 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica |
| Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
PARTILE PRINCIPALE ALE PROPOZITIEI
§ 1. Notiuni generale
Exista doua parti principale ale propozitiei bimembre: subiectul si predicatul. Subiectul si predicatul sunt parti independente ale propozitiei. De ele depind partile secundare. De exemplu: Inteligenta lui Eminescu era indreptata la tinta (G. Calinescu). In acest exemplu cuvintul lui Eminescu depinde de subiectul inteligenta, iar la tinta - de predicatul era indreptata.
Subiectul este partea principala a propozitiei care arata cine face actiunea sau cui i se atribuie o stare, o calitate, o caracteristica s.a.m.d. El raspunde la una din intrebarile cine? ce? si este exprimat, de regula, printr-un substantiv, pronume sau alt cuvint substantivizat la cazul nominativ numind o persoana (Sportul se antreneaza), un obiect (Gradina a inflorit), un fenomen al naturii (Ninsoarea nu inceteaza), o notiune abstracta (Gramatica este o ramura a lingvisticii).
Predicatul este partea principala a propozitiei care indica ce face subiectul sau ce se comunica despre el. De regula predicatul este exprimat printr-un verb la unul din modurile personale si raspunde la una din intrebarile ce face? ce este? cum este? Predicatul poate arata o actiune (Trenul merge), o stare (Cimpul inverzeste), o calitate (Cladirea scolii este frumoasa), o posesie (Haina este a mea) s.a.
In plan de legatura sintactica intre cuvinte, desi intre subiect si predicat avem legatura prin inerenta, predomina totusi subiectul, deoarece verbul-predicat se acorda cu el in numar si persoana, si invers. De exemplu:
Ei munceau cu tragere de inima. (Ana Lupan)
Aici predicatul munceau se acorda cu subiectul Ei in numar (plural) si persoana (persoana III).
La nivel functional predomina predicatul, deoarece la determinarea numarului de propozitii intr-o fraza tinem cont de numarul verbelor, al predicatelor.
§ 2. Subiectul. Exprimarea subiectului
Subiectele sunt de doua feluri: logice si gramaticale. Subiectul gramatical indica agentul actiunii (Coltunas s-a pornit spre un ungher tixit cu aparatura electrica. Arh. Cibotaru) sau persoana sau obiectul despre care se comunica ceva cu ajutorul predicatului (Spitalul este in cimp. La o margine de sat. V. Marlev).
Subiectul logic numeste, de obicei, persoana sau obiectul care face actiunea, adica agentul ei. De regula, el coincide cu subiectul gramatical, daca predicatul este nominal sau un verb la diateza activa. De exemplu:
Postelnicul a lovit si el o data cu tarie (M. Sadoveanu).
Peste ambele izvoare
Luna bate prin ramuri,
Imprejuru-ne s-aduna
Ale curtii mindre neamuri.
(M. Eminescu)
In exemplele analizate cuvintele postelnicul, luna, neamuri sunt subiecte gramaticale si logice.
Exista si propozitii cu doua subiecte: unul gramatical, care sta la cazul nominativ si sufera actiunea exprimata de predicat, adica este agentul ei, dar se afla la acuzativ avind functie de complement indirect. De exemplu:
Cristina era imbatata de mireasma florilor si a ierburilor. (G. Meniuc)
Aici subiectul gramatical este cuvintul Cristina care sta la nominativ si sufera actiunea exprimata de predicatul la diateza pasiva era imbatata. Subiectul logic, adica agentul actiunii, este cuvintul mireasma care, fiind la acuzativ, in propozitie indeplineste functia complementului indirect.
La transormarea constructiei pasive in constructie activa subiectul logic devine gramatical, iar cel gramatical capata functie de complement direct: Mireasma florilor si a ierburilor o imbata pe Cristina.
In constructia activa subiectul gramatical este mireasma, iar cuvintul Cristina a devenit complement direct.
Subiectul logic se poate exprima si printr-un substantiv sau pronume la cazul dativ:
Lui ii placea sa asculte povesti. (I. Druta)
La steaua care a rasarit
E o cale atit de lunga
Ca mii de ani i-a trebuit
Luminii sa ne ajunga.
(M. Eminescu)
Subiectul gramatical este simplu si compus. Subiectul simplu este alcatuit dintr-un singur cuvint (Omul merge. El gindeste. Helicopterul zboara) sau dintr-o locutiune substantivala cu sens integral care poate fi substituita printr-un cuvint (Aducerile aminte ma duc la anii din tinerete. Em. Bucov). Aici aducerile aminte inseamna amintirile.
Tot simplu este considerat si subiectul inclus. E vorba de pronumele personale care deseori lipsesc in propozitie, dar usor se subinteleg din forma pe care o are verbul-predicat: Simbata plecam acasa. Aici subiectul gramatical este pronumele noi, care este omis, dar lesne poate fi restabilit pe baza formei gramaticale a verbului plecam.
Subiectul simplu poate fi exprimat prin diferite parti de vorbire cu valoare substantivala:
1. Substantiv la cazul nominativ:
Luna limpede inflorea pe seninul cel adinc al cerului. (M. Eminescu).
Cimpia intreaga ne iesise intru intimpinare. (I. Druta).
2. Substantiv sau pronume la cazurile genitiv sau acuzativ.
Se adunase la lume in ograda cita frunza si iarba. (I. C. Ciobanu).
S-au adunat cu totii, galagiosi si uzi leoarca, la tabara tractoristilor. (M. G. Cibotaru)
A amurgit de-a binelea, dar ai casei nu se aseaza la masa. (F. Vidrascu).
3. Pronume personale, demonstrative, posesive, nehotarite, negative s.a.
Bine ati venit, boieri, zise acesta, silindu-se a zimbi. (C. Negruzzi).
El (Stefan cel Mare) a desfiintat unele boierii mai vechi, cade exemplu, cea de ploscar. (N. Iorga).
4. Adjectiv sau participiu adjectivizat:
Batrina tot il socotea mic, uitase ca Spirea era de douazeci de ani. (V. Crasescu).
Tot patitul este priceput. (Folclor).
5. Numerale substantivizate:
Sapte pe unul nu-l asteapta. (Folclor).
Cei doi mergeau in intimpinare
Multi ar fi vrut sa participe la aceasta solemnitate. (G. Meniuc).
6. Verb la infinitiv:
A citi literatura artistica inseamna a-ti largi orizontul cultural.
7. Adverb substantivizat:
Binele nu se uita niciodata. (Folclor).
8. Parti de vorbire auxiliare substantivizate (prepozitie, conjunctie, particula, interjectie). In asemenea cazuti cuvintele auxiliare se iau in ghilimele:
"Ori"este o conjuctie coordonatoare disjunctiva.
Nota: Substantivele compuse de tipul Fat-Frumos, Strimba-Lemne, Sarata-Galbena, talpa-gistei, traista-ciobanului constituie un subiect simplu:
Atunci Sfarma-Piatra, umflind pe Fiul Iepei in brate, l-a izbit in pamint, de-a intrat pina in genunchi. (I. Creanga).
Fat-Frumos se face un palos si se pune in cui, dupa usa. (I. Creanga).
Subiectul compus poate fi exprimat prin:
1.O imbinare din doua sau mai multe cuvinte ce denumesc istitutii, organizatii obstesti, evenimente s.a.m.d.
Universitatea de Stat din Moldova joaca un rol insemnat in pregatirea cadrelor nationale.
2.Substantiv sau pronume la cazul nominativ si un alt substantiv sau pronume la cazul acuzativ cu prepozitia cu. Uneori, inaintea prepozitiei cu apare si conjunctia si:
Intra pe poarta cu porumbeii mos Toader cu nepotii. (I. C. Ciobanu).
Eu si cu Dumitru o duceam intr-un cintec. (I. Creanga).
3.Numeral sau pronume la cazul nominativ cu substantive sau pronume la acuzativ cu prepozitiile de, din, dintre:
Mii si milioane de oameni lupta pentru pace in lumea intreaga.
Douazeci de elevi au primit note bune la compunere.
Fiecare dintre noi se cumpanea in toate chipurile, pentru ca sa nu se pravaleasca bricsa. (V. Alexandri).
§ 3. Predicatul. Tipurile predicatelor
Predicatul este partea principala a propozitiei in componenta careia in mod obligatoriu este un verb. Aceste verbe pot avea functii diferite. Unele exprima o actiune propriu-zisa infaptuita de subiect (Artistul cinta), altele au functie copulativa legind un cuvint de subiect (El este eminent). Exista si predicate alcatuite din doua sau mai multe verbe (unul semiauxiliar si altul de baza): El poate sa lucreze bine.
In dependenta de aceasta functie a verbelor distingem urmatoarele tipuri de predicate:
I. Verbal simplu: Prin acel intuneric des si nepatruns Fat-Frumos vedea albind o umbra de argint. (M. Eminescu)
II. Verbal compus:
a) Bimembru: Radacina oricarui cintec o poti intrezari in glasul ascutit si patimas al coasei. (M. G. Cibotaru)
b) Trimembru: Ei vor sa inceapa a reinnoi via. (V. Malev)
III. Nominal: Valeriu Antonovici era seful sectiei de literatura artistica. (E. Damian)
IV. Verbal-nominal: El doreste sa se faca agronom.
I. Predicatul verbal simplu. Exprimarea lui.
Predicatul verbal simplu arata o actiune infaptuita de subiect, sau o stare in care el se afla: Copilul alearga. Copilul doarme.
1. Predicatul verbal simplu, de regula, se exprima printr-un verb la unul din modurile personale:
a) Modul indicativ (prezent, trecut si viitor):
Toti oamenii cred despre ei insisi lucruri bune. (A. Busuioc)
Am pus in carte gindurile si framintarile mele, unele intimplari traite de mine si de cei pe care i-am cunoscut. (V. Besleaga)
b) Modul conjuctiv (prezent si trecut):
Viorica insistase sa merg si eu sa-l conducem pe Spinu. (A Busuioc)
c) Modul conditional (prezent si trecut):
Cind m-as potrivi eu babei la toate celea, apoi as lua cimpii. (I. Creanga)
d) Modul potential (prezent si trecut):
Tu te vei fi plimbind, iar eu trebuie sa lucrez. (Em. Bucov)
e) Modul imperativ (afirmativ si negativ):
Aparati-va zborul, dar si sentimentele. (V. Teleuca)
Nota: Verbul la diateza pasiva formeaza predicat verbal simplu: Pe perete erau asezate trei fotografii mari, in rame aurii. (M. G. Cibotaru)
2. Predicatul verbal simplu formeaza si diferite locutiuni verbale cu sens integral: a da grai, a se da jos, a sta pe ginduri, a o lua la sanatoasa, a lua parte, a tine o cuvintare s.a.
Auzi? Plugurile ara si izvoarele dau grai. (A. Lupan)
Cind a mai auzit mama si de asta, s-a facut foc. (I. Creanga)
3. Predicatul verbal simplu se poate exprima prin:
a) Infinitiv cu valoare imperativa sau conjunctiva: In caz de nevoie, a se arunca colacul de salvare.
b) Interjectii verbale:
Haiti! mai repede ca n-am timp de asteptat. (I. Creanga)
c) Suspin+acelasi verb la unul din modurile personale:
De scris scriu eu, dar incet. (G. Meniuc)
d) Substantive cu valuare verbala:
Iar eu sar din pat si fuga. (V. Teleuca)
II. Exprimarea predicatului verbal compus
Predicatul verbal compus este alcatuit din doua verbe: primul este semiauxiliar si arata aspectul sau modul actiunii, indicind totodata persoana, numarul, timpul si modul constructiei predicative, iar al doilea exprima sensul de baza si sta la conjunctiv, supin sau infinitiv. De exemplu:
In societatea noastra trebuie sa ne conducem de normele etice existente. (A. Busuioc)
Fetele prinsera sa discute aprins despre olimpiada raionala impartind locurile cele mai bune artistilor din Tudoreni. (A. Marinat)
Soarele rosu a inceput a se ridica de dupa deal. (N. Valuta)
De notat si faptul ca aceste doua verbe formeaza o unitate sintactica integrala si au subiect gramatical comun.
Verbele semiauxiliare aspectuale arata:
a) Inceputul realizarii actiunii (a incepe, a porni, a prinde, a se apuca, a se pune, a da, a initia s.a.):
Ochiurile ferestrelor incepuse sa se arate ca niste pete cenusii pe peretele intunecat. (V. Marlev)
b) Continuarea actiunii sau durata ei (a continua, a prelungi, a urma, a tine, a taragana, a intirzia, a lungi s.a.)
Fiecare continua sa propuna ceva, sa dea un sfat. (A. Lupan)
c) Terminarea actiunii (a termina, a sfirsi, a inceta, a conteni, a mintui, a ispravi, a incheia, a se opri):
Pe neasteptate el a incetat sa vorbeasca. (I. L. Caragiale)
Verbele semiauxiliare modale arata:
a) Posibilitatea actiunii (a putea, a izbuti, a reusi,a fi in stare, a avea posibilitate, a fi capabil, a izbindi s.a.):
Putem afirma ca Eminescu n-a fost nici cind atras de luminile marelor orase, de moliciunile si estetismul claselor de sus. (G. Calinescu)
b) Necesitatea actiunii (a trebui, a urma, a avea, a fi necesar):
Zina era printre oamenii pe care ea trebuia sa se sprijine in munca. (V. Marlev)
c) Dorinta actiunii (a vrea, a dori, a cauta, a avea de gind, a nazui, a tinde, a rivni, a pretinde, a intentiona s.a.):
Renata s-a priceput ca barbatul vrea sa plece si a iesit de dupa masa. (I. C. Ciobanu)
d) Capacitatea realizarii actiunii (a sti, a se pricepe):
El stia a lucra cu masinile, dar nu intotdeauna avea posibilitate. (V. Rosca)
Predicatul verbal compus alcatuit dintr-un verb semiauxiliar si unul de baza (la conjunctiv, infinitiv sau supin) se numeste bimembru. De exemplu:
Trebuia sa ne gindim la un cadou demn de un Vistireanu, de sentimentul care va leaga. (E. Damian)
Predicatul verbal compus alcatuit din trei elemente, din care doua sunt semiauxiliare (unul modal, iar altul aspectual) si un verb de baza ce exprima actiunea subiectului, se numeste trimembru. De exemplu:
El trebuie sa termine de citit acest roman cit mai repede.
Predicatul verbal compus se exprima si prin locutiuni verbale care pot realiza atit functia verbelor de baza, cit si a celor semiauxiliare. De exemplu:
Fiind bolnav el nu era in stare sa participe la strinsul roadei. (P. Zadnipru)
In aceste zile n-avea curajul sa-si priveasca prietena in fata. (A. Marinat)
Toate fetele vroiau sa ia parte la aceasta discutie. (T. Vidrascu)
III. Exprimarea predicatului nominal.
Spre deosebire de predicatul verbal care arata o actiune realizata de subiect, predicatul nominal indica o calitate, o insusire a subiectului sau cum este, ce este el. De exemplu:
Cunoscutul comandant de osti Mihail Frunze este moldovean.
Azi e soarele mai falnic.
Lumea azi e mai frumoasa.
(V. Alexandri)
Predicatul nominal contine doua parti componente: un verb de legatura si un nume predicativ exprimat prin diferite parti de vorbire. Verbul de legatura (copulativ) are functie normala legind numele predicativ de subiect, iar numele predicativ contine sensul de baza al predicatului. In functie de verb copulativ de cele mai multe ori apare verbul a fi:
Griul era mare si des. (M. G. Ciobanu)
El este un barbat inalt, se vede ca a fost un om voinic la vremea lui. (V. Besleaga)
In primul exemplu verbul copulativ era leaga numele predicative mare, des (exprimate prin adjective) de subiectul griul.
In al doilea exemplu numele predicative sunt substantive (un barbat, un om), care sunt legate de subiectul de subiectul el prin verbul copulativ la timpul prezent (este) si la perfectul compus (a fost).
Verbele de legatura din cadrul predicatului nominal sunt de doua feluri (copulative si semicopulative), care se deosebesc prin faptul ca cele copulative, avind aceasta functie, pierd complet sensul lor lexical si se utilizeaza numai cu functie de instrument gramatical indicind categoriile de mod, timp, numar si persoana. De exemplu, in propozitia El este aviator verbul copulativ nu are sensul initial "a se afla", ci leaga numai cuvintul aviator cu subiectul eu si este la modul indicativ, timpul prezent, persoana III, numarul singular.
De fapt, functie copulativa propriu-zisa are numai verbul a fi, iar toate celelalte verbe sunt semicopulative.
De mentionat totusi ca in contexte concrete verbul a fi poate aparea si cu functie predicativa (El este (se afla )acasa), copulativa (El este baiat bun), auxiliara (Cartea este citita de elevi), semiauxiliara (El era sa devina invatator).
Verbele semicopulative au functie sintactica identica cu cele copulative. Ele leaga numele predicativ de subiectul propozitiei indicind in acelasi timp categoriile de mod, timp, numar si persoana. De exemplu: Batrinul se facu palid. (M G. Cibotaru). Aici verbul semicopulativ se facu exprima o schimbare a subiectului aratind totodata modul indicativ, timpul trecut, perfectul simplu, numarul singular, persoana III.
Semantic verbele semicopulative sunt de mai multe feluri. Vom prezenta aici numai citeva:
a)Verbele devenirii (a deveni, a se face, a ajunge, a iesi):
Cerul devine fumuriu. (V. Teleuca)
El s-a facut agronom.(G. Madan)
b) Verbele starii (a sta, a ramine, a se mentine, a se simti, a se vedea, a se pomeni, a se trezi s.a.):
Chiar ridicindu-se la acest post, el a ramas simplu ca in tinerete. (G. Gheorghiu)
c) Verbele declaratiei (a se declara, a se proclama, a se crede, a se tine, a se alege, a se pune, a se ridica, a se aseza s.a.):
Statul a fost declarat republica.
d) Verbele dominarii (a se numi, a se chema, a se crede, a se tine, a se pune, a se zice, a se porecli):
El se numea Verde-Imparat. (I. Creanga)
e) Verbele transormarii (a se transforma, a se schimba, a se modifica):
Statul s-a transformat in republica.
Numele predicativ contine sensul de baza al predicatului nominal. El se exprima prin:
a) Substantiv la nominativ (mai rar la genitiv si acuzativ):
Tincuta mea ii ciutureanca din nascare. (I. Druta)
Familia mea-i de aur, si neamul tau de abia e de argint. (V. Alexandri)
Sapa si-a trait veleatul, tata. Viitorul e al cartilor. (Ana Lupan)
b) Adjectiv sau locutiune adjectivala:
Alb e vazduhul
Pe care-l respir
Alba-i hirtia
Pe care insir
Albele-mi versuri
(D. Matcovschi)
c) Pronume posesiv, demonstrativ, negativ s.a.
Livada este a noastra. (G. Gheorghiu)
Azi oamenii nu mai sunt aceiasi care au fost cindva. (F. Vidrascu)
d) Diferite numerale, in primul rind ordinale.
Baiatul invata bine, este primul in clasa.
e) Verb la infinitiv, participiu, gerunziu sau supin:
A birui inseamna a lupta. (D. Matcovski)
Si dupa asta ti-oi mai spune eu ce-i de facut. (I. Creanga)
f) Adverb obisnuit sau substantivizat:
Sint cintecul, sunt binele ce lupta
Cu raul cel mai rau si mai din umbra.
(D. Matcovski)
g) O imbinare de cuvinte:
Computerizarea este una din armele noastre in lupta pentru progres.
Nota 1: In limba romana nu exista predicate simple omogene. Fiecare verb constituie un predicat aparte, independent. De exemplu in enuntul El citeste si scrie avem doua predicate independente, de aceea aici e vorba de fraza si nu de propozitie.
Nota 2: La predicatul nominal distingem nume predicative omogene: Toamna era trista si posomorita. Adjectivele trista, posomorita sunt nume predicative omogene.
IV. Exprimarea predicatului verbal-nominal
Predicatul verbal-nominal se deosebeste de cel nominal prin componenta lui fiind alcatuit din trei elemente: un verb semiauxiliar+un verb de legatura (copulativ sau semicopulativ)+un nume predicativ. De exemplu:
Desi un patrar de veac a trecut de atunci, urmam a ne chema tineri. (A. Russo)
Te-asteapta stea aprinsa
Si lacrima te-asteapta
Sa stii a fi cuminte,
Sa stii a fi inteleapta
(D. Matcovski)
Dupa cum se vede, predicatul verbal-nominal constituie o imbinare semantica si functionala integrala. Verbul auxiliar indica modul, timpul si persoana acestei unitati lexicale si modalitatea sau aspectul desfasurarii actiunii, iar vel al doilea, cel copulativ, impreuna cu numele predicativ exprima esenta predicatului.
Intrucit la construirea predicatului verbal-nominal participa verbele semiauxiliare modale si aspectuale, deosebim predicate verbale nominale modale si verbal-nominale aspectuale.
Predicatul verbal-nominal modal incepe cu un semiauxiliar modal, care arata dorinta, necesitatea, posibilitatea celor ce se contin in partea a doua a predicatului. De exemplu:
Constructiile noi trebuie sa fie o sinteza a tuturor artelor, sinteza reflectata in sufletul multilateral al omului. (Em Bucov)
Predicatul-verbal nominal aspectual incepe cu un semiauxiliar aspectual care indica inceputul, durata, continuarea sau terminarea celor exprimate in partea a doua a predicatului. De exemplu:
Drumul incepe sa fie bun. Drumul continua sa fie bun. Drumul inceteaza sa fie bun.
§ 4. Acordul predicatului cu subiectul
Intre subiect si predicat este raport de reciprocitate sau de inerenta in conformitate cu care orice predicat se acorda cu subiectul in numar si persoana, iar unele si in gen.
1. Acordul predicatului verbal simplu cu subiectul
a) Predicatul simplu totdeauna se acorda cu subiectul in numar si persoana:
Amurgul lin coboara in vai
Si umbrele isi mina
Se aduna fete si flacai
In pilcuri la fintina
(P. Zadnipru)
Vintul s-a aciuat si fulgii plutesc deasupra bulgarilor ca niste albine ce cauta flori. (I. Druta)
b) Daca predicatul este un verb la diateza pasiva, el se acorda cu subiectul in numar, persoana si gen.
Ea a fost ranita, iar ranitii erau transportati zilnic la un spital militar din Balti. (Dupa I. C. Ciobanu)
c) Daca in propozitie sunt subiecte omogene exprimate pein pronume personale de persoanele II si III singular sau plural, verbul-predicat se pune la persoana II plural:
Tu si el veti lucra in cabinetul de chimie.
Daca in asemenea propozitii mai apar si pronume de persoana I la numarul singular sau plural, predicatul, de regula, ia forma persoanei I numarul plural:
Eu, tu si el vom lucra in cabinetul de chimie.
d) Daca propozitia are subiecte omogene exprimate prin substantive, predicatul se pune la forma persoanei III plural:
Ion, Gheorghe si Vasile vor lucra in cabinetul de chimie.
Mihail Eminescu, Ion Creanga, V. Alecsandri patrund tot mai mult in literatura lumii. (A. Lupan)
e) Daca subiectul este un pronume de politete sau personal, cu valuare de plural al modestiei, verbul a fi din cadrul predicatului la diateza pasiva ia forma de plural, iar participiul se utilizeaza la forma de singular genul respectiv:
Dumneavoastra, domnule, agronom, sunteti invitat la adunarea colhoznicilor.
f) Daca subiectul compus este alcatuit din substantive cu sens colectiv (multime, majoritate, sumedenie, droaie) urmate de determinative la numarul plural, verbul-predicat se utilizeaza la forma numarului plural:
Majoritatea fetelor au sustinut propunerea Angelei de a organiza un cor. (Dupa A. Marinat)
2. Acordul predicatului verbal compus cu subiectul
a) Se acorda in numar si persoana cu subiectul numei verbul semiauxiliar, iar formele de infinitiv si supin ramin neschimbate:
Calul fiului de crai incepe atunci a forai, a sari din picioare si a da inapoi. (I.Creanga)
Oamenii au terminat de arat si s-au apucat de semanat. (I. Madan)
b) Daca verbul de baza este la modul conjunctiv, se acorda cu subiectul atit verbul auxiliar, cit si forma de conjunctiv:
Cine nu doreste vara sa bea un pahar de apa dintr-o fintina de la tara. (M. G. Cibotaru)
Nota: Verbul a trebui la modul indicativ prezent nu se modifica dupa numere si persoane avind forma identica la toate persoanele si ambele numere: Tu trebuie sa citesti. El trebuie sa citeasca. Noi trebuie sa citim. Voi trebuie sa cititi. El trebuie sa citeasca.
3. Acordul predicatului nominal cu subiectul
La acordarea predicatului nominal cu subiectul trebuie sa tinem seama de urmatoarele:
a) Verbul copulativ se acorda cu subiectul in numar si persoana, iar numele predicativ exprimat prin adjectiv, participiu, numeral sau pronume - in gen, numar si caz (unerori):
Muncitorul e fire deschisa. Ochii ii sunt limpezi ca apa unui riu de munte. (E. Damian)
Curentii de aer deveneau tot mai puternici si in taiga se facea tot mai frig. (N. Costenco)
b) Daca subiectele omogene sunt substantive de diferite genuti, verbul copulativ ia forma persoanei III plural, iar numele predicativ se foloseste la forma masculina numarul plural:
Fratele si sora erau studenti la universitate.
4. Acordul predicatului verbal-nominal cu subiectul
La acordarea predicatului verbal-nominal cu subiectul se observa urmatoarele legalitati:
a) Verbul semiauxiliar (face exceptie a trebui) intotdeauna se acorda cu subiectul in numar si persoana:
Baietii incepeau sa devina mai seriosi.
b) Verbul copulativ sau semicopulativ se poate acorda in numar si persoana numai fiind folosit la modul conjunctiv:
Tu incepi sa devii serios.
c) Numele predicativ exprimat prin adjectiv, participiu sau pronume se acorda cu subiectul in gen, numar si caz:
El incepe sa devina mai serios.
Ea incepe sa devina mai serioasa.
Ei incep sa devina mai seriosi.
Ele incep sa devina mai serioase.
P A R T I L E S E C U N D A R E A L E P R O P O Z I T I E I
§ 1. Notiuni generale
Afara de partile principale (subiect si predicat), in majoritatea propozitiilor avem si alte cuvinte care indeplinesc functii secundare. Parti secundare sunt cuvintele determinative care lamuresc subiectul, predicatul sau o alta parte secundara. Ele sunt: atributul, complementul direct, indirect si complementele circumstantiale. Partile secundare ale propozitiei au particularitati specifice, dar, ca si cele principale, se pot determina cu ajutorul intrebarilor respective. De exemplu:
Frunzele nucarului se zbuciuma in bataia vintului. (E. Damian)
In propozitia data subiectul frunzele are cuvint determinativ (ale cui?) - nucarului. Predicatul se zbuciuma este determinat de partea secundara in bataia, iar partea secundara in bataia, la rindul ei, este determinata de alta parte secundara - vintului.
§ 2. Atributul
Atributul este partea secundara a propozitiei care determina un substantiv indicind diferite caracteristici ale obiectului (calitati, insusiri s.a.) si poate raspunde la una din intrebarile: care? ce fel? al (ai, a, ale) cui? cit? al citulea? De exemplu:
Tineretul este cinstea si mindria Patriei noastre. (B. Istru)
In aceasta propozitie sunt atribute cuvintele Patriei, noastre, care determina respectiv substantivele mindria, Patriei.
In genere atributele se exprima prin diverse parti de vorbire. In conformitate cu aceasta ele pot fi clasificate in:
1. Atribute adjectivale. Aici intra si cele exprimate prin participiu, gerunziu si numerale cu valori adjectivale:
Era un uncheas virtos mos Calestru, cu ochi mici si sireti, dar bun la vorba ca si la inima. (G. Malarciuc)
Tot avutul nostru consta din citeva masini de tiparit si cinci linotipuri. (E. Damian)
La adierea usoara a vintului frunza galbeninda tremura. (V. Rosca)
2. Atribute substantivale exprimate prin substantiv sau alte cuvinte substantivate:
Eminescu a fost un patriot inflacarat si un denuntator al mizeriei muncitorului rural. (G. Calinescu)
Pomul isi acumuleaza puterile, asteapta caldura soarelui. (G. Meniuc)
Nota: Atributele substantivale stau, de regula, la cazurile genitiv ori acuzativ. Uneori insa pot fi exprimate si prin substantiv la dativ.
Ea auzea un glas frumos asemenea sunetului blind si regulat al valurilor marii. (M. Eminescu)
3. Atributele pronominale, exprimate prin diferite categorii de pronume:
Femeia aceasta uscativa si maruntica isi iesea din sarite la cel mai mic semn de dezordine. (E. Damian)
Cind luna rasari de dupa culmea muntelui, tinerii nostri coborira spre copac. (S. Lesnea)
4. Atributele verbale, exprimate prin infinitiv sau supin:
Cum venea seara, fata se asezea la masina de scris. (A. Marinat)
Dorinta de a invata l-a adus la oras. (I. Druta)
5. Atributele adverbiale, exprimate prin adverbe sau locutiuni adverbiale:
Traim cu zi de astazi si de miine,
Cinstim cu plecaciune zi de ieri,
Intinerim frumos linga tarine,
Incaruntim incet linga dureri.
(D. Matcovschi)
Dupa felul relatiilor cu cuvintele determinate, distingem doua tipuri de atribute: acordate si neacordate.
Atributul care are aceeasi forma de gen, numar si caz cu cuvintul determinat se numeste acordat. De exemplu, in propozitia Afisele colorate vesteau reprezentatiile teatrale. (C. Petrescu) atributul colorate se acorda cu substantivul afisele, iar teatrale cu substantivul reprezentatiile in gen, numar si caz.
Atributele acordate pot fi exprimate prin:
a) Adjectiv:
Sediul conducerii colhozului se afla intr-o casa taraneasca. (V. Vasilache)
Luna mare si roscata crea, cu lumina ei parelnica, burguri si foisoare ciudate in grupurile de trestii nemiscate. (A. Busuioc)
b) Participiu adjectivizat:
Prin geamurile deschise navaleste mireasma placuta a salcimilor infloriti. (G. Meniuc)
c) Gerunziu adjectivizat:
Isi piaptana buclele uzinele fumeginde. (N. Costenco)
In fata noastra se asternea cimpia inverzinda. (R. Lungu)
d) Numeral:
Aici era linia intiia a frontului. (I. C. Ciobanu)
Peste un timp a intrat al doilea vornic Lupu Coci. (S. Lesnea)
e) Pronume posesiv ori demonstrativ:
Colegele noastre erau foarte bucuroase de surpriza pe care le-am facut-o. (A. Busuioc)
Voda Alexandru primi aceasta veste cu tainica bucurie. (S. Lesnea)
Atributul care se leaga de cuvintul determinat prin reactiune sau aderare se numeste atribut neacordat. De exemplu:
Mos Dumitru Putina indeplinea cu sfintenie toate obiceiurile satului pastrate de stramosi. (A. MAteevici). Aici atributul satului este substantiv neutru si se afla la cazul genitiv, numarul singular. El nu se acorda cu cuvintul determinat obiceiurile care sta la cazul acuzativ, numarul plural, ci se leaga de el prin rectiune.
Atributul neacordat se exprima prin:
a) Substantiv la cazurile oblice: (genitiv, dativ, acuzativ) cu sau prepozitie:
Odata cu placintelile in casa lui Onache apareau povestile. (I. Druta)
Ne trezim in una din cele mai frumoase seri de iarna. (M. Eminescu)
Oare de ce-l luase tatal? Vazindu-l, cum isi drege ciopliturile, se invatase a dura case asemenea muntenilor. (G. Meniuc)
b) Infinitiv cu prepozitia de:
In suflet iar s-a ivit nadejdea de a scapa cu viata si dorinta de a trai. (S. Leahu)
c) Supin:
Ei au reusit sa primeasca lemn de construit. (Em Bucov)
d) Adverb cu prepozitie:
Parintii in cuvintu-acesta "piine"
Au pus nadejdea zilelor de miine
Si inima si-au pus-o grea si toata
Ce n-o sa se mai bata niciodata.
(A. Busuioc)
§ 3. Atribute omogene si neomogene
In propozitie pot fi mai multe atribute. Unele lamuresc acelasi cuvint aratind diverse insusiri sau calitati ale obiectului determinat. Astfel de atribute se numesc omogene. Atributele omogene sunt exprimate, de regula, prin adjective calitative propriu-zise sau derivate, si se acorda cu cuvintul determinat de gen, numar si caz. De exemplu:
Acesta era un barbat inalt, cu fata palida si inteligenta. (A. Lipcan)
Atributele omogene se leaga, de obicei, prin intonatie cu nuanta d enumerare, de insirare. Uneori insa, ca si celelalte parti omogene, ele pot fi introduse cu ajutorul conjunctiilor coordonatoare. De exemplu:
In ograda crestea un copac inalt, mare si rotat.
Toma Petre era maruntel de statura, cu fata slabuta, dar vioaie. (S. Sleahu)
Atributele omogene legate prin intonatie, prin conjunctii adversative si disjunctive se despart prin virgule.
Daca atributele aceluiasi cuvint nu sunt exprimate prinadjective, ci prin de vorbire eterogene, ele sunt neomogene. De exemplu:
Cind te uiti la cimpul nostru inverzit, vezi sub a soarelui lumina, cum Patria s-a impodobit. (P. Darienco)
Uneori si atributele exprimate prin adjective nu sunt omogene, daca unul dintre ele este calitativ, iar altul relativ si determina obiectul din diferite puncte de vedere. De exemplu:
El avea o fata simpla taraneasca.
Atributele neomogene nu se despart prin virgule.
§ 4. Apozitia
Apozitia ete un atribut substantival care precizeaza sensul cuvintului determinat (substantiv ori pronume). De cele mai multe ori, indiferent de cazul cuvintului determinat, apozitia sta la cazul nominativ. De exemplu:
In prima propozitie cuvintul orasul, determinat de apozitia Tiraspol, este la cazul nominativ, iar in a doua cuvintul determinat riului este la genitiv. Cu toate acestea apozitiile in ambele propozitii se afla la cazul nominativ.
Totodata in unele constructii apozitia poate lua cazul cuvintului determinat, adica poate fi la genitiv, dativ s.a.m.d. De exemplu:
Legea spune ca pamintul trebuie impartit oamenilor, taranilor. (G. Malarciuc)
I se parea ca o sa-si ceara iertare in numele zeului ei, al muzicii, de la toti ce au avut legatura cu ocupatiile ei. (A. Marinat)
Nota: Exista o opinie conform careia apozitia poate determina nunumai un substantiv, ci si un adjectiv, un verb sau o interjectie. Din aceasta cauza si apozitia insasi se poate exprima prin diferite parti de vorbire. De exemplu:
Apozitiile pot indica:
a) Profesia, specialitatea (mester-lacatus, femeie-agronom, barbat-operator, inginer-mecanic s.a.):
Radu-soferul puse masina in umbra unor salcii batrine, casa n-o bata soarele. (G. Meniuc)
b) Nationalitatea, caracterul (strungar-moldovean, fata-moldoveanca). Aceste apozitii se leaga de cuvintul determinat prin liniuta:
Unul dintre cele trei chipuri era badea Cires-glumetul. (I. Druta)
c) Nume proprii de persoane si localitati (soferul Ilies, satul Slobozia,riul Raut, invatatorul Nicolae Buzdugan s.a.):
La 1846 Russo compuse o mica piesa intitulata "Jicnicerul Vadra". Autorul drsmatic o plati cu un exil de doua luni la manastirea Soveja. (V. Alexandri)
d) Apozitii sunt considerate si denumirile ziarelor, revistelor, operelor literare si stiincifice, filmelor, institutiilor, colhozurilor, fabricilor s.a. Aceste apozitii se scriu cu literatura majuscula si se iau in ghilimele. De exemplu: gazeta "Viata satului", romanul "Podgorenii", fabrica "Bucuria" s.a.
Dupa structura lor apozitiile sunt simple si dezvoltate.
Apozitia simpla este exprimata printr-un substantiv sau alt cuvint substantivizat ori printr-o imbinare stabila de cuvinte cu sensintegral. De exemplu:
Badita Vasile a zimbit atunci, iar noi, scolarii, am ramas cu ochii holbati unii la altii. (I. Creanga)
Una din cele mai indragite opere literare a Sofiei era povestirea lui I. S. Turghenev "Apele primaverii". (Em .Bucov)
Apozitia dezvoltata este exprimata printr-un substantiv cu cuvintele determinative:
Onache Carabus, om harnic si staruitor, o fi avut de grija sa-si scoale casa cu noaptea in cap. (I. Druta)
Era Angela, fata lui Anton Holban. (V. Malev)
Nota: Uneori acelasi cuvint poate avea mai multe apozitii simple si dezvoltate. De exemplu: D-apoi cu mos Chiorpec, ciubotarul, megiesul nostru, ce necaz aveam. (I. Creanga).
C O M P L E M E N T U L
§ 1. Notiuni generale
Complementul este partea secundara a propozitiei care determina, de obicei, un verb, indicind obiectul ce sufera actiunea sau diferite circumstante in care ea se desfasoara. El raspunde la una din intrebarile pe cine? cu cine? cind? unde? cum? de ce? cu ce scop? s.a. De exemplu:
Dimitrie Cantemir isi cerceta pruncii cu blindete. (G. Madan)
Aici cuvintele evidentiate sunt complemente, deoarece ele determina verbul-predicat isi cerceta si raspund la intrebarile pe cine? (pruncii) si cum? (cu blindete).
Uneori complementul determina si alte parti de vorbire: un adjectiv, un adverb sau o interjectie verbala. De exemplu:
Ograda era plina de lume. (A. Salaru)
Dimineata, in zorii zilei, sotul forfoteste intr-o harnicie grabita. (A. Salaru)
Pupaza zbrr! pe-o dugheana. (I. Creanga)
In prima propozitie complementul de lume determina adjectivul plina: in a doua propozitie complemetul in zorii zilei determina adverbul dimineata, precizindu-i continutul; in a treia propozitie complementul pe-o dugheana determina interjectia verbala cu functie de predicat zbrr!
Complementele sunt de trei feluri:
a) Directe: Ne-am dus toata scoala sa ajutam colhozul la incapitat finul. (V. Besleaga)
b) Indirecte:
Val de bruma argintie
Mi-a impodobit gradina
Firelor de lamiita
Li se usuca radacina
(O. Goga)
c) Circumstantiale: Trenul alerga demult prin cimpia ce cobora usor spre apa Nistrului. (V. Malev)
§ 2. Complementul direct
Complementul direct este partea secundara a propozitiei ce determina un verb tranzitiv si indica obiectul care sufera actiunea subiectului gramatical. El raspunde la una din intrebarile pe cine? pe ce? ce? De exemplu:
Racoarea noptii aduce liniste si taina. Umbrele imbraca dealurile, astupa vaile. (M. G. Cibotaru)
Toate cuvintele evidentiate lamuresc verbe, a caror actiune se refera la obiectele respective, de aceea sunt complemente directe.
Complementul direct este exprimat, de regula, prin substantive sau pronume la acuzativ cu prepozitia pe sau fara prepozitie. De exemplu:
Pe alba incremenire a zapezii reci el vedea un mar rotat intr-un colt de vie. (G. Gheorghiu)
Cristima o ajuta pe Ane Nilsen la coptul piinii, asa cum o invatase mama. (G. Meniuc)
Pe noi ne-au intilnit frumos. (I. C. Ciobanu)
Substantivele comune pot fi utilizate atit cu prepozitia pe, cit si fara prepozitie. Compara:
L-a cautat fata pe feciorul imparatului pe tot pamintul umblator si nu l- gasit. (G. Botezatu) A cautat fata feciorul imparatului pe tot pamintul imblator si nu l-a gasit.
Substantivul cu functie de complement direct poate fi insotit si de prepozitia la, daca sensul lui lexical contine o nuanta cantitativa:
Matusa Anixia tot face la manusi si nu le mai mintuie. (I. Druta)
Aceeasi functie poate indeplini si substantivul cu prepozitiile cu, de:
Pe la amiaza ea terminase cu spalatul rufelor. (I. C. Ciobanu)
Complementul direct exprimat prin substantiv poate arata:
a) Obiectul ce sufera actiunea subiectului:
Prin aprilie incepuse padurarii a inoi padurea si Onache s-a tocmit la semanatul ghinzilor. (I. Druta)
b) Obiectul care apare in rezultatul unei actiuni:
Scriitorul scrie o carte, compozitorul compune un cintec sa zboare peste vii si livezi, peste sate si orase, sa-l auda toata lumea. (F. Vidrascu)
c) Obiectul care in rezultatul actiunii subiectului isi schimba locul, se deplaseaza in spatiu:
Bunelul aducea florile acestea intr-o clipala ca-s aproape, peste drum de casa noastra. (I. C. Ciobanu)
d) Obiectul din care se ia numai o parte, adica exprima raport partitiv:
Tustrei feciorii babei umblau in carausie si cistigau multi bani. (I. Creanga)
e) Obiectul posedat de subiect:
Satul demult are inginerii lui, invatatorii, agronomii sai. (Ana Lupan)
f) Obiectul procurat de subiect:
Cumparase o casuta la marginea orasului si devenise un fel de zarzavagiu. (A. Busuioc)
g) Instrumentul cu care se realizeaza actiunea:
Tigrul ridica ochii la mine si zimbeste. (A. Busuioc)
Nota: In cazuri exceptionale complementul direct poate fi exprimat si prin substantive la genitiv si dativ:
Magda adusese de-ale mincarii si ceaiul fierbinte. (G. Meniuc)
El a dat citire unei adrese de multumire colectivului bazei. (N. Costenco)
Complementul direct se exprima si prin alte parti de vorbire:
a) Adjectiv sau participiu substantivizat:
In drum pe tinerei ii asteapta o gloata intreaga de baieti mici cu canile pline cu apa. (A. Mateevici)
b) Numeral:
I-am cunoscut pe amindoi la institutul agricol din Chisinau. (G. Gheorghiu)
c) Verb la infinitiv:
Batrinul profesor
Ne-nvata a scrie
Pe frunza de stejar,
Nu pe hirtie
(D. Matcovschi)
d) O parte de vorbire neflexibila substantivizata (adverb, prepozitie, conjunctie, particula, interjectie): Cite un flacau la raspintia drumului isi fluera dorul, isi chiuue binele. (P. Zadnipru)
Vera a zis un "da" prelung, apoi ii strinse prieteni bratul. (A. Marinat)
e) O imbinare de cuvinte:
El a terminat Institutul Pedagogic de Stat din Chisinau "Ion Creanga". (Moldova Suverana)
§ 3. Complementul indirect
Complementul indirect este partea secundara a propozitiei ce determina, de regula, un verb tranzitiv sau intrazitiv, indicativ un obiect care nu sufera in mod nemijlocit actiunea subiectului. El poate fi la cazurile genitiv, dativ si acuzativ cu orice prepozitie (in afara de pe) si raspunde la una din intrebarile cui? la ce? cu ce? cu cine? la cine? de cine? de ce? despre cine? despre ce? De exemplu:
De-a lungul veacurilor cintaretii popoarelor cautau temei poeziei lor si il gaseau in demnitatea Patriei. (B. Istru)
Vrea sa fie si el popular printre soldati. (A. Busuioc)
Inoata de la un capat la altul prin lanul verde staruindu-se sa-si concentreze atentia asupra lucrurilor. (Ana Lupan)
Spre deosebire de complementul direct (care determina numai verbul tranzitiv), complementul indirect e apt de a urma dupa orice verb. Afara de aceasta, el poate determina si alte parti de vorbire:
a) Un substantiv:
Iara si iara lauda si slava miinilor multe. (I. C. Ciobanu)
b) Un adjectiv:
Numai timplele o dadeau de gol, erau pline de promoroaca. (Ana Lupan)
c) O interjectie verbala:
Ura! eroilor cosmosului.
Complementul indirect arata:
a) Persoana in favoarea sau defavoarea careia se infaptuieste actiunea:
Linistit Radu ii povesti lui Gheorghe intimplarea de dimineata. (A. Vlahuta)
Legile Atenei nu ingaduiau barbatilor sa se casatoreasca cu femei din alte orase. (G. Madan)
b) Persoana sau obiectul caruia ii este adresata actiunea:
Avea in planseta ceea a lui militara a multime de scrisori adresate sovietului raional. (V. Malev)
c) Instrumentul cu care se realizeaza actiunea:
Nicusor cinta din scripca. (D. Vetrov)
Tanti Lena te asteapta s-o duci acasa cu masina. (A. Busuioc)
d) Obiectul gindirii discutiei, judecatii, meditatiei:
Pamintul ii leagana necazurile si-l face a visa la bucuriile zilei de miine. (I. Druta)
e) Agentul actiunii:
Boierii au fost chemati la curtea domneasca de catre Stefan cel Mare. (M. Sadoveanu)
f) Persoana sau obiectul citre care se indreapta subiectul actiunii:
Se apropie de Aura, ii sopteste citeva minute. (A. Busuioc)
g) Obiectul in care evolueaza sau se transforma subiectul in rezultatul actiunii respective:
Ceasornicul ca si cum la un moment dat se prefacuse intr-o pasare de lemn: nici sa zboare, nici sa cinte. (G. Meniuc)
Complementul indirect se exprima prin:
a) Substantiv la genitiv, dativ sau acuzativ:
El isi incheia istorioara cu marea dragoste pe care o purta Ileana Cosinzeana pentru un voinic din satul ei. (I. Druta)
Creanga n-a chemat taranimea asuprita la rascoala impotriva clasei mosieresti stapinitoare, dar democratismul scriitorului se citeste lamurit in critica lui sarcastica si usturatoare impotriva liberalilor burghezi.
(G. Meniuc)
b) Pronume la cazurle oblice:
La manastirea Slatina zidita de el (Lapusneanul), unde e ingropat, se vede si astazi portretul lui si al familiei sale. (C. Negruzzi)
Victor ii scrie ei ca va face tot posibilul sa vina la Chisinau. (M. Cibotaru)
c) Numeral:
Se pregatea o serata, de aceea li s-a spus la amindoi sa vina la scoala. (I. C. Ciobanu)
d) Adjectiv sau participiu substantivizat:
Printre tinerii care se adunase la club era Ileana si Zamfira. (V. Marlev)
e) Adverb:
Ne gindim la ziua de miine, la bine. (V. Rosca)
f) Verb la supin:
Toata tehnica este pregatita pentru arat si semanat.
g) O imbinare de cuvinte:
Vorbim despre cei doi baieti. (N. Vieru)
§ 4. Complementele in constructii active si pasive
In corespundere cu diateza activa sau pasiva a verbului-predicat propozitiile se clasifica in constructii active si pasive.
Constructie activa se numeste propozitia in care subiectul este agentul actiunii, iar predicatul este un verb la diateza activa si exprima o actiune, dupa care pot urma complementele directe, indirecte sau circumstantiale. De exemplu;
Ilincuta plingea cu sughituri infundate acoperindu-si fata cu miinile tremurinde. (G. Meniuc)
In aceasta propozitie cuvintul cu sughituri este complement circumstantial de mod, fata - complement direct si cu miinile - complement indirect.
Constructie pasiva se numeste propozitia in care subiectul gramatical sufera actiunea exprimata printr-un verb la diateza pasiva, ea fiind infaptuita de un agent in functie de complement indirect. De exemplu:
Omatul era mincat de soare si de pamint. (I. C. Ciobanu)
Elevul a fost chemat la cancelarie de catre director.
In exemplele de mai sus predicatele era mincat si a fost chemat sunt verbe la diateza pasiva si sunt urmate de complemente indirecte de soare si de pamint, de catre director. Aceste complemente au functie de subiecte logice, deoarece realizeaza actiunea suferita de subiectele gramaticale omatul, elevul.
Nota: Complementul indirect din constructiile pasive este, dupa cum am vazut, agentul adevarat al actiunii, adica numeste persoana care realizeaza actiunea verbului-predicat, de aceea se numeste complement de agent.
In unele constructii pasive subiectul logic lipseste, dar usor se subintelege. De exemplu:
Vagoanele erau impodobite cu pancarde, cu lozinci. (N. Costenco)
In exemplul dat subiectul logic lipseste, dar usor poate fi gasit:
Erau impodobite de oameni.
Constructiile active al caror predicat este un verb tranzitiv pot fi usor transformate in pasive, iar cele pasive - in active. In urma transformarii constructiei active in constructie pasiva complementul direct devine subiect gramatical al propozitiei, iar subiectul - compliment indirect. Compara:
La transformarea constructiei pasive in constructie activa complementul indirect devine subiect gramatical al propozitiei, iar subiectul - complement direct. De pilda:
Constructiile active al caror predicat este un verb intranzitiv nu se preteaza transformarii in constructii pasive. De exemplu, constructia activa Ei studiaza la universitate nu poate fi transformata in constructie pasiva, deoarece verbul a studia in enuntul dat are valoare intranzitiva.
§ 5. Complementele circumstantiale
Complementul circumstantial este partea secundara a propozitiei care determina, de regula, un verb sau o locutiune verbala si indica diferite circumstante, imprejurari in care se desfasoara actiunea. El raspunde la una din intrebarile unde? cind? din ce cauza? cu ce scop? in ce conditii? incotro? De exemplu:
In toamna aceea Bulgare se ratacise pe undeva, caci vreo luna si ceva nu se arata prin cimpie. (I. Druta)
In fraza analizata cuvintele in toamna sunt complement circumstantial de timp si lamuresc verbul se ratacise. Cuvintele pe undeva lamuresc acelasi verb, dar nu arata timpul, ci locul de realizare a actiunii. Cuvintele vreo luna si ceva determina timpul realizarii actiunii exprimate de verbul nu se arata, iar expresia prin cimpie indica locul actiunii.
Afara de verbele la modurile personale si locutiuni verbale, complementele circumstantiale pot lamuri:
a) Infinitivul:
Un poclit de rogojini oprea soarele, si ploaia de a razbate in caruta lui mos Nichifor. (I. Creanga)
b) Gerunziul:
Razbatind cu greu prin gramada de oameni, adunata la intrarea in subsol, s-a ivit si Fratici. (S. Sleahu)
c) Participiul:
Numai iaca ce iar ii iese spinul inainte imbracat altfel si calare pe un cal frumos. (I. Creanga)
d) O interjectie verbala:
Asemeni cel mijlociu, tusti! iute sub un chersin. (I. Creanga)
Uneori aceeasi imbinare de cuvinte (alcatuita din prepozitie si substantiv) poate raspunde la doua intrebari: la intrebarea complementului indirect si la cea a complementului circumstantial. De exemplu:
Dimitrie Cantemir se retinu putintel linga un vlastar. (G. Madan)
Cuvintelor evidentiate li se pot pune doua intrebari:
In astfel de situatii trebuie sa dam preferinta complementului circumstantial. Deci imbinarea linga un vlastar este complement circumstantial de loc. In felul acesta se procedeaza cu substantivele inanimate.
Daca complementul este un substantiv animat sau un pronume, preferinta va fi data complementului indirect. De exemplu:
Noi ne-am oprit linga dinsii.
Aici intrebarea corecta va fi Linga cine ne-am oprit? - Linga dinsii. Deci linga dinsii este complement indirect.
Complementele circumstantiale sunt de mai multe feluri: de loc, de timp, de mod, cauzale, finale, concesive, conditionate s.a.
§ 6. Complementul circumstantial de loc
Complementul circumstantial de loc determina un verb, o locutiune sau interjectie verbala si indica locul, directia, punctul de plecare sau cel final al actiunii. El raspunde la una din intrebarile unde? de unde? incotro? pina unde? s.a.
Mai departe intram (unde?) in Bugeacul lipsit de prea darnica umbra si racoare. (A. Busuioc)
Matusa Chiva a parasit ograda si s-a indreptat (incotro?) inspre casa Alcazilor. (G. Meniuc)
Lidia N. se intorcea (de unde?) de la cinema singura. (N. Costenco)
Grigorita a petrecut-o pe mama (pina unde?) pina la poarta. (G. Adam)
Complementul circumstantial de loc se exprima prin:
a) Substantiv cu prepozitie la acuzativ:
Sub piatra soptea un izvoras. (A. Cosmescu)
Am iesit din casa si m-am oprit in prag. (V. Besleaga)
b) Substantiv la cazul genitiv:
In fruntea acelor popoare, unele de origini sinte, altele de origini obscure, el curgea de-a lungul riurilor mari si rastuna imperii. (M. Eminescu)
In fata casei descoperi citeva tufe de vizdoage. (V. Besleaga)
c) Substantiv la cazul dativ:
Ningea alene, de parca fulgii rari nu se hotarise sa se astearna (unde?) pamintului sau sa se faca nevazuti in aer. (V. Malev)
d) Diferite pronume (personale, posesive, demonstrative):
Prin fata noastra a trecut un cird de rate leganindu-se. (V. Rosca)
e) Adverb sau locutiune adverbiala:
Afara era intuneric. Cerul nu se vedea, numai undeva deasupra capului se zbuciuma o aschie senina. (I. Druta)
f) Verb la supin:
Caruta am adus-o de la incaltat. (I. Creanga)
§ 7. Complementul circumstantial de timp
Complementul circumstantial de timp determina un verb sau o locutiune verbala si indica timpul de realizare a actiunii. El raspunde la una din intrebarile cind? de cind? pina cind? cit timp? cita vreme? s.a.
Gures glumea la bucurie si la nevoie. (Em. Bucov)
Complementul circumstantial de timp poate arata:
a) Inceputul actiunii:
De azi inainte noi vom fi stapinii satului. (G. Malarciuc)
b) Durata actiunii:
Tineau foc in vetre cu saptaminile. (Em Bucov)
c) Sfirsitul actiunii:
Constructia clubului se termina in noiembrie. (R. Lungu)
d) Timpul nehotarit de realizare a actiunii:
Scrisoarea ei sosise prin aprilie. (A. Busuioc)
e) Timpul concret de realizare a actiunii:
Plopii vor da frunza la primavara. (E. Loteanu)
Complementele circumstantiale de timp se exprima prin:
a) Substantiv la cazul acuzativ:
De ani si ani de zile Zamfira fusese acea care avea dreptate. (V. Marlev)
b) Substantiv la cazul genitiv:
El trecuse prin sat pe timpul secerisului. (V. Marlev)
c) Infinit cu prepozitie:
Inainte de a intra in casa, el intotdeauna se uita imprejur. (G. Madan)
d) Adverb sau locutiune adverbiala:
In zori de zi am inceput filmarea. (E. Loteanu)
e) Gerunziu cu cuvinte lamuritoare:
Incepind de miine, voi lucra asupra temei. (N. Vieru)
f) Participiu cu cuvinte lamuritoare:
Ajuns la cirmuire, Moga intra in cabinetul sau. (G. Gheorghiu)
§ 8. Complementul circumstantial de mod
Complementul circumstantial de mod determina un verb sau o locutiune verbala si arata cum sau in ce mod se realizeaza actiunea. El raspunde la una din intrebarile cum? in ce mod? in ce fel? cit? de cite ori? a cita oara? De exemplu:
A oftat nucul adinc, apoi a soptit incet-incet. (I. Druta)
Te-as intelege cu placere, unchiule, nu te supara, dar imi vine cam greu. (A. Busuioc)
Complementul circumstantial de mod poate determina nu numai verbul, dar si alte parti de vorbire:
a) Un adjectiv sau participiu:
Mai intii si la inceput, scot din manusa loitrei o fringhie strinsa (cum?) colac, o desfac si ma duc sa leg cu un capat caii de piedica. (I. C. Ciobanu)
b) Un adverb:
El fugea tare (cit de tare?) ca o masina.
c) O interjectie:
Haideti (cum?) mai repede. Plecam odata! (G. Gheorghiu)
Complementele circumstantiale de mod exprima modalitati de realizare a actiunii. El arata:
a) Modul propriu-zis al infaptuirii actiunii:
Radu zimbeste cu dragoste si bunatate. (A. Salaru)
b) O caracteristica a starii sau a unei actiuni infaptuite de o persoana sau fiinta:
Am alergat acasa intr-un suflet. (I. C. Ciobanu)
c) O comparatie:
De mos Andrei ma temeam ca de foc. (I. C. Ciobanu)
d) Durata sau intensitatea actiunii:
Tata m-a privit lung-lung. (G. Meniuc)
e) Valori distributive:
Costea, Ivan si altii intindeau miinile ajutind femeilor sa se coboare una cite una. (N. Costenco)
Complementele circumstantiale de mod pot fi exprimate prin:
a) Substantiv cu prepozitie la acuzativ, genitiv, dativ:
Caldarile treceau din mina in mina ca la pojar. (I. C. Ciobanu)
Asa, cum mergea el, parea ca n-ar fi vrut sa se duca, dar pasii il poarta singuri, impotriva vointei. (A. Salaru)
Melodia a cuprins sala asemeni unei primaveri. (N. Costenco)
b) Adverb sau locutiune adverbiala:
O orchestra cinta cu infocare. (N. Costenco)
c) Verb la infinitiv cu prepozitia fara:
Ne spuneam atit de multe
Fara a spune un cuvint
(M. Eminescu)
d) Gerunziu adverbial:
Ion venea alergind pe huditele scaldate de umbrele jucause ale inserarii. (B. Istru)
e) O comparatie:
Mosul se balaceste ca un campion olimpic. (A. Busuioc)
§ 9. Complementul circumstantial de cauza
Complementul circumstantial cauzal determina, de regula, un verb sau o locutiune verbala in propozitie si arata cauza actiunii subiectului sau a starii in care el se afla. El raspunde la una din intrebarile de ce? din ce cauza? din ce pricina?
Fata mamei Zamfira se rosise de minie. (A. Matcovschi)
Complementul circumstantialcauzal uneori poate determina si un adjectiv sau participiu adjectivizat. De exemplu:
Batrinul impovarat de ani si girbov de batrinete isi leapada cu greu firul amintirilor. (F. Vidrascu)
Complementul circumstantial cauzal se exprima prin:
a) Substantiv la acuzativ, genitiv, dativ:
Spirca tremura de frig si oboseala. (V. Crasescu)
Poate din cauza vibratiei aerului pricinuite de pocnetul motorului, dar toata movila se puse in miscare. (N. Costenco)
Aceste vizite se repetau des gratie legaturilor amicale ce existau intre Margarita si Alina. (V. Alecsandri)
b) Pronume personal, posesiv, demonstrativ s.a.
Din cauza lui noi am ramas in urma de la coloana principala. (V. Rosca)
De dragul nostru parintii erau gata pentru orisice. (R. Lungu)
c) Adjectiv sau participiu adjectivizat:
De satul ce era respira foarte greu. (P. Botu)
d) Gerunziu cu cuvinte determinative:
Toata saptamina aceasta Nuta, gasind o multime de treburi, alerga in lungul si in latul Ciuturei. (I. Druta)
e) Adverb sau locutiune adverbiala:
Cind observa, ca baietii intrau repede in vorba cu ea, credeau ca o fac doar din prietenie, ca si fetele, de aceea se purta cu toti la fel. (A. Marinat)
§ 10. Complementul circumstantial final
Complementul circumstantial final determina un verb sau o locutiune verbala si indica scopul realizarii actiunii. El raspunde la una din intrebarile cu ce scop? pentru ce?
In timpul ce le raminea trebuia sa niveleze nisipul descarcat (pentru ce?) pentru amenajarea teritoriului bazei. (N. Costenco)
Complementul circumstantial final se exprima prin:
a) Substantiv la cazurile genitiv si acuzativ:
Acuma Radu astepta ca mos Manole sa se echipeze de vinatoare. (A. Salaru)
Calatorim in cautarea timpului trecut, a amintirilor, a unor oameni care s-ar putea sa nu mai fie, dar care au fost si au semnat ceva pentru mine. (A. Busuioc)
b) Infinitiv cu prepozitie:
Costea deseori organiza expeditii prin imprejurimi cu scolarii pentru a studia natura. (G. Gheorghiu)
c) Supin:
Petrache a zis sa te pregatesti pentru vinat mistreti. (I. Vieru)
d) Adverb final:
El a hotarit sa plece special la aceasta serata. (G. Adam)
§ 11. Complementul circumstantial instrumental
Complementul circumstantial instrumental determina un verb sau o locutiune verbala si indica instrumentul cu care se infaptuieste actiunea. El raspunde la una din intrebarile cu ce? prin ce?
Tragea Filipas cu arcusul, mama draga, de te ardea lainima, nu alta. (G. Meniuc)
Complementul circumstantial instrumental este exprimat, de regula, prin substantive inanimate si reda urmatoarele valori semantice:
1. Indica instrumentul propriu-zis, unealta cu care se realizeaza o actiune oarecare:
A lovit de vreo zece ori in brazdarul rosu pe care ucenicul sau il asezase cu clestele pe nicovala. (G. Meniuc)
2. Numeste diferite parti ale corpului omenesc cu al caror ajutor se infaptuiesc anumite actiuni:
Ion Neculce flutura usurel din gene. (G. Madan)
Ea continua sa suspine si-si acoperea fata cu miinile. (G. Meniuc)
3. Arata instrumentul care nu ar ela baza un obiect real, ci exprima notiuni imaginare, de aceea si actiunea realizata de subiect poarta un caracter abstract:
Carabus pipaia cu privirea sa strapungatoare lungul si largul peretilor. (I. Druta)
4. Uneori complementul instrumental poate fi exprimat si prin substantive animate. Compara:
In trecut aram cu boii, cu caii, iar acuma cu tractoarele.
§ 12. Complementul circumstantial concesiv
Complementul circumstantial concesiv determina un verb sau o locutiune verbala si numeste un fapt care ar putea sa zadarniceasca infaptuirea actiunii, dar, cu toate acestea, ea se realizeaza. El raspunde la una din intrebarile in ciuda (in pofida) carui fapt? in ciuda (in pofida) cui? ce?
Impotriva obisnuintei lui de totdeauna, Moga a tacut tot drumul si Gore i-a respectat tacerea. (G. Gheorghiu)
Complementul circumstantial concesiv se intilneste relativ rar si este exprimat, de obicei, printr-un substantiv, sau alta parte de vorbire, insotit de cuvintele: cu tot, cu toata, desi, macar, oricit, contrar, impotriva s.a.
Impotriva obiceiului sau, Lapusneanul in ziua aceea era imbracat cu toata pompa domneasca. (G. Negruzzi)
Contrar aparentelor, el era foarte agitat. (A. Busuioc)
§ 13. Complementul circumstantial conditional
complementul circumstantial conditional lamureste un verb sau o locutiune verbala si exprima o ipoteza sau o conditie de care depinde infaptuirea actiunii. El raspunde la una din intrebarile in ce conditii? in ce situatie? in ce imprejurari? De exemplu:
In caz de nevoie fiecare om se va ridica la apararea Patriei.
Traind in pace, vom putea realiza toate dorintele noastre
In prima propozitie complementul in caz de nevoie indica conditia de care va depinde realizarea actiunii verbului-predicat se va ridica.
In exemplul al doilea aceasta conditie este exprimata de constructia gerunziala traind in pace.
Complementul circumstantial conditional se intilneste rar in vorbire. El este caracteristic, in primul rind, limbii scrise, stilului livresc si poate fi exprimat prin substantive precedate de locutiunile prepozitionale in caz de, in locul, in cazul, precum si prin constructii gerunziale. De exemplu:
Ileana era mindra de feciorii sai. In caz de nevoie, n-o dau de sminteala, le poate incredinta cite vrea. (Ana Lupan)
Traind si nemurind, ai sa vezi cine sunt eu. (I. Creanga)
§ 14. Ordinea cuvintelor in propozitie
Ordinea sau topica cuvintelor in propozitie are o mare importanta pentru procesul de comunicare. Pentru a construi o propozitie si a exprima un sens oarecare, e nevoie ca imbinarile de cuvinte si cuvintele sa fie aranjate intr-o anumita ordine. Topica nu este la fel in toate limbile. Ea difera de la una la alta. In unele limbi este libera, adica partile de propozitie pot ocupa orice loc in propozitie. In altele locul partilor de propozitie mai mult sau mai putin este valabil. Sunt limbi in care cuvintele determinative urmeaza dupa cele determinate, adica atributul urmeaza dupa subiect, complementul dupa predicat s.a.m.d.
Astfel de topica sau ordine a cuvintelor, cind cuvintul determinativ urmeaza dupa cel determinat, se numeste directa. De exemplu:
Cimpia intreaga se intindea in fata noastra. (I. Druta)
In propozitia aceasta partile ei sunt aranjate in ordine directa:
subiect (cimpia)+atribut (Intreaga)+predicat (se intindea)+complement circumstantial (in fata noastra). Sunt insa limbi cu topica inversa (inversie) a cuvintelor cind cuvintul determinativ se plaseaza inaintea celui determinat. Aceasta se observa, mai ales, in limba rusa: bolisoi dom, krasivii sad, doma bil. De exemplu: Angara osvobojdenno otkrilasi, viteanuvsisi v moguciiu sverkaiusciiu teci. (V. Rasputin)
Pentru limba romana este caracteristica topica directa, conform careia ordinea cuvintelor este urmatoarea: subiect+atribut+predicat+complement direct sau indirect+complement circumstantial. De exemplu:
Adierea de vint racoreste plantele repede. (F. Vidrascu)
Totodata in limba romana se intilneste si inversia care urmareste diferite scopuri stilistice: evidenta anumitor fapte, calitati, insusi s.a. De exemplu:
In aerul de dimineata pluteste o uriasa liniste. (G. Meniuc)
Poetii recurg deseori la inversie pentru a face versurile mai plastice, mai vioaie. De exemplu:
Din cea zare luminoasa vine un lung sir de cocoare. (V. Alexandri)
Topica are nu numai valoare stilistica, ci si gramaticala. De exemplu: 1. Copiii iubesc parintii. 2. Parintii iubesc copiii. In propozitiile de acest tip functia sintactica a cuvintelor copiii, parintii poate fi determinata numai tinind cont de ordine cuvintelor in aceste propozitii: in prima cuvintul copiii este subiect, iar parintii complement direct. In a doua propozitie functiile lor sunt inverse.
§ 15. Locul subiectului si al predicatului
conform topicii limbii romane subiectul, de regula, se plaseaza inaintea predicatului. Aceasta are loc si atunci cind intre subiect si predicat sunt si alte parti de propozitie. De exemplu:
Invatatoarea sedea pe scaunul de la coltul mesei. (V. Besleaga)
Ochisorii caprui si negri privesc invatatorul tinta. (I. Druta)
In propozitiile cu predicate nominale numele predicativ urmeaza, de obicei, dupa verbul copulativ:
Tincuta mea ii ciutureaza din nascare. (I. Druta)
Ofiterul era un om inalt si spatos. (C. Petrescu)
De notat ca asemenea ordine nu este respectata totdeauna. Deseori are loc inversia acestor parti de propozitie:
1. Cind accentul logic cade asupra predicatului. In astfel de situatii cuvintul accentuat se pronunta cu un ton mai ridicat:
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!
Cu o zale argintie se imbraca mindra tara
(V. Alecsandri)
2. In propozitii interogative si exclamative:
S-a imbolnavit cineva? S-a intimplat ceva cu unchiul? (A. Marinat)
3. In propozitiile imperative:
Sa cinte, sa cinte in cor bucuria. (Em Bucov)
4. In povestile populare care incep cu verbul:
Era odata o baba si un mosneag. (I. Creanga)
5. Daca accentul cade pe numele predicativ, acesta se plaseaza inaintea verbului copulativ:
Frumoasa e Moldova noastra cu viile si livezile ei bogate. (A. Lupan)
|
Powered by https://www.preferatele.com/ cel mai tare site cu referate |
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
