Grupul social. Conducere si lideri

In vara anului 1954, un psiholog social american, Muzafer Sherif (1906-1988) a realizat un experiment socant nu doar pentru lumea stiintifica, ci si pentru cea mediatica, ideea experimentului fiind preluata in mai multe filme americane. Intr-o tabara de copii de 11-12 ani, in Robbers Cave Oklahoma, el a organizat un experiment pentru a observa modul in care se structureaza grupurile sociale in conditii de competitie si de conflict. In cadrul experimentului el a impartit aleator un grup de 22 de copii, realizand doua echipe, pe care le-a pus in competitie. A organizat mai multe jocuri, concursuri sportive si activitati, toate de echipa. Copiii nu se cunosteau in prealabil, fiind astfel pusi sa formeze grupurile ad hoc.

Imediat dupa grupurile au fost puse intr-o situatie de competitie, copiii au inceput sa faca o distinctie clara intre lumea din interiorul propriului grup si cea din afara. Aceleasi tipuri de comportamente, de actiuni sau de intamplari erau valorizate si interpretate complet diferit daca se produceau in interiorul, sau in afara grupurilor din care faceau parte. Daca, spre exemplu, un baiat trisa la un concurs era privit ca un "baiat rau" daca facea parte din grupul rival si era "istet" daca apartinea grupului de referinta. Mai mult, aceste polarizari se accentuau pe masura ce crestea ritmul si miza competitiei. Dupa o saptamana, Sherif a reunit cele doua echipe si le-a pus in situatia de a coopera (pentru a rezolva o problema privind lipsa apei potabile, achizitia unui film etc.). Intr-un climat de cooperare, distinctiile initiale au inceput sa se piarda datorita procesului de restructurare a celor doua grupuri. Astfel au aparut noi relatii si, practic, cele doua grupuri initiale au fost comasate rezultand o noua structura. Distinctia in grup - in afara grupului s-a pastrat, insa ea a fost retrasata. Experimentul a dovedit capacitatea extraordinara a grupurilor sociale de a genera norme si de a schimba valorile in baza carora se interpreteaza realitatea. Se dovedea astfel ca grupurile exercita o forta cu totul remarcabila asupra membrilor lor, facandu-i sa perceapa lumea complet diferit. Distinctia in grup - in afara grupului a ramas esentiala in cercetarea sociala. Daca tinem seama si de faptul ca oamenii nu pot trai decat cu totul accidental si exceptional in afara grupurilor, intelegem de ce este importanta cercetarea acestui tip de structuri sociale.

Ce este grupul social?

Notiunea de grup este una familiara. O utilizam aproape zilnic si orice om, chiar si cu putina educatie, stie la ce se refera acest termen. Cu toate acestea, conceptul de grup social nu este unul foarte simplu de definit in limbajul stiintei sociale. In primul rand pentru ca, in acceptiunea stiintifica, conceptul trebuie sa fie cu mult mai restrictiv comparativ cu notiunea uzuala. Daca, spre exemplu, ni se pare normal sa numim grup multimea oamenilor care stau intr-o statie de autobuz, pentru sociologie acestia nu formeaza un grup social decat in anumite situatii speciale.

Pe de alta parte, in sociologie avem deja o serie de concepte care se refera la ceea ce numim in limbajul obisnuit "grupuri de oameni". Spre exemplu, atunci cand este vorba de oamenii adunati la un miting spunem ca ei formeaza o multime, iar atunci cand este vorba de locuitorii unui sat spunem ca ei formeaza o comunitate. Dar si profesorii dintr-un anumit oras, sau dintr-o regiune pot forma o comunitate, fara a avea relatii directe intre ei. Pe de alta parte, atunci cand avem mai multi oameni, care au anumite caracteristici comune la nivelul unei populatii, spunem ca ei formeaza, din perspectiva analizei statistice a populatiei, o categorie sociala sau statistica.

Cu ce se deosebeste grupul social fata de toate aceste tipuri de structuri sociale? Pentru a intelege diferentele si specificul grupurilor sociale trebuie sa pornim de la elementele definitorii ale acestora. In primul rand trebuie sa mentionam ca grupul este format intotdeauna dintr-un numar de indivizi intre care exista interactiuni, interactiuni care sunt date de un proces de comunicare, definit in sens larg ca orice transfer de semnificatii. Aceasta caracteristica nu este insa suficienta pentru a da o definitie grupului social. Mai trebuie spus ca acesti oameni care interactioneaza, impartasesc valori si norme proprii grupului respectiv, au scopuri si obiective specifice, iar in unele cazuri isi dezvolta chiar simboluri proprii. Cu alte cuvinte, grupul reprezinta un numar de indivizi intre care exista interactiuni, indivizi care constientizeaza apartenenta lor la grup, isi definesc clar distinctia dintre grupul lor si celelalte structuri externe, impartasesc valori, norme si obiective comune generate prin interactiunile care au loc intre ei.

O problema importanta care ne retine atentia este aceea a motivelor pentru care oamenii traiesc mai degraba in grupuri decat in afara lor. Exista mai multi factori care determina nevoia oamenilor de a forma permanent grupuri si de a trai in ele. Un prim factor este dat de interdependenta biologica si sociala a oamenilor. In permanenta avem nevoie, atat biologic, cat si social, de alti oameni. Din punct de vedere biologic, omul este un animal care traieste in grupuri si putem chiar vorbi de o conditionare genetica in acest sens. Din punct de vedere social insa, omul are nevoie de relatii permanente si stabile cu alti oameni, in primul rand pentru a se socializa si deveni o fiinta sociala. Tot ceea ce inseamna actiune sociala presupune schimburi de semnificatii intre oameni, deci relatii permanente si stabile cu alteri.

Pe de alta parte, situatia in care ne aflam este un alt factor stimulator al structurilor de tip grupal. Anumite situatii reclama stringent comunicarea si implicit relatiile cu altii. Spre exemplu, ori de cate ori ne definim o situatie ca fiind periculoasa sau amenintatoare simtim nevoia de a interactiona in vederea cautarii unui sprijin. De cate ori ne definim situatia sociala in care ne aflam ca una care reclama nevoia de a primi sau transmite mesaje ori de a actiona impreuna cu altii, vom intra in    interactiuni capabile de a genera grupuri.

Simpla apropiere de alte persoane este si ea un factor care influenteaza aparitia grupurilor, pentru ca oamenii care stau in acelasi loc au tendinta de a comunica si de a dezvolta relatii sociale. Orice proces de socializare ne pregateste pentru interactiunea cu ceilalti, chiar in absenta cunoasterii acestora. Avem astfel formate comportamente specifice de initiere a interactiunilor in vedere autopozitionarii noastre fata de alteri intr-un anume teritoriu sau cadru social. Daca, spre exemplu, intr-un compartiment de tren se afla cateva persoane care nu se cunosc intre ele, va deveni doar o chestiune de timp aparitia unor schimburi de mesaje si deci a interactiunilor dintre ele.

Mai mult, aceste interactiuni, care apar spontan datorita prezentei mai multor indivizi aflati in relatie de apropiere, pot conduce in timp la interactiuni constante si la generarea unor grupuri.

Mai putem identifica si alti factori meniti sa favorizeze aparitia grupurilor sociale care tin de similaritatea indivizilor, de compatibilitatea unor interese sau nevoi ale lor etc.

Problema dimensiunilor grupului

Definitia pe care am dat-o nu este insa suficienta pentru a clarifica acest concept. Mai trebuie sa raspundem la doua intrebari esentiale. Cat de mic poate fi un grup, respectiv, cat de mare? Prima intrebare tine oarecum de celebrul paradox antic al gramezii. "Cand apare o gramada?", se intrebau anticii. O piatra nu formeaza o gramada si nici doua. Intr-un fel, nici trei pietre nu formeaza o gramada. Dar atunci, cand exact apare gramada? La fel ne putem intreba de cati oameni este nevoie pentru a forma un grup? In aceasta privinta sociologii care studiaza grupurile sociale au doua puncte de vedere diferite, neexistand un consens.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Georg Simmel este un important sociolog german si filosof neo-Kantian, care a studiat la Berlin si Strassburg. Ca majoritatea ganditorilor din vremea sa s-a preocupat de domeniul larg al stiintelor sociale, aducand contributii si in economie si in sociologie si in problematica metodelor de cercetare a vietii sociale. Cele mai importante lucrari: "Filosofia banilor" (Philosophie des Geldes) 1900, "Sociologia" Soziologie) 1908.

xxxxxxxxxxxxx

Unii cercetatori considera ca interactiunile sociale, caracteristica de baza a grupurilor, apar deja in momentul in care avem doi indivizi si, prin urmare, doi oameni ar trebui sa fie suficienti pentru a vorbi de prezenta unui grup. Sociologul german Georg Simmel (1858-1918) a utilizat termenul de diada pentru a desemna grupul format din doua persoane, care nu este pentru el doar cel mai mic, ci si cel mai instabil tip de grup, pentru ca depinde esential de fiecare dintre cei doi membri ai sai. Diada presupune o singura relatie si, prin urmare, daca unul din cei doi membri nu se mai implica in respectiva relatie, atunci grupul dispare. Cu cat un grup este mai mare cu atat are mult mai multe relatii posibile si atunci, spune Simmel, este mai stabil, dar, de regula, marirea numarului de membri ofera si un cadru mai formal, mai putin intens si mai putin profund de implicare pentru acestia.

Alti autori considera insa ca diada este doar un tip particular de interactiune intre doua persoane si tocmai din acest motiv, nu putem vorbi de fapt de un grup. Acesta ar avea nevoie de cel putin trei subiecti pentru a exista o forma complexa de interactiune specifica grupului social. Nu exista posibilitatea unei compatibilizari sau a ierarhizarii celor doua acceptiuni pentru ca ele sunt utilizate uzual in perspective si in contexte de cercetare diferite.

Figura

Dimensiunile maxime ale unui grup ridica si mai multe probleme, in acest caz existand si mai multe posibilitati de abordare. In primul rand, unii autori vorbesc de doua tipuri de grupuri, mari si mici. Limita dintre cele doua tipuri fiind undeva la nivelul a 10-12 persoane. Dupa alti cercetatori ai grupurilor limita este mai mare sau mai mica. Grupurile mari ridica insa o problema delicata. Ele desemneaza anumite structuri sociale pentru care avem deja concepte consacrate in sociologie. Cu alte cuvinte, grupurile mari desemneaza in realitate multimi, organizatii, comunitati sau populatii. Mai mult, la nivelul tuturor acestor tipuri de structuri, interactiunile care exista intre membri sunt diferite de cerintele pe care le-am prezentat ca fiind specifice grupurilor. Din acest motiv, unii cercetatori considera ca, in realitate, grupurile sociale nu sunt decat grupuri mici, sintagma "grup mic", pentru acestia, fiind chiar o tautologie.

Se considera cel mai adesea ca grupurile mici au ca limita superioara numarul de sapte-opt membri, argumentul fiind acela ca dincolo de acest numar apare tendinta de a se forma alte structuri grupale, interne, prin spargerea grupului initial. Exista insa autori care au utilizat in experimente, in functie de anumite teme de cercetare, grupuri de 12-15 persoane. In cercetarile desfasurate in teren este nevoie sa consideri ca formand un singur grup anumite structuri care exista ca atare in realitate si, prin urmare, trebuie astfel cercetate. Spre exemplu, este normal sa consideri o clasa de elevi sau o grupa de studenti ca fiind un grup, desi aceste grupuri presupun mai mult de 15 membri.

Tipologia grupurilor sociale

Exista mai multe tipuri de clasificari ale grupurilor potrivit mai multor criterii pe care le utilizam in analiza. O prima clasificare am si prezentat-o mai devreme. Cu toata discutia despre existenta sau nu a unor grupuri de dimensiuni mari, putem pastra distinctia ca atare intre grupurile mici si cele mari.

Exista si alte clasificari semnificative pentru analiza modului in care functioneaza grupurile sociale. O prima tipologie distinge intre grupurile primare si grupurile secundare. Conceptul de grup primar a fost propus, la inceputul secolului trecut, de sociologul american Charles H. Cooley (1864-1929), unul din precursorii interactionalismului prezentat in primele capitole. Cooley a fost interesat sa reliefeze importanta relatiilor de tip primar in formarea sinelui si implicit a grupurilor primare, respectiv a grupurilor in care interactiunile au in primul rand o baza afectiva. Grupurile primare sunt grupuri de tipul "fata in fata", grupuri in care membrii comunica direct, nemijlocit si in care se dezvolta interactiuni care au o forta persuasiva cu totul deosebita asupra acestora.

Grupurile secundare, concept construit ulterior pentru a desemna forma opusa grupurilor primare, desemneaza grupurile care nu se bazeaza pe interactiuni de natura afectiva, sunt adesea grupuri de interese sau profesionale, care au in mod uzual definite scopuri precise si in care, de cele mai multe ori, interactiunile sunt mijlocite de instrumente. O familie poate fi privita ca un grup primar, la fel si o gasca de cartier. O grupa de muncitori care lucreaza impreuna sau un grup de studenti pus sa rezolve o sarcina la seminar formeaza un grup secundar.

O alta distinctie este aceea intre grupuri formale si informale. Grupurile formale sunt grupuri care au o forma prestabilita, creata in mod normal de catre o structura organizationala. Ele au predefinite atat tipurile de relatii dintre membri, cat si pozitiile ocupabile de catre acestia in cadrul grupului. Pozitiile si relatiile din interiorul grupurilor formale sunt independente de subiectii care le ocupa, in sensul ca ele preexista acestora si se mentin si dupa ce acestia parasesc grupul. O grupa de muncitori reprezinta un astfel de grup. Pozitiile si tipul de relatii intre diverse categorii de membri sunt predefinite, iar in cazul in care, spre exemplu, liderul (seful echipei) paraseste grupul, pozitia sa nu dispare, ci va fi ocupata de o alta persoana, care, in principal, va derula cu ceilalti acelasi tip de interactiuni ca si seful anterior.

Grupurile informale sunt grupuri "naturale", care apar in decursul interactiunilor dintre anumiti subiecti. Forma interactiunilor interne este dependenta doar de propriii membri, neexistand o forma, o structura de organizare prestabilita. Un grup de copii care se joaca in fata blocului formeaza un grup informal, la fel un grup de prieteni care merg la pescuit sau la meci.

La prima vedere pare sa existe o corelatie intre cele doua tipologii, in sensul in care grupurile informale par a fi asociate celor primare, iar cele formale celor secundare. Lucrurile nu stau decat partial asa. Este drept ca multe grupuri primare sunt informale, respectiv cele secundare sunt formale, totusi exista intre ele o diferenta esentiala. Criteriul de clasificare este complet diferit. Grupurile primare sau secundare sunt definite din prisma naturii relatiilor, in timp ce cele formale sau informale sunt definite din perspectiva predeterminarii unei scheme de relationare si organizare, deci a unei forme prestabilite sau nu a interactiunilor. Rezulta din acest mecanism diferit de raportare cel putin o diferenta majora intre cele doua tipologii. Daca grupurile secundare pot deveni primare si invers, grupurile formale nu pot deveni informale, la fel cum nici cele informale nu pot deveni formale. Spre exemplu, daca intr-un grup secundar format din mai multi studenti, care s-a reunit sa lucreze la un proiect, pot sa apara relatii de tip afectiv (pozitive sau negative) si grupul sa devina astfel primar, un grup informal nu poate sa devina niciodata formal. Desigur, nici un grup formal nu poate sa devina informal. Este cu siguranta posibil ca intr-un grup formal sa apara relatii de tip afectiv, dar grupul acela va ramane formal si nu putem spune decat ca a aparut in interiorul lui un grup de tip primar, care se poate suprapune total sau partial ca numar de membri cu grupul formal.

Atunci cand am prezentat criteriul naturii relatiilor afective sau non afective am utilizat expresia relatii afective "pozitive sau negative", pentru ca un grup este de tip primar nu doar cand este vorba de relatii pozitive din punct de vedere afectiv, cand membrii se plac, ci si cand au relatii afective negative intre ei. Doi soti sau niste prieteni care se cearta au in acel moment interactiuni tot de tip primar si nu secundar.

O alta clasificare face distinctie intre grupurile de apartenenta si cele de referinta. Grupurile de apartenenta sunt grupurile din care facem parte la un moment dat. Grupurile de referinta sunt cele din care nu facem parte, dar totusi ne raportam la valorile, normele si/sau simbolurile acestora. Sociologul american Theodore Newcomb (1903-1984) este cel care a monetizat aceasta clasificare cu mai bine de sapte decenii in urma. El a facut o serie de cercetari privind dinamica atitudinilor si opiniilor tinerilor, intre 1935 si 1939, intr-un colegiu de fete (colegiul Bennington din Vermont). Cercetarile sale au aratat ca studentele respective veneau in colegiu cu valori politice si orientari conservatoare, care erau in majoritate cele ale familiilor de origine, treptat insa, dupa anul intai, ele incepeau sa se raporteze la grupurile studentelor din anii mai mari, imprumutand seturile de valori si norme ale acestora. Astfel, treptat, ele deveneau mult mai liberale in atitudinile si opiniile exprimate.

Grupurile de referinta au o dinamica deosebita, dar si o viata relativ scurta. Aceasta pentru ca de multe ori subiectii reusesc sa intre pana la urma in aceste grupuri, ele devenind astfel "de apartenenta", ori, in alte situatii, imprumutul valoric devine suficient de consistent pentru ca propriile grupuri sa fie transformate, iar grupurile initial luate ca model sa isi piarda valoarea referentiala. Distinctia aceasta este importanta pentru ca subliniaza rolul extrem de persuasiv, uneori crucial, in definirea atitudinilor si comportamentelor, pe care grupurile il au in formarea unui profil atitudinal - valoric al indivizilor.

Individul in grup si in afara grupului; Efecte si presiuni de grup

Nu numai ca grupurile influenteaza atitudinal si valoric indivizii, dar acestia, asa cum am aratat, au tendinta de a se comporta diferit in interiorul si in afara grupurilor.

Figura Model al planselor utilizate de Solomon Asch

Apartenenta la grup ne obliga intotdeauna sa avem anumite tipuri de comportamente si sa ne implicam in forme determinate in diverse interactiuni sau activitati. Influenta la nivelul comportamentelor este datorata presiunilor pe care le exercita orice grup asupra propriilor membri. Am putea afirma, mai mult decat atat, ca exista chiar un proces de definire a situatiilor la nivel grupal si nu doar la nivel individual, proces de care nu suntem intotdeauna pe deplin constienti. Potrivit unui asemenea mecanism, actionam in diverse situatii potrivit unor norme instituite in grup si interactionam cu ceilalti membri fara sa ne propunem voluntar comportamentele respective. Constientizarea acestei influente nu presupune ideea ca nu stim ce facem, ci faptul ca nu avem constiinta faptului ca actiunile noastre sunt influentate de fapt de normativitatea grupurilor in care ne aflam. Mai mult insa, chiar si in cazurile in care parerile noastre nu coincid cu cele ale celorlalti membri ai grupului de apartenenta, tinem cont de ele, iar uneori chiar acceptam si preluam aceste opinii sau modele de comportament.   

Intr-o cercetare celebra dedicata acestui subiect s-a analizat modul in care un individ care este supus unei anume presiuni de grup reuseste sa reziste sau sa se conformeze acesteia. Unul din pionierii cercetarilor empirice privind mecanismului presiunilor in grup, Solomon Asch (1907-1996), a realizat un experiment celebru in care a testat obedienta unui individ fata de opiniile exprimate de membrii unui grup din care face parte. Pentru aceasta, el chema la experiment mai multi subiecti, care, in grupuri de cate sapte, trebuiau sa rezolve o sarcina simpla, sa stabileasca prin raportare la niste planse, pe care erau trasate cateva linii, care sunt liniile de aceeasi dimensiune. Spre exemplu, o plansa avea o singura linie, iar a doua doua linii, din care doar una era egala cu cea din plansa martor. In general, dimensiunile cu care se opera erau destul de diferite, tocmai pentru a nu putea exista un risc major de a se gresi datorita unei proaste perceptii. In realitate, din cei sapte membri ai grupului, doar unul era real studiat, ceilalti fiind colaboratori ai lui Asch. Se prezentau plansele in mai multe runde. In primele cazuri toti colaboratorii experimentatorului raspundeau corect, insa, la un moment dat, toti, pe rand, exprimau o opinie care era evident gresita. Subiectul studiat raspundea intotdeauna al saselea si toti cei cinci din fata sa, ca si ultimul, raspundeau gresit alegand o linie care nu era egala ca dimensiuni cu cea din plansa martor. Rezultatele lui Asch au aratat ca doar 29% din subiecti au mentinut raspunsul corect, in timp ce mai bine de 70% au cedat presiunilor grupului si au raspuns gresit alaturi de ceilalti, chiar si atunci cand erau convinsi de faptul ca raspunsul pe care-l ofereau era eronat.

Efectul de asteptare. Mai este numit si "efectul de spectator" sau "de indiferenta". Acesta este un alt tip de reactie care se produce la nivelul unui grup datorita presiunilor normative ale acestuia. Din acest motiv, el poarta si numele de efect de grup. Efectul de asteptare sau de indiferenta este ilustrativ pentru mecanismele prin care grupurile exercita presiuni asupra membrilor lor. El a fost descoperit de Bibb Latané (1937- ) in urma unui studiu de caz referitor la o crima produsa in 1964 intr-un cartier din New York (cazul Kitty Genovese), in care o femeie a fost violata si omorata chiar in fata blocului unde locuia. La scena au fost martori zeci de vecini, care puteau urmarii scena de la ferestre. Cercetatorul american a fost intrigat de faptul ca, desi erau atat de multi oameni care o puteau ajuta pe femeie, transmitand cel putin un mesaj de ajutor la politie, (durata crimei fiind de aproape jumatate de ora), politia a fost chemata totusi foarte tarziu. Vecinii, marea majoritate, erau persoane respectabile, religioase, cu un puternic sentiment civic. Cu toate acestea ajutorul lor, cel mai simplu posibil, chemarea politiei, s-a facut cu o mare intarziere.

vvvvvvvvvvvvvvv

Solomon Asch este unul dintre cei mai importanti psihologi sociali din secolul al XX-lea. S-a nascut in Polonia, dar s-a stabilit din 1920 in SUA. Cercetarile sale au ramas reprezentative in domeniul studiului prestigiului, al formarii impresiilor, al generarii conformismului etc. Articolul cu care a devenit celebru in analiza studiului conformismului a fost "Effects of group pressure upon the modification and distortion of judgement", aparut in 1951 in lucrarea lui Harold Guetzkow (ed.) "Groups, leadership and men".

vvvvvvvvvvvv

Cauza principala pentru aceasta situatie rezida tocmai in ceea ce Latané a denumit efectul de asteptare. Acest efect apare in orice situatii de grup, sau in situatii in care indivizii doar isi definesc astfel situatia (ca in cazul studiat). Efectul de asteptare presupune ca un comportament de ajutor reclamat de o anumita situatie, apare intr-un interval de timp invers proportional cu numarul celor care il pot oferi. Prin urmare, cu cat exista mai putini oameni care pot oferi ajutorul, cu atat acesta va fi oferit mai repede. Asteptarea se produce datorita faptului ca atunci cand oamenii percep o situatie de grup ei doresc sa primeasca un mesaj persuasiv (de a actiona) de la cei care sunt considerati a fi in pozitii superioare in grup. In acest mod, cei mai multi asteapta ca altcineva sa ia initiativa de a acorda sprijinul.

Efectul a fost verificat si prin experimente de laborator, care au dovedit ca acest mecanism se produce in orice situatii de acest tip. Spre exemplu, Bibb Latané impreuna cu John Darley (1938 - ) au efectuat un experiment, care a dat chiar o masura cantitativa, exprimata temporal, a asteptarii. Aceasta a fost corelata cu numarul de subiecti care puteau acorda ajutorul in cadrul experimentului respectiv.

vvvvvvvvvvvvv

Cei doi cercetatori chemau diferite persoane pentru un test. Subiectii asteptau impreuna cu un asistent intr-o sala unde urma sa fie testati. Asistentul, la un moment dat, pleca intr-o camera alaturata. Imediat, din aceasta camera, se auzeau niste sunete puternice si un tipat al asistentului. Au fost organizate mai multe situatii de experimentare in care, in sala, se aflau un singur subiect, doi, trei etc. Atunci cand in sala se afla un singur subiect, aproape in toate cazurile acesta se ridica si mergea in camera vecina spre a vedea ce s-a intamplat, incercand sa isi ofere ajutorul. Atunci cind se aflau doua persoane, timpul de reactie al acestora era mai mare, timp care, in general, crestea odata cu cresterea numarului de subiecti. Atunci cand numarul acestora era mare a fost inregistrata frecvent situatia in care subiectii nu reactionau deloc, ramanand sa astepte in continuare in sala, fara sa faca nimic.

vvvvvvvvvvvvvvv

Efectul Ringelmann. Un alt tip de efect de grup este efectul Ringelmann sau, asa cum mai este el denumit in literatura de specialitate, efectul "pierderii de vreme". Unul din autorii importanti care au studiat acest efect a fost si Bibb Latané, mentionat in contextul prezentarii cercetarilor dedicate efectului de asteptare. Efectul a fost descoperit insa de un inginer agronom francez la sfarsitul anilor 80' ai secolului al XIX-lea, Max Ringelmann (1861-1931). Ringelmann a observat ca, in situatia in care efortul individual nu poate fi cunoscut exact, oamenii depun un efort mai mic atunci cand muncesc impreuna cu alte persoane. Cu alte cuvinte, daca exista o sarcina pe care mai multi indivizi trebuie sa o rezolve impreuna, in conditii de anonimat al efortului individual, implicarea acestora va fi invers proportionala cu numarul membrilor.

Ringelmann a pus mai multi studenti sa traga de o sfoara, care avea la un capat un dinamometru. El a pus sa traga de sfoara pe fiecare student in mod individual, apoi in echipe de diverse marimi. Astfel a constatat ca, desi forta de tragere crestea (in mod logic) odata cu cresterea numarului de subiecti, forta depusa de fiecare se afla intr-o relatie invers proportionala, scazand o data cu numarul de participanti. Spre exemplu, forta depusa de un individ dintr-un grup de sapte persoane era aproximativ 75% din forta depusa de subiect in cazul in care tragea singur.

desen

Efectul Ringelmann a fost rebotezat ca "efect al pierderii de vreme" pentru ca acesta este mecanismul producerii sale. Explicatia este aceea ca, pusi sa rezolve sarcini in conditii de anonimat, oamenii considera ca isi pierd vremea si se implica cu atat mai putin cu cat anonimatul este mai mare.

Acest efect ne explica de ce activitatile colective, in care nu pot fi cuantificate eforturile individuale sunt intotdeauna caracterizate de o eficienta scazuta. Efectul mai sugereaza un aspect extrem de important pentru desfasurarea oricarei activitati economice: cresterea numarului de participanti la o activitate nu presupune necesar o crestere a eficientei proportionala cu numarul celor implicati, ba mai mult, dincolo de o anumita limita, efortul subiectilor va scadea dramatic punand in pericol activitatea respectiva.

Conducerea grupurilor si liderii

Mecanismul de functionare al efectului de asteptare care are loc la nivelul unui grup ne reliefeaza faptul ca exista o presiune normativa in majoritatea structurilor grupale pentru emergenta unui lider, a unei structuri ierarhice. Din acest motiv, exista o tendinta majora la nivelul grupurilor ca, in baza interactiunilor dintre membri, sa apara persoane cu competente decizionale si persuasive care preiau conducerea acestor structuri. In felul acesta, se impun lideri in foarte multe grupuri, fie ele primare, sau secundare. Grupurile formale au de regula instituita o pozitie de lider, sau cel putin una cu prerogative persuasive mai mari.

Problematica liderilor constituie un subiect incitant, dat fiind faptul ca pregatirea acestora si asigurarea abilitatilor pentru conducere reprezinta elemente vitale ale eficientei oricarei organizatii sociale, ale bunei functionari a institutiilor sau comunitatilor. Au existat si exista adevarate scoli de cercetare a problematicii conducerii si a liderului. Eficienta procesului "didactic" de formare a liderilor este insa discutabila, dat fiind faptul ca pozitia de lider depinde atat de anumite caracteristici ale acestuia, cat si de caracteristicile grupului din care liderul face parte. Prin urmare, este imposibil sa putem avea un lider care sa detina acest statut in orice tip de grup. Cel mai simplu exemplu este acela al unui elev de clasa a VIII-a, care probabil va reusi sa devina foarte usor lider intr-un grup de elevi de clasa a VI-a, si aproape sigur nu va mai avea acest statut intre membrii unui grup de elevi de clasa a X-a. Pe de alta parte, asa cum mentionam, nu intotdeauna un grup reclama nevoia unui lider si nu in orice situatie eficienta activitatilor este garantata de coordonarea asigurata de lider.

Cercetarile dedicate problematicii conducerii si liderului au consacrat o serie de caracteristici Importante care faciliteaza dobandirea pozitiei de lider. Este vorba in principal de:

      Experienta

      Competenta de comunicare

      Competenta profesionala sau de sarcina

      Capacitati empatice

      Personalitate puternica

      Inaltimea

      Forta

Toate aceste caracteristici se judeca insa in raport cu un grup particular, grup la nivelul caruia putem si identifica aceste caracteristici. Prin urmare, experienta liderului este raportabila la nivelul experientei grupului si nu reprezinta o valoare absoluta, la fel si competentele de comunicare, sau cele de sarcina (profesionale). Unele caracteristici din cele prezentate sunt discutabile in raport cu situatiile particulare in care actioneaza grupurile si liderii. Numeroasele experimente realizate de psihologii sociali au aratat, de exemplu, ca intr-un grup oarecare se impune mai usor o persoana mai solida si mai inalta, mai ales cand grupul are in fata sarcini in care rolul acestor caracteristici este important, dar nu putem trece cu vederea faptul ca, in istorie, covarsitoarea majoritate a personalitatilor politice si militare au avut mai putin de un metru saptezeci inaltime.

Conducerea implica asadar un complex de calitati, fiind primordiale aspectele functionale social si nu cele fizice. De regula, in privinta atributelor fizice, calitatile sunt definite negativ, in sensul absentei unor handicapuri majore vizibile, aspect necesar pentru a putea avea sanse de ocupare a unei pozitii de lider. Nu trebuie sa insistam redundant asupra faptului ca, inclusiv in acest caz, exista exceptii istorice.

Dintre toate atributele semnalate, capacitatea de a comunica, implicit competentele de comunicare au o importanta capitala, de multe ori chiar mai mult decat competentele profesionale.

vvvvvvvvvvvv

In cercetarile desfasurate de psihologii sociali deseori s-a pus problema analizei raportului intre volumul (cantitatea) comunicarii si calitatea acesteia. Spre exemplu, daca dorim sa probam o asemenea teza, putem sa formam arbitrar dintr-un numar de persoane doua grupuri egale ca dimeniuni. Putem sa dam acestor grupuri o sarcina identica pe care trebuie sa o rezolve la nivel de grup. Fiecarui grup ii dam cate un consilier (definit cu rol de lider), care are rolul de a da sfaturi si a coordona activitatea grupurilor. Daca cerem, fara sa stie membrii celor doua grupuri, sarcini diferite liderilor, unuia sa vorbeasca tot timpul, dar sa nu dea nici un mesaj util, iar celuilalt sa vorbeasca foarte putin, dar sa dea sfaturi extrem de pertinente si am chestiona in final membrii celor doua grupuri, atunci am putea constata ca exista o mare probabilitate ca liderul cel mai apreciat sa fie cel care a vorbit cel mai mult si nu cel care a fost, in realitate, util echipei.

vvvvvvvvvvvvvvvvv

Tipologia liderilor

Avand in vedere faptul ca intre lideri si grupuri exista in mod necesar o relatie esentiala, este firesc ca si tipologiile acestora sa aiba puncte comune. Din acest motiv, prima tipologie la care ne referim este derivata dintr-o tipologie specifica grupurilor. Daca putem clasifica grupurile in formale si informale, este firesc sa vorbim si despre lideri formali si lideri informali.

Liderii formali sunt cei care ocupa o pozitie predefinita la nivelul unui grup formal. Prin urmare, ei pot exista doar in astfel de grupuri. Liderii informali sunt cei care exercita rolul de lider intr-un context particular, pe baza unor caracteristici personale. Ei pot exista atat in grupuri informale, cat si in grupuri formale (influentandu-i pe ceilalti membri ai grupului, desi nu ocupa o pozitie formala care sa le confere acest drept).

In analiza tipurilor de lideri putem, de asemenea, utiliza si alte clasificari. Una dintre cele mai uzitate este aceea care face distinctia intre lideri de sarcina si lideri socio-afectivi. La nivelul aceluiasi grup este posibil sa existe atat lideri profesionali, cei care conduc efectiv grupul in vederea rezolvarii unor sarcini, cat si lideri care gestioneaza relatiile afective. Liderii din aceasta ultima categorie au o functie mai degraba integrativa. Ei intretin atmosfera, buna dispozitie, mediaza conflictele, mentin un climat social si afectiv optim in grup. Cele doua caracteristici pot sa se reuneasca la nivelul aceleiasi persoane, dar acest lucru nu este unul uzual. Nu se intalneste frecvent aceasta situatie pentru ca cele doua tipuri de lider presupun competente, trasaturi de personalitate si abilitati sociale relativ diferite, independent de un anume domeniu sau specific al grupului.

O alta clasificare a liderilor poate fi facuta din perspectiva modului in care acestia conduc grupul. Potrivit unei asemenea criteriu distingem intre liderii autoritari, democrati si "laissez-faire". Etichetele cu care operam, precizam foarte clar, nu au nici un fel de incarcatura ideologica, referindu-se exclusiv la un tip de interactiuni si la un stil particular de conducere. Liderii autoritari sunt cei care controleaza si monopolizeaza total actul conducerii, sunt liderii care isi asuma intreaga raspundere pentru orice aspect al activitatilor desfasurate in grup. Liderii democrati coopteaza o parte a membrilor pentru luarea anumitor decizii, nu isi asuma decat partial responsabilitatea conducerii si controleaza doar partial membrii. Ultima categorie, liderul laissez-faire, reprezinta un caz oarecum limita, in care nici nu mai avem de a face propriu-zis cu un lider. Acestia sunt liderii care lasa membrii sa actioneze aproape cum vor ei, neintervenind decat minimal in influentarea acestora.

Cea mai eficienta categorie, la nivelul conducerii grupului, o reprezinta liderii autoritari. Pentru anumite situatii insa, sunt mai eficienti liderii democrati. Spre exemplu, in cazul unor grupuri care au o istorie indelungata si o cunoastere inalta a activitatilor pe care trebuie sa le desfasoare, liderii democrati sunt mai eficienti. La fel, atunci cand este vorba de activitati care, pentru buna desfasurare, trebuie sa se desfasurare cu un grad mare de autonomie sunt mai eficienti, din nou, liderii democrati. Categoria liderilor laissez-faire nu asigura eficienta activitatilor in nici un tip de situatie.

Conducere, decizie si efecte de grup

Presiunile exercitate de grup asupra propriilor membri fac sa existe influente atat la nivelul modului in care se iau decizii, cat si la nivelul conducerii ca atare. Ne vom opri doar asupra a doua din efectele mai importante, relevante pentru aceste tipuri de presiuni de grup.

A. Dilemele sociale

Primul tip de situatie la care ne raportam este cel al dilemelor sociale. Acestea desemneaza situatii in care, la nivelul unui grup, (dar ele pot aparea si la un nivel mai larg, comunitar) fie se gestioneaza in comun o anumita resursa limitata (a grupului sau a comunitatii), fie se creeaza prin contributie voluntara un bun care are statutul de bun public. Prin urmare, exista doua modalitati in care dilemele sociale apar la nivelul unui grup.

Intr-o prima dimensiune se pune problema consumului unei resurse limitate. In aceasta acceptiune particulara, problema a fost monetizata initial de Garrett Hardin (1915-2003) ca tragedie a bunurilor comune in lucrarea "The Tragedy of the Commons" (1968). Dilema sociala, in aceasta acceptie, apare atunci cand un membru al grupului incalca norma de consum si isi insuseste mai mult decat ceilalti. Daca, spre exemplu, un grup de prieteni pun banii intr-un fond comun pentru a-si petrece timpul liber impreuna, iar din fondul comun fiecare ia aceeasi suma zilnic, o dilema sociala apare atunci cand unul dintre acestia isi insuseste mai mult.

Vvvvvvvvvvvvvvvv

Conceptul de "dilema sociala" a fost construit pornindu-se de la paradigma dilemei prizonierului propusa prima data de matematicianul american de origine canadiana, Albert William Tucker ). In forma propusa de el, dilema prizonierului se refera la o situatie in care doi suspecti sunt anchetati separat pentru o crima produsa impreuna. Acestora li se propune un targ. Pot sa marturiseasca sau sa nege orice implicare. Daca ambii marturisesc, atunci ei primesc o pedeapsa medie, in timp ce daca nu vor spune nimic, vor fi eliberati. In masura in care fiecarei nu stie ce va face celalalt apare o dilema in a marturisi sau nu, pentru ca negocierea mai presupune ca in situatia in care unul recunoaste si celalalt nu, cel care recunoaste va primi o pedeapsa foarte mica, iar celalalt o pedeapsa foarte mare. Prin urmare, oricare dintre cei doi are urmatoarea dilema. Daca marturiseste poate face inchisoare pe o durata mica sau medie, daca nu marturiseste poate sa nu faca deloc inchisoare sau sa fie inchis pe o perioada foarte mare de timp.

vvvvvvvvvvvvvvvvvvvv

Dilema apare pentru ceilalti membri, care sunt pusi in situatia de a respecta in continuare regula de consum sau de a imita pe cel care a consumat mai mult si astfel sa incerce sa castige si ei. Daca toti il vor imita pe cel care a incalcat regula, atunci resursa in cauza se va epuiza rapid, iar in final, toti vor pierde. Daca unii membri ai grupului pastreaza norma de consum si in acest caz ei tot vor pierde, comparativ cel putin cu cei care vor alege sa consume mai mult. Mai mult decat atat, chiar daca strategia de consum suplimentar este urmata doar de o parte a membrilor, exista oricum pericolul ca dupa o anume perioada de timp oricum resursa sa se epuizeze, iar in acest caz decizia de a nu-i urma pe cei care au maximizat consumul se va dovedi una proasta. Practic, orice decizie ar lua un membru al grupului, rezultatul poate fi distructiv in raport cu resursele respective.

Vvvvvvvvvvvvvv

Garrett Hardin, desi de formatie initiala microbiolog, s-a consacrat ca specialist in ecologia umana. Este cunoscut si pentru prima sa lege a ecolgiei, devenita celebra, "Nu poti face niciodata un singur lucru". Lucrari principale: "The Tragedy of the Commons" (1968) si "The Ostrich Factor: Our Population Myopia"

Vvvvvvvvvvvvvvvvv

Cu siguranta am putea sa ne gandim la solutia simpla a controlului consumului, si eventual la presiuni exercitate de grup asupra membrilor. Dilemele sociale apar insa, in special, in momente de criza, in care controlul grupal sau comunitar nu se poate exercita rapid si mai ales eficient. Daca extindem problematica dilemelor sociale de la grup la comunitate, atunci putem observa ca ele pot fi chiar mult mai periculoase. Spre exemplu, in Romania, distrugerea rapida si practic totala a C.A.P.-urilor (cooperativelor agricole de productie), la inceputul lui 1990, s-a facut, de cele mai multe ori, pe baza unor mecanisme de tipul dilemelor sociale. In momentul in care cineva a inceput sa isi insuseasca o parte a patrimoniului fostelor cooperative, imediat ceilalti membri cooperatori au inceput sa faca si ei acest lucru. Resursa (patrimoniul) a disparut, iar cei care nu au dorit sa participe la acest proces, pana la urma nu au mai obtinut nimic. Nici strategia de consum maximal nu a fost, in final, una fericita, pentru ca anumite resurse au fost epuizate sau distruse. Dilemele sociale reprezinta unul din mecanismele principale care poate explica cauzele epuizarii resurselor limitate. In aceasta acceptiune a si fost utilizata problematica dilemelor sociale de Hardin, ca tragedie a bunurilor (sau resurselor) comune.

In a doua varianta, consacrata uzual cu titulatura de "dilema sociala" se pune problema nu a consumului unei resurse limitate, ci aceea a contributiei individuale pentru producerea unui bun public (utilizat de toti membrii). Situatia dilematica este asemanatoare celei descrise anterior. Atunci cand un membru al grupului se decide sa nu contribuie cu efortul propriu la producerea bunului respectiv, ceilalti membri au o dilema in optiunea de a mai contribui la fel, in continuare. Daca o singura persoana nu participa la constituirea unui bun comun, sansa de a se produce totusi acel bun este relativ mare si atunci cel care nu a contribuit castiga pentru ca va utiliza bunul (fiind public, comun) desi nu a cheltuit nimic pentru el. Daca insa comportamentul lui este imitat de altii, sansa de a fi construit bunul respectiv este practic nula. Daca, spre exemplu, locatarii unui bloc hotarasc sa stranga bani pentru a monta un interfon la intrare, iar un vecin nu contribuie este posibil sa se puna totusi acel interfon, care evident va deservi si pe cel care nu a contribuit. Daca mai multi vecini il urmeaza insa pe cel care a incalcat norma, atunci probabil ca nu se va mai monta nici un interfon. Problema bunurilor publice ne explica de ce multe tipuri de proiecte cu caracter public, care implica activitati voluntare, nu se realizeaza.

B. Groupthink

Este un efect care tine de mecanismul de decizie existent la nivelul unui grup si apare in mod semnificativ in grupurile decizionale datorita presiunii pe care grupurile le exercita asupra propriilor membri. Termenul a fost propus de psihologul social american Irving Janis (1918-1990) ca urmare a studiului de caz, al unuia dintre cele mai catastrofale actiuni militare americane de dupa al Doilea Razboi Mondial. Este vorba de actiunea de invadare a Cubei, de la Bay of Pigs (Golful porcilor) , din 17 aprilie 1961.

Studiu de caz al acestei actiuni a fost publicat de Janis unsprezece ani mai tarziu in 1972. Grupul studiat a fost un grup decizional condus chiar de presedintele John Kennedy (1917-1963), care a planificat si condus operatiunile militare respective. Planul de actiune presupunea debarcarea la Bay of Pigs a 1400 de cubanezi exilati, care fusesera pregatiti de C.I.A. Sprijiniti de armata americana, acestia trebuiau sa produca numeroase tulburari sociale in provincie, iar, in final, avansand spre capitala Havana, urma sa se ajunga la o revolta aparent populara, care trebuia sa-l inlature de la putere pe proaspatul conducator al Cubei[2], Fidel Castro (1926 - ).

Actiunea a reprezentat pentru multi analisti militari cel mai mare esec suferit de americani dupa al Doilea Razboi Mondial. Toti cei 1400 de cubanezi au fost omorati sau luati prizonieri, toata tehnica militara americana fiind distrusa sau capturata.

Intrucat nu se putea pune real problema unei superioritati militare a Cubei, Janis a pornit de la ideea ca deciziile luate la nivelul grupului prezidential au constituit baza greselilor care au dus la falimentul operatiunii. Aceasta proasta functionare a grupului de decizie fusese recunoscuta la vremea respectiva, chiar Kennedy facand declaratii in acest sens. Pana la Janis, nimeni nu studiase insa ceea ce se intamplase in interiorul grupului.

In urma cercetarilor sale, Janis a ajuns la concluzia ca membrii grupului de decizie au fost victime ale ceea ce el a numit "groupthink", adica un efect de grup caracterizat printr-o tendinta puternica de cautare a acordului intre membri, care produce efecte distructive asupra perceptiei si analizei realitatii, asupra judecatilor morale si a eficientei mentale a membrilor grupurilor decizionale inalt coezive.

Cauzele acestui efect stau in tendinta membrilor de a se autocenzura, de a-si estompa atitudinile critice, de a polariza atitudinile si opiniile care sunt consonante cu politica grupului. Greselile efectuate sub aceste presiuni pot fi uriase, analiza lui Janis reliefand zeci de greseli pe care specialisti, chiar slabi din punct de vedere profesional, nu le-ar fi facut in conditii normale.

Printre fenomenele care insotesc acest efect trebuie mentionate:

. iluzia invulnerabilitatii

. supra-increderea

. credinta absoluta in justetea cauzei

. subaprecierea adversarului

. tendinta exagerata de asumare a riscului

. stereotipuri fata de adversari

. reducerea raportarilor critice fata de munca colegilor din echipa etc.

Vvvvvvvvvvvvvv

Irving Janis este un celebru psiholog social american, profesor la Universitatea Yale si la Universitatea Berkeley California. Cea mai importanta lucrare a sa, in care si propune teoria asupra groupthink este: "Victims of Groupthink: A Psychological Study of Foreign-Policy Decisions and Fiascoes" (1972) Este de remarcat ca acest concept (Groupthink) a fost monetizat dincolo de zona stiintelor sociale. Spre exemplu, in 2004, Raportul lui US Senate Intelligence Committee asupra informatiilor privitoare la evaluarea pre razboi a Iraqului a considerat ca s-a produs un astfel de efect, care a facut sa fie prost apreciate de catre echipele de experti, capacitatile Iraqului de a produce arme de distrugere in masa. Conceptul este inspirat din romanul lui George Orwel "1984" unde sunt utilizati termeni ca crimethink sau doublethink.

vvvvvvvvvvvvvvvv

Pe de alta parte, acest efect este insotit intotdeauna si de o tendinta cu totul exagerata de secretizare a informatiilor (specifica majoritatii grupurilor decizionale). Aceasta tendinta, ajunsa la un nivel maxim de intensitate are, la randul ei, efecte negative majore asupra deciziilor elaborate in grup. Spre exemplu, in cazul analizat de Janis, nu s-a apelat la multi specialisti, de altfel necesari, tocmai pentru a mentine grupul la dimensiuni mici si a putea pastra astfel mai bine secretul operatiunilor. Nu s-a apelat astfel, la specialistii de la marina, desi avea loc o debarcare, iar operatiunea a intarziat mai multe ore, dat fiind ca vasele care ii duceau pe insurgentii cubanezi pe tarm nu au putut ajunge, datorita reliefului marin, acolo unde grupul de decizie a considerat ca ar trebui sa ajunga. Exemplele oferite de Janis in acest sens ar putea continua.

Janis a mai studiat si alte crize majore de dupa al Doilea Razboi Mondial, in care administratia americana a fost implicata, descoperind ca pentru 19 dintre cele mai importante crize majore, efectul groupthink s-a produs in 37% din cazuri. Efectul se poate produce insa nu doar in grupuri decizionale de tip militar, ci in oricare domeniu unde se iau decizii importante: marketing, economie, mass media, organizatii publice etc.

Exista mai multe tipuri de masuri care pot fi luate pentru a preintampina acest efect. Printre aceste masuri mentionam:

      Cunoasterea efectului groupthink de catre membrii grupului de decizie.

      Promovarea atitudinii critice.

      Impartialitatea totala a liderului.

      Promovarea de solutii alternative.

      Apelul la experti externi.

      Munca in echipe decizionale paralele.

      Promovarea unei a doua sanse prin revederea obligatorie si reconsiderarea solutiei finale.

Promovarea atitudinii critice este insa, in mod clar, pe de departe cel mai important element tehnic care poate estompa efectele negative. Din acest motiv, in special in grupurile decizionale din domeniul economic si militar, s-a institut chiar o pozitie speciala in cadrul grupurilor decizionale, cea a "avocatului raului (sau al diavolului)", pozitie acordata unui specialist care are sarcina sa aduca contraargumente pentru orice solutie propusa in grup.

Rezumat

Atunci cand vorbim despre un grup social, ne referim, intr-o acceptiune destul de larga, la o serie de trasaturi specifice omului din perspectiva definirii lui ca fiinta sociala. Este vorba despre: tendinta de apropiere dintre indivizi, initierea si dezvoltarea unor relatii de comunicare, faptul ca acestia interactioneaza in diferite situatii, existenta anumitor similaritati intre ei, manifestarea unor interese sau nevoi comune, care ii aduc pe oameni impreuna in diferite contexte. De-a lungul vietii, fiecare dintre noi face parte din diferite grupuri sociale.

Exista o serie de diferente in identificarea tipologiilor grupurilor, in functie de caracteristici de natura diferita. Astfel, in functie de numarul de membri care formeaza un grup, putem avea grupuri mici (de pana la cel mult 10 membri) si grupuri mari (peste 10-12 membri). O alta diferentiere la nivelul grupurilor se refera la natura relatiilor dintre membrii grupului. Astfel, daca intre membrii grupului exista o comunicare directa, cu o puternica baza afectiva, avem de-a face cu grupuri primare (de exemplu, grupurile de prieteni). Opuse acestora sunt grupurile secundare, in care interactiunile dintre membri nu au o baza afectiva si in care, de obicei, exista o comunicare in baza unor interese si scopuri comune.

Un alt criteriu de clasificare a grupurilor se refera la caracterul formal, respectiv informal al acestora. Atunci cand vorbim despre grupuri formale, avem in vedere un anumit cadru predefinit de pozitionare si relationare la nivelul membrilor grupului. Aceste forme predefinite in baza carora functioneaza un grup sunt create de o structura organizationala., Grupurile informale sunt lipsite de astfel de predeterminari, dinamica relatiilor din interiorul grupului depinzand exclusiv de membrii care il formeaza.

Orice grup din care facem parte se mai numeste si grup de apartenenta. Dincolo de grupul de apartenenta, ne pozitionam permanent si fata de alte grupuri pe care le luam in considerare ca repere din punct de vedere valoric, atitudinal, comportamental sau normativ. Acestea se numesc grupuri de referinta.

Orice grup exercita asupra membrilor sai o anumita influenta si chiar presiuni, determinandu-le, in masuri diferite, atitudinile si comportamentele. Apartenenta la un grup este un factor extrem de important in manifestarea de catre individ a anumitor reactii, in adoptarea anumitor pozitii, a anumitor situatii, total diferite de cele pe care le-ar adopta in mod individual. Un exemplu relevant pentru ceea ce inseamna mecanismul de exercitare a presiunii grupului asupra membrilor sai il reprezinta "efectul de asteptare", potrivit caruia intervalul de timp in care se acorda un ajutor solicitat este invers proportional cu numarul indivizilor care il pot oferi. Principiul care sta la baza unui astfel de mecanism este cel al delegarii responsabilitatii.

Efectul Ringelmann sau efectul "pierderii de vreme" ilustreaza de asemenea de o maniera relevanta consecintele care pot sa apara la nivelul desfasurarii unei activitati, indiferent de natura acesteia, in contextul in care este realizata de mai multi indivizi, la nivel de grup, in conditii de anonimat al efortului individual. Astfel, eficienta in indeplinirea unei sarcini, in conditii de anonimat, este invers proportionala cu numarul celor implicati in realizarea acesteia.

Un element important pentru intelegerea dinamicii grupurilor sociale il reprezinta conducerea grupurilor si liderii acestora, mai ales in cazul grupurilor formale care se caracterizeaza printr-un cadru prestabilit pentru ocuparea unei astfel de pozitii si exercitarea rolurilor specifice. Eficienta oricarei organizatii sociale, buna functionare a unei institutii depind inevitabil de caracteristicile grupurilor din cadrul lor si ale liderilor care le conduc.

Dintre resursele esentiale care pot creste semnificativ sansele unui individ de a dobandi pozitia de lider in grupul/organizatia din care face parte sunt: experienta, competenta comunicationala, profesionala sau de sarcina, capacitatile empatice, personalitatea puternica, caracteristici fizice ca inaltimea sau forta.

La fel ca grupurile, si liderii acestora se inscriu in diferite tipologii. Exista lideri formali (specifici, dupa cum arata si numele, grupurilor formale) si lideri informali care exercita rolul de lideri intr-un context particular, pe baza unor caracteristici personale. O alta clasificare face distinctia intre liderii de sarcina, cei care care conduc un grup in vederea realizarii unei sarcini, si liderii socio-afectivi, care mentin un climat de comunicare optim, mediaza conflictele intre membri si asigura buna dispozitie in grup. In functie de modul in care conduc grupul, liderii se mai impart in lideri autoritari, cei mai eficienti, care controleaza total activitatile membrilor grupului, lideri democrati, care coopteaza si unii membri ai grupului in luarea deciziilor si lideri "laissez-faire", care ofera un grad ridicat de libertate in actiune membrilor grupului, influentele acestora fiind minime.

Referitor la mecanismele de decizie care functioneaza la nivelul grupurilor in contextul exercitarii unei presiuni a grupurilor asupra propriilor membri, mentionam un alt efect, efectul Groupthink, analizat de catre psihologul social american Irving Janis. Efectul se refera la modalitatea prin care grupul influenteaza deciziile elaborate de membrii acestuia. Acest efect de grup se caracterizeaza printr-o tendinta puternica de cautare a acordului intre membri, producand efecte distructive asupra perceptiei si analizei realitatii, asupra judecatilor morale si a eficientei mentale a membrilor grupurilor decizionale inalt coezive. Un astfel de efect poate fi preintampinat prin solutii ca: adoptarea unei atitudini critice, apelul la experti externi, impartialitatea liderului, promovarea de solutii alternative.

Concepte cheie

Grup social; Grup formal; Grup informal; Grup primar; Grup secundar; Grup de referinta; Grup de apartenenta; Efect de asteptatare; Lider de sarcina; Lider socio-afectiv; Lider autoritar; Lider democrat; Lider laissez-faire; Lider formal; Lider informal; Efectul Ringelmann; Dilema sociala; Groupthink