Asistenta sociala stradala - model de interventie

ASISTENTA SOCIALA STRADALA

Asistenta sociala stradala este un model de interventie opus celor traditionale si are ca principiu "cunoasterea profunda a problemei copiilor strazii si dezvoltarea unei interventii comunitare in mediul de manifestare a fenomenului (in strada)" (Cojocaru, 2003, p. 289). Datorita dezvoltarii acestui tip de interventie, apare si o noua profesie, cea de asistent social stradal. Acesta poate fi angajat al unei organizatii ce se ocupa cu protectia drepturilor copiilor aflati in dificultate, dar isi desfasoara activitatea in mediu deschis, in mijlocul copiilor strazii. Eficienta muncii asistentului social stradal depinde atat de calitatile si abilitatile sale, cat si de resursele materiale si institutionale de care dispune.

Abilitatile asistentului social stradal:

1) Comunicarea (Salvati Copiii, 2003, p. 102): o comunicare reala cu un copil al strazii presupune in primul rand multa rabdare. Este foarte greu sa obtii informatii de la acesti copii deoarece ei nu au incredere in adulti, sunt manipulatori si spun doar ceea ce cred ei ca ar fi in beneficiul lor, de aceea, un bun lucrator social stradal trebuie sa cunoasca foarte bine, sa inteleaga si sa accepte, intre anumite limite, cultura strazii. Comportamentul lucratorului social trebuie sa fie lipsit de tehnicitate si formalism, ei trebuie sa fie naturali si spontani pentru a putea castiga increderea copilului. O buna comunicare cu copiii strazii trebuie sa aiba ca fundament capacitatea empatica a asistentului social stradal de a rezona afectiv cu acestia.

2) Intervievarea (Salvati Copiii, 2003, p. 102): constituie sursa principala de culegere a informatiilor. Intervievarea trebuie sa se desfasoare ca o activitate inglobata permanent in comunicare si nu prin folosirea chestionarelor scrise. Lucratorii sociali stradali trebuie sa extraga datele importante si sa interpreteze mesajele tocmai din discutiile pe care le poarta cu copilul, de aceea, intrebarile adresate trebuie sa fie concret formulate. Asistentul social stradal trebuie sa aiba o atitudine de prietenie si un ton adecvat in momentul adresarii intrebarilor pentru a nu provoca o reactie de teama si respingere din partea copilului strazii. De asemenea, o frecventa ridicata a intrebarilor poate crea impresia unui interogatoriu, situatie in care copilul va evita sa mai discute cu persoana respectiva. Intrebarile trebuie sa fie clare, cu referire directa la copil, urmarind aflarea cauzelor ajungerii copilului in strada, precum si a modului in care acesta va parasi strada.

3) Inregistrarea (Salvati Copiii, 2003, p. 103): consta in organizarea informatiilor obtinute in dosare sau fise personale. Este o activitate mai putin agreata de asistentii sociali stradali deoarece presupune munca de birou, dar este eficienta deoarece in baza acestor inregistrari se pot gasi solutii la problema copiilor strazii.

4) Analiza (Salvati Copiii, 2003, p. 104): este un proces de selectare si organizare a datelor. In urma analizei datelor culese de pe teren se alege un anumit tip de interventie. Analiza trebuie sa tina cont de aspectele sociale, psihologice, materiale, legale, factuale si de istorie a cazului si sa respecte principiul interdisciplinaritatii (munca in echipa). Asistentul social stradal trebuie sa verifice permanent datele si sa le confrunte cu cele obtinute de alte institutii.

5) Interventia (Salvati Copiii, 2003, p. 105): depinde de problematica fiecarui copil. In cazul copiilor strazii putem vorbi despre:

reintegrarea copilului in familie;

plasarea intr-o institutie de protectie (centru de plasament);

internarea intr-un centru rezidential;

Pe langa aceste interventii cu caracter final, zilnic asistentul social stradal se confrunta cu alte probleme reclamate chiar de copil: asistenta si ingrijire medicala, intocmirea actelor de identitate, mediere cu diferite autoritati sau in cadrul relatiilor din interiorul grupului din care face parte copilul.

6) Monitorizarea (Salvati Copiii, 2003, p. 105): consta in urmarirea cazului si dupa luarea masurii de protectie. Monitorizarea se realizeaza prin mentinerea legaturii cu copilul, cu familia sau cu institutia in care a fost plasat pe o perioada ce poate varia de la cateva luni pana la cativa ani.

Pentru o interventie eficienta, asistentul social stradal trebuie sa urmeze anumiti pasi in cadrul procesului de acordare a asistentei:

1) Contactul (UNICEF, 2000, p. 34) presupune urmatoarele etape:

identificarea copilului strazii;

verificarea datelor si centralizarea lor;

identificarea problemei;

identificarea obiectivelor pe termen scurt, mediu si lung;

explorarea si investigatia.

Acest prim pas al interventiei se bazeaza pe observare, pe stabilirea de contacte, pe cunoasterea initiala a modului de viata caracteristic strazii (reguli, obisnuinte, comportamente).

2) Formularea planului de interventie (UNICEF, 2000, p. 34) presupune urmatoarele etape:

estimarea si evaluarea corelatiei dintre problema identificata si nevoile reale ale beneficiarilor;

identificarea factorilor majori implicati;

identificarea resurselor disponibile;

formularea efectiva, luand in considerare obiectivele realizabile, rolul lucratorului social stradal, fortele interne sau externe ale sistemului asistat, metodologia de realizare.

3) Actiunea (UNICEF, 2000, p. 34) presupune:

realizarea planului de interventie;

evaluarea impreuna cu beneficiarul a realizarii sarcinilor si a semnificatiei procesului.

Principiile pe care un asistent social stradal trebuie sa le respecte in relatia sa cu copilul:

Abordarea copilului fara adapost prin intelegerea culturii strazii (Salvati Copiii, 1999, p. 105): asistentul social stradal trebuie sa-si desfasoare activitatea in mijlocul copiilor strazii, in mediul lor, in locurile pe care acestia le frecventeaza. Pentru a putea stabili o relatie de incredere, profesionistul trebuie sa aiba o atitudine prietenoasa, empatica, si nu una moralizatoare sau plina de repros. O regula de urmat este aceea de a nu oferi niciodata bani copiilor strazii. In cazul in care acestia au nevoie de medicamente, hrana, imbracaminte, asistentul social stradal va fi cel care le va cumpara, in masura in care nevoia este justificata, deoarece copiii pot folosi banii pentru alte scopuri (tigari, alcool, droguri etc.)

Fundamentarea relatiilor cu copilul pe incredere, afectiune si cooperare; comunicarea se realizeaza preponderent dinspre copil spre lucratorul social (Salvati Copiii, 1999, p. 106): pentru a putea castiga increderea copiilor strazii, asistentul social stradal nu trebuie sa fie autoritar, sa adopte un aer de superioritate, ci trebuie sa se comporte cat mai natural. Cateva aspecte importante in consolidarea unei bune relatii cu copiii strazii sunt:

familiarizarea cu limbajul acestora pentru a-i putea cunoaste mai bine, pentru a intelege cum percep ei lucrurile si cum supravietuiesc;

evitarea in timpul conversatiei a dominarii fizice a copiilor, prin incercarea de a sta jos, langa copil, la nivelul ochilor acestuia;

este important ca asistentul social stradal sa priveasca copilul direct in ochi pentru a le oferi acestora siguranta si afectiunea de care au nevoie. Respingerea sau evitarea atingerilor de catre profesionisti le inspira neincredere, iar gestul de a se sterge dupa ce a fost atins de un copil al strazii ar putea fi interpretat ca o insulta;

adaptarea aspectului vestimentar: asistentul social stradal trebuie sa poarte lucruri simple care sa-i permita sa se simta relaxat in strada si sa evite purtarea bijuteriilor, uniformelor si, in cazul femeilor, machiajul strident.

Cunoasterea in detaliu a cazului si a sistemelor de protectie sociala (Salvati Copiii, 1999, p. 106): scopul interventiei este acela de a convinge copilul ca locul lui nu este pe strada si de a-l reintegra social. Pentru aceasta este nevoie de resurse. Toate demersurile asistentului social stradal, de la identificarea copilului, aflarea identitatii sale reale, ancheta familiala, analiza posibilitatii de intoarcere in familie, plasarea intr-un centru de tranzit, vor constitui un compromis continuu intre ceea ce copilul doreste si accepta fiind conform planului de interventie, pe de o parte, si ceea ce intreg sistemul de asistenta sociala ii poate oferi. De aceea, doar perseverenta si buna cunoastere a responsabilitatilor celorlalti actori sociali cu care vine in contact lucratorul social stradal, il poate ajuta cu adevarat.

Respectarea opiniilor copilului, in relatiile cu acesta, in luarea deciziilor ce-l privesc    (Salvati Copiii, 1999, p. 107): in tot procesul interventiei, asistentul social stradal trebuie sa tina cont de ceea ce vrea si doreste copilul. Nu putine au fost cazurile cand solutiile au venit chiar din partea copiilor. Profesionistul trebuie sa aiba acordul copilului in toate demersurile intreprinse, inclusiv inainte de a lua legatura cu parintii acestuia.

Munca lucratorului social este una de asistenta sociala si nu una caritabila (Salvati Copiii, 1999, p. 107): interventia asistentului social stradal nu trebuie sa se reduca la a oferi hrana, medicamente sau imbracaminte copiilor strazii (ceea ce face munca caritabila), ci trebuie sa organizeze si sa dezvolte un sistem de interventie sociala cu responsabilitati si prerogative legale. Munca caritabila, promovata de unele organizatii sau la nivel individual, fara implicare in recuperarea si socializarea copiilor strazii, nu face decat sa incurajeze in final ramanerea acestora in strada.

Pentru ca interventia asistentului social stradal sa fie eficienta, el trebuie sa aiba cunostinte bogate din diferite domenii (psihologie, sociologie, medicina, drept, economie, informatica, religie), sa aiba o buna pregatire profesionala, precum si deprinderi de comunicare, empatie, de a lucra in echipa, deprinderi practice etc. De asemenea, asistentul social stradal trebuie sa respecte un anumit set de valori:

credinta ca fiecare individ este unic;

respectarea demnitatii si drepturilor copiilor strazii;

relationarea corecta cu toti copiii, implicandu-i pe acestia in procesul de decizie, pentru a elimina crearea dependentei copilului fata de profesionist;

confidentialitatea datelor si informatiilor obtinute.