Afirmarea de sine a elevului intr-un cimp de valori

"Daca copiii ar creste mai departe asa cum se arata (la inceput),

am avea numai genii."

(GOETHE)

Timp indelungat conceptul de educatie a fost patruns nu de ideea de libertate, ci de necesitate; nu de cerintele individului, ci doar de cele ale societatii. Se stie insa ca un spirit liber ar trebui sa actioneze din propriul imbold, pe care-l "alege" din totalitatea ideilor sale. Prin libertate se educa stapinirea de sine si activismul, ambele determinate de propria constiinta.

Societatea in care traim inainteaza cerinte deosebite fata de personalitatea elevului. Pentru a le realiza, este nevoie de un invatamint formativ si, in acest context, curriculumul, conceput ca un parcurs pentru viata al educabililor, trebuie sa asigure dezvoltarea unei personalitati deschise, flexibile si creatoare de valori. Curriculumul are un caracter formativ, importante fiind nu doar continuturile in sine, ci si aspectele formative ale invatarii, materializate in capacitati si atitudini, deoarece acestea sint componentele unei personalitati viabile, capabile sa infaptuiasca schimbari.

Orice personalitate, prin dinamismul de care dispune, tinde sa-si gaseasca un loc cit mai adecvat in societate si un echilibru psihologic. Aceasta insa nu se realizeaza de la sine, ci prin autoorganizare si activism intr-un cimp axiologic.

Analizind procesul de formare a orientarilor valorice ale elevului, mentionam principiul activizarii sub cele doua aspecte ale lui: intern si extern.

Activitatea interna este legata de sursele launtrice ale autodezvoltarii, autoafirmarii si autorealizarii. Anume ea contribuie la formarea individualitatii omului, datorita careia are loc trecerea socialului in individual si invers. Cea externa este conceputa, in acest context, ca afirmare a mecanismelor emotional-volitive si este realizata pe calea constructiei programului de activizare si afirmare a personalitatii. Activitatea interna si cea externa constituie un tot intreg, iar armonia dintre ele asigura formarea unei personalitati axiologice.

Subiectul a fost profund studiat de multi savanti. J.Piaget afirma ca omul traieste, ia atitudine, activeaza intr-o multitudine de valori, pe care le ierarhizeaza si astfel, prin optiuni ce depasesc permanent actualul nivel, atribuie un sens existentei sale. Comenius considera ca daca omul este o fiinta eminamente culturala, educatia este definita drept proces de transmitere a culturii, iar pedagogia - ca o stiinta a culturii.

Si in conceptia altor savanti, de exemplu E. Landau (psihologia creativitatii), G.W. Allport (structura si dezvoltarea personalitatii), E. Fischhein (arta de a gindi), A. Alferd (cunoasterea omului), N. Pirvu (drumul spre personalitate) s.a. este dezvoltata ideea ca in educatie totul trebuie sa porneasca de la elev, de la necesitatile si aspiratiile lui, iar in functie de aceasta sa fie organizat procesul de cunoastere si formare. In lucrarile acestor savanti sint relevate doua directii majore ale dezvoltarii personalitatii in contextul valorilor:

a)          largirea permanenta a orizontului cultural, prin asimilarea continua de valori (stiintifice, filozofice, etice, estetice, politice, religioase etc.);

b)          participarea activa creatoare a indivizilor la procesele si fenomenele culturale, prin dezvoltarea capacitatilor inovatoare si a competentelor.

Aceste directii presupun o interdependenta, vizind, in fond, doua dimensiuni esentiale ale personalitatii: cunoasterea de sine si creatia, ambele comportind o tendinta de unificare axiologica.

Cunoasterea de sine este un proces de durata, considerat neincheiat, pentru ca insasi dezvoltarea este un proces continuu. Afirmarea de sine este manifestarea initiativei si spiritului de independenta, responsabilitate, autodepasire si autonomie, autocontrol si autoapreciere. Caracterul negativ al acesteia este nonconformismul, rezistenta la normele de activitate si disciplina, obstinatia, aroganta etc.

Orientarea valorica a personalitatii inseamna dezvoltarea constiintei de sine, afirmarea propriei personalitati si integrarea treptata in valorile vietii. Ca rezultat al interactiunii cu pedagogii, cu parintii si prietenii, copiii cuceresc autonomia si afirmarea de sine. De aceea prin formarea unor orientari valorice pot fi prevenite si chiar inlaturate fenomene negative ale "afirmarii de sine", tinerii fiind antrenati ca parteneri loiali, ca subiecti ai educatiei.

La inceputul secolului al XXI-lea, societatea democratica manifesta un interes deosebit pentru cunoasterea profunda a personalitatii copilului si indrumarea acestuia in functie de aspiratiile interioare si potentialul lui. Experienta mondiala este elucidata in raporturile anuale despre invatamint ale UNESCO, ale Biroului International al Educatiei, ale Adunarii Generale a ONU, ale altor organizatii internationale si au ca baza strategica in activitatea sa reprezentantii multor curente pedagogice.

In ultimul timp, multi profesori sint de parerea ca organizeaza procesul educational din perspectivele cerintelor curriculare, axindu-l pe elev ca subiect al invatarii. Ei formuleaza cu precautie obiectivele operationale ale activitatii, utilizind verbe de actiune; proiecteaza lucrul la clasa in perechi si in grupuri, realizeaza impreuna cu elevii postere; ii ghideaza la elaborarea proiectelor, portofoliilor etc. Utilizind la lectii sau in afara orelor de curs termeni mai "moderni", folosind preponderent tehnici cu caracter interactiv, putem sustine cu certitudine ca profesorii isi orienteaza activitatea spre elev si aspiratiile lui interioare? Raspunsul ar fi afirmativ, dar analizind lucrurile cu atentie, vom avea rezerve. De ce?

Deseori cadrele didactice "bune" selecteaza continuturile, chiar le prelucreaza si ii conving pe elevi sa urmeze aceste "modele eficiente", preferind ca educabilii sa repete sau reproduca sirguincios materialul propus, fapt ce determina, in ultima instanta, comportamentul si atitudinile acestora, ceea ce seamana mult cu activitatea traditionala din pedagogie, unde accentul se punea pe actiunile profesorului care formeaza si dezvolta personalitatea elevului.

Elevul insa are nevoie sa se manifeste conform cerintelor interioare, sa poata alege, sa afle singur ce este interesant si util pentru el, aplicind activitatile in mod independent ori in colaborare cu semenii sai. Aceasta abordare scoate in evidenta studierea mai minutioasa a procesului intern, centrat pe obiective si pe elevul activ si responsabil de actiunile sale.

In ultima instanta, nici o metoda, oricit de moderna ar fi ea, nu are impact asupra elevului daca el este pasiv. Activizarea acestuia rezulta tocmai din aportul lui constructiv la procesul propriei formari. De aceea utilizarea corecta a diferitelor metode contribuie la stabilirea unui echilibru intre actiunile exterioare si aspiratiile interioare ale subiectului, ceea ce da sens activitatilor de invatare.

In procesul invatarii elevul descopera valorile materiale si spirituale, incercind sa le asimileze, iar preferintele pentru arta, literatura, istorie, stiinta sau tehnica, contribuie la formarea orientarilor lui valorice.

In cadrul unui chestionar adresat celor implicati nemijlocit in procesul educational, la intrebarea: Care ar fi rolul elevului si cel al profesorului in organizarea si desfasurarea procesului educational? acestia au raspuns:

Din raspunsurile elevilor cl. a XII-a a Liceului Teoretic "Gaudeamus":

eforturile celor maturi sint mai eficiente atunci cind pornesc de la interesele si nevoile oamenilor (Silvia Gonciar);

doar individul trebuie sa-si asume responsabilitatea de a-si orienta si monotoriza schimbarea (Sergiu Stavita);

individul are nevoie de conditii optime de creativitate, in rezultatul carora omul se perfectioneaza pe sine, astfel schimbindu-se si lumea (Denis Iatco);

simtim permanent nevoia de a activa in baza unui sistem de autoorganizare, creat de noi, si nu impus de cineva (Maxim Sirbu);

elevul trebuie obisnuit sa invete in mod independent si tratat ca propriul sau educator (Otilia Popovici);

elevul trebuie invatat sa activeze conform propriului sistem de valori (Tatiana Iurcu).

Din raspunsurile profesorilor:

sistemul de organizare si activizare a personalitatii elevului se creeaza si se bazeaza pe factorii de schimbare. Aceasta constituie un proces continuu orientat spre valorificare si progres. Ajutindu-i pe elevi sa dispuna de un sistem de autoorganizare, se constientizeaza si se interiorizeaza actiunile individului si atitudinea lui. In fruntea acestui sistem stau citeva valori supreme: Adevarul, Binele, Frumosul, Sacrul, Libertatea, care sint nucleul intregului proces de formare a orientarilor valorice ale elevului (Angela Ciorici, profesoare de istorie, grad didactic I);

educatia este transmiterea unei experiente personale, de aceea este bine sa fie privita ca ceva subiectiv, din care ceilalti daca o examineaza critic au ce invata, (Emil Matei, profesor de economie);

deseori, din cauza lipsei de experienta si a cunostintelor necesare, copilul nu poate sa rezolve multe contradictii si probleme ale vietii, de aceea rolul profesorului este cel de indrumator si mediator al acestui proces (Galina Ciumac, profesoare de istorie, grad didactic II);

activitatea interioara, insasi creativitatea personalitatii, este acel inceput care sta la baza crearii sistemului de autoorganizare si activizare a individului. Pentru ca acest inceput sa existe si sa functioneze este important ca principiul sus-numit sa poarte un caracter prioritar (Tatiana Doibani, profesoare de drept, grad didactic I);

orientarile valorice ale personalitatii elevului sint cauzate de factorii interni ai dezvoltarii lui. Desi puterea factorilor externi este destul de mare, ea are un caracter temporar, determinind orientarile valorice direct, si nu indirect (Alexandru Dimitrev, profesor de filozofie, grad didactic I).

Organizind si desfasurind procesul educational, din perspectiva elevului ca subiect al invatarii, ar fi bine sa gasim raspunsuri la un sir de intrebari:

In ce mod profesorul va ajuta elevii sa-si formeze convingerile si motivatiile, fara a le impune pe ale sale?

In contextul noilor tehnologii educationale, ce ar putea sa includa o harta a invatarii formative, unde subiectul ar afla: Ce trebuie sa contina ea? In ce fel sa opereze cu continuturile si care este rolul lor? Prin ce modalitati pot fi realizate obiectivele preconizate si cum poate fi atinsa finalitatea, conform multiplelor variante?

Cit de interesanta si utila este experienta celor maturi pentru elev si cum ar trebui ea sa fie transmisa?

In ce circumstante profesorul este nevoit sa hotarasca cum va organiza si va desfasura procesul educational? Cind si cum trebuie invatat sa faca acest lucru elevul?

Raspunzind la aceste si la alte intrebari, vom putea determina valoarea reala a educatiei ca arta a formarii si dezvoltarii, organizarii si afirmarii de sine.

Pavel Cerbusca

REPERE BIBLIOGRAFICE

Adler, A., Cunoasterea omului, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1991.

Allport, W., Cunoasterea de sine si cunoasterea personalitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982.

Antoanesei, L., Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei, Editura Polirom, Iasi, 1996.

Cerbusca, P., Educatia in contextul valorilor general- Editura umane. In Tehnologii educationale moderne, vol.II, Curriculum, coord. V. Mandacanu, Chisinau, 1994.

Cerbusca, P. Dezbaterile, metoda eficienta de predare-invatare la disciplinele socio-umane. In Culegere de proiecte didactice, vol III, coord. V. Goras-Postica, Chisinau, 1997.

Cristea, S., Dictionar de pedagogie, Grupul Editorial Litera-Litera international, Chisinau-Bucuresti, 2000.

Cucos, C., Pedagogie si axiologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995.

Cucos, C., Educatia. Dimensiuni culturale si interculturale, Editura Polirom, Iasi, 2000.

Delors, J., Comoara launtrica. Raportul catre UNESCO al Comisiei Internationale pentru Educatie in secolul al XXI-lea, Editura Polirom, Iasi, 2000.

Gardner, H., Les inteligences multiples, Retz, Paris, 1996.

Piaget, J., Nasterea inteligentei la copil, Bucuresti, 1997.

Vaideanu, G., Education-Culture-Developement. Education axiologique, Doc. UNESCO/BIE, Paris, 1992.