Locul si rolul activitatilor de limba pentru formarea deprinderilor de scriere corecta

LOCUL SI ROLUL ACTIVITATILOR DE LIMBA PENTRU FORMAREA DEPRINDERILOR DE SCRIERE CORECTA

I.1

A) Caracterul de sistem al limbii

Cultivarea limbii se inscrie astazi pe coordonatele majore ale preocuparilor popoarelor civilizate. Limba oricarui popor este in continua miscare si sufera permanente schimbari determinate de nevoia de exprimare a unor prefaceri in diferite sectoare. Fiecare om are felul sau specific de a vorbi, folosind chiar moduri diferite de exprimare de la o imprejurare la alta.

Stapanirea temeinica si folosirea corecta si precisa a limbii romane constituie nu numai o necesitate, dar si o datorie pentru toti cei ce contribuie la faurirea istoriei poporului roman.

Nu intamplator cresterea limbii romanesti a fost legata de cinstirea patriei. Inaintasii nostri au simtit cata importanta are dezvoltarea unei limbi unice, literare, corecte, cu posibilitati nebanuite de a exprima cele mai avantate sentimente de calda dragoste pentru tara noastra.

De aceea este necesar ca de la o varsta frageda sa-i invatam pe copii cu dragoste si pricepere - gramatica, ortografia - sa le imbogatim lexicul, stimulandu-le interesul pentru o exprimare corecta si clara.

In evaluarea culturii unui individ, ortografia este un indice de baza, intrucat a scrie si a vorbi corect romaneste este astazi apanajul tuturor oamenilor.

A invata elevii sa vorbeasca si sa scrie corect in limba romana, inseamna sa dobandeasca priceperi si deprinderi temeinice de folosire a limbii, sa fie pusi sa observe, sa analizeze, sa motiveze si sa aplice faptele de limba.

Limba are structura organizata, formata din mai multe compartimente (fonetica, morfologie, sintaxa, vocabular), care, au toate, caracter sistematic, se conditioneaza si se influenteaza reciproc, o schimbare intru-un caracter sistematic atragand alte schimbari in acelasi compartiment sau in celelalte compartimente. Aceasta inseamna ca admiterea caracterului sistematic presupune si admiterea cercetarilor istorice, lucru de care se ocupa lingvistii.

Rolul limbii este de a servi ca mijloc de comunicare intre oameni in societate si fiecare dintre partile ei este organizata in asa fel incat sa-si poata indeplini acest rol. Deci, nu numai limba are caracter sistematic, ci fiecare din partile ei constitutive: vocabularul, gramatica, si de asemenea inventarul fonetic, care pune material la dispozitia vocabularului si gramaticii, si toate aceste sisteme sunt legate intre ele si se conditioneaza reciproc.

De exemplu, raporturile dintre morfologie si sintaxa. Intre aceste doua parti constitutive ale gramaticii exista o stransa legatura.

Morfologia ajuta sintaxa in sensul ca aceasta foloseste modificarile formei cuvintelor pentru a le imbina intre ele, pentru a exprima raporturile dintre cuvintele unei propozitii.

Exemplu:"Munca este frumoasa" si "Frumusetea muncii" -cuvantul "munca" indeplineste functii sintactice diferite (subiect si atribut).

- Morfologia ajuta sintaxa deoarece flexiunea se realizeaza uneori si prin imbinari de cuvinte:

Exemplu: -perfectul compus - "am citit" si cele doua forme de viitor - "voi citi", "voi fi citit" - sau "cartea este citita".

Morofologia influenteaza sintaxa in ceea ce priveste subiectul inclus.

Exemplu: forma verbala "canti" e suficienta pentru a intelege ca este vorba de o actiune a subiectului "tu", sau "cantam" pentru "noi".

Topica ofera numeroase exemple de influentare reciproca intre cele doua, sintaxa si morfologie.

Existenta articolului posesiv - al, a, ai, ale - si al celui demonstrativ - cel, cea, cei,cele, care, fiind variabile dupa gen si numar, pot marca legatura cu substantivul determinat chiar cand atributele respective sunt asezate mai departe.

Dar si unele fenomene morfologice stau inlegatura cu topica. De exemplu, articularea substantivului si adjectivului    cu articolul hotarat, in functie de locul atributului adjectival fata de substantivul determinat.

Exemplu: "cerul albastru" sau "albastrul cer". Impletirea dintre morfologie si sintaxa se vede si in definirea si clasificarea unor categorii sintactice.

# atributul (parte de propozitie) determina un substantiv sau pronume;

# complementul determina un verb.

Dar nu numai in morfologie si sintaxa exista legatura, ci si intre gramatica si celelalte parti constitutive ale limbii: vocabularul, formarea cuvintelor cu fonetica.

Ca material de constructie, cuvintele sunt independente intre ele si au numai functiunea de a exprima notiuni izolate sau raporturi intre notiuni.Functiunea de comunicare a limbii nu se realizeaza decat prin imbinarea cuvintelor in propozitii sifraze. Elementele vocabularului sunt deciimbinate intre ele datorita gramaticii ( imbinarea apartine sintaxei, dar se realizeaza si cu contributia morfologiei), iar la construirea propozitiilor si a frayelor contribuie si intonatia (element fonetic).

Chiar si un singur cuvant poate oglindi legaturile dintre vocabular, gramatica si fonetica; cuvantul este o imbinare de sunete care au un inteles si care capata, in procesul comunicarii,.diferite intrebuintari gramaticale.

Raporturile dintre gramatica si vocabular se reflecta in insasi notiunea de cuvant ca unitate lexicala.

In combinatii cu alte cuvinte, un cuvant poate avea forme diferite, care corespund unor intrebuintari sintactice diferite. Toate formele si intelesurile unui cuvant repreyinta insa cuvantul respectiv.

Exempu: - substantivul "casa" in forma "case" sau articulat formele: casa, casei, casele;

verbul - a canta - devine cantati, cantand, cantasem;

pronumele el se transforma in lui, ii, il.

Exista cuvinte care, datorita sensului lor lexical, nu au anumite categorii morfologice (si forme flexionare) specifice partii de vorbire in care se incadreaza.

Exemplu: -adjectivele: vesnic,unic, patrat nu au grade de comparatie pentru ca exprima insusiri absolute.

substantivele: miere, aur, mazare - au forma numai pentru singular;

substantivele: pantaloni, ochelari (alcatuite din doua parti identice) au forma numai de plural.

Important este ca vocabularul sa poata da elevilor putinta de a se misca cu multa usurinta in lumea ideilor, de a formula judecati, de a patrunde in legile naturii, societatii. Problema vocabularului ramane mereu actuala, pentru ca insusi vocabularul limbii se imbogateste mereu datorita schimbarilor din viata omului si societatii. Sarcina invatatorului este de a imbogati si activiza vocabularul elevilor, dar si de corectare a celui existent.

Raporturile dintre gramatica si fonetica se oglindesc pe de o parte in folosirea cu valoare gramaticala a unor elemente de ordin fonetic (alternante fonetice, lungirea si dublarea sunetelor, accentul, intonatia, pauza), pe de alta parte in consecintele pe care le pot avea imbinarile asupra modificarii corpului fonetic alunor cuvinte.

In flexiune se intampla adeseaq ca unele foneme dinradacina sau tema sa fie inlocuite cu altele.

Exemplu: - "a" cu "a" - tara - tari

cara, caram

alternantele se conbfunda cu desinentele: cires - ciresi ; cais - caisi

Folosirea alternantelor fonetice are o mare importanta in flexiunea limbii romane.

Exemplu: alternante vocalice: e-ea: negru-neagra

alternante consonantice: ac-ace ;plec - pleci

Atat morfologia cat si sintaxa se folosesc de locul accentului. Accentul poate deosebi, prin locul lui pediferitele silabe ale unui cuvant, doua forme verbale: (a aduna - aduna; apropie - apropie).

Intonatia are o deosebita importanta in sintaxa; in distingerea unei propozitii de un cuvant sau de o alta imbinare.

Exemplu: "liniste", "Greu de inteles".

Pauzele impart enunturile in unitati sistematice si sintactice, usurand intelegerea comunicarii. Prin prezenta sau absenta unei pauze se marcheaza, de exemplu, deosebirea dintre doua categorii de propozitii atributive.

Morfologia poate influenta stabilirea normelor ortoepice.

Pronuntarea literara foloseste deosebirea dintre caracterul palatizat si nepalatizat al consoanelor "s" , "j" pentru a scoate in evidenta opozitiile morfologice intre singular si plural.

Exemplu: singular: iepuras (pl-iepurasi) intre persoana I si a II-a singular (I - ingras; II - ingrasi).

Invatarea ortografiei este organic legata de predarea gramaticii si, in general, de intreaga activitate dusa in cadrul predarii limbii si literaturii romane in scoala, pentru continuarea exprimarii corecte a elevilor.

Elevii trebuie sa inteleaga ca scopul invataturii scrierii corecte nu este numai de a putea scrie fara greseala dupa dictare, ci de a invata sa-si exprime corect in scris ideile si sentimentele lor, pentru ca oricine ar citi sa le poata intelege cu usurinta.

Intelegerea continutului unui text depinde in mare masura de ortografia lui, deoarece numai asa se pot deslusi cuvintele, determina propozitiile; insusirea ortografiei si a punctuatiei avand o importanta practica.

Daca elevii isi vor da seama de necesitatea stapanirii normelor ortografice, interesul pentru studiu si insusirea lor de va mari, ii va face sa biruie greutatile ce stau in calea formarii deprinderilor de scriere corecta.

Bazele deprinderilor ortografice si de punctuatie sepun concomitent cu invatarea citit-scrisului si cu formarea primelor cunostinte teoretice elementare si se amplifica, se consolideaza cu treptata insusire a notiunilor si sistemului notiunilor de limba.

Pentru aceasta, la clasa I, se fac exercitii de pronuntie si apoi de scriere corecta a unor cuvinte pe care am sesizat ca elevii le exprima gresit, ca de exemplu:

"creon" sau "crion"in loc de "creion"; "pisc" in loc de "pix"; "cribit" in loc de "chibrit".

Copiilor li se dau fise cu texte care cuprind forma corecta a unor cuvinte, cerandu-le sa alcatuiasca propozitii, sau sa bareze forma grsita:

Ex.: Taiati forma gresita: dupa amiaza - dupe amiaza

Stilou - stilau

Tranversat - traversat;crion - creion; pisc - pix; cribit - chibrit

Dupa cum se vede, regulile ortografice tin seama in cele mai multe cazuri de ortoepie, adica de pronuntarea corecta.

Regulile ortografice si de punctuatie insusite in clasa I si a II-a au o slaba fundamentare stiintifica (unele reguli au un caracter empiric) . In lipsa unor reguli cu care sa se poata opera simotiva, la aceste clase se recurge frecvent la explicatii si reyolvari situationale care au in primul rand menierea de a preveni eventualele greseli si chiar de a pregati elaborarea ulterioara a unor reguli.

Insusirea scrierii corecte implica formarea unor reprezentari indeosebi cu contributia analizatorilor auditivi, vizuali si nervomotorii.

Aportul analizatorului auditiv apare mai pregnant in insusirea ortogrsafiei acelor cuvinte care se scriu cum se pronunta (potrivit principiului fonetic), ca si formarea reprezentarii scrierii corecte a unor cuvinte pentru care elevii nu poseda nicio regula (de ex.: scrierea cuvintelor cu trei "i" la plural a unor substantive masculine; scrierea diferita a genitivului singular launele substantive feminine - cartii, cutiei). In aceasta situatie, avand in vedere corespondenta dintre ortografie si modul    de pronuntare a cuvintelor, recurgandu-se la analizatorul auditiv, se pot preveni grafiile gresite, iar regulile - necunoscute elevilor - sunt suplinite prin analiza fonetica.

Analizatorul auditiv prezinta unele limite in insusirea scrierii corecte,    in primul rand pentru ca auzul nu pastreza multa vreme impresiile, ori, daca pronuntarea corecta se uita repede, transpunerea grafica a structurii fonetice se poate realiza gresit.

In comparatie cu cel auditiv, analizatorul vizual pastreaza mai mult timp imaginea grafiei cuvintelor. Redarea grafica corecta a formelor cuvintelor se bazeaza, mai ales in primele clase, pe perceptia vizuala a modelului, pe reprezentarile grafice (insusite pe cale vizuala). De aici, necesitatea folosirii a cat mai multe exemplificari de ortograme, fise ortografice, a tabelelor ortografice.

Memoria motrica pastreaza multa vreme complexul de miscari necesar ortografiei diverselor cuvinte, de aceea efectuarea a cat mai numeroase si variate aplicatii practice este indispensabila formarii deprinderilor ortografice si de punctuatie - calea operational-practica fiind specifica acestei etape. Cel ce a invatat sa scrie corect, ortografiaza corect fara sa mai gandeasca la modul in care transcrie sunetele; de ex.:

Du-te (nu dute)

zmeu (nu smeu)

mi-a dat

Mia (nume de persoana)

In a doua etapa a predarii (clasele a III-a si a IV-a), invatarea ortografiei si a punctuatiei nu se mai sprijina in aceeasi masura pe analizatorul audio-vizual, deprinderile de scriere avand o mai solida fundamentare teoretica. Regulile insusite anterior se reelaboreaza la un nivel superior, completandu-se aria de aplicare. Apar reguli noi, derivate din noile cunostinte gramaticale insusite (ortografierea pronumelor, numeralelor).

Regulile ortografice si de punctuatie sunt utilizate constient in dirijarea controlului si autocontrolului pe care o au de rezolvat, opereaza si motiveaza cu ele.

Ex.: avand urmatoarele propozitii scrise pe tablaS

Acasa este Ionel.

Afara este copilul.

Dupa ce am facut analiza sintactica si am precizat rolul fiecarui cuvant in propozitie si prin este exprimat fiecare cuvant, am precizat ca aceste propozitii se mai pot scrie si astfel cand se pronunta rar:

Acasa ii Ionel.

Afara ii copilul.

Se poate observa ca cuvantul "ii" din fiecare propozitie de mai sus inseamna "este".

Se solicita elevilor sa gaseasca o alta formula a cuvantului este - din aceste propozitii - economisind o silaba prin pronuntie rapida.

Acasa-i Ionel.

Afara-i copilul.

Se poate observa ca s-ainlocuit cuvantul "este" prin litera "i" legata prin linioara de cuvintele: "acasa, afara". Elevii vor fi pusi sa dea exemple orale si scrise, asemanatoare cu cele de mai sus.

Cunostintele si deprinderile ortografice si de punctuatie dobandite trebuie sa permita elevilor sa rezolve problemele scrierii corecte la nivelul cerintelor clasei respective si sa inlesneasca intelegerea si justa solutionare a altor probleme ale scrierii corecte - mai dificile.

Cu ocazia predirii partilor de vorbire si a semnelor de punctuatie, elevii isi formeaza deprinderi de ortoepie si de punctuatie.

Exemplu.: Ortografia substantivelor masculine terminate la singular nearticulat in vocala "u" precedata de doua sau trei consoane din care ultima este "r"sau "l" se scriu la plural nearticulat cu un singur "i", iar la forma articulata cu doi "i". Primul "i" este semnul pluralului, iar al doilea este articolul hotarat. Se analizeaza propozitiile:

Am vazut un codru.

Pe munte sunt niste codri.

Codrii coboara pana la poalele muntelui.

In prima propozitie s-a precizat ca, cuvantul codru are forma de singular; in urmatoarea, cuvantul apare la plural, dar se refera la "niste codri" (cu articol nehotarat)si se scrie cu un "i"; ca in a treia propozitie, sensul sa se refere la "toti codrii"scriindu-se cu doi "ii".

Dupa ce s-au precizat aceste reguli ortografice, elevii primesc ca exercitiu: scrierea pluralului nearticulat al substantivelor: tigru, membru, aspru. Oral, ei trebuie sa explice ortografia lor, tinand seama de mijloacele de control date.

I.2

B) Fundamentarea psihologica a notiunilor de deprindere

"Deprinderile sunt componente automatizate ale activitatii, constient elaborate, consolidate prin exercitiu, dar desfasurate fara control permanent".

Deprinderea este o actiune automatizata, care determina rapiditatea executarii, simplificarea desfasurarii, cat si slabirea incordarii atentiei si vointei necesare pentru realizarea ei.

In etapa initiala a insusirii scrisului, scolarul invata sa scrie elementele literei si apoi litera. In etapele urmatoare, are loc scrierea cuvintelor intregi si a propozitiilor. Atentia scolarului este orientata spre actul unificarii corecte a literelor in cuvinte, iar mai tarziu spre cerintele stilistice si logice ale textului.

Stabilirea deprinderilor grafice este atat de mare, incat incercarile adultului de a-si schimba scrisul rareori izbutesc.

Formarea deprinderilor (automatizarea actiunilor) cere o continua exersare a lor. Exersarea consta in repetarea actiunii pana cand executia ei se perfectioneaya. Dar perfectionarea are loc numai atunci cand in fiecare noua efectuare a actiunii sunt diminuate greselile de executie, se economiseste efort sise castiga timp.

Limbajul joaca un rol important in constituirea deprinderilor. Cu ajutorul lui se transmit diferite cunostinte referitoare la tehnica actiunii si la semnificatia ei.

Fara participarea limnajului n-ar fi posibila transformarea deprinderilor senzo-motorii in deprinderi si operatii intelectuale.

Includerea limbajului, participarea constientizarii deprinderilor duce la formarea priceperilor.

Priceperile reprezinta capacitatea de a afectua cu succces o actiune chiar daca nu s-a ajuns la automatizarea deprinderilor respective, de a imbina deprinderile si cunostintele pentru a face fata unor noi situatii.

Succesul la invatatura depinde de existenta la elevi nu numai a unor deprinderi specializate, ci si de existenta unor deprinderi si priceperi intelectuale generale (cum ar fi deprinderea dupa lucrul cu manualul, de a lua notite, de a culege si prelucra materialul informative, de a repeat organizat materialul, de a alterna rational munca si odihna). Deprinderile si preocuparile au un rol insemnat in formarea stilului rational de munca independenta.

Formarea deprinderilor in conditii scolare incepe cu faza familiarizarii cu actiunea. In aceasta etapa , pe baza instructajului primit, elevii descifreaza operatiile pe care incep sa si le insuseasca (invatarea scrierii elementelor literei).

Faza de organizare si sistematizare - etapa in care operatiile devin mai precise, mai unitara (elevii combina sunetele si literele in silabe si cuvinte intregi).

Faza superioara a deprinderilor este cand are loc o integrare a actiunilor automatizate intr-o actiune unitara (elevul este capabil sa se concentreze asupra profesorului, asupra consemnarii ideilor, fara a mai fi atent in mod special la fiecare cuvant).

Citind o lectura, elevul este in stare sa se concentreze asupra intelesului textului, nu asupra tehnicii citirii ca atare.

"Deprinderile ortografice - deprinderi care inseamna reactii automate - nu se pot obtine prin memorarea unor regului, oricat ar fi acestea de simple[1]".

Pentru ca regulile de ortografie sa devina eficiente, trebuie ca insusirea lor sa se obtina cu ajutorul unor exercitii structurale care sa-I pun ape elevi in situatia de a realize concordanta dintre pronuntarea si reprezentarea grafica - regula constituind un mijloc de autocontrol.

Bazele deprinderii ortografice si de punctuatie se pun concomitant cu invatarea citit-scrisului si cu formarea primelor cunostinte teoretice elementare si se amplifica si se consolideaza cu treptata insusire a notiunilor de limba.

Aceste cunostinte constituie punctul initial si fundamental theoretic al deprinderilor respective, cele mai multe dintre regulile si deprinderile ortografice derivand si sprijinandu-se pe cunostinte de fonetica, morfologie si chiar lexic, iar cele de punctuatie ffind legate mai ales de cunostintele de sintaxa.

Cum aceste cunostinte se dobandesc treptat si progresiv, formarea cunostintelor si deprinderilor ortografice si de punctuatie urmeaza acelasi drum, iar nivelul si volumul cunostintelor de limba determina nivelul si volumul regulilor ortografice si de punctuatie.

Pentru a-i deprinde pe elevi sa scrie correct, nu trebuie asteptata a anume data calendaristica in care ne-am propus sa le vorbim despre regulile ortografice, ci inca d ela inceputul anului, de la primele lectii trebuie urmarita formarea procesului de constientizare a scrierii corecte.

Folosind citirea ortografica pe tecte literare, se observa cum elevii constientizeaza asezarea in paginaa textului, a alineatelor, concomitant cu formarea deprinderii elevilor de a imparti textul citit in fragmente si de a le analiza.

Elevii au retinut ca inceputul unui alineat (fragment, idée noua) se scrie mai inauntru paginii si cu litera mare si ca in timpul citirii pauza d ela sfarsitul unui alineat dureaza mai mult decat pauza din cursul alineatului.

Inainte de a da explicatie stiintifica folosirii cratimei ca "liniuta de unire" scolarii mici o intalnesc in textile pe care le studiaza. In aceste lectii ei iau cunostinta de semnul ortografic respective afland ca liniuta leaga doua cuvinte ce se rostesc intr-o silaba:

"le-am citit" / "s-a dus"

Unele semne de punctuatie sunt intalnite de elevii mici in textele din manualul de citire: linia de dialog, parantezele, semnele citirii, puncte de suspensie. Prezenta acestor semne si obligatia de a marca in actul citirii prezenta lor (prin intonatie, pauza) cer o explicatie imediata, anticipand adesea cu mult momentul prevazut de programa.

Citirea ortografica inlesneste efectuarea unui prim pas in dobandirea cunostintelor si deprinderilor ortografice si de punctuatie. Pentru formarea si consolidarea acestora principalele exercitii raman: copierea, dictarea si autodictatea.

Deprinderile ortografice si de punctuatie sunt consolidate numai cand elevii pot sa se controleze singuri, cand pot sa motiveze just scrierea oricarei ortograme, cand stapanesc perfect notiunile si regulile si au capatat priceperea transpunerii lor in practica sic and au ajuns la o anumita automatizare a actiunii motorii.

Rezultatele cele mai bune se obtin prin folosirea cumulative si corelativa in cadrul aceleeasi lectii a metodelor care stimuleaza participarea active, directa si permanenta a elevilor la procesul formarii cunostintelor si deprnderilor ortografice si de punctuatie.