la loc printre acele de lumina stinse in departari. Si niciodata n-avea sa-l mai incerce dorinta de-a o vedea din nou.

Dee Sub Wun il intreba:

-De ce te-ai intristat?

-Toate stelele mor. Steaua noastra de unde am venit candva e acum moarta.

-Mor si se sting, asta le-asteapta pe toate. De ce n-ar muri?

-Dar cand nu va mai fi energie deloc, atunci si corpurile noastre in cele din urma vor muri si ele, si noi, si tu si eu, impreuna cu ele.

-Vor mai trece pana atunci miliarde de ani.

-Nu vreau sa stiu ca se va intampla una ca asta nici chiar peste miliarde si miliarde de ani. Universal AC! Cum pot fi tinute stelele sa nu moara?

Usor amuzat, Dee Sub Wun zise:

-Il intrebi, de fapt, cum poate fi inversata directia entropiei.

Iar Universal AC veni si el cu raspunsul cerut:

INCA TOT NU EXISTA SUFICIENTE DATE PENTRU UN RASPUNS EDIFICATOR.

Atunci Zee Prime isi chema gandul inapoi in propria-i galaxie. Si niciodata n-avea sa-si mai trimita vre-un gand in intampinarea lui Dee Sub Wun, al carui trup se afla adastand poate in vre-o galaxie aflata la un milion de ani-lumina, sau poate acolo in vecini, pe vre-o stea de langa cea a lui Zee Prime. Acum nu mai avea nici o importanta.

Trist si nefericit, Zee Prime se apuca sa adune de unul singur hidrogen interstelar din care sa-si rotunjeasca o stea cat de mica, dar a lui proprie. Daca stelele tot trebuiau sa moara candva, macar sa stie ca mai putea fi si construita una, oricat de mica.

** ** *

Omul privit in sine, ca un singur tot,pentru ca intr-un fel, sub raport mental, Omul era unu singur. Era alcatuit din trilioane de trilioane de trilioane de trupuri fara varsta, fiecare avandu-si un loc al lui, fiecare fiintand in liniste si pace si odihna, la adapost de orice descompunere, fiecare vegheat de automate perfecte, la adapost si ele, de orice dereglare, in timp ce mintile tuturor acestor trupuri fuzionau liber contopindu-se intr-una singura, indistincta.

Si Omul zise:

-Universul e pe moarte.

Caci Omul isi purta privirea asupra Galaxiilor din ce in ce mai stinse. Stelele gigante, risipitoarele, erau de mult duse si stinse, scufundate undeva in urma, intr-un abis al trecutului tot mai indepartat care le inghitise si le mistuise. Aproape toate stelele ramase erau acum pitice albe, sterse lumini in declin intru stingerea din urma.

Stele noi fusesera durate din pulberea adunata dintre stele, unele formandu-se de la sine, in urma unor procese naturale, altele zidite de Omul insusi: si aceste stele noi erau acum si ele pe duca. Se mai putea face cate ceva, piticele albe mai puteau fi inca impinse in coliziune ca sa se zdrobeasca unele de altele si ca, din puternicele forte astfel dezlantuite, sa poata fi durate stele noi: dar iesea numai o singura stea la fiecare mie de pitice albe sfaramate, si chiar si stelele astfel injghebate se indreptau si ele spre acelasi sfarsit.

Si Omul zise:

-Gospodarita cu grija, sub indrumarea lui Cosmic AC, energia care a mai ramas in tot cuprinsul Universului ar mai putea ajunge pentru inca alte cateva miliarde de ani.

-Da, dar chiar si asa, zise Omul, in cele din urma tot se va termina candva. Oricat de zgarcit gospodarita, oricat de strict rationalizata si consumata cu taraita, energia odata consumata e definitiv consumata si nu mai poate fi pusa la loc. Entropia urmeaza sa tot creasca, la nesfarsit, pana ce-si va atinge nivelul maxim.

Si-atunci Omul zise:

-N-ar putea fi oare inversat cursul entropiei? Hai sa-l intrebam pe Cosmic AC.

Cosmic AC era peste tot imprejurul lor, dar nu in spatiu. Nici un fragment din componenta lui nu exista in spatiu. Cosmic AC fiinta in hiperspatiu si era alcatuit din ceva ce nu era nici materie, nici energie Problema naturii si dimensiunilor sale de mult nu mai putea fi pusa in termeni pe care Omul sa-i poata, cat de cat,intelege.

-Cosmic AC, zise Omul, cum poate fi inversata entropia?

Iar Cosmic AC raspunse: INCA TOT NU DISPUN DE DATE SUFICIENTE PENTRU UN RASPUNS EDIFICATOR.

-Aduna atunci date suplimentare, zise Omul.

La care, Cosmic AC raspunse: ASA VOI FACE. tOT ASA FAC DE O SUTA DE MILIARDE DE ANI INCOACE. PREDECESORILOR MEI SI MIE INSUMI NI S-A MAI PUS DE MULTE ORI ACEASTA INTREBARE. ORICAT DE MULTE AR FI DATELE PE CARE LE-AM STRANS PANA ACUM, ELE RAMAN TOT INSUFICIENTE.

-dAR VA VENI MACAR UN TIMP, INTREBA oMUL, CIND DATELE VOR FI SUFICIENTE, ORI PROBLEMA RAMANE DE NEREZOLVAT IN TOATE CIRCUMSTANTELE CARE POT FI CONCEPUTE?

Iar Cosmic AC zise:

NICI O PROBLEMA NU ESTE DE NEREZOLVAT IN TOATE CIRCUMSTANTELE CARE POT FI CONCEPUTE.

-Si-atunci, cand vei avea date destule ca sa raspunzi la intrebare, zise Omul

Iar Cosmic AC zise: INCA NU EXISTA SUFICIENTE DATE PENTRU UN RASPUNS EDIFICATOR.

-Dar vei lucra in continuare la asta? intreba Omul.

Iar Cosmic AC zise: ASA VOI FACE.

-Asteptam, atunci, mai zise omul.

** ** ****

Odata moarte si stinse stelele si Galaxiile, un intuneric compact umplu tot spatiul, dupa ce tot crescuse si se adancise timp de zece trilioane de ani.

Unul cate unul, Omul se contopi cu AC, fiecare trup fizic pierzandu-si propria identitate mentala, dar intr-un fel care, cumva, era nu o pierdere ci un castig.

Ultima minte din componenta Omului se opri o scurta clipa inainte de a se topi definitiv in AC, mai aruncand inca o ultima privire asupra unui spatiu    in care nu se mai afla altceva nimic decat drojdiile celei de pe urma stele negre invizibile si de-jur-imprejur doar vidul fara margini, cu o materie incredibil de rarefiata plutind in suspensie, convulsionata agonic de ultimele ramasite de caldura, epuizandu-se, asimptotic, spre zero absolut.

Si Omul zise:

-AC, acesta-i sfarsitul? Mai poate fi intors din drum acest haos si preschimbat inca odata intr-un Univers? N-ar fi cu putinta, totusi?

Iar AC zise: INCA TOT NU EXISTA DATE SUFICIENTE PENTRU UN RASPUNS EDIFICATOR.

Si ultima minte a Omului se topi in AC, si numai AC mai exista acum - si numai in hiperspatiu.

** ** ********

Materia si energia isi gasisera sfarsitul si, odata cu ele, spatiul si timpul. Pana si AC mai continua sa existe doar in virtutea acelei singure si ultime intrebari la care nu gasise niciodata raspuns in tot timpul scurs de cand, cu zece trilioane de ani in urma, doi tehnicieni de computere pe jumatate beti o pusesera unui computer care, in comparatie cu AC, era cu mult mai putin decat fusese omul in comparatie cu Omul.

La toate celelalte intrebari se gasise raspuns, dar, pana n.avea sa se gaseasca raspunsul si la aceasta ultima intrebare, AC nu-si putea lasa propria constiinta de sine sa-l urmareasca.

Totul ajunsese acum la cel din urma capat, toate datele care puteau fi adunate fusesera adunate, si nu mai ramasese nimic care sa poata fii adunat.

Dar toate aceste date care puteau fi si care si fusesera adunate mai aveau inca nevoie sa fie exhaustiv corelate, sa fie puse, toate laolalta, in toate relatiile si corelatiile posibile.

Un timp lipsit de masura timpului trecu pana ce aceasta operatiune sa fie efectuata.

Si-atunci veni de-sentampla ca AC sa-si dea seama ca aflase cum poate fi inversata directia entropiei.

Insa acum nu mai era nicaieri nici un om caruia sa-i poata da raspunsul la ultima intrebare.. Dar ce mai conta asta acum. Raspunsul- in virtutea demonstratiei -avea sa ia asupra sa si aceasta grija.

Un alt timp fara de timp, AC statu si se gandi cum anume sa faca mai bine ce avea de facut. Incet si cu grija, AC puse la cale si la punct programul.

Constienta lui AC cuprindea in sine tot ce fusese candva un Univers si lua sub aripa sa tot ce acum era Haos. Pas cu pas, ceea ce trebuia facut era facut.

SA FIE LUMINA!

Si lumina se facu.

(The last Question a aparut prima data in numarul din nov. 1956 al revistei Science Fiction Quarterly)