Ce profesie avea Auguste Comte?

Ce profesie avea Auguste Comte?

Am ales sa pun drept incheiere un articol pe care mi l-a cerut la sfirșitul anului 2006 revista "Sociologie romaneasca" pentru un numar special, dedicat profesiei de sociolog. Numar care pina la urma nu a mai aparut, ca sa confirme parca dificultatea, dintotdeauna și de peste tot, a subiectului.

Am optat pentru aceasta soluție deoarece articolul este chiar bun in rolul de sinteza programatica, inclusiv pentru ca puncteaza acele lucruri care nu fac placere nimanui, dar pe care pina la urma și la urma cineva trebuie sa le spuna. Din aceasta cauza s-ar putea sa sune polemic, ba chiar sa sonorizeze o denotație polemica pentru intreaga monografie. Intenția mea este mult mai mult decit polemica, motiv pentru care acuzarea unei asemenea tonalitați mi s-ar parea mai degraba superficiala, daca nu cumva exagerat de neangajanta.

In cei treizecișișapte-treizecișiopt de ani de cind tot scriu aceasta carte, am fost tot timpul subminat de o problema "sara pe deal". Despre ce vorbim intr-o monografie a profesiei de sociolog, despre ceva ce este in realitate, iar eu nu fac decit sa consemnez? Sau despre ceva ce de fapt imi inchipui, dar imi inchipui atit de fara de sine incit imi iau și imi povestesc visul, dorința drept realitate? Totul a inceput sa se lege și am inceput sa pot redacta din momentul in care am luat o decizie in aceasta problema.

Este deci o incheiere un pic mai speciala, care ma ajuta sa arat de ce este atit de greu sa scrii o monografie a profesiei de sociolog - nu par sa fie mai mult de zece in toata lumea, de cind exista sociologi - și care e rostul ei.

Poate ca e bine sa spun ca acest capitol este recomandabil numai sociologilor.

Profesia de sociolog si razboiul dereglementarilor

(articol pentru revista "Sociologie Romaneasca")

Problematica profesie/ profesionalizare este in general una complicata. De aia se si ocupa de ea sociologii, intr-o ramura distincta a stiintei lor, sociologia profesiilor. Ceea ce este deosebit de nelinistitor este ca de propria lor profesie sociologii s-au ocupat foarte putin pina acum si niciodata in mod decisiv. A te preocupa de sociologia profesiilor este ceva destul de anost, a te preocupa de sociologia sociologiei ca profesie e ceva de-a dreptul marginal.

Toata lumea are nevoie de matematica. Are lumea nevoie si de matematicieni? Cu ce se ocupa matematicienii? Matematicienii se ocupa cu doua chestii: i. sa produca matematica pe care sa o utilizeze nematematicienii; ii. sa-i invete pe nematematicieni sa utilizeze matematica. Prezenta matematicii in alte domenii este fertila si de cele mai multe ori indispensabila. Prezenta matematicienilor in alte domenii ocupationale decit cercetarea si invatamintul este atipica.

La fel pentru filosofie si filosofi.

Dar nu la fel si pentru medicina si medici. Nici pentru drept si juristi. Nici pentru inginerie si ingineri.

Cu sociologia si sociologii cum o fi? Cu sociologia si sociologii cum ati vrea sa fie?

Ca sa ma duc la inner architect sa-mi amenajeze (zugraveasca, poftim) casa, trebuie mai intii sa-mi fi pierdut cumva increderea ca pot sa mi-o zugravesc acceptabil de bine eu insumi. Chiar si cind ar trebui sa ma duc la medic, probabil cea mai larg cunoscuta si acceptata in spatiul public dintre profesii, mai intii incerc eu insumi sa ma vindec. Doar daca si cind e evident ca nu voi reusi ma duc la medic.

Orice prestatie profesionala este conditionata de distrugerea increderii beneficiarului in propria sa capacitate de a-si rezolva problema?

Istoria oricarei profesii serioase, exemplul cel mai tipic fiind profesia de medic, este istoria razboiului eroic pentru garduri. Ne luam ca aliat statul pentru a ne taia si ingradi o bucata din domeniul public de care sa ne putem folosi discretionar, in exclusivitate, fara sa fim concurati de sarlatani. Complementar, facem tot felul de tranzactii de legitimare. Profesia, adica diploma emisa de o scoala profesionala, adica chiar scoala profesionala, este prima si cea mai importanta conditie a purtarii cu succes a razboiului profesionalizarii. Cine n-are diploma ca noi e sarlatan, nu are voie in ingraditura cu bunatatile (i. e. indeletnicirile lucrative).

Avem deci mai intii oaresce indeletniciri lucrative, pe care le practicam in mod stabil. Cind concurenta devine prea aspra, solutia de principiu este sa ne coalizam si sa ne eliminam competitorii. Ingradirea (jurisdictia) este solutia concreta, iar pentru a o putea realiza si gestiona infiintam scoala profesionala, i.e o instanta legitimata pentru a emite modalitati de distingere neechivoca a celor autentic capabili de sarlatani. Pe scurt, mai intii ocupatii si dupa aceea facultati.

Cu sociologia este pur si simplu pe dos. Profesia de sociolog a aparut inainte sa apara indeletniciri bune de ingradit, pe care le practicam in mod stabil si de la exercitarea carora trebuia sa-i eliminam pe oaresce sarlatani. Avem deci scoli profesionale de sociologie, adica mijlocul de a realiza jurisdictia, dar nu avem ce sa ingradim.

Daca nu ar fi cazul cumva similar al facultatilor de matematica si al celor de filosofie, ar fi de strigat in gura mare ca cei care au inventat facultatile de sociologie au fost niste hedonisti mirșavi si iresponsabili, care au infiintat facultatile respective numai ca sa aiba (si) ei serai academic in exclusivitate.

Atentie insa, cei care au inventat si gestioneaza facultati de matematica si de filosofie par sa fie foarte atenti sa nu emita semnale confuze: cei care veniti aici veti fi dupa absolvire ori profesori ori cercetatori. Nu stiu cind si cum s-a intimplat, dar numarul absolventilor facultatilor de sociologie depaseste cu mult situatia sa-i zicem de autoconsum specifica facultatilor de matematica si de filosofie. De citeva decenii bune, ponderea absoventilor de sociologie care isi gasesc de lucru in invatamint, mai ales in invatamintul superior, si in cercetare nu depaseste cinci la suta, hai sa zicem zece.

Matematicienii ca si filosofii nu pot fi decit de serai academic[1] (i.e. invatamint plus cercetare). In afara seraiului ei sint niste ciudatenii, oricum niste raritati.

Medicii, juristii, inginerii, contabilii etc. pot fi si de serai. Dar identitatea si vocea de corp social in aceste domenii sint date de cei din afara seraiului, adica de medicii, juristii, inginerii, contabilii etc. profesionisti.

Avem sociologi de serai si sociologi profesionisti. Sociologii profesionisti formeaza de departe majoritatea sociologilor. Dar nu ei dau identitatea de corp social a sociologilor. Ei pur si simplu nu au voce.

Vocea sociologilor este exclusiv vocea sociologilor de serai. Care, pentru a-si securiza fluxurile masive de studenti in facultatile lor, violent excedentare fata de situatia de autoconsum, trebuie sa vorbeasca in numele sociologilor profesionisti. Vor sa fie ei cei care sa poarte razboiul profesionalizarii, vor gardul pe care sa-l cistige si apoi sa-l apere in mod eroic. Problema e ca nu stiu ce sa ingradeasca.

Presupunind ca ar avea ceva de spus, sociologii profesionisti nu au acces la microfon. Ma intreb, de pilda, citi sociologi profesionisti citesc aceasta revista. Consider ca nu au nici o vina ca nu citesc, deoarece revistele sociologilor sint reviste de serai. Adica locuri in care niste persoane fara haz spun fara haz lucruri fara haz altor persoane fara haz. La reproduction, voala de vezi.

O fantoma bintuie printre sociologi, atit printre cei de serai, cit mai ales printre sociologii profesionisti. Este fantoma "munca de sociolog".

Ce este asta, munca de sociolog? Daca ii intrebi asa, sociologii evita sa-ti dea un raspuns, ba chiar sugereaza ca esti cam prost: oricine stie ce este munca de sociolog. Si atunci i-am intrebat altfel (cercetarea explorativa "SOCIOLOGII 2005", intrebarea 44 din ghidul de interviu: "Povestire. Exemplu de cariera de succes cu profesia de sociolog. Ginditi-va la un coleg/ la o colega de facultate sau de profesie, despre care credeti ca exemplifica cel mai indeaproape ideile Dumneavoastra despre succesul profesional ca sociolog. Povestiti un pic despre acest coleg/ aceasta colega, mentionind ce anume credeti ca il/ o diferentiaza in mod esential de ceilalti sociologi. Nu e neaparat necesar sa nominalizati.") Raspunsul este foarte clar: munca de sociolog poate fi de mai multe feluri, nu prea multe insa si nici prea diferite intre ele. Esentialul este "sa faci cercetare". Munca de sociolog tipica inseamna un job intr-un institut de cercetari. Iar munca de sociolog la nivelul maxim de succes este in invatamintul superior. Pe scurt, munca de sociolog, munca autentica de sociolog este, pentru toti sociologii, o reprezentare dragastoasa, euforizanta si anestezianta despre ceea ce fac sociologii de serai.

In mod evident, sociologii profesionisti, majoritatea zdrobitoare a sociologilor, nu fac nici pe departe "munca de sociolog", iar primii care stiu foarte clar chestia asta sint chiar ei. Cum naiba pot trai cu aceasta bomba in cap? Ipotezele mele sint urmatoarele: la tinerete inca mai spera, eventual si lupta, pentru intrarea in serai; dupa tinerete devin niste neintelesi/ neințelese de mare noblete si anvergura. Sint sarcastic, dar trebuie sa marchez cumva consecintele absolut idioate ale acestei timpenii care este "munca de sociolog". Ma doare sufletul sa o aud pe C. P., fosta studenta de-a mea, profund nefericita ca nu face munca de sociolog ca agent de asigurari la Nederlanden, si care din aceasta cauza se muta la nu's ce directie/ inspectorat de protectie a minorilor ca sa faca munca de sociolog.

La intrebarea ce este sociologia sociologii raspund ca este o stiinta (si anume stiinta care nu-s-ce bla-bla-bla despre "societate ca intreg"). Stimați colegi, dragi colege, va propun ca de aci incolo sa raspundem asa: SOCIOLOGIA ESTE O PROFESIE, SI ANUME PROFESIA MEA.

Va fi foarte interesant sa raspundem la eventuala continuare a intrebarii: si la ce te pricepi mata, Domnu'/ Doamna/ Domnisoara sociolog?

Pina prin anii 1980, sociologia profesiilor a slujit din greu la obsesia profesionalizarii, ignorind caracterul concret istoric al conceptului de profesie, faptul ca acesta este cosubstantial cu practica si realitatea muncii in societatea industriala anglo-saxona. Iata o mostra de abordare, cea taxonomica, in care scopul este de a distinge ceea ce este profesional de ce este ne-profesional (nu dau sursa pentru a sublinia astfel omogenitatea abordarii taxonomice printre deserventii sai):

. professional activity was basically intellectual, carrying with it great personal responsibility; it was learned, being based on great knowledge and not merely routine; it was practical, rather than academic or theoretic; its technique could be taught, this being the basis of professional education; it was strongly organized internally; and it was motivated by altruism, the professional viewing themselves as working for some aspect of the good of society.

Trebuie sa declar intentia perfida cu care am citat aceasta definitie. Va rog sa fiti insa de acord sa nu o divulg decit intr-o faza ulterioara a dezbaterii. Desigur, daca va mai fi cazul[2].

Profesionalizarea este o obsesie a modernitatii. Nu a existat inainte de epoca moderna si se va sfirsi o data cu aceasta. Daca ar fi sa-i reprezentam pozitia actuala pe curba sa de viata (faimoasa curba "S"), profesionalizarea a intrat sub asimptota finala. Nu sint sigur ca vreau sa spun ca urmeaza "deprofesionalizarea societatii", desi sint din ce in ce mai convins ca neimplinirea ipotezei lui Ivan Illich despre "deșcolarizarea societații" a amorsat consecinte catastrofale. Vreau sa spun ca profesionalizarea este o inventie care si-a trait traiul si si-a mincat malaiul. Ideea mea este ca, daca tot se ocupa de profesii si profesionalizare, sociologii ar trebui sa fie primii care sa propuna inventia inlocuitoare si sa o valorifice pro domo sua. E si o chestie de onestitate: savantii testeaza mai intii pe ciini si apoi pe ei insisi. Abia dupa aceea

In 1997 am aflat, din pura intimplare, ca in facultatile de sociologie, world wide, nu se studiaza nimic care sa se refere la "resursa umana". In Romania, de exemplu, singurii care invatau ceva in legatura cu subiectul erau economistii, la un curs de un semestru, intitulat "Managementul resuselor umane". (Apropo, au voie sa spuna "resurse umane" numai cei care pe vremuri spuneau "fortele de munca"; si, desigur, mostenitorii lor. Noi, ceilalti, spunem "resursa umana", deci "managementul resursei umane".) Nici acum nu imi dau seama cum de chestia asta - sociologii nu se ocupa cu resursa umana - mi s-a parut brusc o enormitate. Si de ce in primul rind mie. Oricum, va informez cu respect ca primul curs de "Resursa umana" la vreo facultate de sociologie din Romania s-a tinut la facultatea de la Brasov. Ca si primele teze de licenta in sociologie cu tema de management al resursei umane. Voi fi mereu foarte mindru de surpriza incintata cu care Doamna profesoara Maria Voinea, presedinta comisiei de licenta de la pe atunci inca neacreditata facultate de sociologie de Brasov, a reactionat la acest tip inedit de competenta sociologica. Dar trebuie sa adaug ca, pentru a nu intra in coliziune cu cei de la "Stiinte economice", titularii rezervatari institutionali ai denumirilor cu "management" in ele, am inventat la sugestia inteleapta a sefului meu de catedra de atunci, profesorul Nicolae Bujdoiu, denumirea "Sociologia resursei umane", normal, iar pentru masteratul infiintat ulterior "Gestiunea si dezvoltarea resursei umane".

Intre timp lucrurile s-au banalizat - facultati de sociologie in care se face un curs de managementul resursei umane si sociologi care se pricep la oameni, ce mare brinza? Pai e o foarte si penibil de mare brinza. Aceasta disciplina este a doua si ultima disciplina cit de cit how to do, care te invata ceva cu care se pot cistiga bani, din planul de invatamint al facultatilor de sociologie. Exista riscul, eu la Brasov il traversez in fiecare an, ca studentii cei mai valorosi, inclusiv cei stralucitori, sa-si faca licenta in MRU, un domeniu, fie vorba intre noi, pentru persoane mai gri, mai dispuse sa joace in fundaluri, in roluri secundare. Coroborata de feminizarea profesiei de sociolog, chestia asta imi cam da frisoane.

Ca profesor de "Resursa umana" am rezolvat-o asa: cine vrea ca mine, si anume bani, glorie si femei, nu se baga in MRU. Iar daca se baga, se baga ca mine: prestatii de free-lance (tocmai ma aflu in faza finala a unei astfel de prestatii: formarea echipei postului de televiziune CTV din Constanta, adica recrutare, selectie, training, integrare, start, pe un concept tv inedit in Romania, format din citizens' tv, user generated content si videojurnalism. O munca supermisto, va asigur, pe care o fac cu echipa mea supermisto de Brasov, pentru niste clienti supermisto[3].) Daca vrea altceva, ceva in afara luminii reflectoarelor, ceva de eminenta cenusie, inevitabil ca insider, deci inevitabil ca salariat, e si asta foarte OK. Cu conditia sa stii inca de acum ca trebuie sa ajungi in maximum cinci ani director de departament MRU, cu amenajarea corespunzatoare a continutului postului respectiv, inclusiv prin absorbtia functiunii de corporate affairs director.

M-a ajuns timpul in care sint cu fiecare zi mai constient ca devin cu fiecare zi o persoana trecuta de o anumita virsta. Spun asta ca sa intelegeti ca nu-mi mai face mare placere sa ma dau mare; sint deja foarte mare, sint in mod sigur cel mai greu sociolog din Romania (m-a concurat intr-o vreme Vasile Dancu, dar, nu stiu de ce, s-a lasat). O fac acum pe gratiosul si ma izmenesc deoarece am de spus ceva foarte inconfortabil: am o solutionare destul de desteapta a povestii cu profesia de sociolog, mai desteapta decit cele propuse pina acum, veți vedea; si a trebuit sa-mi explic in primul rind mie de ce tocmai mie mi-a fost dat sa o inventez. E o chestie de autorefutabilitate. Cu orice risc, trebuie sa mai declar ca nu e singura chestiune sociologiceasca in care am sau indraznesc sa sustin ca am o solutionare mai desteapta. De exemplu, pregatesc un manual de "Metode si tehnici de crecetare sociologica" despre care spun de vreo doi ani in gura mare ceva de genul "scriu cel mai bun manual de metecese din lume". Iata, acum am si scris.

Am descoperit ca am idei mai interesante si mai folositoare nu pentru ca as fi genial, ci pentru ca cei de dinaintea mea, inclusiv profesorii mei, nu si-au prea vazut de treaba. Si asta o spun eu, unul care, ca student ca si acum, nu a fost niciodata prea studios, iar acesta este, pentru oricine ma stie, un eufemism abominabil. Dupa lunga perioada in care, ca oricare, am crezut ca atunci cind nu inteleg e din cauza ca sint prost sau/ si lenes, acum vreun deceniu mi-a trecut prin cap si acolo a ramas ca e posibil sa nu fie chiar asa de destepti si de harnici cei pe care trebuie sa ii ascult/ citesc. Daca ma gindesc ce liceu au facut ei la sfirsitul anilor 1950 si ce liceu am facut eu la sfirsitul anilor 1960, pot sa ma intreb cu ce naiba ar fi putut fi la cincizeci de ani profesorii mei mai destepti decit mine la cincizeci de ani. Pot continua cu facultatea, ce profesori au avut ei si ce profesori am avut eu; pai eu i-am avut cel putin pe ei, pe cind ei inca se mai bucurau de tot felul de Gheorghe Chepes (fost muncitor la Uzinele "23 August", devenit peste noapte profesor de filosofie. "Astazi va voi vorbi despre materialism si empiriocism. Scriti". Citat din memorie dupa memoria de student a fostului meu profesor de "Sociologia religiilor" Ion M. Popescu, Dumnezeu sa-l odihneasca) sau Haralambie Niculescu (despre care folclorul spunea ca mai intii si-a luat doctoratul, apoi a terminat facultatea, dupa aia a luat bacalaureatul si, in sfirsit, pe la sfirsitul anilor 1960, isi completa scoala generala. Pe "Hari" l-am mai apucat si eu, era unul dintre prorectorii Universitatii Bucuresti).

Ar mai trebui pus un fapt care ma avantajeaza net, cel putin in povestea cu profesia: eu sint de profesie sociolog, am terminat o scoala profesionala de sociologie, pe diploma mea de absolvire scrie "sociolog". Din cite stiu, pe vremea mea, singurul nostru profesor de profesie sociolog era Ilie Badescu, tinar (studios si chipes) asistent, dar care nu a profesat niciodata altfel decit ca sociolog de serai.

In suma, as avea ceva presiune explicativa de pus din zona endemismelor romanesti ale sociologiei. Din pacate, povestea sociologiei ca profesie este neclara si stupizica cit se poate de world wide. Nu ma sfiesc sa declar ca povestea pe care am inventat-o e mai buna si la scara ww. Deci simt nevoia sa suplimentez declaratiile explicative antiautorefutabilitate despre mine. Pe scurt, ar fi cam asa:

- propunerile mele sint mai bune pentru ca cei care s-au ocupat inainte de problematica profesiei/ profesionalizarii sociologiei au facut-o cit se poate de neglijent;

- eu chiar sint sociolog. As putea spune ca imi iubesc cu pasiune profesia. A trebuit insa sa constat ca nu stiu ce naiba iubesc. Sociolog fiind, pot sa-mi dau seama ca traiesc in mod intens, pasional povestea identitatii profesionale. Provin dintr-o familie la care pot numara vreo trei-patru generatii in urma fara sa-mi gasesc niciun stramos taran; am numai stramosi muncitori. Oameni care spun (taica-miu) "baiete, in meseria ta nu are voie nimeni sa-ti sufle in ciorba. Pina si ministrul trebuie sa vina la tine cu maculatorul, sa-si ia notite". Prin originea mea muncitoreasca sint destul de atipic pentru tinerii care deveneau/ devin studenti la sociologie. Nu mai vorbesc despre amprenta esentiala pe care a pus-o asupra mea, din copilarie, Resita cu doua secole de identitati si orgolii profesionale. Nu m-am putut acomoda niciodata cu ideea ca profesia mea este o povestea neclara;

- am avut norocul istoric sa iventez o facultate de sociologie, evident dupa 1989. Lucram la Guvern in 1990 si discutam cu prietenii (si colegii mei de servici) Andrei Musetescu si Bazil Munteanu (Dumnezeu sa-l odihneasca), sociologi si ei, ce facultate, obligatoriu netehnica, ar trebui infiintata la Brasov, colonia industriala, muncitoreasca și inginereasca a Romaniei. O facultate de pragmatica sociala, mai putin vaga decit sociologia, ceva cu "gestiunea si rezolvarea problemelor publice" ziceam eu. Si ce-o sa iasa copiii aia din facultatea ta, gestionari, ma critica Andrei. O sa-i intrebe parintii, tu ce iesi din facultatea aia, gestionar? Normal, pina la urma si la urma a trebuit sa ma intorc la sociologie. Fiecare dintre noi, absolventii de sociologie, a trebuit la un moment dat sa raspunda la intrebarea, ingrijorata, "bine, sociologie, dar ce iesi din facultatea asta, cu ce te vei ocupa?" Din raspunsul pe care i l-am dat, taica-meu, muncitor industrial cum ziceam, a concluzionat, cu toata obida ca nu ma fac inginer sau orice altceva clar si onorabil, ca o sa ies, citez, "un fel de profesoara de dirigentie". Pentru mine insumi aproape ca ma acomodasem cu aceasta ironie. Atunci cind a trebuit sa ma gindesc insa la tinerii care vor termina facultatea mea de sociologie, inventata de mine, mi-a trecut orice urma de acomodare. Cred ca, cel putin in faza de conceptie, am enervat foarte multa lume cu nelinistile mele despre "la ce e bun un absolvent de X si cum se fabrica el pentru a fi bun la ce am decis ca e bun". Imi aduc aminte de Alexandru Musina, de Gheorghe Craciun[4], de Caius Dobrescu si de Andrei Bodiu, care infiintasera deja facultatea de litere de la Brasov. Si ce ies absolventii vostri, insistam, literati, profesori de romana, ziaristi, ambasadori, cai de curse, critici dramatici, secretari literari, vata pe bat, spanac expandat? Pentru ca in functie de ceea ce stabilesti ca vrei sa iasa proiectezi in mod coerent ce-si-cum ii vei invata, peroram. Gheise, ba, asta ies, gheise, e bine? Filologia de la Brasov va produce in mod responsabil gheise si este structurata cit se poate de coerent ca sa produca gheise, racnea excedat viitorul autor al fundamentalului "Eseu asupra poeziei moderne". Dar isi vor gasi de lucru, ce anticipari ai despre cererea de gheise in Brasov si imprejurimi in urmatorii ani? insistam. Cum stam in zona asta cu perspectivele de cariera ca gheisa?

Problema cu profesia de sociolog are doua parti.

Una ca e o chestie neclara. Nu stim sa raspundem la intrebarea ce e aia sociolog si la ce e el bun, nu stim ce e aia profesia de sociolog/ sociologia ca profesie. Sint destul de multi cei care sint siguri ca stiu. Nu vreau sa le scot pe nas gulgutele si dumele, atita timp cit nici macar un Bourdieu nu-si putea reprima placerea de a le produce (e. g. "la sociologie est un sport de combat" sau povestea cu "doxologii"). Oricare dintre noi poate produce astfel de panglici, si enorme si stralucitoare. Testul este simplu, va doriti/ v-ati dori sa va faceti copilul sociolog?

A doua parte mi se pare de-a dreptul incitanta. De cind ne stim nu stim sa raspundem la intrebarea ce e aia sociolog si la ce e el bun, respectiv nu stim ce e aia profesia de sociolog/ sociologia ca profesie. Repet: nu stim de cind ne stim. Sa calculam si cu faptul ca stiinta cea mai evoluata si complexa care se ocupa de povestea profesiilor/ profesionalizarii etc. este, o sa rideti, sociologia profesiilor. As dori sa-mi explice cineva si mie aceasta, cum sa-i zic, autoindolenta. Explicatia prin analogare cu frizerul care e netuns, cizmarul care n-are cizme ar fi buna daca nivelul sau metaforic nu ar indica precaritatea cunoasterii in cestiune.

In ultima instanta nu am facut decit sa iau in serios ceea ce e de luat in serios. Si anume ca nu putem continua sa fabricam sociologi, si inca din ce in ce mai multi, fara sa avem un moment cit de cit colectiv de responsabilitate decisiva.