Norme ortografice, ortoepice si morfologice ale limbii romane

NORME ORTOGRAFICE, ORTOEPICE SI MORFOLOGICE ALE LIMBII ROMANE

Semne ortografice utilizate in scrierea substantivelor

Apostroful [

Apostroful este singurul semn exclusiv ortografic; este rar folosit in ortografia romaneasca actuala.

In limba literara, apostroful

marcheaza, mai ales stilul publicistic, in indicarea anilor calendaristici, absenta accidentala a primei sau a primelor doua cifre:

se regaseste in unele imprumuturi din alte limbi (in care are alte functii decat in romana), cum sunt:

- substantive commune neadaptate (five o'clock)

- nume proprii straine de persoana (D'Artagnan, O'Neill)

- nume de firme straine continand « genitivul saxon »

Apostroful noteaza realitati fonetice din vorbirea familiara, neglijenta, populara sau regionala, in tempo rapid, sau deficiente de rostire ale unor vorbitori

De aceea, apostroful este folosit in stilul beletristic­­- in proza si in teatru pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar on poezie din motive de prozodie, permitand eliminarea unei silabe.

Apostroful noteaza caderea accidentala :

a unui sunet :

- consoana (dom' pentru domn) sau

- vocala (far' de, lu'(Mihai), tocma' pentru fara de, lui (Mihai), tocmai)

a mai multor sunete sau silabe (dom'le, 'neata pentru domnule, (buna)dimineata).

In ceea ce priveste pozitia, el poate aparea :

la inceputul unor cuvinte ('nainte pentru inainte) ;

in interiorul unor cuvinte (dom'le pentru domnule) si mai ales

la sfarsitul unor cuvinte (scoala), inclusiv la nivelul propozitiei (las' pe mine pentru lasa ape mine) sau al frazei

In interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc ; la inceput de cuvant este precedat dar nu urmat de blanc, iar la sfarsit de cuvant este urmat de blanc - inclusiv in cuvinte compuse sau locutiuni care se scriu in cuvinte separate

Cand caderea unui sunet se produce in cazul unui cuvant scris in mod obisnuit cu cratima, se foloseste numai apostroful(care inlocuieste si cratima) : insir'te ; mam'mare ; sor'ta pentru insira-te, mama-mare, sora-ta.

Cand se produce caderea vocalei finale a uni cuvant si urmeaza un cuvant care incepe cu o vocala se foloseste cratima, nu apostroful : D-ale carnavalului, insir-o.

Cand locul despartirii la capat de rand ar coincide cu locul apostrofului din interiorul unui cuvant, acea despartire trebuie evitata.

Bara oblica [/]

Bara oblica este folosita ca semn ortografic :

in formule distributive care cuprind numele unor unitati de masura ; acestea pot fi :

- abreviate (km/h citit kilometri pe sau la ora) ori

- neabreviate (kilometri/ora) ;

- iu abrevierile c/val si m/n pentru contravaloare si motonava.

Nu este precedata nici urmata de blanc.

1.3 Blancul [ ]

Consta in absenta oricarui semn. Cuvintele se delimiteaza grafic prin blancuri potrivit statutului lexico-gramatical si sensului lor, functia principala a blancului fiind aceea de semn de delimitare si separare a cuvintelor sau a elementelor componente ale unor cuvinte compuse (Anul Nou, cate unu,douazeci si unu, Evul Mediu),ale locutiunilor (alta data) si ale altor grupuri relativ stabile de cuvinte (cate o data)

Blancul marcheaza in scris o realitate fonetica, si anume pauza care separa in vorbire aceste elemente

Blancul are rol distinctive, diferentiind secvente identice ca sunete constitutive, dar care despartite prin blanc, reprezinta un grup de cuvinte (nici o conjunctie+numeral), in timp ce, scrise « legat » alcatuiesc un singur cuvant (nicio adjectiv pronominal)

El poate compensa absenta punctului intre initialele majuscule ale unei abrevieri :S N C F R pentru Societatea Nationala Caile Ferate Romane ; actualmente se prefera in aceste cazuri suprimarea si a blancurilor, mai economica .

Blancul poate preceda sau urma ori nu celelalte semne ortografice in uzantele scrierii limbii romane (de tipar, la calculator, la masina) blancul nu preceda, in general, semnele de punctuatie, dar le urmeaza

Cratima [-]

Cratima este semnul ortografic cu cele mai multe functii.

In unele cazuri are caracter permanent (da-l, las-o, mi-l da, nu da il, lasa o, mi il da), iar in altele - accidental (de-abia sau de abia, n-au sau nu au)

Se foloseste intre cuvinte sau in interiorul unui cuvant ori al unei abrevieri, avand rolul de a lega sau, dimpotriva de a desparti elementele in cauza.

Astfel, cratima leaga :

-cuvinte pronuntate fara pauza ;

- unele interjectii identice, repetate accidental ;

- anumite prefixe de baza derivatului ;

-prefixele ne- si re- si prepozitia de de baza derivatelor, respectiv a compuselor de la cuvinte care incep cu vocala i- atunci cand se produce caderea acesteia ;

- componentele compuselor cu un grad mediu de sudura, ale unor locutiuni si ale structurilor cu anumite substantive + adjectiv posesiv ;

- articolul hotarat enclitic sau desinenta de unele cuvinte greu flexionabile ;

- componentele ale unor abrevieri.

- formatul final al numeralelor ordinale si fractionare de numeralul cardinal corespunzator scris cu cifre

Cratima desparte :

silabele unui cuvant pronuntat sacadat ;

secventele unui cuvant ia cazul despartirii acestuia la capat de rand

Cratima nu este precedata sau urmata de blanc.

Uneori, una si aceasi cratima poate cumula mai multe functii, de exemplu, pe langa marcarea calitatii de compus poate nota si atasarea unui element gramatical sau /si producerea unor fenomene fonetice (impusca-n-luna)

Conditiile in care anumite elemente gramaticale se leaga de cuvantul de baza tin de domeniul gramaticii, cele in care anumite compuse sau derivate prezinta un grad mai mare sau mai mic de sudura si deci se scriu cu cratima - de formarea cuvintelor, iar cele in care se produc anumite modificari

fonetice - de domeniul foneticii, de aceea nu pot fi prezentate aici.

Utilizarile cratimei se pot detalia dupa cum urmeaza. Astfel, cratima :

reda pronuntarea legata (insotita, uneori,si de anumite modificari fonetice) a unor cuvinte care pot avea sau nu si existenta indipendenta, notand o realitate fonetica permanenta sau accidentala.

Ea poate marca pronuntarea fara pauza a doua, trei sau, mai rar (mai ales in limba veche sau populara), patru ori chiar cinci cuvinte alaturate - cazuri in care se folosesc una ( a luat-o, s-a intors), doua (facandu-le-o, pop. jelui-m-as), trei (duca-se-pe-pusti,inv. face-li-se-va) sau patru cratime (un) lasa-ma-sa-te-las.

reda rostirea in tempo rapid a derivatelor cu prefixele ne- si re- de la teme care incep cu im-, in- si, neliterar, a compuselor cu prepozitia de de la acelasi tip de teme, notand afereza lui i- la inceputul cuvintelor de baza (ne-mpacat, ne-ncetat, a re-mparti, a re-ncalzi fata de rostirea in tempo lent

neimpacat, neincetat, a reimparti, a reincalzi ; de-mpartit, de-nmultit fata de deimpartit, deinmultit)

marcheaza limitele dintre silabele unor cuvinte rostite sacadat, cu valoare stilistica (Ne-mer-ni-cu-le ! ),numarul cratimelor fiind in functie de lungimea cuvantului

serveste la atasarea anumitor prefixe sau sufixe (ex-ministru ,

poe-esc

5) uneste elementele unor cuvinte compuse : !mai-mult -ca perfect

uneste componentele unor locutiuni : calea-valea

uneste componentele secventelor substantiv denumind grade de rudenie sau relatii sociale + adjectiv posesiv: mama-ta/ma-ta, sora-ta/sor-ta, taica-su/ta-su .

8) leaga articolul hotarat enclitic sau desinenta de cuvintele greu flexionabile, in cazul :

- numelor, literelor si sunetelor :y-ul , y-uri ;

substantivelor provenite din numerale cardinale notate cu cifre :

10-le ;

imprumuturilor si numelor de locuri a caror finala prezinta deosebiri intre scriere si pronuntare : bleu-ul, Bruxelles-ul ; show-ul, show-uri ;

Se recomanda atasarea fara cratima a articolului sau a desinentei la imprumuturile − chiar neadaptate su balte aspecte − terminate in litere din alfabetul limbii romane pronuntate ca in limba romana : clickul, clickuri ; trendul, trenduri

9) leaga formantii -lea, -a la numeralele ordinale si -ime la numeralele fractionare de numeralele cardinale corespunzatoare scrise cu cifre (romane sau arabe) : al XI-lea, a10-a, 14-imi ;

10) marcheaza omiterea unei secvente din interiorul cuvantului in abrevierile discontinui : d-ta, P-ta pentru dumneata, Piata.

11) se pastreaza in abrevierile compuselor scrise cu cratima     (lt.-maj., N-V, pentru locotenent-major, nord-vest).

12) poate lega unele interjectii identice, repetate accidental (la-la-la, pis-pis-pis, pui-pui).

Interjectiile repetate se pot despartii si prin virgula (hai,hai).

13) poate lega unele cuvinte care se repeta identic (foarte-foarte, incet-incet) sau cu unele modificari (incet-incetisor,    singur-singurel).

1.5 Linia de pauza [─]

Este utilizata ca semn ortografic numai in scrierea unor cuvinte compuse-complexe care cuprind cel putin un cuvant compus scris cu cratima : americano─sud-coreean,