 |
|
 |  |
|
|
| |
 | Biologie | Chimie | Didactica | Fizica | Geografie | Informatica |
| Istorie | Literatura | Matematica | Psihologie |
Geopolitica conflictelor
-Conflictul din Irak-
Principiile fundamentale ale dreptului international
Capitolul al III-lea: Agresiunea si securitatea internationala
Principiul nerecurgerii la amenintarea cu forta sau la forta in relatiile
internationale (principiul neagresiunii)
Razboiul de agresiune - principala forma de manifestare a fortei in
practica vietii internationale
Securitatea internationala
Republica Irak ( Araba: العراق) este o tara din Orientul Mijlociu in Asia de Sud-Vest la confluenta dintre raurile Tigru si Eufrat care include de asemenea sudul Kurdistanului. Are frontiere cu Kuweitul si Arabia Saudita la Sud, Iordania la vest, Siria la Nord-Vest, Turcia la Nord si Iran (Persia) la Est. Irakul are o zona ingusta de coasta la Umm Qasr in Golful Persic.
Tara cu a doua cea mai mare cantitate de rezerve de petrol de pe Pamant, dupa Arabia Saudita a fost invadata in anul 2003 de Statele Unite.
|
|
|||||
|
|||||
|
Deviza nationala: Allahu Akbar |
|||||
|
Limbi oficiale |
Araba, Kurda1 |
||||
|
Limbi vorbite |
Araba, Kurda, Asiriana, Turkmenistana, Armeniana |
||||
|
Capitala |
Bagdad2 |
||||
|
Presedinte |
Jalal Talabani |
||||
|
Prim Ministru |
Nuri al-Maliki |
||||
|
Suprafata |
Locul 57 |
||||
|
Populatia |
Locul 44 |
||||
|
Independenta |
1 octombrie 1919 de la Imperiul Otoman 3 octombrie 1932 de la Regatul Unit |
||||
|
Produsul intern brut|PIB (PPP) |
Locul 76 |
||||
|
Moneda |
Dinarul irakian |
||||
|
Fus orar |
UTC +3 |
||||
|
Imn national |
Mawtini |
||||
|
Domeniu internet |
.iq |
||||
|
Prefix telefonic | |||||
|
Religia de stat |
Islamismul |
||||
|
1 - Prima limba in trei regiuni kurde 2 - Capitala Regiunii Autonome Kurde
este Arbil |
|||||
Irakul se afla pe teritoriul vechii Mesopotamii, locul de nastere a unor culturi timpurii, ca si cele ale babilonienilor, si asirienilor. In 331 i.Hr. Alexandru cel Mare a cucerit acest teritoriu. In secolul II i.Hr. tinutul a facut parte din Regatul Persic, pana la venirea musulmanilor arabi (secolul VII), care, dupa moartea lui Mahomet, doreau sa-si insuseasca Irakul (656). Bagdad a devenit capitala a Califatului abbasid in 762 si pana in 1258, dupa care a fost cucerit de turcii Seljuk. Orasul a ramas un centru al lumii arabe pana in 1524 cand a fost incorporat in Imperiul Otoman.
In 1915, trupe britanice au cucerit Irakul si au stabilit aici mandatul Ligii Natiunilor, lucru care a incheiat independenta in 1932. Partidul Ba'ath, un partid socialist a primit controlul tarii in 1968, si a impus o stapanire stricta, mai ales dupa ascensiunea la putere a lui Saddam Hussein (1979). In anii 1980, Irakul a fost implicat intr-un razboi lung cu vecinul Iran.
Ocuparea Kuwaitului de catre Irak in 1990, si atacurile repetate ale trupelor internationale, au izolat Irakul la nivel mondial pana in primavara lui 2003, cand Statele Unite si Regatul Unit au invadat Irakul si au indepartat Partidul Ba'ath de la putere, continuand sa detina si acum controlul tarii.
Irakul se afla momentan (septembrie 2003) intr-un proces de tranzitie: Dupa Al Treilea Razboi din Golf, structurile puterii au disparut, in special Comandamentul Revolutionar. Noile structuri organizate de SUA si Marea Britanie nu sunt definitivate. Dupa primele planuri, fostul general al Statelor Unite, Jay Garner, trebuia sa devina presedintele unei guvern provizoriu. La cateva saptamani dupa stabilirea in functie a lui Garner acesta a fost inlocuit: Presedintele SUA, George W. Bush, l-a numit la 6 mai 2003 pe L. Paul Bremer III in functia de guvernator al Irakului. Garner a fost subordonat acestuia.
Fostul presedinte, Saddam Hussein, a fost prins pe 13 decembrie 2003 in ascunzatoarea sa din Tikrit, locul sau natal.
In 2005 a avut loc o rapire a 3 jurnalisti romani in Irak [Marie-Jean Ion, Sorin Miscoci, Ovidiu Ohanesian].
Astazi in 2007 Irakul se afla intr-un razboi impotriva terorismului (Ossama Ben Laden liderul Al-Qaeda - cea mai periculoasa grupare terorista, alaturi de altele precum: Ansai al-Sunna, Muad bin Rebelii). In Irak au loc zilnic atentate si rapiri, confruntari intre sunniti si siiti, ceea ce face aproape imposibila stabilizarea situatiei in perioada urmatoare. Presedintele american, Geoge W.Bush intentioneaza sa suplimenteze trupele trimise in zona, in incercarea de a pune capat confruntarilor si de a asigura securitatea. Zilnic, in Irak, sunt inregistrate atentate sau rapiri in randul civililor (recompensa solicitata de rapitori fiind retragerea trupelor straine din tara).
Irakul este format din 18 provincii (muhafazat, singular - muhafazah):
Securitatea, fie ea individuala, nationala sau internationala se numara printre principalele probleme cu care se confrunta omenirea. Securitatea nationala in mod special ocupa un loc central, pentru ca statele domina multe din conditiile ce determina securitatea la celelalte niveluri, iar ele par incapabile sa coexiste armonios. In decursul istoriei statelor, existenta fiecaruia a fost pusa in pericol de catre cea a celorlalte. Actiunile militare si economice ale fiecaruia, in urmarirea propriei securitati nationale, s-au combinat adesea cu cele ale celorlalte, producand deplasari economice si razboaie.
"Puterea nu doar exprima trasaturile de baza ale capacitatilor sistemului international, ci totodata scoate in evidenta un motiv principal al comportamentului actorilor respectivi. Idealistii tindeau sa vada securitatea ca pe o consecinta a pacii: o pace durabila ar asigura securitatea tuturor".
Declansarea de catre SUA a razboiului contra Irakului reprezinta o incalcare a dreptului international si un eveniment care ar fi putut fi evitat, daca SUA ar fi fost mai deschisa la cooperare si compromis.
Capitolul al III-lea: Agresiunea si securitatea internationala
Principiul nerecurgerii la amenintarea cu forta sau la forta in relatiile
internationale (principiul neagresiunii)
El este principiul fundamental al dreptului international public care marcheaza o "piatra de hotar" in evolutia acestui drept. Principiul neagresiunii a fost consacrat prin Pactul general de renuntare la razboi ca instrument al politicii nationale a statelor (Pactul Briand-Kellog), semnat la Paris la 27 august 1928. Principiul neagresiunii a fost reafirmat si dezvoltat in Carta O.N.U. si alte acte internationale adoptate in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Nerecurgerea la forta se impune cu aceeasi rigoare totalitatii relatiilor interstatale, bilaterale sau multilaterale, pe plan regional, interregional, continental sau mondial. Ea vizeaza conduita si actiunile individuale ale fiecarui stat, comportamentul si actiunile colective ale oricarui grup de state. 'Nici un motiv nu poate justifica recurgerea la forta impotriva unui stat independent si suveran. Carta O.N.U. si principiile unanim admise ale dreptului international interzic folosirea fortei ca metoda de solutionare a diferendelor dintre state."
In virtutea acestui principiu, tuturor statelor le revin indatoriri de cea mai mare raspundere precum: de a se abtine in relatiile lor reciproce si in general in relatiile lor internationale de la orice act care constituie o amenintare cu forta sau o folosire directa sau indirecta a fortei impotriva altui stat; de a se abtine de la orice folosire a fortei armate, incompatibila cu scopurile si principiile Cartei Natiunilor Unite, impotriva altui stat, in special de la invazia sau atacul asupra teritoriului acestuia; de a se abtine de la orice act de constrangere militara, politica, economica, de la orice manifestare de forta, urmarind sa determine un alt stat sa renunte la deplina exercitare a drepturilor si atributiilor sale suverane; de a se abtine de la orice act de represalii implicand folosirea fortei; de a se abtine sa organizeze sau sa incurajeze organizarea de forte neregulate sau bande inarmate, inclusiv bande de mercenari, in scopul unor incursiuni pe teritoriul altui stat; de a se abtine sa organizeze si sa incurajeze acte de razboi civil, sa participe la ele sau sa le sprijine ori sa tolereze pe teritoriul lor activitati organizate in scopul comiterii unor asemenea acte implicand folosirea fortei sau amenintarea cu forta; de a nu recurge, in nici o imprejurare si sub nici un motiv, la utilizarea fortei sau la amenintarea cu forta ca mijloc de rezolvare a litigiilor sau problemelor care ar putea sa duca la diferende intre ele.
Razboiul de agresiune - principala forma de manifestare a fortei in
practica vietii internationale
Fenomen social cu profunde implicatii in istoria omenirii, razboiul a constituit multa vreme principalul mijloc de transare a divergentelor dintre state, instrumentul cel mai nociv al politicii de forta, dominatie si dictat.
Razboiul este definit ca fiind un fenomen social, aparut pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii omenesti si care va disparea atunci cand vor inceta cauzele sociale care i-au dat nastere; el este o continuare, cu mijloace violente, a politicii statelor si claselor dominante.
De la inceputurile sale pana la sfarsitul deceniului trei al secolului XX, razboiul a fost considerat o institutie "legala" - reglementata prin cutume si conventii internationale - de solutionare a disensiunilor dintre state sau, cum aprecia specialistul belgian in probleme militare, van Gerven, era "situatia legala in care doua sau mai multe grupuri de state sunt autorizate sa decida conflictul lor prin folosirea fortei armate, sau ca fiind o sangeroasa lupta armata intre grupuri organizate".
De la organizarea sa in state si pana in prezent, omenirea a petrecut cea mai mare parte a existentei sale in stare de razboi. Exista state care au trait mai mult in stare de razboi decat in stare de pace. De pilda Franta a petrecut in ultimele trei secole mai multi ani de razboaie, si asta fara a pune la socoteala anii de razboaie coloniale, care numai acestea au depasit cu mult anii de pace. Se pune intrebarea legitima: cui au servit si cui servesc aceste razboaie? Au fost ele folositoare popoarelor sau comunitatii internationale?
Pentru popoare, care au dus si duc greul luptelor, razboaiele au adus numai suferinte, pierderi de vieti omenesti, mutilari, privatiuni, imbolnaviri. Statisticile - care oricat de riguros ar fi intocmite, nu pot reda, totusi, cu exactitate, in toata amplitudinea sa, dimensiunea reala a pierderilor de vieti omenesti-cifreaza la circa 3 miliarde si jumatate numarul de morti in cursul tuturor razboaielor care au avut loc in lume de-a lungul timpului, cifra ce echivaleaza cu aproape intreaga populatie a Terrei in zilele noastre.
Pentru state, consecintele razboiului sunt atat de nefaste, ele insemnand cheltuirea avutiei nationale in scopuri neproductive, distrugeri de valori materiale si spirituale, stagnarea si chiar impingerea inapoi a progresului economic si social, regresul civilizatiei.
Practica internationala a demonstrat ca razboiul nu a constituit niciodata un mijloc de reglementare reala a disensiunilor dintre state. Departe de a pune capat neintelegerilor, ele genereaza noi probleme, noi surse de incordare.
Aristotel arata ca arta razboiului trebuie studiata nu pentru a aservi, ci pentru a nu fi aservit, iar Platon considera ca o republica virtuoasa trebuie sa se bucure de pace, ca razboiul trebuie reglementat in vederea pacii si nu invers.
Securitatea internationala
"Securitatea internationala este determinata in fond de securitatea interna si externa a diferitelor sisteme sociale, de masura in care, in general, identitatea sistemului depinde de circumstantele externe".
"Securitatea nationala este capacitatea unei natiuni de a-si urmari cu succes interesele nationale, asa cum le concepe ea, oriunde in lume."
"O natiune este in siguranta in masura in care nu se afla in pericolul de a trebui sa sacrifice valori esentiale, daca doreste sa evite razboiul, si poate, atunci, cand este provocata, sa le mentina obtinand victoria intr-un razboi"
"O amenintare a securitatii nationale este o actiune sau o secventa de evenimente care 1) ameninta sever sau un timp relativ scurt sa duca la degradarea calitatii vietii locuitorilor statului, sau 2) ameninta semnificativ sa restranga evantaiul optiunilor politice disponibile guvernului unui stat sau ale unor entitati private, neguvernamentale (persoane, grupuri, corporatii) din interiorul statului".
"Securitatea, in orice sens obiectiv, se refera la absenta amenintarilor la adresa valorilor dobandite, iar in sens subiectiv, la absenta temerii ca asemenea valori vor fi atacate".
In complexul de masuri indispensabile transpunerii integrale si neconditionate in practica a principiului nefolosirii fortei si a amenintarii cu forta, pentru prevenirea izbucnirii unor conflicte armate, instituirea unui sistem eficace de securitate si inlaturarea mijloacelor materiale de exercitare a fortei, adica infaptuirea dezarmarii generale si, in primul rand, a dezarmarii nucleare, ocupa un loc central, ele constituind garantia cea mai eficace impotriva agresiunii.
Securitatea internationala reprezinta un mod de organizare a relatiilor internationale, caracterizat prin faptul ca toate statele lumii trebuie sa fie la adapost de pericolul unei agresiuni, de orice act de folosire a fortei sau de amenintare cu folosirea fortei, precum si prin siguranta fiecarui stat in parte ca se bucura de protectia colectiva.
Securitatea internationala este prin natura sa reciproca: fiecare stat trebuie sa beneficieze de garantia tuturor.
O conditie fundamentala a infaptuirii securitatii internationale o constituie promovarea intre state a unor relatii de buna vecinatate in domeniul economico-politic, tehnico-stiintific, cultural si in alte domenii, avand la baza principiile fundamentale ale dreptului international.
Un asemenea sistem de securitate implica si realizarea unor masuri practice privind desfiintarea concomitenta a aliantelor militare existente, lichidarea bazelor militare straine, retragerea tuturor trupelor de pe teritoriul altor state in limitele frontierelor lor nationale, crearea unor zone denuclearizate si, de asemenea, obligatia statelor care poseda arme nucleare de a nu le folosi niciodata, incetarea zborurilor avioanelor incarcate cu bombe nucleare deasupra teritoriilor altor state si a intrarii in porturile acestor state a navelor straine care au la baza arme nucleare.
Securitatea internationala se bazeaza pe principiul indivizibilitatii pacii: in fundamentarea ei se porneste de la ideea ca agresiunea, indiferent impotriva cui si unde va fi savarsita, reprezinta o incalcare a pacii generale.
Carta O.N.U. situeaza "mentinerea pacii si securitatii internationale" pe primul loc atunci cand enumera scopurile O.N.U., preconizand, de asemenea, un sistem colectiv de securitate internationala. Acest sistem obliga statele de a se abtine in relatiile lor internationale de la amenintarea cu forta si folosirea ei impotriva integritatii teritoriale sau independentei politice a vreunui stat, precum si obligatia corelativa pentru state de a-si rezolva diferendele lor internationale exclusiv pe cale pasnica.
Instituirea securitatii a fost insotita de un mecanism international- Consiliul de Securitate, avand ca principala functie mentinerea pacii si securitatii internationale, Adunarea Generala, forul cu competenta universala in toate problemele pendinte ale O.N.U., acorduri si organizatii regionale- precum si de garantii privind asistenta colectiva si obligatorie in caz de agresiune.
Folosirea si amenintarea cu folosirea fortei sunt intelese ca fiind o trasatura adanc inradacinata in relatiile internationale. In sistemul international, asa cum arata Robert Osgood "instrumentul prim al ordinii-forta armata- este totodata prima amenintare la adresa securitatii" . Michael Howard spunea ca "forta este un element ineluctabil in relatiile internationale, nu din cauza vreunei tendinte inerente a oamenilor de a o folosi, ci din cauza ca posibilitatea folosirii ei exista. Astfel, ea trebuie descurajata, controlata, si daca orice altceva da gres, folosita cu discriminare si retinere"
Societatile industrializate nu pot scapa de implicatiile militare ale progresului tehnologic. Chiar si o societate nepregatita se poate orienta catre fabricarea de armament daca evenimentele si situatia internationala o determina. Sectorul economic, politic si social ale unei natiuni trebuie sa fie suficient de puternice incat sa supravietuiasca competitiei din cadrul propriilor sectoare, insa niciuneia nu i se poate pretinde sa fie destul de puternica incat sa reziste presiunii coercitive sau distrugerii violente.
Un argument puternic in sustinerea pacii perpetue este acela ca razboiul, deci si cheltuielile militare, reduc resursele disponibile pentru dezvoltarea tarilor din Lumea a Treia. Acolo unde statele au mize economice si politice majore in mentinerea economiei internationale, multe din interesele lor primordiale nu pot fi protejate prin puterea militara.
Tehnologiile militare noi au amplificat incertitudinile instrumentului militar si au devalorizat serios ideea ca razboiul putea fi un instrument ocazional folositor politicii statului. Insa, razboiul este o amenintare de temut, si toti actorii implicati in el au de pierdut, este atat de violent si de costisitor, incat poate distruge cu usurinta sau cel putin deteriora grav alcatuirea statului. Chiar si castigatorii puteau fi atat de grav afectati, incat sa nu se mai poata face distinctia dintre victorie si infrangere
Doctrina razboiului drept, realizata de Sfantul Augustin in sec. V si sistematizata de Toma D' Aquino in sec. XIII, enunta o serie de conditii pentru ca un razboi sa fie considerat drept: razboiul trebuie sa fie declarat de catre autoritatea care are dreptul sa o faca, cauza trebuie sa fie justa, razboiul trebuie sa fie ultimul mijloc utilizat pentru a repara injustitia comisa si nu trebuie sa provoace anihilarea totala a adversarului.
Razboiul - Carl von Clausewitz spunea ca razboiul este "un act de violenta in scopul determinarii adversarului de a-mi indeplini vointa" [16]- nu este solutia cea mai de dorit cand avem de-a face cu amenintari din exterior. Daca se adopta o strategie de securitate nationala, politica de securitate se concentreaza pe reducerea vulnerabilitatilor statului. Vulnerabilitatile pot fi reduse prin sporirea independentei sau prin construirea de forte compensatoare pentru a trata amenintarile specifice. Daca amenintarile sunt militare ele pot fi rezolvate prin intarirea propriilor forte militare, prin formarea de aliante sau prin pregatirea tarii impotriva unui atac. Amenintarile economice pot fi rezolvate prin sporirea independentei, diversificarea surselor de aprovizionare sau conditionarea populatiei sa accepte standarde de bunastare mai scazute.
"Nu exista obiective, inclusiv supravietuirea SUA ca entitate politica, care sa merite distrugerea a milioane de oameni sau periclitarea viitorului umanitatii. Pretentia ca amenintarea cu un razboi nuclear din motive politice ar fi legitima creaza un climat international de teama in care americanii vor continua sa aiba mai putina securitate si nu mai multa."
Un argument in sprijinul afirmatiei ca nu e legitima interventia SUA in Irak, ar fi faptul ca Irakul nu constituie o amenintare destul de puternica incat sa se justifice razboiul. Pentru ca intotdeauna vor exista amenintari la adresa SUA, chiar daca in Irak se va instaura o democratie de tip american. Si atunci ce se va intampla: SUA vor declara razboi fiecarei tari care in opinia lor, constituie o amenintare, dupa principiul "cine nu e cu noi e impotriva noastra"?
Orice tara din sistemul international ar trebui sa fie pregatita sa faca fata posibilelor amenintari la adresa securitatii sale teritoriale, astfel incat detinerea unei tehnologii militare avansate de catre Irak, nu ar trebui sa fie considerata un posibil pericol la adresa SUA. Armele se demodeaza si in timp de pace. Ele devin depasite pe masura ce progresele tehnologice deschid noi posibilitati, ca design si performanta. Intrucat generatiile mai noi de arme au invariabil performante mai ridicate decat cele pe care le inlocuiesc, observatorilor din afara le vine greu sa faca deosebirea dintre schimbarile menite sa mentina forta militara si cele menite sa o sporeasca. Cu alte cuvinte modernizarile facute pot fi confundate cu schimbarile facute in vederea modificarii echilibrului puterii militare.
La ora actuala in Orientul Mijlociu exista mai multe tari care detin arme de distrugere in masa: Turcia, detine arme nucleare si rachete balistice; Israel detine arme nucleare, capacitati de productie de arme chimice si biologice si rachete balistice; Siria detine arme chimice si rachete balistice; Egipt are arme chimice si rachete balistice; Arabia Saudita detine rachete balistice; Iran detine arme chimice si rachete balistice. In Irak intre anii 1991-1998 a fost confirmata prezenta armelor nucleare, chimice, biologice si a rachetelor balistice, insa in prezent nu este cunoscuta prezenta lor.
Intentiile ofensive sau defensive ale unui stat nu pot fi deosebite din cauza ambiguitatii mijloacelor militare.
Experientele tragice din trecut (cele doua Razboaie mondiale, Razboiul Rece) ar trebui sa faca din SUA un actor constient de consecintele dezastruoase pe care le implica un razboi pentru intreaga umanitate. Ar trebui sa se tina cont mai mult de masurile de cooperare si de consultare intre marile puteri in vederea prevenirii razboiului.
SUA nu s-au confruntat niciodata si nici in prezent nu se confrunta cu amenintari de invazie sau ocupatie. Inainte de aparitia rachetelor intercontinentale balistice sovietice, americanii nu se confruntasera nici macar cu perspectiva unui bombardament pe scara larga. Pentru ei razboiul se producea intotdeauna "dincolo".
Mentinerea unei considerabile puteri militare este o conditie necesara pentru mentinerea restrictiilor asupra razboiului. Intr-un sistem international in care armele nucleare sunt un subiect la ordinea de zi, e mai bine sa se aplice principiul "traieste si lasa si pe altul sa traiasca", deoarece o tara care nu are capacitatea unei a doua lovituri risca sa dispara cu desavarsire.
Un razboi implica cheltuieli uriase atat pentru armament, cat si pentru sustinerea fortelor armate, incat se micsoreaza cheltuielile pentru celelalte sectoare strategice ale economiei.
Bombardamentele pe care SUA si Marea Britanie le-au declansat contra Irakului, au servit numai infrastructurilor unei tari care, pe langa ca sufera din cauza unui tiran, este si victima pedepsei internationale. Nici germanii si nici japonezii nu au fost atacati dupa al doilea Razboi Mondial, dar cazul lui Saddam este diferit. SUA au nevoie sa controleze petrolul irakian, in special acum ca legaturile cu Arabia Saudita nu prea mai functioneaza ca inainte. Un razboi care sa urce pretul petrolului ar afecta negativ economia europeana si japoneza, astfel incat yenul si euro, dusmanii dolarului, ar scadea. In acest timp americanii se vor putea bucura exploatand marea lor rezerva de petrol, evitand recesiunea din tara. Aceasta le-ar permite sa dea un impuls important economiei SUA pedepsindu-i pe principalii sai concurenti comerciali Japonia si Uniunea Europeana.
Irakul, ca orice alt stat, cauta sa-si mentina institutiile interne astfel incat ele sa fie viabile in sine, fara a fi nevoie de un amestec strain - mai ales daca el este facut prin folosirea fortei - in problemele lor interne.
Pentru prevenirea crimelor impotriva pacii si securitatii internationale se impune lichidarea politicii de forta si dictat, a colonialismului si neocolonialismului, a tuturor formelor de ingerinta in treburile interne ale altor state. In prezent problema fundamentala o constituie mentinerea si consolidarea pacii popoarelor.
Evolutia situatiei mondiale este departe de a fi satisfacatoare. Gravitatea situatiei provine din excesiva proliferare a armamentelor, indeosebi a celor nucleare, creandu-se pericole incalculabile pentru planeta noastra. Este necesara o politica de colaborare intre state, singura care poate asigura o evolutie democratica a vietii internationale si care va garanta securitatea si pacea generala
1. Barry Buzan, Popoarele, statele si teama, Editura Cartier, Bucuresti, 2000
2. Coord.: Mircea Malita, Autori: Ion Anghel, Alexandru Bolintineanu, Ionel Closca, Ion Diaconu, Mircea Malita, Dorin Rusu, Ioan Voicu - Mecanisme de reglementare pasnica a diferendelor dintre state, Editura Politica, 1982, Bucuresti.
3. Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu, Drept international public, Hyperion XXI, vol I, Bucuresti, 1993
4. Nerecurgerea la forta, Declaratia Guvernului Roman cu privire la evenimentele din zona Golfului, 2 august 1990, in Buletin Diplomatic, iunie-decembrie 1990
5. V.I.Lenin, Opere Complete, vol.30, Editura Politica, Bucuresti, 1964
6. Closca Ionel, Conflictele Armate si Caile Solutionarii Lor, Editura Militara, Bucuresti, 1982
7. A. Zimmern, The
8. Jozsef Balazs, "Nota despre interpretarea securitatii", Development and Peace, 6, 1985
9. Penelope Hartland-Thunberg, F.A.M.Alting von Geusau si J. Pelkmans, National Economic Security, Tilburg-John F. Kennedy Institute, 1982
10. Walter Lippmann citat in A. Wolfers, Discord and Collaboration, Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1962
11. Richard Ullman,Redefinirea securitatii, in International Security, 8, 1983
12. Arnold Wolfers, Securitate internationala ca subiect ambiguu, Discord and Collaboration, 7, Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1962
13. Robert Osgood si Robert W.Tucker, Force,
Order and Justice,
14. Michael Howard, Studies in War and
Peace, Londra,
15. Vasile Paun, Razboiul informational, Ed. UTI, Bucuresti, 2002
16. Carl von Clausewitz, On War, citat in Razboiul informational, Vasile Paun, UTI, Bucuresti
17. Robert Barnet, Iluzia securitatii, in C.R.Beitz si T.Herman, Peace and War, San Francisco, W.H.Freeman, 1973
18. Marian C. Molea - Raspunderea statelor in dreptul international contemporan, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1978.
Nicolae Ecobescu, Victor Duculescu, Drept international public, Hyperion XXI, vol I, Bucuresti, 1993
Nerecurgerea la forta, Declaratia Guvernului Roman cu privire la evenimentele din zona Golfului, 2 august 1990, in Buletin Diplomatic, iunie-decembrie 1990, pag.34
Closca Ionel, Conflictele Armate si Caile Solutionarii Lor, Editura Militara, Bucuresti, 1982, pag.14
Penelope Hartland-Thunberg, F.A.M.Alting von Geusau si J. Pelkmans, National Economic Security, Tilburg-John F. Kennedy Institute, 1982, p.50
Walter Lippmann citat in A. Wolfers, Discord and Collaboration, Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1962, pag. 150.
Arnold Wolfers, Securitate internationala ca subiect ambiguu, Discord and Collaboration, 7, Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1962, pag. 150.
Robert
Osgood si Robert W.Tucker, Force, Order
and Justice,
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate
| Sociologie | |||
|
|||
|
| |||
|
| |||
|
|||
|
|
|||
