Cercetarea empirica in stiintele sociale

Cercetarea empirica in stiintele sociale

1. Raporturile dintre teorie si cercetarea empirica.

La ce foloseste cercetarea in stiintele sociale?

Intotdeauna cercetatorii studiaza realitatea din jurul lor avand in vedere anumite scopuri:

a)      unii doresc sa rezolve probleme actuale ale societatii, comunitatii, organizatiei etc. in care traiesc si activeaza, propunand solutii rationale si intemeiate pe date concrete, incercand sa raspunda unor nevoi sau interese practice;

b)      pe cand altii sunt interesati de construirea unor teorii care sa explice de ce si cum, in ce conditii se desfasoara fenomenele din jurul lor, incercand sa raspunda unor interese de cunoastere.

Metodele de cercetare sunt modalitati practice de a culege:

a) informatii despre probleme sociale curente, in scopul rezolvarii lor in folosul membrilor societatii - formeaza domeniul numit cercetare aplicata

b) sau informatii despre teme de interes major pentru comunitatea oamenilor de stiinta, in scopul explicarii unor fenomene recurente (care se repeta) - formeaza domeniul numit cercetare fundamentala.

Exista o distinctie intre problemele de interes pentru membrii societatii (probleme sociale) si problemele de interes pentru stiinta (probleme de cercetare).

O problema sociala este un aspect al vietii sociale pe care o parte a membrilor societatii il considera important, deoarece respectivul aspect le influenteaza in mod negativ viata si activitatea.

Tipuri de probleme sociale:

• delincventa juvenila sau violenta in scoli
• epidemia/ pandemia unor boli infectioase
• cresterea numarului de persoane fara adapost
• probleme de management sau de scadere a productivitatii intr-o organizatie

Nu orice problema sociala poate deveni o problema de cercetare. Exista doua conditii pe care trebuie sa le indeplineasca:

a)      sa fie de interes pentru comunitatea stiintifica (si atunci face obiectul cercetarii fundamentale).

b)      sau sa fie de interes pentru un beneficiar (institutie, organizatie, grup) care finanteaza cercetarea in scopul obtinerii de informatii relevante pentru activitatea sa sau de solutii la problemele cu care acesta se confrunta (si atunci face obiectul cercetarii aplicate).

Formularea unei probleme de cercetare pornind de la o problema sociala se numeste in metodologia calitativa construirea obiectului de cercetare.

Scopul cercetarii

Cercetarea sociala nu este o activitate izolata care se face doar pentru a culege informatii despre realitatea sociala (mediul in care traiesc oamenii), de dragul investigatiei in sine, ci este parte a unui demers complex de cunoastere specific stiintelor sociale, care se orienteaza dupa scopuri practice sau de utilitate pentru societate.

Pe ce se bazeaza cercetarea sociala? - Bryman (2001) [SRM]:

Metodele de cercetare sunt strans legate de ideile teoretice foarte diferite pe care le au oamenii de stiinta despre realitatea pe care o studiaza.

Metodele de cercetare sunt modalitati concrete de a studia realitatea din jurul nostru si, prin urmare, ele sunt instrumente pe care cercetatorii le folosesc in functie de ideile lor particulare despre natura realitatii sociale (in functie de asumptiile lor teoretice - de ex., pentru unii realitatea este obiectiva, independenta de cei care o studiaza, pentru altii realitatea este intersubiectiva sau construita de catre oameni, implicit si de catre cei care o cerceteaza).

Prolema naturii realitatii si cea a modului in care realitatea poate fi cunoscuta sunt formulate sub numele de asumptie ontologica si asumptie epistemologica.

A. Asumptiile ontologice: sunt presupozitii teoretice sau postulate care se refera la natura realitatii sociale.

Problema: realitatea sociala trebuie considerata obiectiva, existand in sine insusi independenta de actorii sociali, care sunt si subiecti ai cunoasterii (obiectivism); sau realitatea sociala trebuie considerata o constructie sociala rezultata din perceptiile si actiunile/ comportamentele actorilor sociali (constructivism)?

Obiectivism: pozitie ontologica ce afirma ca fenomenele sociale si semnificatiile lor au o existenta independenta si separata de actorii sociali; fenomenele sociale sunt fapte obiective, care se afla dincolo de puterea noastra de a le influenta.

Constructivism: pozitie ontologica ce afirma ca fenomenele sociale si semnificatiile lor sunt produse permanent de catre comportamentele actorilor sociali; fenomenele sociale sunt de fapt rezultate ale interactiunilor subiective si se afla intr-o continua schimbare si revizuire.

B. Asumptiile epistemologice: sunt presupozitii teoretice sau postulate care se refera la modalitatile de cunoastere a realitatii sociale.

Problema: Lumea sociala poate fi cunoscuta in conformitate cu aceleasi principii si proceduri folosite in stiintele naturii (pozitivism) sau cunoasterea ei se poate face doar cu metode specifice, care nu necesita standardele stiintelor exacte (interpretativism)?

Pozitivism: pozitie epistemologica ce promoveaza aplicarea metodelor specifice stiintelor naturii si in cazul studierii realitatii sociale.

Cerinte ale pozitivismului (Bryman, 2001: 12):

1. Doar cunoasterea bazata pe simturi poate fi garantata ca fiind cunoastere.

2. Scopul teoriei este sa genereze ipoteze care pot fi testate si care conduc la explicatii ale regularitatilor din realitate.

3. Se ajunge la cunoastere doar prin culegerea faptelor care intemeiaza cunoasterea.

4. Stiinta trebuie sa fie independenta de valori (value free), adica obiectiva.

Interpretativism: pozitie epistemologica care afirma ca trebuie facuta distinctia dintre actorii sociali si obiectele studiate de stiintele naturii si, ca atare, este nevoie de metode de cunoastere a lumii sociale diferite de cele din stiintele naturii. Aceste metode trebuie sa tina cont de motivatiile, semnificatiile sau intelesurile subiective pe care actorii sociale le asociaza actiunilor lor si, implicit, realitatii studiate.

Distinctia dintre pozitivism si interpretativism reflecta diferenta dintre explicatie (specifica demersului pozitivist) si intelegere (sau comprehensiune, specifica demersului interpretativist).

Ce este teoria?

Termenul de teorie este utilizat cu mai multe intelesuri. Cel mai utilizat sens este acela de explicare a regularitatilor observate in desfasurarea fenomenelor din realitate. (ex., de ce persoanele care sufera de schizofrenie provin in mai mare masura din clasele de jos decat din clasele de mijloc).

Ce tipuri de teorii exista?

In sociologie se vorbeste de doua tipuri mari de teorii, in functie de nivelul lor de abstractizare:

a)      teorii generale (grand theories): formulari foarte generale si abstracte ale explicatiilor asupra unui fenomen global (precum societatea in ansamblul ei), care iau forma unor seturi de propozitii puternic formalizate logic si care se refera la un segment de realitate foarte vast (ex., teoriile structuralist-functionaliste - teoria functionalista a sistemului social a lui Parsons; interactionismul simbolic; teoria structurarii; teoria actiunii comunicative etc.).

Aceste teorii foarte abstracte si generale sunt foarte greu de operationalizat in termeni concreti, particulari si ofera putine indicii metodologice cercetatorilor (cum sa procedeze pentru a culege date din realitatea la care se refera teoria).

b)      teorii de rang mediu (middle-range theories): sunt formulari mai putin abstracte ale explicatiilor asupra unui fenomen particular si se refera la un segment restrans din realitatea sociala (ex., teorii ale deviantei - teoria etichetarii, care intelege devianta in termeni de reactie la etichetele pe care societatea le pune asupra persoanelor care au comportamente diferite de cele ale majoritatii).

Acest tip de teorii, fiind aplicabile la un domeniu foarte limitat al vietii sociale, sunt mai usor de operationalizat in indicatori empirici care pot fi testati prin cercetare de teren.

Pana aici e clar ca teoria este o colectie de idei despre realitate care ghideaza activitatea de culegere de date. Adica scopul cercetarii este acela de a raspunde unor intrebari ridicate de consideratiile teoretice ale unui autor sau a altuia.

Exista, insa si varianta in care teoria poate reprezenta ceva care apare abia dupa culegerea si analiza amanuntita a unor date sau informatii despre realitate.

Ce rol are activitatea de culegere de date?

a)      sa testeze teoriile existente

b)      sa propuna si sa construiasca teorii noi

a) Cel mai utilizat demers de a pune in legatura teoria si cercetarea empirica il reprezinta asa numitul demers deductiv.

Ce inseamna folosirea demersului deductiv in cercetarea sociala? Cercetatorul, pornind de la cunostintele sau ideile sale teoretice despre un fenomen din realitate, deduce una sau mai multe ipoteze de cercetare care urmeaza a fi verificate empiric. Ipotezele reprezinta enunturi compuse din concepte care trebuie definite si operationalizate pana la nivelul unor indicatori empirici (sau interogatii, intrebari punctuale), care pot fi masurati in cadrul procesului de cercetare prin culegerea de informatii sau date concrete despre fenomenele la care se refera respectivele concepte.

Astfel, teoria si ipotezele deduse din ea organizeaza procesul de culegere a datelor, conform urmatorului algoritm:

Exemplu de studiu deductiv:

Teoria:

Mediul de provenienta al indivizilor influenteaza performantele lor scolare.

Ipoteze:

a. Indivizii proveniti din familii cu venituri mai mici au performante mai scazute decat cei proveniti din familii cu venituri mai mari.

b. Indivizii proveniti din urban au performante mai ridicate decat cei proveniti din rural.

c. Capitalul scolar (numarul de ani de studii) al parintilor determina direct performantele scolare ale copiilor .

Ipotezele se transforma in indicatori (se operationalizeaza conceptele), se culeg datele, apoi se verifica ipotezele prin testare (statistica).

b) O alta strategie de utilizare a cercetarii implica un procedeu inferential numit inductie, prin care cercetatorul infereaza concluzii teoretice pornind doar de la datele empirice culese de pe teren. Demersul inductiv inseamna formularea de inferente (judecati sau rationamente) prin generalizarea observatiilor empirice.

Astfel, teoria nu mai este o premisa (un punct de pornire al cercetarii), ci este un rezultat sau un produs al cercetarii.

Exemplu de studiu inductiv:

Observatia: intr-o scoala se poate observa ca unii copii cu rezultate sabe la invatatura provin din familii dezorganizate.

Se formuleaza cateva posibile cauze, iar apoi se trece investigarea concreta a situatiei care descrie starea copiilor din intreaga scoala pentru a se gasi diferentele dintre ei.

Din datele culese se observa anumite regularitati comune la copiii cu rezultate scazute: familiile lor au venituri foarte mici, provin in cea mai mare parte din clasa de jos etc. Se poate observa ca nu faptul ca familiile sunt dezorganizate reprezinta cauza reala.

Se formuleaza o teorie generala despre relatia dintre mediul de provenienta si performanta scolara.

Concluzie:

Strategia deductiva este, de cele mai multe ori, asociata cu cercetarea de tip cantitativ, iar strategia inductiva este, de obicei, asociata cu cercetarea de tip calitativ.

Aceasta insa nu este o regula fixa. In general, procesul de cercetare, indiferent daca se orienteaza spre culegerea de date statistice sau calitative, utilizeaza ambele demersuri inferentiale (logice). Cercetarea calitativa are ca punct de pornire anumite concepte sau teorii, asa cum cercetarea cantitativa utilizeaza de multe ori datele statistice nu doar pentru a testa, ci si pentru a formula noi teorii sau pentru a le revizui pe cele existente.

2. Cercetarea cantitativa si cercetarea calitativa.

Metodele de cercetare sociala se grupeaza in functie de caracteristicile utilizarii lor in metode cantitative si metode calitative.

Pornind de la observatiile de mai sus, se poate face urmatoarea comparatie (adaptat dupa Bryman, 2001: 20):

Diferente operationale (practice) intre cercetarea cantitativa si cea calitativa (adaptat dupa Chelcea, 2001):

Metode utilizate in cercetarea cantitativa:

a. Experimentul

b. Ancheta pe baza de chestionar

c. Observatia structurata

d. Studiul cantitativ al documentelor si al continutului comunicarii

Metode utilizate in cercetarea calitativa:

a. Interviul

b. Observatia participativa sau etnografica

c. Studiul tematic al documentelor si al continutului comunicarii

3. Specificul cercetarii calitative.

Ce este cercetarea calitativa?

Abordarea calitativa reprezinta utilizarea mai multor metode, implicand o abordare interpretativa si naturalista a subiectului studiat, adica o studiere a lucrurilor in mediul lor natural, incercand sa inteleaga sau sa interpreteze fenomenele in functie de semnificatiile pe care oamenii le dau acestor fenomene (Denzin si Lincoln, 1994).

Caracteristicile cercetarii calitative (dupa Creswell, 1998):