GRUPURILE SOCIALE SI ORGANIZATIILE

GRUPURILE SOCIALE SI ORGANIZATIILE

1. Grupurile sociale

Tipuri de grupuri

Cum se formeaza grupurile?

Normele grupului

Structura grupului

Procesele grupului

2. Organizatiile formale

Natura organizatiilor

Birocratia

Perspective alternative

1. Grupurile sociale

O definitie generala a grupului este: "doi sau mai multi indivizi care au un sentiment comun de identitate si se influenteaza unul pe altul in modalitati structurate pe baza unui ansamblu comun de perspective referitoare la comportamentul fiecaruia."

Tipuri de grupuri

Grupuri primare si grupuri secundare. Urmand exemplul lui Charles Horton Cooley (1902), sociologii contemporani fac distinctie intre grupurile primare si secundare.

Grupurile primare sunt grupuri mici, in care membrii au relatii personale, stranse si durabile. Ele sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea sociala a individului. Familia este cel mai evident exemplu de grup primar. Membrii grupului primar petrec o mare parte din timp impreuna, au experiente comune si desfasoara multe activitati in comun. Relatiile intre membrii sunt profunde datorita sentimentelor investite in ele. Ei stiu foarte multe unul despre celalalt si fiecare are grija de bunastarea celuilalt.

Pe de alta parte, grupul secundar este de cele mai multe ori un grup mai mare, cu durata determinata, constituit cu un scop sau o sarcina precisa, in care relatiile sunt relativ impersonale. Aceste "relatii secundare" nu au forta de coeziune a "relatiilor primare". Investitia afectiva in grupurile secundare este, in general, mica, iar interactiunea intre membrii tinde sa se concentreze asupra activitatilor care au dus la formarea grupului, decat asupra nevoilor, dorintelor si preocuparilor membrilor.

Unele grupuri secundare de munca, in care oamenii sunt impreuna pentru perioade indelungate, pot dobandi caracteristicile unui grup primar. Membrii ar putea sa-si faca marturisiri unul altuia, ar putea lua masa impreuna si ar putea aranja intalniri intre familii. Diferenta hotaratoare intre cele doua tipuri de grupuri consta in masura in care indivizii au o investitie afectiva in grup si unul in altul, au grija unul de altul si mentin intre ei relatii sincere si de lunga durata.

Grupurile interne si grupurile externe (in-group si out-group). Un grup intern este un grup in care membrii au sentimente de apartenenta, identitate si loialitate; este grupul din care o persoana fac parte, spre deosebire de grupul extern, care este grupul "celorlalti", din care individul nu face parte. Intre aceste doua tipuri de grupuri exista o oarecare opozitie si ostilitate, bazate pe granite geografice (cum sunt cele care delimiteaza cartierele si "bandele" lor proprii) sau culturale ("autohtoni" si "imigranti"). Grupurile interne si cele externe au putine contacte unele cu altele, stiu putine lucruri unele despre altele, iar ceea ce stiu se bazeaza pe stereotipuri.

Grupurile de referinta. Oamenii nu fac intotdeauna parte din grupuri care sunt importante pentru ei sau care ii influenteaza. Aceste grupuri, numite grupuri de referinta, sunt folosite de oameni pentru a-si exprima, compara si evalua propriul comportament.

Grupurile de referinta indeplinesc trei functii: functia normativa cand definesc forme adecvate de comportament; functia comparativa, prin asigurarea fie a unui model pentru a fi imitat, fie a unui standard dupa care sa fie judecata corectitudinea unei persoane; functia de public, prin evaluarea acceptabilitatii comportamentului unei persoane. Unele grupuri de referinta pot indeplini mai multe din aceste functii. Parintii, de pilda, indeplinesc toate cele trei functii: ei isi invata copiii ce sa faca si ce sa nu faca (functie normativa); deseori ei servesc ca modele pentru ceea ce copiii lor vor sa faca sau sa nu faca (functie comparativa); isi arata aprobarea sau dezaprobarea fata de comportamentul copiilor lor (functie de public).

Cum se formeaza grupurile?

In unele situatii, indivizii aleg singuri sa intre intr-un anumit grup. Aceasta alegere pare sa fie calauzita de doi factori importanti: apropierea si asemanarea.

Apropierea. Cu cat doi oameni sunt mai apropiati din punct de vedere geografic, cu atat mai mult creste probabilitatea de a se vedea unul cu celalalt, de a-si vorbi, de a intra in relatie. Pe scurt, apropierea fizica mareste probabilitatea interactiunii si a activitatilor in comun, care duc la formarea grupurilor sociale.

Asemanarea. De regula, oamenii prefera sa se asocieze cu oameni ca ei insisi. Ei se simt mai confortabil in compania oamenilor cu care au interese, idei si valori in comun. De asemenea ei tind sa se asocieze cu altii care au caracteristici sociale asemanatoare, cum sunt rasa, etnia si clasa sociala sau cu care se aseamana ca varsta, nivel de inteligenta si alte caracteristici personale.

Normele grupului

Formarea normelor grupului. Normele apar printr-un proces gradat al interactiunii intre membrii grupului. Un individ actioneaza intr-un anume fel, iar altii confirma caracterul adecvat sau neadecvat al comportamentului ori sugereaza (direct sau indirect) schimbarile dorite. Studiul clasic al acestui proces a fost condus de Musafer Sherif (1936), folosind testul efectului autocinetic (miscarea punctului luminos - vezi cursul 7).

Conformarea la normele grupului. In general, grupurile sunt mai putin tolerante fata de comportamentul care se abate de la normele lor decat societatea mai larga. In grupurile mici, presiunea pentru conformare este puternica.

Studiul clasic al conformarii la presiunea unui grup a fost facut de Solomon Asch (1952). El a studiat presiunea pentru conformarea la opinii false in legatura cu lungimea liniilor imprimate pe o carte de joc. El a constatat ca aproximativ o treime din subiecti a dat un raspuns (evident) incorect mai mult de jumatate din timp. Ei au procedat asa deoarece au perceput realmente incorect situatia, nu au avut incredere in propria lor judecata sau nu au vrut sa mearga impotriva parerilor altora exprimate in mod public.

Structura grupului

Cand vorbim de structura unui grup ne referim la statusurile si rolurile membrilor sai (vezi cursul 8), precum si la o anumita ierarhizare a statusurilor, prin care anumitor statusuri li se acorda mai multa putere si respect decat altora. De pilda, multe grupuri au un sef suprem (presedinte sau alt titlu) care are mai multa putere sa stabileasca activitatile grupului decat alti membrii. In acest caz, ierarhia este definita prin pozitiile statusului (presedintele opus membrilor de rand) si nu prin caracteristicile personale ale membrilor. Exista insa si situatii in care unor oameni li se acorda mai multa putere sau respect pentru ceea ce sunt sau pentru ceea ce fac. Astfel, insusirile si actiunile personale contribuie la dezvoltarea puterii si influentei individului in grup, ceea ce va conduce la formarea insasi a ierarhiei.

Pe de alta parte, structura fixata a grupului stabileste anumite granite care ii delimiteaza pe membrii de nemembrii, servind la intensificarea interactiunii membrilor si la promovarea identitatii.

Procesele grupului

Exista trei procese centrale ale interactiunii grupului: comunicarea, conflictul si coeziunea.

Comunicarea este, probabil, activitatea centrala a celor mai multe grupuri. Membrii se informeaza unul pe altul, se linistesc unul pe altul, striga unul la altul, se corecteaza unul pe altul. Pe scurt, ei comunica informatii, sentimente si atitudini.

O serie de studii s-au concentrat pe natura comunicarii in cadrul grupurilor. Asfel, s-a demonstrat ca modelul de comunicare este legat de statutul unei persoane in grup. Mai exact, comunicarea in cadrul unui grup (mai ales in cadrul unui grup stabil) tinde sa aiba loc intre persoane egale ca statut sau de la o persoana cu statut superior spre una cu statut inferior. Alte cercetari arata ca natura activitatilor unui grup contribuie la modelele de comunicare intre membrii. In situatii care implica rezolvarea unor sarcini, comunicarile au loc, in principal, intre membrii cu statut superior si inferior; in situatiile sociale si recreative, comunicarea e mai probabil sa aiba loc intre persoane cu acelasi statut.

Uneori membrii grupului se gasesc in conflict.     Acestea pot fi impartite in: conflicte bazate pe personalitate, provocate de diferentele personale dintre indivizii implicati si conflicte situationale, provocate de contextul social in care se afla oamenii (de exemplu, incercarea de impartire a unor resurse limitate, cum sunt banii). O alta clasificare ar fi aceea intre conflictele fundamentale, care se produc in legatura cu normele fundamentale ale grupului, si conflictele nefundamentale, referitoare la aplicarea normelor acceptate la o situatie specifica.

Nu orice conflict are efecte negative; el poate ajuta la clarificarea scopurilor grupului si a granitelor. Poate mari gradul de participare in grup si coeziunea acestuia. Cheia functionarii pozitive a conflictului este ca el sa fie rezolvat conform normelor (adica sa fie stabilite si acceptate reguli pentru rezolvarea lui).

Coeziunea este de asemenea o caracteristica importanta a grupului. Cu cat un grup este mai legat, cu atat creste probabilitatea ca el sa fie stabil si membrii sa se conformeze normelor sale. Grupurile unite rezolva problemele mai bine. O posibila consecinta negativa insa a coeziunii este tendinta grupurilor unite de a fi mai putin tolerante fata de diferente si deosebiri de opinii.

2. Organizatiile formale

Organizatiile formale sunt mari grupuri secundare, create in mod deliberat pentru a indeplini un obiectiv precis sau o serie de obiective.

Natura organizatiilor

Planificarea si ratiunea. Planificarea rationala si chibzuita este una dintre caracteristicile organizatiilor formale. Ea necesita o intelegere clara a obiectivelor organizatiei, a tipurilor de activitati si a structurilor organizatorice necesare pentru atingerea acestor obiective. Planul organizatiilor formale comporta atentie la ratiune, punand accent pe relatia dintre mijloace si scopuri.

Formalizarea in organizatii se refera la descrierea precisa a indatoririlor indivizilor si responsabilitatilor departamentelor. Deseori aceste cerinte sunt rezumate in documente scrise care servesc drept statut al organizatiei.

Birocratia

Birocratia este un tip de organizatie formala, cu o structura specifica de statusuri si roluri, in care puterea de a influenta actiunile altora creste pe masura inaintarii spre varful ierarhiei organizationale.

Cel care a definit si a identificat trasaturile esentiale ale unei organizatii birocratice a fost sociologul german Max Weber (1864-1929) in lucrarea Economie si Societate. El definea birocratia ca un sistem de autoritate rational-legala, reprezentand institutia dominanta in societate. In primul rand, sistemul este numit legal fiindca autoritatea este exercitata printr-un sistem de reguli si proceduri caruia trebuie sa i se conformeze toti membrii unei astfel de organizatii. In al doilea rand, el este rational fiindca pentru realizarea unor scopuri specifice sunt desemnate cu claritate anumite mijloace.

Principalele caracteristici ale organizatiilor birocratice, asa cum au fost definite de Max Weber, sunt urmatoarele :

a) Specializare, respectiv o diviziune clara a muncii intre membrii organizatiei. Intr-o birocratie, responsabilitatile fiecarei functii sunt precis definite, astfel incat exista o descriere detaliata a datoriilor, raspunderii, autoritatii si locului fiecaruia in ierarhie.

b) Structura ierarhica autoritara. - fiecare functie inferioara se afla sub conducerea si controlul celei superioare si este obligata sa-i execute ordinele.

c) Sistem de reguli si reglementari formale. - la care se supun toate actiunile si deciziile administrative.

d) Impersonalitate si impartialitate. Membrii organizatiei trebuie sa aiba o atitudine impersonala in contactele lor cu clientii, cu subordonatii sau cu alti functionari. 'Functionarul ideal se comportaintr-un spirit de impersonalitate formalistafara ura sau pasiune si deci fara afectiune sau entuziasm'.

e) Promovare in cariera. Activitatea intr-o birocratie 'constituie o cariera'. Promovarea membrilor organizatiei se face fie in functie de vechime, fie de competenta, fie printr-o combinatie a celor doua criterii.

f) Eficienta organizatiilor birocratice decurge tocmai din caracteristicile prezentate mai sus: specializare, structura ierarhica autoritara, impersonalitate etc. In conceptia lui Weber, tipul de organizare pur birocratica este capabil, d.p.d.v. tehnic, de a atinge cel mai inalt grad de eficienta.

Perspective alternative

Weber prezinta un punct de vedere extrem de rational si obiectiv asupra birocratiilor organizatiilor formale. El a fost primul care a recunoscut ca modelul sau reprezinta un tip ideal, un model "purificat" al unui concept cu care poate fi comparat un exemplu al lumii reale. Examinarea organizatiilor formale reale a dat nastere altor perceptii ale birocratiilor.

Partea neformala a birocratiei. Cei mai multi oameni stiu ca birocratiile nu functioneaza totdeauna in modul precis, formal si impersonal descris mai sus. Forma relatiilor personale intre membrii unei organizatii duce uneori la folosirea altor canale ale autoritatii decat cele formale. Cateodata regulile sunt ocolite sau chiar incalcate. Cai neoficiale de actiune pot inlocui mecanismul formal existent.

Structura formala a unei organizatii este doar o schita, un cadru pentru activitatile organizatiilor. In activitatile lor zilnice, membrii unei organizatii incearca sa faca acele lucruri care, dupa aprecierea lor, le va da posibilitatea sa-si indeplineasca indatoririle in modul cel mai usor posibil, folosindu-se inclusiv de relatiile lor personale pentru a-si atinge acest scop. Pe scurt, oamenii se adapteaza la conditiile date, in ciuda cerintelor formale ale slujbei lor. Ei dau birocratiei o "fata umana".

Cateva limitari ale birocratiei:

a)        Ineficienta. Regulile si procedeele birocratice sunt prevazute pentru cazul "tipic", iar eficienta depinde de aplicarea acestor reguli la noile cazuri. Ori de cate ori exista un caz atipic sau neobisnuit, pentru care nu sunt prevazute reguli, angajatii sunt in incapacitatea de a rezolva creator si cu imaginatie situatia, de cele mai multe ori refuzand sa indeplineasca cerinta.

b)        Inlocuirea scopurilor. Cu timpul, oamenii din organizatiile birocratice au tendinta de a uita scopurile initiale ale organizatiei; in schimb, ei isi concentreaza eforturile asupra scopurilor personale, cum ar fi: cat mai putina munca, ajungerea devreme acasa si pastrarea locului de munca.

c)        Dezvoltarea birocratiei. Birocratiile tind sa creasca si sa-si mareasca indatoririle. De exemplu, astazi, universitatile sunt considerate raspunzatoare nu numai de pregatirea profesionala a studentilor, ci si de progresul lor social si afectiv, acest lucru necesitand personal si buget suplimentar.

d)        Rigiditatea. Birocratiile tind sa dezvolte o rigiditate rituala, o preocupare pentru reguli si regulamente. Merton (1968), discutand despre "personalitatea birocatica", si Whyte (1957), descrind "omul organizatiei", sugereaza ca aceasta preocupare afecteaza personalitatea birocratica, inabusind creativitatea si imaginatia. O cercetare mai recenta (Kohn, 1978) contesta acest ciudat portret al birocratului, prezentand o imagine pozitiva a angajatilor organizatiilor birocratice.

e)        Oligarhia. Birocratiile manifesta tendinta de a se transforma in oligarhii, sisteme in care cei multi sunt condusi de cei putini. Aceasta problema este subliniata de Robert Michels, in ceea ce el numeste "legea de fier a oligarhiei", care afirma ca democratia si marile organizatii nu pot exista impreuna. Din necesitate, marile organizatii trebuie sa-si concentreze puterea in mainile catorva. Acesti putini si puternici raspund din ce in ce mai putin fata de inferiori, reprezentandu-le tot mai putin interesele, situatie incompatibila cu democratia. Cei care contesta punctul de vedere al lui Michels afirma ca totusi, puterea indivizilor de la varful ierarhiei este limitata de catre:

dispozitiile legale;

comitetele de conducere;

fortele concurente din cadrul organizatiei;

alegerile periodice ale functionarilor publici superiori.

Astfel, desi ar putea exista o tendinta de a acumula puterea la varf, acea putere nu este nelimitata.