Opera venetiana a lui cavalli si cesti

OPERA VENETIANA A LUI CAVALLI SI CESTI :

(Insert din "La storia della musica italiana" de Cesare Vallabrega)

Afirmarea melodramei venetiene din sec.XVII este strans legata de deschiderea teatrelor publice care au favorizat difuziunea populara, determinand noi orientari.

Pana prin anul 1630, spectacolele teatrale au fost exclusiv aulice. Curtile le gazduiau si le pregateau pentru un public, in general, destul de redus numeric, si format din invitati apartinand unor inalte ranguri sociale. Dar nu ar fi fost posibil ca teatrul muzical sa ramana exclusiv apanajul paturilor privilegiate care puteau fi numai ale curtenilor si nobililor.

Poporul avea si el drepturile sale, caci aceeasi forma compusa a melodramei, cu aparatele sale scenice si exteriorizarile spectaculoase, atata si dorinta populara de a se putea bucura de ceeace satisfacea in asa mare masura auzul si vazul.

Intre 1637 si 1699 in Venetia au fost deschise mai bine de 15 teatre, de la San Cassiano la San Fantino. Unele dintre ele au avut norocul sa gazduiasca opere si operisti de inalta valoare istorica.

Pot fi amintite: S. Cassiano unde au fost reprezentate melodramele lui Francesco Cavalli cel mai mare exponent al scolii operistice venetiene si "Il ritorno di Ulisse in patria" a lui Monteverdi in 1641. Teatrul S. Moise in care au fost ascultate pentru prima oara melodiile faimoasei "Arianna Teatrul SS. Giovanni e Paolo, sediu al primei reprezentari a operei "Incoronarea Popeii" a lui Monteverdi in 1642, deasemenea diferite opere de Marcantonio Cesti, printre care "Dori" in 1667 si Teatrul S. Salvatore, centrul activitatii operistice al unui alt important maestru: Legrenzi, care a prezentat aici un bogat buchet din melodramele sale.

Una din caracteristicile operei venetiene este tendinta spre subiectul istoric, mai curand decat cel mitologic. Subiectele luate din istoria antica, cu precadere romana, constituie materialul libretelor pentru muzica si care vor mentine vie, chiar si in secolul XVIII, predilectia in a trata un astfel de gen.

Dupa ce ne-am referit aici la productia maestrilor minori ca, Manelli si Ferrari si dupa ce am retrimis lectorul la capitolul asupra operelor venetiene ale lui Monteverdi in ceea ce priveste pecetea conferita de marele operist ultimelor sale drame muzicale, este cazul acum sa definim, prin exponentii cei mai reprezentativi, caracterul esential al operei venetiene asupra limbajului stilistic propriu. Acesti exponenti au fost Francesco Cavalli si Marcantonio Cesti.

Francesco Cavalli 1602-1676, s-a nascut la Crema si a murit la Venetia. Adevaratul sau nume era Pier Francesco Caletti; adoptand apoi numele mai marelui sau din Crema si tot odata protectorul sau, Cavalli. In 1617 a fost admis printre cantaretii Capelei ducale din Venetia condusa de Claudio Monteverdi, iar in 1640 a fost numit organist secund la San Marco. Din 1660 -1662 se afla la Paris pentru reprezentarea operei Xerxe (Serse) si Ercole amante. Reintors la Venetia, a primit functia de prim organist, apoi maestru al Capelei San Marco.

Inafara de 40 de opere teatrale, a compus messe si psalmi cu instrumente, cantate si arii de camera. Cavalli a fost unul dintre elevii preferati ai lui Monteverdi si de o directa influenta monteverdiana. In acest sens se poate vorbi de una din primele sale opere "Didone" 1641, precedata in 1639 de "Nunta lui Tetide si Peleo" opera scenica reprezentata la teatrul S. Cassiano. In 1643 insa, Cavalli pune in act elementele necesare pentru afirmarea propriei personalitati de operist.

Cu "Egisto", melodrama incepe sa dezvaluie o tot mai crescanda infiltrare din partea cantatei, asa cum, cu un an inainte, se intampla la Roma cu "Il palazzo incantato di Atlante" de Luigi Rossi si la Venetia cu "Incoronarea Popeii". Aceasta vasta arie de influenta a cantatei asupra melodramei, isi va pune cat de curand amprenta pe operele lui Cavalli. Frumoase arii intrerup, sau inlocuiesc in mod frecvent recitativul, in timp ce canzoni, duete si tertete raspandesc, la randul lor, un fluid melodic animator.

Opera se liricizeaza, iar la randul sau, recitativul se amplifica si se indulceste intr-un tip de arioso care in multe cazuri ajunge pe inalte culmi expresive. Pe de alta parte, un sens dramatic viu, se insereaza in dictiunea muzicala a recitativului, obtinand acea scena colorita a farmecului Medeii ("Dall'abbrunate glebe" pamant parjolit) cuprinsa in "Giasone", scena atat de bogata in patos demonic.

Daca ne gandim la formele stereotipe in cadrul carora se va cristaliza mai tarziu cea mai mare parte a recitativului operelor sec. XVIII nu se poate sa nu se recunoasca in aceasta deosebita latura a stilului lui Cavalli realizarea extrem de pozitiva a unui eminent operist.

Gluck si Wagner datoreaza mult recitativului dramatic al maestrului venetian. In ce priveste aria, ea apare interesanta chiar din punct de vedere formal, in croiala sa tripartita (doua strofe egale, cu un ritornello instrumental al primei strofe) care preanunta -desi inca in termeni nedecisi-, aria <da capo> . Nici partile instrumentale (sinfonii, ritornelle, interludii) ca si cele acompaniatoare ale vocilor nu raman lipsite de o anumita vigoare bine adaptata la diferitele momente ale actiunii scenice.

In 1660 Cavalli este chemat la Paris pentru a compune o opera cu ocazia serbarilor pentru nunta lui Ludovic al XIV cu Maria Tereza de Austria Infante de Spania, serbari care s-au prelungit din 1659 pana in 1662. Nu a fost senina si nici usoara sederea lui Cavalli la Paris; dificultati si intarzieri in constructia noii sali de spectacole de la Tuilleries, incredintata de curte arhitectului Vigarani; incidente pentru alcatuirea companiei cantaretilor; dezacorduri intre libretistul Buti si abilul cantaret, diplomatul Alto Melani.

In asteptarea momentului cand sala urma sa fie terminata iar disputele potolite, trebuiau sa se gandeasca la o alta opera a lui Cavalli. Alegerea cade pe "Xerxe", primita deja in mod favorabil in Italia pana in 1654 si a fost pusa in scena in galeria Luvrului cu intermezzouri instrumentale (uverturi si dansuri) create in mod expres de Lully. Succesul nu a fost prea mare deoarece, opera, mai ales din cauza libretului semnat de Nicolo Minato, a aparut ingreunata de o oarecare monotonie, cu toate ca era des inviorata de foarte frumoase arii. Insfarsit, "Ercole amante noua opera pe care Cavalli o pregatea de doi ani, era acum terminata.

Din ordinul regelui, este reprezentata la 7 februarie 1662, in noul teatru construit de Vigarani. Printre instrumentisti exista un bolognes, Angelo Michele Bartoloni, autorul de mai tarziu a unei metode didactice pentru tiorba, care a avut o larga raspandire.

Au existat numeroase consideratii asupra operei. "Ercole amante" care abund in arii, in ansambluri si coruri frumoase, polifonice, contrapunctice, sau concertanti in forma usoara omofona, de fragmente instrumentale si de calde recitative. Si totusi, fastul baroc al costumelor, utilajele scenei, stralucitoarea prezenta a curtenilor si participarea activa a insasi regelui la intermezzourile instrumentale in tempi de dans, toate acestea nu au fost destul de prielnice pentru a polariza atentia spectatorilor spre muzica lui Cavalli. Despre o asemenea situatie speciala a lasat un document ambasadorul Toscanei, scriind: " Baletul a reusit splendid pentru bogatia salii, pentru concertul si costumele somptuoase, pentru scenele gratioase. Muzica insa, care era nervul principal al serbarii, s-a pierdut total, luand in considerare zgomotul celor ce nu inteleg, si care sunt cam trei sferturi din asistenta".

Din cauza acusticii imperfecte, a vastissimei sali si a tiranicei dominari a elementelor exterioare, publicul distrat prefera sa flecareasca in timpul actiunii dramatice in loc sa se bucure, admirand frumusetea muzicii lui Francesco Cavalli.

Marcantonio Cesti 1623-1669.Inca de copil a fost cantaret la domul din Arezzo, orasul sau natal. Mai tarziu imbraca rasa calugarilor conventuali sub numele de Frate Antonio. Se pare ca a studiat la Roma din 1640-1645, ca elev al lui Abbatini si Carissimi.

In 1646 a fost hirotonisit preot la Volterra. In 1649 a plecat la Venetia pentru a-si reprezenta opera "Orontea" cu care a avut mult succes. Anul urmator il gasim in Firenze la curtea familiei Medici, unde iese in relief prin conduita sa personala care lasa de dorit. Prieten al lui Salvator Rosa, participa alaturi de faimosul pictor, poet si spadasin, la vesele banchete ale <Academiei batausilor> "L'Academia dei percossi". Si-a dat apoi la Lucca contributia in spectacolele publice ca autor si cantaret.

In 1653 este invitat de Arhiducele Ferdinand de Austria, pentru reprezentarea operei "Argia". In 1659 "Colegiul Capelanilor Cantaretilor Pontificali" din Roma ii prezinta lucrarea :"Soprannumerario".

La Venetia au fost reprezentate: "Dori" in 1663 si "Tito" in 1666. Un an mai tarziu se afla la Viena unde obtine un extraordinar succes cu cea mai cunoscuta dintre operele sale: "Il pomo d'oro". Cum am spus mai sus, la Venetia, in 1663, Cesti a adus pe scena opera sa :"La Dori" ovvero "Lo Schiavo Reggio" careia cativa ani mai tarziu, in timpul cat a functionat ca vice maestru al Capelei de la curtea vieneza a lui Leopold I i-a urmat opera de care am amintit, "Il pomo d'oro" pe un libret de Francesco Sbarra. Atat una cat si alta, demonstreaza cum temperamentul melodic il vor conduce pe Cesti sa topeasca in pretioase arii si ariosi, de frumoasa eficacitate, larga vena melodica cu care era, din abundenta, inzestrat.

Inspiratia curge cu egala usurinta atat in partile serii, cat si in cele comice, ale melodramelor sale. In "Marul de aur" opera de dimensiuni neobisnuite, in cele cinci acte cu 67 de scene, marele baroc era peste tot raspandit: in unele parti muzicale pline de grandoare si colorit, in spectacularele viziuni scenice si in masinariile teatrale capabile sa realizeze "minuni", cu mijloacele extraordinar de complexe.

Dar chiar si in opera "La Dori" calitatile lui Cesti se regasesc larg raspandite. Frecventele "ritornelle" instrumentale, ca si asa zisele "sinfonii" nu sunt mai prejos de ariile si duetele foarte frumoase, ca de exemplu:"Se perfido amore" dovedind o constanta fantezie a autorului lor. La fel se poate spune si despre sinfonia operei "Le disgrazie d' amore" prezentata la Viena in 1667.