Eforturile organizatiilor internationale in directia elaborarii si adoptarii unui cadru institutional de tratament penal armonizat pe plan international

Eforturile organizatiilor internationale in directia elaborarii si adoptarii unui cadru institutional de tratament penal armonizat pe plan international

A. Propunerile INTERPOL

In ultimii ani, s-au facut numeroase incercari de definire mai completa a notiunii de asociatie criminala, si implicit de crima orga­nizata. Astfel, la primul colocviu al Interpol-ului asupra crimei or­ganizate care s-a tinut in Franta, la St.Cloud, in luna mai 1988, in­fractiunea de crima organizata a fost definita ca fiind "orice intreprin­dere sau grup de persoane angajate intr-o activitate continua ilegala care are ca scop principal realizarea de profituri, independent de frontierele nationale". Definitia a fost criticata deoarece nu cuprindea conditia ca grupul criminal sa aiba o anumita structura organi­zatorica. Politia germana a propus Interpolului un alt concept, defi­nind crima organizata ca fiind "orice grupare de persoane care au decis in mod constient si deliberat sa coopereze in vederea desfasurarii de activitati ilegale pentru o perioada de timp, impartindu-si sarcinile intre membrii sai, utilizand adesea sisteme ale suprastructurii moderne, in scopul de a obtine profituri substantiale intr-un mod cat mai rapid posibil". Definitia a fost la randul ei criticata, pentru ca lipsea elementul de violenta pentru atingerea scopurilor organizatiei.

Pe baza acestor sugestii, Departamentul pentru crima organiza­ta din cadrul Interpolului a redefinit aceasta notiune: "orice grup avand o structura de corp constituit care are ca scop obtinerea de profituri prin mijloace ilegale, adesea folosind teama si coruptia". Ca trasaturi specifice activitatilor desfasurate de organizatiile criminale au fost desprinse urmatoarele: utilizarea coruptiei si a violentei, continuitatea in plan teritorial, disciplina, infiintarea de intreprinderi proprii, intrepatrunderea cu intreprinderile legale, utilizarea unor ritualuri la aderare.

B. Propunerile O.N.U.

1. Organizatia Natiunilor Unite a avut intotdeauna un rol central in lupta impotriva crimei organizate transnationale, in toate manifes­tarile ei specifice, precum traficul de droguri, coruptia, spalarea bani­lor, traficul cu emigranti ilegali.

Principalul instrument multilateral in lupta impotriva crimei organizate este, la acest nivel, Conventia Internationala impotriva Tra­ficului Ilicit cu Substante Narcotice si Psihotrope, adoptata in anul 1988. Aceasta conventie contine o serie de prevederi referitoare la dezvoltarea cooperarii internationale in ceea ce priveste extradarea, confiscarea valorilor dobandite ilicit, asistenta juridica mutuala, coo­perarea intre agentiile de impunere a legii din statele membre, con­trolul substantelor chimice precursoare si esentiale si distrugerea recoltelor de plante din care se produc unele substante psihotrope. O suta cincizeci de tari au semnat pana la aceasta data Conventia, ceea ce reprezinta o demonstratie semnificativa a consensului.

2. In ultimii ani, ONU a facut noi pasi in lupta contra crimei organizate. Astfel, in anul 1994, la Conferinta mondiala ministeriala asupra crimei organizate transnationale care a avut loc la Napoli, Italia, statele membre ale ONU au adoptat Declaratia politica de la Napoli si Planul global de actiune impotriva crimei organizate trans­nationale cu privire la intarirea si imbunatatirea "capacitatii nationa­le si internationale de a coopera impotriva crimei organizate transna­tionale si la punerea bazelor pentru actiuni concertate si globale efective impotriva crimei organizate transnationale si prevenirea expansiunii sale ulterioare".

Declaratia politica si Planul de actiune atrag atentia asupra necesitatii unei definiri general acceptate a crimei organizate si asu­pra nevoii de a evidentia principalele caracteristici structurale si modul de operare. S-a aratat ca pentru a preveni si combate acest fenomen, sunt necesare studii criminologice de mare acuratete, adop­tarea de noi legislatii penale (substantiale si procedurale) ca si forma­rea unor structuri organizationale adecvate. O importanta speciala a fost acordata cooperarii internationale. In aceasta privinta s-a propus ca asistenta bilaterala si multilaterala sa fie imbunatatita, ca si acordurile si conventiile asupra extradarii, asistentei juridice mutua­le, culegerii de informatii, precum si schimburilor si cooperarii judici­are. Intrucat principalul scop al organizatiilor criminale este profitul, Planul de actiune sugereaza statelor membre sa incrimineze spalarea banilor, sa adopte masuri legislative pentru confiscarea produsului ilicit al crimei si pentru a mari transparenta sistemelor financiare.

Cu privire la dezvoltarea a instrumentelor juridice internationa­le, Conferinta ministeriala a cerut Comisiei pentru Prevenirea Crimi­nalitatii si Justitie Penala sa examineze posibilitatea elaborarii unei conventii impotriva crimei organizate transnationale. Mai mult chiar, Comisiei i s-a atribuit sarcina de pune in practica planul de actiune la nivel national, regional si international.

Adunarea Generala a ONU a aprobat Declaratia politica de la Napoli si Planul global de actiune prin Rezolutia 49/159. De aseme­nea, Consiliul Economic si Social, prin Rezolutia 11/1995, a cerut Comisiei pentru Prevenirea Criminalitatii si Justitie Penala sa asigure si sa monitorizeze indeplinirea lor totala cerand Secretarului general sa solicite punctul de vedere al guvernelor in legatura cu oportuni­tatea si impactul posibil al adoptarii altor instrumente internationale, cum ar fi adoptarea unei Conventii impotriva crimei organizate trans­nationale. In aceeasi rezolutie, Consiliul a aprobat infiintarea unei banci de date centrale cuprinzand informatii despre legislatia existen­ta si structurile organizationale impotriva crimei organizate pe plan mondial. Pentru urmarirea acestor rezolutii a fost convocat, la Buenos Aires, in anul 1995 un Simpozion regional ministerial asupra tradu­cerii in viata a Declaratiei Politice si a Planului de actiune de la Napoli. Simpozionul a cerut cresterea gradului de cooperare tehnica, de coordonare strategica si de actiune legislativa in vederea combate­rii crimei organizate. Pentru a promova actiunea nationala si regio­nala, Simpozionul a adoptat Declaratia de la Buenos Aires asupra prevenirii si controlului crimei organizate transnationale

3. Cu prilejul lucrarilor celui de-al noualea Congres al ONU pentru Prevenirea Criminalitatii si Tratamentul Infractorilor, care au avut loc la Cairo, in Egipt, in perioada 29 aprilie - 8 mai 1995, in Rezolutia 2, intitulata "Cooperarea internationala si asistenta practica pentru intarirea suprematiei legii: dezvoltarea instrumentelor ONU", Comisia pentru Prevenirea Criminalitatii si Justitie Penala a sugerat sa fie desemnat un Grup interguvernamental de Experti care sa analizeze recomandarile practice pentru dezvoltarea mecanismelor de cooperare internationala, precum si dezvoltarea unui model de legislatie asupra extradarii. Prin Rezolutia 27 din 24.07.1996, Consi­liul Economic si Social a infiintat un grup de experti pentru tradu­cerea in viata a Declaratiei politice si a Planului de actiune impotriva crimei organizate transnationale si i-a conferit acestuia sarcina de a asista Comisia ONU pentru Prevenirea Crimei si Justitie Penala in materia punerii in aplicare a planului de actiune.

4. La 12 decembrie1996, Adunarea Generala a ONU a adoptat Rezolutia 51/120, prin care cerea Secretarului general sa invite toate statele sa-si declare pozitia asupra elaborarii unei Conventii asupra crimei organizate, luand in considerare Proiectul de rezolutie introdus de guvernul Poloniei. La data de 24 octombrie 1996, Polonia, alaturi de mai multe tari printre care si Romania, au propus un Proiect de rezolutie asupra crimei organizate pentru a fi discutat in Adunarea Generala ONU. In Proiect, crima organizata era definita ca fiind "activitatile desfasurate de orice grup format din cel putin trei persoane, intre care exista raporturi ierarhice sau personale care permit celor aflati la conducere sa se imbogateasca sau sa controleze teritorii sau piete interne sau straine, prin folosirea violentei ori coruptiei, urmand fie sa desfasoare o activitate infractionala, fie sa se infiltreze in eco­nomia legala folosind, in special, mijloacele de mai jos:

a) traficul ilicit de stupefiante si spalarea banilor;

b) traficul de carne vie;

c) falsul de moneda;

d) traficul de obiecte din patrimoniul national;

e) furtul de materiale radioactive;

f) actele teroriste;

g) traficul de arme si materiale explozive;

h) traficul de autoturisme;

i) coruperea functionarilor.

In Proiect se arata ca expresia "crima organizata" inglobeaza orice fapta comisa de un membru al unui grup, cu ocazia desfasurarii activitatii infractionale, de catre respectivul grup. De asemenea, in acest document se propunea ca statele sa sanctioneze participarea sau asocierea la un grup al crimei organizate in scopul comiterii de infractiuni, sa se prevada posibilitatea angajarii raspunderea penala a persoanelor morale care obtin profituri dintr-o organizatie criminala sau care servesc drept acoperire unei asemenea organizatii.

5. Importanta acestei chestiuni a determinat Comisia Natiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalitatii si Justitie Penala sa decida elaborarea unui Proiect de Conventie impotriva crimei transnationale organizate, dispunand infiintarea unui Comitet Interguvernamental Ad Hoc de Experti.

In luna aprilie 1997, la o intalnire pe aceasta tema, desfasurata in Italia s-a discutat schita Proiectului-cadru al conventiei impotriva crimei organizate. S-a subliniat, cu aceasta ocazie, necesitatea unei definiri comune clare si specifice a crimei organizate, precum si stabilirea unei liste de infractiuni specifice activitatilor ilicite savarsite de organizatiile criminale: frauda, spalarea banilor, estorcarea de fonduri si camataria, rapirea, infractiunile prin computer, traficul cu copii, omuciderea, precum si traficul cu arme.

La 21 iulie 1997, Consiliul Economico-Social a adoptat Rezolutia 22/1997, prin care cerea Comitetului interguvernamental de experti - care elabora, in acel moment, cadrul preliminar al conventiei impo­triva crimei organizate - sa tina seama de instrumentele interna­tionale existente, de Proiectul-cadru al Conventiei ONU prezentat de guvernul Poloniei, de rapoartele Grupului pentru traducerea in viata a Declaratiei de la Napoli si a Planului de actiune. Consiliul reco­manda ca prioritare masurile de cooperare juridica si politieneasca, mai ales privind asistenta mutuala, extradarea, spalarea banilor si confiscarea bunurilor ilicite, protectia martorilor, punerea la dispozitie a informatiilor, instruirea si alte forme de asistenta tehnica. Se reco­manda, de asemenea, sa se ia in considerare ca infractiuni de tipul crimei organizate traficul ilegal de copii, migrarea ilegala, coruptia, furtul de autovehicule de lux si infractiunile privind traficul cu arme de foc.

Comitetul interguvernamental de experti s-a reunit, pentru prima data, in perioada 2-6 februarie 1998, la Varsovia, unde s-au discutat diferite abordari structurale si conceptuale ale Proiectului. Activitatea Comitetului s-a concretizat intr-un document de lucru care continea optiuni alternative asupra formularii diferitelor articole ale Conventiei. Eforturile pe aceasta tema au fost continuate in perioada 21-30 aprilie 1998, cu prilejul celei de-a saptea sesiuni a Comisiei Natiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalitatii si Justitie Penala, sub conducerea profesorului Luigi Lauriola, fiind obtinute unele progrese remarcabile in problemele-cheie ale Proiectului cum ar fi: scopul conventiei, definirea termenilor, jurisdictia si extradarea.

Lucrarile comitetului au continuat la Buenos Aires, in perioada 31 august - 4 septembrie 1998. Pe parcursul acestora s-a evidentiat faptul ca definirea conceptului de crima organizata este extrem de dificila, provocand numeroase discutii contradictorii.

Reprezentantii mai multor state, printre care Statele Unite si tarile Uniunii Europene s-au opus definirii crimei organizate pe baza unei liste exhaustive ori ilustrative de infractiuni savarsite de membrii organizatiilor criminale, in timp ce reprezentantii altor state au insis­tat pentru includerea unei asemenea liste apreciind ca aceasta con­fera mai multa claritate conceptuala. Serioase controverse au fost determinate si de alte problematici importante ale textului Proiectului cum ar fi: raspunderea penala a persoanelor juridice, aplicarea legii penale in spatiu si sanctionarea simplei calitati de membru al unei asociatii criminale.

Cu privire la raspunderea penala a persoanelor juridice, unii dintre participanti s-au opus categoric, deoarece legislatiile penale din tarile lor respecta principiul "societas delinquere non potest". Final­mente, s-a optat pentru propunerea ca fiecare tara sa decida asupra posibilitatii ca persoanele juridice sa fie sanctionate "daca obtin profit din crima organizata ori daca functioneaza ca paravan pentru orga­nizatiile criminale". Nu va fi obligatoriu ca sanctiunea aplicata aces­tora sa fie penala. Ea poate fi civila, administrativa sau comerciala.

Comitetul interguvernamental pentru elaborarea Conventiei im­potriva crimei transnationale organizate a depus un prim proiect la data de15 decembrie 1998, pentru a fi studiat si, eventual, discutat in Adunarea Generala ONU. In expunerea de motive (art.1) se precizeaza ca "scopul Conventiei este de a promova cooperarea intre Statele Parti impotriva crimei organizate cu dimensiune internationala. In realiza­rea obligatiilor care le revin, Partile vor lua toate masurile necesare, inclusiv legislative si administrative, in conformitate cu prevederile fundamentale ale propriilor sisteme legislative".

Asemanator cu definitia propusa in Proiectul din 1996, prin "crima organizata" autorii inteleg "activitatile desfasurate de orice grup format din trei sau mai multe persoane, intre care exista raporturi ierarhice sau personale, care permit celor aflati la conducere sa se imbogateasca sau sa controleze teritorii sau piete interne sau straine, prin folosirea violentei, intimidarii sau coruptiei, urmand fie sa desfa­soare o activitate infractionala, fie sa se infiltreze in economia legala"

Intr-o definitie alternativa se adauga modalitatile de realizare a infractiunii, in principal, prin:

Traficul ilicit de narcotice sau substante psihotrope si reciclarea banilor, asa cum este definit in Conventia Natiunilor Unite impotriva Traficului Ilicit de Narcotice si Substante psihotrope din 1988;

Traficul de persoane, asa cum este definit in Conventia pentru Suprimarea Traficului de Persoane si a Exploatarii prostitutiei din 1949;

Falsificarea banilor, asa cum este definita in Conventia Inter­nationala pentru Suprimarea Falsificarii Banilor din 1929;

Traficul ilicit sau furtul de obiecte culturale, asa cum este definit de Conventia Organizatiei educationale, stiintifice si culturale a Natiunilor Unite si Institutului International pentru unificarea dreptului privat privind mijloacele de interzicere si prevenire a importului, exportului si transferului ilicit ori detinerii de proprie­tate culturala din 1970 precum si de Conventia asupra obiec­telor culturale furate si exportate ilegal din 1995;

Furtul de material nuclear, folosirea ilicita a acestuia sau ame­nintarea cu folosirea ilicita impotriva populatiei, asa cum este definita de Conventia asupra protectiei fizice a materialelor nucleare din 1980;

Actele teroriste;

Traficul ilicit sau furtul de arme si materiale explozive;

Traficul ilicit sau furtul de vehicule;

Coruperea functionarilor publici.

Prin "crima organizata", autorii inteleg, de asemenea, "savarsi­rea oricarei fapte de catre un membru al grupului, ca parte a activitatii infractionale a unei astfel de organizatii"

Pentru a se decide daca o fapta penala apartine crimei organi­zate vor fi luate in considerare urmatoarele elemente:

natura infractiunii;

caracterul transnational al acesteia;

daca a implicat reciclarea banilor;

daca infractiunea a presupus mijloace materiale si eforturi semnificative pentru planificare in vederea savarsirii acesteia.

Participarea intr-o organizatie criminala (art.3) se caracterizeaza prin "intentia faptuitorului de a face parte din asociatia infractionala si de a contribui o perioada nedefinita la realizarea programului criminal al acesteia".

Proiectul a fost restituit pentru revizuire si completare, motiv pentru care Comitetul si-a reluat lucrarile in a patra sesiune, desfa­surata la Viena, in perioada 28 iunie - 9 iulie 1999. Desi Comitetul a furnizat, la finalul sesiunii, un Proiect revizuit de Conventie a Natiu­nilor Unite impotriva Criminalitatii Organizate Transnationale , se preconizeaza ca acest document sa fie imbunatatit si adoptat cu prilejul Adunarii Mileniului, la sfarsitul anului 2000.

Cea mai importanta modificare cuprinsa in Proiectul revizuit se refera la inlaturarea oricarei definitii a conceptului de crima organi­zata, preferandu-se definirea grupului criminal organizat ca fiind "un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, existent pe o anumita perioada de timp si avand ca scop savarsirea de infractiuni grave prin utilizarea violentei, intimidarii, coruptiei ori altor mijloace, in scopul obtinerii, direct sau indirect, de beneficii financiare sau materia­le" (art.2 lit.a). Intrucat "crima organizata" nu este un termen juridic, discutia de aceasta tema este, de fapt, o dezbatere cu privire la ele­mentele constitutive ale acestei forme de criminalitate

Pornind de la acest concept, Proiectul defineste alti termeni , cum ar fi: "infractiuni grave", "grup structurat", "existent pe o anu­mita perioada de timp", "produse ilicite ale crimei", "trafic controlat", "institutii financiare" etc., fiecare dintre acestia avand ca scop asi­gu­rarea claritatii si rigorii textului Conventiei.

Articolul 3, consacrat sanctionarii participarii intr-un grup cri­minal organizat, solicita statelor semnatare sa incrimineze "organiza­rea, conducerea, sprijinirea, instigarea, facilitarea ori consilierea savar­sirii unor infractiuni grave implicand un grup criminal organizat" (lit.a), precum si:

intelegerea cu una sau mai multe persoane pentru a savarsi infractiuni grave implicand un grup criminal organizat, cu scopul de a obtine beneficii financiare sau materiale si, acolo unde legea nationala prevede, implicand savarsirea de catre unul dintre participanti a unei fapte prin care intelegerea este transpusa in realitate;

fapta persoanei care, cunoscand scopul si faptele ilicite ale unui grup criminal organizat, ori intentia unui astfel de grup de a savarsi infractiunile prevazute la art.2 lit.a,

participa la activitatile ilicite ale acestuia,

ori desfasoara alte activitati prin care contribuie la atin­gerea scopurilor grupului criminal;

Articolul 4 este consacrat sanctionarii spalarii banilor. Conform textului (alin.1) , fiecare stat semnatar trebuie sa adopte masuri legislative de a incrimina, cand se savarseste cu stiinta:

a)          schimbarea sau transferul de valori, cunoscand ca acestea provin din savarsirea unor infractiuni, in scopul ascunderii sau disimularii originii ilicite a acestora, precum si pentru ajutarea persoanelor implicate in astfel de activitati pentru a se sustrage consecintelor juridice ale faptelor lor;

b)          ascunderea sau disimularea naturii reale, a provenientei, apartenentei, locatiei, dispozitiei, miscarii proprietatii bunuri­lor sau a dreptului asupra acestora, cunoscand ca acestea provin din savarsirea de infractiuni;

c)          dobandirea, posesia sau utilizarea (dispozitia, administra­rea, depozitarea in siguranta, schimbul valutar, garantarea, reinvestirea, transferul ori transportul) de bunuri, cunos­cand, in momentul primirii lor, ca acestea provin din savar­sirea de infractiuni;

d)          asocierea ori intelegerea de a savarsi, tentativa de a savarsi precum si ajutarea, instigarea, facilitarea si consilierea sa­varsirii oricareia dintre infractiunile prevazute in acest articol;

De asemenea, se solicita statelor sa incrimineze (alin.3):

nedenuntarea infractiunii de spalare a banilor,

tentativa de a obtine un folos din spalarea banilor,

faptele prin care se incurajeaza continuarea activitatilor ili­cite ale grupului criminal organizat.

Articolul 4 bis se refera la masurile organizatorice privind insti­tutiile financiare, destinate sa previna si sa descopere operatiunile de spalare a banilor. Intre acestea figureaza:

licentierea si reexaminarea lor periodica;

ridicarea secretului bancar in cazurile de urmarire penala a operatiunilor de spalare a banilor;

inregistrarea operatiunilor de cont si a altor tranzactii pentru o perioada de cel putin cinci ani;

interzicerea conturilor anonime ori a celor deschise sub falsa identitate;

obligarea institutiilor financiare sa semnaleze suspiciunile cu privire la tranzactiile neobisnuite.

Articolul 4 ter, consacrat prevenirii coruptiei, prevede ca fap­tele de luare de mita sa fie pedepsite mai grav daca corupatorul este un membru al unui grup criminal organizat.

Raspunderea persoanelor juridice pentru savarsirea de fapte penale ori de a obtine profit din activitati care implica un grup crimi­nal organizat este tratata in articolul 5 si prevede sanctiuni penale, civile sau administrative.

Importante prevederi (art.7) se refera la confiscarea produsu­lui ilicit al infractiunilor savarsite de grupul criminal constituit, precum si a dispozitivelor, instrumentelor ori echipamentelor utilizate ori destinate savarsirii acestor infractiuni. Considerandu-se ca lipsirea grupurilor criminale organizate de beneficiile activitatilor lor ilicite re­prezinta o cale importanta de descurajare a crimei organizate, statele sunt solicitate sa ia toate masurile admisibile din punct de vedere juridic in acest sens. Proiectul revizuit de Conventie pune un accent deosebit asupra blocarii conturilor persoanelor suspecte, ca masura asiguratorie pe timpul desfasurarii investigatiilor si urmaririi penale. Reglementarile, la nivel national, nu trebuie sa admita ca institutiile financiare sa poata invoca secretul bancar pentru a refuza, pe aceasta cale, luarea masurilor solicitate de organele judiciare. De asemenea, se prevede ca persoanele condamnate ca membri ai grupurilor crimi­nale organizate sa faca dovada provenientei licite a intregii lor averi.

Fiecare stat semnatar are competenta de jurisdictie (art.9) asu­pra infractiunilor prevazute in Conventie atunci cand acestea se sa­varsesc pe teritoriul sau ori la bordul navelor sau aeronavelor inre­gistrate in statul respectiv, daca:

faptuitorul este cetatean sau rezident al statului respectiv;

infractiunea a fost indreptata impotriva unui cetatean al sau;

infractiunea a produs efecte considerabile in acel stat.

Daca mai multe state isi afirma competenta de jurisdictie asupra unei infractiuni prevazute in Conventie, statele interesate sunt tinute sa-si coordoneze masurile prin intelegere reciproca.

Alte prevederi ale Proiectului se refera la cooperarea statelor in materie de extradare (art.10), asistenta juridica reciproca (art.14), tehnicile speciale utilizate pe parcursul investigatiilor si al urmaririi penale, transferul intre statele semnatare a valorilor ilicite confiscate de la persoanele condamnate (art16), cazierul judiciar al membrilor grupului criminal organizat (art.17), asigurarea protectiei martorilor si victimelor (art.18) cooperarea internationala directa intre autoritatile judiciare (art.18bis - art.21), prevenirea crimei organizate pe plan national si international (art.22).

Astfel, se prevede ca statele care conditioneaza extradarea de existenta tratatelor bilaterale, sa considere Conventia ca baza legala in materia extradarii persoanelor care se gasesc sub incidenta aceste­ia. Statele care, din motive temeinice, refuza extradarea, trebuie sa ia neintarziat masuri pentru a deferi justitiei nationale, la solicitarea statului interesat, cazurile privind savarsirea infractiunilor prevazute in Conventie.

Asistenta juridica reciproca poate fi solicitata pentru urmatoa­rele scopuri:

obtinerea probelor ori declaratiilor;

transmiterea de documente judiciare;

realizarea sechestrului judiciar;

examinarea obiectelor si locurilor;

furnizarea informatiilor cu caracter judiciar;

furnizarea de documente originale ori de copii legalizate ale documentelor relevante, inclusiv cele privind operatiuni ban­care, financiare ori comerciale;

identificarea ori inventarierea, cu scop probatoriu, a valorilor provenite din savarsirea faptelor penale, a proprietatilor, dis­pozitivelor ori altor bunuri;

facilitarea prezentarii unor persoane in fata justitiei;

orice alt tip de asistenta permisa de legea statului solicitat.

Asistenta juridica mutuala poate fi refuzata daca:

solicitarea de asistenta nu corespunde prevederilor Conventiei;

statul solicitat considera ca punerea in executare a cererii de asistenta ar prejudicia suveranitatea sa, securitatea, ordinea publica, ori alte interese majore;

legea statului solicitat interzice autoritatilor sa dea curs cererii de asistenta deoarece se afla in desfasurare o actiune judici­ara in acelasi caz;

punerea in aplicare a cererii de asistenta este contrara legii statului solicitat;

infractiunea care face obiectul cererii de asistenta nu este incriminata de legea penala a statului solicitat (lipsa dublei incriminari).

Cu privire la tehnicile speciale de investigare a infractiunilor care fac obiectul de reglementare al Conventiei, se solicita statelor semnatare sa asigure baza legala pentru ca institutiile abilitate sa poata desfasura activitati specifice, cum ar fi livrarile controlate, su­pravegherea inclusiv electronica, operatiunile acoperite etc. in scopul obtinerii probelor necesare tragerii la raspundere a infractorilor. Tehnicile speciale de investigare pot fi utilizate la nivel international pe baza intelegerilor bilaterale.

Protectia martorilor si a victimelor este tratata in art.18. Se cere statelor sa adopte masuri adecvate prin care sa se asigure o protectie efectiva persoanelor care accepta sa depuna marturie in cauzele penale de crima organizata, impotriva actelor de razbunare sau intimidare intreprinse de membrii grupului criminal. Astfel de masuri trebuie sa vizeze, de asemenea, rudele martorilor si alte persoane apropiate acestora, daca se considera necesar. Intre masurile de protectie luate in considerare figureaza si acceptarea depozitiilor martorilor pe calea mijloacelor tehnologiei moderne de comunicare, cu conditia sa nu se prejudicieze dreptul la aparare a acuzatilor. Astfel, pe aceasta cale, se poate asigura contradictorialitatea procesu­lui penal si posibilitatea ca apararea sa puna intrebari martorilor fara ca acestia sa fie efectiv prezenti in proces.

In acelasi sens, Proiectul prevede posibilitatea adoptarii unor masuri de impunitate ori de reducere a pedepselor pentru martorii care, desi implicati ca membri ai grupului criminal, coopereaza in mod substantial cu organele de justitie, contribuind in mod efectiv la probarea activitatilor ilicite ale membrilor grupului.

Numeroase prevederi ale Proiectului de Conventie impotriva Crimei Organizate Transnationale se refera la cooperarea statelor in aceasta materie, luandu-se in considerare domeniile cooperarii, caile de realizare a cooperarii, institutiile abilitate, obtinerea si schimbul de informatii la nivel international, pregatirea in comun a personalului si asistenta tehnica reciproca, masurile de prevenire a acestui fenomen la nivel national si international.

6. Alaturi de elaborarea Proiectului de Conventie impotriva Cri­mei Organizate Transnationale, institutiile specializate ale ONU au a­nalizat si au adoptat numeroase alte rezolutii in lupta impotriva com­portamentului criminal tipic gruparilor organizate criminale. Manifes­tari specifice crimei organizate, precum coruptia, traficul cu migranti ilegali si traficul ilicit cu copii au fost discutate la a sasea sesiune a Conventiei pentru prevenirea crimei si justitie criminala.

Astfel, la data de 24 iulie 1995, Consiliul economico-social a adoptat Rezolutia 10/1995 privind actiunile justitiei penale impotriva traficului cu migranti ilegali. Mai mult, a evidentiat faptul ca un numar important de tari este inca deficitar in domeniul legislatiei privind aceasta problema. La data de 12 decembrie 1996, Adunarea generala a adoptat Rezolutia 51/62 intitulata "Masuri de prevenire a traficului cu straini". Declaratia ONU asupra criminalitatii si secu­ritatii publice, continuta in Rezolutia 51/62, este de o deosebita rele­vanta, intrucat articolele 1 si 7 (d) ale Declaratiei se refera in mod distinct la traficul organizat de persoane si contrabanda organizata de migranti peste granita. Cu prilejul celei de-a VII-a Sesiuni a Comisiei Natiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalitatii si Justitie Penala care s-a desfasurat la Viena in perioada 21-30 aprilie 1998, anali­zele pe aceasta tema au fost reluate, propunandu-se doua Proiecte de Re­zolutie, intitulate: "Actiune impotriva traficului ilegal cu migranti, inclusiv pe mare" si "Actiune pentru combaterea traficului internatio­nal cu femei si copii".

7. De asemenea, ONU a acordat o mare prioritate problemelor create de extinderea coruptiei. In conformitate cu hotararea Adunarii generale 49/157, Comisia pentru prevenirea crimei si tratamentul infractorilor a luat in considerare recomandarile celui de-a IX-lea Congres al ONU pentru prevenirea crimei si tratamentul infractorilor, documente de baza in care era inclus Proiectul Codului privind Comportamentul Functionarilor Publici. Consiliul Economico-Social a adoptat Rezolutia 14/1995, cerand Secretarului general sa finalizeze proiectul Codului, pe baza consultarii cu guvernele. In aceeasi hota­rare Consiliul solicita statelor sa formuleze si sa puna in aplicare ma­suri impotriva coruptiei. In luna decembrie 1996, Adunarea generala a adoptat Codul International privind Comportamentul Functionarilor Publici. Codul se concentreaza asupra unor aspecte privind compor­tamentul functionarilor publici, precum: (a) conflictul de interese; (b) declararea averii; (c) acceptarea cadourilor si a altor favoruri; (d) infor­matiile confidentiale; (e) activitatea politica. Prin Rezolutia 51/191, Adunarea generala a adoptat Declaratia ONU impotriva coruptiei in tranzactiile comerciale internationale.

In anul 1997, Comisia Natiunilor Unite pentru Prevenirea Crimi­nalitatii si Justitie Penala a organizat, in Senegal, Simpozionul minis­terial regional asupra actiunilor impotriva crimei organizate si a co­ruptiei. La ultima sa reuniune, Simpozionul a adoptat, in unanimi­tate, Declaratia de la Dakar, in care ministrii si reprezentantii statelor africane isi exprimau ingrijorarea cu privire la cresterea si extinderea activitatilor criminale organizate, practicilor corupte si mitei platite in tranzactiile comerciale internationale. Cu prilejul celei de-a VIII-a Sesiuni a Comisiei Natiunilor Unite pentru Prevenirea Criminalitatii si Justitie Penala care s-a desfasurat la Viena in perioada 27 aprilie - 6 mai 1999 a fost adoptat un nou proiect de rezolutie, intitulat "Actiune impotriva coruptiei" prin care statele membre ONU sunt invitate sa-si revizuiasca legislatia si actiunile concrete de prevenire si control a coruptiei, in special, in lumina si recomandarile intalnirilor la nivel inalt organizate la Washington (24-26 februarie 1999) si Paris (30 martie - 1 aprilie 1999).

8. In ceea ce priveste traficul de droguri, Programul pentru controlul drogurilor al ONU a promovat activ prevederile tratatelor internationale de control al drogurilor si implementarea acestora, pre­cum Conventia ONU din 1988 impotriva traficului ilicit de narcotice si substante psihotrope. In 1996, s-a oferit asistenta pentru 15 tari in punerea in aplicare a legislatiilor nationale de control al drogurilor.

C. Contributia Consiliului Europei

1. Principala contributie a Consiliului Europei in domeniul pre­venirii si combaterii crimei organizate s-a concretizat in elaborarea Conventiei privind Spalarea Banilor si Identificarea, Sechestrarea si Confiscarea Valorilor Rezultate din Infractiuni, deschisa pentru sem­nare la 8 noiembrie 1990 si intrata in vigoare la 1 septembrie 1993. La 1 aprilie 1997 s-a infiintat Comitetul de Experti al Consiliului Eu­ropei asupra aspectelor criminologice si juridico-penale ale crimei organizate , cu scopul de a identifica trasaturile caracteristice ale acestui fenomen si de a propune o strategie adecvata de cooperare europeana pentru prevenire si combatere, inclusiv prin armonizarea sistemelor juridice. Intrucat, din analizele efectuate, a rezultat ca asociatiile criminale moderne utilizeaza in mod curent telecomunica­tiile, computerele si Internet-ul, a fost infiintat Comitetul de Experti al Consiliului Europei asupra Criminalitatii in Spatiul Cibernetic. In luna iulie 1997, Consiliul Europei a adoptat un Proiect de Recoman­dare pentru protectia martorilor, cautand un echilibru intre nevoia unei justitii penale eficiente si dreptul la aparare. Recomandarile se refera, in special, la protectia celor care depun marturie impotriva organizatiilor criminale.

2. Intrucat crima organizata se afla in stransa legatura cu feno­menul coruptiei, la cea de-a XIX-a Conferinta Europeana a Ministrilor de Justitie (La Valetta, 1994), s-a recomandat infiintarea unui Grup Multidisciplinar asupra Coruptiei considerandu-se lupta eficienta impo­triva coruptiei pretinde dezvoltarea cooperarii internationale, atat intre tari, cat si intre institutiile abilitate. Grupul a fost infiintat in septembrie 1994 iar in 1995 a furnizat un Program de Actiune impo­triva Coruptiei, program care a fost adoptat de Comitetul de Ministri in noiembrie 1996. Punctele esentiale ale Programului se refera la definirea coruptiei, incriminarea faptelor de coruptie, trasarea codului de comportament al functionarilor publici, introducerea raspunderii civile delictuale pentru fapte de coruptie, definirea rolului si raspun­derii institutiilor si masuri de prevenire a coruptiei.

D. Contributia Uniunii Europene

1. Actiuni de mare interes a desfasurat si Uniunea Europeana. Tratatul de la Maastricht a acordat totala libertate pentru circulatia capitalului, bunurilor, serviciilor si persoanelor intre granitele statelor membre ale Uniunii. Organizatiile criminale au profitat de aceasta noua realitate politico-economica, dezvoltandu-se la nivel transnatio­nal, infiintand societati comerciale cu fonduri obtinute din activitati ilicite, stabilindu-si baze in cele mai sigure tari, exploatand, cu riscuri minime, posibilitatile noi de obtinere a profitului.

Traficul cu narcotice, spalarea banilor, frauda (in special in de­trimentul intereselor Uniunii Europene), coruptia, traficul cu straini si exploatarea lor sunt forme de comportament ilicit care reprezinta o amenintare nu numai la adresa statelor, dar si a comunitatii euro­pene ca intreg. Spalarea banilor este favorizata de dezvoltarea noilor tehnologii. Institutiile Uniunii Europene caracterizeaza acest fenomen dupa cum urmeaza : "crima organizata devine din ce in ce mai mult o amenintare la adresa societatii asa cum este ea cunoscuta si cum se doreste perpetuarea ei. Comportamentul criminal nu mai caracterizeaza doar indivizii, ci si organizatiile criminale care penetreaza diferite struc­turi ale societatii si societatea in ansamblu. Fenomenul infractional se organizeaza din ce in ce mai mult peste frontiere si este avantajat de schimbul liber de bunuri, capital, servicii si persoane. Inovatiile tehnolo­gice precum Internet-ul si serviciile bancare electronice se dovedesc a fi mijloace extrem de eficiente in scopul savarsirii de infractiuni sau pen­tru transferul profiturilor rezultate din activitati aparent licite. Frauda si coruptia iau proportii masive, in detrimentul cetatenilor si al institutiilor civice".

In conditiile in care traficul cu narcotice si dependenta la dro­guri sunt probleme care afecteaza toate statele-membre, au fost facu­te eforturi de a imbunatati cooperarea internationala si schimbul de informatii. Actiunile Uniunii Europene in acest domeniu s-au fondat pe concluziile Consiliului European de la Cannes si Dublin (iunie 1995, respectiv decembrie 1996). Scopul acestor instrumente este de a combate traficul de droguri, de a reduce cererea de droguri si de a dezvolta cooperarea intre tarile Uniunii Europene.

Consiliul European tinut la Dublin pe 13 si 14 decembrie 1996 a evidentiat necesitatea de a armoniza legislatiile si de a dezvolta cooperarea    intre institutiile de aplicare a legii, a acordat o atentie deosebita narcoticelor sintetice si a pus in aplicare Directiva Uniunii Europene asupra spalarii banilor, extrapoland aplicarea acesteia si in afara sectorului financiar clasic. De asemenea, a evidentiat rolul informatiei si educatiei in problemele de sanatate si in reducerea cererii de droguri. Cu privire la cooperarea intre tari, Consiliul Eu­ropean a acordat o importanta aparte respectarea reglementarilor internationale, in special Conventiei de la Viena impotriva traficului ilicit de narcotice si substante psihotrope si imbunatatirii schimbului de informatie intre parteneri asupra narcoticelor (in special cu tarile din America Latina, Caraibe, Asia Centrala si Europa de Est).

Ca urmare a acestei recomandari, a fost initiata o actiune comuna privind limitele legislatiei si practicilor politiei, serviciilor vamale si autoritatilor judiciare in materia combaterii dependentei fata de droguri si prevenirii traficului ilegal de stupefiante. Aceasta actiune comuna, urmare a armonizarii sistemelor legale, politienesti si vamale din Uniune pentru suprimarea traficului ilegal de droguri, recomanda statele membre sa combata traficul ilicit cu droguri si substante psihotrope din comunitate, inclusiv turismul cu droguri"; sa sanctioneze infractiunile grave din domeniul traficului de stupe­fiante cu pedepsele maxime din sistemul lor penal, sa-si modifice legislatia pentru a elimina caile legale de producere a drogurilor sintetice, sa ia masuri corespunzatoare in vederea combaterii culti­varii ilicite de plante continand ingrediente cu proprietati narcotice si sa califice drept infractiune instigarea altora, prin orice mijloace, la savarsirea de infractiuni implicand utilizarea ilicita sau producerea de droguri. La data de 16 decembrie 1996, Consiliul a adoptat o rezolutie pentru interzicerea cultivarii ilicite si producerii de droguri in interiorul Uniunii Europene. La data de 20 decembrie 1996, Consiliul a adoptat rezolutia asupra sanctionarii infractiunilor grave implicand narcoticele, cerand statelor membre sa aplice pedeapsa cu inchisoa­rea pentru traficul ilicit de droguri. La aceeasi data, Consiliul a mai adoptat o Actiune comuna asupra participarii statelor membre intr-o operatiune strategica, planificata de catre Consiliul vamal de coope­rare, in scopul combaterii contrabandei cu droguri pe ruta balcanica. La data de 16 iunie 1997, Consiliul European a ratificat o alta Actiune comuna privind schimbul de informatii, evaluarea riscurilor si controlul noilor droguri sintetice. In ceea ce priveste cooperarea politieneasca legata de droguri, in iunie 1993 a fost creata, printr-un acord ministerial, o unitate speciala - Unitatea Europeana impotriva Drogurilor (EDU). Sarcina initiala a acestei unitati a constat in asigurarea schimbului european de informatii cu privire la narcotice si la spalarea banilor.

2. In conditiile in care coruptia este o activitate criminala practi­cata pe scara larga de catre retelele crimei organizate si considerand in particular prejudiciile cauzate de coruptie atat la nivel comunitar cat si la nivel national, la data de 26 mai 1997, Consiliul European a elaborat Conventia de lupta impotriva coruptiei implicand oficiali ai Comunitatii Europene sau oficiali ai statelor membre ale Comunitatii Europene. Scopul acestei conventii este intarirea cooperarii judiciare in lupta impotriva coruptiei. Conventia da o definitie legala a coruptiei active si pasive, obligand statele membre sa o sanctioneze ca pe un act criminal, indiferent daca este comisa de functionari nationali sau de oficiali ai Uniunii Europene. Cei care comit infractiunea sau instiga la comiterea ei vor fi sanctionati eficient, incluzand, in cazurile grave, pedeapsa cu inchisoarea. Alte prevederi vizeaza legislatia statelor membre si cooperarea lor in investigarea, urmarirea penala si sanctionarea faptelor de coruptie, daca acestea implica participarea mai multor tari.

3. Un alt act criminal care a produs o ingrijorare crescanda in cadrul Uniunii Europene este traficul cu imigranti. Acest trafic este controlat de organizatii criminale extrem de puternice, care opereaza pe plan international, cu posibilitati mari de a corupe diferiti functio­nari, de a falsifica documente, si de a controla pietele de munca la negru". Femeile si copiii sunt cei mai vulnerabili, fiind victimele ex­ploatarii sexuale in tarile in care ajung. Institutiile Uniunii Europene au devenit sensibile la cresterea sensibila a acestui domeniu al ac­tivitatilor criminale. La 16 octombrie 1996 a fost adoptata de catre Comisia europeana o hotarare prin care s-au stabilit masurile impo­triva pornografiei copiilor pe Internet, si o Carta Verde referitoare la protectia minorilor si a demnitatii umane. O recomandare privind comba­terea traficului cu femei in scopul exploatarii sexuale a fost emisa, ulteri­or, de catre comisarul european Anita Gradin, urmarind "sa stimuleze o larga dezbatere politica si sa promoveze o abordare europeana coerenta a acestei probleme O asemenea abordare ar trebui sa includa masuri de imbunatatire a cooperarii europene si internationale, punandu-se in acelasi timp in practica masuri efective la nivel national"

4. Consiliul European a mai decis

extinderea mandatului Unitatii Europol antidrog pentru a in­clude traficul cu fiinte umane in competenta sa;

stabilirea unui program de difuzare, intre statele membre, a informatiilor privind traficul cu fiinte umane si exploatarea sexuala a copiilor (Programul STOP). Programul STOP va dez­volta initiative coordonate de combatere a traficului cu fiinte umane si a exploatarii sexuale a copiilor, rapirea minorilor, folosirea telecomunicatiilor pentru traficul cu fiinte umane si exploatarea sexuala a copiilor. Scopul specific al acestui pro­gram este de a pune la dispozitia tarilor interesate programe de instruire, programe de schimburi, intalniri si seminarii, studii si cercetari si de distribuire a informatiilor catre jude­catori, procurori, agentii de aplicare a legii, functionari publici, sau servicii publice care se ocupa cu acest fenomen;

introducerea unui program de instruire, schimburi si coope­rare europeana in domeniul actelor de identitate (Programul SHERLOCK), condusa de Comisia europeana, in scopul de a intari lupta impotriva actelor false folosite de retelele clan­destine de imigrare.

5. Elaborarea unei strategii eficiente impotriva sindicatelor cri­minale presupune cooperarea la scala internationala ca si posibili­tatea circulatiei informatiilor intre agentiile de aplicare a legii din statele membre cu o viteza cel putin egala cu cea cu care circula intre organizatiile criminale din diferite tari. Institutiile Uniunii Europene au simtit intotdeauna necesitatea cooperarii politiei in lupta impotriva crimei organizate si au actionat in consecinta, infiintand Europol-ul si, ca prim pas, European Drug Unit - EDU. In iunie 1991, la Luxem­burg, primii ministri si presedintii statelor membre au evidentiat, la initiativa cancelarului german Helmut Kohl, necesitatea crearii unei forte numita Europol. Inaintea schitarii proiectului Europol, in iunie 1993 a fost infiintata, prin acord ministerial, o forma "embrionara" a Europol-ului, EDU. Functia primara a EDU consta in schimbul de informatii intre agentiile de aplicare a legii cu privire la narcotice si spalarea banilor. Printr-o Actiune comuna adoptata de Consiliul European la 10 martie 1995, rolul EDU a fost mai bine definit si functia principala a acestei unitati a devenit schimbul de informatii referitoare la activitatile crimei organizate care afecteaza doua sau mai multe state, precum si ajutorul dat politiilor si altor agentii natio­nale pentru combaterea activitatilor criminale in acest domeniu. Acti­vitatile criminale de competenta EDU au devenit traficul ilegal de droguri, traficul ilegal de substante radioactive si nucleare, infrac­tiunile implicand retele de imigrare clandestina si traficul ilegal cu vehicule. Printr-o alta Actiune comuna, la data de 16 decembrie 1996, mandatul EDU a fost extins de catre Consiliul Europei la traficul cu fiinte umane.

Conventia pentru infiintarea unei politii europene (Conventia Europol) a fost elaborata de catre Consiliul European la data de 26 iulie 1995. Pe baza acestei conventii si cu scopul imbunatatirii efici­entei autoritatilor competente din statele membre, ca si a cooperarii intre acestea in scopul prevenirii si combaterii terorismului, traficului ilegal de droguri si a altor infractiuni transnationale, acestei unitati i‑au fost incredintate o serie de sarcini: facilitarea circuitului informa­tional intre statele membre; obtinerea, compararea si analizarea infor­matiilor; notificarea catre autoritatile competente din cadrul statelor membre a oricarei informatie sau conexiuni detectate in cadrul activitatilor criminale; participarea la investigatii si mentinerea unui sistem computerizat de stocare a informatiilor. S-a prevazut infiin­tarea unei unitati nationale in fiecare stat membru care sa serveasca drept legatura intre Europol si autoritatile nationale. La Consiliul european desfasurat la Dublin in perioada 13-14 decembrie 1996, Consiliul si-a exprimat speranta unei rapide ratificari a Conventiei Europol de catre statele membre. In cadrul acestui Consiliu au mai fost adoptate o serie de decizii, cea mai importanta fiind decizia de infiintare a unui grup la nivel inalt pentru elaborarea unui plan de actiune cu recomandari specifice care sa acopere toate aspectele crimei organizate.

Acest plan de actiune, asa cum a fost el schitat de grupul la nivel inalt, a fost adoptat de Consiliu la data de 28 aprilie 1997 si poate fi considerat drept cea mai serioasa planificare a activitatilor uniunii indreptate impotriva crimei organizate. Liniile de actiune trasate in aceste recomandari exprima clar necesitatea amplificarii luptei impotriva crimei organizate la nivelul Uniunii Europene si al statelor membre. In cadrul cooperarii fortelor de politie, fiecare stat membru trebuie sa asigure un nivel inalt de coordonare in catre agentiile proprii de asigurare a legii, si sa numeasca o singura agentie pentru schimbul de informatii si contacte cu autoritatile celorlalte state membre (recomandarile nr.1 si 2). Planul de actiune cere, de asemenea, ratificarea rapida si traducerea in viata a Conventiei Europol, dezvoltarea unei politici coerente anti-coruptie si marirea    transparentei activitatilor din administratia publica. Acest obiectiv ar trebui sa fie atins in special prin masuri de prevenire care sa contina reglementari clare ale activitatii functionarilor publici, dar nu trebuie uitate sanctiunilor, indiferent ca acestea vor fi penale, administrative sau civile (recomandarea nr.6).

Comisia, Consiliul si statele membre, impreuna cu organizatiile profesionale implicate, trebuie sa studieze si sa faca publice metode de reducere a susceptibilitatii liberilor profesionisti fata de crima organizata, de exemplu prin adoptarea unor coduri de conduita (recomandarea nr.12).

In ceea ce priveste frauda impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, recomandarea nr.10 din Planul de actiune stipu­leaza faptul ca statele membre trebuie sa consulte cu regularitate serviciile competente ale comisiei pentru a analiza cazurile de frauda afectand interesele financiare ale comunitatii si sa adanceasca cunostintele si intelegerea acestui fenomen in toata complexitatea sa. Daca este necesar, vor fi dezvoltate mecanisme suplimentare pentru a desfasura cu regularitate asemenea intalniri. In acest context, trebuie luate in considerare relatiile viitoare intre Europol si unitatea anti-frauda din cadrul comisiei (UCLAF)".

De asemenea, Planul de actiune ia in considere necesitatea ca statele membre sa-si armonizeze sisteme legislatiilor nationale prin adoptarea unor texte de incriminare similare in cadrul Uniunii Europene. Astfel, pe baza recomandarii nr.17, Consiliului i se cere sa adopte cat mai curand posibil o actiune comuna cu scopul de a califica drept infractiune in legislatia fiecarui stat membru, participa­rea unei persoane intr-o organizatie criminala, indiferent de locul din Uniunea Europeana in care este situat centrul acestei organizatii sau in care se desfasoara activitatile ei criminale".

Pe baza recomandarii nr.9, fonduri structurale ale Uniunii Euro­pene trebuie sa fie alocate pentru a evita transformarea unor metro­pole ale Uniunii in centre ale crimei organizate. O atentie particulara trebuie acordata "grupurilor care nu sunt complet integrate in societate, in conditiile in care acestea pot fi vulnerabile in fata organizatiilor criminale".

In ceea ce priveste spalarea banilor si confiscarea profiturilor provenite din infractiuni, planul de actiune (recomandarea nr.26) accentueaza faptul ca Europol, Comisia si Consiliul trebuie:

sa imbunatateasca circuitul international de date;

sa generalizeze caracterul infractional al spalarii profiturilor provenite din crime;

sa induca in sistemele legale ale statelor membre reguli care sa permita confiscarea valorilor provenite din infractiuni, indi­ferent de prezenta infractorului, care ar putea sa fie decedat sau ar putea sa se fi ascuns;

sa extinda obligatiile impuse de articolul 6 al Directivei Euro­pene cu privire la spalarea banilor la toate infractiunile si la toate persoanele si tipurile de profesie din cadrul institutiilor financiare

sa analizeze problema spalarii banilor prin intermediul Inter­netului si prin diverse mijloace electronice de plata (in condi­tiile in care recomandarea nr.5 cere un studiu amanuntit al infractiunilor care tin de tehnologie);

sa incerce sa reduca folosirea platilor cash ca metoda de acoperire a conversiei profiturilor ilicite in diferite forme de proprietate;

sa ia in considerare adoptarea de strategii comune in dome­niile economice si comerciale cu privire la falsificarea banc­notelor si a monezilor, mai ales in vederea introducerii mone­dei unice europene.

E. Propunerile Asociatiei Internationale de Drept Penal

Asociatia Internationala de Drept Penal (AIDP) si-a adus propria contributie la studierea fenomenului crimei organizate, a legislatiei existente precum si a instrumentelor utilizate pentru cooperarea internationala in aceasta materie. La cel de-al XVI-lea Congres Inter­national de Drept Penal, desfasurat la Budapesta (5-11 septembrie 1999), s-a dezbatut tema "Sistemul Justitiei Penale Infruntand Provo­carea Crimei Organizate". Anterior congresului, in perioada 1997-1998, s-au desfasurat patru colocvii pregatitoare, organizate pe teme specifice, astfel

Drept penal, partea generala: principii generale ale dreptului penal, teoria infractiunii, teoria sanctiunilor si consecintele juridice ale acestora;

Drept penal, partea speciala: infractiuni;

Procedura penala: mecanisme procedurale utilizate impotriva crimei organizate;

Drept penal international: evolutii internationale privind stabi­lirea unor institutii comune si definirea infractiunilor precum si identificarea unor mijloace adecvate de cooperare interna­tionala in aceasta materie.

Colocviile s-au desfasurat pe baza unor Rapoarte generale elabo­rate de catre raportori desemnati, care au pregatit aceste documente de lucru dupa primirea rapoartelor nationale. In urma dezbaterilor care au avut loc, in fiecare sectiune s-a adoptat cate o rezolutie, toate acestea fiind rediscutate cu prilejul congresului.

Rezolutia Sectiunii I, urmand exemplul Proiectului Conventiei Internationale impotriva Crimei Organizate, nu defineste crima orga­nizata, aratand, in schimb, ca aceasta incearca sa obtina "putere si/sau profit prin utilizarea unor organizatii puternic structurate" ale caror trasaturi caracteristice (enumerate cu titlu de exemplu: diviziunea muncii si diluarea raspunderii individuale in interiorul organizatiei; fluctuatia membrilor; caracterul secret; amestecul activi­tatilor licite si ilicite; capacitatea de a neutraliza institutiile de aplicare a legii prin intimidare sau coruptie; capacitatea de a transfera profi­turile) pun in dificultate aplicarea conceptelor traditionale ale dreptu­lui penal si instrumentele de care justitia penala dispune in perioada actuala pentru a contracara acest fenomen . Din aceste motive este necesar ca evolutia dreptului penal trebuie sa ofere raspunsuri adecvate provocarii crimei organizate.

Astfel, intrucat este, de regula, dificil sa se probeze participarea liderilor organizatiilor criminale la savarsirea infractiunilor, formele traditionale ale participatiei penale si raspunderea accesorie pot fi insuficiente pentru tragerea la raspundere penala a acestora. In con­secinta, se propune modernizarea institutiei participatiei penale, prin introducerea raspunderii organizatorice (a conceptului de organiza­tor al infractiunii). In organizatiile puternic structurate, persoanele care au puterea de decizie si control pot fi facute responsabile pentru faptele ilicite ale celorlalti membri daca au dispus savarsirea acestor fapte sau au omis, cu stiinta, sa previna comiterea acestora. In acelasi sens, recunoasterea conceptului de conspiracy (intelegerea pentru savarsirea de infractiuni) este un instrument util pentru sanctionarea liderilor. Totusi, incriminarea acestei forme speciale de complicitate trebuie limitata la infractiunile grave si numai daca se dovedeste savarsirea unui act de transpunere in realitate a intelegerii ilicite.

In sanctionarea crimei organizate, confiscarea bunurilor prove­nite din savarsirea de infractiuni si a profiturilor derivate este considerat ca fiind un instrument juridic util pentru reducerea baze­lor operationale ale organizatiilor criminale. Se propune ca masura confiscarii sa fie tratata ca o sanctiune penala si nu ca o masura preventiva, de siguranta sau o alta masura care nu pretinde asigu­rarea tuturor garantiilor specifice procesului penal. Caracterul de sanctiune penala al confiscarii permite o individualizare adecvata a pedepsei penale care trebuie sa fie proportionala cu pericolul social al faptei penale savarsite. Confiscarea intregii averi a faptuitorului nu trebuie luata in considerare ca sanctiune penala. Confiscarea trebuie sa se bazeze pe dovezi temeinice din care sa rezulte ca valorile confis­cate reprezinta produsul ilicit al infractiunii. Daca se dovedeste ca bunurile au provenienta licita, acestea vor fi returnate. De asemenea, confiscarea nu trebuie sa prejudicieze recuperarea pagubelor suferite de catre victime. Daca este necesar, valorile confiscate de la faptuitori vor fi utilizate in scopul justei despagubiri a victimelor.

In cazul in care se dovedeste implicarea persoanelor juridice in activitatile crimei organizate, se propune dizolvarea si confiscarea bunurilor acestora. Bunurile persoanei juridice pot fi confiscate daca reprezentantii legali ai acesteia au fost constienti, in momentul achizitionarii, ca ele sunt rezultatul infractiunii ori daca aceste bunuri au fost obtinute fara o plata corespunzatoare valorii lor.

Proiectarea si adoptarea noilor masuri legislative de combatere a crimei organizate trebuie sa ia in considerare, pe deplin, principiile unanim recunoscute ale dreptului penal, cum ar fi principiul legalita­tii, principiul proportionalitatii intre fapta ilicita comisa si sanctiunea penala aplicata faptuitorului si principiul in dubio pro reo. Reforma­torii dreptului trebuie sa fie constienti de riscul ca instrumentele juridice proiectate pentru combaterea crimei organizate sa fie utilizate si in alte circumstante si sa produca consecinte nebanuite. De aceea, Rezolutia Sectiunii I precizeaza ca dreptul penal substantial nu tre­buie transformat intr-un instrument de anihilare anticipata, prin forta, a eventualelor pericole la adresa societatii.

Acestei rezolutii se reproseaza , in principal, utilizarea formulei "grupuri criminale inalt structurate" care devine o conditie sine qua non pentru definirea crimei organizate. Se considera ca aceasta prevedere lasa in afara sferei de cuprindere a conceptului majoritatea grupurilor criminale organizate care nu au in compunere un numar mare de membri si nu dispun de o structura interna puternic organizata, cu o ierarhie precis stabilita si respectata, intre membrii acestora existand doar relatii personale (de rudenie, prietenie etc.). Lipsa inaltei structurari a grupului criminal nu exclude ca acesta sa aiba un program criminal si sa urmareasca obtinerea de castiguri materiale importante ori sa se infiltreze in economia licita prin savarsirea de infractiuni grave.

Rezolutia Sectiunii a II-a, subliniind faptul ca reglementarea clasica, traditionala, a participatiei penale nu constituie un raspuns eficient la noile forme de manifestare ale crimei organizate, propune adoptarea unor norme de incriminare adecvate, intre care sanctiona­rea participarii intr-o asociatie cu scopuri criminale este considerata ca fiind cel mai important instrument de drept penal. Participarea intr-o asociatie criminala trebuie definita in termeni functionali, care sa vizeze crearea, conducerea, finantarea ori aderarea la asociatie Calitatea de membru al unei asociatii criminale nu presupune, cu necesitate, participarea la savarsirea uneia dintre infractiunile care intra in scopul asocierii. Participantii externi (care nu au aderat la asociatie) care sprijina indeplinirea scopurilor ilicite ale asociatiei vor fi considerati complici, conform dreptului penal clasic. In schimb, daca au contribuit prin actiuni licite, profesionale (consultatii ju­ridice, economice, medicale, furnizarea legala de bunuri etc.), acestia nu vor fi trasi la raspundere penala chiar daca au cunoscut caracterul ilicit al asociatiei. In conformitate cu prevederile Rezolutiei Sectiunii a II-a, pentru situatia in care membrii asociatiei au savarsit una sau mai multe dintre infractiunile care constituie scopul asocia­tiei ori corelate acestui scop, la nivel national, legiuitorul poate alege intre mai multe solutii, in functie de propriul sistem legislativ, astfel: sa sanctioneze fapta de asociere ca circumstanta agravanta, sa trateze asocierea ca infractiune distincta si sa aplice cumulul aritme­tic al pedepselor pen­tru toate infractiunile savarsite, sa considere asocierea ca infractiune distincta si sa aplice regulile cumulului juridic al pedepselor pentru concurs de infractiuni ori pentru recidiva.

Rezolutia Sectiunii a III-a priveste, cu prioritate, principiile si regulile care trebuie respectate pe parcursul instrumentarii cauzelor de crima organizata. Astfel, principiul legalitatii "nullum crimen, nulla poena sine lege" trebuie respectat sistematic, indiferent de pericolul social al faptelor savarsite de membrii unei asociatii criminale. Pre­zumtia de nevinovatie este o componenta importanta a principiului legalitatii si trebuie respectata pe tot parcursul procesului penal, alaturi de celelalte principii si reguli prin care se asigura corectitu­dinea acestuia. Sarcina probei revine acuzarii iar prezumtia de vinovatie este inacceptabila.

Investigatiile politienesti cu caracter proactiv (preventiv) sunt permise si au drept scop stabilirea structurii, obiectivelor si metodelor utilizate de asociatiile criminale pentru a face posibila declansarea urmaririi penale. Daca aceste investigatii se bazeaza pe metode si mijloace care afecteaza drepturile fundamentale ale omului, ele vor fi utilizate numai cu respectarea urmatoarelor reguli:

nici o metoda nu poate fi utilizata decat daca este prevazuta in lege (principiul legalitatii);

astfel de metode nu pot fi utilizate decat daca nu exista altele mai putin severe (principiul subsidiaritatii);

ele vor fi utilizate numai in cazurile grave (principiul gravitatii pericolului social si al proportionalitatii masurilor)

ele nu pot fi utilizate fara autorizatia unui judecator si in afara controlului acestuia (principiul controlului judiciar).

Masurile care afecteaza intimitatea persoanei, atat in cursul investigatiilor proactive, cat si pe parcursul urmaririi penale, trebuie sa fie utilizate intr-o maniera restrictiva, sa fie prevazute de lege si sa fie autorizate si controlate de autoritatea judiciara.

Persoanelor care accepta sa depuna marturie cu privire la crima organizata trebuie sa li se asigure maxima protectie.

Utilizarea martorilor anonimi este, in mod normal, inaccepta­bila. Totusi, audierea acestora este posibila daca este prevazuta de lege, si numai in urmatoarele conditii

in cazuri cu pericol social inalt si iminent;

marturia acestora sa nu constituie singura proba in cauza;

judecatorul este cel care, cunoscand adevarata identitate a martorului, decide acceptarea sau respingerea marturiei acestuia;

apararea trebuie sa dispuna de posibilitatea de a pune intrebari martorului anonim (principiul contradictorialitatii)

Utilizarea ca martori a pocaitilor nu este recomandata, datorita lezarii inerente a legitimitatii sistemului justitiei penale si a principiu­lui egalitatii in fata legii. Totusi, daca unii membri ai organizatiilor criminale decid sa coopereze cu autoritatile judiciare, acestia pot beneficia de o reducere de pedeapsa, in urmatoarele conditii:

utilizarea pocaitilor trebuie sa fie reglementata de lege;

sa existe acordul instantei;

marturia acestora sa nu constituie singura proba in cauza;

marturia acestora se justifica numai in cazul unor infractiuni grave (principiul proportionalitatii);

pocaitii care depun marturie nu pot fi anonimi.

Rezolutia Sectiunii a IV-a, de Drept penal international, trateaza problemele cooperarii internationale in materie penala pentru comba­terea crimei organizate transnational din perspectiva implementarii, la nivel national, a conventiilor existente, a necesitatii elaborarii unor noi instrumente de cooperare internationala si principiile care trebuie sa guverneze utilizarea concreta a acestor instrumente.

Prin aceasta Rezolutie, Congresul AIDP nu recomanda utilizarea unei jurisdictii universale in cazul unor infractiuni noi si complexe si nici in cazul oricarei infractiuni. In conditiile in care o asemenea jurisdictie este, totusi, utilizata, aceasta trebuie combinata cu asigu­rarea protectiei internationale prin aplicarea principiului ne bis in idem. Regulile care duc la extinderea jurisdictiei (atat teritorial cat si extrateritorial) maresc potentialul unor conflicte de jurisdictie. Rezul­ta, astfel, probleme de coordonare, pe care Congresul le-a interpretat ca fiind probleme care tin de drepturile omului. Problemele legate de concurenta jurisdictiilor trebuie rezolvate intr-o maniera care sa ia in considerare nu numai interesele statelor implicate, dar mai ales interesele inculpatilor si ale victimelor.

Cand mai mult de un singur state are jurisdictia de a judeca un inculpat pentru o aceeasi infractiune, alegerea trebuie facuta intr-un cadrul international, inainte de proces. Acest grup international ar trebui sa aiba posibilitatea de a decide in cazurile de crima organizata transnationala, in care doua sau mai multe state au jurisdictie, iar autoritatile unui stat doresc sa rezolve cazul printr-o intelegere interguvernamentala

Cand oricare din cele doua sau mai multe tari ofera sanse egale pentru aplicarea eficienta a legii, alegerea trebuie orientata spre forumul care impaca cel mai bine interesele inculpatilor si ale victimelor (prin administrarea corecta a justitiei penale). Sub nici o forma nu va fi aleasa o anumita tara pentru singurul motiv ca inculpatul ar primi o pedeapsa mai severa in cadrul acelui sistem penal.

Principiul ne bis in idem trebuie privit ca un instrument de aparare a drepturilor omului, aplicabil si la nivelul international sau transnational. Ar trebui luata in considerare incorporarea sa in conventiile regionale privind drepturile omului. In cel mai rau caz, o pedeapsa care a fost aplicata peste hotare si care se refera la aceeasi infractiune ca si in a doua judecata trebuie avuta in vedere in pro­nuntarea sentintei de fiecare data cand se aplica o noua pedeapsa.

Cu privire la cooperarea autoritatilor politienesti din diverse state, Congresul a identificat o dezvoltare accentuata a acesteia, pe cale directa, novatoare, care include folosirea de noi canale de comunicatie (ofiteri de legatura, echipe mixte de investigatii, institutii precum Europol sau OLAF care se pot transforma in forte de politie supranationale), activitati de investigatii proactive si dispozitive noi de urmarire precum satelitii folositi pentru diverse observatii. In condi­tiile acestei dezvoltari, Congresul recomanda statuarea cooperarii politienesti prin conventii internationale reglementand aceste inovatii. Avand in vedere faptul ca aceasta cooperare devine din ce in ce mai efectiva si mai operationala, ar trebui sa nu mai opereze in zona gri a acordurilor bilaterale neratificate si chiar nestatuate. Congresul aproba astfel eforturile recente de formalizare facute in cadrul Uniunii Europene.

Precum politia nationala, politia internationala proactiva trebuie sa respecte aceleasi principii ale legalitatii, proportionalitatii si subsi­diaritatii. Referirea la aceste principii trebuie, de asemenea, facuta in scopul pregatirii viitoarei Conventii a Natiunilor Unite impotriva Crimei Organizate Transnationale. Este recomandata monitorizarea activitatilor politienesti care implica folosirea unor mijloace tehnolo­gice speciale de catre autoritatile insarcinate cu asemenea investigatii la nivel national. In cazul metodelor coercitive (sau intruzive), este obligatorie prezenta unui mandat judiciar.

Actiunile unilaterale pe teritoriul unui alt stat (de exemplu, acti­uni de investigatii sau operationale ale ofiterilor de politie fara acordul autoritatilor locale) sunt interzise. Probele obtinute prin violarea legii locale sau fara autorizatia autoritatilor locale competente nu sunt acceptabile. In cazul in care ofiterii de politie actioneaza, indiferent de forma, pe teritoriul altei tari, aceasta ar trebui sa se faca numai in conditiile in care ofiterii straini ar avea obligatia de a depune marturie in tribunal, in cazul in care acest lucru le-ar fi cerut. Ofiterii de politie ar trebui sa aiba aceleasi obligatii si privilegii pe care le-ar avea in tara lor. Controlul cooperarii politienesti internationale trebuie sa aiba loc la nivel national sau international.

Noile forme structurale de cooperare, precum sistemele compu­terizate comune (sistemul de informatii Schengen) si echipele comune de investigatii necesita o determinare rapida a legilor aplicabile precum si a autoritatii judiciare competente.

Intr-un numar de tari au fost create unitati de informatii financiare cu scopul de a lupta impotriva spalarii banilor. Aceste unitati proceseaza informatii primite de la banci si alte institutii financiare. Desi rolul lor variaza semnificativ de la stat la stat, intre unitatile din diferite state are loc un schimb international de infor­matii. Acest schimb de informatii trebuie sa fie mentinut si dezvoltat, dar trebuie sa fie de asemenea formalizat cu ajutorul instrumentelor internationale accesibile public. Aceste instrumente trebuie sa permi­ta statului care pune la dispozitie o anumita informatie sa ceara aplicarea unui principiu specific, in sensul ca infor­matia respectiva nu va putea fi folosita drept proba in procesul penal decat cu permisiunea statului respectiv.

In materia cooperarii judiciare Rezolutia a reiterat regulile unanim acceptate pe plan international si a propus altele noi, astfel

Dubla incriminare ar trebui sa fie mentinuta drept conditie a extradarii. Aceasta regula ar trebui insa sa fie abandonata in cazul asistentei mutuale in materie infractionala, in conditiile in care o asemenea asistenta nu necesita aplicarea de masuri coercitive sau de masuri care ar putea sa conduca la o incalcare a drepturilor omului sau la o restrangere a libertatilor fundamentale. Daca dubla incrimi­nare este mentinuta, este important ca problemele care apar in lega­tura cu cercetarea anumitor infractiuni (precum mita, marturia min­cinoasa, infractiunile fiscale) sa fie redefinite, prin eliminarea terme­nilor care se refera la demnitari, functionarii publici sau institutiile nationale. Trebuie rezolvate si alte lacune, care tin de armonizarea normelor de incriminare a faptelor penale pe care tarile le considera de natura a permite extradarea.

Pentru a face asistenta juridica eficienta, strangerea de probe trebuie sa satisfaca cerintele statului in care se desfasoara opera­tiunea, in conditiile in care nu exista nici o incompa­tibilitate cu principiile fundamentale recunoscute in statul respectiv si cu drepturile inculpatului. In acest domeniu, este recomandat contactul direct intre autoritatile judiciare ale celor doua state implicate. Pentru a facilita asistenta mutuala, conventia ar trebui sa impuna statelor punerea la dispozitie a diverselor informatii si a tuturor formelor de asistenta legala, in conditiile descrise de legislatia nationala privind investiga­rea, urmarirea penala si judecarea infractiunilor care intra sub incidenta conventiei.

Pentru transmiterea probelor peste granita ar trebui folosite noile tehnologii, cum ar fi canalele de comunicatie video. Cand este cazul, ar trebui sa fie posibila participarea juratilor in procesele din alte tari si ar trebui incurajata practica curtilor nationale mobile".

Cand se stabilesc intelegeri cu infractorii, acestea trebuie facute in asa fel incat programele de protectie a martorilor sa opereze la nivel international. Aceeasi practica trebuie aplicata si asa-numitelor tran­zactii in afara tribunalului. Totusi, efectul international al imunitatii care a fost acordata unui infractor ca parte a tranzactiei" trebuie limitat la acele aspecte care privesc strict infractiunea, astfel incat statele care ii acorda imunitate sa nu poate sa invoce aceasta imu­nitate ca motiv de refuzare a extradarii catre alte state pentru alte fapte penale savarsite de cel in cauza. In cazul crimei organizate transnationale, insa, intelegerile si tranzactiile" cu infractorii nu pot fi facute unilateral, doar de catre unul din statele care are drept de jurisdictie.

In cadrul cooperarii internationale trebuie imbunatatite nor­mele privind punerea in aplicare a hotararilor judecatoresti nationale, in particular prin aderarea si ratificarea conventiilor internationale relevante, de exemplu cele privind transferul detinutilor, confiscarea valorilor provenite din infractiuni etc. Pentru a permite cooperarea internationala in ceea ce priveste identificarea si confiscarea valorilor rezultate din infractiuni, toate statele trebuie sa ratifice si sa implementeze Conventia Consiliului Europei asupra spalarii banilor, cautarii si confis­carii de valori ilicite ilicite.

Analizand pozitia juridica a indivizilor in procedurile internatio­nale, Congresul a luat act de raspunderea colectiva a statelor care au aderat la conventiile drepturilor omului si care, cooperand in materie penala, trebuie sa asigure respectarea drepturilor persoanelor impli­cate (fie ele inculpati sau victime), in conformitate cu prevederile con­ventiilor internationale ale drepturilor omului. Aceasta raspundere trebuie accentuata cu ajutorul unor instrumente noi, precum Con­ventia impotriva crimei organizate transnationale, in sensul ca statele implicate sa poata fi tinute responsabile in fata supervizorilor internationali ai drepturilor omului.

In procedurile de extradare si in cele de asistenta mutuala care implica masuri coercitive in statele din care se cere extradarea, persoanele a caror extradare se solicita trebuie sa aiba urmatoarele drepturi minime

dreptul de a fi informat cu privire la schimbarile in situatia sa si la masurile care sunt cerute a se lua, cu exceptia cazului in care furnizarea acestor informatii ar putea compromite luarea acelor masuri

dreptul de a-i fi ascultate argumentele impotriva punerii in executare a masurilor solicitate de alt stat

dreptul de a fi asistat de un avocat si dreptul la asistenta juridica gratuita, in conditiile in care persoana nu are mijloace financiare pentru a-si plati un avocat, precum si dreptul la asistenta gratuita din partea unui traducator, daca persoana nu poate intelege sau nu poate vorbi limba folosita in instanta

dreptul la o procedura rapida

in cazul in care persoana este detinuta in timpul procedurilor de extradare, aceasta trebuie sa aiba aceleasi drepturi precum orica­re detinut.

Extradarea nu trebuie pusa in executare daca statul solicitat are motive temeinice sa creada ca cererea de extradare este facuta in scopul pedepsirii persoanei respective din motive care tin de rasa, religia, nationalitatea sau opiniile ei politice, sau daca drepturile si interesele acestei persoane ar fi prejudiciate din oricare din motivele de mai sus. Condamnarea unei persoane nu trebuie pronuntata pe baza unor probe care au fost obtinute prin violarea drepturilor inculpatului.

Trebuie admis dreptul unei persoane de a avea acces la o curte internationala. De exemplu, in cazurile de jurisdictie concurenta, cu riscul concomitent al proceselor multiple, persoanele care sufera prejudicii din cauza acestei situatii trebuie sa aiba posibilitatea de a se adresa unui instante juridice internationale. Ideal, deciziile de aceasta natura ar trebui sa fie luate intr-un cadru international pre-procesual. De asemenea, victima infractiunii trebuie sa aiba acces la o autoritate judiciara internationala pentru a putea declansa acu­zarea in cazuri de crima organizata, in scopul recuperarii prejudiciilor suferite.

Finalmente, AIDP atrage atentia Comitetului Ad Hoc responsabil de elaborarea Proiectului Conventiei Natiunilor Unite impotriva Cri­mei Organizate Transnationale cu privire la necesitatea revizuirii continutului acestui proiect in lumina Rezolutiilor Congresului.