Creativitate si inovatie in grup. Tehnici de activare a creativitatii de grup

Creativitatea, studiata cu mai multa profunzime dupa anii '50, odata cu experimentele lui J. P. Guilford, este considerata o importanta capacitate psihica a individului, strans legata de posibilitatea acestuia de a genera noul, de a releva aspecte inedite ale realitatii, de a elabora cai si solutii originale de rezolvare a problemelor si a se exprima in forme personale, originale. Caracteristicile sale principale sunt:

a)      flexibilitatea proceselor cognitive (opusa fixitatii structurilor psihice);

b)      fluiditatea imaginilor si ideilor, a operatiilor mentale (fapt ce asigura subiectului o selectie si o combinare aparte a acestora);

c)      originalitatea in organizarea inedita a datelor si in exprimarea lor (fapt care se obiectiveaza in construirea de noi rezultate cognitive si produse materiale).

Aceste trasaturi sunt puse in evidenta in cadrul interactiunilor interpersonale, atat in plan individual, cat, mai ales, la nivelul grupului.

Creativitatea de grup exprima capacitatea interindividuala de realizare a unor produse originale in conditii de cooperare a membrilor grupului. Acest mod de creatie colectiva a fost studiat in procesul de rezolvare a problemelor, in proiectarea unui plan de actiune sociala si alte tipuri de activitate sociala care presupuneau punerea in valoare a gandirii dirijate (directionate sau orientate spre un anumit scop) a fiecarui membru al grupului. Cercetarile experimentale au pus in evidenta faptul ca, indiferent daca este vorba de creativitatea inovatoare, imaginativa sau investigatoare, rezolvarile creatoare ale grupului sunt net superioare solutiilor propuse de fiecare individ in parte, fapt care demonstreaza valentele deosebite ale creativitatii de grup. Aceasta pentru ca la nivelul grupului interactioneaza persoane cu capacitati si abilitati diferite, cu cunostinte si experiente de viata care ii particularizeaza, cu stiluri de gandire aparte - convergente sau divergente.

Analizand cele doua tipuri principale de gandire, Hudson, citat de catre Nicky Hayes si Sue Orrell (2003, p. 140) considera ca gandirea divergenta, spre deosebire de cea convergenta presupune o abordare mult mai libera, cu posibilitatea gasirii unei varietati de raspunsuri la orice problema data. Similara in unele privinte cu gandirea divergenta este si gandirea laterala, o alta forma de stil cognitiv studiata de catre Bono (citat de catre aceiasi autori). La fel de intalnita in creativitatea de grup, dar nu atat de mult apreciata ca si gandirea divergenta, gandirea laterala vizeaza acele strategii de rezolvare a problemelor care implica abordari sau tipuri de solutii foarte neobisnuite, dar capabile sa ofere totusi raspunsuri adecvate la problemele puse in discutie. Acel membru al grupului care dispune de o gandire laterala este capabil sa iasa din rutina, parasind limitele stricte ale problemei, pentru a o aborda dintr-o alta perspectiva. Nu intotdeauna insa, solutiile si ideile neobisnuite, care depasesc formele de gandire strict conventinala sunt apreciate si valorizate pe deplin de catre ceilalti membri ai grupului.

Exista si in grup, ca si la nivel individual, o serie de obstacole (blocaje) care limiteaza sau chiar anuleaza manifestarea creativitatii. Astfel, dupa opinia lui Andrei Cosmovici (1998, p. 154) cele mai frecvente sunt:

Ø      blocajele sociale precum conformismul, neincrederea in fantezie, imaginatie sau exagerarea valorii ratiunii logice etc.;

Ø      blocajele metodologice care rezulta din procedeele de gandire; in aceasta categorie includem:

rigiditatea algoritmilor anteriori;

fixitatea functionala (utilizarea unor obiecte doar potrivit functiei lor consacrate si mai rar in alt scop);

critica prematura.

Ø      blocajele emotive cum ar fi:

teama de a nu gresi, de a nu ne face de ras;

graba de a accepta prima idee promovata;

descurajarea rapida si prematura etc.

Toate aceste bariere aflate in calea manifestarii atitudinilor creative si inovative pot fi evitate atunci cand dezbaterea si analiza problemelor ce urmeaza a fi solutionate se realizeaza printr-o autentica relationare interpersonala si lucru eficient in grup, printr-o atitudine pozitiva a fiecarui membru al grupului fata de sarcina comuna, cat si prin comunicarea deschisa, necenzurata, a opiniilor proprii. O asemenea atmosfera de lucru este asigurata mai ales atunci cand, pentru stimularea creativitatii grupului, se apeleaza si la o serie de metode si procedee care sa creeze in grup o stare de relaxare, mai putin critica, stare care sa favorizeze asociatia cat mai libera a ideilor promovate in cadrul dezbaterii. Cele mai cunoscute metode de stimulare a creativitatii, devenite deja clasice sunt brainstorming-ul, sinectica, metoda "6-3-5" si "Phillips 6-6".

a)      Brainstorming-ul (asaltul de idei) a fost initiat de catre A. Osborn si a devenit intre timp cea mai utilizata metoda de stimulare a creativitatii in grup. Metoda are doua etape distincte:

etapa producerii ideilor, in care se prezinta tema, problema in legatura cu aceasta si se solicita emiterea a cat mai multor idei (chiar fanteziste) legate de rezolvarea problemei anuntate. Important in aceasta prima etapa este sa se produca cat mai multe idei dandu-se frau liber imaginatiei si sa nu fie criticate ideile celorlalti (ele pot fi chiar preluate si completate sau ameliorate);

etapa evaluarii ideilor, realizata dupa o pauza mai prelungita cand, impreuna cu intregul grup se analizeaza solutiile emise si se aleg ideile cele mai originale, mai fezabile sau mai eficiente pentru problema pusa in discutie (Daniela Cretu, coord., 2005, p.137);

b)      Sinectica, elaborata de W. Gordon cu scopul de a utiliza la maximum resursele inconstientului, se aseamana cu brainstorming-ul, fapt pentru care se utilizeaza deseori impreuna (se foloseste chiar expresia de "grup de sinectica si brainstorming"). Specific acestei metode este reunirea unui grup de 6-8 persoane de profesii diferite carora, dupa ce le sunt clarificate dificultatile problemei, li se solicita sa caute metafore; aceleasi persoane studiaza, impreuna cu specialistii, solutionarea optima a problemei, sugerata de una sau alta dintre metafore;

c)      Metoda "6-3-5" denumita astfel dupa impartirea unui grup mai mare (de pilda un grup scolar) in grupuri de cate sase persoane, in care fiecare propune cate trei idei intr-un timp de maximum cinci minute. Primul grup discuta problema si, pe o fisa, sunt trecute trei idei, fiecare formand capul unei coloane sub care se vor trece ideile celorlalte grupuri. Dupa cinci minute, fisa este trecuta la alt grup care adauga trei idei (cate una in fiecare coloana) sub celelalte s.a.m.d. pana ce fisa trece pe la toate grupurile. In final, liderul grupului citeste propunerile facute in fata intregului grup si in urma discutiilor se va hotari care dintre acestea sa fie insusite;

d)      "Phillips 6-6" metoda ce se adreseaza, de asemenea, unor grupuri mai mari (30-60 de persoane) care vor fi impartite in grupuri mai mici de cate sase persoane in care se va supune dezbaterii o anumita problema pe parcursul a sase minute. Fiecare grup isi va alege un coordonator care va urmari, ca pe timpul celor sase minute de dezbatere sa se formuleze o opinie a grupului ce va fi anuntata si consemnata la final. Urmeaza o discutie generala unde, timp de 30 de minute, opiniile formulate de catre grupuri sunt analizate si interpretate. Avantajul pe care il ofera o asemenea metoda este acela ca intr-un timp relativ scurt sunt rezumate parerile unui mare numar de persoane cu privire la o anumita problema de interes general. In plus, ca si in cazul celorlalte metode de stimulare a creativitatii, se asigura conditiile lucrului in grup ce are avantajul ca prin emiterea unor idei in fata mai multor persoane, se produce o schimbare a punctului de vedere al altora, dar si elaborarea unor noi opinii.

Stimularea creativitatii si a aptitudinilor inovative reprezinta un important obiectiv si in cadrul activitatii grupurilor scolare. Inca acum doua decenii Ioan Cerghit afirma faptul ca invatamantul modern favorizeaza discutia si dezbaterea in grup, gasind in ele modalitati dintre cele mai active, de participare directa a elevilor/studentilor la desfasurarea unor activitati de mare efervescenta mintala.

Ultimii ani aduc in atentie un amplu program de promovare in activitatea de invatare a unor noi moduri si stiluri de gandire menite sa contribuie la fundamentarea unei invatari eficiente, durabile si constructive. Este vorba despre promovarea metodelor de dezvoltare a gandirii critice a elevilor, menite sa ii ajute ca, prin confruntarea de idei, prin colaborare si cooperare sa gaseasca solutii adecvate problemelor date spre rezolvare. Acest program educational a fost initiat de catre Jeannie Steele si Kurtis Meredith in anul 1995 iar astazi, prin intermediul Fundatiei pentru o Societate Deschisa cu sediul la New York, el este promovat in multe dintre tarile lumii. In tara noastra, unul dintre profesorii formatori in domeniul strategiilor de invatare eficienta si de promovare a gandirii critice in activitatea cu elevii si studentii, Ion Al. Dumitru, a publicat lucrarea "Dezvoltarea gandirii critice si invatarea eficienta" (Editura de Vest, Timisoara, 2000) in care ne prezinta, in sinteza, principalele caracteristici ale acestor metode. In primul rand trebuie mentionat faptul ca, din perspectiva acestei conceptii, a gandi critic nu inseamna a avea o pozitie negativa, nerealista, neeficienta; dimpotriva, gandirea critica este un mod de a aborda si rezolva problemele in mod constructiv, cu scop de fundamentare si intemeiere a opiniilor, de argumentare rationala a lor, de acceptare a acestora in cunostinta de cauza. Ea presupune:

Ø      formularea de catre fiecare elev/student a unor pareri proprii, personale, eventual originale, referitoare la o problema;

Ø      dezbaterea responsabila a ideilor si solutiilor avansate de fiecare individ in mod individual sau ca rezultat al muncii in grup;

Ø      manifestarea unui grad inalt de flexibilitate;

Ø      toleranta si respect fata de ideile altora si deci, acceptarea diversitatii de opinii si idei;

Ø      adresarea unor intrebari de tipul: "ce ar fi daca?", "ce s-ar intampla atunci cand?" etc. pentru a favoriza explorarea fenomenelor din mai multe perspective chiar si atunci cand unele dintre acestea sunt doar posibile sau probabile etc.

Aceste particularitati ale gandirii critice, cat si metodele utilizate pentru dezvoltarea acesteia, o apropie foarte mult de particularitatile creativitatii grupale si de procedeele folosite pentru stimularea acesteia. Astfel, printre principalele metode de dezvoltare a gandirii critice amintim:

a)      "Ganditi / Lucrati in perechi / Comunicati". Pornind de la o intrebare a profesorului, elevii isi elaboreaza individual raspunsurile, pentru ca apoi, in perechi, sa isi comunice unii altora aceste raspunsuri, sa se asculte si sa incerce ca in final sa ajunga la un consens sau la un raspuns nou, imbunatatit ca urmare a discutiilor;

b)      Metoda cubului. Ii ajuta pe elevi sa studieze o tema, un concept din perspective diferite; ea presupune utilizarea unui cub (real sau imaginar) care are diferite instructiuni notate pe fiecare fata a sa, dupa cum urmeaza:

Descrie - cum arata?

Compara - cu ce se aseamana si de ce difera?

Asociaza - la ce te face sa te gandesti?

Analizeaza - din ce este facut?

Aplica - cum poate fi folosit?

Argumenteaza pro si contra - este bun sau rau? De ce?

Profesorul le cere elevilor sa scrie despre un anumit concept sau o anumita tema parcurgand toate cele sase fete ale cubului. Este preferabil sa se respecte ordinea prezentata pentru ca aceasta ii conduce pe elevi in mod treptat spre o gandire complexa;

c)      Tehnica "ciorchinelui". Este o tehnica de predare-invatare care incurajeaza pe elevi sa gandeasca liber si deschis, sa evidentieze diferitele conexiuni dintre idei sau chiar sa construiasca noi asociatii dintre acestea. Ea presupune parcurgerea urmatoarelor momente care, in forma imperativa, presupun respectarea unor prescriptii:

scrieti un cuvant sau o propozitie-nucleu in mijlocul tablei (sau a unei foi de hartie);

incepeti sa scrieti cuvinte sau sintagme care va vin in minte in legatura cu tema/problema pusa in discutie (scrisa in mijlocul tablei);

legati cuvintele sau ideile produse de cuvantul, sintagma sau propozitia-nucleu initiala prin trasarea unor linii care evidentiaza conexiunile dintre idei (conexiuni pe care le intuiti sau despre care credeti ca exista);

scrieti toate ideile care va vin in minte in legatura cu tema/problema propusa, pana la expirarea timpului alocat acestei activitati sau pana ati epuizat toate ideile care va vin in minte.

Tehnica "ciorchinelui" se poate utiliza si individual, dar folosita in grup da posibilitatea fiecarui elev sa ia cunostinta de ideile altora, de legaturile si asociatiile dintre acestea realizate de colegii sai.

d)      Investigatia comuna si reteaua de discutii. Este o tehnica de invatare bazata pe activitatea in grup, activitate ghidata de una sau mai multe intrebari formulate de profesor si care admit raspunsuri diferite, rezultat al unor optiuni bazate pe argumente. Aceasta metoda presupune:    

citirea/studierea de catre elevi, individual, a unui text care contine idei susceptibile de interpretari diverse;

gruparea elevilor in perechi si colaborarea lor pentru a raspunde la una sau mai multe intrebari formulate de catre profesor. Raspunsurile sunt rezultatul unor discutii si al adoptarii unei pozitii comune referitoare la obiectul intrebarilor. Fiecare grup elaboreaza o lista de motive care ii sustin pozitia adoptata;

constituirea la nivelul intregii clase a unei "retele de discutii" intre adeptii unei pozitii care sa produca argumentele necesare sustinerii acesteia si sa contracareze contraargumentele.

Adesea discutiile pe marginea unui subiect "controversat", pornind de la o intrebare care nu admite un singur raspuns cert, se poarta intre doua tabere:

cei care raspund afirmativ la intrebarea pusa, exprimandu-si acordul cu continutul acesteia (produc argumente pro);

cei care raspund negativ la intrebarea data exprimandu-si dezacordul cu continutul acesteia (produc argumente contra).

In activitatea de instruire bazata pe investigatia in grup si reteaua de discutii, trebuie respectate cateva cerinte:

incurajarea participarii tuturor membrilor grupului la discutii, pentru a realiza investigatia in comun;

rezumarea argumentelor grupului cu acordul tuturor participantilor;

concentrarea pe "demontarea" argumentelor pozitiei adverse si nu pe "atacul la persoana".

O astfel de metoda de instruire contribuie la dobandirea de catre elevi a unor abilitati si deprinderi referitoare la:

receptivitatea la argumentele oferite in sprijinul propriilor convingeri;

posibilitatea de a face presupuneri in legatura cu convingerile si credintele altora;

capacitatea fiecaruia de a-si exprima deschis si liber dezacordul intr-o problema;

capacitatea creativa pusa in evidenta prin construirea unor demersuri cognitive originale, dar si puternic argumentate etc.

Aceasta scurta prezentare a unora dintre metodele si tehnicile de dezvoltare a gandirii critice utilizate de catre profesori in activitatea desfasurata cu grupurile de elevi/studenti este in masura sa ne ofere doar un exemplu privind preocuparea lor atat pentru crearea unor conditii adecvate realizarii unei invatari eficiente, cat si pentru sporirea capacitatii creative si inovative a acestora.

Supunerea grupurilor scolare si, in general, a oricarui grup restrans, unei cercetari stiintifice, realizata din perspectiva noilor achizitii ale psihosociologiei, poate pune la indemana specialistilor din variate domenii ale vietii sociale modalitati la fel de eficiente de optimizare a activitatii din cadrul acestora. De aceea, ultima parte a acestui studiu documentar va fi consacrat analizei principalelor metode si tehnici de cercetare in psihosociologia grupurilor umane, menite sa descifreze modalitati dintre cele mai diverse de investigare a grupului social, a structurilor si proceselor ce iau nastere in cadrul acestuia.

Aplicatii si teme pentru reflectie

1. Comentati rolul gandirii divergente in actul de creatie. Dati un exemplu de utilizare a unui asemenea stil de gandire in procesul de inovare din cadrul colectivului in care lucrati.
2. Identificati cel putin trei argumente in sprijinul flexibilitatii proceselor cognitive, ca principala premisa a actului creativ.
3. Analizati comparativ principalele metode de stimulare a creativitatii.
4. Realizati un brainstorming cu tema: "Modalitati de eliminare a blocajelor care limiteaza manifestarea creativitatii de grup".
5. Analizati avantajele pe care le ofera principalele metode de dezvoltare a gandirii critice respectand pasii metodei mozaicului.
6. Realizati un eseu de minim 30 de randuri pornind de la urmatoarea afirmatie: "Nu exista metode bune sau rele, ci metode bine sau prost utilizate" (I. Cerghit).