Interviul; interviul focalizat de grup

Considerata ca fiind una dintre cele mai apreciate modalitati de investigare a opiniilor si atitudinilor, atat la nivel individual, cat si la nivel grupal, interviul ofera cercetatorului o mare cantitate de informatii, cu un mare grad de obiectivitate.

Interviul (engl. interview, "intrevedere, intalnire") este o tehnica de obtinere prin intrebari si raspunsuri a informatiilor verbale de la indivizi si grupari umane in vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a diferitelor procese si fenomene social-umane. Fiind un tip de ancheta (ancheta pe baza de interviu), deseori se fac comparatii intre interviu si ancheta pe baza de chestionar. Chiar daca uneori sunt evidentiate si unele dezavantaje ale utilizarii interviului in procesul de investigare (timpul indelungat, neasigurarea anonimatului, lipsa de standardizare in formularea intrebarilor, erorile datorate operatorilor de interviu etc.), de cele mai multe ori au fost subliniate avantajele pe care el le ofera cercetatorului:

Ø      flexibilitatea (posibilitatea de a obtine raspunsuri specifice la fiecare intrebare);

Ø      observarea comportamentelor nonverbale (fapt ce sporeste cantitatea si calitatea informatiilor);

Ø      asigurarea standardizarii conditiilor de raspuns (fapt imposibil de realizat in cazul unor chestionare cum sunt cele trimise prin posta);

Ø      spontaneitatea raspunsurilor (stiut fiind ca primele raspunsuri, primele reactii exprima afectivitatea subiectilor mai fidel decat cele realizate sub control normativ);

Ø      asigurarea unor raspunsuri personale, fara interventia altora;

Ø      asigurarea raspunsurilor la toate intrebarile si, prin aceasta, sporirea volumului informatiilor;

Ø      studierea unor probleme in profunzimea lor (prin formularea unor intrebari suplimentare, de o mai mare subtilitate) etc.

Tipurile de interviu sunt numeroase intrucat si criteriile lor de clasificare sunt multiple: continutul comunicarii, calitatea informatiilor obtinute, gradul de libertate a cercetatorului in abordarea diferitelor teme si in formularea intrebarilor, numarul persoanelor participante etc. Septimiu Chelcea (1996) considera ca cele mai importante, dar si mai utilizate tipuri de interviu sunt:

Ø      interviurile fata in fata (dupa genul convorbirii);

Ø      interviurile structurate, semistructurate si nestructurate (dupa gradul de libertate in formularea intrebarilor de catre cercetator in cursul convorbirii);

Ø      interviurile individuale si de grup (dupa numarul de participanti).

Interviul structurat sau de tip cantitativ se caracterizeaza prin faptul ca intrebarile si ordinea intrebarilor sunt dinainte stabilite, spre deosebire de cel semistructurat (in care prestabilite sunt doar temele in jurul carora se va purta discutia) sau cel nestructurat (de tip calitativ) in care nu exista reguli si deci nici intrebari dinainte stabilite. Daca interviurile structurate si cele semistructurate necesita o pregatire prealabila (de pilda, constituirea unui ghid de interviu, in cazul interviurilor structurate) si o experienta temeinica a cercetatorului, interviurile nestructurate solicita o adevarata maiestrie din partea celui care le organizeaza si le conduce. Aceasta pentru ca, acestea din urma sunt foarte flexibile, nu urmeaza nici un fel de regula dinainte prestabilita si trebuie conduse in mod inteligent in raport de imprejurarile si persoanele concrete care participa la desfasurarea lor. Aceste aspecte sunt mai evidente in cazul interviurilor de grup, mai cu seama, cele de tip nestructurat. Astfel, in discutarea colectiva de catre membrii unui grup natural a unei probleme din viata grupului respectiv, sarcina intervievatorului este deosebit de complexa si delicata, desi interventiile sale trebuie reduse la minimum, adica sa nu depaseasca 20% din totalul schimburilor verbale (P. Ilut, 1997, p. 93). Interventiile acestuia trebuie sa se limiteze doar la sublinierea si reformularea unor opinii ale membrilor grupului, la incurajarea celor timizi sa participe la discutii sau la aplanarea unor conflicte ce pot lua nastere in grup pe parcursul discutiilor.

Deosebit de importante pentru realizarea unui interviu de calitate la nivelul grupului sunt conditiile ce trebuie asigurate pentru aceasta, dar si pregatirea lui psihologica. Astfel, trebuie aleasa cu grija ora la care se va reuni grupul (in nici un caz inainte de masa), numarul participantilor (nu mai mare de 15 persoane) si calitatea acestora (s-a constatat ca prezenta unor persoane cu un statut socio-profesional inalt poate avea un efect inhibant asupra marii majoritati a membrilor grupului). In ceea ce priveste pregatirea psihologica a interviului, aceasta vizeaza, in primul rand, realizarea acceptarii intervievatorului de catre grup si "convorbirile preparatorii" ale acestuia cu participantii. Membrii grupului trebuie sa ajunga la un sentiment de incredere fata de persoana care va conduce interviul, sa o considere capabila de a le intelege in mod obiectiv problemele ce vor face obiectul discutiei. O modalitate eficienta de realizare a unei astfel de acceptari, de apropieri a cercetatorului fata de grup o constituie prezentarea acestuia de catre unii dintre membrii influenti ai grupului. Aceasta prezentare va fi urmata de o serie de conversatii preparatorii cu viitorii participanti la interviu in cadrul carora, pe parcursul a 1.5-2 ore, se vor realiza convorbiri libere, nedirijate asupra subiectului ce se va discuta.

De o apreciere aparte in studiile de psihosociologie a grupurilor din ultimii ani se bucura interviul de grup focalizat (focus grup). Acest tip de interviu centrat (ghidat sau focalizat) a fost utilizat pentru prima data de catre Robert Merton in anul 1956. Utilizat in SUA indeosebi in cadrul studiilor de marketing, dar si in implementarea si evaluarea unor programe sociale, focus grup a captat atentia intregii comunitati stiintifice din domeniul psihosociologiei grupurilor. In ultimii 60 de ani, cercetarile realizate prin metoda focus grup au evoluat astfel incat exista mai multe abordari - cercetarea de piata, cea academica, cea a sectorului public/nonprofit si abordarea participativa. Diferentierea lor se face, in primul rand, in functie de scopul urmarit, dar si in raport de caracteristicile fiecareia dintre ele (privitoare la dimensiunea grupului, la cei care participa, la colectarea si analiza informatiilor etc.) - vezi anexa 1. O dovada a faptului ca metoda focus grup castiga astazi tot mai mult teren o constituie si publicarea in anul 2000 a lucrarii profesorilor Richard Krueger si Mary Anne Casey de la Universitatea din Minnesota intitulata "Metoda Focus Grup: ghid practic pentru cercetarea aplicata" (sub acelasi titlu lucrarea a fost publicata si la editura Polirom in anul 2005). Acest tip de interviu este semistructurat, in sensul ca abordeaza teme si ipoteze dinainte stabilite, dar intrebarile si succesiunea lor nu sunt prestabilite. Metoda focus grup impune centrarea convorbirii pe o experienta comuna tuturor subiectilor. Cercetatorul elaboreaza un ghid de interviu in care sunt stabilite problemele ce vor fi abordate in convorbirea focalizata pe experienta subiectiva a implicarii persoanelor intervievate in situatia analizata.

Petru Ilut (1997, p. 95), analizand particularitatile metodei focus grup, sintetizeaza cateva dintre cerintele acesteia:

Ø      intrebarile sa fie relativ putine (7-10) pentru ca durata interviului sa nu depaseasca niste limite de timp rezonabile;

Ø      aceste intrebari sa fie clar formulate si sa acopere subiectul pus in discutie;

Ø      intervievatorul sa dea dovada de flexibilitate si ingeniozitate in formularea intrebarilor suplimentare, necuprinse in ghidul de interviu (pentru acestea trebuie prevazut un timp de 10-15 minute la sfarsitul interviului);

Ø      participantii la interviu (in numar de aproximativ 10 persoane) sa fie cat mai diferiti ca status si rol, dar sa aiba o experienta comuna cu subiectul (obiectul) aflat in discutie.

Cercetatorul creeaza un mediu primitor in cadrul interviului, incurajandu-i pe participanti sa isi impartaseasca parerile si punctele de vedere, fara a se simti presati sa voteze sau sa ajunga la un consens. Din acest punct de vedere, focus grupul se deosebeste de alte tipuri de interviu structurat (cum ar fi tehnica Delphy si grupurile nominale) care se realizeaza cu experti (specialisti intr-un anumit domeniu) si in care scopul este de a se ajunge la o solutie a unei probleme. Rolul metodei focus grup este acela de a promova destainuirile personale intre participanti (R. Krueger, M. A. Casey, 2005, p. 24). De accea se considera ca participantii la aceste reuniuni nu trebuie sa fie colegi apropiati, membri ai aceleiasi familii, rude, intrucat exista pericolul de a inhiba destainuirile pe anumite teme.

Analizand rolul acestui tip de interviu, autorii citati considera ca el se foloseste indeosebi atunci cand se urmareste:

Ø      intelegerea diferentelor de perspectiva intre diferitele categorii de persoane;

Ø      aflarea factorilor ce influenteaza opiniile, comportamentul sau motivatia acestora;

Ø      efectuarea unei testari-pilot a unor idei, planuri sau strategii de actiune;

Ø      clarificarea unor informatii de ordin cantitativ deja acumulate etc.

Pentru buna organizare a interviurilor de tip focus grup foarte importanta este identificarea participantilor care pot furniza mai multe informatii despre problema studiata, dar si determinarea numarului de grupuri necesare pentru aceasta. Ca regula generala se recomanda planificarea a trei sau patru focus grupuri cu fiecare categorie de participanti (pana se ajunge la "saturatie", adica pana in momentul in care s-au exprimat toate opiniile despre problema analizata). Daca, de pilda, dorim sa aflam cum difera opiniile barbatilor de cele ale femeilor in ceea ce priveste o anumita problema, vom organiza trei focus grupuri cu barbati si trei cu femei. Astfel putem face o analiza comparativa a grupurilor de barbati, o alta analiza comparativa a grupurilor de femei, dupa care vom compara rezultatele celor doua analize anterioare (idem, p. 44).

Un alt aspect important il constituie elaborarea unui demers interogativ de calitate. Intrebarile de calitate pentru focus grupuri au urmatoarele caracteristici:

Ø      suna natural in conversatie;

Ø      sunt scurte, clare si usor de pronuntat;

Ø      sunt formulate in limbajul folosit de participanti (de pilda, un limbaj tehnic atunci cand se discuta cu un grup de experti);

Ø      sunt de obicei deschise si unidimensionale;

Ø      contin indicatii clare, bine gandite.

In evolutia unui interviu focus grup bine moderat sunt utilizate de regula cinci tipuri de intrebari:

Ø      intrebarile de deschidere, care au rolul de a-i ajuta pe participanti sa se simta in largul lor (sunt rugati sa raspunda la ele pe rand, toti participantii); nu sunt intrebari despre care sa se discute, ci doar un procedeu de a-i determina pe toti participantii sa vorbeasca inca de la inceputul intalnirii;

Ø      intrebarile introductive, au rolul de a prezenta tema de discutie si de a-i determina pe participanti sa inceapa sa se gandeasca la legatura pe care o au cu tema respectiva. Sunt intrebari care ii incurajeaza pe acestia sa converseze unii cu altii, sa vorbeasca despre modul in care vad sau inteleg ei problema, serviciul sau produsul studiat. Ele pot fi de forma: "Care este primul lucru care va vine in minte cand auziti sintagma?";

Ø      intrebarile de tranzitie indreapta discutia spre intrebarile-cheie dupa care se ghideaza studiul; pe timpul raspunsului la aceste intrebari, participantii incep sa inteleaga cum anume vad ceilalti tema in discutie;

Ø      intrebarile-cheie sunt cele care conduc, de fapt, studiul. In aceasta categorie gasim, de regula, 2-5 intrebari si ele presupun cea mai mare atentie atunci cand sunt analizate;

Ø      intrebarile de incheiere sunt cele care sfarsesc discutia intr-un mod natural si le permite participantilor sa reflecteze asupra comentariilor facute anterior (fapt care are o mare insemnatate pentru analiza finala). Exista trei tipuri de intrebari de incheiere:

intrebarea care are in vedere toate aspectele discutate (este de ajutor in analiza pentru ca este utilizata pentru a interpreta comentarii contradictorii si pentru a evalua ceea ce s-a spus);

intrebarea de sumar care este adresata dupa ce moderatorul a facut un scurt rezumat (2-3 minute) al discutiei pe marginea intrebarilor-cheie;

intrebarea finala are rolul de a ne asigura ca nu am neglijat nici unul dintre aspectele esentiale ale problemei. Ea poate fi folosita si pentru a primi feed-back in legatura cu abilitatile de moderare ale intervievatorului.

Uneori este de dorit sa li se spuna participantilor: "Acesta este primul dintr-o serie de astfel de focus grupuri pe care dorim sa le organizam. Aveti sugestii care ne-ar ajuta sa imbunatatim calitatea interviurilor?".

Aceasta succinta prezentare a modului de formulare a intrebarilor de catre moderatorul focus grupului ne da convingerea ca intocmirea ghidului de interviu este o activitate simpla doar la prima vedere. Ea necesita o analiza prealabila foarte atenta a temei ce urmeaza a fi discutata, a preocuparilor participantilor la dezbatere etc. Un exemplu de astfel de demers interogativ folosit intr-un focus grup organizat cu un numar restrans de parinti implicati de putina vreme intr-un program intensiv de terapie familiala, va este prezentat in anexa 2. O analiza la fel de laborioasa are loc odata cu finalizarea intrunirii focus grupului si deci, odata cu colectarea informatiilor dorite prin intermediul acestei motode. Interpretarea rezultatelor si apoi redactarea rapoartelor de cercetare se face respectandu-se cerintele de principiu ale oricarei investigatii psihosociologice.

In finalul acestor consideratii asupra interviului de grup, retinem atentia asupra faptului ca, desi o asemenea metoda de investigare a realitatilor specifice grupului uman este deosebit de benefica (avantajele sale decurg din dinamica opinionala si decizionala proprie grupului ca entitate), ea are totusi si cateva dezavantaje. Cel mai important dintre acestea este asa-numitul fenomen de gandire de grup (groupthink) care exprima acea consensualitate necritica in emiterea de idei si solutii, participantii cedand, mai mult sau mai putin voluntar, presiunii unor conditii cum ar fi timpul limitat, autoritatea unei persoane, teama de consecinte ulterioare etc. In plus, exista pericolul ca pe timpul discutiilor, una sau doua persoane din grup sa "monopolizeze" dezbaterea limitand astfel posibilitatea celorlalti membri ai grupului de a-si exprima opiniile. In aceste conditii, este de inteles de ce persoana care conduce un astfel de interviu trebuie sa posede reale abilitati de intervievator, dar si de moderator sau chiar de negociator, calitati ce se intrunesc foarte rar la o aceeasi persoana.

Aplicatii si teme pentru reflectie

1. Abordati interviul nestructurat utilizand metoda cubului si raspunzand la urmatoarele intrebari:

Descrie - Ce este?

Compara - Cu ce se aseamana? De ce difera?

Asociaza - La ce te face sa te gandesti?

Analizeaza - Din ce este compus?

Aplica - Cum poate fi utilizat?

Argumenteaza (pro sau contra) - Este util sau nu? De ce?

2. Elaborati un ghid de interviu pentru investigarea, la alegere, a unui proces sau fenomen din grupul dvs. de apartenenta.
3. Inventariati avantajele si dezavantajele utilizarii interviului de grup focalizat in implementarea si evaluarea unor programe sociale.
4. Exemplificati si comentati adevarul afirmatiei: "Focus grupul se caracterizeaza prin omogenitate, dar cu suficiente variatii de la un participant la altul pentru a da nastere la pareri diferite" (R. Krueger, M. Cassey, 2005, p. 97).