Mijloce de imbogatire a vocabularului. Mijloace interne. Familia lexicala. Derivarea regresiva.

Prin imprumuturile neologice de origine latino-romanica si germanica, limba romana a dobandit prestigiul unei limbi europene de cultura si de civilizatie. Necesitatile de imbogatire a vocabularului nu sunt satisfacute doar de imprumuturi din alte limbi, ci si prin folosirea unor mijloace exclusiv interne, derivarea si compunerea. Inainte de a vorbi despre procedee interne de imbogatire a vocabula-rului, sunt necesare cateva precizari referitoare la familia lexicala si la statutul acestui compartiment al limbii, formarea cuvintelor.

Unii lingvisti includ formarea cuvintelor in morfologie, deoarece se aseamana foarte mult prin caracterul sistematic. Asa cum orice verb romanesc se termina la pers. a II-a singular, indicativ prezent in -i plenison, silabic sau foarte scurt (ex. afli, bei, poti) tot asa de la aproape orice verb se poate forma un nume de agent cu ajutorul sufixului -tor: scriitor, muncitor, alergator. In ambele cazuri, observam folosirea unui numar relativ mic de reguli dupa care se creeaza noi cuvinte, dar si forme gramaticale ale unui cuvant supus flexiunii.

Alti lingvisti considera ca sistemul de formare a cuvintelor trebuie inglobat in studiul vocabularului, mai precis disciplinei lingvistice numite lexicologie. Nu lipsesc nici cercetatorii care cred ca formarea cuvintelor este o ramura distincta a lingvisticii, care ocupa un loc de tranzitie intre vocabular si structura gramaticala. In acest curs, vom considera ca formarea cuvintelor este o sectiune a lexicologiei in sens larg, care conduce la crearea de noi unitati lexicale pe baza celor care exista deja intr-o limba data.

Familia lexicala

Pentru intelegerea sistemului de formare a cuvintelor si mai ales a mecanis-mului derivarii, este esentiala lamurirea conceptului de familie lexicala, precum si studierea structurii morfologice (morfematice) a cuvantului. In cele mai multe lucrari, se admite ca o familie lexicala inglobeaza totalitatea cuvintelor formate prin derivare, prin compunere si prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. Astfel, de la verbul a face au fost formate o serie de derivate cu sufixe (facator, facatura), derivate cu prefixe (desface, preface, reface), derivate parasintetice (prefacator, prefacatorie) si compuse propriu-zise sau cu elemente de compunere (binefacator, raufacator, contraface).

Este important de retinut faptul ca familia lexicala a unui cuvant se stabileste la nivelul unei singure limbi. Astfel, intr-o familie lexicala nu includem decat derivatele si compusele create in interiorul limbii respective si, eventual, imprumuturile neologice analizabile. De exemplu, floral este un cuvant imprumutat pe care il putem include in familia lexicala a lui floare, insa florilegiu sau a eflora nu sunt in aceeasi situatie. Asadar, neologismele imprumutate dar neanalizabile, alaturi de locutiunile si expresiile in care intra un cuvant nu apartin familiei lexicale a cuvantului analizat. Exemplu: cuvant analizat mana, familia lexicala cuprinde exclusiv derivate romanesti: manuta, manusita, manusa, manui, inmana. Nu intra in familia lexicala imprumuturile neologice manevra, manseta, manichiura, manufactura (< lat. manus) si nici combinatiile frazeologice de tipul: mana in mana, peste mana, pe sub mana, a da mana, a fi mana larga, a avea pe cineva la mana etc.

Cuvintele compuse pot apartine mai multor familii lexicale, in functie de numarul termenilor care intra in componenta lor si care sunt dotati cu un continut notional. Spre exemplu, un cuvant compus de tipul gura-leului va fi inclus atat in familia lexicala a lui gura, cat si in cea a lui leu, iar Statu-Palma-Barba-Cot va fi incadrat in patru familii lexicale conform structurii complexe a compusului.

Pronind de la cuvantul tanar, in a carui familie lexicala intra tanarut, tinerel, tineresc, tinereste, tineret, tinerete, tinerime, intineri, intineritor etc., putem observa mai multe lucruri:

toate cuvintele sunt inrudite in privinta sensului lexical;

desi alcatuiesc o singura familie lexicala, cuvintele nu apartin unei singure categorii lexico-gramaticale (substantive, verb, adjectiv, adverb);

aproape toate au un element comun, tiner-, numit radacina.

Asadar, toate cuvintele cu sens inrudit si formate de la aceeasi radacina alcatuiesc o familie de cuvinte.

Radacina nu constituie singura un cuvant, ci i se adauga anumite elemente numite afixe. In functie de pozitia pe care o ocupa fata de radacina, afixele se impart in doua mari categorii: prefixe, plasate inaintea radacinii, sufixe, atasate la sfarsitul radacinii. Daca ne referim la exemplul de mai sus, gruparea de sunete in- este un prefix, iar gruparile -ete sau -ime sunt sufixe lexicale sau derivative. Cu ajutorul lor, se formeaza noi cuvinte si, uneori, noi parti de vorbire, in raport cu cele de la care porneste derivarea.

Cuvantul care serveste drept element de baza pentru formarea altor cuvinte se numeste primitiv sau cuvant-baza. Cel format prin adaugarea unui prefix sau sufix se numeste cuvant derivat. De multe ori, prefixele si sufixele nu se adauga direct la radacina, ci la asa-numita tema lexicala sau radical. Aceasta este comuna tutror formelor flexionare sau gramaticale ale unui cuvant si este formata dintr-o radacina si cel putin un sufix sau prefix. Exemplu: laptareasa este derivat prin adaugarea sufixului -easa la tema laptar; la randul ei, aceasta tema este ea insasi un derivat de la lapte sufixul nume de agent -ar. In tema (radicalul) laptar, exista radacina lapt- si sufixul -ar.

Tinand seama de partea de vorbire care constituie punctul de plecare al derivarii, temele lexicale pot fi verbale si nominale, iar acestea din urma pot fi impartite in substantivale si adjectivale. Exemplu: infloritor < tema verbala (inflori) sufixul adjectival -tor; bucatareasa < tema nominala (bucatar < bucate sufixul nume de agent -ar) sufixul nume de agent -easa.

Derivarea regresiva

Aceasta este un fenomen lingvistic greu de definit, care ocupa un loc special in sistemul de formare a cuvintelor si in cadrul asa-numitei etimologii interne, totalitatea creatiilor proprii ale unei limbi. Conceputa in sensul cel mai larg cu putinta, derivarea regresiva este procedeul analogic de creare a noi cuvinte, unitati frazeologice si forme gramaticale prin suprimarea unor afixe reale sau aparente de la cuvinte ori forme flexionare existente deja in limba.

Avand in vedere directia in care se exercita, se poate spune ca derivarea regresiva este reversul derivarii propriu-zise sau progresive, din care cauza a fost numita si derivare in sens invers sau derivare inversa (cf. germ. Rückbildung, engl. back-formation,    it. retroformazione sau derivazione retrograda). Exemplu: derivare progresiva - dirijor < dirija suf. nume de agent -or, prin adaugarea unui afix derivativ; derivare regresiva - regiza < regizor < germ. Regisseur), prin eliminarea aceluiasi afix derivativ.

Derivarea regersiva se produce atat in domeniul vocabularului, cat si in sfera morfologiei, ceea ce ne face sa vorbim despre derivare regresiva lexicala (a rasni < rasnita) si derivare regresiva morfologica (refacerea formei de singular gemet din gemete, pluralul mai vechiului geamat < lat. gemitus).

Derivarea regresiva consta atat in eliminarea unor afixe autentice, cat si a unor segmente de expresie (simple terminatii), care se identifica formal cu morfeme de ordinul afixelor derivative sau al celor flexionare. Cand un segment fonic este gresit interpretat ca afix si este suprimat, vorbim despre pseudoderivare regresiva. Exemplu: verbul a mitropoli este refacut din substantivul cu aspect participal mitropolit (sl. mitropolitu).

La baza derivarii regresive sta intotdeauna un proces de analogie. Existenta a numeroase perechi de tipul filolog - filologie, fonolog - fonologie, lexicolog - lexicologie (explicabile prin imprumuturi) a condus la crearea derivatului regresiv etimolog < etimologie, inlocuindu-l pe etimologist de origine franceza.

Derivarea regresiva are intotdeauna caracter sistematic. Asa cum in fonologie se intalnesc perechi corelative de tipul p - b, s - z, t - d, iar in domeniul derivarii propriu-zise pot fi puse pe acelasi plan perechile croi - croitor, munci - muncitor, scrie - scriitor, tot asa, in sfera derivarii regresive, intalnim perechi: avant - avanta, blestem - blestema, castig - castiga, indemn - indemna, in care substantivul este derivat de la verb dupa modele latinesti: vaz, auz, gust, joc.

Admitand ca un cuvant provine din altul prin procedeul derivarii regresive, trebuie sa ne bazam intotdeauna pe atestari; altfel spus, trebuie sa luam in considerare un criteriu cronologic. Exemplu: cant provine din verbul a canta (< lat. cantare), si nu din lat. cantus, deoarece nu este atestat pana in a doua jumatate a sec. al XIX-lea.

Derivarea regresiva nu trebuie confundata cu cea realizata prin substitutie de afixe derivative. O serie de verbe precum descreti, despleti, dezgropa nu s-au format prin adaugarea prefixului des(z)- direct la temele cret, plete sau groapa, ci de la mai vechile increti, impleti, ingropa. Asadar, in aceste cazuri prefixul in- a fost susbtituit cu des(z)-, drept model servind perechile antonimice de tipul inchide - deschide. In mod asemanator, s-au format corigenta (de la corigent, prin analogie cu absent - absenta, frecvent - frecventa), editura (de la editor, prin analogie cu cenzor - cenzura, coafor - coafura).

Principalele tipuri de derivare regresiva sunt: postsubstantivala, postadjectivala si postverbala. Prin derivare regresiva postsubstantivala intelegem formarea de noi cuvinte prin suprimarea de afixe apartinand unor substantive. In limba romana, formatiile regresive postsubstantivale sunt construite prin suprimarea unui sufix lexical sau a unei desinente care se identifica formal cu un morfem (ex. -a, -ie, -it, -at).

Cel mai important sufix motional al limbii romane, -a, este gresit interpretat ca un afix cu valoare lexicala si este separat de radacina. Rezultatul il constituie aparitia unor noi unitati lexicale: master "tata vitreg" < mastera, mos < moasa, nan "nas" < nana, mat < mata, pisic < pisica. Tot despre o motiune regresiva (Hristea, 1965) se poate vorbi si in cazul unor nume de persoana: Brandus < Brandusa, Catrin < Catrina, Corin < Corina, Despin < Despina, Tatian < Tatiana, Adelin < Adelina (prin analogie cu Adrian Adriana, Ion - Ioana

In acelasi mod au aparut si cele mai multe denumiri romanesti de arbori si arbusti fructiferi: (transmise de latina, modele pentru formatiile romanesti ulterioare) cires - cireasa, corn - coarna, par - para, piersic - piersica, (formate pe teren romanesc) alun - aluna, cais - caisa, capsun - capsuna, nuc - nuca, visin - visina, zarzar - zarzara. Cel mai usor de demonstrat este denumirea pomilor fructiferi exotici, deoarece acestia nu pot fi cultivati in zona Romaniei: banan - banana, curmal - curmala, maslin - maslina, portocal - portocala, smochin - smochina etc. Observam ca romana si-a construit un sistem de forme clar si unitar in privinta exprimarii ideii de "pom" in opozitie cu ideea de "fruct", procedeu care se pare ca nu exista in nico alta limba indo-europeana.

Prin suprimarea sufixului -ie, s-au format in limba romana o serie de denumiri de specialisti in diverse stiinte, discipline sau profesiuni: biolog, ecolog, endocrinolog, etimolog, merceolog, stomatolog.

In unele cazuri, se porneste de la susbstantive abstracte cu aspect infinitival si se renunta la sufixul -re. Pentru a explica verbul a aniversa, trebuie pronit de la substantivul aniversare, provenit de la forma adjectivala de genul feminin aniversara. Dupa fr. jour anniversaire, s-a spus zi aniversara (zi in care se sarbatoreste un anumit eveniment), insa treptat determinantul zi a fost uitat (cf. caseus formaticus > rom. cas, sp. queso, dar fr. fromage, it. fromaggio). Simtit ca un infinitiv lung, aniversare a constituit punctul de plecare pentru formarea verbului a aniversa, inexistent in alte limbi. In mod similar, s-au format si alte verbe: a se autoservi, a se calcifica, a radiofica, a comunica ("a face cunoscute idei noi, descoperiri").

Verbele provenite din adjective cu aspect participial sunt mult mai numeroase decat substantivele provenite din adjective (aerodinam < aerodinamic). In limba romana exista numeroase formatii de tip participial care nu pot fi raportate la verbe existente (buzat, gusat, talentat); acestea se numesc false participii. Astfel de cuvinte provin direct de la substantive, sarindu-se peste derivatul verbal, sau sunt imprumutate dintr-o limba straina (gripa, gripat). Existenta unui tipar mai vechi (substantiv - participiu - verb, ex. lumina - luminat - lumina, rugina - ruginit - rugini) a condus la formarea unui numar mare de adjective: borcanat, brumat, ciumat, codat, dungat, pistruiat, motat, sprancenat, vargat, fara a exista insa si verbul corespunzator. In unele cazuri, s-a format si verbul: a tarca, a se pitigaia, a uzita.

In limba romana, dar si in alte limbi romanice, exista doua categorii fundamen-tale de substantive postverbale: (a) unele corespund radicalului verbal (sunt de genul neutru), (b) altele provin din radicalul verbal caruia i se adauga desinenta -a (sunt de genul feminin). Exemple: (a) avant, astampar, blestem, botez, cant, castig, cuget, gres, indemn, inghet, miros, omor, plac, rasfat, sarut, suspin, trai, tremur, zbor etc.; (b) barfa, cearta, clipa, dovada, duca, goana, joaca, lipsa, odihna, paza, panda, porunca, prigoana, ruga, teama, ura etc. Procedeul este foarte productiv, fapt dovedit de existenta unor formatii postverbale pe care nu le regasim in limba din care au fost imprumutate: accept, avort, balans, condens, dejun, deranj, enunt, freza, ramburs, specula etc.