COMPORTAMENT COLECTIV SI SCHIMBARE SOCIALA

COMPORTAMENT COLECTIV SI SCHIMBARE SOCIALA

Definit ca "tip de comportament emergent (spontan si ghidat de norme create de participanti) si extrainstitutional (orientat dupa alte norme, adesea divergente, decat cele general acceptate social)" (Septimiu Chelcea, 1993) sau "termen generic care desemneaza tipurile de comportament propriu unor indivizi care, sub influenta unei credinte impartasite, actioneaza uneori in mod «concertat»" (Patrice Mann, 1991), comportamentul colectiv este un concept care confrunta sociologul cu doua tipuri de dificultati.

Prima este de ordin terminologic: din momentul in care, odata cu E. Durkheim, se admite ca modurile de manifestare in societate nu sunt deloc dependente "de vointa particulara a fiecaruia in parte", se dovedeste ca orice comportament social cu o anumita generalitate va avea obligatoriu un caracter colectiv. Aspect particular al comportamentului social, comportamentul colectiv trebuie sa fie distins de comportamentul conventional, care recurge la modele sociale organizate stabil. Referirea la un domeniu in care conduitele nu sunt institutionalizate poate constitui un prim element in caracterizarea fenomenului.

In aceasta perspectiva, dinamica comportamentului colectiv se refera la perceptii, motivatii si asteptari ale indivizilor.

Cea de-a doua dificultate se refera la relatia dintre conduita si credinta colective. Deoarece au capacitatea de a restructura cognitiv situatiile nesigure, credintele impartasite sunt considerate a avea un rol decisiv. Insa aceste credinte nu implica obligatoriu, din partea subiectilor, punerea la punct a unei actiuni concertate. Miscarile de panica sunt, fara indoiala, dovada cea mai buna. Total diferit este cazul miscarilor sociale, pentru care punerea la punct a unei actiuni concertate este o conditie imperativa.

In cercetarea comportamentului colectiv s-au conturat, in timp, potrivit lui David L. Miller (1985), mai multe orientari:

. o prima si cea mai veche orientare trateaza comportamentul colectiv din perspectiva emotionalitatii sporite (Le Bon, Park si Burgess, Blumer, Kloppe, Lofland);

. o alta directie se centreaza pe considerarea comportamentului colectiv ca raspuns adaptativ la situatiile noi si ambigue (Turner si Killian, Lang);

. cea de-a treia orientare abordeaza comportamentul colectiv din perspectiva conflictelor sociale, ca pe un raspuns in destructurarea sociala (Blumer, Smelser, Rose).

Analiza comportamentului colectiv are in vedere:

a) scopul;

b) gradul de organizare a participantilor;

c) durata.

Scopurile comportamentelor colective pot fi:

. expresive - exteriorizarea unor sentimente;

. instrumentale - obtinerea unor drepturi sau avantaje.

Din punct de vedere al gradului de organizare a participantilor la acest tip de comportament, pot fi distinse:

. comportamente colective neorganizate, spontane, fara lider formal;

. comportamente colective inalt organizate, cu programe de actiune si lider formal;

. comportamente colective intermediare, plasate intre cele doua extreme.

Dupa durata, comportamentele colective pot fi:

. de durata scurta - cateva ore, ca in cazul unor festivitati;

. de durata mare - zile, saptamani sau mai mult, ca in tulburarile rasiale sau miscarile sociale.

Potrivit lui Patrice Mann (1966), exista patru tipuri de comportament colectiv:

. miscari de panica;

. admiratie exagerata (fenomene la moda si alte forme de entuziasm colectiv);

. insurectii si alte forme de exprimare a agresivitatii colective (linsari, pogromuri);

. miscari sociale.

1. Miscarile sociale

In societatile moderne a existat o varietate de miscari sociale, unele de durata, altele trecatoare. Miscarile sociale reprezinta o trasatura evidenta a lumii contemporane, ca si organizatiile formale, birocratice, carora adesea li se opun. Studiul naturii si al impactului lor formeaza un domeniu de interes major in sociologie.

Miscarea sociala reprezinta un proces social amplu, care conduce la crearea de noi forme de relatii sociale, noi institutii, noi valori sau chiar a unor noi societati. Ea poate promova anumite schimbari sau poate sa se opuna schimbarilor produse de anumite forte sociale.

Potrivit lui Neil Smelser (1962), pentru aparitia unei miscari sociale se cer intrunite urmatoarele conditii simultane:

. o structura sociala favorabila, adica una care sa fie suficient de complexa si diferentiata pentru a putea aparea interese divergente, pe de o parte, si sa nu fie excesiv de autoritara, pe de alta parte;

. o constrangere structurala: conflicte sau tulburari sociale, situatie economica proasta, discrepante in ordinea sociala, dar si dezastre naturale, miscari ale populatiei etc.;

. acord social asupra cauzei constrangerii sociale si a caracterului sau ilegitim, injust;

. un eveniment catalizator, care sa aduca problema in prim plan sau sa permita intelegerea unei situatii ca problematica;

. mobilizare, in sensul ca este vorba de implicarea si actiunea directa a oamenilor, si nu doar de acordul lor;

. opozitie ineficienta.

Sunt numeroase modalitati de clasificare a miscarilor sociale.

Potrivit lui Ioan Mihailescu (1993), miscarile sociale pot fi clasificate astfel:

a) in functie de sensul lor:

. miscari care urmaresc producerea unei schimbari;

. miscari de rezistenta;

b) in functie de profunzimea schimbarilor urmarite:

. miscari protestatare;

. miscari reformatoare;

. miscari revolutionare;

c) in functie de posibilitatile de realizare a obiectivelor urmarite:

. miscari cu obiective realizabile;

. miscari utopice.

Aceste trei criterii de clasificare se pot combina intre ele, permitand o caracterizare mai completa a tipurilor.

O clasificare cuprinzatoare propune si David Aberle (1966). El distinge patru tipuri de miscari sociale: 

. miscarile transformatoare au in vedere o schimbare vasta si deseori violenta a societatii; cazul tipic il reprezinta revolutiile;

. miscarile reformatoare aspira doar la schimbarea unor aspecte ale ordinii sociale existente;

. miscarile mantuitoare au menirea de a-i salva pe oameni de la stilurile de viata socotite a fi corupatoare;

. miscarile alteratoare vizeaza realizarea unei schimbari partiale in indivizi, a unei schimbari incomplete a obisnuintelor acestora.

Analizele care au in vedere miscarile sociale sunt preocupate nu numai de conditiile de aparitie si coagulare, de tipologia lor, ci si de factorii care pot conduce la reusita acestora. Factorii hotaratori in asigurarea reusitei miscarilor sociale tin de:

. masura in care solicitarile miscarii sunt convergente cu valorile societatii in ansamblu;

. suportul, sprijinul altor organizatii sau grupuri;

. capacitatea de a exercita presiune direct asupra factorilor responsabili;

. precizie si coerenta in formularea cererilor;

. caracter flexibil, negociabil al solicitarilor;

. prezenta unor grupuri neutre, capabile sa medieze intre parti;

. marimea miscarii sociale, suficienta pentru a permite organizarea ei, dar nu excesiva, pentru a nu fi perceputa ca o amenintare serioasa la adresa autoritatii grupului dominant (Sandra Dungaciu, 2002).

2. Schimbarea sociala

Problema schimbarii sociale ocupa un loc central in sociologia moderna si contemporana. De la marii sociologi ai secolului al XIX-lea - A. Comte si H. Spencer - si pana la teoreticienii contemporani, au fost nenumarate tentativele de a aborda aceasta tema, in vederea explicitarii diferitelor aspecte, a determinarii cauzelor sau a anticiparii evolutiei fenomenelor la care se refera schimbarea sociala.

Potrivit lui Guy Rocher (1968), schimbarea reprezinta "orice transformare observabila in timp, care afecteaza nu doar provizoriu sau efemer structura sau functionarea organizarii sociale a unei colectivitati date si care modifica cursul istoriei acesteia".

In opinia lui Lazar Vlasceanu (1993), schimbarea sociala "consta in trecerea unui sistem social sau a unei componente a acestuia de la o stare la o alta stare diferita calitativ si/sau cantitativ. Specific schimbarii este faptul ca ea insasi este o stare, chiar tranzitorie, ce trebuie considerata ca atare si, in acelasi timp, vizeaza diferentele dintre doua stari succesive ale sistemului".

Sociologul francez Jean Baechler (1996) considera ca "sociologia schimbarii studiaza factorii care afecteaza o stare A, transformand-o intr-o stare B. Aceasta pozitie trebuie abordata cu multa atentie, deoarece exista tentatia de a nu se tine cont decat de factorii exteriori si de a se neglija atat natura lui A, cat si dinamismul propriu transformarii, pentru a se explica starea lui B, ca rezultat al acestor componente".

Intr-o definitie generala, schimbarea sociala poate fi reperata dupa patru manifestari, conform lui G. Rocher:

. implica noi organizari (optica structurala);

. poate fi identificata in timp, prin raportare la o situatie initiala, dar si pe termen scurt sau mediu;

. este durabila;

. este colectiva.

Schimbari actuale si perspective

Dupa cum am putut constata, epoca moderna, care se intinde cu aproximatie din secolul al VIII-lea pana in prezent, a cunoscut o extraordinara accelerare a proceselor schimbarii. Probabil ca in aceasta perioada, care nu este decat un segment minuscul din timpul istoriei umane, au avut loc schimbarile cele mai profunde din intreaga istorie a umanitatii. Dintre influentele majore asupra schimbarii, evidente sunt: mediul inconjurator material, cel fizic, factorii politici si cei culturali, dar si expansiunea capitalismului industrial, dezvoltarea statelor-natiuni centralizate, industrializarea razboiului, aparitia unor moduri de gandire "rationale", critice si dezvoltarea stiintei (A. Giddens, 2001).

Incotro se indreapta schimbarea sociala in prezent? Care sunt principalele directii de evolutie susceptibile de a ne afecta viata la inceputul secolului al XXI-lea?

Teoreticienii din domeniul sociologiei nu au cazut de acord in privinta raspunsului la aceste intrebari. S-au conturat, totusi, unele perspective, si anume:

. O era noua - era post-moderna;

. Sfarsitul istoriei (Francis Fukuyama).

Incercand sa privim catre deceniile care urmeaza, ne asociem opiniilor celor care considera ca nu putem anticipa daca perioada ce va veni va fi marcata de evolutii sociale si economice pasnice sau de o multiplicare a problemelor globale, care sa depaseasca, eventual, capacitatea oamenilor de a le rezolva. Se poate constata, deja, ca industria moderna, tehnologia si stiinta nu sunt intru totul benefice in ceea ce priveste consecintele lor.

Lumea in care traim este mai bogata decat oricand inainte. Intrevedem posibilitatea de a ne controla destinul si de a ne indrepta viata catre un trai mai bun; totodata, lumea este amenintata de un dezastru economic si ecologic. A face o asemenea afirmatie nu inseamna promovarea unei atitudini de disperare si resemnare. Dimpotriva. Asa cum sublinia cu deplin temei si intelepciune Anthony Giddens (2001), "daca exista vreun lucru pe care ni-l ofera sociologia, acesta este profunda constientizare a faptului ca oamenii sunt autorii propriilor lor institutii sociale. Intelegerea aspectelor incerte ale schimbarii sociale moderne nu trebuie sa ne impiedice sa sustinem o optica realista si optimista fata de viitor".