Afectivitatea si formarea spiritului de grup

Actionand si comunicand impreuna, cunoscandu-se si influentandu-se reciproc, membrii grupului social vor adopta unul fata de altul atitudini de apreciere, pozitive sau negative, sentimente de atractie, respingere sau indiferenta. Aceste tipuri de relatii constituie aspectul dominant al strcutrii informale a grupului formand ceea ce literatura psihosociologica denumeste structura afectiv-apreciativa (afectiv-axiologica).

Initiat odata cu scoala sociometrica a lui J. L. Moreno, studiul structurii socio-afective a grupului a capatat o importanta tot mai mare considerandu-se ca aceasta reprezinta punctul de plecare pentru intelegerea modului de constituire si functionare a structurilor sociale mai largi. Studiile experimentale au pus in evidenta faptul ca grupurile in care relatiile interpersonale sunt bazate pe preferinte reciproce sunt capabile de performante superioare. Ca atare, intrucat preferinta in relatiile sociale este sustinuta de compatibilitate afectiva si de tendinte de similitudine atitudinala, cunoasterea acestor structuri preferentiale este indispensabila in organizarea si conducerea eficienta a grupului social. Fiind constient de acest fapt, J. L. Moreno a pus la punct o tehnica de investigare si evaluare a preferintelor socio-relationale - sociometria. Cu ajutorul anchetei sociometrice s-a putut demonstra faptul ca in orice grup social se constituie substructuri preferentiale bazate pe preferinte reciproce intre membrii grupului. Cu cat un grup are mai putine astfel de substructuri, cu atat membrii sai sunt mai motivati in directia acelorasi obiective.

Construirea matricei sociometrice si a sociogramei poate oferi liderului grupului sau celor interesati de optimizarea activitatii acestuia, informatii utile atat la nivel individual (stabilirea statusului sociometric al fiecarui membru al grupului) si interpersonal (identificarea diadelor sociometrice), cat si la nivel grupal (existenta clivajelor, a "bisericutelor" in cadrul grupului, calculul indicelui de coeziune a grupului si de transparenta a relatiilor preferentiale etc.) (P. Ilut, 2004, p. 169).

Desigur, aportul sociometriei la cunoasterea realitatii sociale nu trebuie exagerat asa cum au procedat unii sociologi care, pornind de la convingerea ca microsociologia poate rezolva, prin propriile mijloace, diverse fenomene sociale la nivel grupal, isi manifestau credinta in posibilitatea acesteia de a solutiona toate problemele sociologiei, deci inclusiv ale macrosociologiei. J. L. Moreno, de exemplu, a socotit ca intreaga viata sociala trebuie organizata in functie de atractiile spontane dintre indivizi pentru ca numai asa se poate obtine un maximum de consens sau solidaritate intre oameni, pierzand din vedere faptul ca orice realitate sociala cuprinde in dinamica ei si anumite conflicte, contradictii.

In acelasi timp, se imputa sociometriei "ca are ca obiect o realitate foarte perisabila si, prin urmare, fara prea mare relevanta predictionala" (P. Ilut, 2004, p. 169). Intr-adevar, posibilitatea de a face diagnoze, prognoze si mai ales interventii in grupurile sociale pornindu-se doar de la informatiile culese prin intermediul anchetelor sociometrice este destul de redusa. Acest fapt se datoreaza, in primul rand, proceselor de dinamica grupala care genereaza permanente schimbari la nivelul tuturor structurilor grupului incepand cu structurile de rol sau de comunicare si terminand cu retelele afinitare. Apeland insa si la alte tehnici de investigare a grupului (interviuri comprehensive, observatii sistemice pe baza diferitelor categorii informationale etc.), dar si la anchete sociometrice succesive pe acelasi grup (longitudinale), putem obtine suficiente informatii pentru o interventie dirijata si eficienta asupra grupului social, asupra dinamicii acestuia.

Odata descifrata calitatea relatiilor afective, sensul in care ele sunt orientate, studiile de specialitate au incercat sa puna in evidenta cauzele care ii determina pe indivizii ce actioneaza in grupuri mai mult sau mai putin organizate sa se apropie, sa isi impartaseasca unul altuia nu numai opiniile, ci si sentimentele, emotiile. Analiza "motivatiilor afinitare" (Jean Maisonneuve, 1996, p. 169) a evidentiat doua ipoteze distincte, total opuse:

Ø      ipoteza similaritatii care ar confirma bine-cunoscuta zicala "cine se aseamana se aduna";

Ø      ipoteza complementaritatii conform careia "extremele" sunt cele care se atrag.

Mai toate rezultatele obtinute intr-un mare numar de cercetari, atat clinice, cat si experimentale, au ajuns la concluzii inca incerte si mai mult sau mai putin compatibile. Astfel:

Ø      se constata analogii mult mai clare intre membrii perechilor de prieteni la nivelul atitudinilor, al valorilor si al stilurilor semantice decat la nivelul structurii personalitatilor;

Ø      majoritatea cercetarilor au pledat in favoarea afinitatilor prin complementaritate si nu prin similitudine.

Ca atare, in incercarile de rezolvare a unei asemenea dileme, au convenit sa adopte o explicatie conforma cu teoria armoniilor complexe. Pentru a pune in evidenta aceasta armonie complexa intre parteneri, autorul citat considera ca trebuie sa tinem seama de cel putin doua aspecte:

Ø      pe de o parte, de faptul ca orice relatie interpersonala presupune anumite asteptari (adica anumite conduite ale lui alter fata de ego) si anumite aporturi (adica anumite conduite ale lui ego fata de alter). Ori, in cursul interactiunilor concrete, fiecare subiect manifesta o inclinatie catre un anumit tip de atitudini; de exemplu, unii exprima mai ales initiative (a da, a lua, a conduce), in timp ce altii adopta, mai ales, atitudini receptive (a primi, a suporta). Se intelege astfel ca va exista o armonie sau o incompatibilitate, dupa cum aceste atitudini se completeaza sau nu;

Ø      pe de alta parte, trebuie tinut cont de gradul de intensitate a interactiunilor si de modul in care sunt exprimate (de exemplu, pentru unii limbajul va juca un rol important in dovedirea afectiunii, pe cand altii vor prefera sa comunice cu celalalt fara sa isi verbalizeze sentimentele).

Concluzia studiului analizat este ca exista doua axe distincte de compatibilitate, una fondata pe complementaritatea atitudinilor, cealalta fondata pe similitudinea unei nevoi a carei intensitate variaza; similitudinea ar raspunde unor nevoi de securitate, in timp ce complementaritatile raspund unor nevoi de implinire.

Aplicatii si teme pentru reflectie

1. Realizati un comentariu care sa exprime opinia dvs. cu privire la rolul afectivitatii in formarea spiritului de grup.
2. Identificati cel putin trei argumente in sprijinul afirmatiei: "Resortul intern al conduitelor afinitare tine, fara indoiala, de anumite nevoi de relatie si de afectiune, ale caror urme le gasim la orice individ" (Jean Maisonneuve, 1997, p. 168).
3. Comentati urmatorul text: "Prin afinitate se poate intelege orice relatie dilectiva, adica implicand un act de alegere si o satisfactie afectiva traita de catre agenti. () Ea are un caracter operator, caci se preteaza la cercetari sociometrice care vizeaza sa distinga si sa masoare alegerile in privinta numarului, directiei, stabilitatii" (idem, p. 164).
4. Discutati motivele pentru care necunoasterea de catre liderul grupului a structurilor preferentiale constituite la nivelul acestuia poate diminua eficienta activitatilor desfasurate de grup.