Familia institutie sociala fundamentala

Atunci cand vorbim despre familie avem impresia ca vorbim despre lucruri de la sine intelese. La urma urmei, ne putem intreba: cine nu cunoaste ce este o familie, care sunt tipurile de rudenie, relatiile dintre membri? Este evident ca familia reprezinta un univers inalt cognoscibil pentru oricine pentru ca, dintre toate institutiile sociale, ea este prima cu care luam contact si pe care o cunoastem. Am putea spune, mai mult, ca, daca nu am cunoaste normele de baza ale familiei, atunci nici macar nu am putea trai in societate. Cu toate acestea, la nivelul cunoasterii comune, stim foarte putine lucruri despre aceasta institutie. Majoritatea dintre noi cunoastem, de fapt, un singur tip de familie, cel impus de lumea crestina europeana. Pe de alta parte, aceasta cunoastere limitata nu ne permite sa intelegem complexitatea si universalitatea institutiei familiei.

Spre exemplu, ni se pare normal sa consideram ca membri ai familiei parintii, tatal si mama, copiii, bunicii, unchii si matusile etc. Toate aceste tipuri de membri ai familiei au la baza doar un model de familie, istoric, acesta nici nu a fost cel mai des intalnit.

Cu cateva mii de ani in urma, popoarele indo-europene (cele care au venit din Asia in Europa si au intemeiat mai tarziu civilizatii aici, inclusiv cea greaca sau romana) aveau ca membri activi ai familiei pe toti stramosii, adica barbatii care avusesera calitatea de "pater" si care erau considerati nu doar sefi, ci si adevarati zei ai familiei. Mai mult, focul sacru din vatra era si el un membru al familiei, care era chiar consultat in diferite ocazii, fiind cel mai important sfatuitor al familiei. In fata lui se savarseau, de altfel, toate actiunile importante din interiorul familiei. Acea lume, in care oricare familie avea propria ei religie era o lume diferita total de a noastra si, cu siguranta, familia popoarelor indo-europene era foarte departe de modelul actual, care, de fapt, este modelul familiei crestine.

Nu am oferit decat un exemplu al varietatii pe care o cunoaste aceasta institutie. Diferentele se multiplica daca luam in consideratie nu doar factorul temporal, ci si pe cel cultural. Exista elemente specifice ale institutiei familiei in orice societate, asa cum exista si multe alte aspecte care definesc si un numitor comun. Familia reprezinta, in oricare societate din prezent sau trecut, cea mai importanta institutie sociala. Din acest motiv, analiza ei este una esentiala in cunoasterea vietii sociale.

Familia ca institutie sociala

Familia reprezinta un grup de oameni care relationeaza in baza unor legaturi de sange, casatorie sau adoptie. Aceste trei tipuri de legaturi constituie totodata cele trei forme de relatii pe baza carora se pot intemeia familiile. Legaturile de sange sunt definite de regula pe baza relatiei directe de descendenta intre copii si parinti, bazata pe nastere si implicit ea priveste pe toate celelalte rude care au relatii consangvine. Casatoria este, la randul ei, o institutie sociala, care are un rol fundamental in constituirea unui noi grup familial. Adoptia este si ea o institutie care priveste accesul intr-o familie si, desi pare o institutie moderna, ea este, de fapt, foarte veche.

Pe de alta parte, relatiile dintre membrii familiei sunt relatii de rudenie. Rudenia poate fi la randul ei biologica, deci de tip consangvin (bazata pe legaturi "de sange'), sau sociala si o vom considera atunci ca fiind de tip afin (prin casatorie). Putem insa vorbi si de rudenie de tip spiritual (nasia, fratia de cruce etc.). Pot exista totodata si grupuri de oameni care au relatii afective puternice intre ei si care nu formeaza totusi o familie (bazata pe casatorie sau relatii de sange). Aceasta situatie este des intalnita in orasul modern, unde vecinii pot avea relatii mai puternice intre ei decat cu membrii propriei familii. Atunci cand avem un sistem de relationare asemanator rudeniei specifice institutiei familiei, dar existent in afara unui asemenea cadru familial bazat pe legaturi de casatorie sau de sange, vorbim de "rude fictive".

In analiza familiei ca institutie sociala trebuie sa trecem in revista principalele functii pe care ea le detine in societate. Acestea sunt:

      functia de regulator sexual

      functia de reproducere

      functia de socializare

      functia afectiva

      functia de status

      functia protectiva

      functia economica

Nu insistam in egala masura asupra acestor functii dat fiind ca unele dintre ele se refera la aspecte evidente, iar altele au facut obiectul prezentarilor anterioare, cum este cazul functiei de socializare.

Functia de status se refera la faptul ca o mare parte din statusurile foarte importante ale unei persoane este oferita de familie. Mai mult decat atat, acestea sunt recunoscute in afara grupului familial avand semnificatie in societate. In foarte multe situatii, statusurile conferite de familie presupun anumite drepturi pecuniare sau culturale in comunitate si in societate.

Functia afectiva se refera la faptul ca orice fiinta umana isi gaseste echilibrul afectiv in primul rand la nivelul familiei, atat datorita relatiilor sexuale, cat si datorita prezentei si cresterii copiilor. Mediul social al familiei ofera, in mod uzual, cel mai mare confort psihic si emotional.

Functia protectiva se refera la faptul ca oamenii sunt protejati si ingrijiti, in orice societate, in primul rand de institutia familiei si mai apoi de alte institutii. In primul rand protectia copilului este asigurata qvasitotal in familie pana la varste inaintate, dar functia de protectie exista in raport cu oricare membru, inclusiv in relatia inversa, aceea a copiilor adulti care isi protejeaza parintii batrani.

Functia economica se refera la faptul ca familia reprezinta o unitate economica unitara, cu un registru si un management unitar atat ca si activitate de productie, de investitii, de achizitii de bunuri, cat si din punctul de vedere al consumului.

Tipologia institutiei familiei

In dimensiune istorica, dar si pe baza diversitatii culturale a formelor ei prezente de organizare, institutia familiei are o tipologie variata. Tipul cel mai raspandit astazi il reprezinta familia nucleara. Aceasta reprezinta familia formata din membrii a cel mult doua generatii care traiesc in aceeasi gospodarie. Una din formele cele mai raspandite ale familiei nucleare o reprezinta familia conjugala, singura care are si functii de procreare, fiind formata din sot, sotie (eventual si copii). Deosebirea fata de cazul mai larg al familiei nucleare este aceea ca in afara formei conjugale pot sa mai existe si familii fara functii conjugale, formate din alte tipuri de rude (bunici-nepoti, frate si sora etc.) care traiesc in aceeasi gospodarie. Un alt tip de familie nucleara este familia monoparentala, denumire utilizata pentru a desemna cazurile unor familii in care copiii sunt crescuti doar de unul din parinti.

Opus tipului de familie nucleara este tipul familiei extinse. Aceasta este formata din membrii a mai mult de doua generatii care, si in acest caz, traiesc in aceeasi gospodarie. Familia extinsa poate fi, pe de o parte, reala, atunci cand ea exista ca atare intr-o gospodarie, dar, pe de alta parte, o putem defini si intr-o maniera pur teoretica.

Familia extinsa de tip teoretic reprezinta ceea ce se numeste in sociologie "arborele genealogic". Acesta este format din totalitatea membrilor unei familii, calculati in functie de un individ de referinta, pe care il numim "ego". Arborele genealogic se poate reprezenta grafic, de aici si numele, pentru ca, numarul rudelor creste daca mergem pe linie descendenta pornind de la un ego (doi parinti, patru bunici, opt strabunici, plus toate celelalte rude aferente, unchi, matusi etc.). Prin urmare daca la baza graficului este pozitionat ego, atunci graficul va semana cu un arbore.

Figura 6.1 Model de arbore genealogic

Analiza normativa a familiei

Analiza institutiilor sociale se poate realiza atat pe baza identificarii si cercetarii functiilor pe care ele le indeplinesc, (si avem astfel o perspectiva functionala de analiza, de genul celei pe care am sugerat-o mai devreme), cat si pe baza analizei normelor care reglementeaza functionarea acestora.

O analiza complexa a institutiei familiei si totodata relevanta pentru intelegerea modului ei de functionare o ofera analiza sistemului de norme specifice familiei. Din acest punct de vedere, cele mai importante norme ale familiei, atat istoric, cat si ca "universalitate", sunt normele de incest. Acestea sunt norme care privesc interdictia accesului la anumite femei dintr-o comunitate data. Baza de interdictie o reprezinta relatiile de rudenie. Trebuie sa spunem ca, din punct de vedere istoric, absolut toate societatile cunoscute, ca prim efort de organizare, au limitat prin mijloace sociale si nu fizice accesul la femei, respectiv au interzis anumite raporturi sexuale in comunitate.

Reglementarea raporturilor sexuale intr-o comunitate a reprezentat istoric prima forma de organizare sociala. Normele de incest pot fi considerate cel mai probabil ca fiind primele norme sociale din istoria umanitatii. Ele interzic in mod uzual relatiile sexuale intre parinti si copii, frati si surori, intre copii si bunici, in general intre rude de gradul unu si doi, in unele societati mergandu-se pana la mai multe grade de rudenie. Gradul de rudenie se refera la distanta genealogica dintre rude, masurata prin numarul de relatii intermediare existente intre doi membri.

In societatile in care, din conditii speciale, casatoriile cu persoane din afara familiilor nu se pot realiza usor, sunt permise relatii sexuale si casatorii intre rude apropiate, de gradul doi sau, mai rar, de gradul intai. De asemenea, daca aria de selectie a partenerilor este foarte mult restransa din cauza unor bariere sociale, spre exemplu in cazul familiilor nobiliare medievale, se ajunge la acelasi tip de permisivitate a relatiilor de casatorie.

Normele de incest asigura interactiunea si stabilitatea relatiilor sociale datorita presiunii exercitate fata de membrii unei comunitati de a stabili relatii extrafamiliale. In felul acesta se stabilesc relatii intre mai multe familii intr-un teritoriu dat crescand astfel coeziunea comunitara.

xxxxxxxxxxxxxxx

Exista chiar o explicatie stiintifica care ne spune ca degenerarea genetica, datorita procreerii bazate pe relatii sexuale intre rude apropiate, este maxima in cazul primului nascut si incomparabil mai mica pentru urmatorii copii. Prin urmare, efectele casatoriilor de tip incestos, de tipul malformatiilor, al anomaliilor congenitale, sunt majore si riscante doar pentru primul copil nascut.

xxxxxxxxxxx

Precizam totusi ca relatiile sexuale, implicit mariajele, sunt interzise numai in relatie cu rudele considerate a avea un astfel de statut potrivit normelor de relationare existente intr-o societate particulara si nu in functie de relatia de sange. Spre exemplu, in anumite societati, spre deosebire de a noastra, rudenia poate sa nu fie calculata dupa ambii parinti, ci numai dupa unul, prin urmare, acel copil poate fi ruda doar cu rudele acelui parinte. O casatorie cu o "matusa" sau un "unchi", "ruda" din partea parintelui dupa care nu se calculeaza descendenta, nu reprezinta un incest.

Norme de casatorie

Sunt printre cele mai importante norme care reglementeaza institutia familiei. Ele privesc modalitatile si formele de constituire a familiilor. Trebuie sa distingem intre normele de tip endogam si exogam. Aceste norme presupun posibilitatea existentei a doua tipuri de casatorii corespunzatoare celor doua tipuri de norme.

Endogamia se refera la "casatoria in interior", adica la obligatia indivizilor de a se casatorii in propriul grup, in timp ce exogamia priveste "obligatia de a se realiza casatoria in afara grupului". Daca grupul luat ca referinta este cel al rudelor, atunci majoritatea casatoriilor sunt de tip exogam, istoric doar putine populatii practicand endogamia in acest sens. Un astfel de exemplu este cel al triburilor semite care, in urma cu aproape trei mii de ani, traind intr-o zona desertica cu putine contacte cu alte triburi, permiteau casatoriile intre rude apropiate, neexistand de altfel prea multe variante externe. Din aceasta practica se pare ca a aparut si ritualul sacrificarii primului nascut. Primii nascuti erau omorati la nastere, de regula pe baza unor procesiuni religioase. Experienta probabil i-a invatat pe vechii semiti sa amelioreze efectul negativ al endogamiei in acest fel. Mai tarziu, atunci cand aceste relatii sexuale nu doar ca nu mai erau necesare datorita dezvoltarii sociale si a comunicarii inter-tribale, ci erau chiar interzise, ritualul sacrificarii primului nascut s-a pastrat, dar s-a transferat de la om la animalele nascute in gospodarie, iar mult mai tarziu avea sa fie preluat de primii crestini si sa conduca in timp la ritualul sacrificarii mielului de Paste.

Grupul in functie de care judecam endogamia sau exogamia nu este fie doar cel de rudenie. Putem sa ne raportam si la grupul rasial sau la cel etnic si astfel majoritatea casatoriilor sunt de tip endogam, realizandu-se in interiorul acestor grupuri.

Exista, pe de alta parte, o serie de norme care reglementeaza numarul partenerilor care pot intemeia o familie. Aceste norme permit clasificarea casatoriilor in doua tipuri mari: casatorii de tip monogam si casatorii de tip poligam. Casatoriile monogame, bazate pe normele cu acelasi nume, se incheie intre un singur barbat si o singura femeie. Casatoriile de tip monogam sunt foarte raspandite in lumea contemporana, insa ele ridica unele probleme din punctul de vedere al modului in care sunt definite. S-a invocat spre exemplu, faptul ca o casatorie de tip monogam nu mai exista in realitate daca este permisa institutia divortului, deoarece, in fapt, o femeie poate avea in decursul vietii mai multi copii de la mai multi barbati, chiar daca nu este casatorita in acelasi timp cu mai multi barbati (evident este valabila si relatia inversa, un barbat care are mai multi copii cu mai multe femei).

Cu alte cuvinte, chiar daca o casatorie este monogama, familia poate fi gandita ca poligama, dat fiind ca rudenia poate fi compusa din relatii in care exista mai multi soti sau mai multe sotii pe perioade mari de timp, dar cu efecte prezente reale. Pot exista astfel mai multi copii si descendente implicite de la mai multi soti sau de la mai multe sotii. Din acest motiv, unii autori au preferat, termenul de "monogamie seriala", care ar corespunde mult mai bine modelului familiei contemporane. Cu alte cuvinte, in cele mai multe dintre societatile de astazi avem mai degraba mai multe casatorii monogame succesive, decat o casatorie monogama unica, iar rezultatul posibil al acestora, copiii (implicit succesiunea, motive esentiale ale existentei familiilor), pot sa priveasca mai multi parteneri, barbati sau femei, nu doar doi.

Poligamia este istoric cea mai raspandita norma de casatorie, chiar daca astazi modelul familiei crestine, de tip monogam, este unul foarte raspandit. Poligamia este de trei tipuri.

      Poliginie, atunci cand un barbat se poate casatori cu mai multe femei;

      Poliandrie, atunci cand o femeie se poate casatori cu mai multi barbati;

      Casatoriile de grup, atunci cand un grup de femei se casatoreste cu un grup de barbati, existand o libertate totala a relatiilor sexuale intre partenerii din interiorul grupurilor.

Dintre toate formele de poligamie, istoric, cea mai raspandita este poliginia. Trebuie sa precizam insa ca ea este adeseori doar o norma ideala, referindu-se aproape intotdeauna la o permisiune si nu la o obligativitate. In toate societatile care au practicat sau practica poliginia, majoritatea barbatilor nu aveau (sau nu au) decat o singura sotie, uneori chiar niciuna. Numai barbatii care aveau (sau au) capacitatea de a intretine mai multe femei puteau (pot) sa se casatoreasca cu mai multe sotii, ceea ce insa este valabil pentru un numar foarte mic din barbati acestor societati. Mai mult, trebuie sa mai precizam faptul ca numarul, ca si modul in care aratau (sau arata) sotiile, au constituit si constituie in toate societatile de acest tip indicatori de status al prestigiului in societate. De aici un numar diferit de sotii care este conditionat de pozitia pe care un barbat o detine in societate, cei care au pozitii inferioare avand o singura sotie.

Atat in perspectiva extinderii sale culturale, cat si istorice, poliandria reprezinta un caz extrem de rar intalnit. A fost practicata de exemplu, de arabi, pana la expansiunea lor din secolul VII D.C. si, ca si la alte populatii sau comunitati care au permis-o, (de exemplu, triburile din Tibet). Poliandria s-a bazat strict pe considerente economice, fiind legata de incapacitatea comunitatilor de a intretine mai multe femei in comunitate. La arabi bunaoara, (de la care avem si expresia "a muri de foame", care la ei, in epoca respectiva, nu era o figura de stil, ci o realitate), ocupatia de baza aducatoare de resurse era razboiul, iar in aceste conditii numarul mare al femeilor nu se justifica. Aceasta lipsa de justificare a unui numar mare de femei in viata comunitatii viza, in realitate, orice alte categorii de persoane care nu puteau exercita ocupatii menite sa asigure resurse pentru comunitati si nu puteau fi intretinute de catre ceilalti membri, cum erau persoanele cu handicap sau batranii.

La vechii arabi, o parte mare a fetelor erau astfel ucise la nastere, o familie pastrand, de regula, o singura fata pe care erau obligati sa o intretina chiar si dupa casatoria acesteia. Ea se casatorea cu mai multi barbati care erau rude intre ei, de regula frati. Dupa expansiunea si dezvoltarea fara precedent din secolul VII D.C., odata cu Mahommed (570-632), arabii vor renunta la poliandrie si vor trece treptat la poliginie.

Casatoriile de grup se incheie intre un grup de femei si un grup de barbati. Cu alte cuvinte, relatiile sexuale sunt permise la nivelul unui grup restrans de barbati si femei. Acest tip de casatorie este extrem de vechi din punct de vedere istoric, nemaifiind intalnit astazi. O forma aproximativa a acestui tip de familie a fost redata doar de diversele miscari ale tinerilor din secolul trecut, cum a fost, de exemplu, miscarea hippy, in care tinerii respectivi practicau sexul liber la nivelul unor grupuri restranse.

Normele descendentei si mostenirii. Sunt normele potrivit carora se calculeaza rudenia si totodata succesiunea, respectiv mostenirea, atat pecuniara, cat si spirituala. Aceste norme sunt: patrilinearitatea, matrilinearitatea si bilinearitatea.

Dupa cum indica si numele, patrilinearitatea se refera la normele de descendenta si succesiune potrivit carora calcularea rudeniei se face doar dupa tata, respectiv copilul este ruda doar cu rudele din partea tatalui si poate mosteni bunurile familiei doar pe aceste linii de descendenta.

Matrilinearitatea se refera la descendenta exclusiva pe linie materna, o remanenta a acestui model fiind intalnita la evrei, pentru care filiatia dupa mama este mult mai importanta decat cea dupa tata. Ambele tipuri de norme prezentate sunt insa mai degraba istorice.

Bilinearitatea, priveste calcularea descendentei dupa ambii parinti este cel mai raspandit tip de norme de linearitate existent astazi. Potrivit acestui tip de norme, noi suntem astazi rude atat cu rudele mamei, cat si cu rudele tatalui, iar mostenirea urmeaza aceeasi regula.

Normele de autoritate. Normele de autoritate sunt normele care privesc conducerea si exercitarea puterii la nivelul familiei. Potrivit acestor norme putem avea familii patriarhale, matriarhale si familii bazate pe norme de exercitare comuna a puterii. O mare parte a istoriei, familiile au fost de tip patriarhal, puterea fiind exercitata de barbati in aceste familii. In societatea contemporana sunt mult mai des intalnite cazurile de impartire a autoritatii in familie intre soti. Aceasta impartire este insa rareori egala si din acest motiv este greu de definit o limita tipologica pentru acest tip de familie.

Matriarhatul presupune un tip de familie in care conducerea si autoritatea sunt exercitate de femei. El nu a existat niciodata in istorie, desi a existat in trecut o literatura bogata in acest sens. Acest lucru s-a intamplat datorita faptului ca ganditorii sociali din secolul al XIX-lea, in special antropologii, care au vorbit uneori despre acest tip de norme, au confundat normele de linearitate (matrilinearitatea) cu normele de autoritate. Exista societati vechi, inclusiv societati arhaice in care rolul mamei este central in definirea rudeniei, dat fiind ca in aceste societati, normele de descendenta sunt de tip matrilinear.

Normele de locatie. Sunt normele care stabilesc unde se intemeiaza gospodaria unei noi familii. Aceste norme pot fi de patrilocatie, matrilocatie si neolocatie. Aceasta inseamna ca o noua familie poate sa se stabileasca in gospodaria parintilor baiatului (sotului), in cazul patrilocatiei, in familia fetei (sotiei), in cazul matrilocatiei, respectiv sa intemeieze o noua gospodarie, in cazul neolocatiei. Neolocatia este cea mai raspandita norma contemporana de locatie, insa respectarea ei depinde in mod evident de resursele pe care se poate baza o noua familie.

Factori si norme de selectie a partenerului

Alaturi de normele prezentate pana acum, mai exista o serie de norme importante pentru existenta institutiei familiei. Ne referim la normele in baza carora, intr-o societate, sunt alesi partenerii in vederea unei casatorii ulterioare. De regula, in marea majoritate a societatilor, intr-o dimensiune istorica, selectia partenerilor nu i-a privit direct pe acestia. Cu alte cuvinte, pana la modernitate, alegerea partenerului in vederea casatoriei s-a facut pe baza unor reguli care nu tineau cont de parerea viitorilor parteneri. Selectia a fost mai degraba o problema a familiilor viitorilor soti, iar in multe societati casatoria "se angaja" chiar cu mult timp inaintea maturizarii acestora.

In societatea contemporana consideram uzual faptul ca atractia interpersonala si afectivitatea reciproc impartasita constituie baza selectiei partenerilor. Acest criteriu este numit in sociologie dragoste romantica. In realitate insa, chiar daca ne place sa credem ca acest criteriu reprezinta in prezent unicul sau macar cel mai important in alegerea partenerului, exista totusi multe alte norme si factori care reglementeaza selectia. Una din aceste norme o reprezinta homogamia.

Homogamia reprezinta o norma potrivit careia selectia partenerilor in vederea casatoriei se face pe baza asemanarii acestora din punctul de vedere al statusurilor pe care le detin (al nivelului de instruire, de educatie, al clasei sociale, al religiei, al mediului social etc.). Homogamia ne explica de ce marea majoritate a casatoriilor se produc intre persoane care se aseamana din punct de vedere al conditiei sociale, economice si culturale.

Vvvvvvvvvv

Proximitatea este insa si un factor care potenteaza homogamia, deoarece, in general, oamenii care se aseamana traiesc in medii apropiate, deci in conditii de proximitate. In acest mod apropierea va facilita functionarea normelor de tip homogam.

vvvvvvvvvvv

Selectia partenerilor se face insa si in baza altor factori care influenteaza decizia de a stabili o relatie cu un partener. Unul dintre acestia este proximitatea, adica apropierea. Cu alte cuvinte, preferam parteneri care sunt mai aproape de noi. Pare destul de tulburator pentru cei care cred cu putere in dragostea romantica, ca un element atat de banal, apropierea (implicit obisnuinta), sa constituie un factor al selectiei partenerilor. Psihologii sociali au descoperit insa ca, in numeroase cazuri, aprecierea anumitor subiecti (ca si a unor simple obiecte) este legata de conditia de apropiere si implicit de obisnuinta cu acestia sau acestea. Un cercetator a descoperit spre exemplu, ca intr-un camin, studentii care stateau langa scara erau mai bine apreciati decat cei care stateau mai departe, pentru banalul motiv ca erau vazuti mai des.

Vvvvvvvvvv

Leon Festinger este un foarte cunoscut psiholog social american. A predat la Universitatea din Stanford intre 1955 si 1968, iar mai apoi pana in 1990, la New School for Social Research in New York. Este celebru pentru teoria lansata de el in 1957, "Teoria disonantei cognitive" publicata in lucrarea: "Theory of Cognitive Dissonance"

vvvvvvvvvv

Leon Festinger (1919-1990) un celebru psiholog social, a explicat acest mecanism prin teoria disonantei cognitive, care spune ca ori de cate ori la nivelul sistemului cognitiv avem doua sau mai multe cognitii (unitati de informatie) care se afla in disonanta, sistemul nostru cognitiv tinde sa reconsidere cognitiile respective pentru a ne micsora sau anula disonanta. Cu alte cuvinte, daca il vedem si trebuie sa interactionam toata ziua cu un coleg, sa spunem Gicu, pe care nu putem sa il suportam, avand o parere foarte proasta despre el, atunci vom avea o disonanta cognitiva. Nu putem insa sa o estompam decat daca eliminam unul din factori. Fie il evitam, fie reconsideram aprecierea negativa. Daca Gicu ne este ruda sau suntem obligati sa lucram cu el, atunci nu ne ramane decat ca, in timp, sa ne redefinim atitudinea fata de el. Astfel, Gicu incepe sa capete unele caracteristici bune si chiar poate ajunge sa ne si placa la un moment dat. In general tindem sa apreciem si deci sa ne placa mai mult, oamenii care ne sunt mai apropiati (ii intalnim mai des) pentru ca in acest mod atenuam posibilele disonante cognitive.

Mai exista insa si alti factori ai selectiei partenerilor. Trebuie sa mentionam astfel, ca un factor extrem de important, chiar procesul de socializare. Fiecare individ in decursul socializarii, ca parte a acestui proces, este invatat sa-i placa anumite tipuri umane, respectiv sa ii displaca altele. Spre exemplu, homogamia este in realitate un produs central al socializarii, neexistand un factor predeterminant de natura genetica pentru preferinta persoanelor de conditie sociala asemanatoare noua.

Alaturi de acesti factori centrali, mai putem mentiona si altii, cum sunt: existenta unor profilurile de personalitate complementare, posibilitatea satisfacerii unor nevoi mutuale si, nu in ultimul rand, atractia sexuala reciproca.

Familie si sexualitate

Problematica sexualitatii, raportata atat la institutia familiei unde reglementarea relatiilor sexuale constituie o functie de baza a acesteia, cat si la nivelul extrafamilial, a fost de maxim interes pentru nenumarati ganditori, care, de-a lungul timpului, au reflectat la acest aspect esential al vietii. Viata sexuala a indivizilor nu ii priveste insa niciodata doar pe acestia, pentru ca gestionarea sexualitatii este, in toate societatile cunoscute, de altfel in intreaga istorie, in primul rand o problema a comunitatilor si societatilor respective. Trebuie sa ne readucem aminte ceea ce am afirmat in alt context. Primul tip de norme sociale care au aparut in societatea umana au fost normele care au reglementat relatiile sexuale. Aceste norme au vechimea umanitatii deoarece ele au functionat, initial, exclusiv prin intermediul institutiei familiei, prima institutie sociala pe care a cunoscut-o societatea umana.

Asa cum am precizat in prima parte a acestui capitol, una din functiile majore ale familiei este aceea a gestionarii relatiilor sexuale dintre indivizi. Aceasta gestiune are la baza o serie de tendinte naturale, biologice ale fiintei umane, pe care comunitatile si, mai general, societatile isi propun a le reglementa. Este vorba, in primul rand, de faptul ca fiintele umane nu au, din punct de vedere genetic, o propensiune spre monogamie, mai degraba diversitatea interactiunilor sexuale fiind trasatura caracteristica a speciei umane. De asemenea, tendinta spre competitie pentru parteneri este una aproape permanent prezenta in mod natural in viata unui individ adult, ea fiind conditionata genetic si fiind prezenta la toate mamiferele. Libertatea de alegere a partenerilor, biologic, este reglementata de competitie, care are uzual forma unei confruntari agresive, atat intre barbatii care intra in competitie pentru o partenera, cat si intr-o anume masura in relatiile dintre parteneri, barbati si femei.

Toate societatile si-au propus sa exercite un control major asupra sexualitatii. Acest lucru se realizeaza prin limitarea sociala (normativa) a raporturilor sexuale. Primul gest al acestei interventii de control social il reprezinta aparitia hainelor destinate ascunderii zonelor genitale "intime". Ele sunt si primele haine cunoscute de umanitate si marcheaza primul tip de presiune sociala asupra exprimarii sexualitatii.

Casatoria isi propune, in toate formele cunoscute de societate, sa limiteze competitia fara sfarsit pentru femei, reducand aspectele disfunctionale ale unei competitii neincetate si eliberand resurse pentru alte activitati. In acest mod, familia are un rol esential in exercitarea controlului sexualitatii.

Vvvvvvvvvvvv

Henry Havelock Ellis (1858-1939) fiul unui capitan de vas, a primit o educatie deosebita in Londra. Dupa ce a predat cativa ani in Australia, s-a intors si a studiat medicina. A devenit insa editor si a inceput totodata sa publice. Prima lucrare "Criminalul" apare in 1890. Este insa celebru pentru cele sapte volume din "Studii de psihologie a sexului" aparute intre 1897 si 1928. Lucrarile sale, pana in 1935, au fost permise legal in SUA doar pentru personalul medical, fiind interzise publicului larg.

vvvvvvvvvvvvvv

In toate societatile cunoscute exista insa si raporturi sexuale exercitate in afara familiilor, ca relatii sexuale premaritale sau extraconjugale. Daca ne raportam la o scara culturala si istorica, diversitatea formelor de raportare la aceste raporturi sexuale extrafamiliale este imensa. Relatiile sexuale extraconjugale pot fi privite in unele societati ca un pacat capital, iar in cazul femeilor in multe cazuri fiind administrate chiar sanctiuni letale, in timp ce in alte cazuri, relatiile extraconjugale tin de o dimensiune a raporturilor amiabile cu ceilalti, ori pot avea uneori dimensiunea unei obligativitati sacre[1].

Studiul sexualitatii este unul dificil, daca il privim din perspectiva dimensiunii sale sociale. Din acest motiv, primele lucrari cu statut stiintific in acest domeniu au venit mai degraba din zona stiintelor biologice si a celor medicale, in secolul al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea, paralel insa cu cele realizate de antropologi la nivelul unor comunitati arhaice. Mentionam in acest sens pe doctorul si eseistul englez Henry Havelock Ellis (1858-1939), desigur si pe parintele psihanalizei, Sigmund Freud (1856 -1939) sau pe psihiatrul Richard Freiherr von Krafft-Ebing (1840-1902).

Pana la mijlocul secolului trecut doua mari organizatii au produs o cantitate foarte importanta de date sociale in acest domeniu. Este vorba, pe de o parte, de "Institutul de Sexologie" (Institut für Sexualwissenschaft) din Berlin (aparut in 1897), institut desfiintat de nazisti in 1933, iar pe de alta parte, de "Institutul de cercetare a sexualitatii" (Institute for Sex Research), numit mai tarziu (in 1982) "Institutul Kinsey de cercetare a sexului, genului si reproducerii". Institutul american a aparut in 1938 si a derulat primele cercetari de amploare bazate pe o metoda stiintifica, cele ale lui Alfred Charles Kinsey (1894-1956) desfasurate la Universitatea Indiana din Bloomington.

Alfred Kinsey si echipa sa au intervievat aproximativ 18500 de americani vreme de mai multi ani. Rezultatele, publicate in doua carti de referinta in domeniu, au fost socante pentru societatea americana a anilor 50, societate care era destul de "puritana" la nivelul spatiului public. In lumea americana, sexualitatea recunoscuta si admisa in spatiul public era "imbracata" intr-un puternic model traditional, in care valorile crestine ocupau un loc major.

Din acest motiv, rezultatele cercetarilor au fost socante pentru marele public. Spre exemplu, 70% dintre barbatii americani intervievati recunoscusera in interviuri ca apelasera cel putin o data la o prostituata, 84% dintre ei avusesera relatii sexuale premaritale, in timp ce 50% din femei avusesera si ele acest tip de relatii (este drept cele mai multe cu viitorii soti). Cercetarile au prezentat si alte rezultate foarte socante. De exemplu, dintre barbati, 90% practicasera sau practicau masturbarea, iar dintre femei circa 60% cunoscusera aceasta practica. Sexul oral a fost recunoscut ca o practica sexuala de aproximativ 60% dintre respondenti. Toate aceste date erau greu de admis pentru societatea americana care era departe de a fi pregatita in anii '50 sa expuna public aceste aspecte ale vietii private.

Studiile lui Kinsey au ramas de referinta pana aproape de sfarsitul secolului trecut. Rezultatele insa sunt si nu sunt socante. Sexualitatea are intotdeauna doua componente. Una publica si una privata. Presiunea publica spre anumite modele, ca si forma publica de acceptare a sexualitatii, sufera schimbari importante in timp. Din aceste motive dimensiunea publica poate sa difere substantial de practicile private. Dimensiunea privata, de regula, nu se schimba major pe perioade mari de timp. Tocmai din acest motiv, in functie de tipul de metoda utilizat, este posibil sa avansezi in investigatie, mai mult sau mai putin, catre zona privata a vietii sexuale. Imaginea impusa la nivel public, in special in societatea moderna, a emanciparii continue in materie de sexualitate nu are, in fapt, acoperire serioasa. Debutul vietii sexuale se producea, spre exemplu, mai devreme in secolul al XIX-lea decat astazi, in primul rand pentru ca se produceau casatoriile mult mai devreme. Pe de alta parte, practicile pe care le putem numi astazi perversiuni, s-au regasit oricand in istorie si nu sunt apanajul unei epoci sau a unei societati anume.

Vvvvvvvvvvvvvvv

Alfred Charles Kinsey (1894 -1956), biolog de formatie, specializat initial in zoologie, s-a dedicat studiului sexualitatii in anii '20 ai secolui trecut. A infiintat la Universitatea Indiana "Institutul de cercetare a sexului, genului si reproducerii", care ulterior ii va purta numele. Operele centrale: "Comportamentul sexual al barbatilor", lucrare aparuta in 1948 si "Comportamentul sexual al femeilor", lucrare aparuta in 1953

vvvvvvvvvvvvvvvv

De altfel, presiunile spre un anumit puritanism sunt si ele constante in istorie. Spre exemplu, un alt mare studiu efectuat asupra sexualitatii in Statele Unite, de data aceasta in anii 1990', a reliefat o situatie aparent diferita de lumea lui Kinsey. In lucrarea publicata in urma acestor cercetari, "Organizarea sociala a sexualitatii. Practici sexuale in SUA" a cercetatorilor americani Edward O. Laumann, John H. Gagnon, Robert T. Michael si Stuart Michaels, gasim date despre o societate americana mult mai puritana. Sa ne gandim spre exemplu, ca 83% din americani avusesera un singur partener sau nici unul in anul precedent anchetei, in timp ce la cei casatoriti acest procent mergea pana la 96%.

Exista si numeroase critici care sunt si au fost aduse acestor studii, tocmai pe motivul dificultatii deosebite a cercetarilor de acest tip, date fiind presiunile foarte puternice de tip normativ asupra indivizilor respondenti. Cu alte cuvinte, se poate pune legitim intrebarea daca nu cumva rezultatele depind in mare masura de metodologia de investigatie pe care o utilizam.

Divort si casatorie

Prima problema pe care ne-o punem este aceea a actorilor sociali care opereaza pe piata casatoriilor. Asa cum am mentionat deja, partenerii nu sunt singurii actanti pe aceasta piata. Ceilalti membri ai familiilor lor sunt la fel de prezenti, dar pot exista si persoane specializate, sau chiar institutii, care au ca functie negocierea si intermedierea casatoriilor, asa cum este spre exemplu, institutia petitului.

Casatoria este o institutie care consfinteste la nivelul unei comunitati aparitia unei noi familii, familie care formeaza uzual o noua gospodarie . In toate societatile exista procesiuni, ceremonialuri si practici speciale care marcheaza aparitia unei noi familii. Alaturi de procesiunile care marcheaza moartea unei persoane, cele care privesc casatoria sunt cele mai importante ceremonialuri existente in orice societate. Ele sunt ritualuri de trecere de la un status la altul in interiorul comunitatii si marcheaza schimbari si achizitii noi de statusuri prin care cel putin doua grupuri familiale stabilesc legaturi sociale noi.

Casatoria este o institutie sociala, insa si divortul este deopotriva. Divortul este o institutie care are ca functie desfacerea (anularea) casatoriilor. Precizam insa ca desi aparent cele doua institutii pot fi gandite in regim polar, ele nu se aseamana ca regim de functionare sociala. In primul rand, daca spre exemplu, casatoriile se pot incheia relativ usor in orice societate, divortul presupune intotdeauna si oriunde un procedeu mult mai complicat, existand chiar societati unde acesta este interzis. Acest raport institutional neechilibrat este firesc daca ne gandim ca orice societate cauta sa promoveze prin toate mijloacele institutia familiei si este normal astfel sa fie usurata incheierea casatoriilor si sa fie complicate procedeele pentru obtinerea divortului. Pe de alta parte, in orice societate, casatoriile sunt valorizate pozitiv, in schimb divortul nu se bucura de o acceptare sociala semnificativa.

In orice societate exista incomparabil mai putine divorturi decat casatorii. Numarul acestor divorturi este important si se masoara printr-un indicator special. Rata divorturilor intr-o societate se numeste divortialitate si reprezinta numarul de divorturi la o mie de casatorii. Rata divortialitatii este un indicator important al evaluarii si al analizei unei societati sau comunitati. Cresterea ratei divortialitatii sugereaza uzual stari anomice, crize de tranzitie sau procese sociale de o dinamica deosebita. In ultimele decenii, spre exemplu, rata divortialitati practic s-a dublat in tarile dezvoltate, inclusiv in Romania. Trebuie sa spunem insa ca aproximativ 20% dintre divorturi se produc in primii trei ani de la casatorie, ceea ce tradeaza si existenta unor incompatibilitati de adaptare a partenerilor. Raportul dintre numarul de divorturi si numarul de casatorii nu reprezinta singura modalitate de exprimare a divortialitatii. Putem astfel sa luam in calcul si raportul dintre numarul de divorturi dintr-un an si numarul mediul al populatiei.

Pentru ca o familie sa ajunga la divort, ea trebuie mai intai sa treaca printr-un proces care sa duca la un nivel al instabilitatii suficient de inalt incat sa conduca la disolutia familiei conjugale. Exista mai multi factori, relevati de cercetarile de tip statistic, care conduc la instabilitatea familiilor. Ii vom trece in revista:

      Varsta. Diferentele foarte mari de varsta intre soti (de cel putin zece - cincisprezece ani), mai ales cand sotia este mai mare decat sotul, constituie o sursa majora a instabilitatii. Pe de alta parte, varsta similara, in conditiile in care cei doi au mai putin de 22-24 de ani, reprezinta, de regula, un alt patern instabil. Paternurile cele mai stabile sunt cele in care barbatul are o varsta cu cativa ani mai mare decat femeia;

      Socuri in familie. Experientele traumatizante de la nivelul familiei, moartea copiilor, a unor rude foarte apropiate, pierderile materiale majore, pot conduce la tensiuni capabile sa creasca instabilitatea familiei;

      Nevoia de indepartare a unuia dintre soti de una sau ambele familii ale lor. Daca unul dintre soti doreste sa traiasca departe de propria lui familie, sau de cea a sotului/sotiei, in timp ce celalalt nu doreste, acesta este foarte adesea un alt motiv de instabilitate;

      Diferente sociale, economice sau culturale majore intre cei doi soti. Diferentele semnificative, de orice natura, conduc intotdeauna la un potential mare de deficiente de comunicare, de tensiune si de conflict. Cele mai importante sunt diferentele de ordin social si cultural;

      Dependenta unuia dintre soti de familia extinsa. Dependenta, de orice natura, materiala, financiara, afectiva etc. de una din familiile extinse ale partenerilor este statistic un factor important de instabilitate;

      Regula celor sase luni si a celor trei ani. Daca cei doi soti s-au casatorit la mai putin de sase luni sau la mai mult de trei ani de la prima intalnire, acele familii au un coeficient statistic mai mare de instabilitate. Explicatia este relativ simpla. Mai putin de sase luni inseamna ca cei doi nu au avut suficient timp sa se cunoasca si de aici un potential mai mare de instabilitate. In cazul in care casatoria a intarziat mai mult de trei ani atunci inseamna, cel mai probabil, ca au existat anumite motive pentru care, cel putin unul din parteneri a ezitat sa se casatoreasca si de aici si probabilitatea crescuta a unor reeditari a acestor motive.

      Existenta unor paternuri instabile in familiile extinse. Modelele de familii conflictuale, monoparentale, rutiniere, in familia de apartenenta a unuia dintre soti, cresc sansele de instabilitate datorita unui posibil efect de socializare in aceasta directie.

      Femeia ramane insarcinata inaintea casatoriei sau in primul an de mariaj. Daca femeia este deja insarcinata inaintea casatoriei este posibil ca acesta sa fi fost motivul major al mariajului, ceea ce evident nu este suficient pentru stabilitatea viitoare a relatiilor de familie. De asemenea, obtinerea de catre femeie intr-un timp relativ scurt, atat a statusului de sotie, cat si a celui de mama, poate constitui o situatie extrem de frustranta, rolurile asociate acestor statusuri fiind dificile, ele implicand un mod de viata foarte diferit fata de cel obisnuit, al unei femei tinere nemaritate.

Trebuie sa spunem insa ca nu orice familie in care apar surse de instabilitate, sau chiar tensiuni, ajunge la divort. Alte forme de evolutie intalnite sunt cuplul conflictual, adica un cuplu in care conflictul a fost asumat la nivelul stilului de viata si face parte din profilul acelei familii si, de asemenea, cuplul ritualizat, respectiv cuplul in care nu mai exista in mod real relatii specifice unei familii conjugale, dar in care casatoria nu este anulata prin divort din motive exterioare (economice, religioase, juridice, de status). Intr-o astfel de familie cei doi soti au o viata proprie, relativ independenta. Cea mai mare parte a functiilor bazale ale unei familii nu sunt insa indeplinite la un nivel cel putin acceptabil in astfel de familii.

Figura Dinamica intimitatii

Dinamica relatiilor in familie

Relatiile din interiorul familiei imbraca nenumarate forme. In cadrul acestora cele care privesc dimensiunea afectiva a interactiunilor au un rol major. Aceste tipuri de relatii exprima afectivitatea, implicarea in viata familiei si au un rol foarte important in stabilitatea acestei institutii. Putem analiza relatiile de la nivelul familiei prin mai multe variabile. Putem lua in calcul, de exemplu, angajamentul, intimitatea, pasiunea, empatia, comunicativitatea etc. Toate aceste variabile au, la nivelul unei familii, in mod normal, valori diferite in functie de caracteristicile acesteia, ale membrilor sai, dar si in functie de durata existentei familiei respective. Mai mult, se pot identifica anumite paternuri generale ale evolutiei relatiilor din familie, dat fiind ca procesele de interactiune dintr-o familie au un fundament afectiv, care are o dinamica proprie. Spre exemplu, daca luam in calcul doar trei posibili indicatori, pe care ii masuram cu variabilele: angajament, intimitate si pasiune, vom putea observa ca aceste variabile, desi privesc toate viata afectiva a partenerilor dintr-o familie, ele au, statistic, o dinamica total diferita la nivelul unei familii.

Figura "Dinamica Angajamentului"

Astfel, angajamentul creste aproape constant pe perioada existentei unei familii, putin mai incet dupa un numar mare de ani de la casatorie, insa paternul este continuu ascendent. Intimitatea creste constant doar pana la un anumit nivel, dupa care ramane la acea valoare aproape fara nici o evolutie ulterioara. Pasiunea are o cu totul alta evolutie. Ea creste spectaculos de rapid, in momentul casatoriei ea avand deja o cota foarte inalta, iar dupa cativa ani ea va incepe sa scada treptat, pana ajunge la un nivel foarte scazut. Aceste modele ale dinamicii relatiilor sunt relevate din analize statistice, ele exprimand modul obisnuit de comportament la nivelul familiilor.

Figura "dinamica pasiunii"

Din evolutia acestor paternuri ale relatiilor afective trebuie sa mai intelegem un lucru. Afectivitatea nu este reprezentata in interiorul vietii de familie doar de o forma a sa, cea data de atractia fizica de tip sexual. Aceasta din urma are un rol major in demararea relatiilor si in declansarea casatoriilor, dar un rol secundar in stabilitatea pe termen lung a unei familii.

Schimbarea functiilor familiei

Societatea contemporana, in special in secolul al XX-lea, a adus o serie de schimbari importante la nivelul functiilor familiei. Vom relua pe rand functiile prezentate la inceputul acestui capitol si vom sublinia cele mai importante schimbari care s-au produs, in special in a doua jumatate a secolului trecut.

      functia de regulator sexual. Cercetarile, inclusiv cele prezentate in acest capitol, indica o crestere a numarului relatiilor sexuale care au loc in afara familiei. Exista astazi un numar mult mai mare de femei care au experiente sexuale inaintea casatoriei, in SUA spre exemplu, circa 25% din femei, in anii '90, aveau experiente sexuale premaritale. In Romania, desi nu avem statistici care sa se bucure de aceeasi precizie, putem afirma ca dupa 1990 procentul acestui tip de relatii este chiar mai mare, luand in calcul si liberalizarile de care s-au produs la nivelul vietii private dupa 1990. Prin urmare, putem spune ca importanta acestei functii a scazut comparativ cu trecutul, desi, cu siguranta, rolul familiei a ramas unul semnificativ.

      functia de reproducere. Exista astazi un numar mare de familii care nu au copii, dar mai ales a crescut numarul familiilor monoparentale, adica al familiilor in care copiii sunt crescuti doar de catre unul din parinti, de regula mama. Familiile monoparentale pot fi rezultatul unor divorturi, al mortii unuia din soti, sau a unei optiuni personale a unor femei de a avea copii, dar de a nu se marita.

      functia de socializare. A ramas o functie importanta a familiei. Cu toate acestea trebuie sa subliniem ca au aparut numeroase noi institutii menite a prelua din functiile de socializare ale familiei, gradinitele, cresele, institutia baby-sitter-ului etc., institutii care s-au impus in conditiile cresterii rolului economic al femeilor in societate si a scaderii timpului disponibil dedicat in familie pentru socializarea copiilor. Nu trebuie sa credem ca nu au existat si in trecut "alternative" la mama naturala, cel putin pentru familiile cu o pozitie importanta in societate, asa cum erau in trecut, dadaca, bona, menajera etc.

      functia afectiva. A ramas o functie importanta a familiei si este greu sa suporte schimbari majore. Ca forma de manifestare si exprimare a afectivitatii, dinamica este una permanenta, insa intotdeauna registrul afectiv ramane unul ridicat.

      functia de status. Si aceasta este una din functiile care continua sa fie prezenta si in societatea contemporana, insa ea nu mai este la fel de importanta ca in trecut. Cu alte cuvinte, indivizii dobandesc prin efort propriu numeroase alte statusuri care, de cele mai multe ori, sunt mai importante social decat statusurile conferite in familie.

      functia protectiva Este evident o functie care a ramas importanta intr-o anumita masura, mai ales in privinta protejarii copiilor mici. In societatea contemporana exista insa numeroase institutii moderne de control social, care au preluat in mare masura functia protectiva a familiei. Mai mult, familiilor li se limiteaza in realitate dreptul de a administra protectia indivizilor, dincolo de anumite limite definite in mod explicit, de regula prin legi. Pe de alta parte, chiar si protectia copiilor a fost institutionalizata la un nivel superior familiei, existand astazi numeroase institutii care au un asemenea rol specific, superior juridic familiei. In societatile contemporane s-a instituit dreptul unor institutii de a proteja copilul chiar de propria sa familie.

      functia economica. Este o functie esentiala pe care o detine familia. Trebuie specificat insa si aici faptul ca in societatea contemporana a crescut autonomia economica a sotilor in detrimentul unitatii economice a familiei. Din punct de vedere economic, exista astazi o unitate in ceea ce priveste mai degraba consumul, productia de bunuri fiind in mod uzual integrabila unor structuri organizatorice exterioare cu totul familiei. (de regula, membrii familiei desfasoara astazi activitatile economice de tip productiv in afara familiei si, uzual, independent unii de altii).

Dupa cum se observa, majoritatea functiilor isi mentin importanta, chiar daca exista anumite schimbari in registrul de functionare a acestora. In afara catorva exceptii putem mai degraba sa vorbim nu atat de scaderea importantei lor sociale, ci mai repede de schimbarea modalitatilor lor de exercitare. Credem ca este evident faptul ca toate aceste discutii privitoare la schimbarea functiilor familiei s-au referit la institutia familiei asa cum exista ea astazi in Romania si in tarile din spatiul nostru cultural. Daca ne raportam la lumea musulmana, la cea orientala spre exemplu, este evident ca exista multe alte comentarii care se pot face privitor la acest subiect.

Alternative la familia clasica

In urma tuturor acestor analize se formuleaza insa o intrebare importanta. Familia ca institutie a evoluat permanent de la inceputurile civilizatiei umane, forma actuala, care ne este cunoscuta cel mai bine, nu reprezinta decat un moment in acest proces evolutiv. Prin urmare, trebuie sa ne asteptam ca si acest model sa evolueze? Cum o va face insa? Care este asadar alternativa la familia clasica, care sunt variantele viitoare de evolutie a familiei?

Exista in orice societate, in orice moment, incercari de fortare a modelelor clasice, de propunere a unor modele alternative pentru institutiile sociale. Unele dintre aceste modele sunt, in fapt, cele care evolueaza, in sensul ca inlocuiesc pana la urma institutiile de baza. Alte modele, in mod firesc, dispar ca simple "incercari" nereusite. Unele modele apar de la sine in decursul evolutiei sociale firesti, altele sunt propuse ideologic sau programatic. Spre exemplu, marxismul, mai precis filosoful german, Friedrich Engels (1820-1895), a propus desfiintarea familiei de tip monogam care, spunea el, era de fapt o familie de tip burghez.

Prin urmare, si societatea contemporana, ne referim in special la a doua jumatate a secolului trecut, a propus modele alternative pentru familia clasica. Incercam sa trecem in revista cateva dintre acestea:

Mariajul de grup. Asa cum am amintit anterior, acesta a fost propus de catre miscarile tinerilor din anii `60-`70, in special de curentul hippy. In fapt, nu era vorba de un mariaj autentic, ci doar de traiul in grupuri care practicau sexul liber (in interiorul grupului), grupuri care constituiau insa adevarate familii, nu rareori membrii acestora refuzand total contactul cu familiile lor reale. Dincolo de aceste experiente, oarecum istorice, pentru ca ele s-au stins practic astazi, acest tip de alternativa nu a devenit una semnificativa.

Mariajul deschis. Este un model de familie in care cei doi soti isi definesc de comun acord dreptul la relatii sexuale in afara casatoriei. Nu este vorba de adulter in sensul propriu al termenului, pentru ca in aceasta situatie este vorba de un acord reciproc si, implicit, de un stil de viata. Nu este o forma foarte frecvent intalnita, mai ales pentru ca presiunea spre relatii sexuale, mai ales in afara cuplului, este radical diferita (generic vorbind), intre femei si barbati, acestia din urma fiind mult mai tentati biologic de aceste relatii.

Familia de tip poligam (in fapt este vorba de poliginie). Este un tip de familie care de regula nu este consacrata legal in societatea moderna (fiind considerata bigamie), cu exceptia bineinteles a unor state arabe si orientale. In practica insa, in toate societatile dezvoltate, exista numeroase exemple ale unor forme de astfel de familii, in care se permanetizeaza o relatie extraconjugala (sau mai multe) in special de tipul relatiilor stabile "in trei".

Casatoria de tip homosexual. In unele societati ea a devenit chiar legala. Fie ca este vorba de homosexualitatea propriu-zisa, de tip masculin, fie ca este vorba de lesbianism, in cazul relatiilor dintre femei, trebuie sa spunem ca homosexualitatea nu poate deveni o forma alternativa reala, deoarece ea implica totusi o forma a familiei, care tine de un anumit caracter "patologic" din punct de vedere social, mai ales pentru ca doua functii importante, cea de reproducere si implicit de socializare normala, nu pot fi asigurate la un nivel functional. Cu siguranta, la limita, o familie de homosexuali poate infia un copil si cu siguranta il poate si creste. Exista in general o critica sociala severa fata de aceste tipuri de situatii si chiar si in cele mai tolerante state exista restrictii in aceasta directie, considerandu-se ca pericolul de influentare a copilului prin socializarea primara in directia homosexualitatii este major, iar o asemenea influenta nu mai priveste drepturile si libertatile parintilor homosexuali, ci ale copilului care nu are capacitatea de a opta. Desigur, trebuie sa mai spunem ca tendinta spre homosexualitate este departe de a fi majoritara la nivelul populatiei. Nu trebuie sa pierdem din vedere nici faptul ca exista o diferenta importanta intre homosexualitatea masculina si cea feminina (lesbianism), aceasta din urma fiind considerata, in anumite limite, tolerabila in majoritatea societatilor, ea avand, de fapt, o natura destul de diferita fata de homosexualitatea masculina.

Coabitarea consensuala. Chiar daca poate parea o alternativa discutabila ca patern de stabilitate, cu siguranta ea este cea mai raspandita varianta alternativa dintre toate. Coabitarea consensuala presupune ca doua persoane sa traiasca in comun, ca o familie, insa in afara unei casatorii formale. Coabitarea consensuala este de doua tipuri. Coabitare consensuala premaritala, atunci cand doi parteneri traiesc impreuna o perioada de timp, inaintea casatoriei sau in vederea unei casatorii ulterioare si coabitare consensuala propriu-zisa, atunci cand cei doi parteneri decid sa traiasca permanent in acest mod. Numarul coabitarilor consensule a crescut aproape constant in ultimele decenii, un numar foarte mare de cupluri decizand, macar pentru o perioada de timp, sa traiasca astfel.

Este, speram, evident faptul ca aceste alternative pot fi inlocuite de altele. Am dori insa sa subliniem foarte clar faptul ca mutatiile semnificative la nivelul unei institutii sociale, precum cea a familiei, nu se produc in cativa ani, ci in multe, foarte multe decenii, uneori chiar secole.

Rezumat

Familia este institutia sociala fundamentala pe care o cunoastem cel mai bine. Ea reprezinta un grup de oameni care relationeaza in baza unor legaturi de sange, casatorie sau adoptie. Relatiile directe de descendenta intre parinti si copii definesc legaturile de sange, casatoria are un rol important in formarea unui nou grup familial, in timp ce adoptia priveste una din formele de acces intr-o familie.

Aceste tipuri de legaturi pot fi privite si dintr-o alta perspectiva si anume a relatiilor de rudenie. Aceasta poate fi de tip consangvin (in cazul legaturilor de sange) sau afin (in cazul casatoriei).

Familia este o institutie sociala fundamentala pentru ca ea este universala in istorie si acopera o serie de functii vitale pentru viata oamenilor in societate. Acestea sunt: functia de regulator sexual; functia de reproducere; functia de socializare; functia afectiva (familia ofera individului cel mai inalt confort psihic si emotional); functia de status (cele mai multe dintre statusurile unei persoane sunt cele oferite de familie); functia protectiva (familia este cea care, in orice societate, ofera, inaintea oricaror altor institutii, protectie si ingrijire individului); functia economica (orice familie gestioneaza in comun gospodaria casnica, activitatile de productie, investitii, achizitii de bunuri si, mai ales, activitatile de consum).

In functie de numarul de membri, institutia familiei cunoaste cateva tipuri majore. Este vorba despre familia nucleara, care este formata din membrii a cel mult doua generatii care traiesc in aceeasi gospodarie. Doua variatiuni ale acestui tip de familie sunt reprezentate de familia conjugala (formata din sot, sotie, eventual si copii) si familia monoparentala (in care copiii sunt crescuti doar de unul dintre parinti). In situatia in care intr-o gospodarie traiesc membrii a mai mult de doua generatii, avem de-a face cu ceea ce se numeste familia extinsa, opusul familiei nucleare.

Ca orice institutie sociala, si familia se caracterizeaza prin existenta unor norme care reglementeaza functionarea acesteia. Stim cu totii ca este interzis ca fratii (frate si sora) sa aiba raporturi sexuale intre ei. Aceasta interdictie tine de normele de incest, cele mai importante norme ale familiei, dar si cele mai vechi din punct de vedere istoric. Normele de incest se refera asadar la interdictia accesului la anumite femei din comunitate.

Un al doilea tip de norme sunt normele de casatorie care privesc modalitatile de constituire a familiilor. Exista, pe de o parte, norme de tip endogam si exogam si, corespunzator, casatorii endogame si exogame. Primele se refera la situatia in care casatoria se realizeaza in interiorul grupului din care individul face parte, iar celelalte se refera la obligatia individului de a se casatori in afara grupului de apartenenta.

Un criteriu care stabileste un alt tip de norme privind casatoria este numarul partenerilor. Astfel, exista casatorii de tip monogam si casatorii de tip poligam. Casatoriile monogame se incheie intre un singur barbat si o singura femeie.

In ceea ce priveste poligamia, aceasta este de trei tipuri: poliginia (cand un barbat se poate casatori cu mai multe femei), poliandria (cand o femeie se poate casatori cu mai multi barbati) si casatoria de grup (cand un grup de femei se casatoreste cu un grup de barbati, fiecare dintre membrii grupurilor putand sa aiba relatii sexuale cu oricare dintre membrii acestora).

Alte norme care reglementeaza institutia familiei sunt normele descendentei si mostenirii, adica normele dupa care se calculeaza rudenia si se stabileste succesiunea.

Aceste norme sunt: patrilinearitatea (calcularea rudeniei se face doar dupa tata), matrilinearitatea (calcularea rudeniei se face doar dupa mama) si bilinearitatea (calcularea rudeniei se face dupa ambii parinti). Dintre toate, bilinearitatea este cel mai raspandit tip de norme astazi.

Normele de autoritate privesc conducerea si exercitarea autoritatii la nivelul familiei. In functie de acest tip de norme, exista: familii patriarhale (exercitarea autoritatii de catre barbati), matriarhale (conducerea si autoritatea sunt exercitate de femei, situatie teoretica fata de care nu exista nici un fel de marturii istorice) si familiile bazate pe norme de exercitare comuna a puterii, mult mai prezente astazi.

Normele de locatie stabilesc unde se intemeiaza gospodaria unei noi familii. In functie de acest tip de criteriu, avem norme de patrilocatie (cand noua familie se stabileste in gospodaria parintilor baiatului), matrilocatie (cand familia se stabileste in gospodaria parintilor fetei) si neolocatie (cand se intemeiaza o noua gospodarie).

Trebuie, de asemenea, mentionat un tip special de norme care conditioneaza realizarea unui grup familial. Acestea sunt normele de alegere a partenerului. Din punct de vedere istoric, acest tip de criteriu a cunoscut variante multiple. In perioada premoderna, de exemplu, casatoriile erau stabilite de familiile viitorilor soti, nefiind luate in considerare preferintele acestora. In contemporaneitate, pe de alta parte, alegerea partenerilor se face in baza unei atractii interpersonale si a afectiunii reciproc impartasite, ceea ce se mai numeste in sociologie dragoste romantica. Decizia de a stabili o relatie cu un partener este de asemenea influentata si de o alta norma si anume homogamia, norma potrivit careia selectia partenerului se face pe baza asemanarilor cu acesta din punct de vedere al statusurilor detinute (educatie, instruire, mediu social, clasa sociala, etc.). Un alt factor de selectie a partenerului este si proximitatea, in sensul in care preferam sa ne alegem parteneri dintre cei care sunt mai aproape de noi.

O institutie sociala strict legata de cea a casatoriei este divortul, aceasta avand ca functie desfacerea casatoriilor. O diferenta fundamentala intre casatorie si divort o reprezinta natura valorizarii lor in societate. Casatoriile sunt valorizate pozitiv in orice societate, in timp ce gradul de acceptare a divortului este relativ scazut, motiv pentru care si procedurile de obtinere a unui divort sunt relativ complicate. Rata divorturilor intr-o societate se numeste divortialitate si este data de numarul de divorturi la mia de casatorii.

Divortul reprezinta, in fapt, o consecinta in plan juridic a unui nivel ridicat de instabilitate la nivelul familiei conjugale. Dintre factorii care influenteaza cresterea gradului de instabilitate a familiilor, mentionam: varsta (diferentele mari de varsta intre soti reprezinta un factor major de instabilitate in familie); socuri in familie; nevoia de indepartare a unuia dintre soti de una sau ambele familii ale partenerilor; diferente sociale, economice sau culturale majore intre cei doi soti; dependenta unuia dintre soti de familia extinsa; regula celor sase luni si a celor trei ani (casatoria intre cei doi parteneri la mai putin de sase luni sau la mai mult de trei ani de la prima intalnire conduce la un nivel ridicat de instabilitate); existenta unor paternuri instabile in familiile extinse (caracterul conflictual, monoparental, rutinier al familiei de apartenenta a unui a dintre soti poate sa creasca instabilitatea in familie); femeia ramane insarcinata inaintea casatoriei sau in primul an de mariaj.

Familia clasica ramane cea mai raspandita in toate societatile. Cu toate acestea, societatea contemporana a propus modele alternative pentru acest tip de familie. Dintre acestea, cele mai importante sunt:

mariajul de grup, propus de miscarile tinerilor din anii '60-'70 (miscarile hippy); mariajul deschis, in care cei doi parteneri isi definesc de comun acord dreptul la relatii sexuale in afara casatoriei; familia de tip poligam (poliginie), in care se permanentizeaza o relatie extraconjugala, de tipul relatiilor stabile "in trei"; casatoria de tip homosexual; coabitarea consensuala, care presupune ca doua persoane sa traiasca in comun, ca o familie, dar in afara unei casatorii formale. Coabitarea consensuala poata fi premaritala (cei doi parteneri traiesc impreuna o perioada de timp, inaintea casatoriei) si propriu-zisa (cei doi parteneri decid sa traiasca permanent in acest mod).

Concepte cheie

Familie nucleara; Familie conjugala; Familie extinsa; Arbore genealogic; Rude fictive; Casatorie; Incest; Endogamie; Exogamie; Monogamie; Monogamie seriala; Poligamie; Poliginie; Poliandrie; Casatorie de grup; Matrilinearitate; Patrilineraitate; Bilinearitate; Matriarhat: Patriarhat; Matrilocatie; Patrilocatie; Neolocatie; Dragoste romantica; Homogamie; Divort; Divortialitate; Cuplu conflictual; Cuplu ritualizat; Coabitare consensuala; Familie monoparentala; Mariaj deschis;