Consideratii introductive privind relatiile de familie

CONSIDERATII INTRODUCTIVE PRIVIND RELATIILE DE FAMILIE

1. Istoric privind familia si casatoria

Relatiile sociale sunt legaturi care se stabilesc exclusiv intre oameni, ele neputand fi concepute in afara societatii. O specie im­por­tanta a acestor relatii sociale o constituie relatiile de familie.

Analiza si definirea familiei ca fenomen social nu poate fi realizata cu succes decat prin tratarea acesteia in corelatie directa cu conceptul de casatorie.

Familia si casatoria - fenomene sociale au evoluat in timp sub influenta diversilor factori economici si sociali. Astfel, de-a lungul timpului, familia a suferit o serie de modificari importante determinate de natura organizarii sociale. In cadrul gintii matriarhale, s-a trecut de la familia inrudita prin sange ce avea la baza casatoria pe grupe, caracterizata prin faptul ca un grup de barbati erau sotii unui grup de femei dintr-o anumita generatie, la familia bazata pe casatoria pereche, in care sotul avea o sotie principala, intre alte sotii, iar sotia avea un sot principal intre alti soti. Ginta matriarhala se caracteriza prin rolul primordial acordat femeii si prin relatiile de egalitate intre sexe. Ulterior, aparitia gintii patriarhale determina asezarea barbatului in centrul familiei dacice poligamice.

Numeroasele transformari sociale din epoca statala daca, intre care amintim numai conotatia importanta pe care a cunoscut-o propri­etatea privata, au dus la consacrarea familiei monogame[1]. Astfel, sotia locuia in casa barbatului (familia avea un caracter patrilocal), iar descendenta se stabilea pe linie paterna, copiii ramanand in familia tatalui dupa moartea sa. Relatiile dintre barbat si femeie in cadrul familiei monogame nu mai erau egale, ele caracterizandu-se printr-un statut inferior al sotiei. In ce priveste casatoria, aceasta avea la baza rascumpararea fetei prin oferirea de daruri si prestarea de activitati familiei acesteia. In epoca statala se practicau si alte forme de inche­iere a unei casatorii, precum: cumpararea fetei de catre barbat de
la parintii acesteia, fie prin licitatie publica, fie individual. De asemenea, casatoria era insotita de acordarea unei dote miresei, dota care avea menirea de a contribui la sustinerea sarcinilor casatoriei. Descendenta in cadrul familiei monogame dacice se stabilea pe linie masculina (patrilinear).

Ulterior, in Evul Mediu dezvoltat, familia romaneasca si-a pastrat caracterul patrilocal si patrilinear. Casatoria ramane izvorul fundamental al familiei, institutie reglementata atat de normele canonice bisericesti, cat si de normele laice ale Legii Tarii. Casatoria era precedata de logodna. Specific familiei romanesti era luarea in considerare a consimtamantului parintilor, pe langa cel al tinerilor. O alta conditie de fond la incheierea casatoriei era varsta, insa fara a se preciza legal o anumita limita maxima de varsta, erau preferate casatoriile incheiate la varste foarte fragede. Casatoria era insotita de acordarea unei dote, sotia ramanand proprietara bunurilor dotale, asupra carora putea face acte de dispozitie.

In epoca fanariota se mentine statutul inferior al femeii, interdictia casatoriei intre crestini si necrestini. Interdictii de acest gen la incheierea casatoriei se mentin inclusiv in perioada dictaturii antonesciene, cand au fost oprite casatoriile dintre evrei si romani, iar functionarii publici nu se puteau casatori daca seful administratiei din care faceau parte refuza sa isi dea consimtamantul pe criterii de nationalitate. Din 1941 s-a interzis in mod expres casatoria functi­onarilor publici si militarilor cu persoane de origine etnica straina.

Indiferent de forma organizarii sociale sau de regimul statal, casatoria ramane izvorul fundamental al familiei.

Dreptul roman, la randul sau, consacra reglementari legale familiei si casatoriei. Fara a insista prea mult, trebuie sa amintim ca familia romana arhaica era o familie patriarhala dominata de auto­ritatea unui pater familias[2]. La baza acesteia nu statea rudenia de sange, raporturile familiale avand la baza o legatura juridica intre membrii familiei. Aceasta forma a familiei a purtat denumirea de familie agnatica, in vreme ce legatura dintre membrii familiei s-a numit legatura agnatica. Pe masura ce puterea lui pater familias s-a diminuat, rudenia agnatica a fost inlocuita cu cea cognatica, ce avea la baza legatura de sange.

Familia romana avea la baza casatoria. Ceea ce este de men­tionat este faptul ca, spre deosebire de casatoria moderna, casatoria romana nu era reglementata de drept, ci de morala si obicei. Casatoria era precedata de logodna, insotita de acordarea inelului si de remiterea unei dote, ca donatie facuta sotului. Se facea diferenta intre casatoria cum manu si casatoria sine manu. In ce priveste efectele casatoriei, acestea sunt diferite in functie de natura sa. Astfel, in privinta celei dintai, sotia intra sub puterea sotului sau a socrului, daca acesta era pater familias, fiind lipsita de capacitate patrimoniala. Sotul avea asupra ei drept de viata si de moarte. In cazul casatoriei sine manu femeia isi pastra statutul juridic anterior.

In ce priveste raporturile patrimoniale, in cazul casatoriei cum manu, femeia alieni juris, isi mentinea dupa casatorie incapacitatea patrimoniala, iar femeia sui juris casatorita cum manu isi pierdea capacitatea patrimoniala. In cazul femeii alieni juris casatorita sine manu, aceasta ramanea in continuare lipsita de capacitate patri­moniala, in vreme ce femeia sui juris casatorita sine manu ramanea pe mai departe stapana averii sale pe care o administra cu consimt­amantul tutorelui sau. Prin urmare, in acest ultim caz se aplica regimul separatiei de bunuri.

Desfacerea casatoriei opera in principiu la moartea unuia dintre soti, dar in cazuri extrem de rare si prin divortul sotilor (cauze voluntare). Anumite incompatibilitati erau mentinute in dreptul roman in ce priveste incheierea casatoriei (de exemplu: interzicerea casatoriei dintre patricieni si plebei, interzicerea casatoriei intre rudele spirituale, intre latini sau peregrini etc).

2. Notiunea de familie

Devenita cea mai importanta "forma de organizare a vietii in comun a oamenilor legati prin casatorie sau rudenie"[3], stabilirea exacta a notiunii de familie comporta discutii indelungate, determinate de structura acordata acesteia prin diverse acte normative, precum si de faptul ca ea a constituit obiect de reglementare pentru alte discipli­ne. Cu atat mai greu de stabilit este notiunea de familie, cu cat legi­uitorul nu da o definitie generala acestei notiuni.

Analizand reglementarile legale in materie se constata ca aceasta notiune este prezentata atat in inteles restrans, cat si in inteles larg. Astfel, in primul caz, prin familie se intelege numai sotii si copiii lor minori, in vreme ce in cea de-a doua ipoteza, pe langa persoanele amintite anterior, se mai includ si alte categorii de persoane enumerate expres de lege. De cele mai multe ori, legiuitorul are in vedere intelesul restrans al acestei notiuni.

Potrivit Codului familiei[4], Familia desemneaza fie pe soti, fie pe acestia si copiii lor, fie pe toti cei care se gasesc in relatii de familie care izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie si relatiile asimilate, sub anumite aspecte, cu cele de familie. Aceasta este notiunea de drept comun a familiei.

Asa cum am precizat, exista si alte reglementari legale prin care se stabileste si se defineste notiunea de familie:

1) Legea nr.114/1996[5](legea locuintei) prevede ca prin familie se intelege "sotii, copiii lor minori si majori, precum si parintii sotilor care locuiesc si gospodaresc impreuna" (art.17);

2) Codul civil si Legea nr.319/1944, stabileste o sfera mai larga, care cuprinde "descendentii, ascendentii, rudele in linie cola­terala pana la gradul patru inclusiv si sotul supravietuitor";

3) Codul penal intelege prin familie toate persoanele intre care exista obligatia legala de intretinere;

4) Legea nr.272/2004[6] privind protectia si promovarea drepturilor copilului stabileste doua sensuri ale notiunii de familie: unul restrans care se refera la parintii si copiii acestora, si altul larg, sens in care legea face referire la familia extinsa, formata din copii, parinti si rudele acestora pana la gradul IV inclusiv.

5) Legea 18/1991[7] privind fondul funciar dispune ca prin familie se intelege sotii si copiii necasatoriti, daca gospodaresc impre­una cu parintii lor.

Prin urmare, din enumerarea actelor normative anterioare ar rezulta ca notiunea de familie in inteles juridic are sensuri diferite, in functie de domeniul urmarit.

Trebuie mentionat de asemenea ca stabilirea intelesului notiunii de familie prezinta o importanta practica, deoarece in anumite determinate, legea stabileste anumite interdictii. Astfel, art. 189 Cod procedura civila prevede ca nu pot fi ascultati ca martori "rudele si afinii pana la gradul al treilea inclusiv; sotul, chiar despartit". Art.190 prevede, de asemenea, ca "in pricinile privitoare la starea civila sau divort se vor putea asculta rudele si afinii . , in afara de descendenti". Interdictii exista si in materia recuzarii.

Fara a insista asupra sensului sociologic, redam o definitie a familiei potrivit careia, aceasta desemneaza grupul de persoane unite prin casatorie, filiatie sau rudenie, care se caracterizeaza prin comu­nitate de viata, interese si intrajutorare[8].

In final se impune a se face precizarea ca relatiile de familie avand la baza casatoria nu trebuie confundate cu relatiile bazate pe concubinaj, care urmeaza a fi analizate intr-un alt capitol al lucrarii.

3. Functiile familiei

Importanta familiei ca forma de organizare naturala a societatii a determinat existenta si aparitia, atat la nivel intern, cat si international a numeroase reglementari legale menite sa confere protectie acestei forme sociale. Este evident ca relatiile de familie implica atat legaturi afective, cat si raporturi de ordin patrimonial. In literatura de specialitate sunt identificate trei functii ale familiei: functia de perpetuare a speciei, functia economica si functia educativa[9].

a) Functia de perpetuare a speciei, numita si biologica sau demografica[10], isi gaseste radacini si in dreptul roman, aceasta fiind scopul fundamental al incheierii casatoriei. Neputinta femeii de perpetuare a speciei atragea dupa sine repudierea acesteia.

Evolutia social-economica a unei tari, conditiile socio-econo­mi­ce, realitatile vietii determina si hotarasc unei familii dreptul de a avea copii.

Se contureaza politici diferite: astfel, in China se urmareste fra­narea natalitatii, in vreme ce in Europa Occidentala se manifesta feno­menul incurajarii casatoriei intre homosexuali, desi exista opunere din partea bisericii neputandu-se realiza functia de perpetuare a speciei uma­ne, ca principala functie a familiei.

b) Functia educativa se imbina cu prima functie, cea de perpetuare a speciei, in ceea ce priveste asigurarea evolutiei societatii omenesti.

Familia este prima care transmite copilului primele reguli si deprinderi, asigura formarea si dezvoltarea personalitatii copilului.

Constitutia Romaniei, in art. 48 alin. 1, teza a 2-a, stipuleaza "dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educarea si instruirea copiilor". Tot legea fundamentala prevede in art. 29 alin 6 ca "parintii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educarea copiilor minori a caror raspundere le revine".

Dezvoltand textul constitutional, Codul familiei, in art.101, sti­puleaza ca "parintii sunt datori sa ingrijeasca de copii. Ei sunt obligati sa creasca copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, de educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit cu insusirile lui, in conformitate cu telurile statului, spre a-l face folositor colectivitatii".

Statul isi indeplineste la randul sau rolul privind educatia copi­lului prin autoritatea tutelara, care este obligata sa exercite un control efectiv si continuu asupra felului in care parintii isi indeplinesc indatoririle privitoare la persoana si bunurile copilului.

Potrivit reglementarilor art. 108 alin.2 din Codul familiei, dele­gatii autoritatii tutelare au dreptul sa viziteze copiii la locuinta lor si sa se informeze pe orice cale despre felul cum acestia sunt ingrijiti in ceea ce priveste sanatatea si dezvoltarea lor fizica, educarea, invatatura si perfectionarea lor profesionala.

Tot Codul familiei stipuleaza sanctiunea decaderii parintilor din drepturile parintesti daca se constata de catre instanta judecatoreasca, la cerea autoritatii tutelare, ca sanatatea sau dezvoltarea fizica a copi­lului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor parintesti, prin purtarea abuziva sau prin neglijenta grava in indeplinirea inda­toririlor de parinte, ori daca educarea, invatatura sau pregatirea pro­fesionala a copilului nu se fac in spirit de devotament fata de Romania (art. 109).

Mai mult, potrivit Legii nr.272/2004, in situatia in care copilul este lipsit de ocrotire parinteasca din motive prevazute de lege, acesta are dreptul la protectie speciala din partea statului, protectie care se realizeaza prin aplicarea urmatoarelor masuri: plasamentul, plasa­mentul in regim de urgenta, supravegherea specializata. Prin urmare, in acest fel, cresterea si educarea copilului sunt incredintate fie unei familii, fie unei persoane, fie unui serviciu specializat.

c) Functia economica este la randul sau influentata de societate, fiind diferita de la o tara la alta.

Functia economica a familiei, in dreptul familiei vizeaza regimul comunitatii de bunuri al sotilor, precum si obligatia de intretinere in anumite cazuri speciale.