Grupul social minoritar. Rromii

1.Grupul social minoritar

In sociologie, termenul de minoritate este considerat ca fiind un subgrup care formeaza mai putin de o jumate din populatie si este depasita numeric de cel putin un alt subgrup. Acest termen poate fi utilizat pentru a caracteriza populatii cu o alta limba, nationalitate, religie, cultura, alt stil de viata sau orice alta caracteristica a acestor populatii acceptate ca niste parti ale unui grup de referinta.

O "majoritate", in termeni sociologici, este un segment de populatie care depaseste din punct de vedere numeric toate celelalte segmente. Termenul de minoritate este in mod inevitabil asociat cu miscarile politice legate de asimilare, in care grupul minoritar isi pierde treptat trasaturile distinctive si este absorbit in grupul dominant.

In politica unor tari, o minoritate este un grup etnic care este recunoscut astfel de catre legile statului gazda si are anumite drepturi care lipsesc altor grupuri. De exemplu, vorbitorii limbilor minoritare recunoscute legal pot avea dreptul la educatie sau la comunicare cu guvernul central in limba materna. Exemple de tari care au prevederi speciale pentru minoritati sunt Germania, Suedia si Anglia dar și Romania.

In anumite condiții, prin politica unor state, diferitelor grupuri minoritare nu li se acorda adesea tratament egal. Unele grupuri sunt prea mici in comparatie cu majoritatea, incat sunt identificate ca parte a aceleiași natiuni ca membri ai majoritatii, sau sunt identificați ca fiind o natiune separata dar sunt ignorati de majoritate datorita costurilor sau a altor aspecte. De exemplu, un membru al unui foarte mic grup etnic poate fi "fortat" sa bifeze "altii . alte naționalitați" pe o lista in cadrul unui recensamant periodic iar indivizii acestei minoritați poate obține mult mai putine drepturi decat un membru al unui grup mai numeros dar cu o identitate conturata.

In unele țari, multe guverne contemporane prefera sa aprecieze ca cetatenii pe care-i conduc apartin aceleiasi nationalitati, decat sa ii separe pe criterii etnice. Astfel, țari cum ar fi Franta, Grecia, Germania, Marea Britanie, susțin ca toți cetațenii din statele de reședința sunt cetațeni cu drepturi depline, etnia fiind in fapt doar o " . motivare " .

In schimb, in Statele Unite se solicita completarea unor rubrici cu rasa si etnia in fisele de recensamant, care astfel organizeaza populatia in diferite subgrupuri, in principal bazate pe criterii de origine rasiala mai degraba decat pe cea nationala. In schimb, in Spania nu se imparte populatia in grupuri etnice dar se face mențiunea unei notiuni oficial recunoscuta de "limbi minoritare".

In cazul unor minoritati importante din punct de vedere numeric, istoric sau din alt punct de vedere, incat sistemul politic și administrativ este organizat incat sa le asigure egalitatea totala. In aceasta categorie, gasim republicile fostei R.F.Yugoslavia, dar cu o tendința flexibila a Romaniei dupa anul 1996.

Problema stabilirii grupurilor minoritare si a determinarii extinderii privilegiilor ce li se cuvin este controversata. Exista unii care apreciaza ca minoritatilor li se cuvin recunoaștere si drepturi speciale, in timp ce altii cred ca este nejustificat pentru minoritari sa ceara drepturi speciale, atata vreme cat astfel impiedica aceste grupuri sa se integreze in societate, ducand chiar in timp la separatism

Astfel, in Canada, esecul "majoritatii vorbitoare de engleza" de a asimila "minoritatea vorbitoare de franceza" a permis aparitia separatismului etnic și administrativ din Quebec

In cadrul abordarii sociologice a grupurilor sociale minoritare o controversa speciala este generata de actiunea afirmativa sau de discriminarea pozitiva. In acest context, complexul de a acorda privilegii speciale minoritarilor, privilegii de care majoritatea sa nu se bucure, poate duce in mod evident la promovare și incurajarea unui separatism inevitabil in timp.

Astfel, in cadrul strategiilor politice ale unor națiuni (printre care și a Romaniei) au fost elaborate strategii de integrare a minoritaților in cadrul anumitor instituții publice și au fost create posturi speciale pentru persoane de o anumita etnie. Ca exemplu, unui individ membru al unei minoritati i se ofera posibilitatea și oportunitatea dreptul la admitere intr-o universitate pe un numar de locuri limitate cu blocarea intenționata a accesului altor persoane din afara minoritații respective dar și posibilitatea de a participa la examenul de promovare pe locurile aflate la examen a ne-minoritarilor, dezvoltand și incurajand in acest sens o separare minoritara, fara a se lua in considerare o politica de separare, segregare și nici de cum de integrare, nefiind vorba despre o identitate culturala.

Termenul de minoritate, insoțit de un adjectiv precizand identitatea sa in raport cu mediul, respectiv minoritate lingvistica, etnica sau religioasa, desemneaza grupurile umane care se gasesc in poziție de inferioritate numerica și in același timp politica, sociala sau economica, respectiv culturala. Faptul de a fi in minoritate implica totodata a fi din punct de vedere juridic sau sociologic, minor.

Minoritațile sunt grupuri al caror membri sunt legați prin descendența comuna, limba sau/și credința religioasa, avand sentimentul ca sunt diferiți fața de majoritatea indivizilor dintr-o entitate politica. Pe aceasta conștiința a diferenței și inferioritații numerice, minoritațile iși intemeiaza anumite revendicari politice, fie pentru egalitate cu majoritatea, fie pentru tratament special bazat pe recunoașterea acestor diferențe, ori pentru autonomie sau in cele mai extreme cazuri, separare.

Astfel, problematica minoritarilor devine complexa, fiind specifica lumii contemporane. Minoritațile au existat dintotdeauna, insa doar odata cu conturarea democrației ca valoare universala, spre sfarșitul secolului al XVIII-lea, minoritațile au devenit o problema de factor politic și social, jucand un rol și in contextul arial al relațiilor internaționale. In acest sens, umanitarismul cat și dreptul modern au incercat sa tempereze accentuarea conflictelor minoritare oferind o protecție, in baza tratatelor internaționale, pentru minoritațile etnice, de limba sau religie.

Problematica minoritaților poate deveni abordabila, in contextul a trei dimensiuni prin construirea in timp indelungat a minoritaților istorice - dimensiunea duratei de constituire sau a genezei. Astfel, originea minoritaților devine un factor important al diferențierii lor putand astfel exista trei cazuri: invazii, colonializari, diaspore.

Totodata, impactul minoritaților asupra spațiului prin constituirea si conservarea pe perioade mai mult sau mai puțin lungi, a teritoriilor minoritare sau a regionalismelor se proiecteaza asupra politicii interne a statelor in termenii unei diversitați evocand in complexitatea: regionalizare, autonomie interna a grupurilor, regimuri provinciale, federalism și experiențe care angajeaza statul intr-o relație cu minoritațile.

Federalismul ca și variabila instituționala interna, politica regionala a descentralizarii, recunoașterea particularitaților lingvistice, culturale și religioase pot duce la dezvoltari economice inegale.

In schimb, prin dinamica mișcarilor care creeaza noi minoritați: exoduri, migrații profesionale, etc. implica luarea in considerare, in mod simultan, a aspirațiilor și revendicarilor minoritarilor, cat și a anumitor atitudinii ale acestora fața de societatea ambianta majoritara.

In esența, existența și reanimarea minoritaților naționale din punct de vedere lingvistic, religios, etno-cultural, pune in discuție, echilibrele politice și sociale ale multiplelor sectoare ale lumii contemporane. Originea minoritaților trebuie cautata in mobilitatea ridicata a grupurilor umane incepand cu mult timp in urma, precum și in dinamica condițiilor economice, culturale și politice.

Termenul minoritate are ca și caracteristica flexibilitatea in ceea ce privește aplicarea la realitatea concreta, fapt ce duce la consecințe politice și sociale importante. Minoritațile dominate adeseori tind cu ușurința sa devina, cu prima ocazie, majoritați dominante. Prin urmare, in anumite cazuri particulare, o minoritate poate sa se impuna prin ascensiunea la putere, inversand ordinea valorilor minoritate-majoritate sau minoritatea devenita dominanta și majoritatea dominanta.

In acest context, perspectiva teoretica contemporana abordeaza problema protecției minoritarilor din punct de vedere numeric și sociologic. Totodata, se apreciaza ca o persoana sau un vot, va fi suficient pentru a proteja o minoritate sociologica care se intampla sa fie din punct de vedere numeric, mare. Chiar si atunci cand minoritatea este din punct de vedere numeric mica, exista unele tehnici comune guvernarii democratice care pot fi aplicate astfel incat sa se ajunga la reprezentarea acesteia in diferite etape și structuri ale guvernarii sau cel puțin sa i se acorde controlul ori influența semnificativa asupra anumitor nivele ale guvernarii.

In mod frecvent, practicile comune ale democrației nu vor fi suficiente pentru protejarea grupurilor minoritaților; protecția acestora va necesita instituirea anumitor privilegii pentru membrii grupurilor minoritare. In cadrul acestui concept, o minoritate este concentrata geografic iar concentrarea este de factura comuna, minoritațile lingvistice, descentralizarea sau deconcentrarea va oferii in cele mai multe situații posibilitatea administrarii prin legi locale (denumit din punct de vedere politic ca fiind un federalism constituțional) sau cea a administrarii locale prin legile autoritații centrale (federalismul administrativ).

Sociologul Laponce distinge in cadrul acestei teorii mai multe tipuri de minoritați, astfel avem minoritați care sunt pregatite sa-și accepte statusul (de minoritate) din dorința de a-și conserva intr-un fel sau altul identitatea, minoritați prin voința și minoritați prin forța (cele care se asigura impotriva asimilarii de catre grupurile dominante). In schimb, intr-o alta abordare teoretica, sociologul Wirth distinge patru tipuri de minoritați, minoritați asimilationiste (definite ca fiind cele care vor sa fie asimilate de buna voie, existand in acest sens și o teorie de non aspiranta), minoritați pluraliste ( minoritațile care doresc sa ramana distincte), minoritațile secesioniste (cele care doresc separarea și autodeterminarea cu orice preț, existand in acest sens strategii pe termen scurt, mediu și lung) și nu in ultimul rand minoritațile militante (minoritațile care doresc a transforma grupul dominant intr-o minoritate).

In esența, in comparație cu grupurile dominante, minoritațile difera in funcție de marimea relativa, in funcție de caracteristicile distincte (naționale, etnice, religioase, lingvistice), scopuri (aculturație, integrare sau separare), obstacole (pe care grupul dominant le pune in calea realizarii acestor scopuri).

2. Grupul etnic minoritar. Rromii

In teoria studiului etnic minoritar, prin insași definirea grupurilor minoritare constatam ca sunt minoritați sociale care desemneaza un anumit statut grupal, un grup de oameni care interacționeaza cu alte grupuri similare și in mod implicit cu un grup majoritar in termenii apartenenței la un singur grup.

In cadrul unor teorii sociologice, rezultantei conștiinței negative se aplica in mod obligatoriu teoria tratamentului discriminatoriu ca și condiție necesara. In acest sens, existența unor grupuri sociale care nu-și pot promova interesele legitime, sunt subordonate in privința distribuirii puterii sociale, avand acces inegal la o serie de recompense sociale cum ar fi banii, prestigiul, puterea politica, etc., fiind supuse in același timp unui tratament inegal, cum ar fi cel legat de sex, etnie sau varsta. In mod evident, aceste criterii discriminatorii pot intervenii in mod individual sau in cumulativ, in funcție de factorul discriminator general (aici putem menționa anumite aspecte in care factorul legislativ poate intervenii sau in cadrul caruia, factorul legislativ are anumite vicii de comunicare sau lacune legislative) sau in funcție de factorul discriminator particular (aici putem menționa de individualitați, anumiți factori discriminatori care intervin intr-un cadru privat generat doar pe subiectivismul acestora, de exemplu, catalogarea generalizata și xenofoba " . ești țigan . ").

Analiza sociologica a minoritaților sociale nu se refera in primul rand la trasaturile intrinseci distinctive ale acestora, identificand grupurile sociale in termenii poziției acestora in structura sociala, structura care este creata de distribuția inegala a puterii, a banilor și a prestigiului. Procesul de stratificare a minoritarilor in relație cu majoritatea sociala implica atat procese de formare și reproducere a inegalitaților și distanțelor sociale cat și menținerea acestora ca expresie a continuarii stratificarii sociale cu pluralismul cultural. In sociologie, grupurile minoritare sunt acele subgrupuri care sufera dezavantaje datorita prejudecații și discriminarii, conceptul de minoritate referindu-se in special la grupurile rasiale, religioase, naționale sau etnice.

Psihologul Rosalind J. Dworkin prezinta patru caracteristici definitorii pentru minoritate și anume: identificabilitatea, puterea diferențiala, tratamentul diferențial și discriminarea alaturi de conștiința de sine a grupurilor minoritare.

Calitatea de a fi identificabil este data de trasaturile fizice și culturale care stau la baza statutului minoritar, trasaturi care pot fi definite și interpretate social. In absența unor caracteristici de identificare exista posibilitatea de amestec in timp cu restul populației majoritare. Puterea diferențiala se refera in principal la șansele de realizare a minoritarilor: accesul la slujbe, educație și servicii de sanatate.

In multe dintre situații, grupurile minoritare ocupa poziții dezavantajoase in structura sociala a statului, astfel, tratamentul diferențial și priorativ afecteaza șansele și stilul de viața al minoritarilor.

Discriminarea presupune, in mod evident, tratarea inegala, preferențial subiectiva a minoritații in raport cu unele trasaturi cum ar fi apartenența etnica, religioasa și ocuparea poziție sociale chiar și prin criteriul etnic efectiv.

Astfel, termenul se refera in mod evident la comportamentul unei majoritați fața de o minoritate dominanta și care implica in mod evident prejudiciul adus unei persoane sau unui grup.

Totodata, in cadrul catorva moduri de raportare a majoritații in raport cu grupul minoritar ar devenii evidenta evitarea contactului (ca o forma extrema de repugnare sociala) a comunicarii cu aceste categorii de grupuri, segregarea și negarea accesului in anumite spații publice sau spații exclusiviste, a participarii la anumite activitați sociale din cadrul unor cluburi, a interzicerii sau opturarii de a face parte dintr-o organizație, etc..

In alta ordine de idei, aceste activitați prin care se interzicea contactul intre grupuri cu obiceiuri, cutume sau legi diferite. In același context, violența rasiala (generata de o ura cultivata impotriva grupului minoritar) este o alta forma de discriminare dusa la extrema, manifestandu-se printr-o agresivitate fizica exagerata (in Romania in perioada celui de al doilea razboi mondial, țiganii au fost deportați, supuși oprobiului public dar și anumitor acțiuni xenofobe, evident context social, economic și politic al acelor vremuri a fost un factor determinant, mulți dintre țiganii din acele perioade au fost nevoiți a se autoexila pentru a-și putea salva identitatea sociala și culturala)

Intr-o opinie generala a sociologilor, noțiunea de grup minoritar se poate atribui, in mod individual, fiecarui grup, astfel, putem aborda situația grupurilor rasiale, grupurilor religioase, grupurilor naționale și a grupurilor etnice. Evident, in cadrul grupurilor minoritare pot aparea, existand studii sociologice in acest sens care au demonstrat existența unor grupuri minoritare și in cadrul minoritaților etnice, in acest caz putandu-se discuta despre existența unor grupari rasiale in cadrul țiganilor/rromilor, a unor grupuri minoritare religioase, in special dupa anul 1990 prin deschiderea libertații religiilor anumite confesiuni religioase (au fost racolați membrii din randul comunitații de țigani prin promisiuni sociale și materiale) dar și existența sau apartenența la anumite grupuri profesionale (se cunoaște faptul ca in cadrul comunitaților de rromi/țigani exista grupuri profesionale care - și susțin tradiția și-și mențin in mod artificial integritatea sociala fața de celelalte categorii de rromi/țigani).

2.1. Caracteristicile grupurilor etnice

Studiile sociologice dezvolta teoria comunitatilor etnice in care se disting anumite caracteristici/ particularitati care coroborate confera o distinctivitate anume cat si stabilitate in timp. In acest contex, grupurilor etnice le este atribuita urmatoarele caracteristici:

Caracteristici fizice/ rasiale/fizionomice. Sunt usor identificabile la nivelul constiintei colective, sunt foarte adesea un criteriu distinctiv. Un asemenea criteriu exterior il putem gasi operand cu prestanta in cazul populatiilor de culoare sau de indieni din diferite tari.

Limba distinctiva. Utilizarea unei limbi proprii este caracteristica ce opereaza diferentierea cea mai clara intre grupurile etnice. Cultura proprie este in cea mai mare masura mentinuta de o limba proprie. Limba este poate semnul cel mai distinctiv al unei comunitati etnice.

Traditii cultural-folclorice. In cadrul procesului de evolutie istorica aceasta si-a dezvoltat obiceiuri/ cutume legate de evenimentele importante ale vietii (sarbatori prilejuite de nastere, casatorie, moarter, sarbatori legate de evenimente traditionale culturale, etc.) cat si a vietii social - artistice si folclorice. Aceste traditii cultural-folclorice, fiind legate mai mult de anumite momente festive din viata individuala si/sau colectiva. Participarea activa in cazul acestor traditii reprezinta un factor de mentinere a coeziunii unei populatii cu profil etnic. In unele cazuri, grupurile etnice se pot distinge si prin apartenentele la diferite confesiuni religioase .

Mod de viata specific. Modul de viata este starea dinamica definire fiind determinata in principal de evolutia sociala si de incadrarea grupului intr-un angrenaj social evolutiv. In acest context, schimbarile de factor tehnologic, economic, social si politic aduc posibilitatea pozitionarii caracteristicilor intr-un sistem social. In aceasi masura, existenta unui standard de viata poate duce la argumentarea cotidiana din cadrul etniei si evident la raportarea universala a unui profil etnic conjunctural sau definitiv, elaborand concomitent un tipar general.

2.2. Rromii - Tiganii. Origini

Originea țiganilor și cauzele migrarii acestora au fost interpretate in diferite feluri de catre specialiști. "Cercetarile sistematice de lingvistica, antropologie și istorie au stabilit insa originea indiana a celor numiți țigani, fapt probat de limba lor inrudita cu limba neo-hindi și derivata, ca și acestea, din prakrit, forma vernaculara a vechii sanscrite . Tot prin studii lingvistice și etnografice s-a circumscris și aria geografica cat și culturala din care au migrat stramosii romilor: nord-vestul Indiei, teritoriul actualului Punjab si Rajastan".

Multa vreme țiganilor li s-a atribuit originea egipteana și aceasta datorita infațisarii cu vechii egipteni și a obiceiurilor pagane. Țiganii și-au insușiit aceasta faima a pseudo-stramoșilor lor pana in momentul in care spre sfarșitul secolului al XVIII-lea Grellman, un invațat de origine germana, a incercat sa dovedeasca originea industara a țiganilor prin compararea limbilor. De atunci și pana astazi se acorda o mai mare credibilitate originii indiene a țiganilor.

Rromii (uneori scris romi, popular tigani) sunt un grup etnic care poate fi gasit in aproape toata lumea. In Europa, cele mai importante grupuri traiesc in Romania Bulgaria Macedonia Ungaria Cehia Slovacia Spania Grecia si Serbia. Importante comunitati de rromi traiesc si in Asia (mai ales in Turcia Caucaz Iran si India), in nordul Africii si in America. Se presupune ca numele de 'tigani' (zingari, tsigans, zigeuners, cigani, cikani in alte limbi) provine din grecescul athinganoi, (tradus: 'a nu se atinge'), numele unei secte din Bizant care practica izolationismul, cu care rromii au fost confundati.

Migratia rromilor (tiganilor) in Europa    Proporția populatiei tiganesti in statele europene

Tiganii au migrat in Iran si in Asia mediteraneana, incepand din secolul al V-lea, apoi in Imperiul Bizantin in secolul al IX-lea, de unde au patruns in sud-estul si centrul Europei (secolul al X-lea secolul al XIV-lea), ca si in nordul Africii. In secolul al XV-lea au patruns in Europa apuseana (in special in peninsula iberica, iar din secolul al XIX-lea in cele doua Americi. In tarile romane sunt semnalati in secolul al XIV-lea, fie ca mestesugari liberi organizati in satre, fie ca robi

In evul mediu, majoritatea tiganilor din tarile romane erau robi boieresti, domnesti sau manastiresti, ocupatiile lor principale fiind acelea de caldarari, fierari, aurari, rudari, spoitori, cantareti, etc. In secolul al XIX-lea, sub influenta ideilor liberale ale revolutiei de la , toti oamenii au fost declarati liberi si egali, robia tiganilor fiind definitiv abolita in

"Venirea țiganilor in Principatele Romane . ", este asociata de Mihail Kogalniceanu și mai apoi de Nicolae Iorga cu invazia mongola la jumatatea secolului al XII-lea. Cercetarile recente probeaza venirea țiganilor din teritoriilor de la sud de Dunare, prima data in Țara Romaneasca iar mai apoi in Moldova, Transilvania și mai departe.

Intr-o alta opinie, se susține ideea ca primii țigani au ajuns in Țara Romaneasca la inceputul deceniului opt al secolului al XIV-lea, veniți sau aduși din sudul Dunarii, in anul 1370, venind pe teritoriul Romaniei de azi pe parcursul mai multor secole, in valuri succesive.

Pentru estimarea numarului de țigani avem date statistice din anii 1830-1860 care indica pentru Țara Romaneasca și Moldova un numar de 200.000-250.000 de persoane. Ulterior, in urma recensamantului populației din anul 1930 s-au declarat de neam tiganesc 262.407 persoane, adica 15% din populatia Romaniei.

In anul 1977 numarul țiganilor a ajuns la 540.000 persoane, iar in urma recensamantului populației din anul 1992 arata cifra minima de 819.446 persoane (3,6% din populația Romaniei) și cea maxima de 1.010.646 persoane (4,6% din total).

In urma studiilor sociologice și demografice, cifrele estimate cu privire la grupurile minoritare au aratat ca numarul țiganilor/rromilor este de minim1.800.000 si maxim 2.500.000 țigani.

Dupa Emanuelle Ponce, identitatea romilor este greu de definit in mod obiectiv, intrucat are multiple moduri de manifestare și se intemeiaza mai pe criterii subiective și pe sentimentul acut de apartenenta la o comunitate distincta. Fiind o comunitate eterogena, societatea romilor este imparțita in grupuri cu o identitate aparte ce se transmite de la o generație la alta și care structureaza relațiile cu mediul social.

In acest sens, țiganii pot fi identificați in funcție de indeletnicirile vechi care se practica și in zilele noastre, modul de viața nomad sau sedentar și chiar dupa o specifitate culturala.

2. Profilul etnic al populației de rromi

Din punct de vedere fizic-fizionomic exista o anumita particularitate care distinge pe romi la nivelul percepției comune, culoarea pielii, chiar daca nu este o caracteristica general valabila. Dupa majoritatea specialistilor, populatia de romi/tigani are ca origine rasa indo-europeana, din care provin prin diferite combinatii genetice. Aceasta face ca mulți dintre romi sa nu fie nici din punctul de vedere al culorii pielii atat de distinctiv. La nivelul observației comune se accepta ca cei mai multi dintre romi tind sa aiba o piele mai inchisa la culoare. Dar exista si persoane care nu sunt considerate a fi rromi cu o piele mai inchisa la culoare, apropiata de a multor rromi. Exista si romi cu o piele mai deschisa decat a multor neromi.

In cazul romilor din Romania, limba romana are o capacitate semnificanta mai redusa decat limba altor comunitati etnice minoritare de a fi purtatoarea specificului etnic.

Acest lucru porneste din doua rațiuni: in primul rand gradul de raspandire a limbii este foarte scazut. Datorita modului lor de viata de tip simbiotic, iar nu izolat in raport cu comunitatea maghiara, romii utilizeaza frecvent limba comunitatii maghiare, multi dintre acestia declarandu-se maghiari la recensamantul populatiei din 2002 .

Copiii rromilor/tiganilor sunt invatati limba comunitatii dominante inca de la inceput, ca o a doua limba materna, acolo unde limba rromani este cunoscuta si utilizata sau pur si simplu ca singura limba materna, acolo unde limba rromani nu mai este utilizata.

Astfel, un rrom care nu stie limba romana, la nivel de limba materna, sau in comunitatile maghiare (putem discuta despre aceste particularitati in cazul comunitatilor mixte din judetele Mures, Harghita, Covasna), limba maghiara, este o exceptie absoluta.

In al doilea rand, semnificația utilizarii limbii romani nu este utilizata in activitatile de tip religios decat din anul 2000 cand a inceput promovarea culturii si a identitatii acestora si prin actiunile de crestinare in paralel cu cele de integrare sociala, una din sursele importante ale mentinerii unei limbi minoritare. Atunci cand romii participa la viata religioasa (acolo unde nu exista posibilitatea de a o face in limba materna), ei o fac impreuna cu comunitatea majoritara si in limba acesteia. Evident, existenta anumitor exceptii in zonele in care exista si o alta minoritate, minoritatea maghiara, rromii/tiganii sunt mai atrasi de a invata mai repede aceasta limba a unei minoritati mai mari probabil si dintr-un instinct de solidaritate.

Limba rromani nu reprezinta un instrument cultural de dezvoltare a culturii traditionale proprii si nici de acces la cultura universala. Ea nu a fost o limba scrisa decat dupa anul 1990, in mod oficial, limba rromani a avut cateva incercari de promovare pe teritoriul Romaniei si inainte de 1990 dar fara a avea rezultate semnificative. Odata cu dezvoltarea invatamantului in limbile minoritatilor, reforma culturala si educationala a adus spre promovare si anumite texte in aceasta limba, existand la aceasta data clase cu predare in limba rromani, manuale scolare pentru studiul limbii rromani dar si scrieri    (scriitori de etnie rroma, traduceri, etc.).

In general, pana in anul 1990, din lipsa unor transcrieri/scrieri din limba rromani nu s-au pastrat decat pe un segment de folclor oral, mai mult cantece si povestiri. Lipsa unei limbi scrise (pana in anul 1990), alaturi de situatia de marginalitate a populatiei de rromi, a impiedicat de fapt dezvoltarea unei culturi intinse pe mai multe tari europene.

Limba rromani nu a fost o limba a intelectualitatii romilor, multi dintre rromii intelectuali din Romania anilor 1950-1990 au negat legatura cu etnia, efectul reversibil a aparut in cazul intelectualilor dupa anul 1990, cand si-au recunoscut apartenenta la etnie (oameni politici, profesori universitari, muzicieni, compozitori, actori, balerini, etc.), perioada comunista aruncand un efect tabu.

Un efect secundar al acestei situatii a fost ca romii intelectuali s-au amestecat cu intelectualitatea majoritara, utilizand in practica intelectuala in mod exclusiv limba acesteia. Lipsa unui grup de intelectuali purtatori activi ai culturii etnice proprii a avut consecințe importante in evoluția intregii populatii dar si a dezvoltarii senzatiei de abandon in fata populatiei majoritare.

2.4. Limba

Limba tiganeasca, este limba vorbita de tigani/rromi. Limba face parte din ramura indo-ariana a limbilor indo-europene, fiind similara cu limbi precum punjaba si hindi. Cateodata limba este numita rromani sau rromanes (scrise uneori romani, romanes).

In toata lumea, sunt aproximativ 4,8 milioane de vorbitori de tiganeasca, tara cu cei mai multi vorbitori fiind Romania (27500 de persoane), urmata de Slovacia (25943). Alte tari unde numarul de vorbitori este peste 100.000 sunt Cehia, Bulgaria si Ungaria. In termeni de procente din populatia tarilor, Slovacia este pe primul loc cu 4,8% populatie vorbitoare de limba rromani; Romania este pe locul 6, cu 1,2%.

Primele cuvinte scrise in tiganeste dateaza din anul 1547, cand englezul Andrew Borde publica in "The First Boke of the Introduction of Knowledge" treisprezece expresii uzuale in limba rromani.

In functie de tara in care s-au stabilit populatiile de tigani, limba vorbita a imprumutat cuvinte din limbile dominante din regiunile respective. Dialectele tiganesti s-au diferentiat mult unele de altele, intelegerea reciproca nefiind totdeauna posibila intre vorbitori ai unor dialecte diferite.

Principala diferentiere este intre dialectele 'vlahe' (care prezinta o influenta importanta a limbii romane) si dialectele non-vlahe. Dialectele vlahe sint cele mai raspandite, cuprinzand intre jumatate si doua treimi din vorbitorii de limba rromani.

In unele tari, precum Romania, Suedia sau Serbia s-au facut eforturi de standardizare a limbii rromani. In Romania, eforturile de standardizare sant in primul rand rezultatul muncii lui Gheorghe Sarau , care a alcatuit o varianta purificata a limbii tiganesti, folosita acum in invatamant. Profesorul Sarau spunea in una dintre aparitiile televizate despre inceputurile studiului in limba rromanes "Intai de toate, am inceput sa fisez cartea lui Barbu Constantinescu. Fiind de formatie lingvist, mi-a fost usor sa descopar care erau casutele libere in structura limbii, in scheletul morfologic al limbii. In momentul in care aveam vreo 10-15 fise care ma trimiteau spre o forma de ablativ, locativ sau dativ, mi se confirma ca aceea era casuta de completat. Deci, exact cum a facut Champollion. Pornind de la nimic, am descoperit scheletul limbii. Am fost autodidact si asta e dovada cea mai clara ca oricine vrea sa invete aceasta limba poate reusi foarte usor si singur. () Totul a inceput pur si simplu ca un hobby, apoi am inceput sa descopar secretele acestei limbi, lucru care m-a fascinat." . . "Unii ma vad Alexandru Graur sau Spiru Haret al romilor. Au fost si altii care au incercat sa se ocupe de limba romani, dar nu au avut si darul sa le reuseasca ceea ce mi-a reusit mie."

Intr-o abordare cronologica la data de 1 mai 1991, profesorul Sarau a fost trimis de catre conducerea Ministerului Educatiei ca metodist la Liceul Pedagogic din Bucuresti, unde se preda limba romani. Neavand nici un curs la dispozitie pentru a-i invata pe elevi limba romani, el a alcatuit un curs de invatare a acestei limbi, pentru clasele I-IV. In februarie 1992, se inscrie la doctorat in domeniul limba rromani, avand-o ca indrumator pe prof.univ.dr. Lucia Wald.

In octombrie 1992, la initiativa prof. Gheorghe Sarau si a Catedrei de Limbi Orientale, s-a deschis cursul facultativ de limba romani (tiganeasca) la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii din Bucuresti, acesta fiind primul curs universitar de limba romanes din Romania. Cursul a fost tinut in fiecare an incepand de atunci, prof. Sarau fiind autorul programei de studii universitare pentru limba romanes.

In anul universitar 1997/1998, ca urmare a demersurilor sale, a fost infiintata sectia de indianistica (hindi - rromani) ca sectie B, cele doua limbi studiindu-se in egala masura. Prima promotie de 10 absolventi avea sa se inregistreze in anul 2001.

In anul universitar 1998/1999, s-a infiintat si s-a autorizat provizoriu sectia de limba si literatura rromani, ca sectie B, in cadrul Facultatii de Limbi si Literaturi Straine si al Facultatii de Litere - Universitatea Bucuresti, acordandu-se 10 locuri distincte pentru candidatii rromi. La 1 februarie 1999 se transfera la Universitatea Bucuresti, unde ocupa prin concurs din anul 1997 postul de lector asociat de limba rromani.

De asemenea, in aprilie 2000, Gheorghe Sarau a fost initiatorul si coordonatorul specializarii de 'Limba si literatura rromani' la Colegiul CREDIS de invatamant deschis la distanta din cadrul Universitatii Bucuresti. A organizat cursuri nationale de limba romanes, precum si lectii de invatare a acestei limbi la radio si televiziune, cursuri de metodica, olimpiada nationala de limba romanes etc.

In anul 2002, a obtinut gradul didactic de conferentiar universitar la sectia de Limba si literatura romani de la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine (FLLS) din cadrul Universitatii Bucuresti.

El a pus bazele invatamantului pentru romi din Romania, realizand primul manual de studiu al acestei limbi in scolile primare, primul curs care s-a predat la facultate si primul dictionar. Intr-o perioada de 15 ani de cand preda limba romanes, el a format peste 460 de profesori de limba romani. El a reorganizat gramatica limbii romanes, a realizat sapte dictionare si 15 manuale de studiu, realizand studii despre cele patru dialecte principale ale limbii romanes: cel al ursarilor, al caldararilor, al spoitorilor si al romilor carpatici.

Profesorul Sarau se bucura de o recunoastere internationala, find invitat sa predea aceasta limba in strainatate (Italia, Franta, Germania, Finlanda etc.), alaturi de cei mai importanti specialisti ai limbii romani.

2.5. Rromi in spațiul național romanesc

Existența rromilor/țiganilor in spațiul național romanesc nu mai este o teorie tabu prin care sociologii, politicienii sau chiar factorii decizionali din cadrul administrației (oricare ar fi nivelul ierarhic al acesteia) ar fi nevoiți a o ocolii, este o realitate recunoscuta, acceptata și asumata.

In decursul timpului, minoritatea de rromi/țigani nu a fost scutita de necayuri și neplaceri, aceștia suferind mai multe umilințe tocmai din cauza ca " . nu au fost ințeleși . " iar anumite idei preconcepute asupra etniei nu au avut clemența de a fi studiata și evident a gasi anumite explicații și soluții.

In mod evident, trecerea timpului nu a adus in sanul etniei decat incapațanare și impotrivire impotriva regimurilor care s-au succedat la putere, indarjire in pastrarea unei identitați naționale clare și evident o dorința de supraviețuire instinctual.

2.5.1. Istoricul rromilor in spațiul romanesc

In mod evident, vorbim despre un istoric in spațiul romanesc din perioada primelor atestari dar și intr-o larga dezvoltare datorita mișcarilor frontierelor pana la o stabilizare a acestora așa cum este acum cunoscuta. Este interesata posibilitatea de a "vedea cronologic" diferite evenimente sau/și evoluții in cadrul istoric și politic al evenimentelor.

Astfel gasim prima atestare documentara a rromilor/țiganilor pe teritoriul romanesc prin anul 1374 (dupa unii cronologi 1385) in vremea voievodului Dan I . In anul 1424, prin Constituție, rromii din Transilvania erau conduși de un voievod iar an anul 1570 apare prima atestare a vanzarii de robi lautari ('Tampla lautar, Stanciu lautar si Rustea lautar').

In anul 1588, Dieta Ardealului desființeaza primul Voievodat al țiganilor iar in anul 1595, aprilie - august, domnește in Moldova Stefan Razvan, fiul unui rob rrom și al unei femei libere, ucis, in luna decembrie a aceluiași an, in lupta cu polonii.

In analele vremilor apar scrise anumite tranzacții cu rromi și ale rromilor astfel in anul 1612, Dumitru se vinde 'dirept un cal si dirept 600 bani (aspri) si mi-au dat fier, 20 oca, drept 200 bani, de mi-am facut ciocane si mi-au dat o pereche de foi drept 1 galben, si am mai luat eu Dumitru țiganul ughi sase de m-am platit de un Turc, ce mi-a cazut asupra' iar in anul 1641, Ionașcu fecior lui Ursu Piscoaei este vandut 'drept un poloboc de miare, prețuit drept zece galbeni, cu feciorii lui ce-i va avea'. In 1646, starea materiala paupera a robilor face ca Pravila lui Vasile Lupu sa stipuleze: 'Țiganul, sau țiganca lui, sau copilul, de va fura o data sau de doua ori și de trei gaina, gasca sau alt lucru micșor, sa se iarte; iara de va fi alt lucru mai mare furat, sa sa cearte ca si fiece fur'. Anul 1712, este anul atestarii robiei rromilor in Ardeal, 1748, Maria Tereza recunoaște, prin Statut, breasla aurarilor iar in 1760, este inceputul programului de asimilare forțata a rromilor din Transilvania.

Apariția restricțiilor rasiale in anul 1766, in Sobornicescul Hrisov se intareste interdicția casatoriei mixte: 'De se va dovedi, dupa facerea nuntii, ca unul dintre soti este rob, se desparteste nunta indata, ca si cum s-ar fi intimplat moarte' iar in anul 1767, este inceputul colonizarii in Transilvania a rromilor din Imperiul austro-ungar, ca 'neubanater' si 'ujmaghiar' (Maria Tereza).

In anul 1780, se naște, la Iași, intr-o familie de lautari robi, ca fiu al starostelui de lautari Stan, Barbu Lautaru, personaj celebru al muzicii lautaresti din Moldova si Muntenia, a carui maiestrie a lasat urme profunde in creatia lui Frantz Liszt ('Rapsodia romana pentru pian', 'Cantece de pahar' etc.).

In data de 19 iunie 1783, este atestata dezrobirea rromilor din Bucovina iar in anul 1785, Iosif al II-lea desființeaza robia in Ardeal. Anul 1789, aduce privilegii comunitații de rromii din Ardeal care sant acceptați in școli și in biserici.

In anul 1798, se recunoaște dreptul la libertate a primului 'jurist' rrom, Stan Stoica, iar in anul 1800, se consemneaza ca egumenul manastirii Govora da 'o fata de tigan schimb pentru o pereche de tingiri de arama'. In anul 1814, in Codul Calimach se intarește interdicția casatoriilor mixte: 'Intre oameni liberi si robi nu se incheie casatorie' evident, ca o forma de conservare etnica și o protejare indirecta a etniiilor majoritare.

Succesiunea evenimentelor edificatoare in contextul dezvoltarii sociale a rromilor cat și a evoluției sociale, acceptarea acestora ca minoritate și obținerea drepturilor pot fi edificatoare in cronologia anilor prin urmatoarele date:

La 24 august 1820 moare Ion Budai Deleanu [2](n.1770 sau 1763), autor al singurei epopei realizate in literatura romana, opera de valoare europeana.

In 1821, un taraf de lautari, in timpul revoluției condusa de Tudor Vladimirescu, este masacrat alaturi de 'batalionul sacru';

In perioada 1834 - 1835, in cadrul Falansterului din Scaieni / Prahova, edificat de Theodor Diamant, conform ideilor fourieriste, rromii sant considerați egali in drepturi;

In 1834, in Regulamentul Organic se stipuleaza ca 'Țiganul este o persoana ce atarna de altul cu averea si familia sa' (cap. II);

In 2 august 1837 sub semnatura Michel de Kogalnitchan, apare, la Berlin, studiul 'Esquisse sur l`histoire, les moeurs et la langue des Cigains, connus en France sous le nom des Bohemiens', o compilatie din autori germani, dar cu o cariera prodigioasa in Romania. Traducerea studiului va fi realizata in 1900, la Iasi, de catre Gh.Ghibanescu, sub titlul 'Schița despre țigani (Desrobirea țiganilor)'.

In 31 ianuarie 1844 eliberarea robilor domnești din Moldova, iar in 1847,eliberarea robilor domnești și manastirești din Țara Romaneasca, in 1848, revoluționarii pașoptiști declara dezrobirea robilor boieresti / particulari. Prin inabusirea Revoluției, de catre Fuad Pasa, se revine asupra deciziei, fapt care provoaca cel mai mare val de migrație a rromilor inspre Occident, in special in Franța.

1850 - 1858, apare, la Iasi, 'Zimbrul', care a promovat, sistematic, abolirea robiei țiganilor in Tarile Romane. In perioada 24 iulie - 27 noiembrie 1855, incepe tiparirea romanului 'Coliba Mariucai', de V.Alessandresco, ramas neterminat, inspirat de 'Coliba unchiului Tom' (Harriet Beecher Stowe), care - intr-o maniera sentimentala - evidentiaza necesitatea Dezrobirii 'sclavilor tiganesti'.

In 1855, decembrie, 22, abolirea robiei rromilor, in Moldova iar in anul 1856, februarie, 20, abolirea robiei rromilor din Tara Romaneasca, in anul 1857, rromii din Muntenia sant stramutați, masiv, din mediul rural in mahalalele urbane.

In anul 1857, in Moldova, doi rromi fac parte din Divanul ad-hoc iar in anul 1861, dezrobirea rromilor din Basarabia. In anul 1919, aprilie, 27, se constituie Adunarea Naționala a Țiganilor din Transilvania, Ibasfalau / Dumbraveni, jud. Sibiu.

In anul 1925, Ion Mihalache, rrom caldarar, emigrat din Romania in Polonia, se autodeclara rege iar in perioada 1926-1939 - dinastia Kwiek (Dimitrie, Mihail, Vasile, Mateiaș, Rudolf, Ianos), regi rromi din Polonia, emigrați din Romania.

In anul 1933, dupa unele opinii, la București a avut loc primul Congres internațional al rromilor, iar in anul 1933, aprilie, a luat ființa Asociația generala a țiganilor din Romania, condusa de arhimandrit Calinic Pop Serboianu, urmand ca in anul 1933, a luat ființa Asociația generala a romilor din Romania, condusa de G.A.Lazureanu - Lazurica. In anul 1934, ia ființa Uniunea Generala a Rromilor, prin reunirea asociatiilor rromilor, condusa de Gheorghe Niculescu / Gogu Floraru.

In anul 1941, (17 februarie) se iau primele masuri ale regimului antonescian impotriva rromilor, iar in anul 1941, se organizeaza un Recensamant secret al rromilor, in vederea deportarii in Transnistria ca ulterior in perioada anilor 1942 - 1944, sa se efectueze deportarea masiva a rromilor in Transnistria (Comitetul Roman pentru Crimele de Razboi a recunoscut oficial cifra de 38.000 de rromi, morti in Holocaust)

In anul 1946, B.P.D., alianța electorala comunista, lanseaza manifestul 'Frati romi si surori romnite', iar in anul 1948, rezolutia Biroului politic al CC al PMR ignora existenta minoritatii rrome iar in acelașii context in anul 1948, se desființeaza oficial Uniunea Generala a Romilor. In anul 1950, la inițiativa ministrului de Interne Teoharie Georgescu, Marea Adunare Naționala emite decretul nr.6 de inființare a unor unitati de munca forțata, pentru ' . reeducarea elementelor dușmanoase RPR si in vederea reincadrarii lor in viața sociala, in condițiile democrației populare si construirii socialismului'.

In anul 1971, primul Congres mondial al rromilor, ocazie cu care se pun bazele Uniunii Internaționale a Rromilor, se adopta drapelul si imnul ("Gelem,gelem") internațional, iar data de 8 aprilie devine Ziua internaționala a rromilor. In perioada 1977 - 1983, se inițiaza șise deruleaza Programului PCR 'Integrarea țiganilor', derulat prin MAI - Ministerul Afacerilor Interne. Raportul de evaluare cuprindea o 'Platforma de masuri cu privire la incadrarea in munca si integrarea sociala a tiganilor', care propunea urmatoarele masuri: inregistrarea si sedentarizarea populației tiganesti; incadrarea in munca; condiții de locuit; starea de sanatate si asistența sociala; domeniul cultural și educațional; probleme organizatorice. In fapt, aceste masuri nu au fost luate, avandu-se in vedere doar recenzarea populației rrome din Romania. Fostul ministru al M.I. Mihai Chitac, in 1990, a facut public faptul ca, in 1977, fusesera 'recenzați' 1.800.000 de rromi (intre care 65.000 de nomazi: 5.600 cu ocupații utile, 900 - calificați), iar in 1983, 2.300.000.

In anul 1982, Nicolae Gheorghe[3], dizident rrom, sociolog, sub pseudonimul Alexandru Danciu, critica in revista 'L`alternative' si la postul de radio Europa Libera, politica fata de rromi a statului roman. In anul 1982, Vasile Burtea, dizident rrom, sociolog, sub pseudonimul Cosmina Cosmin, intr-o scrisoare catre aceeasi revista 'L`alternative' si postul de radio Europa Libera confirma criticile aduse regimului comunist de Nicolae Gheorghe.

La 5 ianuarie 1990, Frontul Salvarii Naționale include in Parlamentul Romaniei trei parlamentari rromi: Ion Cioaba - reprezentant al rromilor caldarari si nomazi, Szomantz Petre - reprezentant al rromilor maghiari, Nicolae Bobu - reprezentant al rromilor vatrasi. Prin retragerea lui Szomantz Petre, pina la alegerile din 20 mai 1990, locul acestuia este ocupat de Octavian Stoica. In aceeași perioada, consilier pentru problemele rromilor in Consiliul pentru Minoritațile Naționale este Nicolae Gheorghe. Din 1990, pana in 1996, rromii au fost reprezentați in Parlamentul Romaniei prin Gheorghe Raducanu, din 1996, pana in 2000, de Madalin Voicu, dupa 2000, de Nicolae Paun.

In anul 1990, prin fuziunea primelor structuri de organizare a minoritatii rrome din Romania, Uniunea Democrata a Rromilor si Societatea Romilor din Bucuresti, prin alegerea ca președinte a lui Ion Onoriu, incepe mișcarea de emancipare a rromilor din Romania. In anul 1992, prin autodesființarea Uniunii Democrate a Romilor, motivata de conflictele de viziune, mișcarea rromilor se fractureaza, liderii acesteia infiintindu-si organizații 'personale': Ion Onoriu, Gheorghe Raducanu si Gheorghe Ivan, transforma Societatea Romilor din București in Partida Romilor; Ion Cioaba se proclama 'rege International al rromilor'; Nicolae Gheorghe infiinteaza Federația Etnica a Romilor, mai apoi Centrul romilor pentru intervenție sociala si studii 'Romani CRISS'; Vasile Ionescu - Fundația culturala pentru emanciparea rromilor 'Aven amentza', mai apoi Centrul rromilor pentru politici publice 'Aven amentza'; Nicolae Bobu si Dumitru Ion Bidiia - Uniunea Generala a Romilor din Romania, Comunitatea Etniei Romilor etc.

In anul 2000, este emisa Ordonanța de Urgența nr. 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare. Iar in anul 2001, este adoptata Hotararea de Guvern nr. 430/2001 - Strategia Guvernului Romaniei de imbunatațire a situației rromilor, elaborata in parteneriat cu asociațiile de rromi.

2.5.2. Rromii in perioada moderna a Romaniei

In perioada interbelica, romii constituie un grup heterogen, avand ca limba materna romani, romana sau maghiara și aflandu-se la diferite nivele sociale si economice. In general, ca grup, romii sunt mai degraba marginalizati sau in cel mai bun caz tolerati, decat acceptati ca minoritate. Pana acum, ascensiunea sociala a unor romi insemna de regula pierderea identitatii lor etnice. In aceasta perioada, intelectuali romi constituie organizații cu scopul de 'emancipare si redesteptare a neamului rom' si apar publicatii ca ziarul 'Glasul Romilor' (1934-1941). Aceste tendinte nu au timpul sa se consolideze datorita instaurarii dictaturii si inceperii razboiului.

Inspirat de politica naziștilor, regimul Antonescu deporteaza in Transnistria peste 25.000 de romi; se apreciaza ca peste jumatate au murit datorita condițiilor foarte grele de acolo. In toata Europa, numarul victimelor de etnie rroma, raportat la totalul populatiei sunt comparabile cu numarul victimelor evrei. Regimul comunist care s-a instaurat dupa al doilea razboi mondial duce o politica de asimilare, iar romii iși pierd statutul de minoritate etnica. In pofida doctrinei comuniste egalitare, romii sunt discriminati in continuare, primind locuințe la marginea localitaților și slujbe de puțina importanța.

2.5. Rromii in perioada celui de al doile razboi mondial

Dupa incheierea primului razboi mondial, tarile europene au inceput a reface economia nationala, industria trebuia retehnologizata pentru o economie pacifista, miscarile sociale din randul populatiei au indepartat intr-un fel sau altul atentia asupra comunitatilor de tigani-rromi.

Miscarile de prigonire rasila asupra tiganilor-rromilor au inceput in 22 martie 1933 prin interzicerea rromilor si sintilor practicarea muzicii, ca mai apoi prin actiunile inumane de dupa 14 iulie 1933 sa se treaca la sterilizarea rromilor si sintilor, considerati ca fiind o rasa inferioara. In 18 septembrie 1933 este consemnata prima arestare masiva a rromilor si sintilor iar in 23 martie 1934 incepe expulzarea rromilor si sintilor care nu puteau proba nationalitatea germana.

In 15 martie 1936 se adopta o lege prin care se retragerea dreptului de vot pentru rromi si sinti; urmand ca in 22 iunie 1936 sa fie consemnata prima deportare a rromilor si sintilor, in afara Berlinului.

In urma cresterii declaratiilor xenofobe si rasiale, an anul 1938 cercetatorul nazist Ritter propune deportarea rromilor si sintilor iar an septembrie 1938 un numar de 852 de rromi si sinti sint internati in lagarul german din Marzahn. Pe 8 decembrie 1938, Himmler initiaza programul de lupta impotriva amenintarii tiganesti iar in 1 martie 1939 apare primul Decret general impotriva rromilor si sintilor.

Contextul politic coroborat cu accesiunea nazismului face ca in 29 iunie 1939: un convoi de 440 de rromi si sinti (copii si femei) este trimis in lagarul de la Ravensbruck, ajungandu-se in 27 septembrie 1939 a se constitui Centrul national de lupta impotriva pericolului tiganesc este incorporat RSHA, Cartierul General al Securitatii Nationale.

Dupa inceperea celui de al doilea razboi, statele in care Germania condusa de Hitler a avut o influenta politica sau a propulsat marionete au inceput sa aiba o atitudine netoleranta asupra comunitatilor de rromi, astfel la 6 aprilie 1940, Franta interzice circulatia "nomazilor", in mai 1940 se consemneaza prima deportare a rromilor si sintilor din Germania in lagarele de exterminare din Polonia. In august 1940, rromii din Austria sint internati in lagarul de munca de la periferia Salzburgului, iar la 10 august 1940: germanii deschid doua lagare pentru rromi iar in 4 octombrie 1940, armata germana ordoneaza internarea tuturor rromilor francezi din zona ocupata.

Ca si in celelalte zone ale Europei in care Germania a avut o influenta politica majora, in noiembrie 1940 se interzicerea "nomadismului" rromilor din Romania iar la 30 mai 1941, armata germana de ocupatie din Serbia decreteaza aceleasi tratamente pentru rromi si evrei.

Intr-un plan diabolic de exterminare la 31 iulie 1941, Heidrich include rromii in solutia finala iar la 28 septembrie 1941 se consemneaza executia in masa a rromilor din Ucraina de catre armata germana;

In noiembrie 1941, Germania ordona concentrarea in lagare a rromilor din Franta urmind ca in data de 16 noiembrie 1941: asasinarea a 824 de rromi la Sinferopol, de catre germani.

In data de 29 aprilie 1942 se consemneaza prima deportare a rromilor cehi, din imprejurimile orasului Brno, spre Auschwitz, urmand ca an mai 1942, Bulgaria sa decreteze munca fortata pentru rromi. Prigoana rromilor continua cu 19 mai 1942, cind Croatia decreteaza arestarea rromilor si internarea lor in lagarul de la Jasenovac iar in iunie 1942 se consemneaza deportarea rromilor romani in Transnistria urmind ca in 17 octombrie 1942 sa se treaca la suspendarea de catre autoritatile romane a deportarii in Transnistria.

In analele vremii sunt consemnate prezente ale deportarilor si a internarilor in diferite lagare de concentrare, lagare de munca si chiar in cele de exterminare, in care viata rromilor era dusa pina la epuizarea fizica a acestora fara a se face distinctie intre copii, femei, batrani, multi dintre acestia ajungand in camerele de gazare.

Intr-un studiu sociologic al holocastului rromilor au fost efectuate citeva estimari ale exterminarii acestora intr-o comparatie cu ultimul recensamant aastfel avem

Printre actiunile de oprimare rasiala a rromilor a fost și deportarea acestora in Transnistria in perioada guvernului Antonescu. Inainte de regimul Antonescu, in Romania nu a existat o politica fata de rromi. La nivelul factorilor politici, rromii nu erau vazuti ca o 'problema'. Chiar daca erau recenzati ca etnie aparte, cu o limba proprie, ei erau tratati mai mult ca o categorie sociala.

In consecinta, in actiunea autoritatilor, rromii nu au fost inclusi printre minoritatile nationale, legislatia in privinta minoritatilor nu s-a referit si la acestia.

Nationalismul romanesc din perioada interbelica a fost strain de atitudini si manifestari impotriva rromilor, iar politicile de romanizare adoptate de guvernul Goga in 1938 si apoi in timpul regimului de autoritate monarhica al lui Carol al II-lea nu i-au vizat pe rromi. Comisariatul General al Minoritatilor, infiintat in 1938, nu s-a ocupat si de rromi.

In perioada interbelica, in viata politica din Romania nu a existat o 'problema tiganeasca', asa cum a existat o 'problema evreiasca'. Semnificative in acest sens sunt relatiile de colaborare care au existat intre unele partide politice si politicieni romani si liderii rromi.

Situatia rromilor in deceniile de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial o cunoastem relativ bine, indeosebi datorita cercetarilor etnografice si sociologice intreprinse atunci. La recensamantul populatiei din 1930, s-au declarat tigani 262 501 persoane, adica 1,5 % din populatia Romaniei.

Cercetarile sociologice din anul 1930 a urmarit in special, rolul social si economic al rromilor in satele romanesti si relatiile lor cu populatia majoritara. Aceste cercetari au aratat ca rromii erau o parte a comunitatii si ca lucrau ca mestesugari si agricultori. Dincolo de prejudecatile si stereotipiile cu privire la rromi - unele dintre ele mostenite din secolele de sclavie a rromilor -, raporturile dintre rromi si taranii romani erau bune. O parte importanta a populatiei rrome s-a asimilat culturii majoritare.

In acelasi deceniu, insa, romii au fost inclusi in preocuparile unor reprezentanti romani ai eugeniei. Influentati de ideile lui Robert Ritter, cel care a pregatit sub aspect teoretic genocidul rromilor in Germania nazista, acesti cercetatori romani i-au considerat pe rromi drept o 'plaga'. In sprijinul opiniei lor, ei invocau situatia sociala periferica a rromilor, pauperitatea si criminalitatea ridicata in randul acestora. 'Problema tiganilor' era conceputa de acesti 'experti' ca o problema rasiala si ei vorbeau de primejdia pe care asimilarea rromilor o reprezenta pentru 'puritatea rasiala' a romanilor.

Iordache Facaoaru, exponent al eugeniei si al biopoliticii, argumenta in acesti termeni: 'Procesul asimilarii e activat si agravat nu numai de numarul mare de tigani, ci si de alti factori specifici imprejurarilor politice de la noi: dispozitia toleranta a poporului roman, raspandirea tiganilor pe toata suprafata tarii, promiscuitatea sociala cu populatia autohtona la orase, ca si la sate, scoala in comun, improprietarirea multora din ei si inlesnirea vietii sedentare, care le-a usurat intrarea in comunitatea romaneasca, absenta oricaror restrictiuni legale si, in sfarsit, dispozitia ocrotitoare a guvernelor si a autoritatilor administrative'.

Acelasi I. Facaoaru s-a aratat nemultumit de faptul ca in Romania, tara cu cel mai mare numar de rromi (400.000) autoritatile nu au luat nici un fel de masuri impotriva lor. Totusi, in ciuda faptului ca aprecia politicile fata de rromi promovate de alte tari, indeosebi politica Germaniei, el respingea solutia 'izolarii biologice' sau a 'separarii etnice complete' fata de populatia majoritara, aceasta fiind imposibil de realizat practic si, chiar daca s-ar realiza, ea ar duce la pierderi de ordin economic si moral.

Exterminarea rromilor a fost, totusi, propusa de un alt adept al rasismului, Gheorghe Facaoaru: 'Tiganii nomazi si seminomazi - sustinea acesta - sa fie internati in lagare de munca fortata. Acolo sa li se schimbe hainele, sa fie rasi, tunsi si sterilizati [subl. in orig.]. Pentru a se acoperi cheltuielile cu intretinerea lor, trebuiesc pusi la munca fortata. Cu prima generatie am scapa de ei. Locul lor va fi ocupat de elementele nationale, capabile de munca ordonata si creatoare. Cei stabili vor fi sterilizati la domiciliu (). In acest fel, periferiile satelor si oraselor nu vor mai fi o rusine si un focar de infectie al tuturor bolilor sociale, ci un zid etnic folositor natiei, si nu daunator'.

Miscarea legionara si-a pus problema adoptarii unei politici rasiste fata de rromi abia dupa venirea la putere, afirmindu-se 'precaderea problemei tiganesti' fata de multe altele si se cerea interzicerea prin lege a casatoriilor intre romani si rromi, iar apoi izolarea treptata a rromilor, intr-un fel de ghetou. In timpul guvernarii legionare, nu au fost luate, insa, nici un fel de masuri impotriva rromilor.

Desi, anterior, in stiintele sociale din Romania rromii nu fusesera vazuti ca o problema, in timpul razboiului unii cercetatori - printre acestia, unii dintre cei mai buni - incep sa abordeze ceea ce ei numesc 'problema tiganilor'.

Un astfel de studiu, publicat in 1944, propunea fie concentrarea rromilor intr-o parte marginasa a tarii, fie deportarea in Transnistria, fie sterilizarea lor. Chiar izolate, opiniile cu caracter rasist exprimate in societatea romaneasca a anilor '30 si la inceputul anilor '40 au jucat un anumit rol in pregatirea politicilor fata de evrei si rromi a guvernului Antonescu. Trebuie subliniat ca, spre deosebire de situatia evreilor, in cazul rromilor aceasta politica nu a tinut de trecut, ci de noile realitati politice determinate de intrarea in arena politica a lui Ion Antonescu. Cea mai buna dovada este faptul ca populatia romaneasca, in primul rand taranii, nu a fost de acord cu deportarea rromilor in Transnistria.

Masura deportarii rromilor in Transnistria a fost luata personal de Ion Antonescu, asa cum a si declarat acesta la procesul din 1946. Amintim ca nici unul dintre ordinele lui Antonescu privitoare la rromi nu poarta semnatura lui si nici nu au fost publicate in 'Monitorul Oficial' sau in alta parte. Ele au fost date verbal ministrilor si transmise spre executare Inspectoratului General al Jandarmeriei. Faptul ca Antonescu a urmarit indeaproape modul in care erau executate aceste ordine sugereaza ca politica fata de rromi aplicata in Romania in anii razboiului a fost creatia acestuia.

Recensamantul din mai 1942, prin definitia pe care o da celor doua categorii de rromi, ofera si criteriile care au stat la baza 'selectarii' acestora in vederea deportarii. Era vorba de nomadism, iar in cazul rromilor sedentari, de condamnari, furt si lipsa mijlocelor de existenta. Si in alte documente autoritatile vorbesc de necesitatea curatirii satelor si oraselor de populatia rroma saraca, fara ocupatie sau meserie, fara avere si fara posibilitatea de a-si castiga existenta, de cei care traiau din furt si cersit.

In acelasi timp, deportarea nu a fost o masura pur sociala. In documentele privitoare la rromi, emise de autoritati, nu sunt invocate motive de natura rasiala ne fiind folosite cuvinte ca 'inferioritatea' rasiala a rromilor sau 'pericol' rasial etc.,folosindu-se doar termeni ca 'periculosi', 'indezirabili', etc., iar autoritatile vremii nu au motivat rasial deportarea. 'Selectia' si deportarea i-a avut in vedere doar pe acei rromi care duceau un mod de viata 'tiganesc'.

Dintr-un total de 208.700 de persoane in estimarea Institutului Central de Statistica, populatia rroma din Romania in hotarele din 1942, au fost recenzate, 41. 000 de persoane, deci aproximativ 20 % din total. Dintre acestea, au fost deportate in Transnistria ceva mai mult de 25 000 de persoane (deci aproximativ 12 % din numarul total al rromilor).

Deportarile au inceput la 1 iunie 1942, cu rromii nomazi, operatiunea incheindu-se oficial la 15 august 1942, urmand ca pana la 2 octombrie sa se consemneze ca au fost evacuati in Transnistria in total 11.441 de nomazi (2 352 de barbati, 2 375 de femei si 6 714 de copii).

Printr-o decizie a Guvernamantului Transnistriei din 18 decembrie 1942, regimul rromilor evacuati in Transnistria a fost reglementat in sensul urmatoarelor prevederi:

Asezarea tiganilor in sate, in grupuri de 150-350, dupa necesitati si posibilitati de utilizare la munca, sub conducerea unuia dintre ei, cu obligatia de a presta munca ce li se impune, fiind retribuiti ca si muncitorii localnici;

Muncitorii calificati vor fi intrebuintati potrivit meseriei lor in atelierele existente si in cele care se vor mai infiinta;

Ceilalti tigani vor fi constituiti in echipe de lucru, sub supravegherea unuia dintre ei. Acestea vor fi utilizate la muncile agricole, taiatul lemnelor in paduri, confectionarea de obiecte de lemn, strangerea pieilor, matelor si parului de animale, colectarea metalelor, maculaturii, zdrentelor, s.a.;

Toti tiganii in varsta de 12-60 de ani, fara deosebire de sex, sunt obligati sa munceasca in ateliere sau in echipele de lucru constituite;

Tiganilor care vor da un randament superior celui normal li se vor acorda premii egale cu 30 la suta din valoarea surplusului de munca prestata;

Conducatorii grupelor din sate raspund de prezenta in localitate a tiganilor, iar supraveghetorii echipelor de lucru, de prezenta la munca;

Tiganii care vor parasi fara autorizatie localitatea in care li s-a fixat domiciliul sau vor lipsi nemotivat de la lucru vor fi internati in lagarul de represalii care va fi infiintat in fiecare judet.

O data cu momentul 23 august 1944, dupa inlaturarea lui Ion Antonescu, iar legislatia fascista abrogata, s-a pus capat si politicii rasiale fata de rromi. La 13 septembrie 1944, Subsecretariatul de Stat pentru Politie a dat ordin ca toti rromii intorsi din Transnistria sa fie 'lasati la ocupatiile lor, luandu-se masuri ca sa fie indrumati la diferite munci'.

Deportarea rromilor nu s-a bucurat de suportul populatiei romanesti si au existat proteste din toate mediile. O categorie de proteste a venit din partea elitei politice sau culturale. Astfel, la 16 septembrie 1942, cand deportarile erau in curs, presedintele Partidului National Liberal, Constantin I. C. Bratianu, a trimis maresalului Ion Antonescu o scrisoare de protest, in care invoca argumente de natura umanitara si morala, caracterizand deportarea rromilor drept un act nejustificat si crud, ' . care ne va duce cu cateva secole inapoi din istoria omenirii'.

Acest protest a fost un act cu caracter politic, C.I.C. Bratianu precizeaza ca responsabilitatea pentru aceasta decizie revine exclusiv maresalului Antonescu si ca politica acestuia fata de rromi nu avea nimic de-a face cu politica guvernelor anterioare. El spune ca ' . .acesti cetateni romani nu au fost pana astazi supusi in Statul nostru la un tratament special . .'. Bratianu mentiona in acest context ' . persecutiile si expulzarea evreilor, ca represalii in contra coreligionarilor lor din Bucovina si Basarabia si sub influenta tratamentului ce au suferit in Germania'.

Conducatorii Partidului National Taranesc si-au exprimat solidaritatea cu protestul lui Bratianu. Compozitorul George Enescu a intervenit in persoana la maresalul Antonescu pentru rromii muzicanti, alaturi de conducerea unor companii, cum au fost Caile Ferate Romane, de teama ca deportarile se vor extinde si la alte categorii de rromi, a intervenit in favoarea angajatilor lor de origine rroma.

In ceea ce priveste atitudinea populatiei fata de deportarea rromilor, aceasta apare in zeci de documente ale perioadei. Mult mai bine reprezentate documentar sunt, insa, situatiile in care oameni de toate conditiile sociale si-au exprimat dezacordul fata de masurile luate impotriva rromilor. Exista scrisori si memorii, adresate Presedintiei Consiliului de Ministri, maresalului Ion Antonescu direct, reginei-mame, Ministerului de Interne, Marelui Stat Major etc., unele purtand zeci de semnaturi, redactate uneori in numele intregii comunitati, care fie cer sa nu fie deportati rromii din satul sau orasul respectiv, fie cer readucerea in locurile de bastina a celor deja deportati.

Majoritatea protestelor de acest fel sunt din toamna lui 1942, dupa deportarea rromilor sedentari 'periculosi', cand exista teama ca deportarile se vor extinde si la alte categorii ale acestei etnii.

Totodata, primariile au dat certificate de buna purtare rromilor care se simteau amenintati si doreau sa se puna astfel la adapost, iar in unele locuri ele au intervenit pentru exceptarea rromilor de la o eventuala deportare. Putem menționa memoriile și intervențiile cetațenilor in favoarea meseriasilor de etnie rroma, cerand sa nu fie deportati. Argumentele invocate in aceste apeluri se refera la conditia rromilor de membri ai comunitatii locale sau la importanta lor in economia asezarii (in multe cazuri, rromii erau singurii mestesugari din sat).

Totusi, aceste luari de atitudine privind deportarea rromilor nu au fost facute niciodata in favoarea nomazilor, a caror deportare pare sa fi fost considerata de majoritatea romaneasca drept justificata. Chiar unul dintre argumentele folosite de rromii sedentari pentru a se apara impotriva deportarii a fost faptul ca ei nu erau nomazi, ca aveau un domiciliu si desfasurau o munca utila.

In primii ani postbelici, soarta supravietuitorilor rromi ai Transnistriei nu a interesat pe nimeni. Singura initiativa de sprijinire a fostilor deportati a venit la inceputul anului 1945 din partea Uniunii Generale a Rromilor din Romania. Comitetul Central al anuntat atunci ca primul obiectiv al acesteia era 'ajutorarea materiala si morala a tuturor rromilor si in special a celor care au fost deportati in Transnistria'. Totusi, dupa ce aceasta organizatia si-a reluat efectiv activitatea, la 15 august 1947, actiunile ei - asa cum sunt inregistrate intr-un document de epoca - nu s-au referit la fostii deportati.

In anul 1948 rromii au fost foarte aproape de a obtine statutul de 'nationalitate conlocuitoare'. Rezolutia Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman cu privire la problema nationala, din decembrie 1948, document care a stabilit jaloanele politicii regimului comunist fata de minoritatile nationale, a refuzat, insa, rromilor acest statut. Situatia a ramas neschimbata pana la prabusirea regimului comunist, in 1989. Problema deportarii rromilor nu a fost amintita in Romania comunista decat in foarte putine ocazii.

2.5.4. Rromii in timpul regimului comunist din Romania

In perioada interbelica are loc o coagulare a constiintei identitare a acestei etnii, in 1933 punandu-se bazele primei lor organizatii, "Asociatia Generala a Tiganilor din Romania", care isi propunea atat culturalizarea si educarea romilor, cat si integrarea lor sociala (acordarea de asistenta medicala si juridica gratuita, sedentarizarea nomazilor prin improprietarirea cu pamant etc). Diversele divergente dintre liderii lor au dus la aparitia in acelasi an a unui alt organism, "Uniunea Generala a Romilor din Romania", cu obiective si deziderate identice celui mentionat anterior. Semnificativ este insa faptul ca prin organizatie se impune pentru prima data in constiinta contemporanilor utilizarea notiunii de rom, in locul celei de tigan.

Instalarea in Romania, incepand cu martie 1938, a unor regimuri autoritare si adoptarea unei legislatii rasiste, a adus schimbari profunde si in ceea ce priveste situatia tiganilor, indeosebi incepand cu anul 1942, cand acestia sunt supusi unui regim fortat de deportare. In perioada urmatoare au fost expulzati din tara tiganii nomazi recenzati la data de 25 mai 1942, in numar de 11.441 persoane, impreuna cu 1176 tigani sedentari - cifre inregistrate intr-o sinteza a deportarilor din 9 octombrie 1942.

In aceasta perioada, "problema tiganilor" nu apare ca una strict rasiala, intarita de legi si prevederi discriminatorii pe temeiul etnicitatii, ci in primul rand ca o chestiune de aparare a ordinii publice si asanare morala, prin impunerea "cultului muncii". Chiar conducatorul statului aprecia ca tiganii care se dovedesc a fi muncitori si harnici, desfasurand activitati socialmente necesare, trebuie lasati in pace.

Mihai Antonescu, vedea rezolvata problema tiganilor atat prin scoaterea lor din capitala sau alte mari centre urbane, cat si prin implicarea infractorilor in activitati lucrative. Pe de alta parte, nici nu se putea stabili cu certitudine caracterul etnic tiganesc al unei persoane, fie datorita asimilarii sau amestecului cu alte natii, fie prin refuzul unora de a fi astfel catalogati. Nu de putine ori, incadrarea unei persoane in categoria "tiganilor" a fost o chestiune arbitrar subiectiva.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, revenirea tiganilor din lagare a fost lipsita de orice organizare, nu a existat vreun organism care sa-i ajute la repatriere si la reintegrare. Problema gradului de implicare a tiganilor in edificarea noului regim comunist face parte din categoria prejudecatilor care pun in general pe seama unor "minoritari" instaurarea modelului sovietic la noi, afirmandu-se, de pilda, despre tigani ca ar fi constituit instrumentele "declasate" si "brutale" ale aparatului de represiune.

Din aceasta perspectiva, s-ar putea spune ca dupa cel de-al doilea razboi mondial multi din acestia au fost folositi de catre regimul comunist pentru consolidarea puterii populare, dat fiind faptul ca majoritatea aveau o "origine sociala sanatoasa", iar in plus fusesera si victime ale regimului antonescian. Asa se face ca multi primari, ofiteri inferiori de Militie sau Armata proveneau din randurile acestui grup etnic, singura lor pregatire fiind cursurile rapide la Scolile de Partid.

Regimul comunist a trecut, inca din 1948, la o politica fortata de sedentarizare a tiganilor nomazi. In primavara anului 1948, s-a declansat o vasta operatiune de identificare a satrelor de tigani si de inregistrare la Birourile de evidenta populatiei. A fost o operatiune dificila si de lunga durata, care presupunea intocmirea actelor de identitate pentru fiecare persoana si atribuirea unor nume uzuale romanesti. Sub acest ultim aspect, actiunea aproape ca a "revolutionat" comunitatea tiganilor, majoritatea neavand decat un singur nume, si nu de putine ori chiar cu conotatii vulgare. Aceasta actiune a continuat si in anii regimului Ceausescu, tiganii considerandu-se de atunci drept victime ale politicii oficiale de omogenizare etnica. Sub pretextul modelului omului nou, socialist, s-a incercat si in cazul lor aplicarea conceptului de uniformizare sociala, care justifica astfel politica de asimilare fortata dusa de regimul comunist.

Daca in cazul altor grupuri etnice, cu puternice fundamente culturale, acest proces de uniformizare a avut efecte negative, in cazul tiganilor a adus si beneficii majore, prin sedentarizare, prin impunerea scolarizarii obligatorii, prin calificarea in diverse meserii. Din aceasta perspectiva, romii erau perceputi ca elemente alogene ce trebuiau a fi romanizate, in conditiile in care identitatea acestora era asimilata unei culturi a saraciei si a subdezvoltarii.

De altfel, romii nici nu existau oficial, specificitatea lor fiind asociata unui statut social inferior. Activitatile lor traditionale se desfasurau la limita legalitatii: multi dintre ei au cazut sub incidenta decretului 153/1970, care pedepsea cu inchisoare si munca fortata "parazitismul social", "anarhismul" si orice alt "comportament deviant".

Regimul comunist a cautat totodata sa "romanizeze" si habitatul tiganilor, prin sedentarizare si masuri de eliminare a nomadismului. Odata cu politica de sistematizare fortata a satelor, tiganii au fost mutati in imobile de la marginea oraselor, ori in casele sasilor, cum s-a intamplat in Transilvania, unde, desi conditiile de viata nu erau cu mult mai bune, sau adaptat la acest nou mod de viata cu destula greutate.

Intr-un document[4] al Departamentului pentru Problemele Nationalitatilor Conlocuitoare din cadrul Consiliului de Ministri, din 7 mai 1952, se precizeaza urmatoarele: "Populatia tiganeasca si mai ales cea nomada, cu toate ca azi se afla intr-o situatie mult superioara starii ei din trecut, a ramas totusi inca in multe privinte in urma nivelului de trai atins in general de populatia tarii noastre. Numeroase exemple arata ca acolo unde organele locale ale puterii de stat au dat atentie problemelor acestei populatii, situatia ei s-a imbunatatit. Numeroase familii s-au incadrat in munci organizate si cu caracter permanent; s-au infiintat scoli, internate si camine culturale in cartierele tiganesti; s-au format coruri si echipe culturale; in unele parti s-au ridicat din sanul populatiei tiganesti elemente de nadejde, capabile sa mobilizeze prin exemplul lor de munca si pricepere cercurile de conationali din jurul lor, s.a.m.d. aceste initiative sanatoase, trebuie sa fie cunoscute si generalizate, ridicarea populatiei tiganesti la nivelul general al populatiei din tara noastra fiind o problema de insemnatate pentru construirea socialismului", privind mai atent din punct de vedere sociologic observam angrenarea aparatului propangadist al partidului cu o incercare duala de comunicare intr-un context verbal specific.

In aceeași masura, acelasi material atragea atentia si asupra susceptibilitatii populatiei tiganesti fata de orice fel de recensamant sau inregistrare. Perioada la care a fost supusa de regimurile din trecut, reminiscentele oprimarii ei de catre burghezomosierime, o fac banuitoare chiar fata de masurile ce se iau pentru imbunatatirea sortii sale.

Intr-un document adresat Consiliului de Ministri, la 28 iunie 1952, referitor la tiganii din regiunea Rodna, o comunitate alcatuita din 5980 de suflete, citim urmatoarele: "In general locuiesc la case si bordeie si numai in mica masura in corturi. Asezarile acestei populatii sunt la partile periferice ale satelor si sub forma grupata. Locuintele sunt insalubre cu exceptia catorva cazuri din orasul Bistrita. Conditiile sanitare le lipsesc din cauza insalubritatii locuintelor si a alimentatiei insuficiente. Dintre bolile mai raspandite sunt: cele venerice, tuberculoza si in special se observa un procentaj ridicat in ce priveste cazurile de mortalitate infantila. In ce priveste viata culturala, aceasta categorie de populatie in ultimii doi ani a reusit sa fie incadrata in actiunile de culturalizarea maselor, astfel ca populatia scolara frecventeaza scolile in proportie de 50-60%, iar din numarul analfabetilor au fost cuprinsi un procent de 30%. ( . ) Dintre ocupatiile mai frecvente sunt urmatoarele la sate: fierari, caramidari cei mai multi, geambasi, muncitori forestieri, muncitori agricoli si o mica parte muzicanti. La orase: ospatari (chelneri), muzicanti, hingheri, maturatori. O mica parte din numarul acestei populatii a fost incadrata in diferite servicii cum ar fi: oameni de serviciu, paznici la diferite intreprinderi sau fabrici etc. Numarul acestora este insa mic. In comunele unde au luat fiinta Gospodarii Agricole Colective o parte din aceasta populatie a fost atrasa in gospodarii, bine inteles acei care au primit cu ocazia reformei agrare anumite suprafete de teren. De asemenea o parte din ei lucreaza in gospodariile agricole de Stat cum este cazul in comuna Lechinta si Sangeorzul Nou, unde isi gasesc existenta un numar de circa 70 persoane, iar rezultatele sunt multumitoare", aducand astfel din nou in atenție dualismul din comunicare, acceptand in parte comunitatea, dar incercand in același timp gasirea unei soluții de compromis sub limitele unor rezerve.

Grupul etnic tiganesc a cunoscut si cunoaste inca o evolutie demografica deosebita. Recensamintele oficiale efectuate in timpul regimului comunist indicau in 1956 - 0,6% tigani, in 1966 - 0,4%, iar in 1977 -1,1%. Recensamantul din 1956 a furnizat prima imagine ceva mai precisa a tiganilor dupa crearea Republicii Populare. Studiul statistic indica un numar total de 104.216 de tigani, dintre care 46,15% precizau ca limba materna cea romani, altii, 45% din populatia de tigani, alegand romana ca limba materna, iar 8,6% indicand limba maghiara ca limba materna. In același recensamant se indica faptul ca 17,3% din tiganii din Romania erau asezati permanent in zone urbane. Privind distributia lor sociala, acelasi recensamant arata ca putin peste 40% dintre tiganii se declarara "muncitori", 0,58% ca "functionari" sau "ingineri, tehnicieni si personal specializat", 6,73% "fermieri colectivisti", 16,35% "fermieri individuali", iar 2,88% ca "liber profesionisti" categorie ce includea "avocati si medici precum si personal sanitar, artisti si actori, cantareti la instrumente precum si altii neangajati in nici o intreprindere sau institutie contra unui salariu".

Dupa preluarea puterii de catre Nicolae Ceausescu, asistam la o relaxare a masurilor de asimilare fortata. Agentiile internationale preocupate de drepturile omului, precum Helsinki Watch, observau la inceputul anilor 1970 ca politica oficiala era de a ignora pur si simplu existenta tiganilor, pentru ca in 1972 guvernul roman sa anunte oficial rezolvarea problemei minoritatilor. Cu toate acestea, cresterea masiva a populatiei de romi, determinata de politica pro natalista a statului si confirmata de recensamantul din 1977, a fortat guvernul sa regandeasca politicile fata de tigani. Populatia roma ajungea acum la un numar de 227.398 de suflete, sau 1,05% din totalul populatiei, o crestere cu 80,2% fata de datele din recensamantul din 1966. Agentiile guvernamentale estimau ca 72% din acest numar locuiau in mediul rural, si mai bine de 70% locuiau in Transilvania. Aproape 8% dintre tigani din Romania locuiau in Bucuresti. De un interes particular erau numarul romilor fara loc de munca, care ajungea la 32,7 % pentru barbati si 48% pentru femei. Printre romii nomazi si seminomazi, in numar de 66 500, rata neangajarii era de peste 84%.

In consecinta, guvernul a decis in 1977 sa faca mai mult pentru a-i integra pe romi in societatea romaneasca. Deja in 1976 autoritatile creasera comitete locale care sa studieze problema "integrarii tiganilor'. Aceste comitete erau constituite din educatori oficiali ai sanatatii, reprezentanti ai partidului si ai politiei.

Intr-un raport pregatit de aparatul de propaganda a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman din anul 1983, prezenta munca comitetelor ca fiind orientata spre sedentarizarea grupurilor nomade si seminomade. In zonele cu concentratie mai mare de romi, acestia au primit pamant, iar altii au fost asistati in a-si construi case și s- a desfasurat o activitate sustinuta pentru a-i convinge pe tigani sa intre in sectoare productive ale economiei socialiste precum agricultura, industria, mestesugurile, in domeniul serviciilor si al activitatilor socio-culturale.

In aceeași masura, studiul din 1983 indica si alte masuri ce fusesera luate pentru a incuraja o mai buna scolarizare a copiilor de romi si adoptarea unor obiceiuri igienice si de sanatate mai bune. Rezultatele cuprinse in acest raport pareau pozitive, semnaland ca multi "au renuntat la modul lor parazitar de viata si s-au inregimentat gradual in activitati productive pentru societate".

In paralel, prejudecatile in perceptia oficialitatilor au persistat, acestea considerand ca un numar de tigani "continuau in traditii si mentalitati retrograde, tinzand catre un mod de viata parazit, refuzand sa urmeze cursurile scolare, s-au sa mearga la munca, traind in conditii precare si refuzand sa ia parte la activitatile sociale". Eforturile prin care regimul comunist a urmarit integrarea romilor au avut efecte contradictorii. Masurile de sedentarizare au urmarit practic asimilarea ca prima masura cu generic de integrare, ca notiune operationala, fapt care se putea vorbi doar la nivelul documentelor oficiale.

Caile prin care s-a minimizat autonomia de grup au avut drept consecinta slabirea prestigiului comunitatilor de romi. Aceasta s-a facut prin prohibitia privind detinerea aurului si interzicerea intalnirilor traditionale. In acelasi timp s-a intentionat utilizarea celor mai bine integrati ca exemple pentru propria comunitate. Mai mult, s-a creat chiar o noua elita, prin intermediul scolarizarii, care avea insa o minima capacitate de a obtine audienta grupurilor. Efectele au fost departe de cele dorite. S-a obtinut mai degraba o scindare a grupului, promovarea unei identitati ascunse ce asigura accesul la resurse. Conform discursului oficial, incepand din anii 1980 tiganii nu mai existau in Romania.

Capitolul IV

CONCLUZIE

Trebuie sa recunoaștem ca țiganii/rromi sunt de mai multe categorii, astfel avem aurari (rudari), caramidari, lingurari, ursari, zavragii, caldarari, netoți, vatrași, fiecare dintre aceștia avand obiceiurile și cutumele proprii, astfel, principalele condiții-dimensiuni ale principalei materii prime pe care se edifica orice stat național, adica ansamblul socio-demografic si juridico-politic numit națiune, in toata complexitatea relațiilor sale.

Pentru ca membrii unui grup mare de oameni sa intre intr-un tip de relații care sa constituie baza "sentimentului de noi' pe care se construiește o națiune, pe un același teritoriu pe care sa il posede, sa-l apere, sa-l imparta si sa-l administreze in comun.

Rromii, in continua lor cautare a necesitaților sociale, pentru a face fata multiplelor nevoi primare au fost determinați tot timpul sa migreze in grupuri din ce in ce mai mici și din ce in ce mai "specializate', pe spatii din ce in ce mai mari, pe care niciodata nu le-au stapinit, impartit si administrat.

Aspirațiile lor s-au oprit la gasirea sau crearea posibilitații de a-si oferi serviciile, care, oricat de importante sau "productive' ar fi fost, pastrau intotdeauna un caracter complementar activitaților principale ale populațiilor de contact, impregnandu-se astfel cu un aspect marginal subscris .

Chiar si vatrasii, cand au optat, ori au fost impinși sa opteze pentru alt mod de viața decat cel specific, adica spre sedentarism, au facut-o tot dupa modelul tradițional la raspandirii largi in teritoriu, in grupuri cit mai mici, pentru ca sa-si asigure utilitatea si accesul spre un minim de resurse comparabile cu noul lor statut si mod de trai.

De fapt, opțiunea vatrasilor pentru un alt mod de viața, pe langa determinantele sale ce țin de preluarea de modele si impunitatea vieții de dependenta sociala pe care au trait-o, apare ca un inconștient sacrificiu, impus de "viclenia rațiunii' de a-si crea un "spațiu vital' absolut necesar manifestarii identitații si specificului etnic, exprimat in modul de viața nomad, puternic amenințat de propriii indicatori demografici si de reducerea drastica a accesului la resurse sub amenințarea expansiunii industrialismului si modernitații.

Fiind tot timpul dependent de oferta populațiilor majoritare de contact, poporul rromilor a fost lipsit de posibilitatea construirii unei vieți psihice unitare si puternice, care sa ii asigure solidaritatea de grup mare, precum si de posibilitatea construirii ori cultivarii unui puternic sentiment de apartenenta.

Deși din randurile rromilor "au aparut industriași, artiști plastici, ofiteri distinși, buni administratori, medici si chiar buni oratori in parlament' dar si insemnați oameni politici, aceștia nu au participat la viața publica si politica a societatii ca rromi, ci ca exponenți ai diferitelor partide, curente sau idei, care nu aveau nimic comun cu marea masa a rromilor, cu problematica, trairile, nazuințele, aspirațiile si interesele sau opțiunile lor ca grup.

Rromii, ca entitate etnica sau grup social, din punct de vedere politic, s-au aflat intotdeauna undeva la "marginea scenei', traind viața politica a tarii de adoptie in mod marginal si contemplativ.

Dupa cateva incercari firave ale rromilor din Transilvania de a participa la evenimentele anului 1848 si o incercare de organizare etnica si culturala la nivel național in anul 1938, incercare intrerupta de cel de-al doilea razboi mondial si evenimentele de ordin social, politic si economic care au urmat acestuia in tara noastra, firava mișcarea rromilor de dupa 1989 constituie inceputul unei participari directe si in nume propriu la viața politica a societatii.

In ciuda participarii la alegerile locale si generale din 1990, 1992 si 1996 pe liste proprii, conform prevederilor art. 59 din Constituție (Constituția Romaniei) si art. 4 din Legea electorala (Legea pentru Alegerea Camerei Deputaților si a Senatului). aceasta participare nu a fost caracterizata de unitatea pe care o presupune conștientizarea unor obiective comune, a unor interese generale si specifice etc.

Infruntarea dintre organizații rivale ale rromilor a condus spre insuccesul inregistrat de fiecare data, consecința indubitabila a prevalentei subiectivismului, bine exploatat, abil intreținut și dirijat in detrimentul interesului general, ce nu-și gasește condițiile solidaritații de grup, mereu bulversata, mereu sacrificata, pe cit de inconștient pe atat de distructiv.

In urma analizelor sociologice s-au constat existența diferitor factori ce pot sa raspunda necesitații unei analize raționale si convingatoare. In acest sens, putem sa ne axam studiul asupra factorilor de natura demografica, dintre care amintim:

Numarul mediu de persoane in familiile de rromi, este de 6,6 membri, ceea ce inseamna mai mult decat dublul mediei pe tara, medie in care este cuprinsa si populația de rromi.

Structura pe varste a populației de rromi, in care 43,3% din totalul membrilor de familie sunt in varsta de pana la 16 ani, creeaza alura reala a unei populații foarte tinere din punct de vedere demografic, conferind o baza larga piramidei varstelor. Acest aspect ne demonstreaza ca rromii nu au parcurs inca tranziția demografica prin care a trecut majoritatea populației Europei, nici macar pina la nivelul inregistrat de tara noastra cu puțin inainte de sfirsitul anului 1989.

Intr-un sistem social in care folosirea metodelor contraceptive era practic aproape imposibila, iar o intrerupere de sarcina, sau chiar o tentativa, aveau ca epilog intemnițarea, nici nu a fost prea dificil.

Varsta medie la casatorie, de numai 17 ani pentru fete si 18 ani pentru baieți, fata de media pe tara de 22,5 ani la fete si 25 ani la baieți, constituie nu numai explicația dar si una dintre sursele principale care influențeaza in mod hotarator structura demografica si pe varste a acestei populații.

o cincime dintre femeile rrome nasc inainte de 16 ani, iar peste 50% pana la 18 ani au cel puțin o naștere, susține incontestabil situația
demografica existenta.

Natalitatea foarte ridicata (5,1 copii/femeie) continua si dupa 1989, fiind mai mult decat dublul mediei pe tara, medie ce nu depaseste nivelul de 1,79 copii / femeie.

Constatarea facuta de cercetarea sociologica din 1992, ca 62% dintre femeile rrome nu folosesc nici un mijloc contraceptiv, iar 27% dintre ele recurg la avort, demonstreaza nu numai o cvasitotala lipsa de educație sexuala, sanitara si contraceptiva dar si un nivel cultural care este greu de admis ca poate constitui suportul pe care sa se cladeasca conștiința politica solida la nivel de grup.

In aceeași masura studiul sociologic s-a extins și intr-un context al principiilor, astfel gasim factori de natura sociala si ce influențau vis-a-vis de conștiința politica de grup a etnicilor rromi:

Traiul in forme tradiționale si familia largita, constituita din 2, 3 sau chiar 4 generații, asa cum am vazut, nu reprezinta un factor favorizant pentru modernizare.

Condițiile de locuire proaste nu par sa aiba un impact deosebit, comparativ cu structurile familiale, asupra procesului de etnogeneza politica. In condițiile in care pe o camera inregistram, in 1992, o medie de 0,03 persoane, iar datele preliminare ale cercetarii din vara anului 1998 releva o medie de 3,87 persoane, aproape 11% dintre familii locuind cate 5-6 sau mai multe persoane intr-o singura camera, este greu de acceptat ca cineva mai poate avea si alte preocupari decit identificarea de paleative.

Limitarea posibilitaților de a deprinde si practica o profesie moderna, precum si a speranței de a participa, cu sanse egale, la competitia pentru obținerea unui loc de munca care sa asigure un trai decent, constituie, in prezent, o forma pe cit de dura, pe atit de evidenta de discriminare. Afirmatia este sustinuta de faptul ca 58% dintre barbati si 89% dintre femei nu au nici o profesie (traditionala sau moderna), 80% dintre membri nu au nici o calificare, iar 60% dintre salariati lucreaza ca necalificati.

Consecința acestei situații este reprezentata de aceea ca 32% dintre barbatii "cap de familie' nu au de lucru si doar 3% din intreaga populatie de rromi primeste ajutor de somaj.

Situația școlara este extrem de precara si numarul analfabeților (27%) releva un aspect pe cit de trist, pe atit de grav, si anume ca mai mult de un sfert dintre membrii acestei etnii sunt lipsiti de posibilitatea de a scrie, a citi, a se adresa organelor adminsitratiei locale si de stat, de a lectura, a deprinde si a ințelege normele de convietuire, morale si de drept, fara de care viața intr-o societate moderna devine incordata, prin rarefierea dialogului social, lipsa participarii la viata cetatii (cu atit mai mult la cea politica) si creșterea pina la generalizare a tendintelor de "retragere' in zona marginala a societatii.

Constatarea faptului ca procentul copiilor de pana la 8 ani care nu au frecventat niciodata o forma de invatamint ori au abandonat-o, este de 40% arata ca lipsa hainelor, a hranei, lipsa posibilitatilor de procurare a rechizitelor si, mai ales, lipsa perspectivelor de dupa absolvirea unei scoli, asociate cu dezinteresul, blazarea sau disperarea familiilor carora le aparțin, acutizeaza si mai mult fenomenele de anomie si disperare sociala la nivel de grup.

Dincolo de pasul structurarii, interesele majore ale comunitatii trebuie exprimate si reprezentate la nivelul conștiinței politice. A incerca, prin acțiune politica adecvata, si cu utilizarea metodelor si instrumentelor specifice, jalonarea lor intr-o strategie negociata social si implementata in parteneriat cu structurile administrative ale statului, (care sa asigure logistica si, parțial, expertiza necesara, pentru derularea unor proiecte cu obiective clare si posibile) inseamna o noua si, in sfirsit, serioasa punere de acord a realitații cu practica social-politica.

Este lesne de inteles rolul esential al intelectualitatii rrome fara de care formarea unei constiinte puternice si mobilizatoare se poate amina pina la irosirea oricarei sanse istorice. Dar, in conditiile in care nu exista elaborat un model propriu de organizare si actiune, rromii ramin la adapost de orice tentatie a nationalismului care bintuie Europa.

Aceasta inseamna ca populatia de rromi, lipsita de un teritoriu, de o tara mama la care sa se raporteze si de un guvern care sa-i apere si sa-i reprezinte interesele in raporturile cu alte tari, popoare si guverne, nu va prelua nici modelul drepturilor colective generatoare de separatisme si ostilitati din partea populatiilor majoritare (ostilitati ce pot merge pina la crearea de partide nationaliste si adoptarea de masuri segregationiste sau represive) si nici nu va fi suspectata de neloialitate.

Altfel zis, ea va ramine in domeniul etnicului, care ne duce cu gindul la caracteristici culturale, religioase sau de viața psihica, ce leaga mai direct etnologicul si antropologicul de ideea multiculturalitații si identitatii - concepte de baza si teluri in definirea si proiectarea unei Europe noi si unite, in discordanta cu naționalitatea - concept politic legat prin excelenta de ideea de suveranitate si posesie.

Recapituland argumentația de mai sus, inseamna ca rromii vor ramine in continuare la modul tradițional de reprezentare directa sau semidirecta, fara a apela la "dependenta de reprezentanti' sau, altfel zis, ei vor ramine o minoritate etnica si nu naționala.

Așa cum menționa și profesorul V. Achim, 'Astazi țiganii sunt aduși in actualitate de problemele acute, in primul rand de ordin social, pe care ei le ridica in fața societatii romanesti. () O prima explicație consta in modul concret in care s-a realizat emanciparea țiganilor din principatele romane, la mijlocul secolului al XIX-lea. Date fiind condițiile socio-politice ale timpului, legislația de emancipare s-a rezumat la latura juridica si a avut in vedere intr-o prea mica masura aspectele economice si sociale ale acestei populații. Dezrobirea nu a insemnat si improprietarire, de aceea o buna parte a țiganilor nu a fost integrata comunitatilor rurale. Mulți dintre ei au ramas pe mai departe, chiar in condiții de sedentarizare, la indeletnicirile lor tradiționale, ca o categorie socio-ocupaționala distincta. Cei care s-au integrat sub aspect economic, in epoca dezrobirii sau mai tarziu, prin improprietarire si legare de o ocupație agricola, si-au pierdut identitatea țigana si s-au asimilat din punct de vedere etnic populației majoritare. Statutul social inferior de azi al țiganilor se explica prin perpetuarea marginalitații. Chiar daca de la dezrobire si pana astazi s-au produs modificari insemnate in ce privește aceasta populație, nevoita sa-si abandoneze cele mai multe din indeletnicirile sale tradiționale si sa adopte ocupații in cadrul oferit de economia moderna, marginalitatea sa sociala s-a menținut. Țiganii au ocupat locurile de munca cele mai prost platite, refuzate de restul populației. Nivelul lor de instrucție scazut si lipsa de predispoziție pentru meseriile moderne au determinat aceasta situație.'

Potrivit unei cercetari din anul 1992 ( publicat in volumul 'Țiganii intre ignorare si ingrijorare') populația cu profil etnic rom este estimata la aproximativ 1 milion de oameni in Romania. Populația de romi in marea ei majoritate nu deține nicio profesie (79,4%; 58% dintre barbati, 88,8% dintre femei); doar 16,1% sunt calificați in profesii moderne, iar 3,9% in profesii tradiționale. Nivelul calificarii este extrem de scazut, majoritatea ocupand poziții necalificate. Doar 1,8% au studii medii si superioare, 22% nu au mers deloc la școala. In mai mult de jumatate din familii nu exista niciun salariat. O familie de țigani e compusa in medie din 6,6 persoane (a se compara cu media pe tara care este de 3,1 persoane de familie). 62,9% dintre romi se afla sub nivelul de subzistenta (fata de 16% pe ansamblul populației). Romii au cel mai mare procent de mortalitate infantila: 63 la mie. Romii se casatoresc foarte devreme mai ales in cazul fetelor: varsta medie a șotiei la prima casatori este de 17 ani, fața de 22 de ani pentru cazul intregii populatii. Faptul ca multe fete se marita la 13-14 ani pare sa raspunda si controversei cu privire, daca nu la varsta 'optima', cel puțin la varsta 'naturala' pentru inceperea vieții sexuale. 40% din numarul celor care s-au declarat romi au recunoscut limba țiganeasca drept limba materna, mai mult de jumatate declarand insa limba romana ca limba materna.

In același context profesorul L. Cherata spunea 'Viata particulara a țiganilor se desfasoara cu totul altfel decat viata publica. In primul rand este de remarcat solidaritatea tiganilor. Cu toate ca uneori se cearta si chiar se bat, nu se fura si nu se inseala intre ei. Un țigan este un rom sau un kalo (rom = tigan, barbat; kalo = negru) iar un individ apartinand oricarei alte natii este un gajo sau parno (gajo = individ care nu este tigan; parno = alb). Una dintre marile ciudatenii (in aparenta) ale comportamentului tiganului este modul sau diferit (chiar contradictoriu) de a se comporta fata de cei ce se cheama rom si cei ce sunt numiti gajo. Oricat de galagiosi sunt tiganii si oricate pricini ar avea intre ei se poate spune fara exagerare ca intre ei sunt cu mult mai corecti decat in relatiile cu cei de alta natie. Un gajo este intotdeauna un individ fata de care un tigan nu are prea multe obligatii morale. Neexistand vreo consideratie pentru un gajo, comportamentul unui tigan nu include in aceasta directie niciun scrupul. O neințelegere intre tigani este privita ca ceva grav, ceva la a carei rezolvare iau parte toti membrii colectivitatii respective, pe cand o neintelegere a unui rom cu un gajo este privita ca ceva foarte firesc.'

In intarirea celor spuse de profesorul L. Cherata, intr-una dintre lucrarile sale profesorul V. Achim spunea 'Segmentul reprezentand populatia de romi aflata intr-o situatie ecomonica disperata genereaza numeroase probleme pentru societate. Tot mai mulți romi aleg calea anomiei si a deviantei sociale. Infracțiunile si delictele comise de cetațenii proveniți din randurile romilor sunt tot mai numeroase. Rata criminalitatii in randul acestei populatii este mare si tinde sa se agraveze, mai cu seama in randul comunitatilor omogene de romi. Presa vorbește de existenta unor retele ale crimei organizate formate de oameni provenind din aceasta etnie (asa-numita 'mafie tiganeasca') si de riscul ca romii bogati sa-i foloseasca pe conationalii lor saraci in activitati infractionale. In general, comportamentul social al comunitatii rome pune probleme in ansamblul societatii romanesti. Lipsa de respect fata de lege, ca si fata de normele nescrise ale comportamentului civilizat, este o constatare la nivelul simtului comun'

In consecința, asistam la o deteriorare a relațiilor dintre romi si restul populației. Atitudinea de respingere fata de romi s-a accentuat in societatea romaneasca. O ancheta a ajuns la concluzia ca 40% din populație are sentimente foarte negative fata de romi, 34% are sentimente nefavorabile, 19% are sentimente favorabile iar doar 2% foarte favorabile.

BIBLIOGRAFIE

&        Nicoleta Turliuc, Minoritali, marginali, exclusi - Constructia identitatii minoritare de eterogenitate culturala,Ed.Polirom,1996

&        Catalin Zamfir,Lazar Vlasceanu, Dictionar de sociologie, Ed.Babel,Buc.1993,p223

&        Nicolae Gheorghe,Ce inseamna sa fii tigan?,Romania versus Romania,Clavis 1996

&        Viorel Achim,Tiganii in istoria Romaniei,Ed.Enciclopedica,Buc. 1998, p.26

&        Emanuelle Ponce,Tiganii din Romania-o minoritate in tranzitie,1999,p.82

&    Norman, Goodman (1992) Introducere in sociologie, Bucuresti, Editura Lider.

&    Anthony, Giddens (1997). Sociologie, Bucuresti, Editura Bic All.

&    Mihu, Achim (2002). Antropologia culturala. Cluj-Napoca, Editura Dacia.

&    Norman, Goodman (1992) Introducere in sociologie, Bucuresti, Editura Lider.

&    Anthony, Giddens (1997). Sociologie, Bucuresti, Editura Bic All.

&    Mihu, Achim (2002). Antropologia culturala. Cluj-Napoca, Editura Dacia.

&    Badescu, Ilie, 1994 - Istoria sociologiei, Galati, Editura Porto-Franco.

&    Georgiu, Grigore, 1997 - Natiune, cultura, identitate, Bucuresti, Ed. Diogene

&    Ionescu, Ion, I.; Stan, Dumitru, 1997 - Elemente de sociologie, Iasi, Ed. Universitatii "Al.I. Cuza"

&    Zamfir, Catalin; Vlasceanu, Lazar, 1993, Dictionar de sociologie, Bucuresti, Ed. Babel

&    https://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf

&    www.rroma.eu

&    Burtea, Vasile, "Neamurile de romi si modul lor de viata', in Rev. Sociologie romaneasca, nr. 2-3, 1994.

&    Burtea, Vasile, "Marginalizare istorica si cooperare sociala in cazul populatiei de rromi', in Revista de Cercetari Sociale, nr. 3, 1996.

&    Burtea, Vasile, "Sansele populatiei de rromi', in Revista de Cercetari Sociale, nr. 3, 1997.

&    Kogalniceanu, Mihail, "Dezrobirea tiganilor. Stergerea privilegiilor boieresti. Emanciparea taranilor', Discurs rostit la Academia Romana, 1(13) aprilie, 1891.

&    Zamfir, Elena; Zamfir, Catalin (coordonatori) "Tiganii intre ignorare si ingrijorare', Editura Alternative, Bucuresti, 1993

&    Zamfir, Catalin (coordonator), "Dimensiuni ale saraciei', Editura Expert, 1994.

&    *** UNICEF, Guvernul Romaniei - "Situatia copilului si a familiei in Romania' - iulie, 1997.

&    *** "Constitutia Romaniei', in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 233/21.11.1991

&    *** "Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului nr. 68/1992', in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 164/16.07.1992.

&    *** Recomandarea 1203 din 1993 a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la minoritatile nationale si etnice din Europa, Strasbourg, 199

&    ***Rezolutia 249/1993 a Conferintei Permanente a Puterilor Locale si Regionale ale Europei, Strasbourg, 16-18 martie, 199

&    Viorel Achim, Tiganii in istoria Romaniei, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1998, p.120-127; Lucian Nastasa, Andreea Varga (editori), Minoritati etnoculturale. Marturii documentare. Tiganii din Romania (1919-1944), Cluj, CRDE, 2001.