Functionalitatea
familiei- sursa principala a adaptarii si integrarii
sociale a adolescentului
Nucleul
central al relatiilor interpersonale stabilite in cadrul familiei este
reprezentat de sentimentul de dragoste si de atasament manifestat
fata de partener, fata de copil, fata de tot ce
constituie esenta vietii de familie. Incorporata in fiecare rol
si comportament familial, afectivitatea constituie temeiul principal al
unitatii vietii de familie, girantul care garanteaza cele
mai durabile si mai optime legaturi intre membrii familiei si
care asigura dezvoltarea optima a personalitatii lor.
Structurarea unei familii armonioase implica, cu necesitate, manifestarea
activa a atitudinii afective, care prin stabilitate si intensitate,
devine factorul primordial al functionalitatii si
evolutiei normale a familiei.
Intr-un climat familial caracterizat prin
echilibru, prin dragoste si coeziunea membrilor, educatia morala
a copiilor are cele mai putine dificultati, deoarece stimulentul
afectiv si unitatea functionala a vietii de familie
constituie cele mai favorabile conditii pentru o socializare morala
adecvata. Dimpotriva situatiile de dificultate familiala,
lipsa de coeziune si fragilitatea afectiva impiedica o
dezvoltare morala adecvata, carentele afective si
functionale ale familiei manifestandu-se sub forma efectelor tardive, ale
formarii unei personalitati morale imature, definite de nonconformism
si inadaptabilitate. Lipsiti de dragostea si securitatea oferite
de o familie cu functionalitate normala, copiii din familii dezbinate
sau dezunite "devin capriciosi, instabili, incapabili de adaptare la norme
de viata colectiva, revendicativi etc (Banciu, 1987). Excentrici
si imaturi, ei genereaza mari dificultati in colectivele
scolare, abandonandu-si sarcinile la cea mai mica dificultate,
manifestand un opozitionism disproportionat fata de
rigorile disciplinare, fiind sensibili sau hipersensibili la sanctiuni".
In
calitatea sa de "celula" de baza a societatii, familia
ocupa o pozitie centrala in viata fiecarui individ,
fiind de fapt primul mediu social in care indivizii se manifesta ca
fiinte umane. Fiind grupul cel mai coeziv si factorul care
exercita influentele cele mai persistente asupra
personalitatii, familia educa spiritul de comunicare si
cooperare, faciliteaza transmiterea obiceiurilor, atitudinilor si
valorilor de la parinti la copii, ghideaza din punct de vedere
moral conduitele acestora.
Aceste
functii deosebit de importante ale familiei, constata sociologii, par
a se fi diminuat mult in perioada contemporana, asociatia familiei
inregistrand astazi multiple fenomene de dezagregare si
destructurare. Se vorbeste in acest sens despre o adevarata
"criza" a familiei contemporane, atat din punct de vedere demografic (prin
trecerea de la familia extinsa la
cea redusa ca numar de membrii) cat si social (prin transferarea
catre institutiile sociale specializate a unor functii
rezervate, in mod traditional, cuplului familial). Familia este un adevarat "sistem
functional" care trebuie sa indeplineasca doua categorii de
functii: functii interne (biologice, sanitare, economice,
de solidaritate familiala, pedagogico-educative si morale) si
functii externe (integrarea familiei in viata sociala,
incadrarea corespunzatoare a maturilor in activitatea de productie).
Functiile interne permit formarea unui climat intim, care are rolul de a
mentine unitatea si coeziunea familiei, iar cele externe asigura
dezvoltarea armonioasa a personalitatii fiecarui membru
pentru a raspunde cerintelor formulate de societate.
In societatea contemporana, unele din functiile
familiei au disparut, cum ar fi functia traditionala de
asistenta si ingijire data varstnicilor sau bolnavilor, iar
altele s-au diminuat sau au fost preluate de alte institutii sociale. Cea
mai importanta functie, recunoscuta de multi
specialisti, este socializarea copilului, deoarece familia constituie
mediul cel mai propice pentru educarea acestuia, intr-o perioada in care e
cel mai usor de influentat. Caldura si afectiunea
aratate de parinti si legaturile informale stabilite
cu acestia, reprezinta stimulente puternice pentru formarea
deprinderilor si aptitudinilor copilului, pentru dobandirea
capacitatilor sale de integrare sociala adecvata.
Socializarea copilului si stabilizarea personalitatii adultului
sunt doua functii microsociale principale, care definesc esenta
si importanta familiei conjugale moderne. Specializarea rolurilor
masculine si feminine in cadrul familiei are drept scop formarea unei baze
de actiune pentru socializarea copilului si pentru dezvoltarea
personalitatii tuturor membrilor grupului familial de-a lungul
intregului ciclu al vietii.
Ciclul de viata familial este generat de o
serie de procese de crestere, dezvoltare, maturizare, in centrul
carora educatia si formarea copilului are locul cel mai
important. Orice noua aparitie in cadrul familiei nu inseamna
doar o crestere a dimensiunii familiei, ci o schimbare cu consecinte
profunde in modul de viata si in relatiile interpersonale
ale membrilor grupului familial.
In consecinta, pentru a fi viabila si
functionala, orice familie trebuie sa raspunda in mod
constructiv si dinamic la schimbari, acest imperativ fiind valabil mai ales in cazul
educatiei copilului, orice model bazat pe conduite predeterminate sau
programate fiind incapabil de a-l invata pe acesta cum sa
faca fata situatiilor noi si neasteptate. Familia
se afla intr-o permanenta evolutie determinata de o serie
de schimbari ale mediului exterior. Destructurarea
unitatii structurale si functionale a familiei, are o serie
de implicatii negative asupra individului, favorizand cresterea
fenomenului de devianta si amplificarea comportamentului
patologic.
