Ce sunt conflictele?

Escaladarea conflictelor este periculoasa, pentru ca
 

Friedrich Glasl a formulat noua etape ale escaladarii conflictelor (vezi caseta din dreapta), care descriu dinamica escaladarii.

Obiectivul central din cadrul aplanarii constructive a conflictelor este de a confrunta escaladarea conflictelor cu etapele de de-escaladare, de a gasi raspunsuri si alternative pentru fiecare etapa, de a reduce dimensiunile violentelor sau de a le elimina cu totul si de a tinti cooperarea si solutiile prin negociere. In acest sens, o evaluare sensibila si realista a conflictului este la fel de importanta ca si planificarea constienta a propriilor pasi.

[Autor: Günther Gugel, Institut für Friedenspädagogik Tübingen; Redactare: Ragnar Müller]

Dinamica conflictelor a fost comparata de multe ori cu un aisberg. Modelul 'aisbergului' ne da de inteles ca doar o mica parte a conflictelor este vizibila la suprafata. Sase septimi dintr-un aisberg se afla sub apa, invizibile - ele sunt cele care determina insa dimensiunea si comportamentul aisbergului. Modelul 'aisbergului' este folosit de multe ori pentru a arata ca doar o parte din cele ce se intampla in cadrul unui conflict si din dinamica conflictului este accesibila in mod direct. Celelalte parti ale acestei dinamici trebuie mai mult ghicite.

Conflictele au loc mereu la doua nivele: la nivel obiectual si la nivel psihosocial. Este important sa cunoastem ambele nivele, sa recunoastem felul in care aceste nivele se influenteaza reciproc, dar si sa le diferentiem.

Deseori, nivelul psihosocial domina actiunile conflictuale. Cu cat escaladeaza un conflict mai mult, pe atat creste si importanta acestui nivel. De aceea este foarte important, ca pentru a intelege un conflict pe de-a intregul, sa intelegem si dinamica nivelului psihosocial. Constientizarea nivelului psihosocial, a dinamicii 'ascunse', inseamna aducerea in prim-plan a adevaratului obiect al conflictului si, implicit, deschiderea cailor de negociere in vederea aplanarii acestuia.

Oamenii incearca de multe ori sa solutioneze conflictele prin diverse metode 'traditionale', ale caror ineficienta s-a facut dovedita de multa vreme. Printre aceste metode se numara strategiile de constrangere, de intimidare si de amenintare care ar avea ca scop obligarea partilor implicate sa renunte la conflict. Si apelul la valorile si convingerile etice vizeaza impiedicarea escaladarii conflictului.

Oamenii au incercat mereu sa desparta partile conflictuale sau sa le convinga pe acestea sa-si rezolve problemele comune, astfel incat sa transpara noi perspective asupra conflictului. Aceste strategii pot, intr-adevar, sa conduca la o deviere situativa de la exercitiul deschis al conflictului, ele nu ajuta insa cu mult la gasirea unei reglementari de durata, la detectarea precisa a cauzelor conflictului sau la configurarea unor solutii constructive.

Posibilitatile solutionarii constructive ale conflictului depind atat de tipul acestuia cat si de cat de dezvoltat sau de evoluat este acesta. Mai mult, trebuie vazut daca este vorba despre un conflict intre indivizi, grupe sau institutii sau despre  un conflict la nivelul intregii societati sau chiar la nivel international, precum si daca acest conflict este latent sau se desfasoara deja in mod violent.

Preocuparea cu conflictele poate contribui, ca strategie preventiva, la combaterea aparitiei conflictelor manifeste, sau se poate referi la felul in care trebuie actionat in situatii de conflict. In cel din urma dintre cazuri, potentialul conflictual poate fi dezamorsat, cursul unui conflict poate fi deviat astfel incat sa se desfasoare intr-o maniera cat mai putin violenta, iar consecintele conflictului pot fi facute mai usor de suportat pentru toti cei implicati.

Una dintre cele mai dificile intreprinderi este inlaturarea cauzelor structurale ale unui conflict, adica dizolvarea definitiva a diferentelor si tensiunilor dintre partile implicate. Acest lucru nu poate fi realizat decat arareori. Vom vedea insa ca nevoile (de baza) ale partilor conflictuale isi vor putea gasi ascultare, atunci cand se formuleaza o solutie potrivita.

Transformarea conflictului

Johan Galtung tine sa sublinieze faptul ca este o naivitate sa credem ca am putea solutiona toate conflictele intr-un mod satisfacator. Multe conflicte trebuie, inainte de a fi rezolvate, transformate in structuri care sa nu dea nastere la noi violente:

'Gandirea occidentala ne face sa credem ca exista un stadiu final in care conflictele sunt fie solutionate, fie abandonate, fiind considerate a fi lipsite de orice speranta si interminabile. Solutionarea conflictelor  poate fi definita ca o noua forma, (1) acceptabila pentru toti actorii si (2) care poate fi dusa de toti actorii. Cea mai naiva dintre toate viziunile asupra conflictelor ar fi asadar sa credem ca un conflict este solutionat atunci cand elitele din partile implicate au cazut la un acord, intarind acest acord printr-un document ce poarta semnaturile lor (). Astfel de documente 'diplomatice' nu au fost numite degeaba simple "foi de hartie". De ce?

1. Renuntarea la uzul de forta
Cand un conflict ameninta sa escaladeze sau a escaladat deja, partile trebuie sa renunte la actele ce ameninta integritatea corporala sau la amenintarea adversarului.

2. Schimbarea de perspectiva
Atribuirea unilaterala a vinei impiedica o prelucrare constructiva a conflictelor. In momentul in care conflictul este recunoscut ca fiind o problema comuna, se deschid si noi perspective.

3. Disponibilitatea de a discuta
Lipsa contactelor cu cealalta parte conflictuala duce la inchiderea cailor de aplanare a conflictului. Discutiile pot face posibila o prima definire a obiectului conflictului. Ocazie importanta: Pericolul unor neintelegeri scade.

4. Capacitatea de dialogare
Prin dialog, adversarii invata sa se inteleaga unul pe celalalt ca partener de conflict. De abia atunci creste si disponibilitatea de a gasi o solutie comuna.

5. Mediere
Nici atunci cand nu se poate ajunge la un dialog, situatia nu este inca disperata. Deseori ajuta ca intr-o asemenea situatie sa apara o 'parte terta' care sa medieze.

6. Incredere
Aplanarea unui conflict presupune incredere. De aceea, orice actiune unilaterala trebuie sa inceteze, propriile demersuri trebuind sa fie transparente.

7. Fair-play
Pentru aplanarea conflictelor trebuie sa existe reguli comune. Aceste reguli vor viza toate aspectele cooperarii. Este nevoie de incredere. Increderea creste atunci cand partenerii de conflict actioneaza in spirit de fair-play.

8. Empatie
Dialogul sau medierea sunt proceduri prin intermediul carora se descopera atitudinile, nevoile si interesele partenerului. Descoperindu-le, toate acestea vor fi luate in seama in propriile actiuni. Mai mult, va creste si disponibilitatea de preluare a raspunderii pentru propria parte din conflict.

9. Aspecte comune
Aspectele comune si nu doar cele diferite vor fi recunoscute din ce in ce mai mult de partenerii de conflict. Va avea loc o apropiere fata de convingerile si valorile celuilalt.

10. Echilibrarea intereselor si concilierea
Se dezvolta o noua relatie intre partile implicate in conflict. In cazul ideal se va gasi o solutie, care va satisface, macar partial, interesele ambelor parti si concilierea va fi astfel posibila.

Medierea si conflictele

Termenul 'mediere' provine din latinescul 'mediare'. El a fost introdus in SUA ca termen de specialitate in 1970 si a fost preluat ca atare din limba engleza in cea germana. Medierea este necesara intr-un conflict si se face de catre persoane terte, nepartinitoare si neutre, cu scopul de a gasi o solutie acceptata de toate partile implicate.

Experienta a aratat ca, de la un anumit punct din dinamica escaladarii, un conflict nu mai poate fi solutionat de catre parti. Acesta este momentul in care trebuie sa intervina o parte terta, acceptata de toti cei implicati.

Procedurile de mediere se bazeaza de regula pe principiul echilibrarii intereselor. Conform acestui principiu, conflictele vor putea fi solutionate intr-un mod mai eficient si mai 'ieftin' atunci cand dreptatea sau puterea se afla intr-un plan secund. Aceasta metoda a fost dezvoltata la Universitatea Harvard, fiind cunoscuta si sub numele de "Modelul Harvard" (vezi caseta din dreapta).

Solutionarea conflictelor prin mediere este o procedura larg raspandita - mai larg decat s-ar crede. Ea este folosita in cazul disputelor de familie sau maritale ca mediere la divorturi sau mosteniri, in domeniul justitiei penale ca mediere intre autori si victime, in domeniul mediului ambiant, in politica comunala sub forma unor 'mese rotunde' sau in scoli, sub forma unor programe de solutionare a conflictelor intre elevi.

Peer Mediation in scoli

Modelul de mediere a conflictelor dintre elevi, procedura raspandita intre timp in multe scoli, este o metoda eficienta de solutionare a conflictelor sociale ce apar zilnic intre copii si tineri. Acest model urmeaza aceleasi principii ca si celelalte proceduri de mediere:

In acest caz este insa deosebit de important faptul ca nu profesorii sunt cei care mediaza, ci elevii; acesti elevi-mediatori vor incerca sa se ocupe de acest conflict imediat dupa izbucnirea lui, in pauze sau in orele de dupa debutul acestuia. Initiatorii procesului de mediere vor incerca 'sa ofere partilor conflictuale posibilitatea de a se impaca si de a incepe de la zero'.

In ceea ce priveste calitatea acestui model de educatie intru asumarea raspunderii, el este un lucru deosebit de benefic. Elevii se deprind cu regulile conflictului si invata ca trebuie sa-si asume raspunderea. In acest sens, conflictele nu mai sunt solutionate 'de sus', printr-un ordin, sau chiar reprimate, ci detectate si incadrate unui proces de solutionare.

Acest program este asadar o procedura cu o structura transparenta, usor de invatat, ale carei beneficii s-au dovedit in practica (mai multe informatii despre modelul de solutionare a conflictelor dintre elevi se afla pe o alta pagina).

Preocuparea cu conflictele trebuie insa sa depaseasca granitele programelor de mediere. Aceste proceduri, mai degraba limitate in ceea ce priveste timpul, personalul si locatia, de solutionare constructiva a conflictelor sunt pe deplin justificate, ele trebuie insa completate de alte metode, pe termen mediu, ce vizeaza societatea si sfera regionala, si lung, ce vizeaza sfera ecologica si globala.

Aceste programe trebuie integrate in contexte ce implica intreaga societate, si mai ales in organizatii si institutii. Astfel, in scoli, trebuie sa existe de ex., pe langa programele de mediere a conflictelor ce au ca obiect indivizii, si concepte de dezvoltare la nivelul organizarii scolilor si de reforma scolara, pentru a crea aici conditiile proprii pentru schimbarile dorite.

O comunicare de succes este cheia solutionarii constructive a conflictelor. "Cine vorbeste, nu impusca" - aceasta este zicala la care putem reduce functia comunicarii. In forma sa profesionalizata sau chiar ritualizata, comunicarea joaca in toate procedurile de solutionare a conflictelor un rol deosebit de important. De aceea, medierea competentelor comunicative este un element central pentru educatia pentru pace.

Atunci cand exista un conflict, procesul de comunicare este bruiat sau foarte limitat. Trebuie sa vedem asadar mai intai cum poate fi organizata comunicarea pentru a ajunge la o perspectiva comuna asupra conflictului si la problemele care se afla la baza lui.

Prima conditie in acest sens este vointa de a adauga la propriul orizont perceptiv o noua conceptie diferita si incercarea de a intelege intentiile celuilalt. Amenintarile, invinuirile, afirmarile nu-si au locul aici. Ele trebuie inlocuite cu modelele cooperative ale explicarii si intelegerii.

In acest scop pot fi utile diverse mijloace ajutatoare:
 

Un rol special la escaladarea conflictelor, dar si la aplanarea lor constructiva il are limbajul trupului. Acest limbaj inseamna, pe langa mimica si gesturi, modulatiile vocale precum si imbracamintea si felul in care sunt decorate incaperile.

Sociologul din Duisburg Siegfried Frey considera ca la oameni nu cuvintele se afla in centrul procesului de comunicare, ci limbajul non-verbal. Acesta este inteles in mod subconstient de receptor si este utilizat mai apoi ca baza pentru actiunile sale ulterioare.

Stransul mainii ca ritual cotidian de politete ii impiedica pe strabunii nostri de ex. sa isi foloseasca mainile pentru a-si ataca adversarii. Semnalele-bariera (de ex. incrucisarea mainilor peste piept) protejeaza persoana de o apropiere prea mare, fiind percepute si ca semnal al distantei, in timp ce pumnii stransi dovedesc mai degraba forta de decizie si de actiune.

Credibilitatea, concilierea si scuzele necesita o atitudine 'deschisa' a corpului pentru a fi recunoscute si acceptate ca atare.

Mai ales actiunile simbolice joaca (atat in mediul privat cat si in cel public) un rol important la aplanarea conflictelor. Gesturile de umilinta sau de conciliere semnaleaza faptul ca faza de confruntare s-a incheiat si ca a inceput o noua faza a relatiilor.

Limbajul corporal non-verbal are o importanta cruciala pentru solutionarea constructiva a conflictelor, pentru ca, prin acestea, oamenii dau - in mod constient sau inconstient - semnale cu rol de escaladare, dar si de de-escaladare.

In tot cazul trebuie avut in vedere faptul ca aceasta comunicare non-verbala nu este universala, ci diferita de la o cultura la alta. Importanta sa specifica depinde de fiecare context cultural in parte.

Invatati sa va certati - 7 reguli pentru o cearta de succes

Certurile nu creeaza mai multa distanta intre noi, de multe ori ele fac sa ne apropiem cu adevarat pe baza increderii reciproce. Intr-o cearta ies la iveala latura sensibila a unei persoana si sentimentele ei cele mai profunde. Si: certurile ne fac sa ne cada mastile si sa devenim asa cum suntem de fapt. Relatiile se pot intari datorita acestui lucru. Intelegerea si respectul reciproc sunt astfel stimulate. De aceea este important sa invatam forme constructive de solutionare a conflictelor.

1. Discutarea imediata a problemei
Nu trebuie sa astept prea mult atunci cand sunt nervos. Voi vorbi despre problema aparuta chiar atunci sau imediat dupa aceea, cand apare ocazia.

2. Sa vorbim la persoana intaia singular
Cu cat voi vorbi mai mult, in cazul unui conflict, despre propriile mele sentimente, cu atat mai bine ma va cunoaste si ma va intelege cealalta persoana. Daca, intr-un conflict, voi folosi mai degraba pronumele "eu" in loc de "tu", voi vedea ca mai exista si alte avantaje: voi vedea mai bine de ce parte ma aflu si voi intelege ce vreau de fapt. Felul meu deschis de a fi il va stimula, in plus, si pe celalalt, sa mi se deschida.

3. Sa nu intrerupem discursul celuilalt
Il voi lasa pe interlocutorul mei sa vorbeasca si il voi asculta cu atentie, fara sa il intrerup. Voi avea grija sa dau atentie sentimentelor, nevoilor, intereselor pe care le exprima el/ea. Voi incerca sa aflu din cele spuse de el/ea care ii sunt interesele, nevoile si sentimentele si sa le respect.

4. Sa vorbim celuilalt in mod direct si sa il privim in ochi
Daca vreau sa spun cuiva ceva, atunci i-o voi spune direct. Asta inseamna ca nu ma voi adresa intregii grupe, atunci cand de fapt ma adresez unei singure persoane.

5. Gasirea unei perspective comune asupra problemei
Despre ce ne certam? Ce cred eu? Care sunt cauzele care au dus la aceasta problema? Ce crede partenerul meu de conflict? Este posibil sa gasim o perspectiva comuna asupra problemei?

6. Ramanerea la subiectul in discutie
Voi ramane la problema care doresc sa o rezolv. Nu voi permite ca partenerul meu de conflict sa devieze de la aceasta problema si sa sara de la un subiect la altul.

7. Evitarea invinuirilor
Invinuirile reciproce nu vor lamuri si nici nu vor solutiona problema, ele nu vor face decat sa fortifice fronturile.

[din: Walter Kern, Friedenserziehung heisst: Streiten lernen; in: Suchtpräventionsstelle der Stadt Zürich (ed.), Leben hat viele Gesichter, Lausanne 1993]

1. Descrierea conflictului:
 

2. Istoria conflictului:
 

3. Contextul conflictului:
 

4. Partile conflictuale:
 

5. Orientarea conflictului:
 

6. Dinamica conflictului:
 

7. Aplanarea conflictelor - practici:
 

[din: Ulrike C. Wasmuth: Friedensforschung als Konfliktforschung. Zur Notwendigkeit einer Rückbesinnung auf den Konflikt als zentrale Kategorie. AFB-Texte, Nr. 1/1992, p. 4 si urm.]

Conflictele pot fi ilustrate prin intermediul unor tablouri vivante. Aceste tablorui explica, prin adoptarea unor anumite spatii, "punctele de vedere" si conceptiile partilor. Un asemenea tablou vivant poate infatisa intregul conflict sau doar unele scene-cheie.

Exemplu: Ilustrarea raporturilor de forte dintr-un conflict

In mijlocul clasei va fi asezata o coala de hartie pe care va fi formulat conflictul. Puterea de influenta a anumitor persoane, institutii etc. va fi mai apoi exprimata in mod sugestiv prin pozitia fata de conflict (de coala de hartie).

De ex., elevii vor ocupa o pozitie in clasa ca urmare a intrebarii puse de profesor "cat de mare este influenta politica a partii conflictuale A ?". Cu cat vor fi elevii mai aproape de simbolul conflictului, pe atat mai mare va fi si influenta, cu cat mai departe vor fi ei (poate chiar si dupa usa), pe atat va fi mai mica influenta, ba chiar inexistenta.

In acest fel, elevii isi pot exprima pozitia intr-o serie de intrebari importante. Pozitiile adoptate vor fi mai apoi explicate.