CULTURA. INFLUENTELE MULTIPLE ALE CULTURII

CULTURA. INFLUENTELE MULTIPLE ALE CULTURII

Definirea culturii

O incursiune in teoriile contemporane ale culturii evidentiaza multiple sensuri si acceptiuni ale acestei notiuni, definite variat, in functie de unghiurile din care este abordata si de gradul de generalitate sub care este analizata, precum si de sistemul de referinta la care este raportat acest domeniu al vietii sociale. Reprezentand nu numai o expresie a importantei care se acorda fundamentarii sale teoretice, ci si o rezerva fata de una sau alta din acceptiunile conceptului, care nu si-a gasit, pana in prezent, un sens comun si o semnificatie unanim recunoscuta, numeroasele definitii ale culturii incearca sa descrie cat mai semnificativ aceasta categorie sociologica de baza.

Definitiile culturii si teoriile despre cultura pot fi clasificate in diferite feluri.

F.M. Keesing (1958) distinge cateva orientari:

 evolutionismul (reprezentat de Lewis Morgan, H. Spencer,
E. B. Taylor);

 istorismul (indeosebi F. Boas, interesat de istoria fiecarei culturi particulare, de ariile culturale, procesele de inventie, difuziune, distribuirea elementelor culturale);

difuzionismul, interesat de contactele si imprumuturile culturale, formarea si raspandirea complexelor culturale (W. Schmidt si altii);

functionalismul (B. Malinowski, Radcliff-Brown);

· configurationismul (E. Sapir, Ruth Benedict) etc.

Antropologul si sociologul francez Georges Balandier a clasificat teoriile antropologice ale culturii in trei mari grupuri:

a) cele care urmeaza traditia antropologilor americani Boas si Kroeber si care abordeaza cultura din unghiul istoriei culturale, curent care are meritul de a fi depasit teoriile statice ale culturii, teorii ce se limitau la stabilirea, pentru fiecare tip de societate, a unui catalog pe cat posibil complet al cunostintelor, tehnicilor si credintelor sale. Orientarea istorica pune in evidenta aspectul dinamic al culturii, procesul formarii si dezvoltarii culturilor si civilizatiilor;

b) scolile care analizeaza cultura in raport cu anumite tipuri de personalitate, exemplul cel mai caracteristic fiind oferit de Ruth Benedict, care a clasificat culturile, civilizatiile arhaice si personalitatile cores-punzatoare in doua tipuri: "apoliniene", orientate spre armonie pasni-ca, intelepciune si echilibru, si "dionisiace", care exalta tendintele agresive ale individului. Aceste scoli vor evolua spre teoriile si analizele dezvoltate in jurul notiunii de "personalitate de baza";

c) cele care studiaza cultura in raporturile sale cu teoria comunicarii si ajung la structuralism (Claude Lévi-Strauss).

Dupa Jean Cazeneuve (1967), ultimele doua grupuri de scoli isi au originea in conceptiile lui Ed. Sapir, care vedea in cultura, simultan, un sistem de comportamente pe care societatea il impune indivizilor si un sistem de comunicare pe care ea il stabileste intre ei. Structuralismul are unele inrudiri cu functionalismul, care explica fiecare element al unei culturi prin rolul sau functia pe care o indeplineste in cadrul ei si prin contributia la conservarea unui grup si a unui sistem cultural.

E.B. Taylor cuprinde in definitia culturii toate cunostintele si aptitudinile pe care le-a acumulat omul in lupta cu natura, dar si legile, obiceiurile, arta, moravurile, credintele insusite in decursul istoriei sale. La aceeasi concluzie ajunge si B. Malinowski, pentru care teoria culturii trebuie sa tina seama de cele doua laturi ale naturii omului: latura biologica si cea sociala. Pentru Malinowski, cultura are o baza biologica, elementele ei fiind inventate pentru satisfacerea nevoilor elementare ale oamenilor. Ea este un tot, constand din bunuri de consum, drepturi constitutionale acordate grupurilor sociale, idei si mestesuguri, credinte si obiceiuri. "Indiferent daca examinam o cultura foarte simpla si primitiva sau o cultura foarte complexa si dezvoltata, ne lovim de acest vast mecanism material, uman si spiritul cu ajutorul caruia omul poate rezolva problemele specifice cu care este confruntat" (1960).

Antropologii americani A. Kroeber si K. Kluckhohn, care au consacrat o lucrare speciala istoriei conceptului de cultura, ocupandu-se de natura culturii, de elementele componente si proprietatile sale, de raporturile acesteia cu psihologia, cu limba, cu societatea, privesc cultura intr-o relatie tridimensionala, si anume: relatia omului cu natura, relatia omului cu valoarea si relatia omului cu omul. "Cultura consta din modele implicite si explicite ale comportarii si pentru comportare, acumulate si transmise prin simboluri . incluzand si realizarea lor in unelte. Miezul esential al culturii consta din idei traditionale aparute si selectionate istoric si, in special, din valorile ce li se atribuie; sistemele de cultura pot fi considerate, pe de o parte, ca produse ale actiunii si, pe de alta parte, ca elemente ce conditioneaza actiunea viitoare" (A. Kroeber, K. Kluckhohn, 1952, apud Al. Tanase, 1968).

In gandirea romaneasca din perioada interbelica, au adus contributii importante la definirea notiunii de cultura si a raporturilor ei cu omul si societatea o serie de teoreticieni ca P.P. Negulescu, Petre Andrei, Eugen Lovinescu, Dimitrie Gusti, Lucian Blaga, Tudor Vianu si altii.

Astfel, P.P. Negulescu, intr-o ampla confruntare cu conceptia ciclica a lui O. Spengler, respinge interpretarea data de acesta notiunii de cultura, ca suma a produselor sufletesti ale popoarelor. El face istoricul conceptului de cultura, incepand din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre, afirmand ca intelesurile care i se pot da acestuia sunt:

cel de cultivare a pamantului si de realizare a bunurilor materiale, pentru ca omul sa-si poata mentine existenta;

cel de invatare a deprinderilor de a munci mai bine, pentru ca societatea sa produca mai mult;

cel de cultivare a gustului pentru frumos, prin mijlocirea artelor. Pentru Negulescu (1971), dezvoltarea culturii si a civilizatiei inseamna insusi progresul istoric al omenirii si nicidecum declinul acesteia, ca in conceptia spengleriana. "Progresul omenirii a constat intr-o imbunatatire treptata a conditiilor de existenta, prin mijloacele pe care i le pune la dispozitie inaintarea ei mai mult sau mai putin continua in cultura si civilizatie".

O interpretare asemanatoare ofera sociologul D. Gusti, pentru care conceptul de cultura are, de asemenea, trei intelesuri, si anume:

sistem de bunuri culturale care formeaza stilul unei epoci;

institutiile si regulile pe care acestea le alcatuiesc;

· procesul de miscare si devenire, atitudinea fata de opera de cultura, adica raportul trait, viu, de activitate, intre persoana de cultivat si valoarea de cultura.

Pentru Petre Andrei, cultura nu este altceva decat natura pusa in valoare de catre om, un proces de necontenita creatie de valori. Omul apartine deopotriva naturii si societatii, este fiinta naturala, rezultat al unei indelungate evolutii biologice, dar si fiinta culturala, rezultat al unor eforturi milenare, desfasurate de omenire prin munca si viata colectiva.

O contributie de pret la definirea culturii aduce Tudor Vianu. Inca din 1929, intr-un studiu consacrat acestei probleme, el sublinia, fara rezerve, ca "definitia culturii" trebuie sa scoata in relief trei elemente:

ideea de activitate omeneasca;

ideea unei naturi ale carei posibilitati cultura le dezvolta;

ideea unei valori care conduce opera de cultura.

Tudor Vianu considera ca prin actul de cultura omul se ridica deasupra starii naturale, prin dezvoltarea si exercitarea puterilor sale fizice si spirituale, cultura presupunand mai intai o activitate, apoi o anumita opozitie cu natura, dar nu una radicala, ci rezolvabila, pentru ca, propunandu-si sa ridice omul peste starea sa naturala, ea intelege sa dezvolte anumite trasaturi care tin de natura sa. De asemenea, cultura inseamna nu numai transformarea activa a naturii, dar si "prelucrarea datelor si materialelor naturale in sensul si in slujba ideii si a vointei de perfectionare sociala si omeneasca".

Din analiza prezentata, retinem cateva caracteristici care fac posibila intelegerea sociologica a culturii, si anume:

· istorismul culturilor;

· caracterul structural al culturilor;

· caracterul profund national al culturilor;

· caracterul socio-dinamic al culturilor (transferul elementelor culturale ale unei clase la o alta clasa si chiar ale unui popor la un alt popor sau natiune);

continutul raportului dintre cultura si suprastructura (momen-tul functional al culturii) etc.

2. Teorii cu privire la cultura

Antropologii au studiat mult conceptul de cultura pentru a arata cum evolueaza individul in mediul sau. De la inceput, antropologia, ca si alte discipline apartinand stiintelor sociale, a apelat la teorii pentru a observa societatile primitive si neoccidentale. Cu timpul, si-a extins observatiile si la culturile societatilor occidentale.

O trecere in revista a literaturii consacrate conceptului de cultura evidentiaza multitudinea teoriilor cu privire la cultura. De aceasta data, vom grupa aceste teorii conform celor trei modele principale prezentate anterior, care incercau sa raspunda la intrebarea: "Individul este cel care creeaza societatea si cultura sa sau acestea din urma il modeleaza pe individ?".

Prima teorie asupra culturii (functionalismul), dar si asupra individului si societatii, a avut tendinta sa separe cultura de cei care o traiesc, o produc si o creeaza, opunand pur si simplu cultura individului. Ea lasa foarte putin loc pentru libertatea individului.

Cea de-a doua teorie (interactionismul) a acordat o mai mare importanta rolului individului in cadrul culturii sale, considerand ca aceasta din urma este rezultatul imaginatiei, constructiei individului.

Cea de-a treia teorie sustine ca exista un raport echilibrat intre individ si societate.

In anul 1871, Edward B. Taylor definea cultura ca un sistem complex de cunostinte, credinte, arte, legi, morala, moravuri, cutume, alte capacitati umane si deprinderi dobandite de om, ca membru al unei societati. Aceasta definitie pare acceptata azi de majoritatea sociologilor si antropologilor.

Cultura inseamna un milion de mici detalii referitoare la modurile noastre de a gandi, simti si actiona in viata cotidiana
(G. Rocher, 1973). Indivizii se aseamana sau sunt diferiti prin trasaturi de cultura. Aceste particularitati sunt transmise din generatie in generatie prin intermediul familiei si al educatiei, in general. In decursul socializarii, individul invata ca este membru al unor grupuri cu care se poate identifica, cu care poate stabili relatii afective si comunica. Invata, de asemenea, sa se distinga de alte grupuri care nu-i impartasesc cultura. Prin urmare, cultura aduna la un loc indivizii care o impartasesc.

3. Elementele culturii

Care sunt principalele aspecte care variaza de la o cultura la alta?

Orice cultura se caracterizeaza prin:

limbaj;

simboluri;

ideologie (ansamblu de credinte);

valori;

modele de comportament;

traditii.

4. Principalele functii ale culturii

Studiul diferitelor societati a condus la punerea in evidenta a patru functii importante ale culturii:

Prima este functia de adaptare. Pentru antropologul american Clyde Kluckhohn, cultura permite individului adaptarea la mediul geografic si climatic, oferindu-i un ansamblu de solutii pentru rezolvarea problemelor de supravietuire (locuinta, hrana, imbracaminte etc.). Datorita culturii, societatile umane s-au putut adapta climatului mai rece sau mai cald, cercului polar sau desertului.

O alta functie a culturii este comunicarea. Unii autori considera ca aceasta ar fi principala sa functie. Comunicarea presupune folosirea limbajului si simbolurilor care disting grupurile sociale intre ele si pe acestea de animale. Comunicarea intre indivizi se stabileste mai usor in cadrul aceleiasi culturi.

O a treia functie a culturii permite membrilor societatii sa prevada comportamentele celorlalti. La om, cultura joaca acelasi rol, precum instinctul la animal. Spre deosebire de animale, care au comportamente instinctive, fiinta umana  nu dispune de comportamente innascute. Ea invata comportamentele de-a lungul vietii. Intr-o cultura, indivizii adopta comportamente asemanatoare si au asteptari precise unii fata de altii. Daca este cunoscuta cultura unui popor, se pot prevedea, in parte, si comportamentele individuale ale membrilor sai.

Cea de-a patra functie are in vedere faptul ca o cultura favorizeaza anumite tipuri de relatii afective intre indivizii care apartin unui grup. Ea propune individului identificarea cu aceleasi valori, simboluri, norme si modele de conduita. Se asigura, astfel, unitatea grupului.

5. Evolutie socioculturala

Altadata, traditiile faceau posibile schimbul si vecinatatea intre membrii unei comunitati. Fiecare il cunostea pe celalalt. Aceasta cunoastere crea un sentiment de apartenenta la comunitate foarte puternic. Desigur, multe dintre aceste traditii au slabit sau au disparut complet, luand cu ele si sentimentul de apartenenta. Astazi, relatiile au devenit mai impersonale.

Cultura moderna se caracterizeaza printr-o crestere a individualismului si o deplasare a legaturilor de solidaritate din familie si comunitate spre grupuri din ce in ce mai restranse. Rata ridicata a sinuciderii si cresterea numarului de celibatari atesta nelinistile ce rezulta de aici. Nici indivizii si nici societatile nu pot trai izolati. Contactul cu alte culturi poate conduce la doua atitudini: o atitudine etnocentrista (afirmarea superioritatii unei culturi asupra alteia) si o atitudine de relativism cultural (afirmarea egalitatii culturilor).