Principii de prezentare a flexiunii automate

KSistemul scrierii romanesti

Dificultati create in redarea clara a structurilor paradigmatice

1) Unele semne grafice servesc la redarea unor foneme diferite: c si g urmate de e sau de i reprezinta consoane africate (arici, schingi); grupurilor de litere ch si gh urmate de e, i le corespund in pronuntare oclusive velare palatalizate (unchi, unghi), pe cand c si g urmate de alte vocale sau de consoane, precum si inainte de pauza, se pronunta ca oclusive velare (rac, mag). Aceste situatii au fost marcate grafic (vezi legenda) numai atunci cand un rol in flexiune sau cand precizeaza natura fonemului cu care se termina cuvantul: ac, pl. ace; eu duc, el duce; mic, pl. mici; vladica pl. vladici; veriga, pl. verigi; eu alung, tu alungi a bloca, eu blochez etc. Parerile asupra valorii fonologice a lui i final neaccentuat dupa c, g, respectiv dupa ch, gh sunt impartite. Dupa unele pareri, acest i este lipsit de valoare fonologica proprie, nu constituie un fonem independent de consoana precedenta (Graur/Rosetti, 1938, 5-29; Petrovici, 1950; Avram, A., 1956, 193; Patrut, 1974, 24; cf. Puscariu, 1994, 63-67); alti lingvisti considera ca in cazul consoanelor palatale respective (notate prin ch/ gh + e, i) se poate accepta si o interpretare difonematica (Vasiliu, 1965, 122).

2) Iot (fricativa bilabiala fonica) si wau (fricativa palatala fonica) se noteaza uneori in scris prin literele i si u, alteori nu se noteaza, desi se pronunta: campie (= campi[y]e) are tema in iot, care se dezvolta in pronuntare intre i accentuat si desinenta e, insa nu apare in scris decat la plural, campii (in gramaticile noastre acest al doilea i este considerat desinenta de plural); verbul a continua are o tema in wau, la prez. ind. el continu[w]a, si o tema in iot, tu continui; de asemenea, verbul a scrie, la prez. ind. eu scriu, tu scrii, asemenea variatii ale temei fiind considerate indeobste, traditional, desinente (u, respectiv i). Formele ra[w]ul, a continu[w]a, adj. no[w]ul (antepus ori substantivat), scri[y]am, alini[y]ind contin cate un wau, respectiv iot, fara corespondent grafic. Specificarea cazurilor de teme multiple se face in dreptul cuvantului-titlu.

Accentul a fost marcat prin sublinierea vocalei tonice (casa, frate, oameni), cu exceptia imprumuturilor mai recente, care se scriu altfel decat se pronunta, asa incat accentul cade pe un fonem redat printr‑o alta litera decat cea obisnuita in conventia scrierii romanesti (business, foehn). La formele monosilabice nu este indicat accentul. Variatiile tematice rezulta fie din pluralitatea temelor (puse in evidenta prin caractere aldine cursive), fie din alternante fonetice (scrise cu litere aldine drepte).

Teme "multiple" si variatii grafice

Variatiile in cadrul temei au doua explicatii: 1) pluralitatea temelor si 2) alternante fonetice (vezi alternante).

Cuvintele care au doua teme (sau mai multe) pot fi substantive, adjective, verbe, pronume ori alte parti flexibile de vorbire. Substantive: basma, pl. basmale, articulat basmaua; copil, pl. copii; cal, pl. cai. Adjective: greu, pl. grei; nou, pl. noi. Verbe: prez. ind. pers. I sg. pun, pers. II‑a sg. pui. Vezi si Forma de prezentare.

Diferentele evidentiate grafic reflecta nu numai prezenta mai multor teme in cadrul paradigmei, ci si unele variatii grafice, de exemplu: la substantive ca bici, pl. bice, dibaci, f. dibace, vechi, f. veche; rau, terminat in wau, are la pl. desinenta ‑uri, iar litera ‑u prin care era notat acest wau nu mai apare in scris; la adjective ca m. stangaci, f. stangace (variatii grafice c+i, e); m. vechi, f. veche(variatii grafice ch+i, e); la verbe ca trebui (= trebu[y]i) se scrie la forma de infinitiv fara iot, dar care se scrie la prez. ind., trebuie); ingenunchea (scris cu ch + e), ger. ingenunchind (scris cu ch +i).

Alte variatii grafice provin din respectarea scrierii etimonului la singular, ceea ce nu se mai poate asigura in cursul flexiunii: watt, pl. wati, (inainte de ‑i, consoana t devine [ts], fonem notat in romana prin t; joule, in care litera e nu are nici un corespondent in pronuntare, pl. juli.

Variatiile prin teme multiple si cele grafice au fost marcate in acelasi mod, avand insa, in dreptul cuvantului-titlu, specificatiile corespunzatoare.

Omonime, omografe si cuvinte care flexioneaza in mai multe feluri

Omonimele sunt cuvinte cu aceeasi forma (in scris si in pronuntare), care difera intre ele prin sens si origine (de exemplu razboi s.n. 'conflict armat' si 'unealta'; sol s.m. invar. 'nota muzicala', s.m. 'emisar' si 'moneda', s.n. 'pamant' si 'solutie coloidala'); unele sensuri se diferentiaza atat de mult in unele cazuri, incat vorbitorul nu mai face legatura intre ele, percepandu-le ca omonime de ex. sama 'recensamant facut pentru fixarea birului; dare in bani', pus in DEX², 1996, aparte de seama, la care este, de fapt, varianta populara (DLR, 1987); daca tinem seama de originea cuvintelor (o singura etimologie), ele nu sunt omonime, ci ar trebui tratate in cadrul unui cuvant polisemantic. In acest dictionar nu am separat omonimele dupa etimologie, preferand, in general, separarea omonimelor dupa criteriul gramatical (partea de vorbire pe care o reprezinta, gen etc.), deoarece acesta se reflecta in flexiune. In cazul cuvintelor la care forma se desprinde dintr‑o paradigma pentru un sens si trece la alta parte de vorbire, acestea sunt plasate independent, la ordinea alfabetica: radacinoase s.f. pl. 'grup de plante', femininul substantivat al adj. radacinos, sau racoritoare s.f. 'bautura', detasata din adj. racoritor, racoritoare); asemenea cuvinte au fost, de obicei, glosate.

Omografele sunt cuvinte care se scriu in acelasi fel dar se pronunta diferit; pentru limba romana, diferenta consta in felul accentuarii sau in valoarea fonetica a semnelor grafice (domino 'haina', domino 'joc') fapt care antreneaza, uneori, o silabisire diferita (razboi s.n. - doua silabe, razboi vb. - trei silabe).

Atat omonimele cat si omografele sunt listate aici in aceeasi casuta tehnica, cu specificarea caracteristicilor gramaticale. Daca flexiunea omonimelor/omografelor este identica, paradigma este prezentata o singura data (de exemplu rama 'cadru' si 'vasla', ruda 'neam' si 'prajina'; a semana 'a insamanta' si 'a se asemui'; top s.n. 'pachet' si 'clasament'). Daca unul dintre cuvinte are flexiune completa, iar celuilalt ii lipsesc anumite forme, s‑a preferat varianta de flexiune completa, de exemplu: la verbele unipersonale (a importa 'a aduce marfuri' si unipers. 'a interesa'); la substantive cu sau fara vocativ (viola 'instrument' si 'planta'); la adj. regal 'regesc', care in sintagma apa regala (denumirea unui anumit amestec de acizi) are numai forma feminina.

Cand flexiunea difera, chiar daca este vorba de un cuvant polisemantic (cu mai multe sensuri) si nu de cuvinte diferite etimologic, paradigmele sunt prezentate separat, iar cuvantul-titlu se repeta in casuta tehnica (de exemplu, a reflecta 'a medita' - reflecteaza, iar 'a rasfrange; a oglindi' - reflecta; sora 'ruda' GD art. surorii, iar 'asistenta medicala' sora, GD sorei

Specificarea sensurilor pentru care este valabila paradigma s‑a facut mai ales printr‑o glosare sumara; adesea ar fi suficienta precizarea genului: ras s.m. 'animal' si s.n.; roman s.n. 'scriere' si adj., s.m. si f. 'de la Roma'; tabac s.m. 'tabacar' si s.n. 'tutun'; zalog s.m. 'arbore', s.n. 'amanet'. Unele cuvinte au mai multe forme paradigmatice statuate ca literare in limba romana actuala si care nu se diferentiaza dupa sensuri, iar aceste cazuri sunt insirate de asemenea in caseta respectiva, cu specificatie "cuvant cu doua flexiuni"): zalog s.n., pl. zaloguri si zalog, pl. zaloage; a pune pers. 1 pun si pui; a veni, pers. 1 vin si viu; a anima, pers. 1 anim 'a (se) insufleti' si animez 'a face animatie' a resuscita, pers. 1 resuscit si resuscitez Numeroasele forme paradigmatice populare romanesti nu au fost inregistrate aici.

Substantivul si adjectivul

A KDeclinarea a I-a

. Substantive feminine cu desinentele NA ‑a, GD si pl. ‑e: casa, case; fata, fete; vana, vine

. Substantive feminine cu desinentele NA ‑a GD si pl. ‑i afonizat (scurt): vara, veri; seara, seri (interpretabile cu pl. desinenta Ø) banca, banci. Pluralul este considerat cu desinenta Ø daca se admite ca diferentierea se face prin opozitia consoanelor notate prin c velara / africata. La GD pl., ‑i afonizat devine vocala plenisona, iar cuvantul va avea o silaba in plus: verilor, serilor. Vezi si dificultati ale despartirii in silabe.

. Substantive feminine cu desinenta NA Ø, GD si pl. ‑e, cu temele ‑l‑ (pentru forma nearticulata) si wau (la forma articulata): stea, stele, steaua zi, zile, ziua dupa modelul mostenit din limba latina (de exemplu masea din lat. maxilla, care a devenit mai intai maseaua , la pl. masele < lat. maxillae), au flexionat si imprumuturile terminate in -a accentuat (basma, basmale, basmaua ; tinichea, tinichele , tinicheaua). Acest u (reprezentand un wau) dateaza de pe timpul cand substantivele respective aveau terminatie -ua (Iordan, 1956, 326).

. Substantive feminine cu pl. ‑uri: treaba, treburi; marfa, marfuri; lana, lanuri Numele de materii feminine in -uri arata sortimentul.

. Substantive feminine cu desinentele NA ‑a, GD si pl. Ø (teme in iot care nu apare scris la sg.: tibia (=tibi[y]a), tibii. Traditional, substantivele de acest fel sunt considerate la pl. cu desinenta i.

. Substantive masculine cu desinentele NA-GD sg. ‑a cu pl. in ‑i afonizat: papa, papi; tata, tati; (interpretabile cu pl. desinenta Ø) vladica, vladici, vezi, mai sus, comentariul la exemplul vara, veri.

KDeclinarea a II‑a

. Substantive masculine cu desinentele NA-GD sg. Ø si pl. ‑i afonizat: cap, capi; soldat, soldati (interpretabile cu pl. desinenta Ø) rac, raci, amic, amici; coleg, colegi

. Substantive masculine cu desinentele NA-GD sg. Ø si pl. Ø:

- cu doua teme: cal (tema in consoana), cai (tema in iot); copil, copii; fiu (tema in wau), fii (tema in iot); catel, catei;

- terminate la sg. si pl. in consoana africata sau palatala: arici, pl. arici; unchi pl. unchi;

- cu tema in iot la sg. si pl.: scai, scai; taranoi, taranoi.

. Substantive masculine cu desinentele NA-GD sg. -u plenison (dupa consoana +l, r) si pl. i silabic: codru, codri.

. Substantive masculine cu desinentele NA-GD sg. Ø si pl. Ø (doua teme): uliu, ulii (tema in iot la pl.).

. Substantive neutre cu desinentele NA-GD sg. Ø si pl. -e: os (tema in consoana), oase; cui (tema in iot), cuie; chipiu (tema in wau), chipie (=chipi[y]e, pl. tema in iot).

. Substantive neutre cu desinentele NA-GD sg. Ø si pl. ‑uri: loc (tema in consoana), locuri; rau (tema in wau), rauri (=ra[w]uri); unghi (tema in consoana palatala), unghiuri; atu, atuuri (=atu[w]uri); caro, carouri(=caro[w]uri).

. Substantive neutre cu desinentele NA-GD sg. -u plenison si pl. ‑e: capastru, capestre; semestru, semestre.

. Substantive neutre cu desinentele NA-GD sg. -u plenison si pl. ‑uri: reziduu (=rezidu[w]u, tema in wau), reziduuri (=rezidu[w]uri).

. Substantive neutre cu desinentele NA-GD sg. Ø si pl. Ø (doua teme): remediu, remedii (tema in iot la pl.); viciu, vicii. Categoria neutrelor de acest fel nu are un model vechi romanesc, fiind reprezentata de numeroase neologisme (capriciu, litigiu, sediu etc.), asa incat este dificil de interpretat singularul (Patrut, 1974, 49-50); unii autori considera ca este o desinenta Ø atat la sg., cat si la pl. (Suteu/Sosa, 1993, 280).

. Substantive neutre cu desinentele NA-GD sg. Ø si pl. -e (doua teme): ferastrau (tema in wau), ferastraie (tema in iot); parau, paraie; nucleu, nuclee (=nucle[y]e, tema in iot). Asa-numitele plurale in ‑aie pot fi considerate plurale in ‑e, daca se accepta alternantele vocalice a/a, a/a (Gutu Romalo, 84) sau au/ai, au/ai (Suteu/ Sosa, 1993, 259).

KDeclinarea a III‑a

. Substantive masculine cu desinentele NA-GD sg. -e si pl. -i afonizat: frate, frati; soare, sori

. Substantive neutre terminate la sg. si pl. in ‑e: nume

. Substantive feminine cu desinentele NA sg. -e:

- la GD si pl. -i afonizat: lume, lumi; scrisoare, scrisori; minte, minti; (tema in consoane africate sau palatale): cruce, cruci; lege, legi; ureche, urechi;

- la GD si pl. Ø (teme in iot): cheie, chei; femeie, femei; foaie, foi; (iotul nu este scris la unele forme ale cuvantului) familie (=famili[y]e), familii; alee (=ale[y]e, alei, desi recomandarea pentru pronuntarea literara a neologismelor este ca hiatul sa se pronunte fara iot (cf. Patrut, 1974, 30; Suteu/Sosa, 1993, 274; Tataru, 1997).

- cu doua teme: vale (tema in consoana), vai (tema in iot); piele, piei.

. Substantive feminine terminate la sg. si pl. in ‑e: scaunoaie, stirpe, zmeoaie; azalee (= azale[y]e, tema in iot, cf. idee).

. Substantive feminine cu pl. ‑uri vreme, vremuri; carne, carnuri.

KSubstantive neregulate

Se incadreaza aici cuvintele in flexiunea carora intervine o modificare neobisnuita a temei, in primul rand la cele mostenite din latina: cap, capete (<lat. N caput, G capitis); oaspe, oaspeti (< lat. hospes, hospitis); om, oameni (< lat. homo, hominis); sora, surori (< lat. soror, sororis) - din forma latina a rezultat forma sor, pastrata regional pana azi, desinenta a fiind adaugata prin analogie; nora, nurori; tata, tatani (forma populara <lat. tata, tatanis; de la pl. s‑a refacut un sg. tatane).

Forme neobisnuite de plural apar si la alte cuvinte: ou, oua (< lat. ovum, pl. ova); mana, maini are o forma de plural neobisnuita care se explica prin propagarea regresiva lui i, adica anticiparea elementului, caracteristica graiului muntean si devenita norma literara, fenomen fonetic aparut la substantive de declinarea a III‑a si la singular (pane < lat. panem, cane < lat. canem, formele literare devenind paine, caine; forma regulata de pl. al lui mana, pastrata in alte regiuni, este mani.

La unele neologisme apare o variatie neobisnuita a temei: atu, atale; caro, carale; mai recent, gasim pluralul in -s la imprumuturi din spaniola (peso, pesos) sau portugheza (cruzeiro, cruzeiros). Intr-un caz ca graffito, graffiti, consoana t nu a suferit alternanta obisnuita la pl. t/t, iar vocala finala este un i plenison si nu afonizat, pluralul fiind de fapt in forma lui italiana. La cuvinte de tipul tenisman, tenismeni nu este alternanta a/e, ci forma de realizare a pluralului englezesc man, men, la care se adauga si desinenta de pl. romaneasca.

Forme aberante de plural apar la variante terminate in consoana (de obicei forme familiare) ale substantivelor cu tema in iot, pentru care forma pluralului este fireasca: de la salariu, salarii, avem varianta salar, pl. salarii; seminar, pl. seminarii (si seminare), nu mai are in limba actuala forma seminariu, iesita din uz (< lat. seminarium), dar a pastrat forma corespunzatoare de plural.

La unele cuvinte apar in interpretare dificultati din cauza scrierii: joule (pronuntat jul, tema in consoana, -e final fiind forma de scriere franceza), pl. juli; service (pronuntat servis) are pl. service-uri.

Vocativul

Vocativul are o situatie controversata in literatura de specialitate, contestandu-i-se uneori calitatea de caz, intrucat nu are functie sintactica, deci nu indeplineste functia specifica a cazurilor, de relationare a cuvintelor in propozitie.

Formele specifice vocativului sunt:

. Pentru substantive masculine si neutre -e adaugat la forma nearticulata (cuscre! amice! ispravnice!) sau articulata (cuscrule! domnule

. Pentru substantive feminine -o (bunico!) si pentru unele masculine (badeo!); este o forma populara si/sau familiara.

Vocativul se utilizeaza pentru fiinte, mai ales pentru numele de persoane, dar si pentru alte cazuri de personificare. Functia sa este fie de apelare (baiete!), de adresare (maestre! domnule!), uneori familiara (doctore! locotenente!), sau de invocare (cerule! doamne! drace!), cand este utilizat in sens propriu, fie de calificare, cand este utilizat in sens figurat, apreciativ sau depreciativ (artistule! savanto!), mai ales in cazul adjectivelor substantivate (frumoaso! desteptule!); fiind o forma populara sau familiara, este mai putin compatibil cu neologismele. In lucrarea de fata este pus vocativul fara paranteze patrate pentru substantive nume de fiinte sau pentru adjective care exprima calitati ale fiintelor si in paranteze pentru alte nume care s‑ar putea afla intr-una dintre situatiile enumerate intr-un anumit context, mai rar la neologisme. La substantivele pentru care un context pentru vocativ este mai greu de imaginat, formele gramaticale au fost puse intre paranteze patrate. Teoretic si gramatical, orice substantiv are o forma de vocativ. Unele nume nu au vocativ nearticulat din cauza structurii fonetice, de ex. substantivele terminate in ‑iu (vizitiu, geamgiu), ‑eu (teleleu), ‑au (natarau) etc.

Cu functiile de apelare si adresare se utilizeaza adesea forma de nominativ, fie pentru ca este mai putin familiara (doamna! copila!), fie pentru ca este mai scurta (sergent! chelner!).

KDeclinarea articulata cu articol hotarat

In limba romana, articolul hotarat (definit) este enclitic, se pune indeobste dupa substantivul determinat cu care formeaza o unitate, spre deosebire de articolul nehotarat (nedefinit), care este proclitic si separat de substantiv. La unele substantive articolul hotarat masculin de GD sg. este proclitic (sfarsitul lui ianuarie, venirea lui voda), precum si la numele proprii masculine (cartea lui Stefan, voia lui Dumnezeu, ostile lui Mircea), dar si la feminine terminate in consoana (ii spun lui Carmen).

Formele articolului hotarat sunt:

Sg.: m. NA -l (lupul GD -lui (lupului V -l-e (lupule

m. NA -le (fratele GD -lui (fratelui

n. NA -l (cerul GD -lui (cerului V -l-e (cerule

n. NA -le (numele GD -lui (numelui

f. NA -a (fata GD -i    (fetei

Pl.: m. NA -i (lupii GD -lor (lupilor V -lor (lupilor

n. NA -le (cerurile), GD -lor (cerurilor), V -lor (cerurilor

n. NA -le (numele GD -lor (numelor

f. NA -le (fetele GD -lor (fetelor V -lor (fetelor

La substantivele feminine de tipul campie, la GD sg., forma de articol hotarat este -ei (campiei), in locul celei populare, campiii (DOOM, XVII, Suteu/Sosa, 1993, 260); aceeasi forma -ei a articolului hotarat mai apare la unele substantive fara pl. (tamaie, tamaiei), precum si la masculine de declinarea I de tipul NA tata, pl. tati, art. NA tata, GD tatei.

Adjectivul se acorda in gen, numar si caz cu substantivul determinat, fiind plasat, in mod normal, dupa acesta (copilul frumos, fata frumoasa); cand preceda substantivul, adjectivul preia articolul hotarat (frumosul copil, frumosii copii, frumoasa fata, frumoasele fete). Prin articularea hotarata, adjectivul poate deveni substantiv (lenesul, increzuta). In paradigmele acestui dictionar este data, prin urmare, atat forma articulata, cat si forma nearticulata. Forma de vocativ feminin in ‑o apare in cazul adjectivelor substantivate (frumoaso! desteapto!).

Declinarea adjectivelor

La genul masculin si la genul feminin declinarea adjectivului se aseamana cu cea a substantivelor.

. La masculin:

- cu desinentele NA sg. Ø si pl. ‑i afonizat: alb, albi; scurt, scurti (alternanta in tema a unei consoane velare cu africata) aprig, aprigi;

- cu desinentele NA sg. Ø si pl. Ø: (tema in consoana palatala) vechi, vechi;

- cu desinentele NA sg. -u plenison si pl. ‑i silabic: negru, negri; cu doua teme: perpetuu (=perpetu[w]u, tema in wau), perpetui (tema in iot);

- cu desinentele NA sg. -e si pl. ‑i afonizat: verde, verzi; (tema in consoana africata) dulce, dulci;

- cu desinentele NA sg. -e si pl. Ø: moale, moi (teme diferite);

- cu desinentele NA sg. Ø si pl. Ø (teme diferite): gol (tema consonantica), goi (tema in iot); nou (tema in wau), noi (tema in iot); rau, rai; maricel, maricei.

. La feminin:

- cu desinentele NA sg. -a si pl. -e: alba, albe; scurta, scurte neagra, negre; cu doua teme: perpetua (= perpetu[w]a, tema in wau), perpetue (= perpetu[y]e, tema in iot);

- cu desinentele NA sg. -e si pl. ‑i afonizat: verde, verzi;

- cu desinentele NA sg. -e si pl. Ø (teme diferite): moale, moi;

- cu desinentele NA sg. -a si pl. Ø (teme diferite): noua (tema in wau), noi (tema in iot);

- cu desinentele NA sg. Ø si pl. -e (teme diferite): rea, rele; maricea, maricele.

Pentru genul neutru, la singular vezi formele de masculin ale adjectivului, iar la plural - cele de feminin.

Clasificarea adjectivelor dupa numarul formelor

. Adjective cu patru forme (m. sg., m. pl., f. sg., f. pl.): m. alb, albi, f. alba, albe; m. negru, negri, f. neagra, negre; m. aprig, aprigi, f. apriga, aprige; m. scurt, scurti, f. scurta, scurte teme diferite: m. gol, goi, f. goala, goale; m. maricel, maricei, f. maricea, maricele; m. rau, rai, f. rea, rele; perpetuu, perpetui, perpetua, perpetue.

. Adjective cu trei forme:

- m. sg., f. sg., m. si f. pl.: sg. m. nou, f. noua, pl. m. si f. noi;

- m. sg., m. pl., f. sg. si pl.: sg. m. ascultator, pl. ascultatori, f. sg. si pl. ascultatoare;

- m. sg., f. sg., pl. m. si f.: m. sg. lung, f. sg. lunga, pl. m. si f. lungi; (cu doua teme) m. sg. aramiu, f. sg. aramie, pl. m. si f. aramii.

. Adjective cu doua forme

- m. si f. sg., m. si f. pl.: sg. m. si f. verde, pl. m. si f. verzi; (teme diferite) sg. m. si f. moale, pl. m. si f. moi;

- m. sg., m. pl., f. pl. si f. sg.: m. sg., m. si f. pl. stangaci, f. sg. stangace; m. sg., m. si f. pl. vechi, f. sg. veche; m. sg., m. si f. pl. caprui, f. sg. capruie;

. Adjective cu o singura forma (invariabile): ferice, gri, roz, maro.

AccentulK

La categoria numelui, accentul se mentine, de obicei pe aceeasi silaba, chiar daca, in cazul unor alternante vocalice, se schimba vocala accentuata: la substantive feminine moara, mori; creanga, crengi; la substantive neutre vapor, vapoare; la substantive cu doua forme, corespunzatoare genului natural si adjective: profesor, profesoara; la adjective ratacitor, ratacitoare.

Exceptie fac unele substantive neutre terminate in -o neaccentuat, precum: radio, radioul, radiouri; zero, zerouri; tempo se accentueaza tempoul, dar si tempoul. Cazuri izolate de variatie a silabei accentuate sunt la cateva substantive neregulate (sora, nora tata).

La adjective accentul este fix. Vezi si accentuarea verbelor.

KVerbul

Clasificarea verbelor

Gruparea verbelor dupa tipul flexiunii se face, traditional, in patru conjugari, forma de referinta fiind a infinitivului (tema + sufixul infinitivului). Fiecare dintre acestea prezinta unele variatii in flexiune, asa incat numarul claselor flexionare este mult mai mare (pentru clasele flexionare ale verbului, pe langa sursele mentionate anterior, cf. si Lombard, 1954-55; Uricariu/Goga, 1995).

Conjugarea I: verbe terminate in -a (canta, sufla, continua, preceda, infuria, lucra, perpetua, linia, ingenunchea, crea

Conjugarea a II‑a: verbe terminate in -ea (vedea, tacea

Conjugarea a III‑a: verbe terminate in -e (pricepe, umple, duce, pune, scrie, sparge

Conjugarea a IV‑a: verbe terminate in -i (acoperi, contribui, rasari, fugi, racori, banui, suci) si ‑i (cobori, hotari

Pentru flexiune verbala am pornit de la aceeasi conceptie, a temelor consonantice, ca si la nume: "Verbele romanesti au tema prezentului terminata in consoana (printre consoane trebuie socotite si iot si wau). La aceasta situatie s‑a ajuns prin evolutia formelor mostenite din latina. In categoriile verbelor de origine latina s‑au incadrat si cele imprumutate, din cele mai vechi timpuri pana azi" (Patrut, 1964, 34-35). In prezentarea paradigmelor am facut o diferentiere intre verbele de diferite conjugari, datorita unor particularitati ale temelor de prezent, perfect si participiu: pe de o parte verbele de conjugarea I, a IV‑a (in care s‑au incadrat numeroase imprumuturi si formatii pe teren romanesc) si a II‑a (neproductiva azi si pierzand teren in favoarea celei de a III‑a), la care se adauga unele dintre verbele de conjugarea a III‑a, iar pe de alta parte verbele de conjugarea a III‑a (anume cele mostenite din latina sau neologismele adaptate dupa acestea). "Este adevarat ca formele romanesti continua, in majoritatea cazurilor, formele latinesti corespunzatoare. Insa la verbele din conjugarile productive, I si a IV‑a, sistemul flexional romanesc intreg a ajuns sa se bazeze pe o singura tema, echivalenta cu cea a prezentului." Cu toata asemanarea dintre verbele apartinand celor patru conjugari, "in privinta structurii lor morfologice, deosebirile dintre conjugari raman: la tema prezentului se adauga vocale - care pot fi numite sufixe - diferite pentru formarea temei perfectului [ . ]. Majoritatea verbelor de conjugarea a III‑a [ . ] se claseaza, fata de cele amintite inainte, cu totul aparte. Ele au trei teme distincte: a prezentului, a perfectului si a participiului" (Patrut, 1964, 54-56).

Exemple din prima categorie (la perfect si la participiu apar sufixe flexionare):

conjugarea I: prez. ind. cant, lucrez, perf. s. cantai, lucrai, part. lucrat;

conjugarea a II‑a: prez. ind. vad, tac, perf. s. vazui, tacui, part. tacut, tacut;

conjugarea a III‑a: prez. ind. pricep, umplu, perf. s. pricepui, umplui, part. priceput, umplut;

conjugarea a IV‑a: prez. ind. acopar, contribui, perf. s. acoperii, contribuii, part. acoperit, contribuit.

Exemple din a doua categorie (la perfect si la participiu se schimba tema):

conjugarea a III‑a: prez. ind. duc, conduc, pun, coc, perf. s. dusei, condusei, pusei, copsei, part. dus, condus, pus; copt.

Modificarile tematice aparute la conjugarea a III‑a nu sunt alternante fonetice (rezultate datorita contextului fonetic), ci reprezinta forme mostenite din latina, cu anumite transformari fonetice care au un caracter regulat (coc < lat. coquo; copt < lat. coctum).

Verbele defective nu se intrebuinteaza la toate modurile si timpurile, unele din cauza ca le lipsesc anumite forme, precum participiul si perfectul, in consecinta toate cele care contin temele respective (a desfide, a divide), altele din cauza sensului: nu i se poate impune cuiva sa poata sau sa stie, deci verbe ca a putea sau a sti nu au imperativ, folosindu-se, in anumite contexte, conjunctivul; pentru unele verbe intranzitive, participiul are numai forma de masculin singular, care servesc la formarea unor moduri si timpuri compuse (abunda, binevoi, coincide).

Verbele unipersonale (care se intrebuinteaza numai la persoana a III‑a, sg. si pl. si care pot avea subiect (precum a ustura - pielea ustura, palmele ustura) si impersonale (care se intrebuinteaza numai la pers. a III‑a sg. si care nu au subiect, precum ploua, brumeaza) au fost diferentiate in acest dictionar numai prin specificarea de sg. si pl., respectiv sg. La asemenea verbe, imperativul este inlocuit de conjunctiv, uneori fara conjunctia sa (de ex. a vajai: vajaie, vantule!).

Verbe neregulate sunt considerate acele verbe care au o alta variatie a temei decat cele obisnuite, ca rezultat al evolutiei de la latina la romana: a da (prez. ind. dau, perf. s. dadui, part. dat), a sta, a bea, a vrea, a avea prez. ind. am, perf. s. avui/avusei, conjunct. sa aiba, part. avut), a sti, a lua (prez. ind. iau, perf. s. luai, part. luat), a fi (prez. ind. sunt, perf. s. fusei, part. fost) si verbe care si‑au adaptat flexiunea dupa acestea (a preda, a reda, a prelua, a relua); toate variatiile neregulate ale acestora pot fi vazute la fiecare paradigma in parte. Pentru verbele neregulate monosilabice si cele acomodate dupa acestea n‑am gasit nici o solutie acceptabila de analiza a componentelor flectivului.

In afara acestor verbe, apar anomalii in urma unor accidente fonetice, anume prin sincopare, la verbele manca (cu doua teme, prez. ind. mananc, mananci, mancam), usca (cu doua teme, prez. ind. usuc, usuci, uscam).

Variantele verbelor rezultate din amestecul dintre conjugarea a II‑a si a III‑a (fenomen care se petrece mai ales in detrimentul conjugarii a II‑a) si care prezinta paradigme combinate sau accentuari gresite nu au fost prezentate aici (de exemplu a place in loc de a placea sau a tinea pentru a tine).

Forme deosebite de imperativ prezinta unele verbe monosilabice (a face - fa; a da - da; a duce - du) sau verbul a veni - vino. Exista si verbe la care difera imperativul, in functie de caracterul tranzitiv sau intranzitiv: a adormi, intranz. adormi, tranz. adoarme[‑l]; a trece, intranz. treci, tranz. trece[‑l].

Verbul si scrierea in limba romana

Problemele ortografiei romanesti impun crearea unor subclase flexionare, precum si explicarea anumitor forme ale paradigmelor.

Spre exemplificare, indicam mai jos asemenea clase si subclase flexionare pentru conjugarea I, cu desinentele si sufixele flexionare caracteristice si pozitia accentului.

Conjugarea I

Caracteristici clasa:

ind. prez. 4, cj. 4 = ‑am; ind. prez. 5, cj. 5, imper. 5 = ‑ati imper. neg. 2 = a

imperf. = ‑am, ai, a, am, ati, au

perf. s. = ‑ai, asi, a, aram, arati, ara

mmcp = ‑asem, asesi, ase, aseram, aserati, asera

inf. = ‑a part. = ‑at, ata, ati, ate; supin = at; inf. lung: are.

. Caracteristici subclasa:

= ind. prez., cj. 1; i = ind. prez., cj. 2; a = ind. prez. 3, 6, imper. 2; e = cj. 3, 6; and = ger.

- Verbe cu tema terminata in consoana: canta, abroga etc. (cant, canti, canta); unipers. cu tema terminata in consoana: abunda.

. Caracteristici subclasa:

u = ind. prez., cj. 1; i = ind. prez., cj. 2; a = ind. prez. 3, 6, imper. 2; e = cj. 3, 6

- Verbe cu tema terminata in consoana l, r afla, consacra, contempla, dezumfla, insufla, intra,

rasufla, reafla, reintra, sufla, umbla, umfla, urla etc. (aflu, afli, afla).

. Caracteristici subclasa:

u = ind. prez., cj. 1; ‑i = ind. prez., cj. 2; a = ind. prez. 3, 6, imper. 2; e = cj. 3, 6

- Verbe cu tema terminata in wau/iot precedate de vocala u: continua (continuu = continu[w]u, continui, continua = continu[w]a).

. Caracteristici subclasa:

= ind. prez., cj. 1; i = ind. prez., cj. 2; a = ind. prez. 3, 6, cj. 3, 6, imper. 2

- Verbe cu tema terminata in consoana: preceda, succeda, decerna etc. (decern, decerni, decerna; conjugat si cu sufix); impers.: grindina; unipers.: abunda, agrega, areta, calcifica, concorda, consta, cornifica, dezagrega, inspica, intampla, necesita, nitrifica, osifica, pasa, preexista, ramifica, rasuna, rama, refracta, rezida, rezulta, secreta, susura, ustura etc.

- Verbe cu tema terminata in wau precedat de vocala: impers.: ploua (ploua plowa); unipers.: oua (oua

. Caracteristici subclasa:

= ind. prez., cj. 1; = ind. prez., cj. 2; e = ind. prez., 3, 6, cj. 3, 6, imper. 2; ind = ger.

- Verbe cu tema terminata in iot (notat cu i in cursul flexiunii) precedat de vocala, cu variatii grafice la gerunziu: descheia, descuia, incovoia, incuia, ingreuia, inmuia, intretaia, mangaia, muia, razgaia, taia etc. (eu deschei, tu deschei, el descheie, descheind desche[y]ind).

. Caracteristici subclasa:

= ind. prez., cj. 1; = ind. prez., cj. 2; e = ind. prez., cj. 3, 6, imper. 2; ind = ger.; inf. lung = ‑ere (prin alternanta ia/ie)

- Verbe cu tema terminata in iot precedat de vocala i, cu variatii grafice (iot nu este notat in cursul flexiunii cand ii urmeaza o vocala): adia, apropia, descheia, dezmania, imbia, imprastia, infuria, injunghia, intarzia, invia, mania, mladia, peria, reinvia, sfasia, speria, zgaria etc. (zgaria = zgari[y]a: zgarii, zgarii, zgarie = zgari[y]e zgariere = zgari[y]ere);

- Verbe cu tema terminata in consoana palatala, cu variatii grafice (consoana palatala e notata prin ch + i sau ch +e): deochea, ingenunchea (deochea, deochi, deochi, deoache, deochere).

. Caracteristici subclasa:

ez = ind. prez., cj. 1; ‑ezi = ind. prez., cj. 2; eaza = ind. prez. 3, 6, imper. 2; eze = cj. 3, 6; and = ger.

- Verbe cu tema terminata in consoana: abandona, abona, lucra etc. (lucrez, lucrezi, lucreaza); impers.: burnita, desprimavara, intomna, lapovita, moina, roura etc.; unipers.: ancrasa, cangrena, croniciza etc.

- Verbe cu tema terminata in consoanele velare c si g, cu alternante fonetice consoana velara/ palatala (c, g + e): decortica, defalca etc.; cataloga, centrifuga etc. (cataloga, cataloghez, cataloghezi, catalogheaza).

- Verbe cu tema terminata in wau/iot (care nu se noteaza) precedate de vocala u: accentua, atenua, esua, evacua, evalua etc. (evalua = evalu[w]a, evaluez = evalu[y]ez, evaluezi, evalueaza).

- Verbe cu tema terminata in iot precedat de vocala e (iot nu se noteaza, la hiat, sau este inlocuit, in diftongi, de semivocala e): agrea, crea, recrea, suplea etc. (agrea = agre[y]a, agre‑ez = agre[y]ez, agre‑eaza).

. Caracteristici subclasa:

ez = ind. prez., cj. 1; ‑ezi = ind. prez., cj. 2; ; aza = ind. prez. 3, 6, imper. 2; eze = cj. 3, 6; ind = ger.; inf. lung = ‑ere (prin alternanta a/e)

- Verbe cu tema terminata in iot (care nu se noteaza) precedat de consoana + i (cu hiat intre i si sufixul flexionar): abrevia, demachia etc. (abreviez = abrevi[y]ez, abreviezi, abreviaza, abreviere).

- Verbe cu tema terminata in iot (care se noteaza cu i) precedat de o vocala (iot produce hiat dupa vocala precedenta, formand un diftong cu cea urmatoare, din sufix): ambreia, desfoia etc. (ambre‑iez, ambreiezi, ambreiaza, ambreiere).

- Verbe cu tema terminata in consoana palatala, cu variatii grafice (consoana palatala se noteaza ch, gh + e cand sufixul verbal nu incepe cu e): desperechea, ingenunchea, inmanunchea, priveghea, supraveghea, urechea, veghea etc. (veghez, veghezi, vegheaza, veghere).

Accentuarea verbelor

In cazul verbului, accentul este mobil, ceea ce complica invatarea formelor, de exemplu la prez. ind. pers. a III‑a sg. si I pl. accentul se deplaseaza uneori de pe tema pe sufixul flexionar: conjug. I asculta, asculti, asculta, ascultam; conjug. a II‑a vedea, vad, vezi, vede, vedem; tacea, tace, tacem; conjug. a III‑a ascunde, ascunzi, ascunde, ascundem; dar: umple, umple, umplem; pricepe, pricepi, pricepe, pricepem; reduce, reduci, reduce, reducem; rapune, rapun, rapui, rapune, rapunem, rapus; rascoace, rascoc, rascoci, rascoace, rascoacem, rascopt; conjug. a IV‑a acoperi, acopar, acoperi, acopera, acoperim; contribui, contribui, contribuie, contribuim. Unele sufixe flexionare sunt totdeauna accentuate, de exemplu cele ale perfectului simplu; cand flexiunea se realizeaza prin adaugarea a doua sufixe flexionare, acestea au fost diferentiate in paradigma prin caractere diferite: perf. s. cantai, vazui, umplui, dusei, acoperii, coborai; m. ca. perf. cantasem, vazusem, umplusem, dusesem, acoperisem, coborasem.

La formele monosilabice, in paradigmele dictionarului nu este indicat accentul.

Multitudinea de clase si subclase, mobilitatea accentului, ortografierea formelor, toate acestea fac foarte complicat sistemul flexionar al verbului romanesc. Vezi si accentuarea substantivelor si a adjectivelor.

KAlte parti de vorbire flexibile

Spre deosebire de substantiv, adjectiv si verb, celelalte parti de vorbire flexibile (pronume, numeral, articol) au o flexiune mai dificil de analizat (pron. interog.-rel. NA cine, GD cui; adj. nehot. NA tot, GD tuturor), fiind vorba, uneori, de rezultate ale evolutiei de la forme latine la cele romanesti actuale, alteori, de forme analogice. Unele dintre partile de vorbire respective se aseamana intrucatva in analiza cu niste adjective sau cu niste substantive (de exemplu, adj. pos. nostru, nostri, noastra, noastre, pron. nehot. altul, altii, alta, altele sau pronumele de intarire insumi, insami). Pentru mai multe detalii, vezi ILR II, 1969; Coteanu, 1981, 28-36.

La unele parti de vorbire se pot evidentia componentele cu care s‑au format (pentru pronumele de intarire, formele conjuncte ale pronumelui personal, insumi, insuti, insusi, insine etc.); grafic, am evidentiat prin caractere diferite particulele deictice succesive (acelasi, al doilea

KDespartirea in silabe

Descompunerea in silabe a cuvintelor se prezinta aici in doua feluri: silabatia morfologica (care tine seama de elementele constitutive ale cuvantului, daca este analizabil ori semianalizabil, anume de prefixe, de elemente de compunere, uneori chiar de sufixe) si silabatia numita curent fonetica (fonologica, mai exact), care se face dupa reguli care tin de pronuntare. Un grup de foneme (consoane si vocale) trebuie sa contina o vocala plenisona pentru a constitui o silaba. Unele structuri morfologice sunt evidente pentru vorbitorii de limba romana, mai ales in cazul prefixelor, altele sunt dificil de sesizat si de inteles, daca elementele componente nu exista in limba romana ca unitati lexicale independente.

KSilabatia fonetica

Taietura silabica la consoana

(C = consoana, V = vocala):

. o consoana intre doua vocale: V-CV (a-pa); grupurile ch, gh (+e, i) sunt monofonematice (re-chin, ze-ghe);

. doua consoane succesive in pozitie intervocalica VC-CV (car-te), consoanele duble respecta aceeasi regula;

- fac exceptie V-CCV consoanele notate cu b, c, d, f, g, h, p, t, v urmate de l sau r (du-blu, a-cru);

. trei consoane succesive in pozitie intervocalica VC-CCV (des-cris);

- exceptie fac anumite grupuri de consoane, din cauza dificultatii de pronuntare: lp-t (sculp-ta), mp-t (simp-tom), nc-t (planc-ton), rb-t (resorb-tie), rc-t (arc-tic), rt-f (jert-fi), st-m (ast-ma), st-n (pust-nic) etc.;

. patru consoane succesive in pozitie intervocalica VC-CCCV (con-structor);

unele grupuri de consoane care fac exceptie si se despart VCC-CCV: ng-st (gang-ster); altele se despart VCCC-CV (punct-bal, varst-nic);

. cinci consoane succesive in pozitie intervocalica VCC-CCCV (ang-strom).

Fac exceptie de la aceste reguli grupurile de litere care constituie secvente monofonematice din cuvinte neadaptate limbii romane.

Majoritatea cuvintelor romanesti se despart numai dupa regulile fonologice.

Pentru multe cuvinte, cele doua criterii duc la acelasi rezultat, intrucat grupurile de consoane nu se pot pronunta altfel, asa incat silabatia morfologica coincide cu cea fonologica: alt-cum, concert-maistru, feld-maresal, fiind-ca, opt-sprezece, port-jartier, post-data, salv-conduct, sculp-ta, trans-humant, stalp-nic, targ-sor, unt-delem s. a.

Taietura silabica la vocala

Diftongi, triftongi, hiat

(V=vocala plenisona, S=semivocala, C=consoana)

Vocalele a, a, a//i sunt totdeauna plenisone si pot forma silabe singure sau impreuna cu una sau mai multe consoane (ma-sa, man-dra, i-nalt) ori semivocale. In schimb literele e, i, o, u reprezinta uneori vocale, fiind silabice, alteori reprezinta semivocale, formand un diftong sau un triftong fie impreuna cu una dintre vocalele a, a, i, fie combinandu-se cu una dintre celelalte: sea-ra, soa-re, peri-oa-da, tur-coai-ca. Doua vocale plenisone invecinate apartin unor silabe diferite si constituie un hiat (V-V): contra-atac, pre-exista, co-opera; radio-amator, re-incepe, semi-automat, te-olog; ultra-elaborat.

La pronuntarea cuvintelor vechi romanesti, intre unele dintre cele doua vocale aflate in hiat (cand a doua este u sau i) se dezvolta un iot, respectiv un wau: vi-e (=vi[y]e), a-ur (=a[w]ur). Pentru neologisme se recomanda pronuntarea fara iot ori wau, desi vorbitorii nu reusesc sa respecte intru totul aceasta recomandare.

Dificultati ale despartirii in silabe din cauza sistemului scrierii romanesti

Valoarea vocalica, plenisona ori semisona, nu are niste reguli precise, asa incat silabatia este greu de stabilit: ge-o-me-tri-e, dar geor-gi-an. Sunt putine situatiile pentru care se poate sti structura silabica a unei secvente fonice intr-un cuvant a carui pronuntare este necunoscuta.

Litera i, pe langa valoarea vocalica ori semivocalica, noteaza si un i scurt, afonizat, asilabic: bobi, poli, pomi, rani, veri, mosi, pasti, roti, cozi sau interpretabil ca simpla marcare a caracterului unor consoane notate cu literele c, g (arici, schingi) ori cu grupurile ch, gh (ochi, unghi) (Avram, A., 1956, 193; Patrut, 1974, 24). In marea majoritate a cazurilor, un i final neaccentuat dupa consoana este asilabic (este accentuat la infinitivul verbelor de conjugarea a IV‑a); exceptie fac situatiile in care este precedat de un grup de consoane, dintre care ultima este l sau r (codri, pl. lui codru, simpli, pl. lui simplu, albastri, pl. lui albastru). In compuse, acest i afonizat apare in mijlocul cuvantului: ori-cand, oa-resi-ce. Exista insa si cuvinte (neologisme) in care i final este silabic, la sg. sau la pl.: confe-ti, ki-wi, tan-ti.

In cursul flexiunii cu articol hotarat se produc schimbari ale despartirii unor cuvinte in silabe, intrucat literele cu care sunt notate sunetele reproduc realitati fonetice diferite atunci cand o vocala asilabica devine plenisona, ceea ce modifica uneori numarul de silabe: rau, ra-ul (= ra[w]ul); fami-lii, famili-i-le; bu-nici, bu-ni-ci lor; u-rechi, u-re-chi lor etc.

Silabatia morfologica

Conform normelor actualmente in vigoare (cf. DOOM, XXV), se prefera despartirea in silabe care tine seama de elementele constitutive ale cuvintelor, atunci cand acestea sunt analizabile sau macar semianalizabile, dar este tolerata si in asemenea cazuri despartirea dupa reguli fonetice.

Elementele constitutive ale cuvintelor, de care trebuie sa tina seama despartirea in silabe sunt: 1) prefixele si (uneori) sufixele (la derivate); 2) cuvintele existente si independent in limba romana care intra in structura unui compus si elementele de compunere. Exemple: dez-integra, in-exact (formatii cu prefixe); savant-lac, targ-sor (formatii cu sufixe); alt-fel, a-brupt, port-altoi, post-universitar, pre-scrie (compuse din cuvinte si formatii cu elemente de compunere).

Numeroase compuse reprezinta imprumuturi din alte limbi, iar elementul de compunere nu exista independent in limba romana (nevr-algie, peri-scop, top-onomastica). Multe dintre elementele de compunere, care la origine au fost cuvinte cu sens bine determinat, provin din greaca veche (in special termeni stiintifici), iar compunerea s‑a petrecut pe terenul altei limbi (adesea al francezei), fiind preluati ca atare in limba romana. Pentru a fi identificata structura cuvantului, in asemenea cazuri este necesara o anumita cultura lingvistica; in situatiile dificile, se poate recurge la silabatia fonetica.

Scrierea derivatelor si a compuselor de la cuvinte care incep cu i (precum a exinscrie, a subimparti, supraincalzit, capintortura) complica situatia silabisirii fonetice, prin care litera ar ajunge in interiorul silabei; in asemenea cazuri, despartirea corecta in scris la capat de rand este numai cea morfologica.

Pentru multe cuvinte, cele doua criterii duc la acelasi rezultat, intrucat grupurile de consoane nu se pot pronunta altfel, asa incat silabatia morfologica coincide cu cea fonologica: alt-cum, concert-maistru, feld-maresal, fiind-ca, opt-sprezece, port-jartier, post-data, salv-conduct, sculp-ta, trans-humant, stalp-nic, targ-sor, unt-delem s. a.

Exemple de silabatie dubla - fonologica (prima indicata aici) si morfologica (cea din paranteza); sunt marcate numai taieturile silabice care difera dupa cele doua tipuri de silabisire: a-broga (ab-roga), a-brupt (ab-rupt), ab-stract (abs-tract), a-doptie (ad-optie), as-tupa (a-stupa), au-top-sie (aut-op-sie), dif-tong (di-ftong), leu-ce-mie (leuc-emie), pres-pala (pre-spala), res-tructura (re-structura), savan-tlac (savant-lac), tran-satlantic (trans-atlantic), vi-nars (vin-ars).