Crima si criminalitatea ca forme speciale de devianta sociala

Crima si criminalitatea ca forme speciale de devianta sociala

CUPRINS :

Semnificatia sociala si culturala a deviantei si criminalitatii

Definitii si sensuri ale notiunii de devianta sociala

Raportul dintre « normal » si « patologic » in definirea delicventei si a criminalitatii

Devianta si criminalitatea ca « probleme sociale »

a)    Notiunea de « problema sociala »

b)   Relatia intre notiunea de problema sociala si conceptele de devianta si crima

Paradigme teoretice principale in domeniul sociologiei deviantei si a criminalitatii

a)    Paradigma functionalista

b)    Paradigma conflictului social

c)    Paradigma interactionalismului simbolic( Teoria « etichetarii »)

d)    Orientari fenomenologice in domeniul criminologiei si a penologiei

1. Semnificatia sociala si culturala a deviantei si criminalitatii

In orice societate exista si functioneaza un ansamblu de norme si prescriptii, obiceiuri si practici sociale, consistenta si coeiziunea interna, continuitatea si stabilitatea grupurilor, institutiilor si a comunitatiilor umane. Pentru acest motiv, societatea judeca si evalueaza comportamentul membrilor sai nu atat din punct de vedere al motivatiilor, cat mai ales din punctul de vedere al comformarii acestui comportament la normele si valorile unanim recunoscute.

Prin intermediul proceselor de socializare, adaptare si control social, orice societate transmite membrilor sai modelul sau normativ si cultural, facilitandu-le integrarea sociala, « invatarea » culturii grupului din care fac parte si deprinderea cu « rolurile sociale » pe care trebuie sa le indeplineasca.

Comportamentele socialmente normale ale membrilor unei societati sunt dictate astfel, de cultura, de apartenenta, care modeleaza un asa numit « socio-tip  personalitate de baza), ca element psiho-socio-cultural comun, constituit intr-o norma compatibila cu stilul de viata al societatii respective. Ca rezultat al socializarii, individul manifesta puternice tendinte de adeziune la normele si valorile grupului facand din ele un etalon al propriului comportament. La randul ei, societatea apreciaza indivizii dupa acest etalon, asteptand ca ei sa se comporte in moduri predictibile, comforme cu modelul cultural si normativ, cu mijloace legitime de actiune. Aceasta tendinta a comportamentului de a fi in concordanta cu regulile prescrise si cu asteptarile grupului, denumita conformitate, se deosebeste de conformism, care consta in acceptarea mecanica (fara motivatii interioare) a n ormelor si valorilor unui grup, impotriva propriilor convingeri ale individului.

Opusul starii de conformitate este neconformitatea sau, mai precis, devianta, care se poate defini ca lipsa de adeziune la modelul normativ si axologic al grupului, manifesta printr-un comportament « atipic » care incalca prescriptiile normative si violeaza cerintele institutionale. Diversitatea normelor si valorilor culturale, de la un grup la altul si de la o societate la alta, impiedica insa sa se considere comportamentul deviant ca fiind universal si omogen. In orice societate, comportamentul deviant acopera o mare varietate de tipuri, mergand de la asa-numitul comportament «  excentric » - gesturi insolite vestimentatie aparte si dezordine comportamentala, pana la comportamentele « disfunctionale » sau aberante inscrise in area delicventei, a tulburarii psihice, a subculturii si contraculturilor deviante sau marginale.

« Diagnosticarea » sau «  etichetarea »acestor fenomene sau comportamente ca fiind normale ori anormale depinde de natura normelor sociale,k de gradul de toleranta a societatii respective, ca si de pericolul actual sau potential pe care il prezinta pentru stabilirea vietii sociale.

Primele incercarii de a gasi o explicatie stiintifica deviantei se pot identifica in cercetarile interprinse asupra personalitatii « patologice » care acorda individului rolul determinant in producerea actelor deviante. Majoritatea acestor cercetari ajung la concluzia unilaterala ca violarea normelor sociale este savarsita, cel mai adesea, de catre indivizi «  deficienti », caracterizati prin tulburari de comportament sau de personalitate si a caror incapacitate funciara de a se adapta la cerintele sociale ii face sa adopte frecvent comportamente deviante si antisociale. Intreaga evolutie a cercetarii etiologice clasice a deviantei a fost orientata catre o descriere complexa a «  tipului constitutional » care este inclinat sa savarseasca acte deviante.

Fondata pe toate orientarile incipite, din perioada moderna, doctrina lui Kretschmer incearca sa distinga principalele tipuri caracteriale, ambitionand edificarea un ei veritabile antropologii care inglobeaza caracterele umane, inclusiv cele mai restranse ale personalitatilor «  patologice ».

Ca elemente principale Kretschmer distinge :

Constitutia - totalitatea caracteristicilor individuale pe baza genotipica (cele care deriva din ereditate)

Caracterul - totalitatea posibilitatilor reactionale afectivo-volitionale ale unui individ, asa cum au aparut ele in cursul dezvoltarii existentei sale [] pornind de la constitutia sa ereditara si de la ansamblul factorilor exogeni : influente somatice, educatia psihica, mediul si urmele evenimentelor traite

Temperamentul - parte a psihismului care, prin directia umorala, se afla in corelatie cu structura corporala.

Biotipografia si psihotipologia lui Kretschmer au fost continuate de conceptia lui Sheldon, care adauga studiul personalitatii, dimensiunea sociotopologica (relatiile familiale, raporturile si aspiratiile sociale).

Devianta este in mod fundamental un fenomen sociologic si nu unul psihologic, manifestand o evolutie spatiala si temporala, avand un caracter relativ si cultural.

2. Definitii si sensuri ale notiunii de devianta sociala

Devianta reprezinta orice act, conduita sau manifestare care violeaza normele scrise sau nescrise ale societatii ori ale unui grup social particular. Reprezentand un tip de comportament care se opune celui conventional sau conformist, devianta poate fi definita in doua moduri: in raport cu codurile legale formale definitia legala( juridica) si in raport cu normele sociale si culturale definitia sociala.

a) Definitia legala (juridica)

Toate societatile condamna anumite comportamente. Omorul, violul, incestul, tradarea de tara si furtul sunt, in general, considerate reprobabile in majoritatea societatilor. In societatile industriale avansate, aceste actiuni sunt prohibite prin coduri legale formale si exista pedepse pentru cei care le comit. Astfel de actiuni sunt considerate deviante din punct de vedere legal. Pe langa aceste delicte grave, multe societati considera si alte comportamente drept violari ale normelor legale; acestea includ actiuni cum sunt incalcarea legilor de circulatie, tulburarea linistii, purtarea unei arme ascunse si, mai recent, intrarea in datele unui calculator strain, modificarea sau stergerea acestor date.

Delicventa juvenila se refera la violarea normelor legale de catre cei care sunt sub varsta la care legea trateaza oamenii ca adulti. Pe langa legile care definesc anumite acte drept delicte, indiferent cine le comite, exista altele care sunt specific legate de varsta. "Starea de neascultare" si "chiulul de la scoala" sunt printre comportamentele care ii aduc pe tineri, nu pe adulti, in contact cu politia si tribunalele.

Devianta exista in toata lumea, in ciuda faptului ca normele legale specifice care definesc comportamentul inacceptabil pot varia de la o societate la alta. In Statele Unite, legea penala este adoptata de diferitele state, precum si de guvernul federal. Astfel, ceea ce poate fi o crima intr-un stat (de pilda, cumpararea unei arme personale) poate sa nu fie considerata crima in altul. Ceea ce este considerat devianta in sensul legal variaza nu numai de la societate la societate, ci si de la zona la zona in cadrul societatilor industriale mari.

b) Definitii sociale

Delictul este usor de definit ca o forma devianta de comportament. Mai greu de definit sunt acele forme de comportament care sunt considerate deviante din punct de vedere social, adica, cele care violeaza normele sociale, dar nu codul legal. Sa dam doua exemple: pana recent, purtarea cerceilor era considerata nepotrivita pentru barbati. In anii saizeci si saptezeci, multi tineri au renuntat la aceasta conventie si, in mod sfidator, purtau parul lung, iar tineretul, in general, se imbraca evident mai neglijent (deseori blugi vechi si tricouri) decat era considerat corespunzator. In contextul epocii, astfel de comportamente erau considerate deviante din punct de vedere social; ele nu se conformau normelor generale ale societatii, dar nu erau o amenintare suficienta pentru ordinea sociala incat sa fie definite drept delicte.
Asemenea abeteri sau transgresari ale normelor si regulilor sociale exista in orice societate si ele pot sa fie mai mult sau mai putin deviante, in functie de standardele valorice si morale care orienteaza actiunile indivizilor si de conduitele medii sau normale recunoscute de societate.

In general, conceptele utilizate in legatura cu fenomenul de devianta sociala sunt :

a)      Norma, care reprezinta o regula sociala de conduita sau un model « standard » de comportament, definit prin asteptarile unui grup social fata de un anumit tip de comportament.

b)      Conformitatea, definita prin compatibilitatea concretizata in elaborarea unor raspunsuri normale, prescrise de norma.

c)      Devianta, constand in nonconformitatea cu normele sociale sau intr-un conflict normativ cu standardele societatii.

Pe baza acestor definitii se pot identifica mai multe feluri de devianta 
Astfel (CUSSON):
- infractiuni si delicte;
- sinuciderile;
- consumul de droguri;
- transgresiunile sexuale;
- deviantele sociale;
- bolile mentale etc.
Devianta nu trebuie confundata sau identificata cu nonconformitatea, deoarece prima presupune doar conformitatea cu normele sociale generale, dar si conformitatea cu normele proprii unui subgrup social sau unei subculturi. De aceea pentru sociologi devianta consta in fapta sau actiunea unui individ, membru al unui grup social, de transgresare sau schimbare a normelor acelui grup.

Asadar, notiunile de devianta si normalitate sau de crima si anormalitate sunt relative, in sensul ca nu pot fi evaluate decat prin intermediul standardelor culturale existente in societatea, colectivitatea sau grupul luat ca referinta.

3. Raportul dintre « normal » si « patologie »n in definirea delicventei si a criminalitatii

Comportamentul deviant si criminal poate fi inteles in doua moduri.

a)       fie ca produsul unei incapacitati functionale a individului, datorita unor deficiente de adaptare sau anormalitati psihice ( punct de vedere « Substantial »)

b)      fie ca produs al unei forme de comportament perfect normal, dar incompatibil cu standardele de normalitate ale grupului sau ale contextului cultural ( punctul de vedere «  situational »)

Utilizand drept criteriu de delimitare a faptelor si a fenomenelor sociale NORMA, E. Durkheim a fost primul sociolog care a afirmat ca normalitatea sociala este o caracteristica a deviantei si a criminalitatii intr-o societate. Este deci normal, tot ceea ce este in concordanta cu norma( morala, juridica, religioasa etc) sau, altfel spus, tot ceea ce este asa cum trebuie sa fie. Dimpotriva este patologic(anormal) tot ceea ce contravine normei sa i se opune acesteia, tot «  ceea ce ar trebui sa fie altfel decat este.

Spre deosebire de interpretarile din domeniulo clasic a sociologiei deviantei si criminalitatii, care au considerat devianta si crima ca fenomene anormale ( patologice), incercand chiar identificarea unor cauze patologice in personalitaea sau psihicul individului, Durkheim, le-a considerat ca fiind normale in orice societate, atat in termenii aparitiei, cat si in cei ai consecintelor produse in societate. Devianta si crima sunt normale in orice societate in termenii aparitiei shi a manifwstarii lor., deoarece nici o societate nu poate sa impuna conformarea totala a membrilor sai fata de normele si reglementarile sale sociale. Iar daca societatea ar putea asigura acest lucru, ea ar avea un caracter atat de represiv incat nu ar lasa nici o posibilitate indivizilor pentru desfasurarea libera a actiuniilor lor. De aceea, devierea de la normele societatii este chiar necesara si normala daca societatea doreste sa ramana flexibila si favorabila schimbarii si adaptarii

Acolo unde exista devianta si crima, sentimentele colective sunt suficient de puternice si de flexibile ca sa dobandeasca noi forme de manifestare., iar uneori crima ajuta la determinarea formei pe care o vor dobandii, reprezentand intr-o anumita masura, un fel de anticipare a moralitatii, un pas spre ceea ce va fi.

Devianta si crima sunt normale , intrucat orice act criminal antreneaza reactii de respingere din partea societatii, asadar actul criminal sau deviant genereaza consecinte neanticipate ale « constiintei colective ».

Astfel unii sociologi vor utiliza criterii normative, culturale si statistice pentru definireaq normalitatii si a anormalitatii, considerand normalul ca fiind ceea ce prevaleaza cel mai mult intr-o societate, in timp ce anormalul( patologicul) corespunde numai unor conditii exceptionale sau foarte rar existente in societate. Asadar , atat normalul , cat si patologicul sunt creatii cu caracter cultural, fiind dependente, in mare masura, de contextul social-cultural si normativ, astfel ca o anumita fapta sau un anumit comportament pot fi considerate ca normale intr-un anumit context social si patologic in altul si inves.

4. Devianta si criminalitatea ca «  probleme sociale »

a)      Notiunea de «  problema sociama »

Sociologia problemelor sociale a reprezentat una dintre sursele principale ale construirii sociologiei deviantei si a criminalitatii

Sociologia Crimei si a Criminalitatii

Sorin M. Radulescu Dan Banciu

-https://facultate.regielive.ro/cursuri/sociologie/devianta-57865.html