Adolescenta,
postmodernismul si educatia religioasa
Dintre
toate perioadele vietii omului si implicit a crestinului,
adolescenta este cea mai delicata, intrucat in aceasta
perioada omul isi definitiveaza caracterul, personalitatea,
ideile asupra vietii si principiile dupa care acesta va
trai. Acest proces se manifesta printr-o serie de indoieli,
intrebari si cercetari atat asupra lumii inconjuratoare cat
si asupra celei interioare, cu tot ce presupun acestea doua. Astfel
tanarul sau tanara in formare devine influentabil in cautarea sa
de adevar si poate cu usurinta alege o cale
gresita in viata fara macar a-si da
seama. Mania, teama, nelinistea, gelozia, invidia, afectiunea,
bucuria, curiozitatea sunt sentimente si trairi emotionale pe
care adolescentul le resimte cu intensitate.
De
asemenea adolescentii incearca sa se adapteze la mediul social
in care traiesc, uneori copiind comportamente pe care le vede la alti
oameni din jurul sau. Tanarul adolescent incearca in special,
identificarea cu adultii: este tentat sa bea, sa fumeze, sa
conduca automobilul, sa aiba relatii sexuale. Pentru ei,
prieteniile pentru confidente cu membrii de acelasi sex, grupurile de
prieteni cu interese si aptitudini comune sunt forme de exersare a
vietii sociale.
Modul
de viata al adolescentilor din zilele noastre cunoaste in
plan ideologic si influenta curentului cultural postmodernist.
Postmodernismul
este termenul de referinta aplicat unei vaste game de evolutii
in domeniile de teorie critica, filozofie, arhitectura, arta, literatura
si cultura. Diversele expresii ale postmodernismului provin,
depasesc sau sunt o reactie a modernismului. Daca
modernismul se considera pe sine o culminare a cautarii unei
estetici a iluminismului, o etica, postmodernismul se ocupa de modul
in care autoritatea unor entitati ideale (precum credinta, religia,
Dumnezeu) este slabita prin procesul de fragmentare, consumerism,
si deconstructie. Postmodernitatea
include un accent pe conditia sociologica, tehnologica sau
celelalte conditii care disting Epoca Moderna de tot ce a urmat
dupa ea. Postmodernismul, pe de alta parte reprezinta un set de
raspunsuri, de ordin intelectual, cultural, artistic, academic, sau
filosofic la conditia postmodernitatii. Aceste raspunsuri
de oridin intelectual, artistic sau filozofic tind sa gaseasca
raspunsuri de factura non-religioasa sau non-crestina.
Stiind faptul ca adolescenta este perioada
intrebarilor si a indoielilor in viata unui tanar, trebuie
sa intelegem ca perioada adolescentei le permite copiilor
sa invete subtilitatile de comportament ale unui cadru
social complex. Daca aceasta societate este pusa sub amprenta
postmodernismului, tanarul va lua aceasta cale avand in vedere ca
este dispus sa incerce tot ceea ce este nou. Acet lucru ar putea da
nastere nu numai unei societati ateiste, ar si unei lispse
de morala si stabilitate in cadrul acesteia.
Intr-o epoca in
care descentrarea valorica persista si se adanceste,
regandirea 
componentelor educatiei
si a ponderii acestora este mai mult decat necesara pentru evitarea
formarii unei societati libertine, lipsita de principii
solide dupa care sa se conduca, viciata si
lipsita de speranta unui trai mai bun. Pledoaria pe care o facem
pentru realizarea educatiei religioase pleaca de la credinta
ca educatia este o opera de spiritualizare care nu atinge
plenitudinea daca lasa pe dinafara una dintre componentele ei
fundamentale. Omul se raporteaza la realitate atat pragmatic, prin
intelect, vointa, actiune, dar si spiritual, prin atitudini,
simtire si credinta. O educatie integrala
presupune pe langa latura intelectuala, morala, estetica,
tehnologica etc. si o componenta religioasa. Fiinta
umana tanjeste dupa transcendent, iar aceasta
proiectie are nevoie de intemeiere, indrumare si o formare
religioasa prin educatie. Se observa astazi o criza
spirituala, o precaritate a referintelor axiologice, o debusolare
morala a semenilor nostri. Educatia religioasa poate
fortifica fiinta si o poate orienta inspre tinte autentice,
dandu-i speranta si incredere, atat in pronia divina, cat
si in fortele proprii. Poate ca prima sarcina a educatiei
religioase rezida in formarea bunului crestin, capabil de a cunoaste
si a venera valorile sacre. Suntem crestini, prin integrarea
noastra intr-o traditie si apoi prin Sfantul Botez, dar devenim crestini prin conduite
invatate si aplicate zi de zi. Prin educatia in spirit religios ne
informam cu privire la propriile referinte religioase, dar ne si
formam conduite pe masura valorilor sacre interiorizate.
Educatia religioasa
trebuie realizata in familie, in biserica si in scoala. In
ceea ce priveste cazul scolii - instanta expres abilitata
pentru realizarea unei educatii sistematice - se stie ca religia
este predata fie de preoti, fie de profesori de religie
pregatiti special in acest sens. Imediat dupa 1989, atat
scoala cat si preotii au fost surprinsi oarecum
nepregatiti pentru introducerea noilor continuturi, lucru
dovedit si de aparitia unor erori in cadrul manualeleor de religie.
S-au putut constata unele gesturi de aversiune din partea instantelor
laice (inspectori, profesori care au contestat sau au minimalizat noua
disciplina, negandindu-se la impactulpe care aceasta il are in procesul de
formare a valorilor umane), dar si suficiente exemple de amatorism si
conduite nedidactice din partea unor preoti nepregatiti din punct de
vedere psihopedagogic. Aceste lipsuri trebuie insa depasite
pentru a se asigura o dezvoltare sanatoasa generatiilor
contemporane si viitoare. Prin urmare, pentru buna reusita a
educatiei religioase este nevoie ca profesorul de religie, factorul cel
mai important al educatiei religioase, sa corespunda anumitor
cerinte; fara profesori adevarati, nici cea mai buna
organizare a invatamantului, nici cele mai potrivite metode
si mijloace nu pretuiesc nimic. Datorita faptului ca
profesorul este cel care influenteaza decisiv 
educatia elevilor, acesta trebuie sa aiba o personalitate
deosebita. Un educator adevarat poate fi numai acela care se
implica in viata sociala, fiind stapanit de o mare iubire
pentru Dumnezeu si pentru oameni. Educatia religioasa cu obiectivele sale specifice vizeaza:
recunoasterea aspectului lacasurilor sfinte; familiarizarea
copiilor cu scrierile religioase; cunoasterea unor fragmente din Sfanta
Scriptura (Biblia) si intelegerea limbajului din sfera valorilor
religioase; cunoasterea si implinirea unor obiceiuri specifice
sarbatorilor religioase (Sfantul Nicolae, Craciun, Florii,
Paste, Rusalii); educarea atitudinilor de toleranta intre copiii
care apartin diferitelor culte (alte religii si confesiuni); cunoasterea
si iubirea pentru Dumnezeu.
Aici intervine si rolul
familiei care ar trebui sa ghideze
tinerii in asa fel incat pe de-o parte sa-i indrume si sa-i
initieze intr-un spirit religios aratandu-le si explicandu-le
copiilor importanta religiiei si a principiilor acesteia in
viata omului, iar pe de alta parte sa-i lase sa realizeze
pe cont propriu aceste lucruri. Biserica are rolul de a transmite in
mod corect, obiectiv cunostintele si exemplele religioase,
explicandu-le cat mai clar si ilustrandu-le cu exemple aplicabile in
viata de zi cu zi. Totusi aprofundarea si confruntarea
efectiva cu aceste invataturi trebuie pregatita
si insotita progresiv de scoala si de familie.
